Secolul XX între democraţie şi totalitarism

Repere cronologice

1. Ascensiunea comunismului şi instaurarea bolşevismului în Rusia

1848 – vestul Europei este marcat de revoluţii socialiste; socialiştii obţin votul
universal, dreptul la libera asociere, libera exprimare, limitarea programului de
munca la 8 ore (muncitorii vor obţine 12 ore în Franţa)

februarie 1848 - Karl Marx şi Friedrich Engels, teoreticienii comunismului, sunt

însӑrcinaţi de organizaţia internaţionalӑ a muncitorilor numitӑ Liga comunistӑ de la
Londra cu redactarea unui document-program al mişcӑrii comuniste; astfel, Marx şi
Engels publicӑ articolul “Manifestul Partidului Comunist” în limba germanӑ, în ziarul
imigranţilor germani din Londra (“Deutsche Londoner Zeitung”), în care vorbesc
despre lupta de clasӑ a muncitorilor contra burghezilor (revoluţia proletarӑ)

1864-1876 – Prima Internaţionalӑ a Muncitorilor (fondatӑ la Londra şi cu congrese

în Elveţia, Olanda, Belgia, SUA), în care se separӑ ideea societӑţii comuniste (Marx)
de ideea societӑţii anarho-colectiviste sau anarho-sindicaliste (Mihail Bakunin);
ambele orientӑri de stânga propun desfiinţarea statului, a banilor şi a proprietӑţii
private; diferenţa de bazӑ dintre colectivism şi comunism este datӑ de felul în care se
propune împӑrţirea roadelor muncii - dupӑ contribuţie (colectivism/Bakunin) sau
dupӑ nevoi (comunsim/Marx); gruparea colectivistӑ pӑrӑseşte Internaţionala în
1872, dar reapare în 1922 şi existӑ pânӑ astӑzi.

1875 – Marx scrie “Critica Programului [Socialist] de la Gotha”, prin care propune o
orientare politicӑ de stânga radicalӑ; radicalismul constӑ în promovarea ideii cӑ
dictatura proletariatului este singura cale care va face posibilӑ trecerea istoricӑ a
omenirii de la capitalism la comunism; prin aceste idei comunsimul se desprinde clar
de socialism. Lucrarea este celebrӑ si prin explicarea principiului de funcţionare al
societӑţii socialiste – “fiecӑruia dupӑ contribuţia sa în muncӑ”, care va permite
transformarea societӑţii socialiste din faza iniţialӑ (de dupӑ dictatura proletarӑ) în
cea comunistӑ autenticӑ, în care principiul devine “de la fiecare dupӑ abilitӑţi,
fiecӑruia dupӑ nevoi”.

1
1889-1916 – Internaţionala a Doua sau Socialistӑ (fondatӑ la Paris, cu congrese în
Franţa, Elveţia, Olanda, Belgia, Germania, Danemarca, Regatul Unit); a propus ziua
de 1 Mai ca Zi internaţionalӑ a muncii (din 1889) şi ziua de 8 Martie ca Ziua Femeii
(din 1910); s-a dizolvat ca urmare a imposibilitӑţii de a respecta principiile anti-
militariste dupӑ declanşarea Primului Rӑzboi Mondial.

1898 – se formeazӑ Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia, la Minsk, a

cӑrui doctrinӑ este marxistӑ şi propune naţionalizarea şi comunizarea tututor
formelor de proprietate şi producţie; din acest partid se desprinde Partidul Socilist-
Revoluţionar în 1902, care susţine împroprietӑrirea ţӑranilor în locul colectivizӑrii
impuse de stat şi considerӑ cӑ ţӑrӑnimea este principala forţӑ muncitoreascӑ a
Rusiei (munictorii industriali nu reprezentau mai mult de 3% din populaţia Rusiei)

1905 – la Petersburg izbucneşte prima revoluţie anti-monarhistӑ, dupӑ ce un grup

de ţӑrani şi muncitori neînarmaţi este primit cu gloanţe la palatul imperial când
aduceau o petiţie ţarului; lupta continuӑ pânӑ în 1907 condusӑ de Partidul Socialist-
Revoluţionar, sub forma grevelor, demonstraţiilor şi luptelor de stradӑ; ca urmare,
ţarul e nevoit sӑ dea prima Constituţie a Rusiei (1906) şi sӑ creeze un parlament
(Duma de Stat).

