Benito Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 într-un mic oraş din Nordul

Italiei. Este cunoscut în toată lumea datorită regimului pe care acesta l-a
adoptat dar şi apelativului pe care acesta şi l-a ales-“Il Duce”. Puţină lume
ştie că, fascismul a luat amploare datorită talentului oratoric al lui Benito
Mussolini.
Crescut într-o familie simplă, tatăl lui era fierar şi mama învăţătoare, Benito şi-a
construit viziunea politică datorită tatălui său care era un socialist convins.
Allesandro Mussolini, tatăl lui Benito, idolatriza figurile naţionaliste ale secolului
al XIX lea, Carlo Pisacane, Giuseppe Mazzini şi Giuseppe Garibaldi
transmiţându-I şi lui Benito viziunile politice.
Benito a ajuns să fie conducătorul Italiei datorită talentului său oratoric, cu care
reuşea să convingă oamenii şi să ducă o foarte bună propagandă. Experienţa sa ca
jurnalist, înainte de a deveni conducătorul Italiei, l-a ajutat foarte mult în
ascensiunea către comanda Italiei.
Pentru a evita serviciul militar, Benito Mussolini a evadat în Elveţia neavând un
loc de muncă permanent. Aici a început să se familiarizeze cu ideile lui Friederich
Nietzsche, ale lui Vilfredo Pareto (sociolog) şi alea sindicalistului Georges Sorel.
Ideile lui Georges Sorel l-au impresionat cel mai mult pe Mussolini, deoarece
acesta dorea distrugerea democraţiei liberale şi capitalismului prin folosirea
violenţei, prin acţiuni directe şi grevă generală.
În Eleveţia, Benito şi-a început cariera ca jurnalist, devenind un membru activ al
mişcării socialiste italiene de aici lucrând la ziarul “L'Avvenire del Lavoratore”.
Aici organiza întruniri, ţinea discursuri muncitorilor şi mai lucra ca secretar al
uniunii muncitorilor italieni din Laussane. În 1903 a pornit o grevă generală
pentru care a fost deportat în Italia, poliţia elveţiană vedea în el un pericol pentru
societate.
Întors în Italia, Benito Mussolini şi-a continuat cariera ca jurnalist, iar în anul 1910
s-a întors în oraşul natal unde a editat săptămânalul “Lotta di classe” (Lupta de
clasă). În această perioadă a început să publice din ce în ce mai mult devenind
unul dintre cei mai proeminenţi socialişti ai Italiei. A publicat articolul “Il Trentino
veduto da un Socialist” (Trento văzut de un socialist) în periodicul radical “La
Voce”. A scris mai multe eseuri despre literatura germană, câteva povestiri şi un
roman numit L'amante del Cardinale:Claudia Particella, romanzo storico (Amanta
Cardinalului) scris împreună cu Santi Corvaja şi publicat în ziarul din Trento Il
Popolo. Romanul avea o tentă anti clericală şi câţiva ani mai târziu a fost scoasă
din circulaţie.
În 1911 Mussolini a participat la o grevă condusă de socialişti împotriva
războiului italian din Libia. A fost închis 5 luni de zile pentru că a numit războiul
italian imperialist. După ce a ieşit din închisoare a făcut ca doi revizionişti din
cadrul partidului socialist să fie daţi afară, lucru ce i-a adus numirea ca redactor şef
al ziarului partidului, “Avanti!”. Sub conducerea sa tirajul ziarului a crescut de la
20.000 la 100.000.
În 1913 a publicat “Giovanni Hus, il veridico” (Giovanni Hus, un adevărat profet),
o biografie istorică şi politică despre viaţa şi misiunea reformatorului ecleziastic
ceh Giovanni Hus. Deşi pornise cu idei marxiste, curând Benito Mussolini a
adoptat ideile lui Nietzsche, conceptele, şi anti-egalitarismul.
