Vrani Monografia Satului Banatan

Ion Crega Lerca Traian Constantin
VRANI
MONOGRAFIA
SATULUI BĂNĂȚAN
Editor: Gabriel Timoceanu
Paginare: Camelia Dogioiu
Tipar: BrumaR
Editura BrumaR
300050 Timişoara, str. A. Popovici 6
tel./fax: + 40 256 203 934; 293 441
e-mail: office@brumar.ro
www.brumar.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Vrani. Monografia satului bănăţan / Crega Lerca Ion, Constantin Traian -
Timişoara: Brumar, 2014
ISBN 978-973-602-992-9
I. Crega, Lerca Ion

II. Constantin, Traian
908(498 Vrani)
Mulțumiri deosebite tuturor celor fără sprijinul cărora

publicarea acestei monografii nu ar fi fost posibilă.
Ion Crega Lerca Traian Constantin
VRANI
MONOGRAFIA
SATULUI BĂNĂȚAN
Timişoara, MMXIV
În memoria celor care au dorit ca această monografie să fie
publicată, dar din păcate nu mai sunt astăzi printre noi pentru
a ne bucura împreună: Prof. Univ. Dr. Gheorghe Chercotă, Ion
Colojoară, Traian Vrăniamțu, Traian Constantin, Ion Crega
Lerca, Dr. Traian Roșca și alții de care noi nu știm.
CUPRINS
Scurtă prefață / 7
Partea I. Monografia bisericii ortodoxe Vrani

(Traian Constantin) /9
Partea a II-a. Monografia comunei Vrani

(Ion Crega Lerca) / 115
Anexă. Dicționar bănățeano- român / 285
Numerele caselor din Vrani (1900) / 305

SCURTĂ PREFAȚĂ
Această carte apare din dorința mai multor vrăniemți dă

frunce să facă cunoscut lumii întregi, dar mai ales Banatului
drag, istoria satului lor mult iubit.
Mulți au dorit și chiar au efectuat demersuri în acest sens, dar
din păcate pe unii boala sau vârsta i-a împiedicat să își ducă visul
la bun șfârșit. O facem noi, umilii lor urmași, încercând și spe-
rând că măcar în acest fel să le cinstim memoria și să se bucure
acolo sus de unde ne privesc.
Aveți în mână nu o carte, ci două. Aceasta pentru că Vraniul
are imensul privilegiu de a avea două monografii, fiecare scrisă
de două persoane diferite, care au iubit enorm satul.
Monografia Bisericii Ortodoxe Vrani scrisă de răposatul
părinte Traian Constantin este scrisă cu drag, documentată la
un nivel aproape academic, cu informații precise și riguroase.
Părintele ne oferă date extrem de concrete și detalii referitoare
la istoria bisericii ortodoxe din Vrani, dar acoperă și alte aspecte
ale istoriei și vieții Vraniului. Lectura este fascinantă.
Monografia comunei Vrani este scrisă de un om simplu din
Vrani, uica Nițu Lierca (cum i se spunea în sat), dar care a ținut
enorm la sat, după cum veți putea constata chiar Dumneavoas-
tră dacă veți avea răbdarea de a citi acest volum. De data aceasta,
stilul este unul mult mai personal, se face referire și la istoria
familiei, simțim emoția paorelui bănățan în fața încercărilor prin
care trece de-a lungul anilor, simțim iubirea lui pentru pământ și
pentru sat, simțim tristețea și durerea lui când vede că neamul
lui nu mai trage la Vrani… Nici această monografie nu duce lipsă
de informații extrem de interesante, povești fascinante pe care
cei mai în vârstă le-au uitat și de care cei tineri habar nu au.
Sperăm din tot sufletul ca pe viitor, cu sprijinul tuturor
vrăniemților sau ai urmașilor acestora, să reușim să publicăm o
monografie actualizată și completată. Orice ajutor este bineve-
nit. Vă așteptăm alături de noi.
Să nu uităm că sentimentul că la Vrani ți-e locul, că la Vra-
ni te trage pâmântul, dar și Cărașu (sic !), că aici ți-s îngropate
neamurile și strămoșii, că aici te-ai născut, ai copilărit sau poate
ai trăit chiar toată viața, că Vraniul e cel mai frumos loc de pe
pământ și cel mai fain sat din lume trebuie să învingă absolut
orice alt sentiment…
Din dorinţa de a păstra şi a reda cât mai fidel manuscrisul

celor doi autori, cei care au făcut posibilă apariţia acestei cărţi
nu au intervenit asupra textului original şi a datelor prezentate în
el, chiar dacă pe alocuri au existat unele inadvertenţe.
partea I.
MONOGRAFIA
BISERICII ORTODOXE
VRANI
Biserica ort-rom din Vrani
zidită în 1802-1808 (foto 23.VIII 1975)
Biserica ort-rom din Vrani
zidită în 1802-1808 (foto 23.VIII 1975)
Iconostasul Bisericii din Vrani,
construit în 1927-1928 de sculptorul
Iulian Bosioc din Berliște
Contribuție la monografia
comunei Vrani
Istoria Banatului privind evul mediu, a fost scrisă de o seamă

de istoriografi, maghiari, germani si unii român.
Între acești istoriografi remarcăm pe Pesty Frigyes, Tur-
chányi Tihamér, Szentkláray Jenö, care s-au ocupat de trecutul
Județului Caraș și Severin de odinioară, apoi Ortvay Th. Borovz-
ky, Milleker, Schiwiker, Grisellini, precum și doctor Dr. Gheorghe
Popovici, protopopul Lugojului și alții.
Istoriografia despre Banat și osebit despre județele Caraș
și Severin, se înmulțește, pe la jumătatea sec. XVIII. Din păcate
este influențată de șovinismul magnaților-latifundiari unguri, în
urma teoriei lui Rösler și Himfalvy. Aceștia susțin că elemental
românesc, nu-i băștinaș ci colonizat, aici din Balcani, ca păstori
ori agricultori, în sec. XIV-XVI.
Etnogeneza noastră, fiind o problemă fundamentală a spul-
berat cu bogat aparat științifin lingvistic și istoric teoria rösleri-
ană și himfalvyană.
Influența nefastă a șovinismului întunecă oarecum valoa-
re istorică al lucrărilor istoriografilor maghiari, lipsind-o de
prețioasa garanție, atât de necesară tezelor istorice.
Din aceste considerațiuni, unele concluzii, trebuiesc analizate
și comparate cu prudență, ca să avem starea reală cu certitudi-
nea, care se impune adevărului istoric.
Pretinsul istoric ,,infailibil” Pesty Frigyes, nu de puține ori se

dovedește a fi lipsit de obiectivitate și răstălmăcește sau trece sub
tăcere adevăruri și stări istorice limpezi, producând, astfel confuzii.
16 Vrani – monografia satului bănățan
Un exemplu de îndrăzneală de a înfruta adevărul istoric ade-

vărul istoric și de a se dezice, în paginile aceleași lucrări îl gă-
sim, la istoricul Turchányi în opul ,,Krassó-Szörény varmegye
törtenete” (,,Istoria județului Caraș-Severin”) tipărită la Lugoj în
1906 la pag. 100, în care scrie: ,,…Este sigur, că aici sub domnia
casei arpadiene, au locuit numai unguri. Despre valachi, nu exis-
tă nici o urmă”. Aceleași istoric în lucrarea sa:,,Krassö-vármegye
nèpraczi viszonyai” (,,Istoria demografică a județului Caraș”) tip.
la Lugoj în 1901 la pag. 70 reconstituie arborele genealogic, al
familiei cnezilor de Valea, a cărei atestare despre existența ro-
mânilor, o începe cu cnezul Petru la 1277, iar Petru, este fiul lui
Tima sau Tivan, fiind silit să le recunoască originea etnică vala-
hă (,,de genere olacali”) si totodată, că este una dintre cele mai
vechi familii de cneizi români din regiunea cărășană.
Îndrăzneața afirmație a lui Turchányi, este cu atât mai repro-
babilă cu cât, știa -căci s-a ocupat pe larg- că, casa arpadiană,
se sfârșește pe la 1290-1300, cu regele Andrei III, ultimul din
această dinastie.
Atât Pesty Frigyes cât și Turchányi, au cunoscut lucrarea is-
toricului Szentkláray Jenö ,,Krassö-vármegye öshajdana” (,,Isto-
ria străveche a județului Caraș”) tip. la Budapesta, 1900, în care
amintește de testamentul Prefectului Nicolae al Carașului, din
anul 1237, că au existat acolo trei cnezate numite Buchud din
județul Severin, Berény la sud de Orăștie și cnezatul Vaja-Waya,
adică Valea din județul Caraș.
Cercetând lucrările lui T. Turchányi rămânem, cel puțin

contrariați că se pretează la afirmații incerte, deoarece putem
să-l apreciem un cap luminat și o figură eminentă în materie de
istorie, după cum reiese din lucrarea amintită mai sus în care a
comentat și completat bogat lucrările lui Pesty Frigyes.
Din aceste motive, la încercarea de a scrie istoria comu-
nei Vrani, în perioada din 1928-1950, apoi la istoria comunei
Lescovița-tipărită de Consiliul Eparhial din Caransebeș, în 1937-
I. Monografia bisericii ortodoxe Vrani 17
precum și la monografia comunei Sacul în 1954-1973, a trebu-

it să înving, grele dificultăți, în încercarea de a stabilii adevărul
istoric.
Pentru că, istoriografii maghiari cu osebire, Pesty Frigyes și
Turchányi se ocupă, în privința stărilor din evul mediu, mai mult
de probleme minore ca de pilde, despre donațiile regale curteni-
lor, despre înstrăinări de bunuri, de succesiuni, partaje, așezări
în proprietate, sau despre frecventele diferende și procese între
moșieri și ignorează total existența locuitorilor muncitori ai pa-
mântului. Înșiși unii istorici maghiari sunt nevoiți să blameze,
aceste atitudini.
De exemplu:
Istoricul P. Ágoston, în ,,A magyar vilàgi birtok története” tip.
Budapesta în 1913 pag. VIII-IX scrie:,,Veche istorie a Ungariei
este istoria mosiilor și a moșierilor, iar nu a naționalităților, care
lucră moșiile. Istoriografie maghiara, în ciuda numeroaselor vo-
lume, nu servește decât scopuri didactice. Scopul științific, adică
descoperirea adevărului este ignorat”.
Acesta adevăr î-l vom constata în cazul tezei noastre. Amândoi
istorice de mai sus pomeniți, înșiră cronologic o bogăție de date
și documente despre moșia și familia cnezilor de Valea din 1277-
1378, despre răsunătorul proces, care a tulburat ape adânci, vre-
me de 13 ani din sudul Ungariei (1365-1378) purtat de cnezii
români de Valea, împotriva fără de legilor familiei Heym-Himfy,
sprijinit fățiș de regele Ludovic I, despre despoerea lor de avere
strămoșească în 1378, și al Ungaria brutală, în neagra bribegie.
Dar nici unul dintre istorici nu se ostenește să justifice apariția
la anul 1402 a familiei de Vrani, pe fosta moșie cnezală de Valea,
despre care regele Matia, în diploma de donație din 1464, - mai
donează încă șase sate familiei de Vrani, pe lânga moșia, despre
care diploma vorbește limpede că ,,și strămoșii lor le aveau” .
Pesty Frigyes, în op. citat pag. 274-276 volumul II/2 scrie un
nou capitol despre Vrani, ca și când, ar fi vorba despre o apariție
nouă în sec. XV și nu restabilirea dreptului de proprietate, în bu-
nurile stramoșești.
Cu toată modestia, mă scot, mulțumit de lucrare, care este

mai degrabă o culegere de date istorice găsite, pe care le pun
la îndemâna altor prezenți sau viitori, mai competenți, să scrie
istoria satului nostru, Vrani.
Preot T. Constantin
(s.s.descifrabilă)
Comuna Vrani
Comuna Vrani, este așezată în apropierea malului stâng al râ-

ului Caraș, la unghiul de vărsare, a pârâului Ciclova în Caraș.
Observare:
Numele pârâului Ciclova, în hărțile oficiale, este de
proveniență recentă, probabil odată cu campania de maghiari-
zare a localitățiilor, apelor și altele, bazându-se pe împrejurarea,
că pârâului izvorăște din munții Ciclovei.
În documentele din sec. XIII-XV pârâului se numește Woya,
Vaya sau Vaja (=Valea) nume primit după moșia cnezală de Va-
lea, pe lângă care se scurge și se varsă în râul Caraș.
Odată cu apariția numelui de Vrani în 1402, pârâul în mod
firesc, primește numele moșiei de Vrani. Și astăzi locuitorii sate-
lor riverane, și anume cei din Răcăjdia aproape de izvor, și cei de
pe cursul mijloc la Vrăniuț, precum și cei din Ciuchici î-l numesc
Vrani, așa cum arată harta din anexă.
Acest pârâu are un mic afluent care se formează între Ciclo-
va română și Ilidia și trece peste șoseaua națională Răcăjdia-
Nicolinț, la capul podețului, o tăbliță indicatoare arată numirea
- ,,Vraniul - sec”.
În porțiunea cursului pârâului pe lângă satul nostru, localni-
cii îi zic ,,Borugă”.
Această obervare, este deosebit de utilă, deoarece, cu ajuto-

rul ei von putea stabilii așezarea satului nostru, cu aproximație
în perimetrul, fostei reședințe, a cnezilor de Valea.
Comuna, are astăzi (1950) 1415 locuitori, în 301 case locuite,

cu un hotar cadastral de 3882 jughere teren cultivabil. Pe lângă
acestea mai sunt cca. 1500 jughere cumpărături din hotarele co-
munelor vecine. Astfel hotarul lucrativ, cu diverse culturi agrico-
le, se ridică cca. 5400 jug.
Vatra satului formează un dreptunghi, după sistematizarea
din 1780-1795, a localitățiilor din Banat. Vatra, este cu trei străzi
longitudinale și trei transversale, cu direcția N-V.
Este la o depărtare de cca. 20 km, de Oravița, reședința
prefecturei, județului Caraș. Tot acolo, are Pretura, Tribuna-
lul, Administrația financiară și alte servicii legate reședința
județului. Aparține, Judecătoria de ocol din Sasca-montană, la o
depărtare cca. 29 km.
Hotarul comunei, se mărginește la apus cu granița româno-
jugoslavă, la miazăzi cu Ciortea-Mircovăț, Berliște, la răsăit cu
Iertof și la miază-noaptea cu Mărcina și Vărădia.
În hotar se află următoarele numiri: Livezi, Câmpu-Soci,
Obreja, Deal, Vicinic, Rovine, Spăia, Grădini, coturi și gaiuri. Se
mai găsesc 18 fântâni cu izvoare cu apă potabilă, bine repartiza-
te, făcute și întreținute parte de societăți culturale și de propri-
etarii interesați.
Calitatea solului, în general este mediocră, dar fiind muncit
intensiv, recolta este, totdeauna mulțumitoarea.
În subsol, până acum, nu s-au descoperit zăcăminte de mine-
reuri sau alte derivate.
Apele:
Râul Caraș și pârâul Boruga scaldă hotarul util, afară de anii
ploioși, când revărsându-se, provoacă pagube simțitoare, fiind
inundate părțile cele mai fertile. Cursul lor, este lin, ușor înclinat,
cu debit de apă suficient în tot cursul anului ca să alimenteze cu

forța, pe Caraș, moara cu turbine, iar Borugă cele două mori cu
peatră.
Clima:
Extremele temperaturilor:
maxime +40,5°C la 20.VIII 1936
minime -30.9°C la17.I 1939.
În general climatul este temperat continental, cu slabă nuanță
mediteraneană, cu precipitație suficientă, și cu vituri moderate.
(Date culese de la ing. D. Ciatacli de la Camera agricolă jud.)
Vatra satului
Actuala așezare a satului este dreptunghiulară pe direcția

Est-Vest, străbătută de șoseaua județeană Greoni-Milcoveni, cu
ramificații spre Iertof și Ciortea.
Până la sfârșitul sec. XVIII, gospodăriile erau așezate răzleț,
fie în mici grupuri de case de preferință a familiilor înrudite, fie
izolate individual.
Marea operă de sistematizare a teritoriului bănățean, între-
prinsă sub ocupația austriacă, obligă locuitorii să așeze – coma-
sându-i – pe o suprafață de teren dinainte măsurată și calculată
după numărul gospodăriilor și a persoanelor, care formează vii-
toarea unitate administrativă.
Extragem câteva fragmente din documentele și directivele de
sistematizare din anii 1783-1796, privind județul Caraș.
,,Sesiile, erau catalogate în trei categorii, anume:
I,,sesie cu pământ de 19, care avea:
arător 12 jug
fânețe 4 ,,
pășune 2 ,,
intravilan 1 ,,
II ,,sesie cu pământ de 11 avea:
arător 6 ,,
fânețe 3 ,,
pășunat 1 ,,
intravilan 1 ,,
III,,sesie cu pământ de 7 avea:
arător 5 ,,
fânețe 1 ,,
intravilan 1 ,,
Cu ocazia recensământului fondului intravilan, în vederea

sistematizării, se vede că fiecare gospodărie -în mod egal, a fost
dotată cu un plaț de 1600 stj. p. (1,94 m2).
Vânzarea acestui, se putea înstrăina numai întreg. Din harta
,,Vatra satului” (v. pg. 1) satul Vrani în 1780, avea 357 intravilane
(plațuri) numerotate de la 1-357. Prin legea V. 1836 s-a admis și
parcelarea, fie prin donație la membrii familie, fie prin vânzare.
La terminarea lucrărilor de carte funciară, se înregistrează
cu numerel curente și înstrăinările.
După încheierea lucrărilor funciare, parcelelor dezmembrate
li-se dă numere curente de înregistrare, care urcă până la numa-
rul 447.
Un caz elocvent. Intravilanul Nr. 149 se dezmembrează în
două parcele, fiecare de câte 800 stj. p. cu Numerele 149 și 150.
După 1858, parcela 150 se dezmembrează, iar noul proprietar,
este înregistrat în cartea funciară, cu Nr 392. Astfel, fostul plaț
din 1780, cu numărul 149, de 1600 stj. p. apare astăzi cu numerii
de c.f. 149-392-150.
Alt caz din multele:
Plațul Nr. 256, după 1858 se împarte în două părți, una păs-
trează Nr. inițial de 256, iar celălalt, poartă Nr. 446.
În 1949, vatra avea cca 110 plațuri cu dotația din 1780, adecă
1600 stj. p. restul sunt desmembrate, mai accentuat în strada
principală.
Congregația (Cons-jud)
Județului Caraș la 3 octombrie 1783 cu adresa Nr. 73, a rapor-
tat Consiliului Locatențial regesc din Timisoara să dispună:
1. Locuitorii, să fie introduși în sesia fondurilor intravilane
și a sesiunilor escindate încă în 1782, iar aceasta să se facă cu
intervenirea inginerului de stat.
2. Cât privește sistematizarea caselor, în comune, interesul
public pretinde ca autoritățiile să reguleze așezarea și alinierea
ordonată a caselor.
3. În tot județul, casele sunt răsfirate fără ordine, până la 3000
de pați depărtare una de alta. Dacă casele se adună și se alinează
la străzi, atunci jafurile pot fi înfrânte.
4. Intenția este, ca acolo unde se constată, că pe un teritoriu
oarecare este un număr mai mare de locuitori româno-ilirici,
fără să li-se poate da sesii suficiente, populația superfluă să fie
transferată pe locuri părărsite, unde populația s-ar putea sati-
sface, cu loturi suficiente.
Drept aceea, Comisia regală locotenențială a ordonat
Congregații județene Caraș, să facă conscrierea acelor locuitori,
care nu au sesii de pământ și să se întocmească un tablou cu da-
tele necesare lucrărilor de sistematizare.
După conscrierea localităților, Congregația județului Caraș
întocmește următorul:
Proiect
de sistematizare a comunelor din județul Caraș în 1796
(de reținut este că acest proiect este redactat în limba latină și cuprinde
nouă (9 puncte, pentru răspunsurile la întrebări).
Despre comuna Vrani
– Plasa: Oravița
– Nr. curent: 176
– Numele localității: Vrani
– Deja sistematizat: Nu
– Să se sistematizeze pe același loc: Da