23 feb-2 mar 1917 – Revoluţia din februarie din Rusia, câştigatӑ de forţele socialiste
şi liberale care se folosesc de nemulţumirea din rândul armatei imperiale şi de
grevele muncitoreşti; se formeazӑ un Guvern Revoluţionar Provizoriu şi este abolitӑ
monarhia; printre liderii Guvernului se aflӑ Alexander Kerenski, din Partidul Socialist-
Revoluţionar; în paralel cu Guvernul, la Petersburg funcţioneazӑ şi o a doua putere –
Sovietul de la Petrograd, un consiliu local dominat de comuniştii bolşevici
(majoritari) ai lui Vladimir Ilici Lenin.

25 octombrie/7 noiembrie 1917 – octombrie 1922 – Rӑzboiul civil din Rusia, între
comuniştii bolşevici şi grupӑrile politice anti-bolşevice, din cauza loviturii de stat din
25 octombrie 1917 (Revoluţia din Octombrie) prin care Sovietul din Petersburg preia
puterea asupra întregii Rusii; forţele care sprijinӑ Partidul Comunist (bolşevic) sunt
voluntarii din Armata Roşie şi militarii din trupele poliţiei secrete a partidului – Ceka;
lor li se opune Armata Albӑ, formatӑ din oponenţii dictaturii comuniste. Bolşevicii
scot Rusia din Primul Rӑzboi Mondial, considerat imperialist şi capitalist, şi semneazӑ
pacea separatӑ cu Germania la Brest-Litovsk în martie 1918.
2
Rӑzboiul s-a soldat cu instaurarea modelului guvernӑrii de cӑtre soviete la nivelul
întregii Rusii (începând din Asia Centralӑ) şi formarea URSS în 1922 (Uniunea
Republicilor Socialiste Sovietice), dar şi cu câştigarea independenţei Finlandei,
Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi Unirea Basarabiei la România (27 martie/9
aprilie 1918), care a urmat “Tezelor din noiembrie” ale bolşevicilor, prin care
promiteau sӑ respecte dreptul la auto-determinare al popoarelor din fostul Imperiu
Ţarist; în iunie 1918 familia ţarului Nicolae II a fost asasinatӑ la Ecaterinburg pe
Volga.

Ca urmare a loviturii de stat a lui Lenin din 25 octombrie 1917 (Revoluţia din
octombrie), în Rusia s-a instaurat primul regim totalitar din secolul XX. Dictatura
comunistӑ s-a menţinut în Rusia pânӑ în 1991.

noiembrie 1917 – decretul privind dreptul la autodeterminare al popoarelor din

Rusia (pe baza lui unele republici din vestul Rusiei îşi proclamӑ independenţa în
1918, precum Basarabia)

decembrie 1917 – formarea CEKA, poliţia politicӑ a bolşevicilor; tot în decembrie se

decreteazӑ naţionalizarea bӑncilor

aprilie-iulie – 1918 – Ungaria este primul stat european care copiazӑ modelul
bolşevic, formând un guvern sovietic condus de Bela Kun; armata românӑ, la
cererea Franţei, ca o condiţie a recunoaşterii Marii Uniri a Transilvaniei la România,
cucereşte Budapesta şi înlӑturӑ guvernul Kun în iulie 1919.

1918 – prima Constituţie bolşevicӑ a Rusiei care instituie monopartidismul prin

Partidul Comunist (bolşevic) din Rusia, în numele clasei muncitoare

1919 - 1943 – Internaţionala a Treia (Comunistӑ) sau Comintern e formatӑ de Lenin

la Moscova, cu scopul de a susţine mişcarea comunistӑ mondialӑ şi de a aboli statul
burghez, înlocuindu-l în timp cu o Republicӑ Internaţionalӑ Sovieticӑ; Internaţionala
comunistӑ se declarӑ împotriva noii situaţii a graniţelor stabilite la Paris, considerând
state precum România Mare state imperialiste şi militând pentru dezmembrarea lor.
Primul stat sovietic este Ungaria lui Bela Kun.

