MONOGRAFIA ORAS BERESTI

Viaţa unei localităţi pulsează prin fiii ei. Fiecare generaţie e datoare să
caute, să întrebe, să se frământe şi numai aşa să-şi răspundă: „Cine suntem?!”
De unde venim?!” Cine au fost strămoşii noştri?!” „Cine au fost vecinii noştri?!”
Cum am evoluat în timp?!”. Perseverând, vom găsi răspunsuri şi ne vom defini.
Dar numai împreună!
Merită efortul, chiar dacă ne este greu. Căutarea zămisleşte emoţia, iar
emoţia întregeşte spiritual, ne defineşte. Să conştientizăm trecutul, dacă dorim
un prezent şi un viitor binemeritat pentru noi şi pentru pruncii noştri.
Nu este important unde ne-am născut. Noi aparţinem întregului spaţiu
numit România - înţelegând, de drept, întreg spaţiul populat - format - dominat
de marele neam al traco-daco-geţilor, de la Burebista – Decebal - Zamolxis
până la martirii neamului: Ioan Vodă cel Viteaz (1574), Mihai Viteazul (1601) -
Miron Barnovschi (1633) – Grigore III Ghica (1777), de la cele mai îndepărtate
mărturii ale trecerii străbunilor noştri pe aceste locuri până la cei de la început de
mileniu III... Trecutul şi prezentul trec prin noi şi peste noi. Depinde cât de
conştienţi suntem să marcăm clipa, pentru ca cei de după noi să (re)înflorească.
Scopul nostru este de a recompune istoricul aşezării Bereşti.
Sunt „voci” care susţin că acest toponim provine de la un stăpânitor al
locului, Berescu, răsplătit pentru devotamentul său faţă de Ţara Moldovei, în
timpuri îndepărtate. În realitate, avem de a face cu un nume pur românesc şi
aceasta o dovedeşte sufixul autohton „-eşti” („-escu”) şi prezenţa lui în diverse
aşezări din ţară, precum Bereşti-Dorohoi, Bereşti-Bosia (Iaşi), Bereşti-Ungheni,
Bereşti-Mehedinţi, Bereşti-Putna, Bereşti-Vâlcea, Bereşti-Bistriţa (Bacău),
Bereşti-Tazlău (Bacău) ...
Alte surse „vorbesc” despre faptul că moşia Bereşti datează din poruncă
domnească, printr-un act voievodal semnat de însuşi măritul Ştefan –Voievod
(1457-1504), aşadar, de la jumătatea secolului al XV-lea. Dar nu s-a descoperit
încă acest zapis.
O monografie a acestei localităţi nu există. Posibil să nu fie chiar aşa şi să
avem într-o zi surpriza să descoperim o monografie sau mărturii utile care să
ajute la reîntregirea istoricului acestei urbe, în adevăratul sens al cuvântului.
Când afirm acestea, mă gândesc ce am citit în publicaţia „Galaţii”, de vineri 20
iulie 1903, prin care se consemna că grupuri de elevi şi de studenţi, urmau să
efectueze o „excursiune” în judeţul Covurlui, pentru „a face monografia satelor
şi comunelor din judeţ”. În acest sens, merită investigaţiile, la nivel central şi
general.
Ceea ce este cert, o dovedesc arheologii: la Bereşti au fost puse în
evidenţă „urme ale culturilor Precucutiene şi Cucutiene, culturi ce fac parte
din eneoliticul dezvoltat şi târziu”. Cercetătorii susţin că vechea civilizaţie
Cucuteni e „bine reprezentată în profilele arheologice frecvent amplasate pe
boturile de deal”: Bereşti, Pleşa, Puricani, Aldeşti, Găneşti, Toflea. La Bereşti,
apare foarte clar cultura Cucuteni-Ariuşd-Tripolie.
Într-o monografie a judeţului Galaţi (1969) se precizează că localităţile
Bereşti şi Bujor fac parte dintre „târgurile apărute pe vechile vetre ale unor
aşezări rurale, pe la jumătatea secolului al XIX-lea”, devenind – în timp – centre
de schimb agricole şi comerciale.
Unele dintre cele mai vechi mărturii sunt conservate în Documente
privind istoria României. Moldova. Veacul XVII, volumul III, perioada 1611-
1615, din care reţinem un document voievodal, datat 15 ianuarie 1615, din care
reproducem: „Ştefan Tomşa, voievod porunceşte staroştilor de Covurlui să
judece pe oamenii care pescuiesc în iezerul mănăstirii Tazlău. Cine va fi prins,
să plătească tot peştele”. Aceasta dovedeşte că aceste aşezări erau cunoscute şi,
normal, puteau crea şi controverse.
În Documente privitoare la Istoria Ecomonică a României, din
perioada 1776-1861, se consemnează:
- Bereştiul anului 1842: „are zi de târg joia şi 12 iarmaroace”(alte surse
susţin că Bereştiul acordase aceste privilegii, încă din 1838);
- în 1855 (1859), Judeţul Covurlui are opt târguri: „Galaţi + târguşoarele
Pechea, Folteşti, Golăeşti, Vlădeşti, Rogojăni, Drăguşăni, Bereşti”;
- din 26 ianuarie 1838 datează „copia de pe protestul spătarului Iancu
Greceanu, împotriva înfiinţării de iarmaroace pe moşia Bereşti, ţinutul Covurlui,
care i-ar stânjeni alişverişul târguşorului său Drăguşăni, din acelaşi ţinut...”;
- în 29 decembrie 1843 s-a înregistrat „cererea lui T. Iamandi către
Visterie, prin care propune ca 6 mazili din Bereşti să fie însărcinaţi cu paza
acelui târguşor, în zilele de târg şi iarmaroace”;
- la 9 noiembrie 1841, s-a consemnat „jalba locuitorilor din satul Bereşti,
ţinutul Covurlui, către Departamentul Dinlăuntru, prin care arată că Tudurache
Emandi face adunări, de iarmaroace pe moşia sa, situată lângă moşia lor numită
Voineşti, pe care o calcă vitele celor ce vin la iarmaroace, producându-le pagube
şi alte supărări ce nu le pot scrie”. Şi cer desfiinţarea acestor zile de iarmaroace.