– Din locul de acum să fie translocal: Nu
– Să se împreune cu alte localități: Nu
– Nu mai decât să fie sistematizat: Da
– Explicarea motivelor sistematizării proiectate? Fiindcă în
urmă cu doi ani s-a escindat locuri de case pentru locuitori și
locuitorii sunt înclinați spre furturi, aceste motive cer grabnica
sistematizare.
Plațurile gospodăriilor s-au defalcat din ,,fondul intravilan”,
iar dotația locuitorilor cu terenuri agricole , s-au dat din moșia
feudală, sau erariului.
,,Dotația este un fel de împroprietărire cu atâta suprafață câtă
se putea lucra de membrii gospodăriei respectivă”.
Dotarea se numea ,,sesie” iar plațurilor li-se spune ,,possesio”.
În Registrele conscripționale vechi ale parohiilor, la foaia fie-
cărei gospodării să se scrie suprafața ,,sesiei” adecă: 1/1, ½, 1/3,
¼ . Cât a fost de amre o sesie nu am aflat.
Date certe de mare despre așezarea sau comasarea gospodă-
riilor, nu avem, dar credem că aceasta s-a petrecut prin decada
VIII a sec. XVIII.
Fără îndoială translocarea locuitorilor, intr-o comunitate su-
dată, a avut o influență hotărâtoare asupra lor.
Incediul din 7-8 III 1818

Abia au trecut 25-30 de ani de la așezarea în vatra satului,
abia și-au organizat gospodăriilor în casele nou zidite, când în
noaptea de 7-8 martie 1818 a izbucnit un incediu care a mistuit
12 gospodării până la pământ.
Dosarul Nr. 13/1014, aflătar în fundul arhivistic al Statului
din Timișoara cuprinde trei coli de hârtie format mare, cum s-a
folosit de vremea aceea, în care se fixsează trista realitate. O coa-
lă pe ambele fețe cuprinde cererea sinistraților să li-se aprobe
*
Vezi pag. 91, despre dotația ,,extravilan” și ,,intravilan”
scutirea de impozite pe 3 ani. Cerea este scrisă în limba maghia-

ră. A două tot în limba maghiară conține evaluarea pagubelor la
fiecare gospodărie; iar a treia coala în limba latină este referatul
pentru ședința Congregației județene, ce s-a ținut în 3 decem-
brie 1818 și s-a aprobat cererea sinistrațiilor din Vrani.
Incediul a izbucnit de la gospodăria lui Neda Crăga nr.c 51 în
noaptea de 7-8 martie 1818 și a trecut la casele cu Numării 52,
53, 54, 10, 56, 58, 59, 57, 60, 61, 66.
Evaluarea pagubelor este următoarea:
Numărul casei paguba (florini)

51- Neda Cregă 197
52-Martin Munteanu 416
53-David 113
54-Ioan Vrăneanțu 613
10-Ilia 316
56-Paul Mădălușa 310
58-Avram Surlaș 341
59-Păun 400
57-Toma Atnagea 1862
60-Păun Laza 699
61-Ion 432
66-Străin Boraci 942
Totalul pagubei 6643 florini
Cererea locuitorilor sinistrați cât și evaluarea pagubelor, sunt

scrise, greu descifrabile, din cauza, că s-au folosit caractere ce-
rilice, gotice și latine. Din aceste motive, reproducem din lista
evaluărilor, numai două gospodării,
Nr. c. 51 – Neda Crega 1

1 casa de lemn 40 florini
13 căruțe de fân 104 florini
Paie de pe 3 jug cu grâu 20 florini
La fel din porumbiște tulei 15 florini
Valoarea 179 florini
Nr. c. 52 – Martin Munteanu

1 casă de lemn 50 florini
1 cămară 10 florini
25 măsuri grâu 75 florini
20 porumb 60 florini
o căruță 22 florini
1 butoi 3 acoave 18 florini
1 butoi 7 acoave 7 florini
12 căruțe de fân 96 florini
paie de grâu 20 florini
tulei 40 florini
cânepă 18 florini
Valoarea 416 florini
Din Registrele parohiale ale vremii s-ar putea stabilii familii,

respectiv urmașii familiilor sinistrate.
Nivelul de trai al locuitorilor a crescut simțitor.
Casele sunt construite din cărămidă acoperită cu țiglă cu fe-
restre mari, pardosite cu scânduri și parchet, modern mobilate.
Portul lasă de dorit, și nu va trece multă vreme, până când va
schimbat cu desăvârșire.
Date istorice
Despre comuna Vrani
Satul nostru cu numele de Vrani îl întâlnim în istorie, pri-

ma dată la anul 1402, când istoricul Pesty Frigyes în lucrarea
,,Krassó megye története” (,,Istoria județului Caraș”) tipărită la
Budapesta în 1885, vol. II/2 pag 275, scrie că unul dintre caste-
lanii Sebeșului era Mihai de Vrani. Deși funcția de castelan era
importantă, autorul nu redă alte amănunte despre acest Mihai
de Vrani.
Același istoriograf (o. citat) la pag. 275, scrie că, numiții Ioan,
Gheorghe, Mihai și celălalt Gheorghe de Vrani, la anul 1464,
primesc de la regele Matia, pentru serviciul credincios, o nouă
donație compusă din satele: Jitin, Werbölcz, Ciclova, Marinkolcz,
Ciuchici și Lugoth cu mențiunea, ,,că și strămoșii lor le aveau”.
Dintre aceste sate, astăzi, mai există, Jitin, Ciclova și Ciuchici,
celelalte au dispărut, astfel încât cu mare greutate se mai poate
stabilii cu aproximație locul unde au existat.
Așezarea în proprietate asupra bunurilor donate de regele
Matia, se execută de către Capitlul din Arad, fără nici o opoziție,
din partea vecinilor, sau altor interesați. Tot Pesty Frigyes (o. c.)
amintește că satul în Nota marsigliană este înscris cu numele
Franyova, iar în recensământul din 1690-1700, se scrie sub alt
nume, Vranya, iar harta din 1723 se numește Vranyova.
Același istoric scrie despre documentul turcesc, ,,Bujurul-
du” eliberat de pașa Mehmet Memich, locuitorilor satului drept
act de protecție împotriva eventualelor atrocități, din partea
ostașilor turci, cu ocazia războiului austro-turc din 1788. În
acest document satul se numește Vranich. Pesty Frigyes (o.c.)
pag. 276, pune semnul întrebării după acest nume și din împre-
jurarea, că documentul se află în muzeul din Zagreb, trage con-
cluzia, că Bujuruldul, nu aparține Vraniului din județul Caraș ci
altei localității din Bosnia sau Herțegovina.
Este adevărat, că în aceste provincii care pe atunci aparțineam
Austro-Ungariei – după nomenclatorul localitățiilor din Ungaria,
redactat în 1910- se aflau câteva localități cu nume asemănătoa-
re, ca de exemplu: Vraničh, Vrana, Vranyesi, Vranyesina, Vranya-
Dol.
Traducerea Bujuruldului din limba turcă, în limba maghiară
a făcut-o istoricul, J. Szentkláray, în lucrarea sa ,,Száz év Délmag-
yarország törteneté böl” (,,O sută de ani din istoria Ungariei de
sud”) pag 437, iar în limba germană, a scris-o – după Szentkláray
– istoricul L. Böhm, în cartea ,,Weischirhen”, ediția a II-a pag 76-
77. Este vorba despre Biserica-albă (acum oraș în Banatul Ju-
goslav) și traducerea lui Böhm, a tipărit-o, tipograful și vestitul
bibliofil Wunder, în tipografia proprie Biserica-albă.
Un exemplar special, pe hârtie velină cu un bogat chenar

decorativ a fost tipărit pe cheltuiala lui I. Micu Roșu, avocta în
acel oraș de naștere din Vrani și donat primăriei din satul natal.
Exemplarul, a fost încadrat într-o ramă, îngrijit lucrată și multă
vreme a fost așezat la loc de cinste în sala de ședință a primăriei.
Apoi notarul Gheorghe Ieremia, aprecind valoarea documentu-
lui l-a dus în biroul notarial.
Cineva, a lipit icoana lui Mihai Viteazul pe tipăritură și cu vre-
mea, a dispărut fără urme.
Despre Vrani, istoricul Pesty Frigyes, (o.c. pag 277) mai scrie,
că după prăbușirea revoluției din 1848-1849, proprietar, al sa-
tului Vrani, a fost Constantin de Vrani, se zice că ar fi fost comer-
ciant în Budapesta. Acesta, a lăsat un autograf cu litere cilirice
pe scoarța din față a cărții de ritual numit ,,Triod” care se află în
strana dreaptă, a bisericii ort. rom. din Vrani.
Autograful –tradus- sună astfel
,,Această sf. carte a nume Triod se cinstește bisericii din Vrani
cu toată bunăvoința măriei sale, Constantin de Vrani, spăia și
stăpânitorul satului Vrani și pentru aducerea aminte, a făcut
această vrednică de pomenire milostenie, sub anul 1840 luna
martie 3 zile”.
Socotind că textul inscripției de mai sus nu este autograful
spăiei, ci înregistrarea de către preot sau învățător, a donației cu
stabilirea identității și calității donatorului.
La lucrările de carte funciară, - terminate la 1850 – au fost
găsiți proprietari ai domeniului de Vrani, Teofana, Elena, Gheor-
ghe, Alexandra, Nina și Sofia, propbanil urmașii lui Constantin de
Vrani, însă în baza unui contract de vânzare cumpărare, cu data
30 III 1858, se radiază foștii proprietari și se înscriu din nou, ca
proprietari, Herman Gerubel și soția Maria. Această moșie, de
cca. 200 ha, se parcelează și se vinde locuitorilor din sat în 1917.
Cetind cu atenție datele de mai sus despre Vrani, aratate de
Pesty Fr. (în o.c.p. 274-276) observăm, cel puțin două delăsări
inadmisibile, prin care ocolește adevărul și stări istorice, pro-
ducând confuzie. Acestea ne obligă, să lămurim, folosindu-ne de
texte cuprinse în opera sa amintită mai sus, și cu informații din
alți istorici referitoare, la împrejurările petrecute aici.
1. Faptul că Pesty Fr. pornind de la toponimia și locul unde se

păstrează pergamentul ,,Bujuruldului”, adică la Zagreb, î-l atri-
buie vreunei localități din Bosnia sau Herțegovina, fără însă a
determina, una din localitățile provincia amintită, și astfel neagă
apartenența lui, localității Vrani din jud. Caraș.
„Bujuruldul” este o problemă minoră, dar confirmă rezervele
noastre față de felul cum prezintă Pesty Fr. unele problema majore.
Pesty Fr. în două lucrări se ocupă mai mult, ca alți istorici des-
pre trecutul județului Caraș. Amândouă lucrări, sunt rodul unor
susținute, cercetări prin arhivele militare și administrative, ale
fostei Austro-Ungariei, și a cules numeroase documente, despre
războaele Austro-turce.
Astfel despre ultimul război din toamna anului 1788, descrie
amănunțit drumul parcurs de împăratul Iosif II în calitatea lui de
comandat șef al armatei austriece. Din aceste descrieri, reținem,
dramatica retragere pe Valea Timișului, după bătălia pierdută la
Slatină-Timiș, în 14 sept 1788 și pănă la tragi-comedia din noap-
te de 20-21 sept. 1788, de la comuna Sacul.
Aici dintr-un incident neînsemnat se naște o încăierare între
multe unități ale aceleași armate, apoi fuga în panică, până în
zori, împăratul perzându-se de trupă abia restabilește ordinea
la Lugoj. (Dr. Anton Marchescu, ,,Grănicerii bănățeni”, tip. 1941
în Caransebeș, pag. 111-114).
Pesty Fr. trebuia să cunoască, infiltrația Turcilor, în Valea
Carașului, peste Stancilova, jefuind, incendind și ducând bărbați
și femei de prin comunele de la Potoc, Socolari, Răcăjdia, Ciu-
chici, Vrăniuț, Iertof până la Vărădia. (P. Dragalina ,,Câteva pagini
din suferințele românilor bănățeni”, publicat în rev. Transilvania
Nr. X an XXX din dec. 1900).
Satul Vrani, a fost ocolit și scutit de a atrocitățile soldaților
otomani. Așadar ,,Bujuruldu” aparține Vraniului din Caraș.
2. Pesty Frigyes (o.c. amintește prima dată despre existența
comunei Vrani, la anul 1402, arătând că între castelanii Sebeșului
a fost și Mihai de Vrani. Mai amintește că în anul 1464 regele Ma-
tia, donează – pentru serviciul credincios - lui Ioan, Gheorghe,
Mihai și Gheorghe de Vrani, încă cinci sate pe lângă bunurile lor
cu mențiunea că și ,,Strămoșii lor le aveau” (,,már öseik is bir-

vän”).
Pesty Fr., pentru prestigiul de istoriograf binecunoscut, erau
obligat să lămurească întrebarea firească, care se pune după
citirea documentului din 1464, precum și despre acel Mihai de
Vrani, de la 1402, unul dintre castelanii Sebeșului, și anume:
- cine era strămoșii lui Mihai, Gheorghe, Ioan și Gheorghe?
- unde era așezată moșia, când și unde au trăit strămoșii lor?
În loc să lămurească aceste întrebări, Pesty Fr. se ocupă pe
larg în lucrarea, ,,Krassó-Szöreny vármegye története”, tip. Bu-
dapesta 1885, vol II p.261-268, despre un domeniu cnezal, cu
numele de Valea, așezat pe malul stâng al râului Caraș în apropi-
erea satelor Ciortea, Iam și Vărădia.
Vom încerca să arătăm că familia de Valea este una și aceeași
cu familia de Vrani.
Astfel, Reședința cnezatului de Valea, a fost așezată pe malul
stâng al Carașului, în apropierea de Ciortea și Iam, amândouă sate
cunoscute ăn 1335 și de localitatea, de pe malul drept al Carașului,
cunoscută cu numele de Arcidava pe vremea romanilor.
Localitatea Vrani, este așezată tot pe malul stâng al Carașului,
în apropierea comunelor Ciortea și Iam, precum și de Vărădia.
Istoriograful Dr. Turchányi Tihamér în lucrarea ,,Krassö-
Szöreny varmegye története, neprajzi viszonyai” (Istoria demo-
grafică a jud.
Istoriograful Dr.Caraș-Severin”)
Turchányi Tihamér tipînLugoj 1901,
lucrarea pag. 70, reconstitu-
,,Krassö-Szöreny varmegye története,
neprajzi viszonyai”(Istoria demografică a jud. Caraș-Severin”) tipValea,
ie arborele genealogic, al familiei cnezilor de Lugoj astfel:
1901, pag. 70, reconstituie
arborele genealogic, al familiei cnezilor de Valea, astfel:
Tirma(Tirma, Tivan)
Petru 1277
Mihai 1339 Ion 1339 Nicolae 1339
Iacob 1378 , Benedict 1378, George 1378
Despre cnezii acestei familii, toate documentele – și sunt destule în sec. XIII-XV – arată că
sunt de neam ,,valah” sau ,,de genere olacali”, adică români și este una dintre cele mai vechi,
cnezate românești din județul Caraș.
Despre cnezii acestei familii, toate documentele – și sunt des-

tule în sec. XIII-XV – arată că sunt de neam ,,valah” sau ,,de gene-
re olacali”, adică români și este una dintre cele mai vechi, cnezate
românești din județul Caraș.
Ce era cnezatul și autoritatea cnezilor?

Un manuscris maramureșan zice:,,Cnezatul era dreptul de
a exercita stăpânire pe proprietățile sale, în chip independent
de magistrații țării. (P.P. Panaitescu ,,Introducerea culturii
românești” București, 1969 pg.179, 242.)
Cnezul (judele este stăpânul eredita al moșiei, suzeranul
obștei țărănești, el exercită un drept de stăpânire asupra satului
numit ,,domenium” sau ,,possesie”.
Când au cucerit ungurii Transilvania, pământul a fost decla-
rat domeniu regal prin dreptul de cucerire, dar cnezii nu au fost
deposedați. După cucerire, instituția cnezilor a rămas, dar s-a
adaptat noilor condiții. Cei rămași pe domeniu regal, în gene-
ral au fost recunoscuție de rege, în drepturile lor. Aceasta din
motive politice, mai ales la marginile țării unde erau necesare,
organizațiile militare cnezale, la apărarea împotriva năvălirilor,
dușmanilor din afară și anume județele Caraș-Severin, Hunedoa-
ra, Făgăraș și Maramureș (o.c.p. 242).
Românii din Ungaria în sec XIV se aflau în mare parte sub
conducerea Voievozilor și Cnezilor. Cnezii și Voievozii au condus
opera de ridicare economică a românilor din Ardeal și Banat în
vremea aceea.
Încă în sec XIII, apare în Ungaria nobili valachi, cnezi
recunoscuți de rege, cu privelegii nobiliare. (o.c.p.243).
Printr-o dispoziție a regelui Ludovic cel mare, 1366, hotărăște,
că un cnez întărit de rege să fie sococtit la judecată, egal cu un
nobil al regatului; cnezul neîntărit de rege va fi cu o treaptă mai
jos, iar valahul care nu e cneaz, nu mai pe jumătate decât aceștia
(o.c.243)
În sec XVI ca urmare a faimosului decret din 20 iulie din 1366,

a regelui Ludovic ,,dispare religia cnezilor, unii din aceștia cu
vremea se confundă cu nobilimea maghiară, iar cei care refuză
să lapade de legea strămoșească pierd toate drepturile și averea.
Aceasta dispoziție brutală, a fost cauza de a spoerii cnezilor
de Valea și alungarea în 1378-din casa și din moșia strămoșească,
după un proces, ce a ținut 13 ani (1365-1378). (T. Turchányi
o.c.364-365), aruncându-i neagra pribegia.
Cnezatul de Valea
Istoricul D. Tihamér Turchányi în lucrarea sa:,,Krassö-
Szöreny varmegye története” (,,Istoria județului Caraș-Severin”)
tipărită la Lugoj în 1906 vol I comentează cu bogate amănunte,
lucrările lui Pesty Frigyes, dar mai ales ,, Krassö varmegye törté-
nete” (Istoria județului Caraș) tipărită la Budapesta în 1885 vol
II despre cnezatul Valea și cnezii de Valea.
Constatăm că, T. Turchányi, este un cap luminat, dra nu
șovinism mai exclusivist, decât Turchányi. Între amândoi, este o
deplină concordanță, în încercările de a demonstra că elementul
românesc nu-i băștinaș în Ardeal și Banat, cu toate că teoria la
Rössler, a fost spulberată irevocabil.
Trebuie să recunoaștem deschis meritul acestor istorici, că
au dezgropat un număr însemnat de documente despre stăriile
din Banat, în sec XIII-XVI.
După arborele genealogic, întocmit de T. Turchányi, al fa-
miliei cnezilor de Valea, cnezul Petru, despre care vorbește o
diplomă din 1377, este fiul lui Tima și astfel putem îndrăzni să
aducem existența neamului cnezilor de Valea, cel puțin până
prin secolul XI – XII.
Această familie, are proprietăți agricole și reședință în co-
muna Valea din județul Caraș încă înainte de anul 1277 se
pomenește despre o donație a lui Laurențiu, fiul Voievodului
Laurențiu al Ardealului, către Petru fiul lui Tima cnezii de aici.
(Turchányi o.c. pag 98).
Bunurile donate sunt situate în județul Sumplio, limitrof cu

județul Caraș, și anume la Kövespataka. Această donație va pre-
jelui multe neajunsuri românilor noștri.
Fii și nepoții Petru de Valea, adică strănepoții lui Tima, sunt
apreciați pentru corectitudinea lor, se bucură de mare tercere
la castelanii și chiar la voievodul Toma fost al Ardealului, acum
comitele județului Caraș. Voievodul î-l încredințiază în 1347, pe
Nicolae, fiul lui Mihai de Valea, să asiste la stabilirea hotarelor
moșiilor egale cu dispoziția către comisia delegațiilor regali, ca
în continuitatea că Nicolae de Valea v-a absenta de o ședința,
delegații sub nici un motiv să nu înceapă lucrările (Pesty Fr. 25).
Și alți membrii ai familiei cnezale de Valea sunt încredințați
să asiste la spinuasele lucrări de hotărnicie a bunurilor lor rega-
le, față de banii și castelanii maghiari, lacomi, hrăpăreți și lipsiți
de scrupule.
Mai trebuie amintit că, familia cnezilor, pe lângă moșia lor
aveau însărcinarea să administreze, unele proprietăți regale, a
căror venituri le-au vărsat totdeauna și corect, cetății Ilidia în
raza căreia, se aflau.
Două familii de magnați unguri vor prilejui mari neajunsuri
și suferințe cnezilor de Valea, și nouri negri se ridică deasupra
cnezatului.
Familia Ion Bisseni, magnați unguri are întinse moși în Unga-
ria. Cazul familiei I. Bisseni, este magistral județului Sumplio, cu
vechime, prin orice mijloace caută să pună mâna pe înfloritoarea
moșie a cnezilor de Valea.
Familia Heym-Himfy Benedict în 1343 primește de la regele
Ludovic, donația moșiei Remetea din Caraș, pe lângă alte întinse
proprietăți în alte părți. Aici este rău primit de vecini nobili, căci
faima lăcomiei și brutalităților, a ajuns din urmă și erau cunos-
cute, pe o arie întinsă.
Și acesta râvnește moșia de Valea. Prin viclenie, și mai mult
prin forță supără vecinii încât în 25 de ani, a avut 38 de procese,
pentru abuzuri, încălcări de proprietate și tâlhări. Între 1365-
1378, vreme de 13 ani are un proces de proprietate cu familia
cnezilor de Valea, cel mai răsunător proces al sec XIV-XV roman
din sudul Ungariei care depășește pe toate celelalte procese (T.