Comuniştii din România sunt încurajaţi sӑ se desprindӑ din PSDR şi creeazӑ PCdR
(Partidul Comunist din România) în 9 mai 1921; PCdR va fi declarat ilegal în iulie

3
1924, în contextul agitaţiei URSS pentru desprinderea Basarabiei de la România
(URSS cerea României sӑ organizeze un referendum pentru independenţa
Basarabiei, lucru refuzat de guvernul Ion I.C. Brӑtianu de la Bucureşti). Forţele
secrete sovietice au fost implicate în pregӑtirea rebeliunii separatiste din
septembrie 1924 de la Tatarbunar (S Basarabiei), înӑbuşitӑ de forţele de ordine
româneşti.

1921 – înfiinţarea PCdR (Partidul Comunist din România), ca filialӑ a

Cominternului; primul secretar general a fost muncitorul Gh. Cristescu
aprilie 1922 – Tratatul de prietenie sovieto-german de la Rapallo (Italia) este prima
recunoaştere internaţionalӑ a Rusiei bolşevice de un stat occidental; în baza acestui
tratat, Germania reconstruieşte treptat dotarea militarӑ în secret, în Rusia, încӑlcând
interdicţiile Trataului de pace de la Versailles din 1919

decembrie 1922 – Proclamarea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS),

noul nume la Rusiei

iulie 1924-23 august 1944 – PCdR activeazӑ în ilegalitate

1927 – Stalin devine lider unic al URSS, dupӑ moartea lui Lenin si prin îndepӑrtarea
troicӑi Troţki-Zinovieiv-Buharin

1929 – începe colectivizarea terenurilor agricole în URSS (pӑmânturile sunt înscrise

forţat în colhozuri, cooperative agricole); persecutarea ţӑranilor ucraineni care se
opun colhozurilor face 6 milioane de morţi în 1932-1933

1929-1933 – Primul Plan Cincinal

1935 – în URSS se lanseazӑ propaganda stahanovistӑ , a muncitorului

hiperproductiv, care îşi împlineşte şi depӑşeşte norma înainte de termen (modelul
omului nou sovietic care idealizeazӑ munca fizicӑ)

1936 -1939 – “Marea Epurare” a adversarilor politici din fruntea PC din URSS, a
ţӑranilor bogaţi (kulaci), a intelectualilir şi a ofiţelrilor din Armata Roşie; cei
persecutaţi erau judecaţi de tribunale extraordinare care puneau în secnӑ procese
false, în care acuzatul era condamnat şi executat pentru atitudine contra-
revoluţionarӑ; au murit între 680 de mii şi 1,2 milioane de oameni, dacӑ includem şi
persoanele decedate dupӑ întoarcerea din lagӑrele comunsite din Siberia (GULAG);
4
urmӑrirea şi procesele erau puse la punct de Nikolai Yejov, şeful NKVD (numele
purtat de poliţia politicӑ în anii ’30) de cele mai multe ori la cererea lui Stalin.

1944-1949 – la sfârşitul şi imediat dupӑ al doilea rӑzboi mondial, Armata Roşie

victorioasӑ contra armatelor statelor care colaboraserӑ cu Hitler a contribuit la
impunerea cu forţa a comunismului în Bulgaria, Polonia, România, Ungaria,
Cehoslovacia şi Republica Democratӑ Germanӑ. Aceste state au fost satelizate de
URSS şi au fost numite de occidentali “blocul de est”; în 1946, fostul premier britanic
Winston Churchill spunea cӑ între lumea democraticӑ şi lumea totalitarӑ comunistӑ
s-a coborât o “cortinӑ de fier” (“Iron Curtain”); astfel a început “rӑzboiul rece”
(1944-1991).

2. Germania interbelicӑ şi ascensiunea nazismului

9 noiembrie 1918 – Imperul German este desfiinţat dupӑ abdicarea lui Wilhelm II;
Germania semneazӑ armistiţiul cu Antanta imediat, pe 11 noiembrie, şi opreşte
primul rӑzboi mondial

1918-1919 – agitaţii comuniste în Germania; ciocniri între soldaţii naţionalişti

(“Freikorps”) şi comunişti la Berlin; liderii bolşevici Roza Luxemburg şi Karl
Liebknecht sunt asasinaţi de naţionalişti.