Ne întrebăm dacă nu cumva la aceste târguri aveau loc şi schimburi
comerciale ca cele reclamate în documentul datat: „Bârlad, 15 februarie 1610”,
din care reproducem: „... eu, Apostol şi Gligorcea, dregători de Bârlad... Iacă a
venit, naintea noastră, Ştefan şi Mafteiu şi au vândut a lor ţigan anume... lui
Necoară spătarul, dreptu 20 de galbeni...” (Documente privind Istoria
României. Veacul XVII. Moldova, vol. VI, 1606-1610, p. 280).
Din lucrarea Marele Dicţionar Geografic al României, volumul I, 1898,
paginile 377-378, reţinem că localitatea Bereşti avea în subordine cinci
„cătune”: Merea, Bereşti - târg, Bereşti –sat, Aldeşti şi Şipote. În târg locuiesc
„mai mult evrei comercianţi şi meseriaşi, prea puţini români”, 692 locuitori,
dintre care contribuabili - 527. În satele învecinate locuiesc „mai mult răzeşi şi
puţini clăcaşi, toţi români însă, a căror ocupaţie principală e plugăria şi creşterea
vitelor”. Evreii, în total 78 de familii (412 „suflete”) au şi o sinagogă.
În Tg. Bereşti fiinţau patru biserici ortodoxe şi patru şcoli: una de băieţi,
două mixte şi o şcoală de fete. La şcolile de băieţi şi la cea mixtă din Bereşti, se
învaţă „împletitul pălăriilor de paie” (D.G.R., I, 1898, p. 378).
În perioada interbelică, domeniul instituţiilor judiciare este prezent prin
tiparele sigilare folosite de Procuratura oraşului Galaţi, precum şi de unele
raioane de district. Tg. Bereşti era (D.G.R., I, 1898) „reşedinţa uneia dintre cele
două judecătorii de pace rurale ale judeţului Covurlui, precum şi sediul
medicului plăşii Horincea”.
La Arhivele Statului din Galaţi, se păstrează sigiliul raionului Bereşti
(Colecţia Sigilii, matrice sigilare, nr.169). Merită să-l facem cunoscut.
În publicaţia Căminul, din aprilie 1931, aflăm că în judeţul Covurlui s-au
creat, în Eparhie, următoarele Cercuri culturale pastorale preoţeşti: Bereşti,
Tg. Bujor, Oancea, Pechea, Folteşti, Independenţa, Cudalbi, Smulţi.
Cercul Cultural pastoral preoţesc din Bereşti a fost condus de econ.
Th. Stoica.
În Dicţionarul Geografic al României, volumul I, 1898, la pagina 378,
se mai precizează: „Meseriaşi diferiţi există cu deosebire în Tg. Bereşti, unde se
află şi o fabrică de lumânări de ceară”.
În Almanahul gălăţean, din 1943, se consemnează că, din iniţiativa
colonelului D. Goţescu – prefect al judeţului, se inaugurează în târgurile
Folteşti, Bujor şi Bereşti, expoziţii agricole, cunoscându-se bogăţia recoltelor de
grâu, secară, orz, orzoaică, porumb, precum şi podgoriile, livezile şi păşunile
din această parte a ţării.
Printre ofrandele trecutului istoric al judeţului se numără vechea stemă
heraldizată a ţinutului Covurlui care prezenta un scut roşu de aur, având în
dreapta şi în stânga câte o stea de argint; castrul roman de la Barboşi, cea mai
veche biserică ortodoxă, „Precista” (1647), o posibilă ctitorie a lui Vasile Lupu:
Biserica „Sf. Dumitru” (1648) din Galaţi, Biserica „Sf. Gheorghe” (de la
jumătatea sec. XIX-lea) din Tg. Bereşti; navigaţia maritimă şi cea fluvială,
navigaţia aeriană; oficii telefonice şi poştale (consemnate în Bereşti încă din
1898); prezenţa celor mai vechi şi prestigioase instituţii culturale, printre care
Liga Culturală activa (încă din 1890) în Galaţi şi Slivna; populaţia şcolară a
judeţului Covurlui (între 5-18 ani) era de peste 45000 (1934); bâlciul duminical,
baia evreiască, „baia rece” a lui Manole Dima din Bereşti;
Judeţul Covurlui era compus din municipiul Galaţi şi un număr de 98 de
sate, dispuse în cinci zone: plasa Horincea (care subordona 32 de sate, cu
reşedinţa la Târgul Bereşti), plasa I. G. Duca (18 sate), plasa Prut de Jos (15
sate), plasa Prut de Sus (10 sate), plasa Siret (23 de sate). Localitatea Bereşti
este situată pe valea Chinejei, la o distanţă de 82 de km. de Galaţi.
 Pârăul Chineja, afluent al Covurluiului, izvorăşte din pădurea Voineşti,
parcurge teritoriul localităţii Bereşti. Afluenţii săi sunt pârâiaşele Merea (la
Braniştea) şi Slivna (în dreptul satului Moscu).
Fostul ţinut Covurlui (actualul judeţ Galaţi), se mândreşte cu personalităţi
care şi-au legat numele de aceste locuri: Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) –
ispravnic de Galaţi până în 1859 şi apoi, domn al Ţării; foştii „învăţători
literaţi”: B. Jordan (fiu al satului Jorăşti), Spiridon Popescu (1864-1925, fiu al
satului Rogojeni), Gh. Bujoreanu (născut în 1900, în satul Ţuţcani), V.
Hondrilă (născut în 1902, în satul Lunca Jorăştilor), C. Ştefănoiu (născut în
1908, în satul Smulţi), D. I. Dogaru (născut în 1904, în comuna Frumuşiţa), V.
E. Patriciu (născut în 1904, în satul Smulţi); învăţătorii-eroi din fostul judeţ
Covurlui care s-au jertfit pentru ţară: Paul Petricu şi Aristide Lepădatu
(Galaţi), Dumitru Constantin şi Septimiu Precup (Folteşti), Ilie Donea
(Frumuşiţa) – nume preluate din Almanahul învăţătorilor (1943); Paul Bujor
(1862-1952) – fiu al localităţii Bereşti, cunoscut scriitor, om politic, cercetător şi
profesor universitar... şi lista ar trebui să continue...

