«kasvk

BIURUll
S F IN T E I M lT R O P n îS« A O F IC Ia lĂ A
TRO PO L,i A m u n t e n i e i şi d o b r o g e i

Anul LII, nr. 14

ianuarie-aprilie 1996
 33
SĂPTĂMÂNA SFINTELOR PATIMI ÎN VIAŢA
CREŞTINĂ ORTODOXĂ
Anul bisericesc sau liturgic, cu rânduielile sale bine stabilite, cu sărbătorile, posturile,
pom en irile m o rţilo r şi alte m om ente im portante d in cursul său. u rm ăreşte să m e n ţin ă
lirezentă şi vie în tr&irea credincioşilor am intirea vieţii M ântuitorului H ristos, a sfinţilor şi a
evenim entelor im portante din istoria m ântuirii noastre1.
înfăţişând, în cele trei mari perioade ale lui: a Pentic ostalului, O ctoihului şi Triodului,
cele trei slu jiri ale M â n tu ito ru lu i, B iserica îi face părtaşi pe cre d in c io şii săi la trăiri
^ ih o v n ic e şti de m are adâncim e, îm părtăşindu-i din bogăţia de har şi de daruri care se
fgvarsft din învăţătura, j ertfa şi mai ales învierea lui Hristos. Lăsând la o parte sărbătorile
închinate M ântuitorului, popasuri duhovniceşti, prin care retrăim aievea prezenţa Fiului lui
D um nezeu în lum e, B iserica ne strânge în jurul câtorva din săptăm ânile anului liturgic,
legate indisolubil de unele din aceste sărbători, pentru a ne face să trăim din plin şi să p re­
lungim b u cu ria duhovnicească a acestor mari popasuri. între aceste sărbători liturgice, un
loc cu totul aparte îl jo a c ă în viaţa credincioşilor, în pietatea şi trăirea d uhovnicească a
creştinilor o rto d o cşi, Săptăm âna Patim ilor care întheie, de altfel, şirul săptăm ânilor din
cursul unui an bisericesc, început cu Săptăm âna lum inată” .
A ceastă săp tăm ână se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc prin
câteva caracteristici liturgice, care îi conferă o notă de sobrietate şi m ăreţie în acelaşi tim p.
de tristeţe dar şi de bucurie, de pocăinţă şi de nădejde în învierea M ântuitorului. în această
perioadă se retrăia am intirea plină de dram atism a patim ilor M ântuitorului Iisus H ristos
care lasa să se în trev adă în orice mom ent bucuria şi lumina învierii2.
Săptăm âna P atim ilo r face parte din perioada foarte însem nată a anului bisericesc, aceea
a Triodului, care este vrem e de pocăinţă şi de îndreptare duhovnicească, m arcată din plin
de Postul Paştelui sau al Păresem ilor, Postul cel Mare sau Postul prin excelenţă. Ea încheie
această vrem e de pregătire sufletească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari săr­
bători creştine, în v ierea M ântuitorului. în cadrul acestui post, Săptăm âna Patim ilor, a avut
întotdeauna o caracteristică şi o poziţie specială. Aşa de pildă, de pe la sfârşitul veacului al
treilea postul cel m are a fost îm părţit în două perioade distincte. Prima parte, care se în tin ­
dea până la D um inica Floriilor, era considerată Postul Patruzecimii sau a Păresem ilor, iar
săptămâna patimilor, adică de la Dum inica Floriilor până la cea a învierii, se num ea Postul
Paştilor sau postul pascal şi care era foarte aspru ca fel de postire3. Prin aceasta se e v i­
denţia şi se trăia de către credincioşi acele momente culm inante din viaţa M ântuitorului
care îi d uceau pe creştini cu gândul la crucea şi suferinţele Lui pentru răscum părarea nea­
mului om enesc din păcat.
De aceea s-a vorbit în literatura teologică de Paştele Crucii, iar această săptăm ână s-a
num it chiar Săp tăm âna Paştilor. De altfel* chiar Paştele la început era sărbătoarea prin care
H com em ora C ina cea de Taină, Patim ile şi învierea Domnului, între ele fiind o legătură
indestructibilă4. N u putem să separăm Paştele de Patimi, iar Patimile nu se înţeleg tară per
spectiv a învierii.
