Sunteți pe pagina 1din 6

Masajul este definit ca o prelucrare sistematică a părţilor moi ale copului

uman, prin mijloace manuale şi/sau instrumentale (mecanice, hidrice,


electrice,bule de gaz, jet de aer cald etc.).

Scopul masajului:
-igienic
-de întreţinere a sănătăţii şi bunei funcţionări a organismului (de exemplu:
stimularea prin masaj a circulaţiei de întoarcere venoase, capilare,
limfatice)
-de prevenire a unor tulburări funcţionale (surmenaj, edeme de stază, etc.)
-tratare a unor afecţiuni organice sau funcţionale a unor traumatisme ale
aparatului locomotor sau recuperării unor sechele posttraumatice.
Automasajul reprezintă aplicarea acestor proceduri de către o persoană
asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, fricţiuni, tapotament, rulat
cernut,
scuturări, masaj sub apă, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), cu
limitele respective (accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regulă,
la
membre).
Domenii de adresabilitate a masajului:
-în terapia complexă recuperatorie
-la omul sănătos
-la sportivii de mare performanţă
Istoricul succint al masajului
- cu circa 3000 ani î.e.n., masajul era practicat de chinezi (practicanţii erau
preoţii-medici) pentru activarea circulaţiei şi stimularea, respectiv liniştirea
nervoasă;
- În India antică, în "Cartea vieţii", scrisă acum circa 2800 de ani, se
vorbeşte de masaj (reguli, indicaţii, contraindicaţii);
- practicarea empirică a masajului la
egiptenii antici, la asirieni şi babilonieni, persani şi evrei;
- Grecii antici foloseau masajul preparator (la atleţi), cel de refacere,
precum şi automasajul (celebrii medici greci ai antichităţii, Herodicos şi
Hipocrat,
cunoşteau influenţele masajului şi ale exerciţiilor fizice asupra
organismului şi le prescriau pacienţilor lor);
- La romani, masajul se practica în băile publice, dimineaţa pentru
stimulare şi seara pentru dezobosire (Celsius, Galenus au descris unele
proceduri de
masaj);
- Deşi în Evul Mediu masajul şi îngrijirea corpului au fost neglijate, în cartea
scrisă de Avicena - "Cartea legilor medicinii"- se vorbeşte de masaj în
asociere cu băile şi dieta;
- Renaşterea reprezintă o impulsionare a masajului, în lucrarea tipărită de
Hyeronimus Mercurialis în 1569, la Veneţia, "De arte gymnastica", se
descrie
practica masajului;
- În epoca modernă, suedezii P. Ling (1776-1839) şi G. Zander pun bazele
ştiinţifice ale gimnasticii şi masajului, şi construiesc chiar o serie de
aparate
pentru masajul mecanic, care azi au evoluat enorm.
La noi în ţară sunt de menţionat lucrările:
- "Masajul, istoricul, manipulaţiile, acţiunea fiziologică şi tratamentul
câtorva maladii prin acest remediu", scrisă în 1885 de R. P. Manga;
- "Masajul şi mobilizarea, ca tratament în unele fracturi", scrisă în 1889 de
N. Hălmagiu.
După înfiinţarea Oficiului Naţional de Educaţie Fizică, în 1922, începe şi în
ţara noastră pregătirea specialiştilor în masaj.
În 1933 este tradusă lucrarea francezului M. Defrumeris, "Masajul practic şi
teoretic, general şi parţial".
În Ardeal, profesorul Marius Sturza contribuie la popularizarea masajului.
La Bucureşti, la catedra de gimnastică medicală de pe lângă ONEF, cursul
de masaj era predat de prof. dr. Ion Lascăr şi asistenta Valentina Roşca (în
1930 aceasta din urmă publică lucrarea "Elemente de masaj şi gimnastica
medicală"). Cel care a dus la noi
