Sunteți pe pagina 1din 27

Oferta de serviciu

IRENE: Buna seara!

ALEXANDRA: Buna seara!

IRENE: Imi cer mii de scuze ca am intarziat, nu imi sta in caracter, insa de 20 de minute
caut un loc de parcare. Doamne, ce idioti! Si pana la urma le-am spus: “ Da` unde vreti
s-o pun? In capul meu?”

ALEXANDRA: Va cred. Si unde ati pus-o?

IRENE: In parcare. Ma rog. Oricum e tare enervant.

ALEXANDRA: Da... Imi inchipui.

IRENE: Pe mine ma cheama Irene.

ALEXANDRA: Alexandra, incantata de cunostinta.

IRENE: In legatura cu anuntul...

ALEXANDRA: Da…

IRENE: Mai e de actualitate?

ALEXANDRA: Poftim?

IRENE: Zic, daca mai e de actualitate.

ALEXANDRA: Adica, daca ma mai intereseaza?

IRENE: Da. Puteti spune si asa.

ALEXANDRA: Desigur, altfel de ce-am venit? Sigur. E pentru data de azi.

IRENE: Vreti sa intram? Ramanem aici?


ALEXANDRA: Ramanem aici.

IRENE: Ce ne mai formalizam…si? Cam la ce suma v-ati gandit?

ALEXANDRA: Cam la … 300 de euro.

IRENE: Cam putin.

ALEXANDRA: Da? Pai daca ar fi dupa mine… un salariu cat mai mare.

IRENE: Da? Ce draguta sunteti! Eu m-am gandit la 700 de euro.

ALEXANDRA: 700 de euro? E foarte bine! Sunteti foarte amabila!

IRENE: Nu! Dumneavoastra sunteti cea amabila!

ALEXANDRA: Ba nu, dumneavoastra…

CARLA: Aici este pentru anunt?

IRENE: Da, dar… sunteti de acord, da?

ALEXANDRA: Sigur!

CARLA: Stati putin! S-a dat sau nu concurs?

IRENE: Da. Dansa m-a angajat pe mine.

ALEXANDRA: Ba nu, dumneavoastra m-ati angajat pe mine!

IRENE: Pai cum sa te angajez? Nu esti tu patroana?

ALEXANDRA: Nu. Eu sunt profesoara de franceza. Nu esti tu patroana?

IRENE: Nu, eu credeam ca tu esti patroana!

ALEXANDRA: Stai putin. Aici s-a creat o confuzie regretabila. Dansa a venit cu masina
si in parcare…

CARLA: A, va cunoasteti?
IRENE: Nu pai tocmai asta e, ca eu am crezut ca…

ALEXANDRA: Si eu am crezut ca…

CARLA: Nu mai radeti ca doua capre!

IRENE: Auzi, draga, daca esti cu capsa pusa, nu mai veni draga la concursuri, ca nu te
ia nimeni in halul asta de nervi. N-auzi ca eu am crezut…

ALEXANDRA: … ca eu am dat anuntul si eu am crezut…

IRENE:…ca eu am dat anuntul.

CARLA: Deci, nu s-a dat concurs?

IRENE: Da…

ALEXANDRA: Nu…

IRENE: Nu s-a dat.

ALEXANDRA: Da. Stai linistita, ca nu s-a dat nici un concurs!

CARLA: In cazul asta, propun sa ingropam securea razboiului. Fair-play-ul sa triumfe!


Eu sunt Carla.

IRENE:Irene.

ALEXANDRA: Alexandra.

PETRA: Buna seara!

ALEXANDRA: Buna seara… tot pentru concurs?

PETRA: Da, pentru concurs.

CARLA: Tu stii vreun amanunt in plus? Ce fel de job e, ce pretentii au?

PETRA: Doar ce scrie in anunt.

ALEXANDRA: Poate o fi pentru dame de consumatie…


IRENE: A, nu! Daca incep cu apropouri din astea, eu le trantesc vreo doua si plec.

CARLA: Pe mine m-ar tenta o munca de protocol. Trebuie sa facem diferenta intre
dama de consumatie si dama de companie. Sunt atatia turisti americani pasionati de
Dracula, care vor sa ne cunoasca tara! Ce, daca le arati cateva monumente, ii duci la
Antipa, Cotroceni, la gradina zoologica si in week-end la castelul Bran inseamna ca esti
curva?

ALEXANDRA:Da! Poti sa-i duci si la opera, la Manastirea Argesului! Adevarul e ca


avem o tara tare frumoasa pentru turisti…

CARLA: Si se plateste si bine…

IRENE: Mai ales daca le arati Bucurestiul noaptea…

PETRA: E cam greu sa ghicim despre ce e vorba… sa-i lasam pe ei sa ne propuna


ceva, nu?

IRENE:Da, dar pana una alta, cam intarzie, s-a dus si sfertul academic.

CARLA: Nu miroase-a bine!

MARIA: Salut! A-nceput?

ALEXANDRA: Nu inca. Noi chiar ne-am amuzat teribil aici…

MARIA: E cu lista, e cu coada, cum e?

IRENE: Oricum, tu esti ultima!

MARIA:Asta vad si eu, papusa, eu intrebam daca s-a facut vreo programare.

IRENE: Cum or sa hotarasca dansii, acum, e treaba dansilor… adica, nu putem hotara
noi niste simple concurente. Nu stiu, dar asa este peste tot in lume. Cand am fost in
Elvetia…

MARIA: Ai un ceas?

PETRA: Nu, n-am!


ALEXANDRA: Eu cand am coborat din tramvai…

IRENE: Eu cand am fost in Elvetia…

ALEXANDRA: … era fara zece. Sa fi trecut vreo 30 de minute… da! 30 de minute


minute bune.

IRENE: Cand am fost in Elvetia…

CARLA: E cam si 25.

MARIA: Cat?

CARLA: Sapte si 25.

MARIA: Mama, o sa fiu moarta diseara!

IRENE: Eu cand am fost in Elvetia…

TUTA: Bonjurica!

