CAPITOLUL III Lacuna ,,veche’’ și Lacuna ,,noua”

3.1 Etapa creației – Lacuna de Eugen Ionescu

Publicată mai întâi în Le Nouvel Observateur (ianuarie 1965), jucată mai întâi
la teatrul municipal din Aix (1965), apoi la Odeon-Theatre de France (1966),
această schiță dramatică are în centru personajul Academicianului în uniformă
(,,cu spada de academician într-o parte, cu pieptul plin de decorații până la
brâu’’). Aflat într-un salon cu diplome de ,,Doctor honoris causa’’ agățate pe
pereți, Academicianul află că a fost respins la examenul de bacalaureat – aceasta
fiind singura diplomă care-i lipsea, ,,lacuna’’ în trecutul său prestigios de
conferențiar la cele mai celebre universități din lume și de triplul laureat al
premiului Nobel. Simțindu-se compromis (soția îi exclamă ,,Toată lumea o să-și
bată joc de noi!), personajul își rupe în final spada de academician pe genunchi
și-și calcă în picioare decorațiile, deși soția încearcă să-l disuadeze (Oprește-te!
Oprește-te! E tot ce ne-a mai rămas!). După Jacquart, originia acestei mici piese
s-ar afla într-un << vis de eșec >>, transcris dramatic în perioada de maxim
success internațional al autorului, care, peste câțiva ani, avea să devină el însuși
membru al Academiei franceze. Interesul acestui ,,sketch”, enigmatic tocmai
pentru că e lipsit de calități literare, ar putea fi de natură psihologică: el ar
exprima sensul unei vulnerabilități secrete, călcâiul lui Ahile al unui ins de o
imensă celebritate.1

După cum este specificat și în biografie, teatrul lui Eugen Ionescu este un
teatru care nu impune reguli, nemoralizator, un teatru-joc, în care actorul
întâlnește libertate în aspectele rolului, liber si in acel timp abstract.

Lacuna, in ceea ce priveste limbajul nu reprezinta un limbaj ,,academic’’, dar

in comparatie cu Lacuna lui Caragiale, acesta este mult mai modern. In Lacuna
lui Caragiale intalnim termeni arhaici cum ar fi ,,mesii’’ (mesei), ,,aci’’ (aici),
etc. iar pe langa acestia putem sesiza prezenta unor greseli gramaticale, cum ar
fi ,,opt trecute” etc. Referitor la Lacuna lui Ionescu, aici gasim termeni diferiti,
limbajul fiind mult mai apropiat de perioada moderna, exemple precum:
,,burghez”, ,,elegant”, ,,boem” s.a.

Tipologiile de personaje intalnite in piesa lui Ionescu sunt : tipologia omului

cultivat, constituind o imagine de om cu cunostiinte in spatele lui, dar care, la
un moment dat ii iese in cale, dupa atat de multe triumfari, un esec care nu este
asa de inocent si de usor de trecut cu vedere. Nu, acest esec este finalul carierei
Academicianului, un final care a fost intotdeauna scos de ecuatie, nefiind nevoie
sa recurga la gandul ca la un moment dat acestuia i se vor termina zilele pline de
succese.