Turchányi o.c.p. 183).
Nici vecinii nu-l iartă, ci reacționează cu aceeași brutalitate
păgubindu-l simțitor, de fiecare dată.
Un document al capitlului de Cenad din 1357, adeverește, că
I. Bisseni a încheiat o tranzacție cu vecinii săi Grigorie, Nicolae
și Lupu, fie lui Socol, în înțelesul ca aceștia din urmă, cedează lui
I. Bisseni Valea Secașului din județul Caraș cu tot ce-i aparține.
I Bisseni lasă în folosință fiilor lui Socol, o parte din teren, pe
care s-ar putea construi 50 de case, cu arabil și fânețele necesa-
re, până când el va cumpăra de la rege ? de aceeași suprafață.
Scopul urmărit I Bisseni a fost să ajungă în apropierea moșiei
de Valea ceea ce se vede din următoarea lui acțiune.
I Bisseni, 1358 -anul următor tranzacției cu Socol- după cum
reiese dintr-un document al judelui regesc Nicolae Szecsy- cere
regelui cu provocare la meritele sale să-i doneze Valea Secașului,
cu pârâul care curge prin ea, mai cere pârâul Köves patak
(tradus=Valea cu piatră prin care curge pârâul cu același nume
de la izvoare până la revărsarea în Caraș precum și moșia Valea.
Regele Ludovic I însârcinează pe capitlulu de Cenad să cheme
nobilii și vecinii la fața locului să constate dacă bunurile solici-
tate de I. Bisseni, sunt domenii care intră în privilegiul regal, de
a le adona. La chemare, au răspuns foarte puțin invitați și cei
prezenți au răspuns afimativ.
Astfel regele aprobă cererea lui I. Bisseni și dispune capitlului
de Cenad să predea bunurile arătate solicitantului.
Dar la lucrările în așezare în posesiune fiii lui Socol fac
opoziție, dar numai Valea Secașului, nu și pentru Köves pata,
pe motivul că tatăl lor a primit moșia de la regele Carol Robert,
dar nu prezenta diploma, deoarece vecinul lor Bozard cnezul
Carașovi mari, i-a atacat, le-a incendiat casa, în care au ars docu-
mentele. (Pesty o.c.p. 214-215).
Diferendul s-a lichidat în favoarea lui I. Bissenin căci, nici nu
se putea altcum, față acest potentat.
Judele regesc, la ordin mai înalt, dispune ccapitlului de Ce-
nad, să așeze de urgență, în posesie pe I. Bissenin în bunurile
donate de rege.
Comisia, sosește la fața locului, în martie 1359, dar nu poate

lucra, din cauza stratului gros de zăpadă, însă revine în 20 mai
1359, aici este împedicate de opoziția hotărâtă, a fraților George
și Benedict de Valea, care nu admit moșia lor părintească să fie
format, obiect de donație.
Totuși Comisia îndeplinește ordinul primit. (T. Turchányi
o.c.p.184).
Față de rezistența vălenilor, I. Bissenin bazându-se pe trece-
rea la curtea regală, în 20 nov. 1361, recurge la brutalități, cu
intenția să intimideze.
Cnezii George și Benedict de Valea se plâng obștei nobili-
lor din județul Caraș, care trimite doi delegați la fața locului.
Delegații raportează, că Toma numit Buru, sluga lui I. Bissenin
a năvălit înărmat asupra locuinței lui Iacob fiul lui Mihai și asu-
pra caselor lui George și Benedict, fiii lui Ioan de Valea. Aici au
jefuit toate bunurile, pe casnici i-a bătut și i-a alungat din casă,
împreună cu mama lor pe care au tras-o de păr, afară din casă,
iar pe două surori le vexsează, uneia îi rupe un picior, iar ceilalte
îi cauzează leziuni la obraz (Turchányi, o.c.p.184).
Vălenii, Iacob,George și Benedict, bătuți, jefuiți și alungați din
casele lor, protestează la toate autoritățile. Se mai adresează și ca-
pitlului de Titel, care le eliberează litere prohibatorii, prin acestea,
regele este oprit de la donarea moșiei de Valea lui I. Bissenin.
Hărțuit cu reclșamații și litere prohibitorii de către familia de
Valea, I. Bissenin își dă seama că s-a încurcat într-un proces în-
delungat fără șanse de câștig, apoi fiind numit la Covăr și nu mai
are interese în Banat, ticluiește o apucătură vicleană, asocindu-
se cu Heim-Himfy, Benedict.
Amândoi magnații, în ziua de 20 nov. 1361 se prezintă ăn fața
capitlului din Buda; I. bisennin în calitate de vânzător, declară
ca a vândut moșiile sale din județul Caraș, regelui Ludovic I cu
prețul de 3400 florinți, iar Himfy Benedict în calitate de repre-
zentant al regelui, confirmă că cele cuprinse în declarația vânză-
torului corespund realității.
Vânzătorul I. Bissenin în înțelegere cu Himfy Benedict, nu
precizează în declarația de vânzare numele și hotarele moșiilor,
ci numai un număr de patru moșii, cu intenția fraduloasă, ca să

se poată strecura între acestea și moșia de Valea, deși aceasta
era îngrădită cu literele prohibitorii ale capitlului de Titel, care
oprește înstrăinarea moșiei fără consimțământul proprietarilor,
adică a cnezilor de Valea.
Ceea ce caracterizează acele vremuri, este că regele cu două
zile-18 nov. 1361- înainte de a fi proprietar legal al moșiei de
Valea, donează cele vândute de I. Bissenin, lui Benedict Himfy.
Tranzacția din 20 nov. 1361, moral și juridic fiind frauduloasă
și ilegale, nu putea să fie obiect de donație, ca urmare nu era în
drept să le doneze, regele, lui Himfy Benedict.
Frații George și benedict de Valea, protestează împotriva
acestei ilegalități, iar actul regelui stârnește proteste. Astfel
însuți Arhiepiscopul de Strigoniu –una dintre autoritățile de
prestigiu din Ungaria- protestează împotriva donației pe moti-
vul că moșia de Valea nu este domeniu regal și nu poate fi obiect
de donație. În același timp încunoștiințează pe I. Bissenin și pe
Benedict Himfy, că nu sunt îndreptățiți să ocupe moșia. (T. Tur-
chányi o.c.p. 135-138).
Cu toate acestea, în 1363, Himfy este așezat în posesia moșiei
de Valea, deși actele de proprietate le primește abia, în 1369
(Pesty Fr. o.c. doc. 50).
Frații de Valea atacă în justiție pe Himfy Benedict.
Curia regală, în același an, luând la cunosștiință reclamația
fraților de Valea îi provoacă, să prezinte documentele de propri-
etate.
Reclamanții, prezintă diploma regelui Ladislau din 1277; do-
cumentele capitlului din Arad din 1339, despre măsurătoarea și
fixarea hotarelor moșiei de Valea; diploma din 1342 a regelui
Carol de Robert; literele prohibitorii ale capitlului de Titel și ale
Arhiepiscopului de Strigoniu și alte documente de autoritate, în
total șapte documente, legale și necontestate.
La termenele de judecată I. Bissenin ca martor principal a lui
Himfy, nu se prezintă. Abia în 1377 se prezintă și acolo declară,
că nu-l poate ajuta pe Benedict Himfy, deoarece el a vândut cu
3400 de lei regelui Ludovic, averea sa proprie la 20 nov. 1361 în
fața capitlului de Buda, unde însuși benedict Himfy figureanză

în documentul de vânzare ca reprezentant al regelui. (Pesty Fr.
o.c.p. 144 și T. Turchányi o.c.p. 137).
Din declarația lui I. Bissenin regele sesizează ilegalitatea
săvârșită, prin donarea moșiei de Valea, lui B. Himfy și în 30 mai
1377 dispune ca moșia să fie redată adevăraților proprietari,
adică fraților George și Benedict de Valea, iar pentru B. Himfy, să
se defalcheze o bucată echivalentă cu aceea, cât a fost moșia de
Valea, din proprietatea lui I. Bissenin (Pesty, Fr. o.c.p. 144).
Judele regesc transmite ordinul regelui, capitlului de Cenad,
care formează o comisie compusă din magistrul Dimitrie, cano-
nicul Mihai și delegatul regesc.
Comisia sosește la fața locului în 24. VI. 1377 și la evaluarea
moșiei de Valea constată următoarele:
Aici se găsesc:
108 iobagi,
O biserică din piatră și lemn,
O moară cu palete pe râul Caraș,
Un teren arabil de 11 și ½ pluguri,
Fânețe un plug,
Pădure patru pluguri.
Pe vremea aceea, 11 ½ pluguri erau egale cu 150 jug. regale

-300 jug. ungurește= cu 3400 jugăre. Fânețe un jug.=cu 10 jug.=
regale = cu 50 jug. ungurești =150 jug. iar pădure 400 pluguri
=60 jug. reg.=500 jug. Aceasta pe vremea când o scris Pesty lu-
crarea sa la 1880.
Deci moșia era un bun respectabil. Aceeași comisie, stabilește
extremitățile moșiei, pornind de la Valea Secașului, unde pârâul
cu același nume, se varsă, în Caraș spre nord, se trece pe lân-
gă Potoc și cetatea Ilidia spre est, apoi spre sud satul Perlszke
(dispărut de mult) și spre apus satele Iam și ciortea până la râul
Caraș.
Comisia, tinând seama de documentele de proprietate pre-
zentate, de cnezii români, apreciază realitatea. (T. Turchányi
o.c.p. 187).
De aici comisia trece la moșie lui I. Bissenin, pentru a defalca,
în favorul lui B. Himfy, o suprafață egală cu cea a moșiei Valea.
Aici fratele lui I. Bissenin, cu numele Matei, se opune lucrări-
lor comisiei, și arată o dispoziție a regelui Ludovic, dată la 3. iul.
1376 din Szandèk, prin care anulează, dispoziție din 20. V. 1377
privitoare la așezarea Vălenilor în moșia lor, și aceasta să fie pre-
dată, lui B. Himfy, iar pe cnezii valahi de Valea, îi citează la Curia
regală pentru ziua 18. mar. 1378, și totodată să fie evacuați din
moșie. (Pesty o. dipl. 130, Turchányi, o.c.p.188).
Așadar, după ce comisia, constată că Vălenii sunt proprietarii
legali ai moșiei, regele, la 43 de zile, de la ordinul să fie reașezați
în posesie (20. V. 1377) își anulează propria dispoziție în 3. Iul.
1377 și dispune săvârșirea unei crunte nedreptăți și ilegalități.
Fără îndoială, constatându-se drepturile indiscutabile ale
cnezilor valahi, asupra moșiei, a stibgherit planurile magnaților
unguri și ale regelui.
Regele pentru a ieși din încurcătura penibilă și pentru a aco-
peri intenția de a despoia pe cnezii de averea lor, în 29.III. 1378
din Diogyör, trimite capitlului de Cenad, însoțit de dezideriu fiul
magistrului Dominicus, pe Petru de Macedonia și de Mihai Bu-
bal cavaler regal, la moșia cnezilor de Valea ca să facă cercetări
amănunțite să se lămurească obiectul prea îndelungatului pro-
ces cnezii valahi și între banul Heym-Himfy.
În acest scop de comisii directivele;
1-să se cerceteze, pe baza diplomei Carol Robert 1342, care
este întinderea bunurilor donate cnezilor valachi, câți au existat
1342 și cât este astăzi (1378);
2-care este capacitatea economică;
3-numărul satelor și al populației;
4-câte sate și câți țărani se pot așeza;
5-dacă eventual cnezii valahi, au în posesie bunuri regale sau
altor cnezi, vecini;
6-dacă regele Carol Robert din superficialitate sau din sim-
patie, a îngăduit valahilor să ocupe o suprafață atât de întinsă.
Comisia raportează astfel:

Satul Valea, a fost donat, încă de 1342 (reg. Carol Robert) dar
nu am putut constata, mai de aproape, data când s-a întâmplat
donația.
Comisia constată că, regele Carol Robert donează numai Pa-
tak, alias Waya, lui Ioan tatăl lui Benedict și George de Valea pen-
tru serviciul credincios, celelalte sate, Stánkfalva, și Patak, Ioan,
le ține, în calitate de cnez și veniturile acestora, totdeauna le-a
vărsat cetății Ilidia, de care aparțineau.
Pe vremea postului Voievod al Ardealului, acum prefect al
Carașului și anume Toma, numitul Ioan cuprinde mult teren și-l
adaugă proprietății sale.
Nu se poate stabili, câte sate a colonizat pe suprafața terenu-
lui cuprins, dar toate așezărite înființate este sigur că le-a admi-
nistrat în calitate de cnez, și veniturile le-a dat cetății Ilidia.
Comisia mai raportează, că pe proprietatea lui George și Be-
nedict de Valea se află 108 iobagi șo biserică din piatră și din
lemn, o moară cu palete pe râul Caraș și că pe pământul din cau-
za, pot fi așezați ușor 300 de țărani.
Felul culturilor este același cuprins în raportul comisiei din
24.VI.1377.
Se trece la descrierea cronologică a hotarului moșiei astfel:
Cel dintâi punct, începe unde pârâul Secaș se varsă în Caraș.
În acest punct de plecare, este posesiunea cnezală Guden, în
care locuiesc 5 țărani, și aparține cetășii Carașova, spre răsă-
rit, la bună depărtare, se afla o movilă care prezintă un punct
de hotar, spre sud se afla o baltă, numită Wayapatak; mergând
mai departe, ajunge la câmpia Foctalan și la o bună depărtare,
este satul de care aparține cetății Ilidia, acesta este cuprins, tot
în moșia valea cu 5 țărani. Spre apus, este posesia Ștefan Szeny
(fiul lui Poșa) cuprins tot în hotarul valei, cu 9 țărani. Ștefan
Szeny afirmă că nici tatăl său, -Poșa- nu știe când a fost așezat
semnul de hotar aici. De aici hotarul atinge, posesia numită Per-
leszke, cu 8 case țărănești. În sfârșit ajungem la râul Caraș unde
se încheie linia hotarului sesiei Valea. De aici reiese, că pe teri-
toriul Valei au existat 7 cnezate și anume: Guden, Foctalan, Per-

leszke1) (localități dispărute, sau au luat al nume), Stankfalva și
Potoc, numele altor două, nu se mai cunosc. Dintre acestea unul
aparține Carașovei și trei la Ilidia. Numărul țăranilor variază
între 4-9. Deși au fost așezări mici totuși aveau cnezul lor, (P.F.
o.c.132, 138, T. Turchányi o.c.p. 187).
Rândurile de mai sus sunt citate după (Pesty și Turchányi
o.c.)ne obligă să le analizăm cu toate prudența, deoarce rostul
comisie, a fost să descopere, evenutualele fraude săvîrște de
cnezi văteni, prin acapararea de bunuri străine și tratându-le ca
bunuri proprii. Astfel, raportul comisiei, va fi o piesă de bază,
la Curia regală, în finalizarea procesului, dintre cnezii valahi de
Valea și B. Himfy, în dosul căruia, se evindețiază limpede figura
regelui.
1 – Comisia, împarte și-a îndeplinit sarcina corect.
2, dar amintind punctele de hotar, a răspuns directivelor
confidențiale ale regelui, și astfel nu lămurește, dacă micile cne-
zate pomenite, se hotărnicesc numai, cu moșia de Vale, sau prin
constatarea că sunt ,,ocolite” de moșie se poate admite, că fac
parte din corul moșiei;
3 – Comisia omite esențialul, și anume că aceste cnezate, sunt
sub administrarea cnezilor;
4 – dar aceeași Comisie, a stabilit totuși că terenurile aflate
sub administrarea cnezilor, a căror venituri au fost vărsate indu-
bitabil celor în drept;
5 – Colonizările, -cu români- în terenurile libere, au servit, ca
brațe de muncă la productivitatea,
1)
Milleker B.,,Dèl magyar orszáj bözépkany földrajzen”
Ts. 1315 II p.137
6 – Comisia, - în fine – stabilește totuși în modul cel mai clar,
că cnezii valahi de Valea, nu și-au însuțit bunuri străine, ci tot ce
li s-a încredințat, a fost administrate corect.
Curia regală în 8-9 noiembrie 1378, -la ordinul regelui- dez-
bate cauza, și ținând seama de directivele regale, exprimate și
cuprinse în actul din 30 iulie 1377 și de cele din 20 mai 1378,
deși are rapoartele, celor două comisii, ordanate de rege,
Hotărăște
deposedează pe fiii lui Ioan (1339) nepoții lui Petru (1277) și
adică, strănepoții lui Tima de sesiunea de Valea, și atribuie banu-
lui Heym-Himfy și urmașilor lui.
Motivare
– Cnezii valahi de Valea, în mod fraudulos au însușit bunuri
străine;
– Deposedarea de bunuri, este o pedeapsă că, au purtat pro-
cese, împotriva magnaților unguri. ( Pesty, Fr. III. doc. 150, Tur-
chányi ocp 178).
Fără îndoială, hotărârea Curiei regale, este lipsită de orice te-

mei legal și moral, deoarece, avea la îndemână cele două rapoar-
te, a comisiilor regale, care au constatat, că, cnezii de Valea nu
numai că nu și-au însușit vreun bun străin, dar au administrat, în
modul cel mai corect bunurile încredințate și administrate de ei.
Cnezii de Valea, nu au acționat în judecată pe magnații un-
guri, ca să-i calomnieze, ce având la mână documente de pro-
prietate necontestate, și au apărat numai moștenirea de la moși
strămoșii lor.
O altă caracteristică întâmplare, care oglindește moravurile
vremii, stă în împrejurarea, că sentiția Curiei, se pronunță în 9
noiembrie, iar regele Ludovic I încă în 20 mai 1378, dispune ca-
pitlului de Cenad, să trimită pe Ștefan Horvath și pe arhiepisco-
pul Iosif al Timișorii, ca în fața vecinilor, să predea posesia de
Valea banului B. Heym-Himfy și urmașilor săi.
Capitlul de Cenad, în 24 iulie 1378, raportează regelui execu-
tarea ordinului.
Cu aceasta minciune viclenie cnezii români de Valea sunt
alungați din bunurile lor pe care le aveau de la moși strămoșii
lor, sărăciți de îndelungatul proces și alte vexațiuni din partea
autorităților, în fruntea B. Heym-Himfy, pornesc în neagra pri-
begie.
Dar nici familia Himfy, nu se bucură în liniște de moșia de Va-

lea. Vecinii sunt tot mai agresivi pentru purtarea lor tâlhărească.
În 1383, vecinul Iànk din Iam, pe lângă alte pagube mai dărâmă
iazul morii și îl aruncă în Caraș.
Pagubele sunt atât de mari, încât capitlul de Cenad, 1393, ra-
portează că satul este de nelocuit. Familia Heym-Himfy părăsește
jud Caraș, 1415, angajându-se, în serviul unui voievod sârb.
Substratul procesului
Inițial procesul caracterul de drept civil, în cauză fiind vorba:
încălcarea dreptului de proprietate, dar mai târziu, a luat carac-
terul confesional.
Regii Ungariei, la urcarea pe tron făgăduiau solemn Papei de
la Roma, că vor catoliciza pe toți supușii din regatul lor.
Forma cea mai agresivă, a acțiunilor de catolicizare, se arată
în dipozițiunilor regelui Ludovic cel mare, date în 20 iulie 1366.
Aceste dispoziții, deslănțuie cea mai aprigă progoană împotriva
cnezilor ortodocși români și a preoților de aceeași lege.
Aceste dispoziții sună astfel:
,,…se poruncește, tuturor cnezilor și altor locuitori din dis-
trictele Cuvin și Caraș privitor la preoții schismatici, aflatori la ei,
pentru ei toți preoții, cu copiii, femeile și cu tot avutul lor să fie
duși banului Himfy Benedict, comitele acestor districte. Acesta,
sau fratele său Petru, va face cu ei, ceea ce li s-a poruncit. Nici
un nobil sau cneaz din întreaga provincie, nu-și va putea păstra
proprietățile, dacă nu este adevărat catolic, iar nobilii, sau cnezii,
care nu s-au declarat catolici vor fi despovați de moșiile lor”. (T.
Turcany o.c.p.364-365)
Cnezii români de Valea au ridicat o biserică din piatră și lemn
după legea lor și de neamul lor și au apărat-o, refuzând cu îndâr-
jire, să o părăsească.
Așezarea localității de Valea

