Sunteți pe pagina 1din 1

Rezonanță

Rezonanța este tendința unui sistem de a oscila cu o amplitudine mai mare la unele
frecvențe decât la altele. Frecvențele la care amplitudinea este maximă se numesc frecvențe
rezonante sau frecvențe de rezonanță. La aceste frecvențe chiar și forțe mici pot produce
oscilații cu o amplitudine mare, deoarece sistemul acumulează energie cinetică, numită aici
energie oscilantă.
Rezonanța are loc atunci când un sistem poate stoca și transfera ușor energie între două
sau mai multe stări(de exemplu energie cinetică și potențială în cazul unui pendul). Totuși
există pierderi de energie la fiecare ciclu, numite amortizare. Când amortizarea este redusă,
frecvența rezonantă este aproximativ egală cu frecvența naturală a sistemului. Unele sisteme
au mai multe frecvențe de rezonanță, distincte între ele.
Exemple de rezonanțe: Unul din cele mai familiare exemple de rezonanță este leagănul
pentru copii, care acționează ca un pendul. Împingând leagănul în concordanță cu frecvența
rezonantă îl va face să atingă o amplitudine din ce în ce mai mare, în timp ce împingând
leagănul într-un alt ritm va duce la o amplitudine scăzută. Motivul este că energia acumulată
de leagăn este maximă la frecvența rezonantă, în timp ce alte frecvențe de împingere vor
scădea cantitatea de energie acumulată.

Prăbușirea podului Tacoma Narrows Podul Tacoma Narrows , numit și Galloping Gertie a fost
un pod suspendat aflat în SUA, statul Washington, care traversa strâmtoarea Tacoma
Narrows. A fost deschis în 1 iulie 1940 și s-a prăbușit pe 7 noiembrie 1940. La deschidere
era al treilea cel mai lung pod suspendat din lume, după Golden Gate Bridge și George
Washington Bridge, la 1810 metri.
Din cauza unui defect de proiectare, anume grinzi scurte și înguste, podul a avut serioase
probleme cu oscilațiile rezonante produse de vânt. Au fost făcute multe încercări de a
stabiliza podul, dar niciuna dintre cel aplicate nu a avut efectul scontat. În mod ironic,
lucrările la o altă schimbare, schimbarea formei secțiunii transversale a podului într-o formă
mai aerodinamică trebuiau începute la 8 noiembrie, o zi după prăbușire, această schimare
fiind aplicată în mai multe poduri cu probleme asemănătoare cu rezultate excepționale.
Din cauza oscilațiilor, podul a fost închis în multe dintre zilele cu vânt puternic. Totuși în ziua
în care s-a prăbușit, podul nu era închis, deoarece vântul avea o viteză de numai
64km/h(40mph) care nu era considerat periculos pentru integritatea structurii. El s-a prăbușit
pe 7 noiembrie 1940 la ora 11 dimineața. Ultima persoană care a traversat podul a fost
editorul unei reviste locale, Leonard Coatsworth, el scăpând cu viață de pe pod. Astfel,
singurele pierderi au fost mașina și câinele acestuia, un cockerel spaniel, nicio viață
omenească fiind pierdută.
Importanța podului a fost realizarea de către ingineri a pericolului rezonanței, astfel devenind
un punct de cotitură în proiectarea structurilor de mari dimensiuni.

S-ar putea să vă placă și