TOATE: Buna… salut …

CATI: Stiti cumva, a intrat cineva pana acum?

PETRA: Nu.

CATI: Trebuie sa avem carte de munca? Sau ne fac ei?

PETRA: Nu stiu.

CATI: Daca ne trebuie carte de munca, am batut drumul degeaba. Bine… pe mine m-a
trimis o prietena, mi-a zis: “ du-te mai Cati, ce ai de pierdut?”. Eu i-am zis ca nu cred ca
se poate fara carte de munca… cine te mai angajeaza in ziua de azi fara carte de
munca? Nimeni! Nici nu se uita la tine… Ai carte de munca? A! bun! Hai sa vedem ce
sti sa faci, ce experienta ai in campul muncii… N-ai carte de munca?... La revedere! Eu,
de ce sa zic, am lucrat si fara carte de munca. Daca stateam eu dupa cartea lor, cine-mi
dadea mie sa mananc? Nimeni nu-mi dadea! In ziua de azi, nu-ti da nimeni nimic! Stiti
cumva, ne face carte de munca?
PETRA: Nu stiu! Eu nu cred ca asta e criteriul de selectie. In anunt scrie: “ se cauta
tanara talentata, cu aspect placut. Nu scrie nicaieri de carte de munca. Hai ca-ti faci griji
degeaba, zau!

TUTA: Si in ziua de azi, decat cu carte de munca, mai degraba cu carte de vizita!

IRENE: Mare branza carte de munca! Nu conteaza chestiile astea! Important este sa
fim noi misto! Uite, prietenul meu, si-a angajat toti subalternii la firma lui, fara sa-I
intrebe de diplome, de prostii din astea. “ La mine conteaza omul, Irene”. Bineinteles ca
imi cere tot timpul parerea despre x sau despre y… si eu ii spun: “ Uite x imi place, y imi
displace”. Tine foarte mult cont de parerea mea. Mereu imi spune “ Irene, cu intuitia ta,
mai bine te faceai psiholog”.

CARLA: Zau?! Doamne! Cat de superficial gandeste omul simplu despre psihologie!
Eu, dupa atatia ani de studii de specialitate pot spune ca sunt abia la inceputul
drumului.

CATI: Ai terminat facultatea?

CARLA: Problema nu e sa o termini. Totul e mult mai complicat. Important este “EU-l”.
marele EU. As putea spune ca incep sa il simt. Din infinitatea EU-lui universal, sa-l
identifici pe al tau. Orice confuzie te poate duce la dedublare.

ALEXANDRA: Ca-n “ Doua femei si un destin”! Cat am mai plans cand s-a-ntalnit
Rodrigo cu ele amandoua si ele au inteles ca atatia ani iubisera acelasi barbat si el la
fel.

CATI: A! Mie nu mi-a placut deloc, ca la sfarsit ele moare amandoua si el se-nsoara cu
fosta lui cumnata.

ALEXANDRA: Mor amandoua!

CATI: Amandoua mor!

ALEXANDRA: Care cumnata?


CATI: Aia care era oarba din nastere si dup-aia i-a revenit vederea pentru o zi si cand l-
a vazut pe el si-a dat seama ca doar pe el l-a iubit.

TUTA: Ei! Da' Rodrigo era si barbat bine! Nici nu se compara cu frati-su!

CATI: Si-apoi, cand a orbit ea la loc, i-a platit el operatia.

TUTA: Vezi ma!

ALEXANDRA: A! Pai tu zici de Uzurpadora, care nu era cumnata lui. Cumnata lui a
aparut intr-un episod, si dup-aia n-au mai dat-o.

CATI: Au bagat-o in “Parfumul geloziei”. Eu pe asta l-am urmarit. De-asta am si


intarziat. Nu ca renuntam daca era…. Dar a fost ultimul episod si era pacat. Am pierdut
doar vreo trei in doi ani.

TUTA: Auzi, da` tu cu care geamana tineai?

CATI: Cu prima!

ALEXANDRA: Si eu la fel!

CARLA: Cultul subculturii e un fenomen care a luat o amploare dezolanta in tara


noastra!

CATI: Poftim?

CARLA: Fetelor, fetelor! Profitorii astia care isi umplu buzunarele vanzand iluzii de doi
bani unor naïve ca voi, habar n-au macar despre notiunile elementare ale psihologiei.
Mai uitati-va voi mult la “ Guadalupe care gura rupe” si-o sa faceti coada la usile
psihoterapeutilor sa va vindece de complexe si confuzii.

MARIA: Nu, ca asta e bataie de joc! Chiar nu e nimeni inauntru?

IRENE: Nu cred ca e bine sa-I deranjam. O sa ne pofteasca dansii inauntru.

MARIA: Pai, sa ne pofteasca odata ca eu n-am timp! Bine c-am fost desteapta si mi-am
luat costumul la mine. De bar! Costum de bar… sunt stripteoza.
TUTA: Mama, ce misto!

PETRA: Daca te grabesti, poti sa intri inaintea mea.

MARIA: Merci.

IRENE: Oare interviul are si proba de dans?

MARIA:Sper ca nu.

IRENE: De ce spui asta? Pentru tine poate fi un atu. Trebuie sa-ti vezi interesul.

MARIA: Pai tocmai ca mi-l vad…

ALEXANDRA: Eu cred ca trebuie neaparat sa cunoastem o limba straina.

IRENE: De ce, draga? Ca esti tu profesoara de franceza?

ALEXANDRA: Nu. Pentru ca la fiecare interviu ti se cere sa cunosti o limba straina.

CATI: Esti profesoara de franceza?

ALEXANDRA: Da sunt.

CATI: Pot sa vin langa tine?

ALEXANDRA: Sigur ca da.

CATI: Esti profesoara de franceza…

ALEXANDRA: Da, si ma descurc si-n spaniola.

CATI: Uau… Si tu ce facultate ai?

IRENE: Prietenul meu are doua, si afacerile lui sunt total paralele cu ele. Important e ca
se descurca foarte bine financiar. Oricum, mi-a spus ca desteapta cum sunt, puteam sa
fac sapte nu una.