Despre așezarea localițății reședinței moșiei și în general al
cnezatului, părerile istoricilor sunt împărțite.
Astfel E. Lukinici1, crede că localitatea Waja sau Waya, cu acest
nume, era așezată pe malul stâng al Carașului, în fața localității
Vărădia.
T. Turcany2, comentând documetele citate de Pesty Fr.3,
susține, că este greu să se stabilească exact locul unde ar fi fost
reședința cnezatului de Valea, dar susține până la urmă, că a fost
în apropietrea localităților Iam și Ciortea – cunoscute în anul
1335- și nu departe de Vărădia.
Alt istoric; B. Millecker4 dintr-un document din 1370, reiese,
că râul Caraș a despărțit, satul Valea de teritoriul Er-Somlyo (Vă-
rădia). Domeniul de Valea, s-a întins de-a lungul Carașului, până
la Ticvaniul Mare și de aici până la Berliște, având 7 cnezate,
așadar, atunci, moșia, a fost un domeniul cu o întindere uriașă.
Același istoric susține, că este greșită părerea la Pesty Fr. după
care Berliște, ar fi fost ,,Perliszke” o localitate de mult dispărută.
Tot Millecker5 arată că satul, reședință cnezală de Vaja=Valea,
a fost lângă pârâul Woya.
Fără îndoială, între istoricii E. Lukinich și B. Millecker pe de-o
parte, pe altă parte între T. Turkany și Pesty Fr. divergențele sunt
destul de substanțiale.
Cei dintâi susțin că, reședința domeniului a fost așezată pe
malul stâng al Carașului față în față cu localitatea Er-somlyo,
adică Vărădie, iar cei din urmă istorici, vorbesc despre părăul
Woya, lângă care a fost așezată reședința, în apropiere de Iam și
Ciortea.
1
o.cit.p. 277
2
o. c.p. 144
3
o.c. III doc. 55, 147, 155
4-5
Millecker:,,Dčl magyar orszáj bözépkany földrajzen”, Ts 1915 p. 137. II
Realitatea dă dreptate istoricului T. Turcany și Pesty Fr., de-

oarece pârâul, sau pârâul Valea din evul mediu, curgea de-a lun-
gul moșiei spre sud-vest și se varsă în Caraș lângă reședința de
Valea.
Între semnificația cuvântului și situația geografică a așezării,
este o corelație deplină.
Toponimia
Istoriografii Pesty Friges, și dr. T. Turcany, pomenesc, cu dife-
rite numiri cnezatul Valea.
Astfel zic: Woyla, Woya, Patac, alias Vaja.
B. Millecker aduce date cronologice când și cum s-a numit
acest cnezat, astfel:
în 1277, Vaja alias Patak

1342, Woya;
1350, Woya alias Patak
1363, Petru de Vaja, figurează om regesc, într-un dife-
rend la Secaș
1372, Vaja sau Vaya;
1378, Woya, lângă pârâul Woya.
Schimbarea numelui localităților pe vremea aceea, se

datorește, în primul rând, scribilor, de diferite naționalități
angajați, prin diferite cancelarii.
La acestă stare de lucruri, a contribuit și lipsa unui nomen-
clator al localităților, care pe atunci, era aproape imposibil de
alcătuit.
În împrejurările, când o parte din țară, nu știa ce se întâmplă
în cealaltă, când contactele între părțile țării se făceau de către
neguțători, iar, dacă aceștia, erau de limbă străină desfigurau nu-
mele localităților.
Conducerea centrală, numai așa lua act de numele unei moșii

sau localități, dacă cineva solicita o donație ori vreun document
privitor la una din acestea. În acest caz, conducerea centra-
lă trimitea o comisie la fața locului, care cu ajutorul vecinilor,
stabilește numele și hotarele moșiei.
O diplomă despre rezolvarea cauzei avea păutere de lege, și
așa se înregistrau numele respective.
Despre, Waya, sau Waja, au fost discuții, dar până la urmă, a
rămas numele de Vaja, în diplome sau documente, dar probabil,
în limba localnicilor români, s-a numit Valea, despre care, ultimul
document din 1431 mai vorbește cu acest nume, de aici, în acolo
despre Valea cu această numire și istoria, numai amintește nimic.
Concluziile, care s-au tras de către unii istorici străini, privi-
toare la dispariția acestui – unul din cele mai vechi cnezate vala-
hice, care au ocupat mult loc în istoria evului mediului în Valea
Carașului, le socotim, neconvingătoare și discutabile.
Deoarece, dispare de aici familia cotropitorilor, Heym-Hymfy,
dar nu dispare moșia și reședința cneztului, căci pe vremea erei
de dreptate a Huniadeștilor reapare în istorie, moșia cu numele
de Vrani, sub stăpânirea, strănepoților cnezilor lui Tima, tatăl lui
Petru (1277) și celorlalți urmași ai lor, de neam valah.
Recapitulare despre Valea și Vrani

Arborele genealogic reconstituit de istoricul T. Turcany6, ates-
tează vechimea familiei cnezilor de Valea. Iar Pesty Frigyes 7afirmă
,,că familia de Valea, este una dintre cele mai vechi familii cnezale
de origine românească, ,,de genere olacali.”
Se mai știe sigur, că familia această este proprietara moșiei
cnezale de Valea, prin cnezul Petru la 1277, fiul Tima Tivan, cel
puțin, dacă nu mai din vechime.
6 Turchany:,,Krassö-Szöreny varmegye története, neprajzi viszonyai” Lugoj

1901 pag, 70
7,,Krassö varmegye története”, Budapesta 1885 v II 275
Se știe că, reședința cnezatului este așezată pe malul stâng

al Carașului și că este împodobită cu o biserică din piatră și din
lemn, apoi mai avea, o moară cu palete, pe același râu, Caraș.
Se poate vorbi, despre moșie bine înzestrată și bine gospo-
dărită.
Istoriografii maghiari însemnează, că pe vremea fostului
prefect de Caraș, cu numele Toma, - care apreciază probitatea
membrilor familiei cnezilor valahi, cu aprobarea tacită, sau
fără știrea lui.
Această familie, a ocupat terenuri libere și au colonizat câteva
sate mici, cu 4 până la 9 locuitori țărani. Dar aceste terenuri, fie
că au fost proprietăți regale fie cetăților Ilidia sau Carașova, nu
au fost socotite, niciodată de cnezii de Valea, ca făcând parte din
averea lor personală, ci le-au administrat, cu drepturi cnezale,
iar veniturile, le-au predat totdeauna cetății Ilidia sau celor în
drept.
Aceste adevăruri au fost pe deplin confirmate de rapoartele,
celor două comisii regale la fața locului, una în 1377, iar a două
în (anul:) 29 martie 1378, despre a căror misiune ținându-se
seama de directivele regelui Ludovic cel mare, nu se poate afir-
ma că au manifestat vreo prietenie față de valahii cnezi ci dim-
potrivă.
Viața cnezatului este în plină ascensiune gospodarească, tot
așa și ca prestigiu, până la apariția familiei Ion Bissenin, și a
banului bulgar, maghiarizat, Benedict Heym-Himfy. Aceștia, au
întinse și intime legaturi, cu casa regală și cu potentații vremii
și de pe urma acestor legături primesc, întinse moșii donate, în
Banat și Ungaria.
Amândouă familii, râvnesc la buna organizare gospodărească
a teritoriului colonizat și cu osebire la moșia cnezală cu reședința
ei. De comun acord, ticluiesc cel mai netrebnice șiretlicuri, ca să
pună mâna pe Valea Carașului, de la proprietarii cnezi valahi,
care pe lângă că sunt români, mai sunt și de lege ort. schismatică.
Îndârjita apărare a cnezilor români, silește pe rege – la
stărința magnaților - să întrebuințeze cele mai inadmisibile
abuzuri și ilegalități.
Astfel se ajunge la sentința Curiei regale din 8-9 nov 1378,

cu o motivare care blamează pe cel mai înalt for judecătoresc, al
dreptății din Ungaria. Aceasta fără nici un temei legal, cu ignora-
rea cuprinsului rapoartelor celor două comisii regale, hotărăște
despoierea cnezilor de Valea, de toate bunurilor moștenite de la
moși-strămoșii lor și să fie alungați în neagra pribegie.
Înfloritoare reședință, cu moșia cnezală, sunt răvățite de
hărțuielile vecinilor, ca represalii împotriva tâlhăriilor nou-
lui ocupant, așa fel, încât capitlul din Cenad în 1393 raportea-
ză, că satul este de nelocuit, iar de la anul 1431 istoria nu mai
amintește nimic, despre fosta moșie cnezală de Valea.
Nici o filă de istorie nu ne arată pe unde au pribegit cnezii de
Valea, George, Benedict și Iacob, cu familile lor.
În anul 1402 – la 24 de ani după ce familia de Valea părăsește
moșia- istoria arată că un oarecare Mihai de Vrani, este unul din-
tre castelanii Sebeșului, fără vreo altă lămurire, despre persoana
și apartenența acestui castelan, dar prin această informație, apa-
re numele unei localități noi în Valea Carașului.
Însă, în 1464 o diploma a regelui Matia, luminează nedumeri-
rea provacată în 1402.
În 1464, regele Matia ,,pentru serviciu credincios” donea-
ză lui Ioan, George, Mihai și altui George de Vrani, încă un bun,
compus din satele: Werbölcz, Marinkolcz, Dichin (Jitin), Ceglo
(Ciclova), Lugoth și Tyuk (Ciuchici) cu mențiunea că acestea și
,,strămoșii lor le aveau”.
Așezarea în proprietate o execută capitlul de Arad, fără nici o
opoziție, din partea vecinilor.8
Aici, ne lovim de istoriografii unguri, mai osebit de Pesty Fr.
și de T Turchany căci s-au ocupat cu mare aparat documentar
de moșia cnezală ca și de familia cnezilor de Valea. Au urmărit
de aproape și se constată că au consultat tot ce se putea, des-
pre evoluția faimosului proces de 13 ani și se pare că saluta cu
satisfacție abia reținută deposedarea cnezilor români, de moșia
despre care acești istorici cunoșteau, că și strămoșii cnezilor o
8 Pesty Fr. o. c. II p. 274

aveau. Acești istorici, ocolesc cu grijă, răspunsul la întrebarea fi-

rească, chiar obligatorie pentru un istoriograf consacrat:
Cine erau și unde aveau mosșia părinții și strămoșii lui Ioan,
Mihai, George și George de Vrani, cărora regele Matia în 1464
le face o donație, cu cunoscuta mențiune că și ,,strămoșii lor o
aveau”?
Din raportul comisiei ordonată de regele Ludovic cel mare la
29 martie 1378 din Diosgyör, au aflat extremitățile moșiei cnez-
ale de Valea, inclusiv cele 7 mici așezări cnezale.
Dacă privim harta regiunii, constatăm că moșia de Valea
cu anexele ei formează un arc de cerc, care pleacă de la Valea
Secașului, în punctul de revărsare în Caraș la nord, apoi merge
spre est la Potoc și Ilidia, la sud spre așezarea Perliszke9 la sud
vest aem satele Iam și Ciortea, iar la vest arcul se încheie pe dia-
gonala cercului care o formează râul Caraș.
Noua donație din 1464 a regelui Matia, compusă din șase
sate, se așează perfect pe același arc de cerc, care pornește de la
Caraș, spre nord, acoperă arcul de cerc și se încheie pe aceeași
diagonală, a râului Caraș, întocmai, cum este așezată moșia de
Valea, de odinioară.
Așadar, cnezatul românilor de Valea ocupat de străini în
1378, prin fraudă și viclenia magnaților unguri, revine în 1464 la
urmași îndreptățiți a cnezilor, în era de dreptate și omenie a fa-
miliei de Huniade și de acum poartă numele de vrani din județul
Caraș.
Cu gândul la dârzenia cu care și-au apărat cnezii de Valea, le-
gea și neamul trebuie să ne gândim la Mihai de Vrani din 1402
precum și la Ioan, George, Mihai și George de Vrani din 1464, la
câte încercări au fost puși, în vremea pribegiei și la tot atâtea
crunte privațiuni, până să-și calce pe conștiință, să părăsească
legea strămoșilor și să îmbrățișeze, Legea, impusă de împrejură-
rile ce stăpâneau vremea lor.
9 Millecker B. o.c.p. 174 v. II suține că ,, Perliszke” este una și aceeași așezare

cu Berliște
Notă
La harta alăturată, care arată, extremitățile domeniilor de Va-

lea la 1377-1378 și a celei de Vrani din 1464.
I. domeniul de Valea
1. Așezarea Guden, cu 5 case țărănești, la revărsarea pârăului
Secaș, în râul Caraș;
2. O movilă de hotar;
3. Stànk falva, un loc numit movila lui Stoian, între Mercina
și Broșteni10;
4. O boltă a părăului Waya – Valea;
5. sat, cărui nume nu se pomenește, în apropierea cetății Ili-
dia, cu 5 case țărănești;
6. un sătuleț, lângă moșia lui Ștefan Seri, fiul lui Pașci – 9 case
țărănești;
7. Localitate Perliszke, cu 8 case țărănești;
B. Millecker susține că, Perliscke, este o localitatea Berliște de
astăzi11, ținând seama de situația geografică, în raport cu moșia
de Valea;
Pesty Fr. arată, că despre Berliște, se pomenește în 1611,
când Bethen Gabor – principile ardealului – donează, localitatea
împreună cu Rusova veche, vitejilor săi, Iancu și Marcu Raț;12
Pesty Fr., în legătură cu domeniul de Valea, pomenește trei
ape: pârâul Zecheu (Secaș) și pârâul Waya ca fluvii, și numai pâ-
râul Foktalan (Vicinicul de astăzi) ca rivulus. 13Pesty Fr. exage-
rează, deoarece apele amintite, ca volum și lungime, au fost și
sunt păraie și nu fluvii.
10
illecker B.,,Dèl magyar orszáj bözépkany földrajzen”, Timișoara 1915, p.
M
143
11
Idem
12
o.c.p. vol II/1. 274
13
Idem, p.274
II. Extremitățile domeniului de Vrani la 1464

Punctul de plecare, la revărsarea pârâului Secaș în râul Caraș,
cu aproximație cnezatul Guden;
1 – localitatea Jitin, existentă și astăzi;
2 – Marinkolcz, situată, între Jitin și localitatea Maidan;
3 – Ciclova există și acum;
4 – Werbölcz, situată, între Ciclova și Răcăjdia și Ilidia;
5 – Ciuchici, există și în zille noastre;
6 – Lugoth, se presupune că ar fi fost între Vrăniuț – Nicolinț
și Răcăjdia
Să revenim la istoricul Pesty Frigyes după care cităm urmă-

torul pasaj14:
,,Regele Matia în 1464, pentru serviucl credincios, face o nouă
donație, lui Ioan, George, Mihai și celălalt George, satele: Dichyn
= Jitin, Marinkolcz, Ciclova, Verbolcz, Tyuko = Ciuchici și Lugoth.
Aceste sate și strămoșii lor le aveau, ca și ei. Așezarea în posesie
se face de capitlul de Arad.”
Vedem din această hartă că satele care fac obiectul donației,
sunt așezate, în jurul și la periferia moșiei de Valea, de la 1738. Tot
de aici constatăm, că prin ,,nouă donație” regele Matia, nu a făcut
vreun serviciu folositor, proprietarilor moșiei de Vrani, cu bunu-
rile donate, atât de dispersat așezate, dacă acestea, nu ar fi fost
anexa unei așezări, centrale, adecă a reședinței familiei de Vrani.
Și dacă este vorba, despre o ,,donație nouă” de la sine se
înțelege, că a existat una anterioară. Pesty Fr. trece sub tăcere
răspunsul la această capitală întrebare.
În intervalul de la 1402- de la apariția de la Mihai de Vrani,
până la nouă donație de la 1464, este un interval apreciabil de
62 de ani, în care fie ca Ioan Huniade, ori regele Matia au făcut
reintegrarea urmașilor familiei ,,de Valea cu depline drepturi în
bunurile, pe care și strămoșii lor le aveau.”
14
O.c. pg. 274, vol. II/2
Și astfel, nouă donație, a regelui Matia, complentează donația

anterioară, drept răsplată pentru crunta nedreptate din 1378 și
trista lor pribegie.
Vraniul între 1402-1700
Schimbarea numelui moșiei și localității din Valea în Vrani

nu-i o problemă majoră. Astfel de schimbări, erau frecvente
până prin sec XVII-XVIII.
După unii, numele de Vrani, derivă de la slavonescul Vrana,
adică cioară.15
Ce a determinat această numire nu-i greu de explicat, căci
ținând seama de diferitele numiri, cele poartă localitatea, ca,
Franyova, apoi Vrana, 1690-1700, 1723 Vraniova, iar 1788 Vra-
nik, va trebui să admitem, că poate fi vorba de o influență slavă.
Millecker vorbind despre etimologia cuvântului Vrani, crede că
la rădăcina Vran s-a adăugat sufixul ,,i”, și astfel a devenit Vrani.
Prețuirea de acre s-au bucărat membrii familiei de Vrani – în-
tocmai ca cei din familia Valea, se arată astfel2)16
Cel dintâi membru al familiei pomenit este în 1402, - Mihai de
Vrani, castelanul Sebeșului.
în 1428 – Mihai de Vrani are aceeași funcțiune
în 1433 – Blasius (Vasile) de Vrani, este comisar regal în re-
giunea Sebeș,
în 1463 – Ioan de Vrani, stăpânește moșia Remetea timișeană.
În 1464 – donație regelui Matia lui George, Mihai, Ion George
și George ,,pentru serviciul credincios”
În 2 sept 1464, Mihai de Vrani – după cum arată capitlul de
15
illecker: ,,Dèl magyar orszáj bözépkany földrajzen”, Timișoara 1915, vol II
M
p.64 și 143
16
Idem
Arad – este comisar regal, la stabilirea hotarelor și așezarea în

proprietate a lui Dionisie, Petru și Balu de Timișeni, în bunurile,
Zolt, Prodănești, Gladna, Izgar și Românești;
În 1464 – Mihai de Vrani este delegat regal la Fîrdea, cu titlul
,,dictus de Crasso-megiei”;
În 1476 – văduva lui Ion de Vrani a vândut parte din moșia
Remetea și întregime moșia din Ghertiniș lui Ladislau Docsi;
1492 – se mai pomenește familia de Vrani și Remetea;
1494 – aici se află familia Sasu de Vrani17.
De aici, suntem îndreptățiți să credem că așezarea Vrani, de
la începutul sec XV, nu este o localitate nou înființată, ci continu-
area uneia mai vechi, adică a cnezatului de Valea și că schimba-
rea numelui se poate atribui, unor incidente istorice în vâltoarea
evenimentelor din sec XIV-XVII din regiunea noastră.
Despre Vrani, 196 de ani (1494-1696) nu se mai găsește, nici
o altă informație.
În această perioadă s-a dezmembrat moșia și rămâne un sat
cu hotarul cadastral stabilit la 1780, cu ocazia lucrărilor de siste-
matizare a Banatului. Același teritoriu de la sistematizare a fost
înregistrat și în cartea funciară, la anul 1856-1858.
Din cele 6 sate, care din diploma de donație, se mai pome-
nesc, iar altele au dispărut:
1. Jitin, este așezat între Ticvani și Ciudanovița. A fost în po-
sesia vrăneților vreme de 71 de ani, între anii 1464-1535. Se
știe, că anul 1535, Ion Zàpolya, donează acest sat împreună cu
Ciudanovița și Gîrliște caransebeșanului Ion Peica.
2. Marinkolcz se pomenește în diploma regelui Matia din
1464, ca fiind donat Vraniului. Se crede, că a fost așezat, între
Jitin și Maidan.
3. Ciclova montană (căci cea română apare mult mai târ-
ziu) se cunoaște din vechime, ca o localitate minieră. De la 1464
aparține Vraniului.
17
Ibidem
Între istoricii Pesty Frigyes și Lenhardt Böhm, a existat un di-

fernd, provacat de registrul dijmei papale pe anul 1333, în care
se scrie localitatea ,,Sacerdos de Zeche”. L. Böhm trage concluzia,
că este vorba de Ciclova. Însă Pesty Fr. este de părere, că afirmația
lui Böhm nu-i întemeiată – deoarece- zice Pesty Fr.1) 18comunita-
tea catolică de aici aparține parohiei din Oravița și abia în 1766
devine parohie, iar biserica catolică, se zidește în 1777.
Ciclova, la 73 de ani, de la donația din 1464 a regelui Matia,
adică la anul 1537 se află că aparține lui Laurențiu Palatics din
cetatea Ilidia. Între acesta si Ion Giurița din Caransebeș, intevine,
un contract de moștenire reciprocă, aprobată de rege la 1537.
4. Werbolcz se amintește în diploma de donație din 1464.
Este dispărut de mult și se crede, ar fi fost, undeva, între Ciclova,
Răcășdia și Ilidia.
5. Ciuchic. Nu se știe că vreme a fost în posesia vrănenților,
dar recensământul din 1690 -1700 îl arată că aparține cetății
Ilidia. Recensământul din 1717 îl numește Zukich, cu 50 case
și aparține districtului Palanca. Astăzi, este o comună fruntașă,
bine organizată, cu cca 1500 locuitori.
6. Lugoth – îl întâlnim 1464. Altă urmă, nu am aflat. Se pre-
supune, că ar fi fost așezat între Vrăniuț, Răcășdia și Nicolinți.
Cauzele dezmembrării, întinsului domeniu cnezal de Valea,

pot fi multiple, între care problema demografică ocupă un loc
de frunte.
Dovada se arată în numărul locuitorilor, care populează as-
tăzi satele din jur, 400-800-1000-1500, față de așezările de odi-
nioară din sec XIV-XVI, de 5-9 țărani. Se mai arată, prin densita-
tea satelor cărășene.
18
Pesty o.c. II p. 108
Asociații cultural-artistice-economice
Corul și fanfara
Într-un registru parohial, aflăm că în anul 1864 învățătorul