Cu vrem ea însă, săptăm âna Patim ilor a fost inclusă în cele şapte săptăm âni de post care
preced învierea, răm ânând însă cea mai însem nată perioadă a acestui post. De aici şi denu-
m irea cu care ea este cunoscută în viaţa credincioşilor şi anume de Săptămâna cea Mare
C eea ce m archează în prim ul rând această săptăm ână este modul în care se posteşte
Conform rânduielilor canonice tradiţionale, în această săptămână în primele trei zile; luni,
fttafţFş) miercuri ca şi ultim ele zile, vineri şi sâmbătă, se ajunează până spre se ară, c ând se
poate mânca puţină pâine şi se bea apă. Ziua de joi este o zi obişnuită de pm t, se m ănâncă
zi, seara, hrană uscată5. C u gândul la Patimile M ântuitorului, creştinul înţelege c i
fa c i această jertfă a postului pentru ca bucuria în v â r ti să fie pe
 U
ai uni ic M ântuitorului
pllti H p0 Q*fcit i l ereftwie şi în v ilu ile In mis-
|> atinîik IMiăaittlfefftilui «itfvjn atc noastre, ca
H 1 H gmrnnd B wvn mmvtiM* * cire «* 1
''" | ţm tx fft»R)ti$4S$ft jp|M$ii#* ds$- fg^tihiîitatc ariistică, de pro-
m m ^ _ _ M M BB ţeotoştti. mr ticsită urechea *i sufletul ia unduirile şi ni
Sg ţ|fry^w » rlMlfti hi3«eft€««lt De la tit*|Eu*«#i*l Vislaia urmat de unul dm
* •ftttffr W j wmwbIp vine in mic^uî m^ii*' sau *C§ml siâvtţii ucenici”, cu care
" î» f * 4 * lN%$i ftî cet şi te «feraă" »Hn m Prohodului, slujbele divine
i«mogf»fice fte mare vărsare poetică şt teologică. Cine va puie a vreo-
de pocăinţă ai celui dezbrăcat de haina nunţii dm neîntrecuta
Ta, Mântuitorule*^ sau cine va putea întrece accentele patetice ale tân
■ I | ;dl** denia de miercuri “Doamne, femeia ceea ce căzuse în
M@e» ^ punea adăuga ia bogăţia de antiteze poetice din neîntrecutele eân-
M U f -* ipftnzuraft pe lemn”*1 dm denia de ţoi, §âu “Pre Tine acela care îmbraci cu
de ia vecernia din sâmbăta patimilor? Sau ce să mai spunem
de comparaţii şt de epitete pe care le oferă din plin Prohodul713. Toate aces-
i H jM r Săptămânii Patimilor, momente de adevărată trăire duhovnicească şi de
l i vt*|a bisericeasca, la gustarea dih frumuseţile cultului divin, de comuni-
ca membre vii ale trupului lui Hristos. La acestea contribuie în mare
Si procesiunile cu totul specifice ale acestei săptămâni între care citirea
^ ^ |^ B ^ :Ş IN M ^ M ilo r Patimilor, scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, ia denia de
, fssafctefea Sfântului Epitaf fa vecernia din sâmbăta mare şi mai ales cântarea
ftemijurarea Bisericii cu Sfântul Epitaf, la denia de sâmbătă. Sunt momente
poate uita si daci au fost gustate din copilărie ele rămân neşterse din
( ■ H M viaţa. Cine poate să uite vreodată, bucuria, nerăbdarea şi sfiiciunea
a îndreptam în sâmbăta mare să primim Sfânta împărtăşanie, îmbrăcaţi în straie
■ H |H m pâsîrâm toată ziua odorul primit? Sau ce altă seară era mai fru-
m m ă decâî cea I deniei de joi seara şi a Prohodului ?
