Vasile Alecsandri

Născut 21 iulie 1821, Bacău

Decedat 15 iunie 1889, Mircești, județul Iași
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse
menţionează 1818 sau 1819), Bacău - d. 22
august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru
fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al
generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele
revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-
a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a
înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai
puţin criticat de politica vremii [1]. Ca ministru al Afacerilor
Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a
colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza
unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original.
S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste
hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind
laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează
primii ani de şcoală (1824 - 1828) în particular cu un dascăl grec,
apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la
pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 - 1834.
În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul
următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o
pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de
masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 -
1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a
dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale
Imn lui Ştefan cel Mare
Concertul în luncă
Oaspeţii primăverii
Dan, căpitan de plai
Legenda lăcrimioarei
Legenda rândunicăi
Lunca din Mirceşti
La gura sobei
Miezul iernii
Dumbrava roşie
Sămănătorii
Toamna ţesătoare