La începerea Primului Război Mondial, Partidul Socialist a decis să nu fie de
acord cu susţinerea războiului, inclusiv Mussolini care a şi publicat un articol “Jos
cu războiul.Rămânem neutrii.”, deşi gândurile lui Mussolini nu erau acceleaşi cu
ceea ce publicase el. Credea că odată cu Primul Război Mondial italienii s-ar fi
putut elibera de sub dominaţia austro-ungară. Datorită acestor idiei, Mussolini a
intrat în conflict cu socialiştii şi a fost dat afară din partid.
După ce a plecat din partid, Mussolini a suferit o transformare radicală. A trecut
de la conflictul de clasă la a-I sprijini pe naţionalişti. A înfiinţat şi un ziar “ Il
Popolo d'Italia” şi “Fasci Rivoluzionari d'Azione Internazionalista “(liga
revoluţionară fascistă pentru acţiune internaţională), în 1914. Fondurile necesare
pentru a înfiinţa ziarul i-au fost date de “Ansaldo”, una dintre cele mai importante
companii de armament din Italia. Scopul ziarului era de a-I convinge pe socialişti
şi pe revoluţionari să susţină războiul.
După ceva timp Mussolini a decis că cel mai bine era să intre în război. Astfel că s-
a înrolat în armată . A fost numit caporal pentru meritele din timpul războiului. A
fos trimis în zona operaţiilor unde a fost grav rănit de explozia unei grenade.
Experienţa militară a lui Mussolini este povestită în opera sa “Diario Di Guerra”.
Fascismul
Mussolini a utilizat operele lui Plato, Georges Sorel, Nietzsche şi ideile socialiste
şi economice ale lui Vilfredo Pareto în crearea fascismului. “Republica”, opera lui
Plato, conţinea o serie de idei pe care fascismul le-a promova ca legi, opoziţia faţă
de democraţie, protejarea sistemului de clase şi promovarea colabărării dintre
clase, respingerea egalitarismului, crearea unei clase de război pentru ca cetăţenii
să săvârşeasă acţiuni favorabile statului, şi intervenţia statului în educaţie pentru a
promova crearea de războinici şi a viitorilor conducători ai statului. Fasciştii,
conduşi de un apropiat a lui Mussolini, Dino Grandi, au format trupe armate
numite “Cămăşile negre” cu scopul de a restaura ordinea pe străzile Italiei, dar au
avut şi conflicte cu comuniştii, socialiştii sau anarhiştii. “Cămăşile negre” atacau
grevele, sindicatele rurale chiar şi municipalităţile socialiste şi acţionau cu
violenţă.De obicei revoluţionarii, greviştii erau bătuţi cu o bâtă numită
“manganello” şi obligaţi să bea ulei de ricin. Gruparea fascistă a crescut foarte
repede, astfel că în numai 2 ani a devenit Partidul naţional fascist la un congres din
Roma. În 1921 Mussolini a fost ales în Camera Deputaţilor pentru prima dată.
În 1925 a introdus legile presei care menţionau că toţi jurnaliştii trebuie înregistraţi
ca fascişti. Cu toate acestea nu toate ziarele au fost luate de stat, “Corriere della
Sera” a vândut de 10 ori mai multe ziare decât ziarul fascist “Il Popolo D'Italia”.
C a dictator al Italiei, întâia prioritate a lui Mussolini a fost subjugarea minţii
poporului italian prin folosirea propagandei.
Mussolini a fost un iubitor al discursurilor publice. Cel mai mult timp şi l-a
petrecut creeându-şi propagandă, indiferent dacă era în ţară sau în afara ei, iar
experienţa sa ca jurnalist l-a ajutat foarte mult. Presa, radioul, educaţia, filmele,
toate erau atent supravegheat îndeaproape pentru a promova fascismul ca fiind
doctrina secolului XX. Principiile doctrinei au fost enumerate în articolul despre
fascism scris de Giovanni Gentile şi semnat de Mussolini, care a apărut în
Enciclopedia italiană în 1932.