Livia Ciupercă

Paul Bujor

- fişă biografică -

Data şi locul naşterii: Bereşti (Covurlui), 20 iulie

1862
Anii de studiu: Şcoala primară şi liceul, la
Bârlad, unde a fost coleg cu Alexandru Vlahuţă
Universitatea din Paris: studiază Biologia
Universitatea din Geneva: se specializează în
Morfologia animală; în 1891 - dobândeşte
doctoratul în ştiinţele naturale
Performanţe profesionale: Universitatea din
Bucureşti (5 ani); Universitatea din Iaşi (din 1896);
în 1897: înzestrează catedra de Morfologie animală
cu un laborator bine organizat; pune bazele
colecţiilor de Morfologie animală din Iaşi, montând o colecţie de schelete de
vertebrate (circa 160 dintre care câteva piese exotice rare) + o colecţie de
animale marine (circa 300 de piese)
Omul de ştiinţă (activitate care vizează trei direcţii principale):
- cercetări de Morfologie descriptivă şi comparativă
- cercetări de Hidrosiologie
- cercetări de Zoologie experimentală
Alte performanţe: publicist, literat
Merite deosebite:
- a fondat prima Societatea de sport şi muzică din Iaşi (1901)
- fondator şi director al revistelor:
 „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi” (1900)
 „Vasile Adamache” (1910)
 „Viaţa Românească” (1906)
Se pensionează, în 1936 şi pleacă la Bucureşti (locuieşte la muzeul „Antipa”)
Data şi locul morţii: Bucureşti, 15 iunie 1952