1 – Informație culeasă din ,,Eugene Ionesco: teme identitare și existențiale” de Matei Călinescu, editura
Junimea, Iași, România, Bd. Carol I, nr. 3-5, cod 700506, din Colecția Românii din Paris, Director Basarab
Nicolescu, Coordonator Simona Modreanu, pag. 352-353
 Intr-un salon burghez, bogat, elegant, dar si putin boem, sotia
academicianului este adusa la curent cu situatia acestuia. Academicianul ,,n-a
stiut sa faca fata!”. ,,Si totusi avea sanse. In fond nu prea multe. Trebuia sa ne
asteptam.” Prietenul, asadar, si-a spus punctul de vedere in legatura cu ce
petrece. Insa sotia are indoieli de esecul sotului, sustinand ca ,,Totul ii reusea.
Se descurca in ultima clipa.” Din nefericire tentativa sotiei de a reveni la visul in
care eroul de sot iese triumfator este zdrobit de catre Prieten spunandu-i: ,,In
halul de oboseala in care era!”, suspectand extenuarea dupa atatea eforturi
depuse, recompensate cu atatea diplome. Prietenul, in urma gandirii sale, o
suspecteaza pe sotie ca fiind faptasul in aceasta belea. Dar sotia ramane puternic
determinata ca defapt este vina academicianului, care este prea cu nasul pe sus
de la atatea diplome, si ca, de la prea multe, a ajuns neglijent, crezand ca la si
orice efort mic depus totul va fi recompensat cu o diploma. Tipologia omului
care are incredere in sine, crede ca tot ce va face se va termina cu success, si
care, indiferent de cat de multe diplome ar exista, intotdeauna va exista un loc
pentru fiecare diploma pentru expunerea pe perete. Insa, distrugatoarea visului
aceasta triumfator, este absenta unei diplome, specificate mai sus, aceea a partii
a doua a bacalaureatului, ce reprezinta ,,un gol”, nefiind ,,niciodata multumit”,
si ca intotdeauna vrea sa detina toate consacrarile. Insa de data aceasta un esec
s-a ales in calea academicianului. Diploma, cea de a doua jumatate a
bacalaureatului, nu poate fi eliberata numai daca se va promova examenul in
sine, lucrul care nu a fost indeplinit. Iar acum, lumea imaginara a
academicianului, construita din imaginea acestuia constituita din aere, din
succesele realizate si la care au fost raspunse cu diplome, in final, a fost zdrobita
de catre acest esec, care face ca ,,totul sa fie pierdut”, urmand ca ,,toata lumea sa
isi bata joc” de acestia. In urma acestui fapt, academicianul nu doreste, la nivel
mental, sa cedeze, metionand cu o hotarare puternica ca a ,,tinut conferinte la
Sorbona, la Oxford, la universitatile din America”, faptul ca ,,s-au scris despre
opera mea peste o mie de teze” si ca ,,sute de exegeti” cerceteaza aceaste
lucrari, de asemenea mentioneaza ca este ,,doctor honoris cauza al universitatii
din Amsterdam, al facultatilor secrete din Ducatul de Luxemburg”, completand
cu faptul ca a ,,obtinut de trei ori premiul Nobel” si ca ,,regele Suediei era uimit
de eruditia” acestuia. Dupa cum am mai precizat, Academicianul, in ciuda
intamplarii, nu doreste sa dea drumul la aceasta realitate in care exista numai
succese, aratandu-si dorinta de a reveni pe taramul in care aceastea domina,
amintindu-si si reprecizand titlurile “importante”. Cei doi, in final, sotia si
academicianul, ajung la punctul in care sa regrete unele fapte, respectiv
academicianul care nu a trecut examenul de bacalaureat, si sotia care l-a lasat sa
mearga la proba in ciuda starii lui de sanatate. Insa prietenul ramane la statutul
de mesager, de persoana care nu intervine in bataia vantului, o persoana care, de
dinafara, se uita la lucrurile ce se desfasoara, iar in incheiere, precizeaza ca va
pastra diplomele ,,cu sfintenie, in amintirea gloriei noastre trecute”, in ciuda
faptului ca ,,toata lumea isi va bate joc” de acestia.
 Lacuna (numita si ,,O lacuna”) de I. L. Caragiale