^ • Ş jM m&m aici pe cei dragi care au răposat şi, prin pomenirea specială pe care o facem
să-i aducem la împărtăşirea de darurile Jertfei Mântuitorului,
toate zilele săptămânii Patimilor rămâne neegalată şi neîntrecută în fru-
vineri. Slujbele şi ceremoniile liturgice din Sfânta şi Marea Vineri repro-
H H H B f « cartea şi îngroparea Mântuitorului, într-un chip impresionant şi cu o puter-
ife asupra sufletelor credincioşilor14. în această Vineri au loc două din slujbele
care dau zilei respective greutatea ei. Este vorba de slujbele
celei Mari. După rânduielile liturgice stabilite foarte de timpuriu, ziua
asie una din puţinele zile aliturgice din timpul unui an bisericesc. în această zi, în
| j# tir lr ţi^ r r nici un fel de liturghie pentru că atunci are ioc şi se retrăieşte de
| p H B £ | jertfa M ântuitorului pe cruce. Ca şi întreaga săptămână, este o zi de
moartea Domnului. La ora îndătinată de regulile de cult, se oficiază
topărăteşti, urmată de vecernia numită a Sâmbetei celei man, în care, ia
H I a Stihoavna: "Pre Ţine Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină”, se
j|j/|ip tf a f în mijlocul bisericii şi se aşează pe o masă în faţa Sfintei Cruci ,
j j § 8 j | Primele flori ale primăverii împodobesc Sfântul Epitaf, iar genunchii nu
:pfece inamica celui ce este simbolic prezent cu trupul mort printre noi. Aici,
■
j | ^ p faf se desfă$oară cea mai impresionantă dintre slujbele cultului divin
sâmbetei celei mari, considerată de unul din marii teologi ortodocşi
al creaţiei liturgice ortodoxe’***
 36
în central acestei slujbe s a Prohodul adică acea serie lungă d e c a n tă n
imite scurte ca întindere, compuse în limba originală în form ă de versuri
sian sau grupe, inegale ca număr de strofe17. Aşa de pildă, grupa sau
73 de strofe, a doua 60, iar a treia 43. prima strofă repetandu* se la sfârşitul
Fiecare strofă este precedată de un stih din psalmi, dat care în p ractică a n s e s i l t
Prohodui se cânta pe o melodie jalnică, primele două stări pe glasul Y , ia r | |
111, dar cântarea are în sine şi o notă de optimism şi bucurie.
‘Cântarea Prohodului”, aşa de cunoscută tuturor credincioşilor, re p re z in ţi
unei adevărate drame care începe cu prinderea Mântuitorului şi se sfârşeşte cu
in mormânt ■ La această dramă şi îndeosebi, la încheierea ei, credincioşii nu sunt
lori, ci iau parte cu trup şi suflet. Tânăr şi bătrân, într-un fel o a re c a re este
desfăşurarea acestei drame. Legătura creştinului este aşa de intim ă cu M ântuitorul
petrece cu cântări şi laude, ca pe fiinţa cea mai scumpă19. Aceste cântări şi laude alţ
‘Prohodul”, care înseamnă slujba de înmormântare şi care cuprinde în sin e
duioşie în cântare. Dintre toate cântările liturgice ale Bisericii noastre. Prohod ul
mai cunoscută, mai populară şi mai iubita de către credincioşi, care iau parte ia e t C9|:
angajarea lăuntrică, formând un singur trup şi suflet cu toţi cei care sunt în
Adunaţi în toate bisericile, pentru a cânta sluj ba de înmormântare a lui Hristos,
alcătuiesc un singur cortegiu mistic de îngropare şi sentim entele lor de duren|
Patimile Stăpânului, de dragoste şi venerare se revarsă prin laudele prohodului*
stropii nenumăraţi ai apelor se împreună într-o singură albie, formând un fluviu20,
desăvârşită popularizare a Prohodului se datoreşte, pe lângă alte motive, mai ales fl
că aceasta este singura cântare ritm ată dintre toate cântările noastre bisericeşti. Exj
sentimente de durere pentru răstignirea şi moartea Dumnezeiescului R ă s c u m p ă ră ^ J M
de nădejdea apropiată în învierea Sa, Prohodul este o exprimare practică şi c â n ta tă a “
giei răscumpărării. Alcătuirea Prohodului este atribuită marelui im nograf bizantin
Studitul ( 1826)21. Deşi face parte din slujba utreniei Sâmbetei celei mari, căi
Prohodului a făcut ca acest serviciu divin să fie cunoscut în popor cu denumirea de M
Prohodului Domnului nostru lisus Hristos, şi, deoarece o parte însemnată a acestei sil
alcătuieşte înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf, care simbolizează cortegiul de M M
pare a trupului Mântuitorului, această utrenie mai este cunoscută în unele părţi dm \
cu denumirea de înconjurarea bisericii22. S lujba este impresionantă atât prin cil
Prohodului, cât şi prin înconjurarea bisericii, în dangăt de clopot şi toacă, în linişte*'«®jj
în parfumul primelor flori de primăvară. Niciodată parcă sufletul creştinului nu se
mai apropiat şi mai solidar cu patim ile Mântuitorului. De aceea rămâne slujba ce*
frecventată şi mai gustată de către credincioşii ortodocşi care iau parte la ea încă de
de când limba română a fost introdusă în întrebuinţarea serviciului divin.23
Ca şi celelalte cântări bisericeşti şi cele ale Prohodului au fo st tra d u se în limba i**
Ele insa au rămas»mult mai apropiate de form a o rig in a lu lu i g re c e sc , p&strându-s®
cântare ritmată.