Paul Bujor

- scriitorul-

Personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice şi

culturale române, Paul Bujor este revendicat
deopotrivă de locuitorii actualului orăşel Bereşti,
ca fiu al fostului ţinut al Covurluiului, de
întreaga Moldovă. Suntem convinşi că
activitatea sa ştiinţifică şi literară i-a fost
inspirată de urbea natală, că perioada cât a trăit
aici şi-a lăsat puternic amprenta asupra omului,
profesorului şi scriitorului Paul Bujor.
Casa copilăriei sale se păstrează intactă şi
astăzi, pe actuala stradă a Trandafirilor, la nr...
Îngrijită de actualii ei proprietari, căsuţa aceasta,
privită dinspre exterior, apare trecătorului
neavizat ca un cămin modest, gata să-şi
reîntâlnească vechii stăpâni, pe modestul slujbaş
comunal, Bujor-tatăl.
Paul Bujor şi-a petrecut doar copilăria aici, dar revenea – cu dor şi drag –
în toate vacanţele. Ne place să credem (şi cum să fie oare altfel?!) că nu şi-a
uitat colegii de joacă, vecinii, bătrânii înţelepţi ai locului, rudele, pe toţi aceea pe
care i-a cunoscut în anii şcolarităţii, în timpul vacanţelor.
A studiat la Bârlad, Bucureşti, Paris, Geneva... A profesat la Bucureşti şi
Iaşi. A obţinut doctoratul în ştiinţele naturii. Mai întâi, asistent la Institutul de
Fiziologie din Bucureşti, apoi profesor la Universitatea din Iaşi. La vârsta
senectuţii, revine în Bucureşti. A trăit frumos până la vârsta de 90 de ani. A fost
un socialist convins, a simpatizat cu gruparea poporanistă condusă de G.
Ibrăileanu. Scrierile sale, cu tematică rurală, o dovedesc. Printre temele şi
motivele epice preferate recunoaştem: iubirea, cătănia („sortaş”-ul), satul şi
ţăranul, suferinţa... Idilismul este nota caracteristică a prozelor sale.
Cel mai mare merit al prozatorului Paul Bujor este acela de a fi conservat,
în plan estetic, caracteristicile umanului mediului în care s-a născut şi a copilărit.
Nu mizeria şi suferinţa sau relaţiile antagonice între clase sociale dăinuie în
textul său epic, ci : toponimele şi onomastica specifice ţinutului Covurlui de
secol al XIX-lea. Reţin atenţia trimiterile toponimice, de tipul: „boierii de la
târg”, „prefectul de la Galaţi”, „valea Horincii”, „malul Brateşului, în dosul
grădinii publice”, „stăteau gata să ia drumul Galaţului”; dar şi notaţiile
onomastice, precum: Sandu Horinceanu, „crâşma lui Tănase Berechet”, Alexa –
„cel de la Pleşa”, „Şărban Hulpe”, „Duman...”
Lexicul conservă locuri şi evenimente, datini şi obiceiuri, jocuri de copii
(„minge’n ţânc”, „poarca”) şi jocuri de noroc (ţintarul, cărţile de joc),
îndeletniciri tipice ţinutului natal (coasa, aratul, claca, păscutul „giuncanilor”,
„jătarul” – păzitorul de ţarină). A sfinţit tărâmul natal prin aceste amănunte
privind: vârstele vieţii, iubirea juvenilă, răul (prezenţa dihorului,, sau „birul Sf.
Gheorghe, al Sântemării, al Sf. Vasile”), plăcerea de a se culca „în fânu din podu
grajdului”, dar şi băutura..., nebunia, omuciderea, dar şi sinuciderea...
Descrierile - portret sunt uneori excesiv de idealizate (Dinu – „natură
simţitoare”, Florica - „mândră şi voioasă ca o fată de împărat”). Cuvintele /
expresiile populare („ciomag”, „cădea mototol”, „imaş”, „rogojină”) se
împletesc armonios cu regionalismele („sfrijit”, „pestelcă”, „hărţag la chef”,
„coşterează”, „ogheal”, „a scărmăna”, „cuscru”) şi cu termeni elevaţi („pici”,
„zarea dealului”, „natură simţitoare”, „miros de gâdila nasul lui...”).
Dorinţa prozatorului a fost de a contura un tablou veridic al perioadei de
sfârşit de secol al XIX-lea până în miez de secol XX... Timpul povestirii se
suprapune timpului povestit. Să-l recompunem!