1919 – se proclamӑ Republica semiprezidenţialӑ de la Weimar (pe baza noii

constituţii democratice votatӑ la Weimar, lângӑ Berlin); Friedrich Ebert (social-
democrat) e primul preşedinte al Republicii de la Weimar, iar mareşalul Paul von
Hindenburg (independent, având prestigiul unui simbol naţional) ultimul.

28 iunie 1919 – la Conferinţa de pace de la Versailles, “cei partru mari” (SUA, Franţa,
Regatul Unit, Italia) impun Germaniei Tratatul de Pace de la Versailles; condiţiile
grele (distrugerea armamantului şi a flotei militare, cedarea coloniilor, a unor regiuni
industirale şi a unor teritorii chiar dacӑ aveau populaţie majoritar germanӑ, plata
unor despӑgubiri imense de rӑzboi) au fost resimţite de germani ca o umilinţӑ
pentru care şi-au dorit revanşa

5
1919 – se formeazӑ partidul de extremӑ dreaptӑ NSDAP (Partidul Naţional-Socialist
al Muncitorilor din Germania) condus de Adolf Hitler; ideologia nazistӑ vorbeşte de
refacerea prestigiului Imperiului German şi de revanşa contra Antantei; principalii
adversari interni pentru nazişti sunt comuniştii şi evreii;

1921 – formarea SA (batalionul de asalt), trupele paramilitare ale NSDAP, recrutate

din rândul soldaţilor naţionalişti din Freikorps.

1923 – NSDAP organizeazӑ o loviturӑ de stat la Munchen, pentru preluarea puterii în

landul Bavaria, dar puciştii sunt arestaţi; în timpul arestului Hitler concepe cartea
Mein Kampf (Lupta mea) în care traseazӑ liniile politice ale partidului şi vorbeşte de
rasa superioarӑ (teoria rasistӑ numitӑ arianism)

1929-1933 – economia Germaniei este grav afectatӑ de marea depresiune

economicӑ; în acest context comuniştii şi naziştii câştigӑ simpatizanţi; ca rӑspuns de
sprijin, occidentalii amânӑ plata despӑgubirilor de rӑzboi ale Germaniei (atitudinea
conciliatoare a vestului faţӑ de Germania se va prelungi şi faţӑ de Hitler, pânӑ la
începerea celui de-al doilea rӑzboi mondial în 1939);

noiembrie 1932 – NSDAP câştigӑ alegerile parlamentare cu o majoritate relativӑ

(Hitler beneficiase de o campanie electoralӑ modernӑ pusӑ la punct de şeful de
imagine Joseph Goebbels, cu afişe inspirate din cele comuniste din URSS şi
demonstraţii publice ale trupelor paramilitare – SA –Batalioanele de Asalt şi SS –
coprul personal de protecţie al lui Hitler); von Hindenburg refuzӑ iniţial sӑ îl declare
cancelar pe Hitler

ianuarie 1933 – Hitler este numit cancelar, la intervenţia cercurilor de afaceri din
Germania, convinse de planul de redresare economicӑ propus de Hitler; din acest
moment ascensiunea la putere a nazismului este cea mai rapidӑ în comparaţie cu
celelalte regimuri totalitare:

februarie 1933 – pune la cale incendierea parlamentului din Berlin (Reichstag)

pentru a-i acuza pe comunişti şi a-i scoate în ilegalitate;

23 martie 1933 – Parlamentul îi acordӑ puteri executive şi leagislative depline lui

Hitler (parlamentul decide cӑ se va întâlni la fiecare 4 ani pentru a prelungi dictatura
lui Hitler)

6
martie 1933 – crearea Gestapo, poliţia politicӑ

iunie 1933 – dizolvarea partidelor politice; NSDAP rӑmâne partid unic

octombrie 1933 – Hitler retrage Germania din Liga Naţiunilor

1934 – desfiinţarea landurilor germane; Germania devine un stat unitar naţional cu

numele de Al Treilea Reich (Imperiu) iar Hitler primeşte denumirea de “Führer şi
cancelar al Reichului” (dupӑ moartea preşedintelui von Hindenburg); Hitler lanseazӑ
programul de propagandӑ naţionalist “un stat, un popor, un conducӑtor” (Ein Staat,
Ein Volk, Ein Führer)

