Capra, iada și geambașul
Gheorghe Vâlceanu
La poarta unei capre opri o limuzină.
Din ea un țap exotic, în limba lui străină,
Stâlci cuvântul „soacla!” cu ochii la cornută
În timp ce biata capră, firesc, rămase mută.
- Ce stai așa, „holbată”? Sări sfidând ograda,
Cu-n metru de țigare în colțul gurii, iada.
De mâine sânt o doamnă, adios! Țopa-țopa!
Mă duc să dau din coadă prin toată Europa!
- Vai, ce noroc pe tine! Se bucură bătrâna.
Te pomenești că țapul veni să-ți ceară
mâna.
- Poftim?! Oh, mama mia, cât ești de
demodată!
Ne-am logodit azi-noapte, deci mâna mea e
dată.
- I-ai dat-o?! Foarte bine... Așa-i între
cornute!
Să mai bârfească lumea că sântem prost
crescute!
Dar spune-mi, fata mami-i, despre ceva
avere ți-a povestit?
- Vai, mamă! De-ai ști cu ce plăcere mi-a
demonstrat
Prin semne, că altcumva nu știe... E plin de
bani
Cinci fabrici, vapoare, o moșie, la țară trei
castele
Și la oraș palate! Nu te mai uita că are
copitele crăpate!
Ce mai contează asta când mă-sa e baroană,
tăticul lui
E conte, iar eu voi fi cucoană!
Aici opri limbuta naiva ei tiradă.
Își și vedea, probabil, blazoanele pe coadă.
Că și-a făcut valiza urgent, pe apucate,
Și-a părăsit ograda cu florile curate.
Dar fabula cu iada, cu toanta de mămică
Și țapul fiu de conte la urmă se complică.
El nu avea degeaba copitele crăpate.
Era geambaș de capre... de capre
adevărate.
Și când prindea o iadă naivă, țopa-țopa,
Îi oferea pe tavă gogoși din Europa.
Referitor la iadă nu-mi pot permite glume
Se spune că e șchioapă și singură prin lume.
Iar capra care-a vrut-o cu orice preț mireasă
Își dă în cap și spune: „băga-i pe dracu-n
casă!”