Livia Ciupercă
 Istoricul liniei ferate Galaţi – Bârlad

În timpul domniei lui Mihail Gr. Sturdza (1834-1849), oraşul şi portul

Galaţi au cunoscut o frumoasă înflorire, cu precădere, în perioada regimului de
portofranc (1837-1874), definit drept „mărgăritarul de la coroana Moldovei,
isvor către Ţară de îmbelşugată fericire”, „debarcader” al întregii Românii.
Astfel, portul alimenta cu „producte streine” toată Moldova, Muntenia, Serbia,
Bulgaria şi Basarabia şi exporta „mai toată producţiunea agricolă a ţărilor
româneşti”.
Din 1874, grave evenimente politice contribuie la „decadenţa primului
nostru port”: „isolarea Galaţilor de artera principală a căilor ferate;
retrocedarea Basarabiei; desfiinţarea regimului porto-franc...” De aceea se
impuneau noi forme de impulsionare la toate nivelurile vieţii social-economice.
Efortul de a construi o cale ferată care să unească Galaţiul şi „unicul port
al Moldovei (unul dintre cele mai importante ale Dunării-de-Jos” de inima
Moldovei), a fost extrem de anevoios. Documentele o atestă. Schema alăturată
poate sugera, cumva, acest travaliu. Realizarea legăturii feroviare Galaţi-Iaşi a
cerut timp, bani şi multă diplomaţie. Primele legături feroviare s-au realizat în
această ordine: Bârlad-Vaslui: 1886, Vaslui-Iaşi: 1892 (Tunelul Bârnova: 236
m.), Galaţi-Ghibărţeni: 1898, Ghibărţeni-Bereşti: 1900, Bârlad-Talaşmani: 1900-
1901, Tunelul Bereşti de Talaşmani: 1911 (3330 m.), Bereşti-Taşaşmani: 1912-
1913.
 Cel mai zbuciumat efort s-a dovedit a fi construirea tunelului între Bereşti
şi Talaşmani (1911).
Perioada la care facem referire (Marele Dicţionar Geografic al
României, volumul II, 1899, pagina 717), Covurluiul era unul dintre judeţele
remarcabile ale ţării şi „servea ca hotar al Ţărei înspre Basarabia” şi administra
cinci plase: Horincea = 32 de sate, I.G.Duca = 18 sate, Prut de Jos = 15 sate,
Prut de Sus = 10 sate, Siret = 23 de sate), în total: 98 de sate. Capitală de judeţ
era municipiul Galaţi.
În Marele Dicţionar Geografic al României (volumul III, 1900, pagina
736) se menţionează că plasa Horincea ocupa partea de NE a judeţului Covurlui
şi cuprindea zece comune şi 29 de sate, cu un total de 4192 familii, 16607 de
suflete, dintre care 2959 sunt contribuabili, iar localitatea Bereşti avea statutul
de târg, reşedinţă de plasă, punct strategic judeţean.
Ca reşedinţă a plasei Horincea, localitatea Bereşti era o comună rurală
prosperă, nod comercial, mai ales prin organizarea de târguri şi iarmaroace (o
confirmă documentele de arhivă ieşene şi gălăţene), încă din primul pătrar al
secolului al XIX-lea.
În ceea ce priveşte traseul liniei ferate care să facă legătura cu portul
gălăţean, s-au înregistrat mai multe proiecte şi propuneri înaintate Corpurilor
legiuitoare ale Ţării. Despre aceste încercări, se consemnează şi în presa
timpului începând din 1886. Astfel, „Vocea Covurluiului”, cotidian gălăţean,
consemnează în numărul său, de miercuri, 28 mai 1886, pagina 1, la „Cronica
locală”, că „Secţiunile Camerei au admis proiectul pentru construirea liniei
ferate Galaţi-Bârlad”, reţinându-ne atenţia, în special două articole de lege ale
ţării: Art. 2 – „Guvernul e autorisat a construi această linie tot în condiţiunile
prevăzute prin legea din 19 martie 1885”, precum şi Art. 3 – „Pentru acoperirea
cheltuielilor necesare pentru studiile şi construcţiunea acestei linii..., se
deschide Dlui ministru de lucrări publice un credit extraordinar de şase
milioane de lei...”
La 1891, arhitectul George Mathei Cantacuzino analiza unul dintre
demersuri, care viza „interesele părţii celei mai populate ale judeţului Covurlui,
- plasele Prut şi Horincea”, prin propunerea şi aprobare a unei căi-ferate dinspre
Galaţi, pe valea Prutului traversând judeţul, prin punctele Bujor şi Bereşti, pe
