Sunteți pe pagina 1din 3

FIŞĂ DE LUCRU 1- Mircea cel Bătrân, figură marcantă a istoriei românilor

„Când s-au urnit spre el stareţii şi boierii mari, să i se aplece, a făcut semn scurt de oprire, cu spada,
încât toţi s-au tras repede la locuri, înţelegând astfel că noua domnie începe cu fapta, şi nu cu lauda. Un
murmur a trecut. Lăncile s-au clătinat ca-ntr-un vânt repede. Răzmiile1 de pământeni, de la spatele lor,
au izbucnit în înfricoşate urale. Mircea n-a zâmbit spre ei, decât nespus de depărtat şi stins.

De ce nu-şi dădea drumul la inimă, în ceasul acela mare? Domnul


Mircea îşi dădea seama că a răsărit când istoria lumii se afla la o
răscruce de vânturi şi că-i vor trebui rădăcini de cremene spre a nu
fi repezit spulberului, împreună cu ţara. Văzuse bine şi zâmbetele
de umilinţă de pe chipurile boierimii, văzuse, în acel scurt fulger al
ochilor, şi lacrimile gata să cadă ale pământenilor, dar domnia sa
nu trebuia să se piardă cu firea nici pentru unii, nici pentru alţii ; ci,
deocamdată, fiecare trebuia să rămână la starea şi locul său !
Când mai apoi şi-a împins calul în pinteni, mantia verzuie a fluturat
în vânt şi i s-au văzut zalele peptarului strâns bine pe trupul
musculos.

(…) Ţara lui era mică, şi i-ar fi fost destul dacă o cunoştea din
spusele altora, însă domnia sa pornise hotărât să fie bun gospodar
până la capăt, adică să vadă totul cu ochii lui şi să rânduiască totul
cu mâna lui!”

(Eusebiu Camilar- Povestiri eroice)


Exerciţii

I. Înţelegerea textului

1. Care credeti ca sunt trasaturile morale definitorii ale lui Mircea, asa cum reies ele din text?
2. Extrageţi din text un pasaj relevant pentru portretul fizic al domnitorului.
3. Oferiţi câte un sinonim contextual pentru expresiile verbale îngroşate.

+ Mai cunoaşteţi şi alţi domnitori imporanţi pentru istoria românilor?În ce regiuni au domnit
aceştia?

II. Lucru în echipă

Grupaţi câte doi, stabiliţi împreună cu partenerii voştri trei trăsături morale pe care ar trebui să le aibă
orice conducător de ţară. Explicaţi de ce anume aţi ales trăsăturile respective.

1
Răzmiile (arhaism) = mulţimile
FIŞĂ DE LUCRU 2- Verbul

1. Modul imperativ are forme pentru: a) toate persoanele b)persoana a II-a, sg. c) persoana a II-
a, sing. şi pl.

2. Modul conjuctiv şi modul condiţional-optativ au forme pentru timpurile:


a) prezent şi imperfect
b) prezent şi viitor
c) prezent şi perfect

3. Construiți trei propoziții în care verbul ,,a fi’’ să aibă valoarea morfologică de:

-verb auxiliar......................................................................................................................

-verb predicativ...................................................................................................................

-verb copulativ.....................................................................................................................

5. Cuvântul subliniat în structura nu e bun de împărat este verb auxiliar. DA /NU

6.Verbele a făcut şi a trecut sunt la modul indicativ timpul prezent. DA / NU

7.Primul verb din text este .............................……....…, la modul…………………., timpul........................

8. Găseşte în text patru verbe la modul indicativ şi precizează timpul acestora


.............................................................................................................................................
...................................................................................................................................

9.Realizează enunțuri în care cuvântul a cere să fie :

La modul Indicativ, timpul Perfect Compus ..........................................................................

La modul Conjunctiv, timpul perfect...........................................................

10. Precizaţi modul şi timpul verbelor subliniate în următoarele enunţuri:

a) Pleacă repede !

b) Trebuie să plecăm mai devreme.


c) Să fi lucrat cu atenţie, n-ar fi greşit!

d) Elevul ar răspunde, dacă ar cunoaşte textul.

S-ar putea să vă placă și