1934 – noaptea cuţitelor lungi: epurarea prin asasinat a adversarilor politici şi a

lideilor SA (Eric Rohm); SA îşi va pierde rolul în Germania, în favoarea SS, ambele
direct subordonate lui Hitler

1935 – remilitarizarea masivӑ a Germaniei

septembrie 1935 – Legile rasiale de la Nürnberg interzic cӑsӑtoriile evreilor cu

germanii

1936 – ocuparea Renaniei (Rheinland); Tratatul de colaborare cu Italia (Axa Berlin-

Roma) şi Pactul anticomintern cu Japonia (devenit Axa Berlin-Roma-Tokyo în 1937)

1938 – anexarea Austriei (Anschluss) şi a regiunii Sudete (Sudetenland) din

Cehoslovacia; astfel, Hitler pune în aplicare principiul nevoii de spaţiu vital
(Lebesraum) – adicӑ ocuparea zonelor vorbitoare de germanӑ; la Conferinţa marilor
puteri de la Munchen (septembrie 1938) conciliatorismul atinge cote maxime,
occidentalii acceptând dezmembrarea Cehoslovaciei

9 noiembrie 1938 – noaptea de cristal: distrugerea proprietӑţilor comerciale ale

evreilor

martie 1939 – Germania ocupӑ Cehoslovacia (denumitӑ în continuare

Protectorratul Cehiei şi Moraviei) iar Ungaria ocupӑ Slovacia

23 august 1939 – pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-

Molotov); printr-un act adiţional secret Hitler şi Stalin se înţeleg în legӑturӑ cu
împӑrţirea Poloniei şi începerea celui de-al doilea rӑzboi mondial

7
1 septembrie 1939 – Germania invadeazӑ Polonia: începe al doilea rӑzboi mondial

mai 1940 – ocuparea Franţei

30 august 1940 – Dictatul de la Viena al Germaniei şi Italiei decide ocuparea NV Transilvaniei de

Ungaria hotistӑ (rӑmâne în vigoare pânӑ eliberarea Transilvaniei în octombrie 1944; între octombrie 1944 –
6 martie 1945 Transilvania rӑmâne sub autoritatea Armatei Roşii pânӑ la impunerea de cӑtre sovietici a
guvernului comunist al lui Petru Groza la Bucureşti)

noiembrie 1940 – înţelegerea cu Ion Antonescu, conducӑtorul României; ţara

noastrӑ trece de partea lui Hitler
21 iunie 1941 – declanşarea planului Barbarossa de ocupare a URSS cu participarea
armatelor României (se încheie în 1943 cu eşecul de la asediul de 5 luni de la
Stalingrad); prin Operaţiunea München, parte a Planului Barbarossa, românia
elibereazӑ Basarabia şi Bucovina, unde trece la exterminarea evreilor

20 ianuarie 1942 – Conferinţa secretӑ de la Wannsee decide soluţia finalӑ în

problema evreilor: exterminarea evreilor în lagӑrele germane din Polonia şi prin
execuţie (gropi comune) sub comanda şefului securitӑţii statului (Gestapo) şi
Protectorului Cehiei şi Moraviei – Reinhard Heydrich; pânӑ în 1945 vor fi ucişi circa 6
milioane de evrei

6 iunie 1944 – debarcarea Aliaţilor în Normandia (Operaţiunea Overlord, condusӑ

de generalul Dwight Eisenhower) grӑbeşte înfrângerea nazismului

23 august 1944 – România aresteazӑ guvernul Antonescu şi trece de partea

Aliaţilor; Hitler pierde un teritoriu strategic important; specialiştii militari considerӑ
cӑ rӑzboiul mondial s-a terminat cu 6 luni mai devreme datoritӑ schimbӑrii poziţiei
României; actul de la 23 august este considerat de comunişti actul eliberӑrii
României de nazism, devenind din 1948 ziua naţionalӑ a Republicii Populare Române
(RPR)