valea Kinejei. Un proiect util pentru interesele comerciale şi economice ale
judeţului, dar costisitor şi care nu ar fi servit intereselor ţării.
În 1898, Ion Plesnilă, fost senator al Colegiului I şi membru în Consiliul
General al Judeţului Covurlui, rescrie istoricul acestui travaliu. Ca „fiu al
Covurluiului”, Ion Plesnilă s-a dorit nu numai un bun politician, ci şi un
adevărat patriot. Va redacta un proiect de lege, în vederea aprobării construirii
căii ferate: Galaţi-Bârlad, „singurul remediu posibil, prin care s-ar reda
Galaţilor înflorirea... de odinioară...”, pe care îl va supune aprobării, în cadrul
şedinţei din 17 octombrie 1887, şi din care reţinem două dintre „considerente”:
„1) „Consiliul judeţului să exprime printr-un memoriu al său, deplina şi
unanima sa dorinţă ca guvernul să solicite cât mai curând de la Corpurile
legiuitoare votarea liniei Galaţi-Bârlad” şi 2) „Să numească o delegaţiune din
sânul consiliului pentru a solicita de la proprietari terenul necesar, pe unde va
trece această linie, fără nici o despăgubire”.
Consiliul judeţean îi face „onoarea” de a-l „însărcina să trateze cu
proprietarii judeţului”, spre a „da gratis locurile pe unde ar fi necesare a trece
noua linie ferată”. Curând, el va obţine 11 „declaraţiuni emanate”, două de la
marii proprietari (în număr de 23) şi nouă de la micii proprietari (în număr de
603), din nouă comune. „Cestiunea exproprierilor” a fost o „misie” uşoară.
Acest prim demers reuşit, îl va propulsa în campania electorală din 1888, cu
succes. Susţinut de alţi 27 de senatori, Ion Plesnilă redactează proiectul de lege,
din care reproducem art. 1 –„Se încuviinţează facerea unei noi linii de cale
ferată, care va lega... direct Galaţii cu Bârladul...”, şi art. 2 –„Studiile tehnice
ale acestei noi linii... vor începe... în primăvara anului 1889”.
Au fost necesare vii dezbateri („trei citiri consecutive”), pentru ca Senatul
să trimită această propunere, spre studiu, „Comisiunii ad-hoc” din care făceau
parte: N. Cămărăşescu – preşedinte, Negri – secretar, membri – C. Brăescu, V.
A. Ureche (V.A. Urechia, 1834-1901). Ion Plesnilă va deveni „raportor” al
acestui îndrăzneţ proiect, un traseu feroviar: Galaţi, prin Folteşti, Bujor şi
Bereşti, pe valea Chinejei, traversând judeţul Covurlui şi continuându-şi traseul
pe valea Bârladului, făcând legătura cu judeţul Tutova şi fireşte, cu nordul
Moldovei (prin Vaslui, spre Iaşi), în total o lungime de 104,5 km, cheltuielile
urmând a înregistra suma de 691700 lei anual.
În şedinţa din 7 februarie 1889, legea va fi votată, în Senat, cu o imensă
majoritate. Entuziasmat, Ion Plesnilă se adresează gălăţenilor cu următorul
comunicat:
„Conjudeţenilor şi concetăţenilor mei din Galaţi!
 Azi Senatul, în înţelepciunea şi solicitudinea sa, a săvârşit un act de cea
mai înaltă dreptate, realizând dorinţa atât de mult exprimată de judeţul şi
portul nostru, prin votarea liniei ferate Bârlad-Galaţi. Onoare Senatului şi
bucurie nouă!” Ion Plesnilă
Noua lege va fi înaintată Ministerului Lucrărilor Publice, însoţit de
mesajul regal, din dezbaterea Adunării Deputaţilor. Urmează, ierarhic, noi
demersuri către Camera Deputaţilor, prin adresa din 24 mai 1889.
Dezbateri publice, noi intervenţii stăruitoare determină Adunarea
Deputaţilor prin a-şi da consimţământul, în şedinţa din 7 februarie 1891 („cu 68
bile albe, din 72 votanţi”) hotărând, articolul 1: „Se încuviinţează construirea
unei linii de cale ferată care să lege Galaţii cu Bârladul”.
Anii au trecut, construirea căii ferate s-a realizat, strategic, pe mici
porţiuni, în punctele nodale cele mai accesibile. Cele mai mari probleme s-au
creat pe traseul dinspre Bârlad spre Bereşti. Urmând cursul râului Bârlad (cca. 4
km.), valea pârâului Juravăţ (alţi 20 km.) şi valea pârâului Chineja, spre