La început au avut forma frazei libere, aşa cum au fost toate im n ele din cărţile
de cult, dar cu timpul s-a încercat revenirea la form a o rig in a lă a c â n tă rilo r P r o M B J
Ceea ce a determinat preocuparea aceasta a fost faptul că P rohodul era o cântare
mulţimii credincioşilor, care execută cu mult mai m are uşurinţă o c ân tare ritm a tă ,
model melodia primei cântări, aşa cum se poate observa la P rohod. A şa au
ocupări pentru o redare cât mai corespunzătoare în rom âneşte a poeziei Prohodului»
derea cântării lui corecte şi nevoia tipăririi lui ca o carte aparte de cult.
Aşa apare primul Prohod, la 6 februarie 4836. la Buzău prin osârdia fi purtarea | | | | | | | |
a episcopului cărturar Chesarie, fiind opera ierom onahului M acarie. care a re u şit s ^ ^ # 0
traducere ritmată a cântărilor Prohodului, rânduind strofele din fiecare stare, cu w* ^
de silabe şi de accente A f<ist primi mai bună traducere de aş*®?
 a tu* Io*» Pmfai. din W20.
Qnpft qprtuam a « fc ţitt hti M&cane d ta I &M, $el care s-a oc upat de redarea c it «mu
t e j Prohodului. | fost m arele Anton Pann. h m c&mmvMm al m u jicii
M * P lN M M hi două e d iţii IS 46 $i î 853, eu titlul “Epitaful sau slujba
t x n iwilwllrii Ttiniinihii $i M ântuitorului nosttu lift» Hri s t o s c a r e cu num ire de Pmhţ«J
nai M i binecuvântarea Prea Sfinţitului Epis c op C hesarîe, iar acum prejy • #
am i li M oe u t ve*k d e A nton Pami, profesorul de m uzică bisericească a Sem inarului
State* M ittiş o l î i ^ E d iţiile lui A nton Pana încercau să fie pre lucrări ale celei a lui
Havane p c ire îtosâ n u au reunii s i o întreacă. D im potrivă, traduce re a iui A nton Panii era
trâ e ra flK iţta * s~a im pus, răm ânând în u i cea a lui M acarie, retipărită şi îndre ptată de pro-
H H p ai W mm&ii noastre, eu aprobarea Sfântului Sinod, în diverse centre episcopale din
D i m i e Suceve anu la iaşi, 1847, M ănăstirea Neamţ 1856, B ucureşti, 1873, 1891 şi
Xfrftfefe episcopul Buzăului. Buzău. 1860 şt 1168, Ştefan Popescu Bucureşti. 1862
W fcO jm m Dum itrescu. R im n icu V âlcea. 1872, arhiereul G henadie A rgeşiu în “A lbina
H B ; loan Popescu-Pasârea, Bucureşti, 190211.
T'w&Mmta tot M acarie cu îndreptările aduse de urm aşii săi m enţionaţi, a răm as norma
B iaenea O rtodoxă Rom ână între timp Prohodul a mai fost tipărit de o editură laică.