dimensiuni gimnastica medicală şi masajul, fiind pe bună dreptate socotit
azi fondatorul gimnasticii medicale moderne şi a masajului în ţara noastră,
este regretatul prof. dr. Adrian Ionescu, care prin numeroasele publicaţii,
actuale şi în zilele noastre,
contribuţii şi formarea de noi specialişti (citez numai pe dr. Radovici, R.
Fozza Cristina, Viorel Dimitriu, etc.) se înscrie ca una din marile
personalităţi ale ştiinţei medicale româneşti contemporane, cu deosebit
accent în medicina culturii fizice.
Structurile anatomo-functionale asupra carora actioneaza masajul sunt:
-pielea
-muşchii
-articulaţiile
Este considerată un veritabil "organ neuroendocrin".
Este alcătuită din:
1. epiderm;
2. derm;
3. hipoderm
Pielea este un înveliş elastic, impermeabil şi mobil pe ţesuturile subiacente.
-La nivelul orificiilor naturale, se continuă cu mucoasele.
-Este bogat vascularizată şi inervată.
-Prin faţa externă, are implicaţie în sensibilitate, asigură protecţia ca o
barieră mecanică, exercitând şi funcţii secretorii şi excretorii ca şi de
absorbţie a unor substanţe.
-Prin faţa profundă,vine în contact cu relieful muscular, aponevrotic şi
osos.
Este formată din 3 straturi: epidermul (superficial), dermul (stratul mediu) şi
hipodermul (profund).
Epidermul este lipsit de vase sanguine; din el derivă glandele, unghiile şi
parul.Conţine terminaţiile nervoase ale nervilor senzitivi şi melanocite care
dau culoarea pielii.Prin acest strat circulă limfa interstiţială. La nivelul
epidermului se produce descuamarea celulelor îmbătrânite.
Componentele speciale ale epidermului sunt grăsimea epidermică
(impermeabilă la apă şi gaze cât timp este intactă), pigmentul melanic
elaborat din tirozină sub acţiunea razelor solare şi a MSH hipofizar.
Pricipalele funcţii ale epidermului sunt:
a) de protecţie - exprimată prin producerea de keratină şi pigment melanic;
b) secretorii - materializată prin glandele sebacee, care secretă sebuum, de
asemenea protector şi glandele sudoripare, care secretă lichidul sudoral ce
intervine în termoreglarea şi echilibrul hidroelectolitic al organismululi;
c) De protecţie antimicrobiană şi antimicotică - realizată prin descuamarea
stratului cornos şi menţinerea unui pH acid (4-6) la acest nivel, cu rol
bactericid şi fungicid;
d) de pilogeneză (originea firului de păr);
e) de barieră semipermeabilă (împiedică pătrunderea unor substanţe sau
organisme în corp, şi în acelaşi timp permite penetrarea unor substanţe
terapeutice).
Dermul este format din ţesut conjunctiv ; în acest strat se găsesc papilele
dermice. Conţine fibroblaşti şi histiocite cu rol în apărarea antimicrobiană,
prin fagocitoză şi reparare tisulară, ca şi fibre de colagen, elastice şi de
reticulină.
Ruperea fibrelor de colagen determină formarea ridurilor şi a vergeturilor.
Vergeturile sunt dungi(striuri) pe suprafata pielii, de culoare alb-sidefie
pana la roz violacee. La atingere dau impresia unei rupturi, a unei pierderi
de substanta. Daca intindem pielea respectiva observam ca in zonele
afectatea apare subtire, ca o foita de ceapa, la vergeturile proaspete
tesuturile de dedesubt apar vizibile prin piele dand culoarea roz violacee.
Apar cu preponderenta pe partea superioara a bratelor, pe piept, langa
axile, subaxilar- pe muschiul dorsal. Pot aparea si pe picioare, pe burta sau
in alte zone.

Vergeturile sunt prezente atat la femei cat si la barbati, la oameni slabi si la


oameni grasi deopotriva.