Bereşti, se impune a străbate colinele învecinate cu Bereştii, cu înălţimi destul
de mari şi care impunea construirea unui tunel. S-au conceput multe traseuri,
pentru micşorarea traseuluii, dar distanţa Bereşti – Talaşmani nu putea fi
parcursă decât prin străpungerea colinelor care despart aceste localităţi. Toată
această activitate va fi coordonată, începând din iunie 1906, de Direcţia de
Poduri şi Şosele, iar din octombrie 1909, de Serviciul Lucrărilor Noi C.F.R.
Prin contractul încheiat la 3 iunie 1906, cu P. Bertolero şi G. Giachetti,
se hotărăşte ca zidăria tunelului să fie din blocuri de beton (cu „400kg. ciment la
metrul cub de nisip de dimensiuni minime de 0.16 m. înălţime, 0.25 lărgime şi
0.30 m. lungime”), „pilonaţi cu lovituri repetate şi apoi presaţi gradat până la
100 kg. / cm2.
Lucrarea începe în toamna anului 1906, „procedându-se mai întâi la
facerea tranşeelor de la capetele tunelului”. Multe au fost dificultăţile cu care s-
au confruntat executanţii, datorită terenului (straturi de argilă vânătă, straturi
nisipoase, infiltraţiuni datorate izvoarelor de apă). În confecţionarea zidăriei de
moloane, se foloseşte piatră de Tg-Ocna. Execuţia acestor lucrări fuseseră
proiectate pentru patru săptămâni, iar în realitate, au fost necesare 145 de zile.
S-au constituit două şantiere de lucru care, concomitent, lucra la
străpungerea tunelului prin două puncte, dinspre Bereşti şi dinspre Talaşmani.
Până în noiembrie 1909, se realizase 507 m la „atacul” Bereşti şi 597 m., la
„atacul” Talaşmani, sub „direcţia Serviciului Lucrărilor Noi de la C.F.R.”
Cele mai mari greutăţi le produc straturile de argilă vânătă care”în primul
moment pare că nu dă presiuni, dar cu timpul se desprinde, fiindcă conţine vine
de nisip foarte subţiri, şi aceasta are ca urmare producerea de mari presiuni
laterale asupra bolţilor”. Pentru ca lucrările să fie de cea mai bună calitate,
comisia aflată sub incidenţa Ministerului Lucrărilor Publice (organism creat încă
din 4 octombrie 1908, din care făceau parte inginerii inspectori generali Anghel
Saligny, M. Romniceanu şi I. Baiulescu) hotărăşte a se folosi „cintre metalice”
în zidăria bolţilor (de tip belgian), „precauţiuni de eteirare speciale”; „zidăria
tunelului, calota şi picioarele drepte, să fie făcute din piatră brută granit de
Turcoaia cu mortar de 400 kg. ciment la metru cub de nisip, iar radierul din
beton cu 400 kg. ciment la 1m3 nisip”.
Cele mai dificile probleme le va crea străpungerea tunelului dinspre
Bereşti spre Talaşmani, datorită infiltraţiilor de apă persistente, care îngreunează
activitatea, fără a periclita lucrarea propriu-zisă. Se va injecta „lapte de ciment
sub presiune” (în cantitate de 10000 kg de ciment). Prezenţa celor trei staţiuni de
pompare pentru colectarea apei la km 27 + 254 e o dovadă a stării de fapt,
probleme destul de critice şi în ... 2004.
Grosimea zidăriilor este variabilă, între 0.80 m. şi 1.00 m. Pe toată durata
executării lucrărilor, pentru ventilaţia tunelului s-au realizat două „coşuri”, de
câte 2 metri diametru, aşezate în axa tunelului, pătrunzând direct în calotă.
La data redactării planului general al lucrărilor tunelului, inginer Titus
Enacovici, şef de divizie în Serviciul lucrărilor C.F.R., apreciază că a fost
necesară suma de 2.123,10 lei pe metru linear de tunel. O sumă care nu poate fi
neglijată, având în vedere distanţa totală a tunelului, apreciată la 3330 metri
lungime.
În Buletinul Societăţii Politehnice. Partea tehnică (februarie 1912), într-o
notă amplă, se precizează: „În ziua de 6.19 decembrie 1911, galeriile de
înaintare a şantierelor de la cele două capete: Capul Bereşti şi Capul
Talaşmani de la tunelul Bereşti, s-au întâlnit în condiţiuni normale de axă şi
nivelment”.