În afara faptului că a fost fondatorul fascismului şi dictatorul Italiei, Benito
Mussolini a fost şi “starul” Italiei în perioada în care a condus-o. Cultul
personalităţii şi propaganda pe care a făcut-o l-a făcut să fie astfel. Curajos,
carismatic, un foarte bun vorbitor şi scriitor dedicat cauzei sale, a reuşit să
implementeze fascismul în minţiile italienilor, unerori, doar prin discursurile pline
de motivaţie şi entuziasm.
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/fata-nevazuta-a-lui-benito-
mussolini

La fel ca si celelalte doctrine totalitare, fascismul este caracterizat de existenta unui

lider charismatic, care se confunda cu statul, Benito Mussolini, conducator al
statului italian fascist ca si Prim Ministru din anul 1922 si pana in anul 1943.
Ideea centrala a fascismului o reprezinta cea de stat si de natiune, natiunea italiana,
pe langa care mai putem adauga violenta, si intoleranta( fata de alte partide,
regimuri, natiuni). Un lider puternic a carui imagine este sustinuta de un puternic
cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei natiuni deja zdruncinta de un
mare razboi, manipularea maselor, misticismul si promovarea rasismului sunt doar
cateva elemente care descriu regimul.
Desi putem identifica cu usurinta elemente asemenatoare intre fascism si
comunism sau nazism, fascimul s-a pronunt impotriva nazismului si al luptei de
clasa. ” Dar care rasa? Exista oare rasa germana?A exista vreodata? va exista
vreodata?Ah bine, raspundem noi, rasa germana nu exista”.( B. Mussolini)
Iata cum prezinta Mussolini insusi ideologia fascista :
„Fascismul neaga( faptul ca) numarul, prin calitatile sale, poate dirija societatile
umane: el neaga ca acest numar poate guverna gratie unei consultari periodice. El
afirma inegalitatea de nesters, fecunda, binefacatoare a oamenilor, ce este
imposibil de a fi nivelata printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul
universal[…]
Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara
statului. In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a
tuturor valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor. […]
Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in
punctul in care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul .[…]
Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o
forta, dar o forta intelectuala si morala care rezuma toate formele vietii umane. In
consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere si tutela cum
doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile
individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el
patrunde in vointa si in inteligenta.
Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale:
domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale
parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita
functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru
muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii,
disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei.
Un stat care se sprijina pe milioane de indivizi care il recunosc, il simt si sunt gata
sa-l serveasca, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun
cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat in statul
fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este
diminuat ci multiplicat de numarul tovarasilor sai de arme.”
Mussolini a utilizat operele lui Platon, Georges Sorel , Nietzsche si ideile
socialiste si economice ale lui Vilfredo Pareto in crearea fascismului.
“Republica”, opera lui Platon, continea o serie de idei pe care fascismul le-a
promovat ca legi , opoziţia fata de democratie , protejarea sistemului de
clase, respingerea egalitarismului( se spune ca una dintre marile rusini la
care a fost supus Il Duce ca si copil este faptul ca in tinerete, desi parintii lui ii
platisera studiile, a fost obligat sa invete laolalta cu copiii proveniti din familii
mai sarace, existand dovezi de micile rebeliuni pe care le organizase,
dovendindu-si charisma si spiritul de conducator inca de copil) si interventia
statului in educatie pentru a promova crearea de razboinici si a viitorilor
conducatori ai statului.
A fost creata astfel Balillas, organizatie fascista pentru copii intre 8 si 14 ani,
denumita astfel in memoria unui tanar genovez care si-a salvat orasul de
ocupatie austriaca in anul 1766.