:DNH 1936-$$3&, apoi de editura “A cadem ica’’, Craiova. De asem enea trebuie m enţionate şi
Ip jffiir fep§ l(fc D . M ugur şi V. V oiculescu. B ucureşti. 1927. ca şi cea a iui G h. C ucu,
Buoirew .1928-* in 1941. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Rom âne a hotărât instituirea
unei com isu cw e $ă revizuiască textul Prohodului. Luând textul Triodului grecesc, isadp-
M acarie şi celelalte traduceri româneşti, şi mai ales cea a lui 1. M ihălce scu şi Gh
flşe se ^ Z im iiic e a . editată în tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1936, com isia a reuşit
$i dea edftfia o ficială a Prohodului. Bucureşti, 1942. D upă venirea în frunte a B isericii
QttB*te*c nfeie a vrednicului de pomenire Patriarhul Iustinian, atenţia a fost în d rep ta u
fi asupra acestei cărţi socotită de acum ca şi o carte de cult, fiind tipărită de mai m ulte ori.
ac cpĂnd cu anul 1956. cu textul ed iţiei oficiale din 194227. Ultima dată textul Prohodului a
fost lip an i în ‘'C alendarul creştin ortodox” , agendă, pe anul 1994, editat de Institutul
cu în alta binecuvântare a Prea Fericitului Părinte Patriarh T eoctist al B isericii
O m â m s Rom âne 28
Tipărirea într-o ediţie separată, cu îndreptările şi uniformizările care se impun, este o
oecesitatea stringentă pentru viaţa religioasă a credincioşilor Bisericii noastre.
i P r. P rof. Dr . Nicolae D. Neeuia
HOTE
f *O a p c agsui liturgic. vezi Pr. Prof Dr Ene Branişte. U turaua vene rulă, Editura Institutul»} Biblic de
K ai «aiO rtodoxe Române, Bucureşti. 1985. p i 57-168
2- fhr Petra tocobescu. Triodui şi învierea.. In Mitropolia Banatului’ VI (1956), nr. 4-6, p 32- 31. Vezi şt Pt
eţia./>W i</ m “Mitropolia Banalului” VI \ 1956), nr. 4-6, p 29
5 Pr Fftrf fk , Ene Branişte op cit., p i i 7,
. 4. fhtdtm, p 3 l i $i 214.
; 5 p 31*320
6* V**f Tnm lul Ediţia V-a. Editura Institutului Biblie şt de Misiune a) Bisericii Ortodoxe Rftiiânc
p 6® *.617,629.645.676 736.
>m f. fsae I m ^ t e , Umrgia spevutîâ. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al ta c tic * O m
to m iâmAne. Wrnmmm* t f i f c ft 'ti# ; idem. Câteva lămuriri tn legătură m vretm m *ămrş*m &&*mm Mămău^m
1' btetn- lă m i im ămtmvmţu &ri vineri neant în ‘Mitropolia Bana tu lu i '. Vi (1956). m 4-6, p Ide#*».
hrm mhm fi» westtcwiui fmsntiwi. în "f^buorul On©ck»t" an XXVII t, 1947). nr i 12, f 47-S3.
fe , & y. M. > ®
S ^ VtmTivpdid .p .6 0 6 ^
 38

12. Ibukm, p 710.

13. tbidem* p. 717-732.
14. Pi Pţpf* Br.. Ene Branişte. op- .1I, 47.
15. Despre scoaterea fcpitaf. vezi Liturghiei', Editura Institutului Biblic şi
.. de Misiune ainsHK
Biseri^,
HMIMSHM,
Ortodoxe Române( Bucureşti, 1-995, p. yo&}J() t ^
16. Sergiu Bulgakoff, rOrthadoxic. Paris, 1932, p. 183-184. Autorul esie citat şt ia Pr. Prut Bm BrmUm,
liturgica .?/■»<«iala, p .! 17 şj Cahivn l ă m u r ir ip. 57.
17. Pr. Prof'. Fne Branişte, Câtewi ISmuriri..., p. 47.
18 Vezi N C., "Prohodul Domnului în tm d n cerik ram âm ţti*\ în “M itropolia B a n atu lu i” , VI { I956J, j*. 4.
6; p 60.
19 1 0 Pciresai, Laudele îngropării Domnului, Bucureşti, 1940, p. 3. Vezi şi N .C ., op. cit,, p 60,
20. Visări Pr. L. Magheţii-Văling, ‘'Neam urile toate la u d ă ~ n -g ro p ‘ă r ii ţi-a d u c , H m u tu x t a i meu*' %\
‘Mitropolia Banatului'’; VI (1956), nr. 6, p 45; Pr. Prof. Ene Branişte, Câteva lăm uriri..., p. 48. N .C .t op. ciL .f, :
60.,:
21 . Vezi Nieulae M. Popescu, Ediţia Prohodului-ieromonahului M acarie şi e d iţiile alto ra , în XXXV
(1908), nr. 4. p. 417; N.C.. op. cit., p. 60; Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 57.