O altă notiţă, de subsol, precizează: „În ziua de 8 / 21 decembrie 1911,
primul tren, conducând pe domnii Ministrul Lucrărilor Publice, Directorul
General al C.F.R., directorii şi şefii de serviciu C.F.R., ingineri etc., a trecut
din un capăt în altul prin tunelul de la Bereşti, care va termina linia Bârlad-
Galaţi”.
Bucuria noastră, a cititorilor de astăzi este că în Bereştiul anului 1911, ne-
au fost oaspeţi mari personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi politice ale
ţării, printre care: Barbu DELAVRANCEA (în acel timp) – Ministru al
Lucrărilor Publice.
La data redactării planului general al lucrărilor, respectiv, în martie 1913,
inginer Titus Enacovici, şef de divizie în Serviciul lucrărilor noi C.F.R.,
apreciază că a fost necesară suma de 2.123,10 lei pe metru linear de tunel.
Omagiul nostru se îndreaptă, neîndoios, către toţi cei care au contribuit la
realizarea acestui măreţ proiect: linia ferată: Galaţi-Bereşti-Bârlad. În istoria
transporturilor din România, în istoria Ministerului Lucrărilor Publice din
România interbelică, nu se pot omite numele următoarele personalităţi:
- Francois Cazaban (1810-1896), francez de origine, care a slujit statul român, cu
devotament, timp de 43 de ani. A fost primul inginer al Moldovei; lui i se datoresc construirea
Halei Centrale din Iaşi, Casa Negruzzi, proiectarea şi construcţia unor lucrări de drumuri,
printre care: Galaţi-Bârlad;
 - Giuseppe Barberis ( - 1930), absolvent al Şcolii Politehnice din Torino (1892) a
fost membru al Societăţii Politehnice (din 1894), a avut o remarcabilă contribuţie în
dezvoltarea şi modernizarea căilor ferate, ca inginer la Serviciul de Întreţinere C.F.R. la Iaşi,
Botoşani, Chişinău, Galaţi şi Bucureşti;
Anghel Saligny (1854-1925), născut în satul Şerbăneşti – astăzi Lieşti, judeţul Galaţi
(fost Covurlui), inginer şi om de ştiinţă român; a utilizat în premieră mondială (1884) betonul
armat în construirea silozurilor de cereale, a proiectat (1888) şi a condus lucrările la podul
peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895); ca Inspector General al M.L.P., susţine
construirea liniei ferate Galaţi-Bereşti-Bârlad, precum şi tunelul Bereşti;
P. Bertolero şi G. Giachetti, ingineri italieni, cărora, statul român le încredinţează o
grea şi costisitoare lucrare, linia ferată şi tunelul Bereşti, începând din 3 iunie 1906;
Ilie Radu (1853-1931), inginer cu studii în Belgia, promotorul construcţiilor de beton
armat din România: a studiat, proiectat şi executat 475 km. de linii ferate, dintre care 110 km,
pe linia: Galaţi-Bereşti-Bârlad; numărându-se printre proiectanţii şi executanţii tunelului
Bereşti; perioada la care facem referire, ing. Ilie Radu era Inspector General clasa I în cadrul
Ministerului Lucrărilor Publice;
Barbu Delavrancea (1858-1918), scriitor, orator şi om politic român; primar al
Bucureştiului; ca Ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (din 25 octombrie 1910),
susţine, în dezbaterile parlamentare din 22 ianuarie 1912, suma de 1 milion 500 de mii pentru
linia Bârlad-Galaţi; prezent la perforarea tunelului Bereşti, în decembrie 1911.

Profesor Livia Ciupercă,

Liceul „Vasile Alecsandri” Iaşi

Bibliografie
Ion Plesnilă - Istoricul liniei Galaţi-Bârlad. Memoriu presintat alegătorilor judeţului Covurlui, 1898
Buletinul Societăţii Politecnice, Anul XXVIII, nr. 2 / februarie 1912, nr. 10 / octombrie 1912, nr. 3 /
martie 1913: Titus Enacovici – Tunelul Bereşti
Traseul direct al liniei ferate Galaţi-Bârlad, 1891
Marele Dicţionar Geografic al României, vol. I (1898), vol. II (1899), vol. III (1900)
Emilia Şt. Milicescu – Pe urmele lui Delavrancea, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1986, p. 175
Gh. Manolescu Grig, Gh. Ştefanov – Generalii drumurilor. Linia întâia, Ed. APP, 2003, paginile
149-151, 175