Gheorghe Ciulin, a organizat un cor bărbătesc pe două voci, for-
mat, din cantorii bisericii.
În 1869, același învățător organizează corul pe două voci al
școlarilor.
Mai târziu, în corul cantorilor intră și alți amatori, iar condu-
cerea, o are Pavel Chiercotă-Simeon.
Corul, la înființare, are caracter bisericesc până la 1880,

când începe activitate cultural-artistică. Se organizează serbări,
din a căror venituri se înzestrează școala cu rechizite, se mai
zidește o fântână în țarină, care poartă și astăzi numele ,,fântâna
coriștilor”, nume care face cinste și pomenirea coriștilor.
Sub influența ,,ASTREI”, corul se organizează în societate
cu caracter public și în 10 mai 1908, primește aprobarea de
a se număra între asociații persoane juridice, prin sârguința
președintelui Păun Atnagea și a secretarului, Iosif – Ioșca Micu.
Peste doi ani -1910 societatea corală cumpără instrumente
muzicală și i-a ființă fanfară. În curând, pe lângă instrumente-
le de alamă, procură și instrumente cu corzi și sub priceputa și
energica conducere a țăranului Martin Petrică-Drăgănici, orhi-
estra progresează multumitor.
Fanfara din Vrani, participă la toate manifestațiile cultural-
patriotice din Valea Carașului. Participa la istoricul zbor a lui Au-
rel Vlaicu la Vârșeț, unde zeci de mii de români, sunt mândrii de
măiestria zborului avionul românesc.
Nu avem dovezi, dar pe vremea aceea -1913 s-a vorbit mult
în sat despre oferta direcțiunii Băilor Herculane, ca fanfara, să
concerteze în luna iulie acolo. Măgulitoarea ofertă, nu a fost ac-
ceptată deoarece membrii ei, sunt șărani legați de glia lor mai
ales în luna secerișului.
Odată cu izbucnirea războiului din 1914-1918, societatea, în-

cetează activitatea.
După prăbușirea imperiului Austro-Ungar, sub regimul statu-
lui nostru românesc și unitar, asociația, își reîncepe activitatea.
Pe lângă fanfară se reactivează corul mixt, de cca 60 de persoane.
Însă după prima euforie a descătusării naționale, se
deslănțuie inevitabila descărcare nervoasă, produsul nefast al
atâtor privațiuni, în cei patru ani de război, la cei de acas și cu
osebire la cei veniți de pe front. Astfel viața corului și fanfarei,
este în primejdia dezbinării.
Puternica și mult apreciata organizația corala și a fanfarei, se
dezmembrează în al doilea cor și fanfară, sub conducerea Iosif
Găitoane-Răboru.
Organizația dizidentă, nu putea fi trainică, deoarece I. Răbo-
ru-Găitoane nu a răspuns rolului de conducător, fiind că avea în
față vechea organizație, a cărei tradiție și renume, erau bine sta-
bilite și apreciate, dar mai lipsea încă și –cea mai necesară-disci-
plina de fier, pe care Martin Petrica a imprimat-o de la început,
organizației sale.
Aceste dezbinări, au generat multe și profunde neajunsuri și
turburări în viața satului.
În aceste momente de mare și profundă criză morală, este nu-
mit aici în funcția de notar comunal Gheorghe Ieremia.
Cu hotărâre și pricepere apoi din dorința de a vedea promo-
vate ideile de frățietate între românii, de acum liberi și stăpâni în
Patria lor, a jugulat dezbinarea.
În adunarea generală din 30 august 1920 pune bazele statu-
tare, a viitoarei organizații, a căror aprobare, de către ministerul
de interne, poartă N 6011/1921.
Una dintre probleme prioritare a fost local propriu al
Asociației.
Ocazia s-a ivit și președintele Gheorghe Eremia, nu-l scapă.
În 1921 Colonelul Toma Manciu, cu soția născ. Roșu din Vrani,
cumpără și spațiosul intravilan cu o mare magazie, de la urmașii,
fostului proprietar Herman Gherubel. Cumpărătorii au parcelat
pentru locuri de case grădina. Dintre aceste parcele, o donează

Reuniunii, cu valoarea simbolica 38000 lei.
Întreprinzătorul președinte sprijinit activ de vretnicii mem-
brii ai comitetului, vinde parcela și cumpără alta pe care este
construită o magazie de cereale în suprafață de 12/25 metri cu
două nivele, cu suma de 80000 mii. Demolează (un nivel) podul
unui nivel și din scânduri face padimentul și băncile necesare
unei spațioase săli de spectacole. În 1923, se construiește fațada
cu două săli și un hol.
Fanfara compusă din membrii și bine instruită este inviatată
mai la toate manifestațiile cultural-patriotice, mai de seamă din
județul Caraș și din afară.
Două dintre remarcabile participări:
Una, în 3 octombrie 1921 la Oravița, la primire unui numeros
grup de Italieni, veniți să ne viziteze țara. Cărășenii le fac o gran-
dioasă primire, la care fanfara noastră se prezintă impecabili,
primind călduroase aprecieri, din partea oaspeților. O fotografie
a fanfarei făcută în aceeași zi la Oravița, este așezată, la loc de
cinste, în Aula Universității din Torino-Italia.
A două participare, a fost la Timișoara, la 10 mai 1923, cu
ocazia manifestației naționale, la care fanfara noastră alături de
fanfara militară cântă, la defilarea, care a durat aproape două
ceasuri, recoltând aprecieri.
După retragerea lui Martin Petrica conducerea fanfarei și co-
rului o preia tânărul Iosif Miter (Ciță Vida) un temperament cum-
pătat. Corul cu vremea se desființează, dar fanfara se menține,
mai având unele sclipiri.
După moartea conducătorului, fanfara începe să decadă.
56
Vrani – monografia satului bănățan
Fanfara din Vrani, 3 octombrie 1921 la Oravița

Localurile Primăriei și Notariatului
Despre localul Primăriei se știe că a fost construit, în anul

1864. Stilul amintește de construcțiile cu caracter militar, aus-
triece.
Despre casa notarială, nu avem nici o urmă, când a fost cons-
truită. Inițial a fost destinată, pentru ,,birt împărătesc”. Aseme-
nea construcții, se întâlnesc în satele mai centrale. Ele se aren-
dau periodic, pentru vinderea alcoolului, care pe vremea aceea
era monopolul statului. Este o construcție, în stil erarial. Astăzi,
ca și Primăria, nu mai corespund din punct de vedere edilitar.
Urme sigure despre înființarea Notariatelor comunale, găsim
în registrele de stare civilă, care au fost introdusă în administrația
de stat, în ictombrie 1895. Până aci actele de stare civilă se pur-
tau la parohii.
Am găsit, în arhiva notarială un contract din 1814, semnat ca
redactor de către un ,,notar” indescifrabil la iscălitură.
Lista notarilor, după registrele de stare civilă
De la oct 1895-20 nov 1900 – Adam Albu

20 XI 1911 – 15 XII 1907 – Iosif Vrăneanțu
15 XII 1907 – 21 III 1911 – Traian Crenian
21 III 1911 - 25 X 1919 – Dragoliub Șolea
20 X 1919 – VIII 1929 – Gheorghe Eremia
aug 1929 - febr 1933 – Nicolaie Ciuciu
febr 1933 – iulie 1935 – Gheorghe Eremia
iulie 1935 – sept 1935 – Konrad Müller
sept 1935 – aug 1939 – Nicolae Ciuciu
aug 1939 – dec 1945 – Iosif Iucu
1945–1949 - Jiva Cionca
1949– Pavel Popescu
58
Localul primăriei – cu etaj – 1864, zidită

Localul notariatului – necunoscută zidirea
Biserica ort. rom.
Istoriografii maghiari Pesty Frigyes și dr. Tihamer Turcanyi,

în lucrările lor, citate mai sus, ocupă un loc destul de larg închi-
nat, constatărilor făcute de către două Comisii regale, în cnezatul
de Valea, din ordinul regelui Ludovoc cel mare. Cea dintâi este în
1377, cea de-a două în 20 martie 1387, în rapoartele acestora se
vorbește, că la reședința cnezilor români, între altele se găsește
o biserica din piatră și din lemn.
Odată cu alungarea mișelească a cnezilor români din averea
moșească, biserica a rămas pradă cotropitorilor, fără să se mai
găsească vreo urmă.
Biserica actuală, este zidită între 1802-1808, și a costat 12.776
florinți, zidirea, înzestrarea și pictura. În 1927-1928, a fost pictată
din nou cu 120.000 lei, iar Iconostasul sculptat, 100.000 lei.
Școala
Licitația pentru zidirea școlii se ține între 30 aprilie 1882, iar

recepția definitivă se face 26 noiembrie 1884.
Costul lucrării, a fost de 9.700 florinți, după cum se află în
contract.
Atât despre Biserică, cât și despre școală, vobim mai la vale,

acordându-i fiecăreia câte un copil.
Tovărășia pentru asigurarea vitelor
Asociația, are un caracter social-economic. Vreme de 40 de

ani, a ajutat multe familii, -gospodării- păgubite.
Îndemnul înfințării, pornește de la o serie de articole, scrise
de eminetul economist și publicist, Vasile Osvadă, în paginile re-
vistei ,,Libertatea” din Orăștie, 1907.
Actul constituțional îl formează un simplu contract colectiv,

cu foarte reduse formalități administrative și financiare.
Tovărășia, este condusă de un comitet compus din patru
membri, cu un președinte, aleși anual, la adunarea generală.
Vitele cornute și caii, membrilor sunt prețuite trimestrial,
la un preț real, de către Comitet. Animalul accidentat sau mort,
este despăgubit, la valoarea, socotită de comisie, cu reținerea
unui procent infim pentru cheltuielile administrative. Îndată ce
se constată cazul, suma, este repartizată după valoarea animale-
lor asigurate, la cota stabilită, care era neglijabil de mică.
O influență hotărâtoare, pentru trăinicia asociației, a pri-
lejuit-o, un nefericit -și cel dintâi- accident, cu vacă, de o rară
frumusețe, a celei mai sărace familii din sat, familia lui Severean
Almăjan.
Din suma primită cu despăgubire, a cumpărat o vacă tânără și
de rasă și încă doi viței mici.
Urmarea acestui accident și prompta lui rezolvare, determi-

nă, pe cei mai mulți gospodari din sat, să se înscrie în Tovărășie.
În anul 1949, Asociația, are un număr de 192 membrii, cu un
capital asigurat de 4.380.000 lei.
Moara cu turbină
Istoricii maghiari, Pesty Frigyes și dr. Tihamer Turcanyi, în

lucrările lor referitoare la cnezatul de Valea, pomenesc, despre
moară cu palete pe râul Caraș, provocându-se la rapoartele Co-
misiilor regale din 1377 și din 29 martie 1378, care au certat
amănunțit domeniul cnezal. Aceeași autori, în lucrările pome-
nite, mai arată, că în anul 1383, iazul morii, a fost dărâmat și
aruncat în râul Caraș de către răufăcători.19
Desigur, nici nu poate fi vorba, că moara de astăzi, ar fi con-
tinuarea celei din secolul XIV, ci, ne îngăduie să presupunem că
19
Pesty Frigyes o.c v II/2 pag 132-138, T. Turcanyi o.c.p. 187
moara de acum, a stat până în 1890, pe locul celei din secolul XIV.
Despre moara de astăzi, avem câteva date din sec XIX, când
se vorbește, despre concesionarea folosinței apei pentru moară.
Astfel aflăm că, până la anul 1800, concesionarea a fost dată pe
numele lui Ion Laza și consoții. După sistematizarea concesiunii
apelor în anul 1890, tot Ion Laza, este concesionar, și în același an,
moara, care a fost așezată la locul numit ,,Cotu lui Răboru” este
mutată cu 1½ km mai în amonte, adecă pe locul de astăzi.
În anul 1924 concesiunea folosirii apelor, se eliberează pe nu-
mele lui Iuliu Roșu și consoții.
Moara a fost proprietatea unui număr restrâns de locuitori,
dintre care Iuliu Roșu a deținut participarea cea mai mare.
În același an -1924- din inițiativa notarului comunal Gheor-
ghe Eremia, -devenit proaspăt proprietar- se procedează la mo-
dernizarea instalaților. Roata cu palete a fost înlocuită cu o tur-
bină modernă de 36 H.P. la care se mai adaugă un motor Diesel
de 100 H.P. pentru orice eventualitate de perspectivă. Să schim-
be valțurile vechi, fiind înlocuite cu cele mai moderne tipuri din
Germania sau Elveția.
Semnalăm existența morii, pentru că la Oravița, erau două
mori moderne cu mare randament, totuși locuitorii din Valea Al-
măjului le-au ocolit, venind, drum lung și accidentat –cca. 50-60
km- până la moara de aici. Tot așa locuitorii din jur au ocolit pe o
rază întinsă, alte două mori moderne -din Mărcina și Vărădia- ca
să macine, la renumita moara de la Vrani.
Comuna Bisericească orr. Rom a achiziționat în 1937, cu
prețul de 30.000 lei o parte de 96, pentru fondul parohial special.
Moara, a fost naționalizată, 1948.
Garda națională
Prăbușirea în noiembrie 1918, a imperiului Austro-Ungar, a
fost atât de totală încât a dispărut întreg apăratul de stat.
Urmarea, a fost, ca izbucnit descătușată, reacția unui mileniu de
subjugare și oprimare, și astfel s-au întâmplat și fapte nechibzuite.
În aceste împrejurări, conducătorii destinelor, românilor din

Ardeal și Banat, au luat, fără întârziere, în mână puterea politică
și au organizat peste tot, garda națională, pentru ordinea publi-
că, garda fiind alcătuită din elementele cele mai capabile si de
probitate recunoscută.
Organizatorii gărzii naționale din Vrani, au fost tinerii studenți
universitari: Gheorghe Surlaș, Adam Ogrin și Nicolae Ogrin.
Au atras pe lângă dânșii, tineri bine selecționați, dintre cei
întorși acas din armată.
Garda a răspuns pe deplin chemării sale, pentru care fapt,
trebuie să le purtăm vie recunoștiință, că s-a păstrat reputația
de omenie a satului. Aici au fost zile și nopți de bucurie că s-au
împlinit dorințele înaintașilor și mărtirii au fost răsplăți pentru
jertfă, prin libertatea și unitatea tuturor Românilor, într-un Stat
Național.
area Adunare Națională de la

M
Alba-Iulia 1 dec 1918
La Marea Adunarea Națională ținută la Alba Iulia în 1 decem-

brie 1918, a fost exprimată voința poporului, prin delegații săi
autorizați, alipirea Ardealului și Banatului la România, imediat
și fără condiții.
În acest scop, obștea satului nostru Vrani, cu unanimitate a
delegat să participe la Marea Adunare Națională la Alba-Iulia,
pe învățătorul Mihai Anca, pe studentul universitar Gheorghe
Surlaș și pe comerciantul Ioan Ogrin, și acolo să exprime voința
alipirii noastre la România.
Delegații noștri, sosiți în gara de la Timișoara –ocupată de ar-
mata sârbească- au fost reținuți, împreună cu alți delegați din alte
sate și împedicați să ajungă la Alba-Iulia. Sârbii s-au dedat la acte
necivilizate și neașteptate de la un popor, care împreună cu noi, a
suferit oprimarea, jugului latifundiarilor –magnați unguri-.
Zadarnice au fost protestele delegațiilor și apelul la solidaritatea
noastră a oprimaților. Nici un argument, nu a avut răsunet la sârbi.

Delegații noștri, s-au strecurat peste linia demarcațională de
la Izvin-Recaș, ca să ajungă, la vreme, la Alba-Iulia.
Sport-Fotbal
Și aici se remarcă prezența notarului comunal Gheorghe Ere-

mia. Deși bărbat în vârstă înaintată, a organizat o echipă de fot-
bal, din liceeni și tineri țărani din sat.
Pentru duminecă 17 septembrie 1922, organizează, o întâlni-
re sportivă amicală, cu echipa orațului Oravița, aici la Vrani.
Aceste-i manifestații sportive, notarul Gheorghe Eremia, i-a
dat un cadru festiv, cu participarea fanfarei și a o mulțime mare
de săteni bărbați, femei, băieți și fete în haine de sărbătoare.
Întâlnirea echipelor, cum era de așteptat, s-a încheiat cu sco-
rul câștigat de echipa din Oravița, dar destul de încurajator pen-
tru tânăra echipă din Vrani.
S-au făcut fotografii, care sunt afișate în registrul de față.
Preotul, Iosif Rîta zice, c-a văzut într-un Almanah apărut nu
de mult, fotografia echipei noastre de fotbal, cu un măgulitor ar-
ticol, care apeciază că, ceea ce s-a întâmplat în 17 septembrie
1922 la Vrani, arată că aici s-a manifestat fotbalul cu o echipă
țărănească, ceea dintâi și unica pe țară, până atunci.
Aceasta, înseamnă că Vraniul se poate mândri, că este
precursorul popularului sport de fotbal, la sate.
Cea dintâi echipă din fotbal se compune din: partea de jos:
Nicolae Balmez elev de liceu, Petru Doban țăran, Carol Nun-
ner funcționa la Notariat. la mijloc: Iosif Rîta, Traian Constan-
tin și Iosif Guga elev de liceu. rândul de sus: Pavel Ogrin elev,
Nicolae Atnagea, țăran, Aurel Micu, țăran, Virgil Minișan țăran
și Traian Surlaș. la mijloc: Gheorghe Eremia, notarul comunal,
președintele clubului de fotbal din Vrani.
64
Echipa de fotbal din Vrani. 17 septembrie 1922

Echipa de fotbal din Oravița. 17 septembrie 1922
Mișcarea populației
După ,,Dicționarul Transilvaniei, Banatului și celorlalte

ținuturi alipite”, tipărite la Cluj în anul 1921.
la Vrani în 1890 sunt 1875 locuitori
1920 sunt 1558 locuitori
dintre care, în 1920, un maghiar, 14 germani și 2 sârbi, în 375
case locuite.
Primim și publicăm aceste date sub toată rezerva.
Am extras starea demografică a populației ort. rom. din re-
gistrele matricole ale parohiei. Notăm că din vechime, până prin
1922-1924, afară d eun procent neglijabil, satul a fost locuit de
creșteni ort. rom.
Starea este următoarea:
Numărul sufletelor în 1890 = 1850

ort. rom. 1950 = 1220
În 60 de ani, un deficit de 630 suflete.
Anii Născuți, botezați Cununați Decedați