TUTA: Si eu cand ii vad pe astia cu carti de vizita d-alea cartonate…

CATI: Si aveti casa proprietate personala?


IRENE: Cine?

CATI: Tu cu el.

IRENE: A, el are mai multe case, mi-a luat si mie un apartament mic, cochet…

CATI: Pai cum, nu stati impreuna?

IRENE: Ba stam foarte mult impreuna. El ma iubeste exagerat de mult, si ar vrea sa


stam tot timpul impreuna. Dar eu sunt o fire independenta, am nevoie de intimitatea
mea. A, dar ce am patit odata… eram in Frankfurt si m-am intalnit pur si simplu
intamplator cu un prieten in Alexanderplatz. Trei zile m-a tinut numai in crize de gelozie.
Nu, ca are incredere in mine, stie ca sunt fata serioasa. De exemplu revelionul trecut l-
am facut cu ai mei, fara el, si el a platit toata excursia.

TUTA: A, tipu` e-nsurat!

MARIA: Evident!

IRENE: Hai ca sunteti culmea! Ce zic eu si ce intelegeti voi! Dar m-am obisnuit cu
invidia. Nu ma mai mira de mult.

MARIA: Auzi papusa, ia las-o mai moale. Pe cine ai tu senzatia ca intereseaza ca ala
cu care ti-o tragi tu e insurat? Eventual ii pasa neveste-sii. Cu ea ai ceva de impartit, nu
cu noi.

IRENE: Auzi, eu daca as fi in locul tau nici n-as avea tupeul sa vorbesc. Vrei sa iti spun
eu ceva? Eram in Viena de ziua mea, si prietenul meu mi-a facut o surpriza enorma!
Cand am intrat in salonul ala enorm brandemburgic, au venit patru ospatari cu un tort
flambat enorm. Toti invitatii au inceput sa cante la multi ani acompaniati de o orchestra
enorma… se auzea superb! Si dupa ce am suflat in lumanari, din tortul acela enorm, a
iesit o stripteoza. Platita de prietenul meu enorm de putin!

MARIA Si de atunci esti tu cazuta in cap?

IRENE: Poftim?
MARIA: Pai dupa cosmar, ai cazut in cap, si ti-ai dat seama ce enormitati visezi.

IRENE: Ia asculta!

MARIA: Ce sa ascult, ma?

TUTA: Am si eu un pensionar la care-I duc pensia. Ca eu sunt postarita. Si de fiecare


data imi da alta carte de vizita cu alte brizbrizuri pe ea. Ultima data era in engleza, a
innebunit mosul de tot! ca i-am si spus: lasa nene Misule, nu le mai cheltui pe mine, ca
eu te gasesc si cu ochii inchisi sa iti aduc pensia. Da' saracul cred ca n-are cui sa i le
dea, ca mi-e si mila de el. Si cu cartea de vizita in mana, rad ca proasta singura in lift.

Lasa tu, nu mai pune atata la suflet! Si eu am fost combinata cu unu insurat. Mincinosul
dracului! Imi zisese ca e marinar si de aia vine asa rar! Pana cand m-am trezit cu
nevasta-sa si cu copilul la usa, de a aflat tot blocul.

CARLA: Niciodata nu le-am inteles pe femeile care se multumesc cu o jumatate de


barbat. Ca atata iti revine daca il imparti cu nevasta. E adevarat ca e jumatatea de jos,
dar putin respect de sine, ce Dumnezeu!

IRENE: Sunteti invidioase toate! Oricum o sa se casatoreasca cu mine dupa ce


divorteaza de nevasta-sa. Nu-l mai tine nimic langa ea! Dorm in camere separate. Sta
cu ea doar pentru ala mic. ( iese )

CATI: Hai mai fetelor ce sunteti asa rele?! Acuma daca I s-a pus ei pata pe asta
insurat…

TUTA: Eu n-am vrut sa fiu rea! Da` ziceam sa nu pateasca ca mine, ca v-am zis, pe
mine m-a facut albie de porci.

CATI:Tuta, nu mai pune si tu paie pe foc!

ALEXANDRA: Te cheama Tuta?

TUTA: Da.

ALEXANDRA: Dar de la ce vine Tuta?


TUTA: De la Dumitra.

ALEXANDRA: A! Pe mine ma cheama Alexandra. Ea e Carla.

PETRA: Eu sunt Petra. ( iese)

ALEXANDRA: Petra… cea care plange afara e Irene… si pe tine te cheama?

CATI: Cati! Imi pare bine!

ALEXANDRA: Iar pe tine nu stiu.

MARIA: Maria.

ALEXANDRA: Maria… Acum ca ne-am imprietenit, puteti sa-mi spuneti Alejandra, cum
imi spun prietenii apropiati.

( intra Irene si Petra)

PETRA: Vrei sa stai aici?

IRENE: Da.

PETRA: Asa deci… eu sunt Petra, Tuta, tu esti Cati, Alexandra…

ALEXANDRA: Alejandra!

PETRA: Alejandra… a, nu stiu…

CARLA: Carla.

PETRA: Carla, si tu?

MARIA: Maria.

PETRA: Maria…

ALEXANDRA: Tuta, dar tu de ce ai venit la interviu? Esti prost platita la posta? Sau…

TUTA: Foarte prost! Si alergatura de dimineata pana seara!


CATI: Dar cand duci pensiile, nu iti lasa si ei ceva acolo?

TUTA: Acum, nu stau eu in baza asta. Eu pun pensia si o hartie de un leu, si unii ti-o
lasa, dar altii nu ti-o lasa. Ma mai servesc cu o cafea, cu o felie de chec… unul mi-a dat
azi un pix si o bricheta la fel. Ma asteapta ca pe un cires copt, saracii!

PETRA: Dar tu te invarti numai printre pensionari?