Iata ce ne spune G, Bonomi despre educatia in cadrul fascismului in lucrarea sa „Il
Maestro del regime”:
” Mai exista inca parinti reticenti, din pricina prejudecatilor, in a-si inscrie copiii in
Balillas.[…] erau convinsi ca in cazul unui viitor razboi Balillas vor fi cei care vor
ataca si vor muri printre primii. Dar binefacerile fascismului sunt atat de evidente
si de actuale incat nu este dificil de explicat chiar si spiritelor cele mai inculte.
Profesorii nu trebuie decat sa afiseze, intr-un cadru demn, portretul Ducelui, care,
in ipostazele sale de profet, ghid, om de stat si minunat organizator al fortelor
natiunii, de razbunator si constructor, rezuma trasaturile cele mai caracteristice ale
rasei, domina si antreneaza poporul spre cel mai pur ideal, reface o patrie
glorioasa, respectata, puternica.
[…]Balillas trebuie sa se supuna disciplinei militare, fortei regulilor, lanturilor
legilor,si aceasta fara discutie. Regulamentul este sacru, supunerea trebuie sa fie
oarba, deplina, totala.”
Observam din nou accentul pus de obedienta totala si puternicul cult al
personalitatii creat in jurul lui Mussolini, Ducele. Discursurile acestuia erau
intotdeauna excelent pregatite apeland la sentimentele unei natiunii care se afla
demult in asteptarea unui salvator. Printre altii, Mussolini l-a avut ca si consilier pe
scriitor Gustave Le Bon, cunoscut pentru lucrari precum „Pshihologia multimilor”
, considerata un adevarat ghid al unui viitor dictator sau „Legile pshilogice ale
evolutiei popoarelor”.
Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale acestui regim. Angelo
Tasca prezinta in lucrarea sa „La naissance du fascisme- Nasterea fascismului”
cateva detalii in ce priveste metodele punitive ale regimului:
” Expeditiile pleaca aproape intotdeauna dintr-un centru urban si se raspandesc in
zonele rurale adiacente. Urcati in camioane, inarmati, camasile negre se indreapta
spre o localitate invecinata. Odata ajunsi, incep sa loveasca cu bastoanele pe toti
cei care nu saluta fanioanele fasciste, sau pe cei care poarta vreun insemn
vestimentar rosu. Se precipita apoi spre sediului sindicatului sau al cooperativei,
sparg usile, arunca in strada mobilierul, stropesc peste tot cu benzina, cateva
minute mai apoi, totul este in flacari. Grupe fasciste pleaca in cautarea<<sefilor>>,
primari sau consilieri comunali: le impun demisia, ii gonesc din localitate, sub
amenintarea cu moartea sau cu distrugerea caselor. Daca nu ii gasesc, se razbuna
asupra familiilor lor.”
Camasile negre sau Squadristi reprezentau o organizatie paramilitara pe care
Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a
zdrobi miscarea socialista. Camasile negre au jucat un rol esential in cadrul
Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus
de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu,
Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune
ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care
conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.
Pe fondul nationalismului si al imaginii lui Garibaldi, fascismul a avut o durata de
peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat
toate elementele societatii italiene. Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat
cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator care reda natiunii
italiene gloria trecutului in care Roma era stapana lumii.

Conform tipologiei lui Max Weber, sociolog german al secolului XX, exista 3
tipuri de legitimitate politica: dominatia legitima traditionala (bazata pe traditie),
legitimitatea rationl-legala( puterea dreptului si a legii) si legitimitatea
charismatica. Potrivit acestuia, liderul charismatic isi arata adevaratele calitati in
maniera de a-i aborda e ceilalti, emana energie si are mare succes la public. In fata
unui astfel de lider „nimeni nu ramane indiferent”. Liderul charismatic este
adevaratul lider politic in viziunea autorului, are puterea de a convinge si chiar
manipula si se iveste de obicei in situatii de criza, dobandind o imagine de salvator,
un „mesia”.
Gustave le Bon completeaza acest model in „Psihologia maselor”, opera ce poate fi
considerata un adevarat manual de urmat pentru un viitor dictator. Indicatia
esentiala a autorului este aceea ca un conducator de succes trebuie sa-si invaluie in
mister apropierea de mase si sa apeleze intotdeauna la sentimente, mai degraba
decat la ratiune.
