EVALUARE

Disciplina – PSIHOSOCIOLOGIA RELIGIILOR

LUCRARE SCRISA

PSIHOSOCIOLOGIA RELIGIILOR

Cele zece porunci sunt prezente de trei ori în Vechiul Testament, acestea fiind dictate
conform Bibliei de către Dumnezeu lui Moise. Diferențele între două dintre versiuni sunt
minore, dar există, o a treia versiune prezintă diferențe majore față de celelalte două.
 Pornind de la comportament, sentimental religios îşi dobândeşte şi celelalte componente:
opiectul şi trăirea, cea de a treia componentă, dacă omul nu trăieşte afectiv religia, sentimental
nu nici nu există, putem avea cunoştinţe religioase fără să fim credincioşi şi putem avea
comportamente religioase pur formale.
Fiecare cult, organizaţie religioasă şi biserica îşi are propria teologie, pe care o
argumentează uneori împotriva altor teologii.
Îndeplinirea celor zece porunci în societatea românească contemporană este una majoră
contemporană este una majoră, deoarece fără respectarea acestora nu putem exista ca
societate.
Formularea poruncilor, în special aceea referitoare la închinarea la un singur dumnezeu,
sugerează că mediul în care Decalogul a fost conceput era unul preponderent politeist.
Conducătorii politici în lumea antică orientală puneau în mod frecvent codurile de legi
create de ei pe seama unui zeu, pentru a le spori astfel autoritatea.
Se constată suprapunerea organizării sociale a clanului, cu apartenența la comunitatea
totemică,şi consideră că pentru înțelegerea specificului vieții religioase este necesară
distincția
între sacru şi profane, religia este un sistem solidar de credințe şi practici relative la lucruri
sacre, adică lucruri separate de celelalte, interzise, credințe şi practici care unesc în aceeaşi
comunitate sufletească, numită biserică, care îi cuprinde pe toți credincioşii. După ce
Dumnezeu i-a scos pe israeliteni din robia Egiptului, mergând ei spre Ţara Făgăduinţei, au
ajuns la poalele Muntelui Sinai. Acolo i-a oprit Dumnezeu, prin cuvântul lui Moise, şi le-a dat
„tablele legii“, adică cele zece porunci sau decalogul, care să le fie îndreptar pentru viaţa
adevărată, curată, ce trebuie s-o ducă şi pe care porunci le ascultăm şi noi creştinii.
Cele 10 porunci sunt:
1. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din casa Egiptului şi din robie, să nu ai
alţi dumnezei afară de Mine“.
Prin aceste cuvinte ni se aminteşte şi nouă, creştinilor, că Dumnezeu ne-a scos din casa
robiei păcatului primordial şi numai în El singur trebuie să credem. Dumnezeul cel Unul,
preamărit în trei personae: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia trebuie să ne închinăm, căci nouă
ne-a revelat Dumnezeu pe Sfânta Treime.
2.„Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în
cer, sus şi din câte sunt pe pământ jos şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini
lor şi nici să slujeşti lor.“ Trebuie să ştim că pe atunci, se închinau popoarele păgâne fie la zei-
statui, făcute de mâinile lor, fie la animale: boi, la egipteni; gâşte, la romani, precum şi la
soare, lună, stele şi la multe creaturi din ape şi de sub pământ, pe toate de care se temeau le
socoteau zeităţi.
Porunca aceasta a fost interpretată de unii ca fiind împotriva icoanelor noi ne închinăm
chipului, nu materialului din care este făurită icoana. Imaginile de pe pereţii bisericilor de la
Mănăstirile Voroneţ, Modoviţa, Suceviţa, Arbore, Humor, sunt considerate ca fiind cărţile
sfinţilor ale strămoşilor noştri. Că trebuie să ne închinăm la icoane, este şi faptul că multe
icoane sunt făcătoare de minuni, dar nu materialul face minunea, ci, pentru credinţa puternică
a celui care se roagă, sfântul respectiv imploră mila Domnului, care răspunde prin minuni.
3.„Să nu iei numele Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe celcare
ia în deşert numele Lui“. Deci: să nu juri strâmb, să nu fii mincinos.
 Mulţi jură strâmb, fie la vreun proces, fie în viaţa de toate zilele, îl iau pe Dumnezeu ca
martor la minciuna lor, îl nesocotesc pe Dumnezeu, care este Dreptate şi Adevăr. Un adevărat
creştin nu spune minciuni. Minciuna este condamnată de morala creştină.
4. Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti, să lucrezi sase zile, si sa-ti faci lucrul
tau.Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci
nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta,
nici strainul care este in casa ta.Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea,
si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit:de aceea a binecuvantat Domnul ziua de
odihna si a sfintit - o.
5. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe
pământul pe care Dumnezeul tău ţi l-a dat ţie“.
Dumnezeu a ales ca cei doi părinţi să-ţi dea viaţă, cinstindu-i pe ei, cinsteşti pe Dumnezeu
care aşa a voit.
Iubindu-i şi ajutându-i pe ei, ei se roagă la Dumnezeu pentru tine, pentru ca viaţa ta să fie
lungă şi cu sănătate. Dumnezeu ne făgăduieşte şi răsplată: „Ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti
ani mulţi pe pământ.“Nu-i ajută, nu-i hrănesc, nu-i cinstesc.
6. „Să nu ucizi“! Să nu iei viaţa nimănui, că nu tu i-ai dat-o, ci Dumnezeu, deci nu i-o poţi
reda, în caz că te-ai răzgândit omori creatura lui Dumnezeu, omori pe cel asemenea ţie. Dar
nu-l omori pe om numai cu puşca sau cuţitul, îl poţi omorî cu o vorbă rea, neadevărată, nu-l
încurajezi, când vezi că-şi pierde nădejdea, sau cu vorba şi fapta ta îi omori idealul. Omoară
încrederea, dragostea, bucuria de a trăi, a naşte ura, transformând un om bun în neom.
7. „Să nu fii desfrânat“. Poruncile decurg unele din altele. Toate se leagă, a nu fi desfrânat
înseamnă a pune frâu răutăţilor, greşelilor, spre care este îndemnat de către cel rău. În zilele
noastre, desfrâul a luat avânt, a devenit o obişnuinţă.
8. „Să nu furi!“. Să nu-ţi însuşeşti ce-i aparţine altuia, cine fură, să nu mai fure, ci mai de
grabă să lucreze cu mainile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
9. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău“. Această poruncă este ca o
completare la porunca a treia.
10.,,Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Fiecare să spună aproapelui său
adevărul, judecăţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii, niciunul să nu gândească
în inima lui rău împotriva aproapelui său şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb.

Bibiliografie:

- Constantin Cuciuc – Sociologia religiilor, Ed.Dundaţia România de Mâine, Bucureşti,

2003;
- Ion M Stoian – Dicţionar religios, E. Garamond, Bucureşti, 1994;

- Ţuţu Corina - Sentimentul religios- O abordare psihosociologică, Bucureşti,

Ed.Universitară, 2009.

- Băndoiu, Andreea, Psihosociologia religiilor- Sinteză Curs, 2011.