TUTA: A, nu! Duc si scrisori recomandate si pensii alimentare…vai, dar ce am patit


odata cu unul tanar, pensionat pe caz de boala. Altfel ditamai zdrahonul! Si o data, ca
nu beau o cafea? Ca o are facuta. Zic: hai sa stau putin jos ca ma dureau varicele.
Ca… nu fumez o tigara? Eu nu fumez, dar le mai pufai…

CATI: Nici eu nu pot sa trag in piept, dar m-a pus odata vara-mea sa trag si sa spun:
Hiiii! Caii popii! … si am crezut ca mor! De atunci m-am lasat de fumat!

ALEXANDRA: Asa, si zi cu zdrahonul…

TUTA: Cu zdrahonul ce sa zic? Cand mi-a dat un branci pe recamier de am dat cu


capul de lada m-am speriat rau! Am crezut ca imi ia pensiile si ma nenoroceste. Dar el,
cu capul in decolteul meu, ma pupa mai rau ca-n filme! Fetelor, nu stiu ce boala o fi avut
asta de s-a pensionat asa de tanar, da` eu l-am simtit mai sanatos ca multi! Cred ca era
ipohondru. Sanatos tun, fetelor!

MARIA: Dar in ce zona duci tu pensiile draguto?

ALEXANDRA: Ca o fi fraiera sa ne dea si noua adresa! Auzi Tuta, dar la urmatoarea


pensie a mai batut vreun apropos?

TUTA: Cine-a mai stat cu el de povesti? Din usa: numara banii, semneaza aici si pa!

CARLA: Bine ai facut!

TUTA: Nu?

CARLA: Da! Si eu procedez la fel in cazuri din astea. E adevarat, astia de obicei sunt
tipi foarte virili. Dar din punct de vedere psihologic, nu este un comportament normal.
ALEXANDRA: Ma Tuta, adevarul e ca el putea sa iti puna ceva in cafeaua aia, si te
adormea pe loc. Si dup-aia profita de tine cat avea el pofta!

TUTA: N-am avut eu bafta asta! Asa daca am fost treaza a trebuit sa-l pocnesc, altfel
zicea ca-s curva!

CARLA: Sa nu-ti faci iluzii! In 97% din raporturile sexuale care debuteaza cu o
agresiune, femeia nu atinge orgasmul.

CATI: Hai mai fetelor, ce sunteti asa spurcate la gura?

CARLA: Ei poftim! Pai da! De asta ne iese prost si suntem niste simple obiecte sexuale
pentru barbati! Draga mea, hai sa fim serioase! Am intrat in mileniul trei. Pe cine crezi tu
ca mai intereseaza pudoarea, genele plecate, roseata din obraji? Noi trebuie sa ne
unim! Sa nu le mai hranim orgoliile jalnice. Gata cu orgasmele simulate! Gata cu
vibratoarele dosite prin sertare! Vreau o viata mai buna… pentru fetele noastre!

ALEXANDRA: Asa e! Fetele noastre nu trebuie sa mai sufere nici un pic. Am avut si eu
niste… mai multi prieteni… stiti cum e. Ne intelegeam bine pana la un anumit
punct…aceleasi lecturi, aceleasi aspiratii, acelasi anotimp preferat, mai precis toamna.
Dar dupa un timp incep sa intarzie la intalniri, apoi sa lipseasca de la intalniri, apoi sa
ma evite… asa e! puritatea ii indeparteaza pe barbati. Nici macar nu le-as fi pretins sa
ma ia de nevasta. Nu asteptam decat putina delicatete si poezie… Stiu ca nu sunt o
mare frumusete, dar nici o pocitanie nu sunt.

TUTA: Vai tu, dar ai niste gene superbe! Chiar banuiam ca-s false.

ALEXANDRA: Nu sunt false!

TUTA: Nu?

ALEXANDRA: Nu, asa sunt ele! Le dau in fiecare seara cu ulei de ricin.

MARIA: Fetelor, eu cred a la pastele cailor mai dam noi interviul asta! Si parca vad ca
n-ajung nici la program.
CATI: Oricum, eu n-am nici o sansa in fata voastra, mai ales daca e un singur loc. Dar,
imi mai clateam si eu ochii cu un patron.

ALEXANDRA:Da, si sa fie un tip d-ala cu parul negru ca abanosul, numai bucle-bucle!


Si daca nu e inalt, nici nu discut.

MARIA: Dar nici nu-l lasam sa intre!

TUTA: Si sa avem grija sa n-aiba verigheta! Sa nu fie si asta vreun snapan!

ALEXANDRA: Nu, ca daca e un om cald si generos, ne dam seama dupa zambet,


dupa privire, dupa stralucirea fetei…

CATI: A nu, ca mie nu-mi plac astia cu fete lucioase.

MARIA: Bai gagici, daca e un tip generos, il ochesc eu din prima!

CATI: Si sa aibe masina mica! Dar nu Dacie. Din aia straina…

ALEXANDRA: Pai acuma daca tot e straina, de ce sa fie mititica? Mai bine mare. Mie
imi place mare!

CATI: Limuzina! Ca in filme! Cu bar, televizor, piele… mai bei putina sampanie fina, mai
iei un piscot, baiatul iti tot spune ce-I place lui de tine, bluesurile: taca-paca taca-paca
paca-taca la casetofon stereo…. Apesi un buton: se lasa oblonul dintre noi si sofer. Mai
apesi un buton: se deschide geamul din tavan…. Scoti capul pe fereastra, vezi stelele,
luna, vii inapoi… nu stiu ce… mai bei putina sampanie, mai mananci un piscot… ai
dreptate! Mai bine sa fie mare.

MARIA: Decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos!

CARLA: Ia stati putin! A, mi s-a parut! Cu bucle, fara bucle, mare nesimtit! Stam noi
aici, sapte fete si visam limuzine si piscoturi, si asta nici nu catadicseste sa vina. Mi s-a
facut o foame sa-I mananc acum biroul.

CATI: Te-a luat foamea?

CARLA: Da.
ALEXANDRA: Mama si am facut niste chiftele… abia astept sa ajung acasa!