Acest tip de legitimitate politica este atribuit in general despotilor si dictatorilor,
marea majoritate oameni simplii, care se ridica din multime invocand idealuri si
preiau puterea.
Haideti sa vedem in ce masura se aplica acest model la cei mai cunoscuti dintre
dictatori.
Pentru ca am adus vorba despre opera lui Le Bon, voi incepe cu Mussolini, pe care
il putem considera unii din discipolii de succes ai autorului. Acesta a fost atat de
incantat de ideile scriitorului, incat l-a invitat la Roma si l-a facut consilier atunci
cand isi planuia discursurile. ” Totul depinde de simtul controlului, de capacitatea
artistului de a domina masele” spunea mandru Mussolini. Conceptul lui Mussolini
despre sine ca geniu creator, care isi foloseste talentul unic de a modela oamenii
conform vointei sale a fost unul comun printre despoti.
Caligula a intuit necesitatea de a-si distra poporul dupa o domnie precum cea a lui
Tiberius. Entuziasmul sau privind cursele de cai l-a facut foarte popular si iubit de
multime, in ciuda actiunilor sale de cruzime. Aceeasi abilitate o recunoastem si la
Nero, insa acesta era obsedat si de a se produce pe sine. Acesta a „castigat” intr-un
an chiar cursa de care de la Jocurile Olimpice, in ciuda caderii lui din car.
Seducerea maselor aduce cu sine si cultul personalitatii, intalnit la fiecare dintre
despoti. Acestea, impreuna cu urmarirea unei mari idei si pretentia la cultura s-au
dovedit a fi retete infailibile de a obtine puterea.
https://istoriastazi.wordpress.com/tag/cultul-personalitatii/
 Cultul personalitatii Ducelui este o alta constanta a sistemului fascist. In jurul sau se
creeaza o adevarata mitologie: el este cel ce munceste 20 de ore pe zi, cel care are
intotdeauna dreptate, adevarat model uman capabil sa faca orice, de la ocupatii fizice la
citirea si insusirea celor 35 de volume ale Enciclopediei Italiene. Cu toate ca este evidenta
fabricarea pana la detaliu a acestei imagini, nu ii se poate nega lui Mussolini carisma si nici
admiratia sincera pe care a reusit sa o starneasca, atat in randurile poporului pe care il
conduce, cat si in exteriorul tarii. Mussolini este un om minunat care munceste pentru
maretia tarii sale, spune Austen Chamberlain, iar Winston Churchill considera ca Ducele nu
are decat o grija: bunastarea vesnica a poporului italian, asa cum o intelege el. Chiar si
Hitler a fost unul dintre admiratorii lui Mussolini. In 1927 ii solicita Ducelui o fotografie cu
dedicatie, primind un raspuns descurajant: Rog a i se multumi acestui domn pentru
sentimentele manifestate de el.dar Ducele considera ca nu-i poate satisface cererea.

Cu toate acestea, unii autori prefera sa nu vada in fascism un regim totalitar de la

inceput, considerand ca Mussolini isi angajeaza regimul in totalitarism spre sfarsit, din anii
1936-1938, dintr-o imitare a modelului nazist. Intr-adevar, apropierea politica de Germania,
precum si admiratia pe care Mussolini o are fata de disciplinatul model nazist, vor determina
o inasprire a regimului, care este vizibila insa mai mult la nivel formal. Un bun exemplu in
aceste sens este antisemitismul: fascismul nu s-a nascut ca un curent antisemit, primele
legi impotriva evreilor aparand doar spre sfarsitul anilor 1930 ca ecou al obsesiei lui Hitler in
acest sens. Dar chiar si aceste legi au fost aplicate foarte putin riguros.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Mussolini-si-fascismul-italian86.php