1780 37 18 18
1830 72 37 41
1880 59 13 52
1930 18 4 36
1950 11 1 36
Zile fierbiți în primele zile ale lui sept 1944
În septembrie 1944, după ce România, la 23 august 1944, a

rupt alianța forțată cu Germania, trupele hitleriste, în retrage-
rea din Balcani, pentru a acoperi flancul drept, au înaintat până
în Valea Almăjului, ca să împiedice înaintarea armatei sovieti-
ce. Alungați de pretutindeni trupele germane după ce au ținut
ocupată câteva zile întreaga regiune, au fost angajați la o bătălie
decisivă, în strâmtoarea Oraviței și în centrul Vărădiei, aici s-au
baricadat, în castelul lui Baici.
Bătăliile au fost îndârjite. Germanii au fost alungați de
unitățile românești, adunate în grabă, care au luptat cu multă
bărbăție, deși erau inferiori, ca înzestrare și tactică militară.
Locuitorii din Vrani, auzeau limpede buitul tunurilor de la
Oravița și Vărădia. Fără să fie cuprinși de panică, așteptau cu o
vădită îngrijorare desnodământul. Au răsuflat, ușurați în însori-
ta zi de toamnă, când au văzut fuga dezordonată a Hitleriștilor,
iar peste puțin timp au apărut primele detașamente sovietice, în
drum spre granița iugoslavă, după ce, au rechiziționat câțiva cai ți
căruțe.
Reîntoarcerea soldaților grăniceri, la pichetele lor, de pe
graniță, a prilejuit, o primire însuflețită.
Biserica ortodoxă română

din Valea (Vrani) 1378
În paginile de mai sus, s-a descris dramatica și susținuta lup-

tă, a cnezilor români din Valea, împotriva magnaților-latifundiari
maghiari, sprijiniți fățiș de regele țării. Aceștia, râvneau la bunu-
rilor strămoșești și mai pe urmă le-au aplicat pedeapsa, depo-
sedarea și alungarea de aici, pentru că au zidit o biserică de rit
greco-oriental, la care țineau cu toată convingerea.
Toți istorice care s-au ocupat cu cnezatul de aici, afirmă, că
familia cnezilor de Valea, a fost de origine valahă, sau cum glăsu-
iesc documentele ,,de genere olacali”.
Istoricii mia afirmă, că această familie, este una dintre cele
mai vechi de cnezi valahi, din județul Caraș de odinioară.
Fără îndoială, cnezii, au zidit la reședința lor, o biserică orto-
doxă, așa după cum se află din documentele vremii.
Despre data zidirii s-au despre stilul și materialul ei, nu sunt
urme, dar despre existența bisericii, vorbesc lămurit rapoartele
celor două comisii regale, una din 24 iulie 1377 și a două, peste
un an, din 29 martie 1378, -care din ordinul regelui Ludovic cel
mare, cercetează la fața locului starea domeniului, și între altele,
constată existența unei biserici, construite din patră și din lemn.
Este necesar, să amintim, că aceste comisii, pe lângă moția
proprietatea personală a familiei cnezale, se mai află aici încă 7
mici cnezate, pe care, cnezii le-au adminsitrat în virtutea dreptu-
lui cnezal, iar veniturile lor, le-au vărsat, totdeauna cetății Ilidia
și nu le-au considerat, niciodată ca bunuri personale.20
S-a încercat, să se acrediteze, că biserica ar fi fost de rit catolic
și nu ortodox.
În registrul dijmei papale din anii 1333-1335, se află, o bise-
rică cu numele ,,Bay” în Banat.
20
esty Fr. ,Krassö varmegye története”, tip. Budapesta 1885, vol II p. 274 și T.
P
Turchanyi o.c. 187
Istoricul T. Turckanyi21 arată, că numele ,,Bay”, citit corect,

apoi luând în considerare așezarea geografică a bisericii, este
,,Gai” și nicidecum Baya, Vaja, sau Woya, adecă Valea din județul
Caraș.
Părerea lui T. Turckanyi, este confirmată și de istoricul Th.
Ortvay22.
La nici unul din cele două protopiate catolice din județul
Caraș din vremea aceea, nu figurea numele vreunei parohii Bay,
ci numai Gai (1333-1335).
În paginile de mai sus, sunt lămurite uneltirile și viclenia
magnaților, împotriva cnezilor români și totodată limpede se
vede atitudinea, ilegală și abuzivă a regelui Ludovic cel mare
(1342-1382).
În fine, Curia regală din Vișegrad după un proces de 13 ani,
ținând seamă de directivele regale (27 iulie 1377 și 29 martie
1378) și ignorând cu desăvârșire, rapoartele comisiilor, în 8-9
noiembrie 1378, aduce sentița, prin care cnezii valahi de Valea,
sunt despoiați de toate bunurile lor, care acestea vor fi predate
lui Benedict Heym-Humfy și urmașilor lui.
Motivarea însăși, dezvăluie abuzurile și ilegalitatea:
Cnezii valahi de Valea, în mod fraudulor și-au însușit bunurile
străine;
Deposedarea, este pedeapsa, pentru că au purtat procese îm-
potriva, magnaților23 și 24
Fără de legea justiției – și este vorba despre cel mai înalt for –
este acoperită cu brutala dispoziție a regelui Ludoviv din 20 iulie
1366 dată împotriva celor ce nu sunt catolici.
Decretul regal spune:
,,Nici un nobil sau cnez, din întreaga provincie, nu-și va putea
păstra, proprietățile, dacă nu este, un adevărat și vor fi despoiați
21
T. Turchanyi:,,Krassö-Szöreny megye története”, tip Lugoj 1906, p. 200
22
Th. Ortvay: Egyhàzi földek leiràsa a XIV szàzai elejèn, a pàpai lajstron alapjàn”
tip Bpesta 1892 vol. III p. XVIII
23
T. Turckanyi o.c.p. 189
24
T. turckanyi: o.c. pag 364-365
de moșiile lor.” Același decret dă dispoziții și împotriva preoților

de rit greco-oriental.
,,…se poruncește tutturor cnezilor și altor locuitori din dis-
trictele Caraș și Cuvin, privitor la preoții schismatice aflătari la
ei, pentru ca toți preoții, cu copiii și femeile și cu tot avutul lor, să
fie duși banului Himfy Benedict… sau fratelui său Petru, care va
face cu ei, ceea ce s-a poruncit.25
Cnezii români de Valea, au refuzat să părăsească Legea
strămoșească, astfel au fost despoiați de moșie și alungați și din
casă, cu o brutalitate fără pereche.
Prin această cumplită tragedie, soarta Bisericii ortodoxă ro-
mână es pecetluită. Acum după 600 de ani, ne imaginăm, biseri-
ca, după bisericile de lemn ce se mai găsesc.
Comparând suprafața cu extremitățile cunoscute ale moșiei
de Valea, cu siprafața extremitățile moșiei de Vrani, după diplo-
ma de donație a regelui Matia din 1464, putem afirma, că bise-
rica din 1378, a fost zidită în aceeași arie, în care se află astăzi,
biserica ort. rom din Vrani.
Despre zidirea bisericii de aici avem două izvoare scrise:
1. într-un Liturgier, proprietatea personală, a preotului Nico-
lae Balmez, este următorul autograf:
,,Sf. Biserică s-au zidit în anii 1800-1808, cu zidurile de piatră
și cu bolțile de cărămide, legate cu var nestâmpărat.”
2. din ,,Monografia Eparhiei Caransebeșului” alcătuită de Dl.
consilie referent eparhial Nicolae Cornean, la Caransbeș, 1940,
la pag. 624-627, scrie că zidirea bisericii s-a făcut între 1804-
1808.
Am socotit valabile datele preotului Nicolae Balmez, că a slu-
jit aici 43 de ani neîntrerupți (13 VIII 1896-1.II 1939) și nu le-am
neglijat.
Dar nici datele Dlui consilier referent eparhial, nu puteau fi
ignorate.
Se pare că Registrul socoților bisericii de aici, care începe
1781, infirmă, cele două afirmații de mai sus, ținând seama de
25
Pesty Fr. o.c.p. 188 vol III doc. 150
cheltuielile cu materialele, strict necesare, pentru pregătirea în-

ceputului lucrării, încă din anii 1799-1801.
Astfel:
în anul 1799 cumpără piatră cu 126 fl.
1800 28 fl.
1801 16 fl.
Cheltuielile anului 1802, arată că lucrarea este într-o stare

avansată deoarce la venituri și mai cu seamă la cheltuieli, sunt
înregistrate sume substanțiale după cum reiese, din copia Regis-
trului Socoților, pe anul 1802.
Copie:
Satul Vrani
Socoata bisericii Vraniului, care are hramul sfinților apostoli
Petru și Pavel, pentru veniturile și cheltuielile de la 1 ianuarie
1802, până la sfârșitul anului 1802:
I. Capitalul, ce au rămas din anul trecut:

1. De pre anul trecut au rămas 783 florini 27 cr
2. În datorii sunt cu dobândă 775 florini 02 cr
Suma 1.558 florini 29 cr
II. de iz nou sau căpătat
1. de pe tasuri 61 16
2. milostenii a obștei 114
3. interese 46 30
Suma II 221 46
I 1558 29 ,,
Total I-II 1779 75 ,,
II. Cheltuieli
La maestorul Mihai Wárth 541 florini
după contract
Același 100
Suma transport 641
Transport 641
Lui Mihai Mladen din Ilidie- var 229 21

,, Gheorghe Munteanu pt cărămidă 156
Pe 30 stânjeni lemne 107 30
1300 cărămidă arsă 23 48
2000 și 44 scânduri 30 42
piatră la biserică 19 06
zeicin, tămâie și lumânări 19 38
Total cheltuieli 1.225 85
Urmează, lista datorașilor, care au să verse drept dobândă

după banii împrumutați 44 florini 58 cr, ceea ce înseamnă un
capital de cca, 750 florini, bani gata.
Semnăturile
Petru Munteanu preot Adam Mădulușa epitrof
Marcu Lazarovici Miclea Munteanu ,,
Răfăilă Miloșăvici protopop Pau Vrăneanțuchinez
Andrei Atnagea senator Ion Vrăneanțu
Cheltuielile anului 1803 sunt neînsemnate: 60 florini pentru

piatră și 50 fl pt var.
În 1804, se plătesc ratele scadente ale zidarului Mihai Warth,
odată 100 fl. și altă dată 600 fl.
În 1805, se procură fier și var cu 500 fl.
În 1806, se plătesc ratele zidarului în sumă de 1775 fl. și pen-
tru var, fier și altele.
În 1808 se vede a fi anul terminării lucrării, plătindu-se suma
globală pentru lucrări, în valoare de 2903 florini 28 crețari.
Dacă adunăm, sumele plătite –cât se poate afla în Registrul
de Socoți- de la 1799, inclusiv clopotele de la 1809 și pictura
parțială din 1811-1812, pentru zidirea și înzestrarea bisericii
s-a cheltuit suma de 12766 florini.
La terminarea lucrărilor celor mai importante, biserica mia
avea bani împrumutați pe obligații, după care la finea anului
1813, interesele, vor fi de 19 florini 42 creițari, cu aproximație
apreciabilă sumă de cca 1400 florini.
Veniturile între anii 1799-1811
Anii 1799-1802, au un venit neglijabil, abia se acoperă chel-

tuielile curente şi procurarea pietrei pentru zidire, în sumă de
160 florini.
Anul venituri (florini) cr

1802 1780 fl. 61
1803 608
1804 907
1805 venituri din milostenie 477
porumb 541
grâu 400
1806 milostenii 955 955
1807 1015
tasuri 124 1139
1808 milostenii 575
grâu 720
porumb 460
altele 509
1809 diverse 1308
1810 milostenii 1208
grâu și diverse 1145 2353
1811 diverse 2659
Total venituri 13671 florini
Pictura din anii 1811-1829
Într-un registru de ședință, aflăm că pictura, a fost încredințată

în 1811, ,,moalărului” Nistor Bogdanoovitș, cu prețul de 2592
florini. După unele versiuni, pictorul, nu a terminat lucrarea, din
cauza unui accident mortal în decursul lucrului.
În anul 1823, se încredințează pictura ușilor împărătești de
pe Iconostas, pictorului Ianculovici, din Vârșeț, cu 100 florini.
Lucrarea picturii reîncepe în 1827, de către pictorul Matei

Popocivi fără să aflam costul ei, dar lucrarea se termină în 1829.
Sfințirea bisericii, se săvârșește în 30 iunie 1844, de către
episcopul Ștefan Popvici din Vîrșeț –se zice- cu asistența ferici-
tului Mitropolit Andrei Șaguna, pe atunci profesor la Carloviți.
O explicație a prezenței aici, că tânărul profesor era în timpul
vacanței școlare și astfel, a vizitat pe episcopul Vîrșețului.
În 1850-1851, pictura fost spălat de pictorul Matei Popivici
din Oravița, cu prețul de 1025 florini.
Vreme 76 de ani, de la spălarea picturii, interiorului, nu s-a
mai dat nici o îngrijire până în 1927, încât, pereții acoperiți cu un
strat pe praf și fum, de nu s-a mai cunoscut pictura.
Iconostasul
Pictura și Iconostasul din 1927-1928

Au trecut 100 de ani, de când s-a terminat pictarea bisericii
în 1827-1829 și 76 de ani, de la ultima îngrijire, adică spălarea
picturii (1850-1851) și starea în care se află interiorul bisericii,
este o pată pentru comuna bisericească a Vraniului.
Preotul Nicolae Balmez, în repetate rânduri a încercat, refa-
cerea interiorului, dar fără rezultat, căci transarea graniței ro-
mâno-jugoslavă, a tăiat calea către cel două orașe Biserica albă
și Vîrșeț, debușeurile valorificării produselor lor. Astfel satul a
căzut într-un declin economic îngrijorător.
Harnicii locuitori, se orientează fără întârziere spre dezvol-
tarea capitalului zootehnic, ce și în trecut a fost o preocupare
activă. În curând viața economică se redresează.
Credincioșii, manifestă dorința ca sf. locaș al Domnului, să fie
pictat din nou.
Un eveniment pur bisericesc îl aduce în parohie, la 18 aprilie
1927 -Florii- pe bătrânul și cărtural protopop Alexandru Muntea-
nu. Cu alese și părintești cuvinte mustră credincioșii pentru starea
de delăsare a interiorului bisericii subliniind, că această, este una
din foarte puținele biserici de la sate, să fie acoperită cu aramă
ceea ce arată dărnicia credincioșilor, că au dat acoperișului o trăi-
nicie peste veacuri, dar mai este și expresia mândriei, așa cum se
arată în școala confesională cu etaj și în cele două case parohiale.
Cuvintele părintelui protopop, au aprins, interesul
credincioșilor, față de arzătoarea problemă a reînoirii interioru-
lui sfintei biserici.
Îndrăznețul și hotărâtorul pas în cauza picturii, îl face nota-
rul comunal Gheorghe Erimia inițatorul multor și mari proble-
me locale. La câteva zile de la cuvintele păr. protopop inițiază, o
întâlnire cu preoții, învățătorul Mihai Anca și câțiva credincioși
și arată felul cum vede dânsul rezolvarea materială a picturii și
mergând cu îndrăzneală, propune, să fie demolat Iconostasul,
din piatră și să fie înlocuit cu unul din lemn sculptat, așa cum
sunt înzestrate cele mai multe biserici din jur, deși ca stare sînt
modeste, pe lânga comuna noastră.
Preotul Nicolae fiind, 35-lea an de preoție, arată starea fi-

nanciară în bani gata, a parohiei, mai mult decât încurajatoare.
Ținând seama de previzibila recolta bogată de grâu, fără întârzi-
ere, se pot cere informații și oferte de la pictori și sculptori.
Pe lângă organele statutare ale parohiei se mai alege, un

comitet de lucru compus din persoane, cu prestanță ca: Iulius
Roșu, Ion Ogrin, Toma Surlaș, Iosif Ioșca Micu, Valer Surlaș, Au-
rel Munteanu-Căucea și alți câțiva.
Colecta de grâu, a dat un rezultat peste așteptări, unii credin-
cioși mai înstăriți s-au întrecut, care să contribuie cu mai mult grâu.
Astfel partea financiară este de deplin asigurată, se poate
păși, la angajarea ofertelor celor mai corespunzătoare de la pic-
tori și sculptori.
Pictura
S-a primit o singură oferte, de la pictorul Nicolae Popovici din

Cacoveni, la prețul de 120000 lei și fiind recomandat și câțiva
membrii ai Centrului eparhial din Caransebeș, oferta se primește
și se încheie Contractul de lucru în condițiile obișnuite.
Lucrarea, a început la sfârșitul lunii iulie 1927 și progresează
satisfăcător.
Pictura, nu prezintă vreo deosebită valoare artistică, dar ara-
tă o perfectă armonie cromatică și o fericită alegere și așezarea
a momentelor biblice, ținând riguros seama de disciplina icono-
grafiei ortodoxe.
Pictorul, bine sfătuit de cunoscători, a angajat, un eminent zu-
grav decorativ bisericesc, cu numele Ion Lăpădat din București,
astfel zugrăveala armonizează într-u totul, cu stilul picturii, pe
care a încadrat-o cu bogate și alese motive decorative. Astfel, în-
cât interiorul sf. biserici pe lângă conținutul educativ biblic, este
recreativ.
Iconostasul
Oferta s-a cerut de la sculptorul țăran Iosif Bosioc din Berliște

originar din familia –fratele și tatăl lor- renumiți sculptori, a
căror Iconostase, împodobesc multe din bisericile din Valea
Carașului și mai departe.
Pictorul, a depus planul și devizul în valoare de 135000 lei.
Între timp, primim documentația Iconostasului în valoare de
100000 lei, de la sculptorul Iulius Bosioc-frate bun- Iosif Bosioc.
Pe frații Iulius și Iosif, îi desparte o veche și îndârjită vrăjmășie,
aceasta din motive familiare și nu profesionale.
Iuliu Bosioc, în vremea aceea, pentru talentul său, a fost în-
cadrat ,,maestru de sculptură” la Politehnica din București. Aco-
lo s-a pus l-a curent, cu ideile avansate ale sculpturii, și astfel
concepția arhitecturală, cât și prețul Iconostasului, este într-u
totul mai corespunzător decât al fratelui său Iosif Bosioc.
Oferta lui Iuliu Bosioc, este acceptată fără nici o rezervă.
Dar Iosif Bosioc, ne provoacă să-i plătim 10% din valoarea
devizului, pretenție de altcum, legală. Cererea, nu se aprobă, și
sculptorul ne dă în justiție. Cauza este la Judecătoria de Ocol
din Sasca-montană, unde cere despăgubire în valoare de 13500
lei, sumă care dacă eram obligați să o plătim ne-ar fi stingherit
simțitor.
Cu generosul ajutor, al Dlui Dr. Ilie Gropsianu, judecător la
Ocolul Sasca, ne-am împăcat cu sculptorul Iosif Bosioc, cu o
sumă simbolică.
Stingând acest incident, sculptorul Iuliu Bosioc, execută la
București, iconostasul în condițiunile cele mai mulțumitoare.
Iconostasul este o adevărată bijuterie, în stil modern cu moti-
ve sculpturale neîntâlnite în bisericile din jur, depășindu-le.
Lucrarea picturii și a iconostasului precum și alte, au costat la
un loc 280000 lei, așa cum a arătat părintele Nicolae Balmez la
terminarea acelor angajate, într-o ședință extraordinară, a adu-
nării parohiale.
Jețurile trebuiau recondiționate, după interiorul nou al bise-
ricii.
Tâmplarul Ion Braia, pe lângă repararea jețurilor, mai așează

deasupra, un brâu cu sculptură decorativă.
Până acum – anul 1950 - după 22 de ani pictura și sculptura,
se prezintă foarte bine.
Acoperișul
Parohia, a avut grijă și cheltuială cu întreținerea acoperișului,

care inițial a fost din șindrilă.
Astfel 1837 – la 26 de ani de la terminarea bisericii- s-a chel-
tuit, cu reparația 758 florini 48 creițari, iar peste doi ani -1839-,
se cheltuie, același scop 1211 fl. 66 cr.
Peste 46 de ani, în 21 aprilie 1885- organele parohiale ho-
tărăsc acoperirea bisericii cu tabla zincată, sau foi de aramă
și însărcinează, pe lângă preoți pe Nicolae Crițu, Toma Surlaș,
Paul Atnagea, Meilă Vrăneanță și Imbri Munteanu, să culeagă
informații în legătură cy lucrările ce se proiectează.
Nu se cunosc motivele, dar aflăm că după 7 zile la 28 aprilie
1885, același consiliu (comitet) parohial revine asupra hotărâ-
rii din 21 aprilie 1885 și stabilește să se facă acoperițul tot cu
șindrilă. Adusă această ciudată hotărâre la Adunarea (Sinodul)
parohială se hotărăște, că acoperișul să se facă numai in foi de
aramă și tot odată stabilește contribuția credincioșilor.
În 25 martie 1886, se cere oferte de la tinichigii.
Devizul întocmit de arhitectul Franț Sitner din Oravița, este
de 1406 fl. 99 cr. Manoperă inclusiv materialul.
Licitația publică se ține în ziua de 16 iunie 1886, și lucrarea în
condițiunile devizului se predă arhitectului Adrian Diaconu din
Bocșa montană.
Lucrarea a fost –probabil cea dintâi, de acest gen din jur, fi-
indcă arhitectul a așezat foile de aramă, în mărimea fasonatei
de fabrică, vânturile care bântuie în regiune, le-a ridicat și îndoit
amenințând cu descoperirea învelișului.
Astfel în 1896, au fost reașezate în bucăți mai înguste și nu a

mai necesitat, decât reparații neînsemnate.
În războiul din 1914-1918, prin luna august 1918, organele
militare, au făcut pregătirile necesare pentru ridicarea aramei,
dar peste două luni se sfârșește războiul și arama de pe acoperiș
a rămas neatinsă.
Turnul
În anul 1824, se cheltuiesc 75 florini cu repararea lui.