29 aprilie 1945 – Hitler se sinucide (dupӑ ce se cӑsӑtoreşte cu Eva Braun) pentru a

nu pica în mânile sovieticilor; Germania distrusӑ de rӑzboi e ocupatӑ de americani şi
englezi în vest şi de ruşi în est (acceaşi soartӑ o are şi oraşul Berlin)

1946 – Procesul oficialilor nazismului de la Nürnberg; este definitӑ juridic noţiunea

de “crimӑ împotriva umanitӑţii”
8
1948 - SUA lansezӑ “Planul Marshall” de refacere economicӑ a Europei, prilej cu
care se adânceşte ruptura dintre URSS şi SUA; americanii sunt nevoiţi sӑ arunce din
avion ajutoarele în Berlinul de Vest (podul aerian asupra Berlinului), aflat sub
administraţie americanӑ, din cauzӑ cӑ Stalin ordonӑ blocarea accesului americanilor
în teritoriul Germaniei de Est;

1949 - se oficializeazӑ împӑrţirea Germaniei prin crearea RDG (Republica Democratӑ

Germanӑ sub control sovietic, cu capitala la Berlin), şi a Republici Federale Germane
(RFG, cu capitala la Bonn)

1951 – alӑturi de Franţa, Italia şi ţӑrile Benelux, RFG devine membru fondator al
Comunitӑţii Europene a Cӑrbunelui şi Oţelului (Tratatul de la Paris)

3. Ascensiunea fascismului în Italia

1919 – o parte soldaţilor naţionalişti italieni formeazӑ “fasciile de luptӑ” (cӑmӑşile

negre” sau “squadriştii”) la Milano, cu scopul de a lupta contra comuniştilor din
Italia şi de a schimba prin forţӑ prevederile tratatului de pace cu Austria (semnat de
Antanta la Paris), considerând cӑ Italia meritӑ mai multe teritorii

1920 – squadriştii sparg prin brutalitate greva generalӑ de la fabrica Alfa Romeo din
Milano

1922 – fasciile se transformӑ în Partidul Naţional Fascist

29 octombrie 1922 – Benito Mussolini, aflat la Milano, este numit prim-ministru de

regele Vittorio Emmanuele III, sub presiunea squadriştilor (cӑmӑşile negre) care au
luat cu asalt Roma (marşul asupra Romei la care participӑ 40 de mii de fascişti)

1923 – legea Acerbo acordӑ 2/3 de locurile din Parlamentul Italiei partidului care
obţine cel puţin 25% din voturile elctorale; scopul era de a asigura majoritatea
absolutӑ Partidului Fascist

1923 – Italia ocupӑ oraşul Fiume (la graniţa cu Slovenia)

9
1924 – alageri parlamentare câştigate de fascişti pa baza legii Acerbo; celelalte
partide protesteazӑ; liderul socialist Giacomo Matteotti este asasinat de squadrişti;
partidele pӑrӑsesc Parlamentul în semn de protest

ianuarie 1925 – Mussolini dizolvӑ Parlamentul; rolul de for legislativ naţional este
luat din 1928 de Marele Consiliu Fascist, cu rol consultativ (aprobӑ toate deciziile
guvernului Mussolini)

1926 – legea Rocco creazӑ sindicatele fasciste (corporaţiile, în care sindicaliştii nu au

drept la grevӑ)

noiembrie 1926 – în urma unui atentat asupra lui Mussolini se interzic partidele
politice (monopartidismul)

1926 – dupӑ modelul legii Acerbo, în România saplicӑ legea primei elctorale,
consideratӑ nedemocraticӑ de nou creatul PNŢ (Iuliu Maniu si Ion Mihalache)
1927 – crearea OVRA (poliţia politicӑ) din Italia

1927 – dupӑ modelul faciilor italiene, în Iaşi apare gruparea paramilitarӑ fascistӑ
Legiunea Arhanghelului Mihail, grupare antisemitӑ şi antidemocraticӑ condusӑ de
Corneliu Zelea Codreanu, desprinsӑ din partidul Liga Apӑrӑrii Naţional Creştine
(formatӑ de Ac. C. Cuza în 1923)
1929 – Concordatul de la Lateran (acordul italo-papal), prin care Biserica catolicӑ
primeşte un statut special în Italia

