Integrarea globală

Mondializarea sau globalizarea - integrarea crescândă a fluxurilor de factori,

bunuri şi servicii în cadrul pieţelor specifice la dimensiuni mondiale - considerată drept
cea mai complexă formă a internaţionalizării activităţii economice reprezintă acea formă
a integrării economice non-instituţionale şi non formale, în cadrul căreia agenţii
economici îşi desfăşoară activitatea independent de restricţiile impuse de frontierele
naţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pe
cale de omogenizare.
Integrarea regională
Simbiotica globalizării, integrarea regională a devenit una din caracteristicile
principale ale mediului politic, economic, social şi military mondial din perioada
postbelică.
Spre deosebire de globalizare, ale cărei cauze, evoluţie, forme de manifestare şi efecte
sunt determinate în principal de factori de natură economică non formală şi non-
instituţională (fără a subestima până la negare influenţele de natură politică sau de
securitate), regionalizarea trebuie analizată prin prisma gradului înalt de
interdependenţă dintre factorii de natură politică, economică, culturală, istorică şi de
securitate care o determină şi a efectelor multiple pe care le generează.
Datorită caracterului ei multidimensional, este practic dificil a realiza o demarcaţie clară
între regionalizarea economică şi cea politică, în condiţiile în care în cadrul oricărei
grupări regionale există o component economică, de regulă de bază, în jurul căreia se
dezvoltă componentele sociale, politice sau de securitate.
Privită în sens general, regionalizarea descrie creşterea integrării sociale în cadrul unei regiuni şi
procesul nedirecţionat de interacţiuni economice şi sociale stabilit între state sau regiuni situate
în acelaşi spaţiu geografic. Cu toate că proximitatea geografica e mai puţin importanta, ea este în
general utilizata pentru a delimita regionalizarea de celelalte forme de organizare “la un alt nivel
decât cel global”.

FORMELE INTEGRĂRII
Integrarea economică, în cazul european şi în general, este un fenomen care nu se desfăşoară
liniar, cel puţin din punct de vedere practic.

În literatura de specialitate, bogată în delimitări ale conceptului de integrare, autori de

prestigiu2 în domeniu au distins, în funcţie de o serie de criterii economice, politice,
geografice, structurale, etc. următoarele forme /grade/ ale integrării economice
corespunzătoare unei tendinţe mai intense sau mai restrânse de egalizare a
coordonatelor economice, sociale şi politice:
a.) colaborarea economică
b.) cooperarea economică
c.) clubul de comerţ preferenţial
d.) zona de comerţ liber

e.) uniunea vamală

f.) piaţa comună
g.) piaţa unică
h.) uniunea economică şi monetară
i.) integrarea economică completă (totală)

a) colaborarea economică – cuprinde totalitatea raporturilor economice dintre state, stabilite

în plan bi şi multilateral, regional şi global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor
economice internaţionale.
b) cooperarea economică – este considerată, în sens general, drept o formă primară, preliminară
de armonizare a intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi participanţi la o acţiune
economică.

c) clubul de comerţ preferenţial – este format din două sau mai multe ţări care îşi reduc taxele la
importul reciproc al tuturor bunurilor; practic, acestea realizează un schimb de preferinţe
tarifare între ele. Ţările membre îşi păstrează tarifele vamale iniţiale faţă de ţările terţe.

d) zona de comerţ liber reprezintă acea formă a integrării prin care două sau mai multe ţări
convin să înlăture barierele tarifare şi netarifare dintre ele, pe baza unui acord prefenţial de
comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere comerciale în comerţul cu ţările nemembre.

e) uniunea vamală este forma de integrare prin care ţările member înlătură toate barierele în
comerţul desfăşurat între ele şi adoptă un tarif vamal extern comun faţă de terţi. Prima uniune
vamală (Zollverein) a fost înfiinţată în anul 1834.

După unii autori formele uniunii vamale sunt următoarele:

uniune vamală perfectă
uniune vamală imperfectă 
uniune vamală cu tarife preferenţiale
f) piaţa comună, care reprezintă o uniune vamală în cadrul căreia, liberalizarea mişcării bunurilor
şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor de factori între ţările membre.
g) piaţa unică, presupune, în afara realizării unei pieţe commune pentru libera circulaţie a
bunurilor şi serviciilor, aplicarea unor măsuri comune privind liberalizarea achiziţiilor
guvernamentale, armonizarea şi recunoaşterea mutuală a standardelor tehnice din
producţia şi distribuţia bunurilor, eliminarea controlului asupra mişcării capitalurilor,
etc.
h) uniunea economică şi monetară, care se formează, pornind de la piaţa unică, în cadrul căreia
are loc creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale, în special a celor
vizând sfera monetary financiară, până la adoptarea unei monede unice şi a unor instituţii
commune de gestionare a chestiunilor monetar financiare la nivel comunitar
i) integrarea economică completă (sau totală) reprezintă stadiul ultim al integrării în cadrul
căruia unificarea politicilor economice este întregită prin stabilirea unei unităţi supranaţionale
ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

Extinderea Uniunii Europene se referă la aderarea pe parcursul timpului a noi state la Uniunea
Europeană. Extinderea este un proces sui generis în comparație cu celelalte provocări ale UE. Ca
politică, extinderea este mai mult decât o preocupare a organelor comunitare. Procesul de
extinderea depinde de pregătirea internă a țărilor candidate, pregătirea internă a Uniunii
Europene și negocierile de aderare propriu-zise.

Uniunea Europeană de astăzi, are 28 de state membre și o populație de aproximativ 520 de

milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și exercită o mai mare
influență decât Comunitatea Economică Europeană (CEE) de acum 50 de ani, cu 6 state membre
și o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană este deschisă
oricărui stat european care îndeplinește criteriile democratice, politice și economice pentru
dobândirea calității de membru.

Motivele extinderii UE
Extinderea Uniunii Europene este rezultatul hotărârii de a împărți cu alte state beneficiile
obținute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil.
Uniunea Europeană are responsabilitatea de a ajuta țările vecine să se dezvolte din punct de
vedere economic și democratic, în paralel cu promovarea stabilității și securității.
Simbolurile Uniunii Europene
Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul, imnul, deviza, moneda unică Euro şi Ziua
Europei.
Drapelul - cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi
identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în
număr de 12, reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea
crede). Istoria steagului începe în 1955. Întâi, el a fost folosit de Consiliul Europei,
organizaţie internaţională apărătoare a drepturilor omului şi valorilor culturale
europene. În anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor
Europene (CEE), începând cu 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii
Europene.
Imnul - tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima
parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre
UE l-au adoptat, şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu a
urmărit, prin această decizie, să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre.
Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în
diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii
Europene.
Deviza - din mai 2000, Europa are şi o deviză – „Unitate în diversitate” -, rodul unui concurs la
care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 şi 20 de ani.
Moneda unică EURO - la originea conceptului de monedă unică se află tratatele care
stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară că piaţa comună este
unul dintre obiectivele Comunităţii Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă
între popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce
Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Iar în decembrie 1995,
Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de “euro”.
Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele
cetăţenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o,
ulterior li s-a alăturat Grecia. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele şi
bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28
februarie 2002.
Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon, ea
trebuind să facă legătură atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene, cât şi cu
prima litera din cuvântul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un
indicator al stabilităţii euro.
Ziua Europei – 9 mai: Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este
astăzi Uniunea Europeană. În acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a
citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare ale
Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune, ca “prima fundaţie concretă a unei federaţii
europene”. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi
pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare -, în scopul
evitării izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa în primul rând această provocare –
Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea război
mondial aproape că le distrusese. În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar
conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, au hotărât
ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei.