A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, nici nu sa-r povesti, o crajma chiar

in mijlocul codrilor. Intr-o zi crasmarul a gasit o fata deosebit de frumoasa intr-o

poiana si a dus-o acasa sa o creasca impreuna cu sotia sa, crasmarita. Cum crestea
fata se facea tot mai frumoasa si toata lumea se mira privind frumusetea ei
neasemuita.
Frumoasa era si mama ei, crasmarita, dar frumusetea, delicatetea si felul dulce
al fetei nu aveau egal. Toti o indrageau si o numeau Floarea cea frumoasa de la
crasma din codru.
Intr-o dimineata sosi vestea ca imparatul cu tot alaiul sau vor tece pe la crasma
din codru. Cum auzi crasmarita se apuca sa faca curatenie, mai apoi sa se gateasca
si ea, sa fie cat mai frumoasa pe cand va sosi imparatul. Intreba crasmarita
oglinda cea fermecata, daca este frumoasa, oglinda raspunse ca este, dar Florita
este de mii si mii de ori mai frumoasa decat dansa.
Atunci crasmarita s-a suparat foarte mult, a inceput sa o certe pe Florita ca e
lenesa si proasta si a pus-o la munci grele, pe care sa le faca toata ziua fara
odihna si cand vine noaptea sa inceapa din nou sa munceasca. Imparatul veni si
pleca dupa ce bau din vinul cel mai bun, dar supararea crasmaritei ramase.
Dupa ce trecura mai multe luni, a sosit iar vestea ca imparatul va trece pe la
crasma din codru. Crasmarita iar se apuca de curatenie, apoi iar de gateala si
crasma era curata ca oglinda si crasmarita frumoasa si dichisita. Intreba iar
oglinda si i se raspunse iar ca Florita este mult mai frumoasa. Atunci crasmarita
de necaz o inchise pe fata in beci si nu mai avea voie sa iasa la lumina zilei. Cand
iar trebuia sa vina imparatul si oglinda ii spuse ca tot Florita e mai frumoasa,
crasmarita nu a mai rabdat si a chemat-o pe Baba Cloanta o vrajitoare urata si rea
sa se sfatuiasca cum sa scape de fata. Pana la urma s-au inteles ca vrajitoarea sa
o duca pe fata in padure, unde ii va scoate ochii si o va lasa in voia sortii.
Cand o vazu cotoroanta pe fata a fost uimita de frumusetea acesteia si ii venea
cam greu sa faca ceea ce a promis. Cand au ajuns in mijlocul padurii, dintr-un tufis
a aparut o caprioara, care la vederea Floritei a incremenit si i-au picat ochii din
cap de frumusetea ce i-a fost dat sa vada. Baba Cloanta a luat ochii caprioarei si i-
a zis Floritei sa mearga cat mai departe de crasma din codru.
Dupa ce a mers Florita mai multe zile se intalni cu un ghebos, care incerca sa
jumuleasca o pasare, dar se vedea ca nu se prea pricepe. Cand cei doi s-au uitat
unul la celelalt, au ramas uimiti de mirare, ghebosul de frumusetea fetei, iar
Florita de uratenia barbatului, pentru ca altul mai urat nu vazuse in viata ei.
Ghebosul ii povesti ca face de mancare pentru cei doisprezece hoti din codru,
care momentan sunt dusi la furat, si se intorc cand ii va chema la masa sunand din
clopotel, iar cand se vor intoarce ar fi foarte bine sa nu o gaseasca pe fata,
pentru ca sunt banditii cei mai fiorosi de pe fata pamantului. Ghebosul era cam
nepriceput si hoti il certau de fiecare data, ba ca nu-i buna mancarea, ba ca e prea
multa, ba ca e prea putina. Atunci Florita s-a pus pe treaba si s-a apucat de gatit
supa gustoasa, friptura de pui delicioasa si o friptura de porc sa te lingi pe
degete. Cand a terminat cu bunatatile a facut si curatenie in casa banditilor.
 Tot povestind ghebosul a uitat sa-i cheme pe hoti la pranz. Acestia s-au saturat
sa astepte si au venit nechemati la masa. Gebosul cum a auzit ca vin banditii a
ascuns-o repede pe Florita sub pat, pentru ca nu mai avea timp sa fuga s-au sa se
ascunda altundeva. Cand au ajuns hotii erau tare maniati pe ghebos si capetenia a
mers in odaie sa aduca cutitul cel mare, sa-l omoare. Intrand in casa era sa lesine
de mirare si nu-i venea sa creada ca aceea e casa lor, atat era de curat si de
frumos. Atunci il ierta pe ghebos si ii ceru sa aduca mancarea.