Funcţiile dermului :
- pe cea imunologică (conţine proteine plasmatice, care acţionează ca
anticorpi);
- şi cea de mediere a schimburilor metabolice dintre piele şi organism
3. Hipodermul, ultimul strat al pielii, este alcătuit dintr-un ţesut fibro-
grăsos,
profilat pe sinteza şi depozitarea intracelulară a grăsimilor.
La acest nivel se sintetizează prostaglandinele cutanate, substanţe cu rol
complex în organismul uman.
Hipodermul este stratul profund al pielii, situat între suprafeţele
aponevrotice şi derm. Este o zonă de pasaj pentru trunchiurile nervoase şi
pentru diverse filete senzitive; tot aici, se găsesc receptori sensibili la
presiuni puternice, vase arteriale şi venoase care formează plexul
subdermic .
În hipoderm, se notează prezenţa unor structuri musculare netede ca
muşchii erectori ai firului de păr, muşchii subareolari ai sânului,etc ca şi a
vaselor limfatice care au legătură cu cele dermice.Vasele limfatice ale pielii
comunică cu plasma interstiţială prin pereţii capilarelor limfatice.
Hipodermul are rol protector contra traumatismelor superficilael, fiind implicat şi în

procesele de termoreglare, protejând organismul de frig şi limitând pierderile de căldură.

Inervaţia pielii
Este deosebit de bogată şi cuprinde:
-nervi senzitivi şi receptori :
 pentru temperatură(cald şi rece)
nociceptori (receptori pentru durere)
receptori de contact (tactili sau de atingere uşoară, vibraţie, de
presiune şi gâdilat
-nervi aparţinând SNV:
trofici cu rol în metabolismul celular
nervi care stimulează secreţiile glandelor sudoripare şi sebacee
nervi vazomotori, cu rol în reglarea debitului sanguin din derm şi
hipoderm
nervi pilomotori.
Receptorii cutanaţi

Receptor Fibră Funcţie Localizare


nervoasă

A beta Este excitat În pielea păroasă, în jurul


de deplasarea foliculului pilos
Terminaţii
firului de păr
nervoase din
foliculul pilos

Excitate de Dermul pielii glabre şi al


A beta presiuni celei cu păr
Ter asupra pielii
minaţii Riffini

În zone foarte
A beta Excitate de sensibile:limbă,buze,orga
Corpuscul presiuni ne genitale,etc.
Krause
Excitat de
vibraţii, mai În stratul profund al
A beta sensibil în dermului pielii glabre şi al
domeniul de celei cu păr
Corpuscul frecvenţe 150-
Paccini 300 Hz
Excitat de
vibraţii, mai
A beta sensibil în În dermul pielii glabre
domeniul de
Corpuscul frecvenţe 20-
Meissner 40 Hz

Pentru În toate zonele de piele


A delta şi C excitaţii glabră şi cu păr
mecanice,
Terminaţii termice şi
nervoase libere nociceptive
Receptori de
Plăci Merkel A beta presiune În epidermul pielii glabre
De la receptori, informaţia este transmisă la SNC prin fibre A alpha , cele
mai rapide, A beta, A gamma şi A delta , din ce în ce mai lente, toate cu
teacă de mielină.Fibrele C sunt nemielinice şi cele mai lente şi mediază
excitaţia tactilă şi gâdilatul, stimularea termică şi durerea difuză, sub formă
de arsură.Fibrele A delta conduc durerea ascuţită, bine precizată.

Receptorii mecanici sunt reprezentaţi de :


-terminaţiile nervoase libere pentru atingere uşoară, prurit şi gâdilat
-receptorii foliculului pilos care reacţionează la mişcarea firului de păr
-corpusculul Meissner răspund la atingerea pielii cu un corp dur, cel mai
bine la atingere uşoară
-discurile Merkel răspund la presiune
-corpusculul Paccini este pentru vibraţii
-corpusculul Ruffini