VIOLONCELUL

Violoncelul este un instrument muzical cu coarde și arcuș din familia

viorii (situat ca dimensiuni între violă și contrabas). În mediul folcloric
romanesc, violoncelul este numit broancă sau gordună; în perioada
interbelica, instrumentul era cunoscut în Romania și sub denumirea
de cello (împrumut din limba engleza). Interpretul la violoncel se
numește violoncel.

ASPECTE FIZICE
Când o coardă este lovită sau ciupită, aceasta vibrează mișcând aerul
din jurul ei. Astfel, se produc undele sonore. Deoarece coarda este
destul de subțire, masa de aer mișcat este foarte mică și, în consecință,
sunetul este slab. La instrumentele acustice cu coarde, cum ar fi
violoncelul, această lipsă de volum este rezolvată prin montarea corzii
vibrante pe un corp mai mare. Vibrațiile sunt transmise acestui corp, care
poate mișca mai mult aer și astfel produce un sunet mai puternic. Odată
cu modelul și construcția instrumentului variază și caracterul sunetului
produs de acesta.
Sunetul unei corzi poate fi ajustat prin schimbarea rigidității sale, care
depinde de tensiune și de lungime. Un violoncel poate fi acordat prin
reglarea tensiunii corzilor sale cu ajutorul cuielor situate la capătul
gâtului. Lungimea corzii afectează de asemenea unda sonoră produsă
de aceasta. Scurtarea unei corzi o tensionează și îi reduce masa. Din
moment ce o coardă rigidă, cu o masă mai mică vibrează mai rapid,
aceasta va produce sunete mai ascuțite. Datorită acestui efect, puteți
obține sunete mai înalte prin apăsarea acesteia împotriva gâtului
violoncelului și efiectiv scurtând zona vibrantă.
 ISTORIC

Ca si contrabasul, istroria violoncelului începe cu crearea familiei de viori

(instrumente cu corzi si arcus) în secolul al XVI-lea, în Italia. Este posibil
ca stramosul cel mai direct sa fie Rebec-ul, un fel de violoncel plat cu 3
corzi care acompania trubadurii în deplasarile lor. Primul violoncel a fost
construit în jur de 1552 de catre Andea Amati (1535-1612), lutier din
Cremona.Înainte, basul continuu era cântat de viola da gamba, care a
fost înlocuita în secolul al XVII-lea.

Pâna la sfârsitul secolului al XVIII-lea, când a dobândit dimensiunile

actuale, violoncelul era un instrument de acompaniament care cânta
liniile de bas si umplea structurile muzicale. Împreuna cu clavecinul,
completeaza "basul continuu" si fondeaza astfel bazele de armonie a
pieselor muzicale. Acest instrument va începe sa se impuna însa în
secolul al XVII-lea: Antonio Vivaldi (1678-1741) va scrie 27 de concerte
pentru violoncel; Luigi Boccherini (1734-1805) a compus si el concerte
pentru violoncel, fiind el însusi un mare virtuos al violoncelului. Cât
despre Rossini (1792-1868), cunoscut mai ales ca violonist, cânda
deasemenea si la violoncel. În secolul al XIX-lea, piesele pentru
violoncel cuprindeau concerte compuse de catre Johannes Brams,
Schumann, Lalo (1823-1892), Saint Saens si de catre compositorul ceh
Antonin Dvorak (1841-1904). La aceeasi epoca, Jacques Offenbach
(1819-1880), cunoscut mai ales ca compozitor de operete, cânta
magnific la violoncelul sau. Pe de alta parte Chopin, Beethoven, Brahms
si Mendelssohn au scris pise pentru violoncel si pian.

În secolul al XX-lea, compozitori ca Serge Prokofiev si Dimitri

Chostakovich vor explora si mai mult capacitatile violoncelului ca
instrument solist. Acest instrument, cel mai grav dupa contrabas din
familia viorilor, este voluminos (mai exact, de 4 ori dimensiunile viorii).
Aceasta explica poate developarea sa lenta, în comparatie cu cea a
viorii.

La fabrica HORA din Reghin, în aproape 70 de ani au fost produse

peste 4,5 milioane de instrumente muzicale, aceasta fiind cea mai
mare fabrica de instrumente muzicale din Europa.

AUDIȚII Bach Cello Suite No.1 in G si Simfonia concertantă pentru

violoncel şi orchestră.
 Site-uri
https://ro.wikipedia.org/wiki/Violoncel

www.alienorlutherie.com/Www/Page.php?C=Cello&Lang=Ro