Corpațiile parohiale în ședințele din 20 octombrie 1877, și
în 12 februarie 1878, apoi în 31 iulie 1879, se ocupă intenția
refacerii turnului.
Bătrânii satului povestesc că, turnul, nu a corespuns nici ca
soliditate și nici ca proporție, față de clădire.
S-au prezentat planuri și devize numeroase.
La licitația din 5 august 1879, se prezintă arhitecții: I. Jam-
plong și R. Böhm din Biserica albă și Fr. Eisinger din Vîrșeț. Lu-
crarea se dă arhitectului Fr. Eisinger cu prețul de 1120 fl, din
care l-a semnarea contractlui se acordă un avans de 600 florini.
Consiliul parohial, cere arhitectului să întrerupă lucrarea, în
28 octombrie 1879 din cauza frigului, dar lucru se termină în 20
iunie 1880.
Cu această ocazie, se aurește globul crucii, cu suma de 242
florini.
În anul 1936, se constată, că s-a filtrat apă de ploaie pe lângă
cruce și a putrezit suportul de lemn.
Odată cu reparația lemnăriei și așezării globului aurit, se face
și zugrăveala exterioară a bisericii.
Paratrăznetul, este așezat 1926.
Clopotele
În anul 1809 s-a procurat un clopot în valoare de 1110 fl.

După prețul ricdicat, pare să fie, clopotul cel mare, rechiziționat
de armată, 1917.
În anul 1832, se cumpără al doilea clopot în greutate de 404
kg cu 739 fl., rechiziționat și acesta de armată, o dată cu cel din-
tâi, în 1917.
Biserica, rămâne cu un sigur clopot de cca 150 kg.
Fără îndoială, biserica cea veche, despre care nu avem urme,
decât numai presupuneri, nu a fost fără un clopot. Astfel, suntem
încredințați, ca acest clopot mic, de circa 150 kg ar fi fost și a
rămas, de la cea dinaintea bisericii actuale.
În 1925, se cumpără, două clopote în locul celor ridicate de
armată 1917. Costul amândurora, a fost de 185000 lei.
Mare serbare și bucurie, a fost la ridicarea lor, cel mare de
550 kg. celălalt de 175 kg.
Cele două clopote mai mici, nu poartă nici o inscripție. La clo-
potul cel mare –din 1925- se află următoare inscripție:
La mijloc, în relief, sunt sf. apostoli Petru și Pavel, apoi la
gură jos:,,Făcut pe spesele comunei bisericii ort. rom. din Vrani,
în anul 1924. Turnat de Fiul lui A. Novotny în Timișoara Nrul -
4772.”
Gardul bisericii
În anul 1813, Adam Müller zidește cu 188 fl. 73 cr. Zidul bi-
sericii la stradă, din resturile de piatră și cărămidă, rămasă de la
zidirea bisericii.
Corpațiunile parohiale, hotărăsc ridicarea unui gard de fier, în
locul celui de piatră și cărămidă, și în acest scop, 1894, lăcătușul
Dimitrie Băgăria din Oravița, prezintă planul și devizul, în valoa-
re de 2725 cor. 23 fieri.
Consiliul parohial, aprobă planul, dar, Adunarea parohială la
1 februarie 1895, fără nici o motivare anulează, hotărârea con-
siliului, deși biserica avea banii nenesari. În sumă de 2714 cor.

14 fil.
Aproape dupa 20 de ani (la 1 martie 1913) rectificăm, la 28
aprilie 1913 și la 16 martie 1914, se hotărăște construirea grila-
jului, după planul din 1894, a lui D. Băgăria. Lucrarea este împie-
dicată, de izbucnirea războiului din 1914-1918.
În anul 1934, după ce mai toate bisericile din jur, aveau grilaj
de fier, se hotărăște, zidirea gardului de fier, după modelul lui
D. Băgăria. Acest plan fiind depășit, se caută o concepție arhi-
tocnică nouă, sculptorul Iuliu Bosioc s-a angajat ca să facă pla-
nul și devizul, după modelul găsit, pe care desemnează, unele
ornamentații, mai ales ghirlandele de pe panouri și porți.
Porțile au înălțimea de câte 5 metri fiecare.
Valoarea devizului este 64 de mii 194 lei.
Ven. Consiliul Eparhial din Caransebeș aprobă documentația
cu N. 3017- E-1934.
La licitația din 22 iulie 1934, participă ing. R. Seitz din Oravița,
A. Toth și I. Juranescu din Lugoj și delagatul fabricii de lanțuri, M.
Boszàk și fiul din Timișoara. Ofertele, de la 80000 lei propuse
de ing. Seitz, se termină, cu suma 56000 lei a firmei Bozsak din
Timișoara, care a și executat întreaga lucrare, a grilajului, la ter-
men și ireproșabil.
Concesiile care le-a cerut firma Bozsak, și noi le-am aprobat,
privesc ornamentațile de pe stâlpii porților precum și portarul
și locul felinalelor, care,- după cum făceau observație, delagatul
firmei – se pot executa, numai în fier forjat, în lemn sau gips, dat
fiind că modelul a fost trasformat în planul de execuție, de către
un sculptor.
Cei patru stâlpi din cărămidă ai porților de câte 5 m înălțime
precum și soclul oval de la colțul gardului, deși au avut dimensi-
unile precise, totuși, au cerut pricepere de la zidarii executanți.
Lucrarea este unică, pe o întinsă arie bănățeană și acoperă
acum, jenantă situație că Vraniul a rămas cu 40 de ani, în urma
atâtor comune bisericești, care de mult au grilajul în jurul bise-
ricilor.
I. Monografia bisericii ortodoxe Vrani
81
Demolarea zidului din piatră, Poarta dinspre răsărit

pentru ridicarea grilajului 1934 a grilajului; înălțimea 5 metri
Modelul, după care s-a construit în 1934,

grilajul de fier al Bisericii
Ceasul din turn
În anul 1838, se procură un ceas, construcție primitivă, cu

greutățile din piatră, cu prețul de 738 florini 48 creițari.
A necesitat reparații în anii 1842, 1855 și 1863, costul aces-
tor reparații a fost 350 fl.
În anul 1910, Marta, văduva preotului Iosif Tămășel, contri-
buie, cu o sumă substanțială la procurarea altui ceas modern, de
la firmă din München (Germania), cu preșul de 10.000 coroane.
Ceasul nu a necesitat reparații mai radicale și funcționează
mulțumitor și astăzi.
Casele parohiale
Din vechime, preoții familia Munteanu, și anume Petru Mun-

teanu preot și Iosif Munteanu, fratele lui, zidesc pe intravilanele
bisericii câte o casă, iar familia Tămășele cu cei trei preoți ai ei,
locuiesc în casa proprie.
La zidirea, actoalelor case parohiale, comuna bisericească, a
trebuit, să răscumpere dreptul de uzufruct viager al ocupanților,
altcum, nu se puteau construi casele proiectate.
Aceste, case erau din lemn, cu o tindă și 2 camere, în stil
țărănesc.
Corporațiile parohiale, în 1903, hotărăsc pricipial, să con-
struiască două case parohiale.
Casa N: 145
În 22 februarie 1903, Consiliul parohial, hotărăște zidirea

unei case parohiale pentru preotul Nicolae Balmez.
Îndemnul vine de la un anonim, care depune la o bancă din
Vîrșeț, 100 de coroane, în acest scop (una sută coroane).
La 16 martie 1903, corporațiile parohiale, aprobă, planul și
devizul casei parohiale, întocmit de zidarul Iacob Schuster, din
Kudritzi. În aceeași ședința, notarul comunal Iosif Vrăneanțu
propune și se aprobă principial, ca în cazul că că va fi necesară a
doua casă pentru viitorul preot, și dacă parohia, nu va avea banii
necesari, să se vândă intravilanele Nr. 82 și 83 din vatra satului.
Adunarea parohială, în 30 mai 1903 aprobă hotărârea Con-
siliului. Centru eparhial din Caransebeș, cu Decizia Nr. 1793-E-
190, din 16 mai 1903, aprobă planil și devizul în valoare de 3107
cor. 15 fileri și se publică licitația pentru ziua de 28 iunie 1903.
Planul inițial, cu două camere la stradă, se modifică în 8 iunie
1903, în 3 camere la stradă și poartă să fie lărgită cu 1½ m. Astfel
clădirea va avea la stradă în loc 14,20 m, 20 m. Diferența, se va
recupera, din casa zicită de Iosif Munteanu-fratele preotului P.
Munteanu. Acesta, avea drept de folosință viageră, asupra clădi-
rii. I. Munteanu se învoiește să fie demolată casă, și rezidită pe
același intravilan, cu o despăgubire de 100 coroane și păstrarea
dreptului asupra ei, cât ca fi în viață.
După aceste modificări, casa parohială, are trei camere la stra-

dă cu 5/5 m. și poarta va fi de 3 metri lărgime. Asfel devizul se
ridică la 5281 cor și 64 fil. cu o diferența 2174 cor. 50 fil. Care
se va calcula în materialele (var, nisip, cărămidă și piatră) ce le
va da comuna bisericească. Casa se termină în 25 martie 1905,
când, constandându-se că s-a lucrat conform devizului, se predă,
preotului Nicolae Balmez, spre folosință, cât va funcționa la Vrani.
Casa N: 146
Procesele verbale din ședințele consiliului parohial, în cau-

za construirii casei parohiale N. 146, arată că au fost incidente
penibile și agitații, provocate, de cineva interasat să împedice,
zidirea ei.
În ședința Consiliului parohial ținută la 14 martie 1910, Pavel
Răboru N.c.262, propune să se vândă, intravilanele N.82 și 83,
proprietatea bisericii, ca să se construiască a douăa casă paro-
hială. Propunerea, se întemeiază pe hotărârile Consiliului paro-
hial, din 1903.
Preotul Alexandru Atnagea direct interesat, însoțit de trei
membrii din consiliu, merg la Centrul Eparhial din Caransebeș,
să ceară informații. Acolo se aprobă înstrăinarea intravilanelor.
Aceste informații, se comunică membrilor Consiliului parohial
care se întrunește în ședința din 4 aprilie 1910, ca să hotărască
întocmirea planului și devizului casei, și înstrăinarea imobilelor.
Planul și devizul sunt prezentate consiliului, în ședința din
10 aprilie 1910, în care se dezlănțuie, în mod penibil patimile,
motiv, din care ședința se suspendă.
Oficiul protopopesc, deleagă pe perotul Simeon Luca din Ili-
die să prezideze ședința consiliului, convacată pentru ziua de 6
mai 1910. Aici, după alte confrutări nedorite, se stabilește vân-
zarea intravilanelor N.82 și 83 din vatra satului situate în strada
principală. Din suma rezultată din vânzare se acopere prețul din
deviz, așa cum s-a stabilit principial în 16 martie 1903 și 30 mar-
tie 1903, dar se condiționează, începrea lucrărilor de rezultatul
vânzării acestor imobile.
85
Casa parohială N. 146- acum ocupată de C.A.P.

În aceeași ședință se rezolvă, drept de folosință viageră a ne-

putinciosului preot Iosif Munteanu, pentru casa zidită de dânsul,
pe intravilanul N. 146, în aceleași condițiuni, ca și la casa N.145,
cu Petru Munteanu, dar la prețul de răscumpărare, de 540 cor.
Ven. Consiliu Eparhial din Caransebeș cu Decizia Nr.1857-
E-1911, aprobă înstrăinare imobilelor, precum și devizul casei
în valoare de 8485 coroane, 94 fileri.
Prețul de strigare la lictația intravilanelor, este fixat la 5000
de coroane și la licitația din 21 mai 1911, locuitorul Pavel Surlaș,
N.c.298, oferă 6500 coroane. Licitația a dat peste așteptări o
sumă mai mare decât prețul de strigare și astfel, se aprobă, în
folosul licitantul amintit.
Licitația pentru lucrarea casei parohiale se ține 28 mai 1911.
Neprezentându-se nici un ofertant, lucrarea este preluată de
Păun Atnagea, -tatăl preotului Alexandru Atnagea- la prețul și
condițiunile devizului, iar dacă zidirea depășește prețul de de-
viz, va suporta diferențele.
Aflăm, că în 14 octombrie, mai mulți credincioși, au făcut da-
nii pentru casă.
Casa, este terminată, și Ven. Cons. Eparhial, cu Decizia Nr.
8967-E-1911, aprobă recepția definitivă și imobilul se predă în
11 dec 1911, preotului Alexandru Atnagea. Din nefericire acest
preot, se poate bucura numai 6 ani în casa, pentru care a jertfit,
muncă de salahor, nevoi și bani, fiindcă, după 4 luni de detențiune
în închisoare politică din Deva, în 26 octombrie 1917, este trimis
la domiciliu, în stare gravă cu diagnosticul medicului închisorii
,,tifos”.
Medicul Dr. Ion Fometescu din Oravița, vizitează pe bunul său
prieten și constată că nu poate fi vorba ,,tifos” ci de o substanță
nocivă.
Preotul Alexandru Atnagea, trece la cele veșnice în 31 octom-
brie 1917 condus la locul de veci, de toți enoriași lui, în cimitirul
din Vrani.
În revista ,,Mitropolia Banatului” Nrii. 4-6 din 1968 (p.315-
320), scritorul acestor rânduri, închină o duioasă amintire, des-
pre martiriul preotului Alexandru Atnagea.1)
Starea financiară a parohiei, în 1903 și 1911:

în 1903 depuneri la bănci 1169 cor. 09 fil.
datorași pe obligații 1019 33
bani în casă 961 44
Total 3149 86
iar devizul era de 3107 14
în 1910: depuneri la banca
Orăvișană 14789 20
la alte bănci 22131 47
datorași cu obligații 1014 71
Total 38335 38
iar devizul casei
N.146 era de 8488 94
De ce atâta scandal și înstrăinarea imobilelor?
Vizitațiuni canonice
În afară de cea din 30 iunie 1844, de către Episcopul Ștefan

Popovici, cu ocazia sfințirii bisericii, au mai fost:
Prea Sfințitul Dr. Vasile Lăzărescu, epicopul Caransebeșului,
la 14 august 1938, la sf. Liturgie;
Prea Sfințitul Episcop Veniamin Nistor al Caransebeșului, în
26 octombrie 1945, la vecernie;
Cimitirul
Din harta localității și a hotarului cadastral, întocmită în 4 no-

iembrie 1780, în vederea Proiectului de sitematizare a Banatului,
pentru cimitir, a fost defalcat III jughere, teren, lângă vatra satului.
Despre alt cimitir mai vechi, nu avem cunoștință.
Cimitirul, este îngrădit, cu gard de sârmă.
În cimitir este înmormântat Alexandru Atnagea, martir al ca-

uzei românești.
Tot aici se află cripta familiei preoților Tămășel.
Arhiva parohială la 31 decembrie 1949
Arhiva începe cu actele admistrative ale anului 1896 și sunt

legate în pachet până la anul 1949. Actele se păstrează până la
1940, într-un dulap în podul (corul) bisericii, iar de atunci, la
oficiul parohial.
Nu este nici un act de valoare istorică.
Se mai păstrează, harta cadastrală a satului, donată de Dl. Au-
rel Caliani, Notar de Stat din Oraviță. Harta are importanța ei,
pentru că se lucrează în 4 noiembrie 1780, pe vremea când se în-
cepe lucrările marei opere, de sitematizare a Banatului. Cuprin-
sul este verificat de autoritățile teritoriale, ale județului Caraș,
de odinioară, în 2 august 1815, 21 martie 1818 și 9 dec. 1822.
Documentul este redactat în limba germană.
Registre:
protocoale, matricole, conscripție, circulare, exibit
1. Buc. registru de ședință, 14.XI 1869-2.II.1892
18.X1892-5.I.1914
28.I.1914-8.XII.1930
1. I. 1931- Consiuliu
adunare parohială
Exibit 12.I.1896-31.XII.1945
1.I.1946-…
Inspecții 12.V.1938-…
1. Ziar de casă 1.I.1905-12.11.1910
1.I.1912-31.12.1931
1.I.1932-31.12.1947
1.I.1948-31.11.1949
1.I.1949-…
Registru pt. cultul școlar 1891-21.XI.1918

,, Socoți 1.I.1781-30.XI.1811
,, Conscripție 1824
,, Conscripție -
1911
Matricole:
Cununați
la arhivele statului 8.I.1794-10.I.1824
10.I.1824-31.XI.1831
3.XII.1831-26.X.1853
1.XI.1853-12.XI.1878
28.I.1879-22.II.1943
23.II.1943-…
Botezați 8.VI.1795-28.VI1824
4.VII.1824-24.X.1831
8.XI.1831-26.X.1853
în limba maghiară 10XI.1848-10.IV.1849
3.XI.1853-10.XI.1873
1.I.1873-19.XII.1911
1.I.1912-…
Răposați 3.I.1794-25.VI.1824
4.VII.1824-12.X.1831
la arhivele 24.XI.1831-27.X.1853
statului 3.XI.1853-10.XI.1878
1.XI.1879-22.XII.1911
14.I.1912-….
Circulare: 8.X.1796-24.XI.1813
18.II.1814-22.III.1851
15.III.1858-1.IV.1867
2.V.1867-1950…
Cărți de ritual
Cu litere cirilice:
Kiriakodrom tip Sibiu la 1885

Tîlcuirea Evanghelilor-Buda 1853
Adunare. Cazanilor Rîmnic 1748
Otoich Buda 1824
Ceaslov Sibiu 1859
Molitvelnic 1874
1849
Evanghelie 1859
Blaj 1823
Psaltirea Buda 1854
Liturgier București 1895
1835
Minee Buda (6 buc) 1860
,, Buda (6 buc) 1830
Triod Buda (6 buc) 1825
Catavasier Buda (6 buc) 1853
Penticostar Rîmnic
Stajnic lipsă pag. I.
Ceastov Sibiu 1859
Cu litere latine
12 minee București 1926

Molitvelnic București 1937
Evanghelie București 1903
Evanghelie București 1923
2 Autologhian Caransebeș 1936
3 Octoich bogat Caransebeș 1935
Triod București 1922
Catavasier București 1907
Manual de tipic Caransebeș 1933
Triod tip. Buda anul 1816, cu litere cilirice.
În nici o carte nu este vre un autograf afară de Triodul de mai

sus, cu următoarea notă:
,,Aceasta sfîntă carte anume Triod se cinstește la Biserica din
Vrani. Cu toată bunăvoința a măriei Sale Constantin de Vrani
spăia și stăpânitorul a satului Vrani și pentru aducerea aminte
am făcut această vrednică depomenire milostenie, sub anii 1841
luna martie în 3 zile.”1)
1)
Dl prof. Ion Carabeu din Oravița, a cetit un articol elogios,
despre statornica dărnicie a lui Constantin de Vrani, la susținerea
publicaților românești, editate de Zaharia Carcalecki, într-o re-
vistă a sa tip. la Bpesta în 1834. Prof Gh. Călinescu în ,,Istoria
literaturii române” V; IIIare un spațiu întins despre Z. Carcalecki
(1787-1856), publicist și tiprograf, de neam macedonian. Z. Car-
calecki, tipărește și editează la Buda almanahuri și periodice.
În 1817, editează ,,Kaseta românească” apoi în anii 1821-
1829, 1834, ,,Biblioteca românească, sau adunări de multe lu-
cruri folositoare”.
Mai publică în etape ,,Istoria Românilor”, la care colaborează
activ, Damaschin Bojincă, T. Maiorescu și alți istorici și literați,
consacrați. Faptul că Zaharia Carcalecki, consacră un articol, lui
Constantin de Vrani, dovedește că acest ,,spăie și stăpân al Vra-
niului” a fost o personalitate vrednică de prețuit, apoi, amândoi
erau de origine macedonieni.
Tabloul preoților
1. Pavel Popovici 1778-1791

2. Marcu Trailovici 1778-1793
3. Petru Munteanu 1793-1809
4. Marcu Lazarovici 1795-1915
5. Pavel Popovici 1802-1807
6. Gavrilă Munteanu 1809-1829
7. Pavel Lazarovici 1815-1847
8. Ion Tămășel 1848-1870
9. Iosif Munteanu 1830-1857

10. Gavrilă Lazarovici 1845-1850
11. Pavel Roșu (fost Laciortea) 1883-
12. Iosif Tămășel 1863-1903
13. Iosif Tămășel 1887-1905
14. Nicolae Balmez 1896-1939
15. Alexandru Atnagea 1908-1917
A fost un neînfricat luptător pentru cauza românească, pen-

tru care motiv, a fost condamnat la închisoare, politică.
Reproducem fragmente, din Sentința Nr. 1058/2-1917 pena-
lă, a Tribunalului din Biserica albă, la 9 iulie 1917:
Sentința
Acuzatul, Atnagea Alexandru, de 30 ani gr.ort. născ. în Vrani….