IRENE: Vrei o guma?

CARLA: Fetelor, eu am o presimtire sumbra. Tipii astia cu anuntul, bine intentionati


initial, au fost mituiti intre timp. Un telefon scurt de la cine trebuie, niste facilitati in
legatura cu impozitele, si in final, un CV anost al vreunei fufe, care exact in clipa asta isi
sarbatoreste angajarea, fetelor!

TUTA: Pai daca au angajat alta fata, de ce nu vin sa ne spuna?!

PETRA: N-au angajat pe nimeni! Ma rog…. Asta simt eu…

CARLA: Problemele noastre nu conteaza pentru ei. Faptul ca noi nu avem bani sa ne
platim studiile universitare la psihologie, la Hyperion, cazul meu… asta nu-I impiedica
sa isi faca jocurile murdare. Credeti ca le pasa, macar pret de o secunda, ca exact in
momentul asta poate, in mintea nevinovata a unui copil din Drumul Taberei, rasar primii
muguri ai nebuniei si eu nu il pot ajuta cu nimic? Pentru ca nu imi pot urma menirea din
pricina acestor mici detalii cum sunt banii! E posibil asa ceva?

CATI: Nu mai vorbi asa! Lasa sa fie toti copii sanatosi!

CARLA: Ii vad ochii de copil. Privirea putin mai fixa decat a celorlalti micuti. Se sperie
usor, e fragil, si nimeni nu ar banui. E un copil printre atatia altii. Dar pupila I se dilata de
cate ori zareste bricheta tatalui. Un baietel si o bricheta. Dupa primul incident, parintii
reactioneaza prost: ii interzic sa se mai apropie de aragaz, semineu, resou, iar de ziua
lui ii interzic lumanarile de pe tort. Si nu fac decat sa ii sporeasca fascinatia, iar la
scoala, in mijlocul celor 36 de colegi, in laboratorul de chimie, I se da pe mana o
spirtiera cu mucul de rigoare…. Si de aici, dezastru! Laboratorul ars in proportie de
82%, din fericire nici o victima umana. Si clepsidra toarce secunde, ore, ani: adolescent!
Fixitatea privirii de odinioara ii confera acum un mister aparte. E un barbat sarmant. Nu
trebuie decat sa aleaga, pentru ca focul din privirea lui parjoleste inima oricarei fete.
Patologicul excita intotdeauna… Si opteaza pentru cea mai frumoasa fata din an: miss
boboc! – fata cu parul de foc! E ars de focul iubirii, dar eu stiu ca el iubeste focul real. Si
la scurt timp citim in presa urmatorul anunt: “ azi dimineata, in urma unei sesizari
anonime, organele locale au descoperit trupul carbonizat, neidentificabil a unei tinere de
19 ani. Semnalmente: un metru 75 de centimentri, 55 de kilograme, bust 90, talie 60,
sold 90…

MARIA: Dar la picior cat purta? … hai mai ca n-am vrut sa te supar! Serios! Esti si tu
stresata de atata asteptare… vorba ta: aranjamente, fufe… nu vrei sa te las undeva cu
masina?

PETRA: Poate ar trebui s-o lasam balta. Dar prea ar fi un final trist, nu?

IRENE: Dobitocul dracului!

ALEXANDRA: Da cine-i dobitoc?

MARIA: Sponsorul, draga!

TUTA: Bai stii ceva…

CATI: Shhh! Da` de ce e dobitoc? Ti-a luat casa…

TUTA: Ti-a luat masina…

ALEXANDRA : Ai vazut lumea…

MARIA: Ti-a luat stripteoza-n tort!

IRENE: Nu ma mai invidiati atat ca nu aveti de ce. Cat am tras eu pentru toate astea….
Atatia ani irositi pe intalniri programate: de doua ori pe saptamana. Poate ca atat merit!
Noi am sarit peste etapa plimbarilor in parc, si a saruturilor in cinema… Doamne ce
tampenii spun! Noi am sarit direct in pat. Si acum nici asta nu pare sa il mai intereseze.
Atatia ani mi-am dorit sa petreaca macar o noapte in apartamentul pe care mi l-a luat,
sa ma trezesc din cand in cand sa-l vad cum doarme… Cand am vazut anuntul asta, a
fost pentru prima oara in viata mea cand am simtit ca pot sa fac ceva sa schimb
lucrurile. Nu stiu ce avea bucatica aia de hartie, parca vorbea cu mine. Macar daca as fi
lasat copilul, dar n-a fost el de acord.

CATI: Si cu ce il cresteai?
IRENE: Mancam paine cu sare si il cresteam!

CATI: Nu stii ce vorbesti! Ai avut norocul ca ai intalnit un barbat corect. Putea sa-si bata
joc de tine si sa dispara. Un copil iti rupe sufletul! Nu e greu sa il faci. Dar dupa aia,
daca n-ai nimic cu ce sa-l intretii, umbli pe strazi, vorbesti cu oamenii, traiesti, dar de
fapt tu nu esti un om intreg. O parte din tine e in caminul ala cu copii singuri. Pot eu sa
mananc o portocala? Nu pot! Pentru ca stiu ca el nici macar nu-I stie gustul. Si a doua
zi ma duc disperata prin autobuze cu cateva kilograme de portocale. Asta dupa ce am
plans toata noaptea. Nu stiu cate portocale mai apuca el sa manance cu toti copii si
supraveghetoarele de acolo. Dar macar stiu ca prima portocala din viata lui i-am dat-o
eu. Eu cu mana mea. Si ma mai linistesc putin, dar cand ajung iar in autobuz, se rupe
sufletul in mine de durere ca n-am putut sa-l scot nici de data asta.

Fetelor, daca nu-l scot nici anul asta, nu mai merita sa traiesc! Trebuie sa rezolv cumva
cu locuinta si cu cartea de munca si atunci o sa mi-l dea!

MARIA: Dar acum unde stai?