22. Pr, Prof. Ene Branişte, op cit., p. 48.
23. Vezi Pr F I. Geomoiean, Manual de Tipic bisericesc ortodox, Cluj, 1940, p. 153; Pr. Prof. Ene Branişte,
op, cit., p, 48.
24. Nieulae M Popescu, op cit., p. 1; cf. Pr. Prof, Ene Branişte, op. cit., p. 48.
25 Despre activitatea lui Anton Pann ca autor şi editor sau tipograf de cărţi bisericeşti, Gh. M oisescu. 0.w$f
de ani de la moartea lui Anton Pann, în B O R ., LX XXIV 919550, nr.1-2, p. 197; Pr. I. Irim ia, O su tă de o m ă t kt
moartea lai Anton Pann. în "Glasul Bisericii7’, XIII (1994), nr. 11 - 12, p 652, 653. 656. cf. N C., op. cit., p. 62.
26. Vezi N.C., op. cit., p. 63.
27. tbidem, p 63.
28. în legătură cu ediţiile Prohodului, vezi N.C., op. c it , p. 60-4*4.' Pr Prof. Ene B ranişte, Tiparul şi
bisericească In cei cincizeci de uni de fuitm ahati 1925-1975), în “B.O.R.”, XCI1I (1975), nr. 11-12, p 1442.

ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS

Fiul lui Dumnezeu, Logosul divin, sau cea de-a doua Persoană a S fintei T re im i B â jh i
tui! neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii prin întrupare, m oarte p e c r u c e . Înviem '
coborâre la iad. Înălţarea la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui.
Acestea sunt “actele” prin care Fiul lui D um nezeu în tr u p a t. M â n tu ito r u l Hrts®®*»
Dumnezeu Omul şt-a îndumnezeit firea Sa umană şt prin a cea sta a d e v e n it te m e i sas» N H
dament al mântuirii noastre
Dintre toate, învierea lui Hristos are o importanţă şi o sem nificaţie apune.
Prin Înviere trupul lui Hrtstos s a transfigurat şi s-a pnevm atizat în câ t p entru El nu ***
există bariere fizice, rămânând insă tm trup omenesc. Aşa se explică c ă în prim a ţi
tămânii. In ziua învierii, fund seară. Hristos a intrat la ucenicii Săi prm uşile încuiate
du4e Ptu:e vouă Prti um M*a trwux pe Mine ÎW<1/. ^ fnm ii şi f ii p# voi ”

Înainte de Învierea iui Hristos, lumea se afla In în tunericul p ăca tu lu i şi al

Moartea *4apatica asupra Iun tu. tar i i v â ^ ţ l i era picatul Estici cu toate că Apostolii •*
fost martori oculari ai minuniliw săvitiite de Wfistos* defi prim iseră tnvâţâturâ ca M l |
Fiul lui Dumne/eu, i«u i în momentul pitnderii l ui de către soldaţi în grădina Ohet^nna**^
s au lepSdst de El tnsft după înviere, dobândind putere din înviere, Sfinţii Aposrofc ■
devenit netemătoti tn faţa morţii şt $1 au dat viaţa pentru Evanghelia lui tisus Hristos
l'nn trupul înviat al lui Hristo* s t revaisă fumtna dumne zei n i peste toată lumea
coplestt de herul divin* trupul lui Hristu* devine izven dc lumină Prm înviere moaftea

Jlil- lillll
 34
in >1 Hnih-n rând Săptămâna Primilor este vreme de adânc* şi ro d m cţ
ţ £ ~ . ^ ’p rW p ÎK M . Hristos în Sfânta împărtăşanie. Est* perioada]
S I L T e t i mai miilU credincioşi. In fiecare 21 Biserica ne înfăţişează eve»
m Jran * d,n istoria sfântă a mântuirii, din Vechiul şi Noul Testam ent care n e a *
S h S * vtwtaic. de pocăinţă şi de datoria de a veghea permanent pentru ca s ă ,
T m Mântuitorul la împărăţia Sa. Aşa de pildă, luni în Săptăm âna Patimilor 1
*despre losif cel prea frumos, pierdut de fraţii săi ca prototip al Iui lisus 1|
i şi răstignit deconaţionalii săi, dar şi de smochinul neroditor ca simbol al sin|
mm w a adus rodul mântuirii pe care l-a odrăslit din plin Biserica creştină, M a r ţi|H
pomenirea celor zece fecioare. Dacă istoria vieţii lui lo s if ne În d eam n ă să
