Sunteți pe pagina 1din 4

Anexa 1.

Bine e la noi acasă,

Că avem viaţa frumoasă.

Mama spală şi găteşte,

Tata la lucru porneşte.

Noi copii cei mai mici

Facem ce putem pe-aici.

Ştergem praful, aspirăm

Lucrurile aşezăm.

Ne iubim, ne respectăm

Părinţii ni-i ajutăm.

Ascultăm şi de bunici

De când suntem foarte mici.

(“Familia mea” de Elena Podoleanu)

Anexa 2
A. Scrisoare
Aş vrea sã ştiţi că floarea sufletului meu are nevoie de căldură şi lumină, de cer şi
pământ, de speranţă şi curaj pentru a înflori. Aşa cum după fiecare noapte vine cu siguranţă ziua,
copilăria mea nu poate exista fără dragostea şi încrederea părinţilor: mama mea cea dragă şi tatăl
meu cel iubit.
Atâta timp cât sunteţi lângã mine mă simt în siguranţă. Nu mi-e teamă de nimic şi-n jurul
meu parcă este veşnic sărbătoare.
Vă iubesc şi doresc să-mi fiţi tot timpul aproape!

Andreea
ANEXA 5.
Fiecare grupă primeşte o fişă de lucru, astfel:

Grupa 1
Într-o zi, locatarii unui bloc, au găsit la coşul de gunoi un bebeluş. Pentru că abia mai
respira a fost dus imediat la spital. Medicii au făcut mari eforturi pentru a-i salva viaţa. După ce
s-a însănătoşit, a fost înfiat de familia care l-a găsit.
Întrebări
- Au părintii dreptul să-şi părăsească copiii?
- Un copil poate să crească cu alţi părinţi decât cu cei care i-au dat viaţă?

Grupa 2
Când Mihai avea şase ani, mama şi tatăl său au murit într-un accident. Un vecin l-a luat
acasă şi, după puţin timp, l-a obligat să cerşească în faţa unei biserici. Preotul, văzându-l, l-a luat
şi a căutat pe cineva din familia sa. După puţin timp a găsit-o pe bunica lui Mihai, care trăia
într-un sat îndepărtat. Bunica a fost foarte fericită să aibă grijă de nepoţelul ei, Mihai.
Întrebări:
- Ce părere aveţi despre fapta vecinului ?
- Ce puteţi spune despre fapta preotului ?

Grupa 3
Elena are cinci ani, iar fratele ei, Radu are doisprezece ani. Tatăl lor vine adeseori acasă
beat. El este violent cu copiii şi îi bate fară motiv. Din această cauză, părinţii lor s-au despărţit.
Elena şi Radu au rămas cu mama lor care le interzice orice legătura cu tatal lor.
Întrebări:
- Ce credeţi despre părinţii care-şi bat copiii ?
- Care dintre cei doi părinţi au greşit în acest caz ?

Grupa 4
Ionuţ era un copilaş de 7 anişori. Într-o zi se îndrepta spre râu cu un ulcior în mână. În
apropiere se afla Andrei care s-a ascuns după un copac şi a aruncat spre Ionuţ cu o piatră,
nimerind ulciorul. Cioburile s-au împrăştiat peste tot şi Ionuţ a început să plângă. L-am văzut şi
m-am apropiat de el:
- De ce eşti trist?
- Mi-a spart ulciorul! Era de la mama.
- De ce spui “era de la mama”?
- Păi un ştii? Eu nu mai am părinţi. Am rămas singur pe lume.
Întrebări:
- De ce era nefericit copilul?
- Cum s-a purtat Andrei cu Ionuţ?
- Ce-ai simţi dacă ai tu în locul lui Ionuţ?
Anexa 3.

“ Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi o datã n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori
spunând vreo vorbă rea. S-a trudit, sărăcuţa de ea, şi-a învăţat singură să citească şi să scrie,
ca să ne poată învăţa şi pe noi puţină carte.”

( NICOLAE GRIGORESCU)

- Completaţi însuşirile mamei aşa cum reies din text. Adăugaţi şi alte însuşiri care se
potrivesc.

MAMA
Anexa 4.

FAMILIA MEA
TATA se numeşte MAMA se numeşte

...................................... ..........................................

El este......................... Ea este...........................

ADRESA familiei mele:


FRAŢII/SURORILE MELE
.............................................
se numesc: ............................... .............................................
................................................. .............................................
.....

Numele familiei mele este.....................................


1. Cine te ajutăin efectuarea temelor acasă?
............................................................................................................
2.Ce faci după teme?
............................................................................................................
3.Care este jocul tău preferat?
............................................................................................................
4.Ce activităţi şcolare îţi plac cel mai mult?
............................................................................................................
5.Ce activităţi şcolare nu îţi plac?
............................................................................................................
6.Unde îţi petreci vacanţele cu părinţii?
...........................................................................................................

S-ar putea să vă placă și