CATI: Acum stau la un neam, dar nu ma poate trece in spatiu ca nu e locuinta ei. Si
cand am vazut anuntul, si am vazut ca nu cere studii, eram asa de bucuroasa! Ma tot
framantam aseara, ma-ntrebam: ce au vrut sa zica cu tanara talentata? Ma gandeam ca
or sa ma puna sa cant, ca eu am voce frumoasa. Mai demult am cantat intr-un
ansamblu.

IRENE: Da? Hai canta-ne ceva!

CATI: Nu ca nu stiu nici unul de la cap la coada!

CARLA: Zi cat sti!

CATI: Sunt atatea zile si-atatea nopti/

De cand pe lume ratacesc

Fara sa stiu unde merg

Si de ce mai traiesc
TOATE: Undeva departe e iubirea mea

Undeva acolo, s-a pierdut si ea

Undeva in noapte, o stea a mai cazut

Oare cine poate sa m-ajute

Sa pot s-o iau acum de la-nceput

Maine, maine este o alta zi

Dar maine, maine poate te voi regasi

Si-n atatea zile si-atatea nopti iubire o sa-ti dau

Acum stiu sa te chem, acum stiu ca te vreau

Undeva departe e iubirea mea

Undeva acolo s-a pierdut si ea

Undeva in noapte, o stea a mai cazut

Oare cine poate sa m-ajute

Sa pot s-o iau acum de la-nceput

MARIA: Gagici, s-a cam intunecat! Ce facem? Mai stam?

IRENE: (scoate o sticla de whiskey ) Fetelor! Eu am adus-o pentru patronache, dar


daca n-a venit, o bem noi.

MARIA: Ia uite draga cum se iau concursurile!

IRENE: E, hai sa ne imprietenim!

TUTA: Dai bine in carti?

ALEXANDRA: Le mai nimeresc.


TUTA: Da ce zodie esti?

ALEXANDRA: Fecioara cu ascendent in taur.

CATI: Tauroaica de-a mea! Dar eu cel mai bine si cel mai bine ma inteleg cu scorpionii.

IRENE: A, da? Eu sunt scorpion. Tu ce esti?

MARIA: O leoaica fraiera careia tocmai ce i-a tras clapa unul cu limuzina si piscoturi!

TUTA: Sa stii ca ti-am auzit horoscopul de dimineata ca si mama e tot leu. Zicea ca o
sa ai o zi foarte buna, o sa fi avansata la serviciu si o sa castigi teren intr-o afacere.

CATI: Auzi, Maria? Dar pe tine te-au dat de mica la balet?

MARIA: Mi-am castigat experienta la locul de munca!

CATI: Dar ce vroiai sa te faci cand erai mica?

MARIA: Ceva foarte frumos si foarte folositor.

ALEXANDRA: Doctorita!

MARIA: Nu! Mai frumos si mai folositor! Soferita de tramvai!... saraca mama de cate ori
a anuntat politia ca nu veneam acasa de la scoala. Stiti ce faceam eu? Ma plimbam cu
tramvaiul de la un capat la celalalt cam de 10 ori pe zi. Si-am gasit un vatman care s-a
pus la mintea mea si ma lasa sa apas eu toate butoanele alea care deschid si inchid
usile… nebunie! Si intre statii cand gaseam vreun calator pe care il cunosteam ii
ziceam: hai sa oprim sa il luam! Dar nu vroia nici in ruptul capului! “Asa e in viata,
draguto! Ai prins tramvaiul al bun – esti boier! L-ai pierdut – te uiti lung dupa el!

CATI: Pai zicea bine ce zicea!

MARIA: Pai m-am prins si eu, dar cam tarziu.

PETRA: Dar tu Alexandra, ce vroiai sa te faci?

ALEXANDRA: Eu cand eram mica visam sa ma fac vanzatoare de inghetata gratis, pe


plaja. Ma suparam foarte tare cand ii vedeam pe unii copii cum le cereau parintilor bani
de inghetata, si parintii: lasa mama ca ai acasa! Sau mai rau: n-ai voie ca te doare in
gat! Eram convinsa ca-i pacaleau si-atunci imi doream sa fiu eu vanzatoarea ca sa pot
sa le vand copiilor inghetata gratis! Tuta?

TUTA: Eu cand eram mica vroiam sa ma fac insecticida!

CARLA: Ce sa te faci?

TUTA: Insecticida draga! Eu cand eram mica stateam mai mult pe la tara la bunici, si
ma interesa tot ce misca pe acolo prin curte. Cand o intrebam pe mamaie: ce goanga e
asta? Ea imi raspundea intotdeauna: o musca! sau o albina!. Si cand am certat-o o
data: hai mai mamaie, daca si asta e o albina! , atunci mi-a spus: o insecta!. Atunci m-
am hotarat sa invat toate insectele, si ma laudam la toata lumea ca o sa ma fac
insecticida. Da` tu?

IRENE: Eu vroiam sa ma fac stewardesa in Polonia. Bine, initial am vrut aviatoare, dar
mi s-a explicat ca fetitele pot fi cel mult stewardese, si m-am multumit cu atat.

PETRA: Dar de ce in Polonia?

IRENE: Lucrul cel mai frumos de la mama din dulap era un pulover roz de mohair, pe
care il luase de la polonezi de la solare.

CARLA: A, si de aici stewardesa in Polonia!

IRENE: Da.

CARLA: Ia da-mi putin… Eu ma visam remaioza. Si ca psiholog, m-am tot intrebat: de


unde aceasta optiune bizara a mea? Venea ea din altruismul de a le ajuta pe femeile
care nu-si puteau permite dresuri noi? Aiurea! Venea de la remaioza mamei: Lenti
saraca!, careia mama ii dadea bacsis sa-i traga firele ca sa nu mai stea la coada. Vezi?
Eu mi-am ales idolul copilariei, dupa niste criterii spertare.

TUTA: Ce draga, ciubucul e bun, daca ti-l da omul din suflet.

CARLA: Dar eu nu vreau sa imi incurajez latura materialista!


MARIA: Lasa ca te ajut eu sa ti-o dezvolti pe aia altruista. Sari cu o tigara ca nu mai
am.