Spre deosebire de ,,Lacuna’’ lui Ionescu, Caragiale schimba reperul spatial si

temporal in care se desfasoara actiunea. Lache Diaconescu si Mache Preotescu
sunt foarte buni prieteni. Pe langa acest fapt, Mache s-a logodit zilele trecute cu
sora doamnei Diaconescu, domnisoara Cecilia Pavugadi. Cei doi fiind prieteni,
colegi si cumnati. Se intampla, ca acesti doi camarazi sa iasa de la cancelaria lor
pentru a se indrepta catre o ,,bacanie”, un asa zis magazin alimentar, pentru a
cumpara niste alimente pentru masa care urmeaza sa aibe loc la domne acasa.
Insa unul dintre cei doi, Lache, nu se grabeste de loc. Ca si raspuns, Mache ii
spune de fiecare data cand se opresc undeva si deviaza si/sau intarzie de la
destinatie si eveniment, ,, ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele”.
Zis si facut, Lache ii recomanda lui Mache sa se opreasca la o berarie si sa
consume fiecare cate o bere. La fel, Mache simte cum timpul se scurge si
panicarea isi face prezenta. La berarie, spre norocul lui Lache, niste colegi ale
acestora stateau si vorbeau despre decizia Curtii in procesul asasinatului si a
complotului bulgaresc. De asemenea, Lache simte si el, alaturi de colegi, lipsa
dreptatii. Spre surprinderea sa, Lache realizeaza pentru prima oara in viata
acestuia ca exista un spatiu vidat in legea penala, si acel spatiu este reprezentat
de absenta pedepsei capitale, pedeapsa cu moartea. Insa Lache nu este un om
crud si toata lumea cunoaste acest fapt, si nu recurge asa de usor la lucruri asa
de crude si violente. Dezbaterea continua, din cand in cand intervenind si acesta
cu parerea proprie, reprezentata de nesiguranta unui individ in tara sa. In
contrast, Mache striga dupa chelner sa ii aduca nota de plata pentru consumatie,
fapt care demonstreaza dorinta acestuia de a ajunge cat se poate de repede la
evenimentul tinut la ,,dame’’ acasa. Dar, spre deosebire de planul lui Mache,
Lache este in continuare captivat de discutie si de situatia in care a ajuns, aceea
a unui om care a avut sansa de a avea posibilitatea sa isi spuna punctual de
vedere si sa realizeze unele lucruri, indiferent daca sunt noi sau cunoscute deja.
In zadar sunt eforturile lui Mache de a-l face pe Lache sa revina la planul
realitatii, sau mai bine spus la planul situatie tensionate in care se afla, acela de
a ajunge la masa. Lache tot continua cu parerea, sustinand ca un individ
desavarsit, un criminal, care sa scape asa de usor, asa de simplu, de sub umbra
legii, sa ramana cu o pedeapsa, sau chiar fara o pedeapsa, nu ar trebui sa fie
posibil. Apoi se intreaba daca in tara lui se aplica conceptul unui topor sau unei
arme care sa fie mai presus de lege, si nu numai atat, aceasta lege reprezentata
de topor, sa fie onorata. De la un simplu anunt dat de Mache ca s-a ajuns sa
intarzie la eveniment, s-a ajuns la o adevarata cearta in el si Lache, Lache
sustinand ca legea dura este justitia instruchipata, si ca ar trebui ca tara sa aiba
un astfel de sistem juridic, pentru a demonstra tuturor ca legea este aplicata cum
1 – Informație culeasă din ,,Eugene Ionesco: teme identitare și existențiale” de Matei Călinescu, editura
Junimea, Iași, România, Bd. Carol I, nr. 3-5, cod 700506, din Colecția Românii din Paris, Director Basarab
Nicolescu, Coordonator Simona Modreanu, pag. 352-353
trebuie. Dupa multe eforturi depuse de Mache, cei doi ajung sa plateasca nota si
sa se indrepte catre eveniment, la o ora destul de tarzie, ora opt fara unsfer,
masa fiind programata la ora optsprezece. Intre timp, se opresc in graba la
alimentara pentru ca cumpara niste mezeluri pentru a nu merge cu mana goala.
Pe urma se urca rapid intr-o trasura, si se indreapta, in mare viteza, catre
doamne. Cand ajung la usa si o intalnesc pe domnisoara Cecilia Pavugadi numai
atunci realizeaza ca s-au stresat pe degeaba, domnisoara admitand ca Lache nu
ajunge niciodata la timp si ca nu este nici o problema intarzierea lor. Masa, pe
urma, are loc, acompaniata de armonie si de fericire, toata lumea parea ca fiind
in transa, dar numai Lache a ramas in planul lui, nedespartindu-se de idea
nedreptatii ce o reprezinta ,,lacuna’’ in codul penal, apucandu-l pe Mache de
maneca si ii spune, exact ca si la berarie, ,, E absurd, monșer, să intru în casa
dumitale cu toporul... și dumneata, mă-nțelegi...”, cele doua planuri, in final
contopindu-se.