Cand au gustat din bunatati au fost foarte multumiti, dar capetenia isi pastra
pentru el cele mai bune bucati si hotii doar salivau privindu-l. Capetenia era deja
satul iar ceilalti erau inca infometati si capetenia ii porunci ghebosului sa stranga
tot ce a mai ramas si sa-i pastreze pentru cina. Banditi au sarit atunci la bataie
scotand cutitele si strigand ca mai vor sa manance. Era o harmalaie si o bataie de
nu s-a mai pomenit si Florita ne mai rabdand sa se omoare din cauza mancarurilor
pregatite de dansa, a iesit din ascunzatoare, promitandu-le banditilor ca le va gati
si le va face curat in fiecare zi.
De atunci banditi nu au mai vrut sa mearga la furat, stateau toata ziua acasa,
mancau bunatatile pe care le gatea Florita si admirau frumusetea ei. Cateodata
mergeau cativa dintre ei sa vaneze sau la oras sa cumpere lucruri si gateli
femeiesti ca sa o bucure pe fata. Iar fata le vorbea frumos si hotii au devenit mai
blanzi si mai omenosi, ne mai vrand sa omoare si sa jefuiasca.
Intr-o zi crasmarita intreba din nou oglinda si raspunsul nu i-a fost nici de asta
data pe plac. S-a sfatuit cu Baba Cloanta si aceasta a plecat dupa fata cu ganduri
rele.
Ajunsa la casa banditilor, a facut o vraja si i-a adormit pe toti, apoi merse la
fata, care s-a bucrat nespus la vederea ei. Ii dadu Floritei un inel si ii spusese ca e
trimis de mama ei. Florita fericita, trase inelul pe deget si cazu pe loc ca moarta.
Banditii cand s-au trezit si au vazut ca fata e moarta au plans si au vrut sa o
ingroape. Unul dintre ei vazu inelul si au stiut ca nu era al Floritei si cand i l-au
scos din deget fata era din nou vie si nevatamata. Banditii au mers la oras si i-au
cumparat fetei bijuterii frumoase din aur, cu nestemate scumpe, ca sa nu mai
primeasca de la altii. Dupa un timp se intampla la fel, de asta data baba aducandu-i
o rochie de matase.
Dupa ce fata iar a inviat, hotii i-au cumparat cele mai elegante rochii, din cele
mai fine materiale. A treia oara Baba Cloanta ii spusese fetei sa se gateasca ca vin
la ea parintii sa o viziteze. Fata s-a imbracat frumos, si-a pus bijuteriile cele mai
scumpe si baba se oferi sa o ajute la pieptanat. In timp ce o pieptana ii impleti
firul mortii si acum hotii nu au mai putut nici cum sa o trezeasca. Au imbracat-o
frumos si au pus-o intr-un sicriu intr-o poiana, pentru ca au considerat ca este
pacat sa arunce pamant peste trupul ei. In jurul fetei au crescut flori minunate si
nemaivazute, iar ea a ramas si moarta frumoasa si tanara. Intr-o zi fiul
imparatului merse la vanatoare si o vazu pe frumoasa fata in sicriul inconjurat de
flori. S-a indragostit pe loc si a dat porunca sa fie dusa Florita pe ascuns la palat.
Atunci printul porunci la douasprezece fete tinere sa o ingrijeasca pe Florita ca si
cand ar fi vie. Sa o imbrace frumos, sa o impodobeasca si sa o legene, dar sa nu se
atinga de parul ei frumos impletit si impodobit de hoti cu o cununita de crini. Iar
fiul imparatului o privea fericit pe fata fara viata. Cele douasprezece fete erau
roase de curiozitate, de ce oare nu pot sa se atinga de parul ei. S-au sfatuit si au
hotarat ca atunci cand printul va fi plecat sa-i despleteasca parul, dupa aceea sa-l
faca la loc si nu va sti nimeni. Cand s-a intors fiul de imparat o gasi pe Florita vie
si mai frumoasa ca niciodata. Au hotarat sa faca de graba nunta si au trait fericiti
pana la adanci batraneti.
Iar pe crasmarita au incuiat-o intr-o camera cu multe oglinzi, cu cele mai
frumoase fete din tara, sa moara de ciuda ca nu e ea cea mai frumoasa.