CARLA: N-am.

PETRA: Stai ca am eu.

MARIA: Dar tu? Vroiai sa te faci scriitoare?

PETRA: Nu. Eu vroiam sa ma fac dirijoare.

CATI: Ai scoala de muzica la baza?

PETRA: Aspiratia mea avea la baza o confuzie regretabila. Eu credeam ca tipul


inventeaza muzica pe loc, si ca sunetele instrumentelor nu depind decat de ce-I venea
lui sa deseneze cu corpul prin aer. Muream de curiozitate sa aflu cum s-ar auzi de
exemplu o genoflexiune. N-am aflat niciodata.

MARIA: Merci!

PETRA: N-ai pentru ce! Cati, tu ce vroiai sa te faci?

CATI: Eu vroiam sa ma fac multe. Cum cunosteam o fetita noua, cum ma luam dupa
ea. Dar cel mai mult si cel mai mult imi doream sa fiu casierita la obiecte pierdute.

TUTA: Ce casierita draga? Alea la obiecte pierdute, vai de mama lor, nu vad nici un
ban! Mai bine vii la noi la colete!

CATI: Ma-ntorsesem cu tata si mama - cand inca mai traia saraca – de la o nunta de pe
langa Buzau. Si cand am ajuns acasa, mama si-a dat seama ca sacosa cu rochia ei de
nunta nu era. Am cautat-o peste tot, dar nu era. Sacosa aia trebuia s-o tin eu, ca era
cea mai usoara. Dar ea nu s-a suparat, nu m-a batut si nici nu m-a zis lui tata. Numai ca
eu am plans toata noaptea. A doua zi cand m-am dus la scoala si i-am povestit
doamnei invatatoare, ea a zis ca vine cu mine la gara la obiecte pierdute, si acolo era!
Si de atunci mi-a ramas mie ca cel mai frumos e sa fii casierita la obiecte pierdute. Sa
dai oamenilor inapoi ce au pierdut.
MARIA: Noi bag de seama ca am pornit-o bine in viata. Doar ca ne-am cam ratacit pe
drum si acum stam aici sapte fete si asteptam sa dam nu stiu ce interviu la nu stiu ce
angajare. Fetelor! Ia sa-l cautam noi pe patronache asta la obiecte pierdute. O sta acolo
si nu il vrea nimeni inapoi.

CARLA: Pai si ce facem, daca pana la urma asta apare? Noi in ce ordine intram? Ca
nu mai stiu.

IRENE: Eu am venit prima. Vreau sa intru prima.

ALEXANDRA: Cum ai venit tu prima? Nu m-ai gasit pe mine aici?

IRENE: Ba da, te-am gasit aici, dar pana mi-am parcat eu masina, tu ai urcat. Nu ti-am
zis cand am venit? Nu mai tii minte?

ALEXANDRA: Pai si ce-mi pasa mie de masina ta? Eu am fost prima aici.

CARLA: Are dreptate! N-ai tu un Audi rosu? Am vazut cand l-ai parcat. Da ea a venit
prima!

IRENE: A, imi amintesc, te-am vazut jos!

CARLA: Pai da, tu ai venit prima, eu a doua, asta inseamna ca tu ai venit a treia!

ALEXANDRA: I-auzi! Dar tie nu ti-e rusine?

CARLA: Auzi, ia ai grija cum vorbesti, telenovelista neimplinita sexual!

ALEXANDRA: Cum ai spus?

CATI: Fetelor, stati un pic…

CARLA: Eh, sare si mama denaturata!

ALEXANDRA: Cum ai zis?

CARLA: Tie? Telenovelista neimplinita sexual!


ALEXANDRA: Dar ce te intereseaza pe tine, Carla la ce filme ma uit eu si ce carti
citesc? Poate vreau sa imi imbunatatesc spaniola! La asta te-ai gandit? Daca ti-as fi
spus ca de o luna de zile sunt dependenta de anticearcan ca sa nu se prinda tata ca nu
mai sunt virgina, sau daca ti-as fi spus ca am avut niste nopti epuizante de sex si ti-as fi
aratat muscaturile de pe gat, m-ai fi lasat sa intru ptima?

Apropos, Irene, brandemburgice sunt concertele lui Bach nu saloanele din Viena si
Alexanderplatz e in Berlin, nu in Frankfurt. Asta asa, pentru cultura ta generala.

CATI: Carla, noi am venit aici sa castigam un ban in plus, nu sa te ascultam pe tine cum
faci pe desteapta!

IRENE: Nu ca asta-i culmea tupeului. Uite si tu cine s-a apucat sa spuna de tine ca faci
pe desteapta! Papusa, pana una alta in timp ce tu erai ocupata sa torni copii, daca
intelegi ce vreau sa spun, Carla desteapta invata si isi tocea coatele pe bancile
facultatii.

TUTA: Ia mai lasa-ma cu facultatile astea particulare! Si pe mine era barbatu-meu sa


ma dea la finante banci. Noroc ca am fost eu desteapta si de banii aia mi-am luat
masina de spalat cu bule.

CATI: Irene, vad ca ai o problema mare. Te preocupa pe tine cum am trantit eu copii,
am inteles ce ai vrut sa spui. Pot sa te lamuresc. Era o seara de toamna. Abia
incepusem clasa a XII a si ieseam de la scoala. Au venit doi la mine si m-au intrebat
cat e ceasul. Eu le-am zis ca n-am ceas, dar ca e sapte si ceva, opt. Pai de ce n-ai
ceas, fa futu-ti dumnezeii ma-tii? Si apoi nu mai stiu, ca m-am trezit direct la spital.
Poate-mi spui tu psiholoago cate orgasme am avut, ca vanatai aveam din cap pana-n
picioare.

TUTA: Aualeu, eu nu mai pot sa stau, ca intra barbatu-mea la idei.

PETRA: Pai ce, tu esti maritata?

TUTA: Sa fiti voi sanatoase! De patru ani. Am barbat bun.