1930 – legionarii români participӑ la alegerile parlamentare prin organizarea in

partid politic sub numele Garda de Fier
1932 – apare lucrarea “O doctrinӑ a fascismului” semnatӑ de Mussolini dar
redactatӑ de filosoful fascist Giovanni Gentile (definitorie este teoria
corporatismului)

1933 – legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu îl asasineazӑ pe primul ministru

liberal I.G. Duca în gara din Sinaia
1935-1936 – rӑzboi în urma cӑruia Italia ocupӑ Etiopia (transformatӑ în colonie)

10
1936-1939 – Mussolini acordӑ ajutor militar fasciştilor în rӑzboiul civil din Spania
câştigat de generalul fascist Francisco Franco (dictatura franchistӑ continuӑ pânӑ în
1977)

1936-1937 – Axa Berlin-Roma-Tokyo

noiembrie 1937 – legionarii schimbӑ numele partidului în Totul pentru Ţarӑ şi

încheie un pact de colaborare electoralӑ cu PNŢ (Ion Mihalache), care va fi
sancţionat de populaţie prin rezultate foarte slabe ale acestor partide; regele Carol
II profitӑ de procentele mici ale tuturor partidelor şi numeşte un guvern minoritar
din membrii Partidului Naţional Creştin condus de Octavian Goga şi A.C. Cuza

1938 – Carol II instaureazӑ regimul autoritar personal, dupӑ ce dizolvӑ parlamentul

şi numeşte un guvern sub autoritatea sa condus de patriarhul Miron Cristea;
formeazӑ propriul partid – Frontul Renaşterii Naţionale (FRN) care va deveni
partyid unic prin interzicerea cel;orlalte partide; legionarii sunt scoşi în afara legii;
Corneliu Zelea Codreanu este arestat şi ucis la Jilava;
aprilie 1939 – Italia ocupӑ Albania

mai 1939 – Tratat militar între Italia şi Germania (Pactul de oţel)

septembrie 1939 – legionarii îl asasineazӑ pe primul ministru Armand Cӑlinescu

pentru ajutorul civil dat Poloniei la începutul rӑzboiului mondial (guvernul Poloniei
se refugiazӑ în România şi se îmbarcӑ spre Anglia);
1940 – Italia începe rӑzboiul de ocupare a Greciei fӑrӑ succes; numai la intervenţia
Germaniei, prin planul Mariţa, Grecia va fi ocupatӑ de Axa în aprilie 1941

6 septembrie 1940 – dupӑ abdicarea regelui României Carol II (înlocuit de regele

Mihai) la Bucureşti se instaureazӑ statul naţional-legionar condus de Ion Antonescu
şi de un guvern format din miiltari şi legionari (Horia Sima);

21-23 ianuarie 1941 – rebeliunea legionarӑ duce la uciderea a peste 100 de evrei la
Bucureşti; ca urmare, Antonescu îi exclude pe legionari de la guvernare, dar continuӑ
politica antisemitӑ;

iunie 1941- martie 1943 – guvernul Antonescu organizeazӑ deportarea evreilor din
Bucovina şi Basarabia (eliberate de la URSS) şi a romilor din S Transilvaniei şi Oltenia

11
în Transnistria; cca. 250.000 de evrei şi 12.000 de ţigani au murit de boli şi foamete
în Transnistria
1943 – Sicilia şi pӑrţile sudice şi centrale ale Italiei sunt eliberate de Aliaţii anglo-
americani; Mussolini este destituit de Marele Consiliu Fascist şi arestat din ordinul
regelui pe 25 iulie 1943; eliberat de un desant de paraşutişti germani, pe 23
septembrie 1943 formeazӑ Republica Socialӑ Italianӑ în nordul peninsulei (pânӑ în
25 aprilie 1945, când este capturat de partizanii italieni, executat şi expus public la
Milano)

29 aprilie 1945 – trupele germane care luptau in nordul Italiei se predau

2 iunie 1946 – prin referendum Italia devine Republicӑ

1957 – Tratatul de la Roma creeazӑ Comunitatea Economicӑ Europeanӑ (CEE) ai

cӑrei şase membrii fondatori sunt Franţa, Italia, RFG şi statele Benelux

12