iar pilda smochinului neroditor ne sugerează acumularea rodului duhoqj
pt&a celor zece fecioare ne ţine trează datoria vegherii necontenite pentru a întanipil^jM
Mielul Hristos prin fapte bune. Miercurea este dedicată amintirii femeii celei p$ejH|HF
care a spălat cu lacrimi%i a uns eu mir picioarele Mântuitorului, înainte de P atim aJH H p
timboi §1 pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Joia Patimilor este închinată amfl£H|H|
ţm m evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor u c e n ^ ij^ ^ ^ ^
pildă de smerenie. Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina T a in e lo r* il|H ^
^Jhtaristie, rugăciunea arhierească, înainte de Patimi, în care accentul cade pe IUW |||j H
fiaidament al noii învăţături gi pe unitatea celor care cred în numele lui H ristos şi l l f l B S f
n tim flo r prin vinderea Domnului. în Vinerea Mare se face p o m e n ire a de
itîfecoşătoareie şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos şi de m ă rtu n s ts i^ ll^
hatului celui recunoscător care a dobândit raiul. în ultima zi a Săptămânii P >1n n iH M |B j
parte şi ne aducem aminte de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos cu trupul şi
ia iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţă veşnică pe cei d i |P l|jf l
adormiţi6.
Toate aceste evenimente pe care Biserica le prăznuieşte şi retrăieşte aievea
săptămână sunt trepte în urcuşul duhovnicesc spre întâmpinarea lui H ristos cel
sc inlănţuiesc într-o desfăşurare dramatică ce ne cuprinde pe fiecare şi ne
părtaşi la suferinţele Mântuitorului.
Ceea ce constituie însă caracteristica esenţială a acestei săptămâni, sunt s lm b c M f lH |
*deosebite ce se săvârşesc în acest interval de timp şi care îi dau caracterul de umc if ^ ~ N § |
vorba, în primul rând. de minunatele slujbe ale deniilor, adică acelor servicii divine
acter de priveghere, care se săvârşesc seara şi care de fapt sunt utrenii de a doua II U H
duc cu gândul ta primele veacuri creştine, când cultul divin se săvârşea seara.
următoare, creând acea atmosferă de mai apropiată comuniune cu D u m n ezeu si
di tare la viaţa de apoi Slujbele de scara au fost întotdeauna mult mai
viaţa religioasă. Ele au avut fi au o putere de înrâurire deosebit de mare asupra
credincioşilor. Seara şt la începutul nopţii, sufletul nostru, eliberai de grijile şt
unei zile, este mat dispus spre reculegere, meditaţie şi rugăciune în atm osfera de nu
ată de lumina puţină şi sfioasă a candelelor şi lumânărilor din sfeşnice* în
clopot şi de toacă. în sunetul cântărilor liturgice, în compania sfinţilor care ne
bunătate şi blândeţe de pe pereţii şi din icoanele bisericii, ne înălţăm mm uşor cu g i i j H H
Dumnezeu, la rostul nostru în lume, ta sfârşitul vieţii şi mai ales la d*toriile cave
ca următori şi mărturisitori ai patimilor şi învierii Mântuitorului Hristos 7 Este
reuşesc să creeze slujbele deniilor începând din Duminica Floriilor, seara, şi până ftt a lt e
băla Patimilor Sunt slujbe pline de frumuseţe poetică şi imnografică. de adâncă pătruril*
a stărilor sufleteşti, de un real şt zţguduiiot dramatism Atât slujbe le deniilor c& IfflB
celelalte servicii divine ale Săptămânii celei Mari, sunt o expresie a caracterului drafl^MBK
cultului ortodox care, în acest interval, atinge punctul culminant. Aceste slujbe |
inima tuturor riturilor ortodoxe