PETRA: Si aveti si copii?


TUTA: A, nu! Pana nu ne mutam de la soacra-mea, suntem atenti si nu facem. Eu nu
vreau. Asta si rufele copilului tot cu soda le-ar spala! Nu, ca e femeie buna, n-am nimic
cu ea, dar e inghesuiala acolo, nu-mi place!

ALEXANDRA: Dar e frumos sotul tau?

TUTA: Leit George Michael! Am avut noroc unul de altul. Eu eram la un pas sa ma
marit cu altul, partida buna de tot: macelar. Dar nu-mi placea ca nu se dadea cu sprai.
Hai nu ma mai tineti de vorba ca pana maine stau sa va povestesc, ca dupa mine s-au
tinut multi. Am plecat ca pana acasa mai fac o ora pe drum.

ALEXANDRA: Tu iei tramvaiul spre metrou?

TUTA: Da.

ALEXANDRA: Hai ca merg si eu cu tine ca am o gramada de lucrari de corectat pana


maine.

CATI: Sa nu le dai note mici!

ALEXANDRA: Le dau cat merita. Lasa-i sa se puna cu burta pe carte!

TUTA: Bonjurica fetele! Si daca vine patronul cu limuzina, sa-i ziceti sa-i fie de cap cu
angajarea lui cu tot!

ALEXANDRA: La revedere, Petra! La revedere, Maria!

MARIA: Pa!

TUTA: Hai sa va pup, ca poate nu ne mai vedem. A! plecam si nu va lasam cartea mea
de vizita! Daca nu ma gasiti pe mobil, puteti sa incercati pe fix. Poate va raspunde
soacra-mea! Bonjurica fetele!

ALEXANDRA: Irene, sa nu te lasi! Negociezi numai in valuta.

IRENE: Nici nu discut! La cursul de zi.

ALEXANDRA: Bafta la examene, Carla!


CARLA: Multumesc!

IRENE: Ce figura e si Tuta asta! Avea pretentii de mare doamna si spunea sprai in loc
de sprey. Parca acolo la soacra-sa se dau toate cu Chanel.

CARLA: Saraca, si ca barbat-su seamana cu George Michael. Pai da` nu stie ca ala e
poponar?

MARIA: Lasa, mai bine ca nu i-ai zis tu, ca-I distrugeai casnicia.

CATI: Taranca, netaranca, uite ca s-a maritat si fara Chaneluri.

CARLA: Pana una alta, eu mor de foame. As mai sta, ca miza e mare si nu-mi sta mie
in fire sa depun armele asa usor. Dar… I`m hungry!

IRENE: Daca stau sa ma gandesc, m-a cam luat si pe mine foamea. A, stiu eu un
restaurant aici in apropiere. Ce ziceti? Mergem sa mancam ceva?

CATI: Eu am mancat acasa, multumesc!

IRENE: Hai mai ca fac eu cinste!

PETRA: Pe mine trebuie sa vina cineva sa ma ia cu masina. Multumesc!

MARIA: Duceti-va voi inainte, ca noi mai ramanem, mai fumam o tigara.

IRENE: Tu vii?

CARLA: Hai ca vin!

IRENE: Va las whiskey-ul aici, poate va plictisiti. Si daca va razganditi… Ciao!

TOATE: Pa!

MARIA: Hai ca plec si eu, ca macar ajung la program.

CATI: Auzi Maria, la tine la bar se castiga bine?

MARIA: Nu ma pot plange.


CATI: Vasazica se merita.

MARIA: … se merita.

CATI: Crezi ca m-ar angaja si pe mine? Daca mai sunt locuri, bine-nteles!

MARIA: N-ai tu ce cauta acolo! Ce, crezi ca e ca la ansamblu, cu cantec si voie buna?
Acolo esti un nimic!

CATI: Am zis eu ca vreau sa fiu ceva? Eu nu vreau decat sa castig niste bani.

MARIA: Da? Bine, esti invitata mea! Dar tre` sa iti spun cum sta treaba: cu cat te
dispretuiesc mai mult, cu atat mai usor iti arunca banii. Sau sunt draguti si nu ti-i arunca,
ti-i baga ei cu manutele lor in sutien, in chilotei, asta daca ii mai ai pe tine. E cate unul
mai inventiv care ti-i lipeste cu gumita lui mestecata direct pe burtica. Stii tu… viata-i
lunga, gustu-i scurt. Coregrafia ai vazut si tu ca n-ar fi grea, dar tre` sa fii convingatoare,
sa le trezesti barbatia oricat ar fi ea de adormita. Sau sa iti explic mai clar…

CATI: Gata, am inteles, sunt niste porci!

MARIA: Ba deloc! A doua zi sunt in birouri moderne facand contracte prin telefon, iar
seara tati si soti exemplari. Daca-i intalnesti la lumina zilei, figura ta nu le spune absolut
nimic, iar daca dai de vreunul prin vreo farmacie, intra in panica sa nu fi luat vreo boala
de pe unde a umblat.

CATI: Scuza-ma, n-am vrut sa te supar!

MARIA: Tu trebuie sa iti scoti copilul de acolo si sa ti-l cresti cum poti tu mai frumos!

CATI: Da, daca mi l-ar da, ca inainte trebuie sa le dovedesc ca am locuinta, carte de
munca…

MARIA: Pa! … Eu am un apartament de doua camere si daca vrei puteti veni sa stati la
mine. Ma rog… daca ai incredere. Sau pot macar sa te trec in spatiu sa ti-l iei de acolo.

CATI: Pe bune? El are un patut, I l-am cumparat acum un an si mi-era frica sa nu-i
ramana mic. Il punem acolo intr-un colt unde vrei tu in camera!
MARIA: Dar cati ani are?

CATI: Doi ani si sapte luni.

MARIA: Hai ia-ti lucrurile si sa mergem! Macar tu sa te alegi cu ceva…

PETRA: Da, dar numai datorita voua…

MARIA: Daca tot mai ramai pe aici, poate afli ce vor astia cu: tanara talentata…