s-a făcut vinovat pentru agitație conf. art. 172 și calificat conform
paragrafului 19 din legea XXIII-1912, prin aceea că în 6 decembrie
1916, în tren spre Oravița…. în prezența călătorilor, a discutat cu
medicul Dr. Rèdey Mano, despre războiul nostru cu România, prin
declarațiile… nu poate fi luate în nume de rău, că noi simpatizăm
cu frații noștri din România… politica României se va vedea că a
fost justă… a agitat poporul român, la ură contra ungurilor.
Tribunalul,… pentru aceasta condamnă pe acuzatul Atnagea
Alexandru, în baza paragraf 19 din art.XXIII din 1912, cu aplica-
re art. 19 C.p. la 6 (șase) închisoare.”
În stare de arest, a fost transferat la închisoarea politică din
Deva, de unde după 4 luni și 12 zile, este trimis acas, în stare
gravă și după 8 zile, în 31 octombrie 1917 trece la cele veșnice.
Prigoana, nu se oprește aici.
Cu câteva zile înainte de a muri, Judecătorul de instrucție
din Biserica-albă, prin rechizitorul definitiv Nr. 1464/1917 la
reclamația unui învățător, Alexandru Atnagea, împreunmă cu
trei țărani din Ciortea –Ion Ursu, Dimitrie Laza și Ion Meilă- sunt
trimiși în judecată cu confiscarea averii, pentru:
Motivare
Acuzații, Al. Atnagea și ceilalți, după 28 august 1916, au în-

demnat populația să nu mai lucreze pământul, ca să înfometeze
armata austro-ungară, apoi a îndemnat ostașii români să dezer-
teze la inamic cum face Cehii…se fac vinovați… și astfel…în baza
legii marțiale Nr. XVIII-din 1915, se dispune trimiterea lor în ju-
decata Curții Marțiale.
Cruzimea magnaților guvernanți nu-l mai pot atinge, pe răpo-
satul în Domnul.
16. În 14 iulie 1818, în locul preotului Alexandru Atnagea
este ales, teologul, Gheorghe Morariu, acesta nu mai ocupă pos-
tul, ci dimisionează.
17. Aici este ales, în 25 aprilie 1921, preotul Cornel Pancio-
van, din Iertof. Fiind acolo, capelan la neputinciosul său, renunță
la parohie și se reîntoarce la Iertof.
18. Traian Constantin, născut în Vrani (1927-1951) la 5 sep-
tembrie 1902, este ales preot la 11 noiembrie 1926. Cu decizia
N. 1503/1927, este confirmată alegerea, iar instalarea se face în
18 aprilie 1927, de către protopopul, cărturar Alexandru Mun-
teanu și la 8 aprilie 1951, este transferat la parohia Prilipeți (Va-
lea Almăjului).
Încă în primele zile se începe pregătire pentru pictarea bise-
ricii. La această mare operă, îl ajută pe preotul Nicolae Balmez.
19. Preotul Iosif Rîta este născut în Vrani (1930-1949) la 21
septembrie 1902. În 24 iunie 1930 este ales capelan la bătrânul
preot Nicolae Balmez și la 1 februarie 1939, în urma pensionării
parohului, preia conducerea parohiei sale.
A funcționat ca administrator parohial la Valea mare și orga-
nizat parohia Lescovița.
Împreună cu colegul său, se ostenesc cu construirea frumo-
sului grilaj al bisericii, în anul 1934.
Cu decizia Nr. 9849/1949, este încadrat la parohia Pișchia și
pe aceeași dată se suprimă și postul de paroh.
Parohia Vrani, rămâne, încă câțiva ani vacantă.
Ion Tămășel 24.V.1845-6.VI.1870

95
Preoții Nicolae Balmez 1896-1939 și Preoții Nicolae Balmez 1896-1939 și

Traian Constantin 1927-1951 Iosif Rîta1930-1949
Preot Traian Constantin

1927-1951
Preotul Alexandru Atnagea Preot Iosif Rîta 1930-1949

1908-1917
Tabloul epitrofilor
1833-1835 – Gaita Tămășel cu Avram Surlaș

1835-1838 – Nicolae Tămășel cu Martin Bena
1838-1839 – Iacob Radu cu Savu Munteanu
1839-1843 – Nicolae Tămășel cu Iacob Radu
1843-1846 – Savu Munteanu cu Iancu Radu
1846-1849 – Iova Rusnir cu Iova Surlaș
1849-1850 – Pavel Surlaș cu George Munteanu
1850-1854 – George Munteanu cu Iova Surlaș
1854-1864 – Iosif Atnagea
1864 – Iancu Radu cu Trifon Miclea
De la 1864 până la 1906, nu se cunosc.
1906-1919 – Nistor Boraci – G. Surlaș și Trăică Bena
1919-1923 – Nic. Găitoane – Iosif Tămășel – Trică Biar
1923-1933 – I. Tămășel – Imbri Munteanu – Aurel Muntean
1933-1943 – I. Tămășel – Imbri Munteanu – Andrei Balmez
1943-1945 – Aurel Munteanu – G. Vrecea – P. Mităr
1945-1950 – Dimitrie Encea – Petru Daș
Tabloul cantorilor
1856 – înv. Iosif Ciulin și înv. Nicolae Lungu;

1860 – P avel Chercotă – Iancu Balmez, Iancu Mităr; Mihai
Vrăneanțu, Martin Atnagea;
1870 – Nicolae Rusmir;
1890 – Martin Petrică, Rusalin Chercotă, Ion Surlaș;
1908 – înv. Mihai Anca.
1910 – I on Lungu, Pavel Cioloca, Sofronie Atnagea și Iosif Do-
broi;
1929 – Ion Chercotă, Iosif Atnagea, Ion Măgărin, Ion Ișfan;
1933 – Iosif Bena, Traian Petrică, Ion Lungu iunior;
1940 – Todor Encea;
1948 – Dimitrie Encea.
Fosta școală confesională, zidită în 1882 – 1884
Școala poporală românească la sate în Banat
-o scurtă retrospectivă-
Existența școalelor poporale românești la sate, se pierde, în

negura vremurilor, din lipsa documentelor, dispărute sau încă
nedescoperite.
Date autentice, avem din anii 1784-1795 ,,-din Colecția Foii
Diecezane, a. 1914- care dovodesc că, în fostul județ Caraș, din
vremea aceea aproape în fiecare localitate românească, oricât de
modestă a existat școală bine organizată susținută, pe cheltuiala
populației.
Despre manuale școlare, avem urme din 1749, la apariția
,,Bucoavnei”, episcopului Grigorie, tipărită la Rîmnic.
Din Principate, au dus românii, pe lângă cele de ritual și cărți

școlare, pînă în anul 1770, când un ucaz din Viena, interzice, im-
portul cărților școlare și tot atunci se înființează la Viena, o tipo-
grafie în acest scop.
Anul următor -1771- apare din tiparnița de la Viena ,,Bucva-
riu”, tradus din limba slavonă. Graba editării acestui Bucvariu,
este dovadă, că în satele românești erau multe școli, care recla-
mau manuale.
În scurtă vreme apar și manuale traduse din limba germană.
Traducerile, nu corespund, sub nici o formă. Sunt defectoase și
greoaie, cu titluri mai mult decât ridicole de exemplu: ,, Ducere
de mână către aritmetică sau socoteală”.
Instruirea învățătorilor –recrutați mai mult din cantorii
bisreicești- se face sumar, în lunile de vacanță, punându-se ac-
centul pe studiul catihetic, aritmetică și Gramatică.
În 1777, apare legea învățământului numită ,,Ratio educati-
onis”.
Încă în 29 mai 1780, dar cu osebire sub regimul legii, în 1778,
se dau dispoziții pentru organizarea gospodărească a școalelor.
Astfel Consiliul regal locotenențial, cu ordinul N. 28128 din 13
septembrie 1784 dispune măsuri mai eficiente, pentru elabora-
rea Anteproiectului Regulamentului
De organizare și funcționară a școalelor greco-orientale ne
unite, ale națiunii române.
,,Comitele suprem” al Districtului Banatului (la care aparțin
județele Caraș, Severin, Timiș, Torontal și Bacica) cu sediul în
Timișoara cu ordinul Nr.830 din 19 aprilie 1785, comunică
județului Caraș principile de bază, pentru elaborarea Antepro-
iectului școlar.
Directorul pentru școalele graco-orientale ne unite, -cu se-
diul în Timișoara- cu data de 10 decembrie 1785, convoacă la
Lugoj, pe data de 16-17 decembrie 1785, pe toți pretorii, la o
conferință, la acre aceștia, vor prezenta câte un raport, despre
starea școalelor, din satele aparținătoare preturei. Rapoartele
centralizate pe preturi și ele prezintă starea școalelor din Comi-
tatul Carașului pe anii 1784-1785. În 1791 urmează alte rapoar-
te. Atât cele din anii 1784-1791, se publică, în Foaia diecezană

-organul oficial al Eparhiei ort. din Caransebeș- în apariții anului
1914 și la un loc, în interesul fixării pentru posteritate, a stărilor
școlare greco-neunite, se broșează iar extrasul se publică în cele
patru rapoarte, trei în limba latină și unul în limba germană.
În aceste rapoarte se arată:
-starea clădirilor școlare existente și material din care sunt
construite; apoi recensământul gospodăriilor și locuitorilor și
ăn fine al copiilor obligați la școlarizare;
-clădirile care se vor construi, să aibă două camere, una de
clasă, alta locuință învățătorului, cu dependințele necesare.
-învățătorul să aibă calificație;
-clasificarea școalelor se va face după numărul locuitorilor și
anume:
cl. I-peste 500 locuitori
cl. II între -300-500 ,,
cl. III sub 300 locuitori;
-salarizarea învățătorului se face după clasa școalei, cu stric-
tă observație normativă: ,,…până ce locuitorii, cu multe greutate
se pot constrânge, ca dotațiunea învățătorului să o plătească în
bani gata, în bună parte, să se dea în naturalii…”
Astfel:
-la cl. I. învățătorul are 100 fl. anual, din care primește la
mână bani gata numai 50 florini, iar completarea se va face, în
naturalii, socotite în bani, cu recolta lotului școlar 20 fl., sare în
majă (100 kg) unsoare, porumb, lumânări de său, lemne de foc…
-școlarizarea se face între 1 noiembrie -1 aprilie.
-Învățătorul este obligta să raporteze lunar la Pretură,
absențele școlare.
-Sancțiuni: părinții vinovați de absențele copiiilor de la școală,
să fie pedepsiți cu 12 bâte.
Între anii 1820-1830, pe întreg cuprinsul județului Caraș,
s-au încheiat contracte –tip- între Direcțiunea școlilor naționale
greco-neunite, și între comunitățile românești.
Contractele, sunt scrise, cu litere gotice în limba germană și
paralel cu cirilice în limba română.
Contractul pentru Vrani, -ca și pentru alte foarte multe

comunități- s-au pierdut. Câteva exemplare au fost păstrate în
arhiva protopopiatului din Caransebeș, iar acum se află în arhiva
Arhiepiscopiei la Timișoara. Am avut în mână contractul satului
Sacul, semnat în 9 februarie 1820.
Preambulul Contractului grăiește de la sine.
,,Noi, subscrișii, Judele și toată comunitate satului Sacul din
măritul comitat al Carașovei:
Facem adeverință, prin virtutea Contractului de față, cum că
Noi, îngrijindu-ne dinpreună cu Crăiasca Direcție a Schoalelor
legii noastre Greco-Neunite Națională și a învățătorului Nostru
Naționalnic în următorul chip, am mărginit și după următoarele
puncturi, ne-am obligat, adecă…
-Obligațiile obștei sunt amănunțit și precis stabilite, în 6.
,,puncturi” pînă la cele mai mic amănunte.
De exemplu:
p.2-Ne făgăduim și ne îndatorăm, toate materialele scrip-
turistice, pentru Școala de lipsă, precum: hârtie, negreală, cre-
tă, plaivaisuri și alte celea de trebuință, a cumpăra, nelăsat și
bărbătește grijă a purta;
p. 3- Pentru traiul învățătorului nostru următoare sîmbrii pe
an, din casa comunală, fără nici o pregetare și după fieșce care,
pătrat de an, a da și a plăti adică:
în bani gata… fl… creițari,
iară în bucate,
grâu…met…orz…cucuruz boabe…
Legume, adică:
păsulă…maja și altele, sare…majă, lumănări de său… majă,
carne de vită…majă, porc gras de doi ani, una bucată.
Revoluția din 1848, cu ideile generoase, ușurează, starea apă-
sătoare asupra școlilor românești, greco-neunite din Banat.
În anul 1868 se produce, un eveniment crucial, pentru școala
românească din Ardeal și Banat.
Prin legea X din 1868, Guvernul ungar după tot mai stărui-
toarele intervenții ale conducătorilor politici, ai destinelor ro-
mânilor recunoaște caracterul public, al școalelor susținute de
către comunitățile greco-neunite și astfel, școlile existente ca și

cele ce se vor înființa în satele care există parohie organizată,
vor avea limba de predare națională, și acestea să denumirea de
școli confesionale.
Magnații unguri, în curând își vor da seama de greșala
săvârșită prin legea X-1868 și deslănțuie, o serie de legi, menite
să juguleze școlile confesionale.
Astfel sunt legile XVIII din 1870 legea, XXX din 1883, legea
XVI, din 1893, și în fine legea XVII din 1907, după furtunoase
dezbateri în parlamentul din Budapesta.
Legea prevede un plafon foarte ridicat pentru învățătorii
confesionali, cu intenția că locuitorii români, nu vor putea su-
porta cheltuială și vor renunța, la școala lor națională. Magnații
s-au înșelat căci pretutindeni, românii ortodoxi, în corporațiile
parohiale votează unanim, ridicarea salariului, învățătorilor, la
plafonul stabilit de lege, prin această fac dovadă că vor fi în sta-
re de orice jertfă, pentru apărarea, limbei, credinței, și culturii
românești.
La înființarea Statului nostru național unitar, școala confesi-
onală și-a împlinit misiunea istorică, și învățământul trece sub
îndrumarea Statului.
Școala de acum
Clădirea și învățătorii vremii
Se știe că localul școlii, era o casă mică din lemn, zidită pe

intravilanul N.144, pe care este zidită școala actuală.
În 16 martie 1871, corporațiile parohiale hotărăsc, strânge-
rea fondurilor, pentru clădire corespunzătoare, stabilind câte 1
florint pe an contribuția credincioșilor.
În vara anului 1871, se face cărămidă care se vinde, pentru
augmentarea fondului construcției proiectate.
Înfiintându-se al doilea post de învățător, în martie 1871, se
închirează, casa lui Ion Mităr 103.
Consiliul parohial, în 22 aprilie 1873, solicită sprijinul primă-

riei, pentru zidirea școlii. Pretorul, Petru Vuia din Iam, dispune
să se arendeze pășunatul pe un lot din izlaz urbarial, iar venitul
să fie vărsat la epitropia parohială.
În 22 ianuarie 1875 se constată că primăria, nu a predat epi-
tropiei nici un ban și în ședința din 9 martie 1875, provoacă pe
primar, ca în termen de 8 zile să depună banii încasați, epitropiei.
Primăria, nici nu răspunde la somație. Astfel Consiliul parohial
în ședința din 23 martie 1875, hotărăște, să acționeze în justiție
cazul, în acest scop deleagă 3 membrii: pe Nicolae Crițu, Toma
Munteanu și Nistor Petrică, să semneze procură lui Ilie Trăilă,
avocat în Oravița, dându-i 20 cor. Oonarar. Procesul, se termină
în 1879, și pretorul Biró Béla, obligă pe primar să verse epitropi-
ei suma de 1206 florini și 70 creițari, din arenda islazului.
Consiliul se declară nemulțumit de suma vărsată și însăr-
cinează, cu litere opt membrii să verifice scriptele încasărilor.
Suma trebuie că a fost importantă, deoarece –se zice- că prima-
rul și-a vândut casa și din pământ ca să acopere suma ce s-a mai
găsit asupra lui.
Vreme de nouă ani, nu se pornește la lucrarea proiectată, ci se
pierde în certurile de ordin personal și familiar.
La 3 ianuarie 1880 se alege un Comitet școlar energic și chiar
din ședința de constituire se hotărăște să se facă 70.000 cărămi-
dă. În ziua de 22 martie 1880, sunt provocați debitorii să restitu-
ie sumele împrumutate, iar cei mai lipsiți să presteze muncă în
valoarea datoriei.
În 1881 se procură, țiglă, cărămidă și var. Materialul, în bună
parte fiind adunat să alege alt comitet școlar, cu prestigiul, cu
membrii:preoții Ion Tămășel și Iosif Munteanu învățătorii Iosif
Ciulin și Nicolae Lungu împreună cu parohienii, Petru Mităr, Ion
Vrăneanțu și Meilă Vrăneanțu.
Planul și devizul fiind aprobat să publică licitația, pentru ziua
de 30 aprilie 1882 și lucrarea este dată arhitectului Adrian De-
aconu din Bocșa montană, cu prețul de 9700 florinți. Arhitectul
propune unele modificări care se aprobă, și se dă un avans de
1000 fl.
În cursul lucrările se atrage arhitectului, la calitate tâmplări-

ei. Încolo, totul a decurs, în mod corect și mulțumitor.
Se denunță contractul cu Ion Mităr pentru casa în care vreme
de 13 ani au funcționat clasele învățătorului Nicolae Lungu. De
acum învățătorul primește elevii săi, în clădirea nouă într-o sală
spațioasă și luminoasă, la etajul clădirii.
Clădirea este judicios plănuită. Are trei săli mari la etaj, și
locuințe pentru doi învățători, la parter.
La recepția definitivă din 26 noiembrie 1884, nu se găsește
nici o deficiența și se face decontarea finală cu arhitectul, achi-
tându-se suma se 167 florini 68 cr.
Cu acest prilej se întocmește un protocol impresionant:
Protocol
Din ședința Comitetului parohial ținută la data de 26 noiem-

brie 1884, fiind subscrișii de față. La invitatea Comitetului paro-
hial, arhitectul Adrian Deaconu din Bocșa montană, prezentân-
du-se astăzi, ca edificator al școalei, pentru a-și încheia socoților
finale și luându-se respectivele acte și socoți s-a aflat că, D-Sale
îi compete încă un rest de 167 fl. 68 cr.; care bani achitându-i
s-a declarat totodată și definitivmente împăcat, cu pretenziunile
D-Sale ce au avut cu edificarea școlei, ce se poate vedea și din
ultima cvită și astfel s-a încheiat definitiv marea și greaua operă
a edificării școalei aducându-se mulțumiri tuturor a celor factori
care au contribuit și s-au osetnit la ridicarea mărețului edificiu
școlar în special m. am D. paroh Iosif Tămășel și astfel ședința de
astăzi să încheiee.
D. cr. m. s.
Adrian Deaconu Iosif Tămășel,
arhitect Iosif Ciulin
Nicolae Lungu
Gheorghe Petrica
Simeon Mităr
Ion Miclea
Ion Vrăneanțu
Ion Munteanu
Trifon Roșca
Iancu Rîta
xtras după documentele adminstrative-școlare din anii

E
1784-1791
I. Documentul cu titlul Tabella generalis întocmit la 12 oc-

tombie 1785 la Oravița
Despre școala din Vrani arată:
– a existat școală? da
– există și astăzi? da
– din ce material? lemn
– câte încăperi are? 2 camere și o bucătărie
– în ce stare? mediocră
– subsitența învățătorului? 60 florini anual și
10 măsuri de porumb
– terenuri agricole? 4 jughere
II. Anexa la cea de mai sus

– numele comunei? Vrani
– Nr. gospodăriilor? 242
– clasificare școalei? cl. III
III. Anexa - nu vorbește de pretura din Oravița
IV. Consignațio din 1791

1 – numele comunei? Vrani
2 – Cine face cotizația? Învățător
3 – Numele lui? Petru Munteanu
4 – Are calificație? are
5 - Ce limbă cunoaște? valahică
6 – Numărul copiilor obligați la școală?
Băieți 90 fete 73 = 163
frecventează 23 19 = 42
7 – Starea clădirii: ruinată (ruinosso)

8 – Cum se poate rezolva? Zidirea alteia.
Mai sus, la cap. Școala, am văzut, sancționarea părinților

vinovați pentru absențele copiilor de la școală?
Sancționarea, este cât se poate de drastică și totuși frecvența
este, mai mult decât îngrijorătoare.
Iată starea frecvenței la satele din jur valabilă în anul 1791:

Băieți Fete Total
Iertof obligați 45 17 62
frecventează 18 8 26
Ceortea obligați 22 14 36
frecventează 17 - 17
Vrăniuț obligați 116 20 136
Răcășdia obligați 132 100 232
Berliște obligați 80 70 150
Miercovăț obligați 50 39 89
Mărcina obligați 72 70 142
Iam obligați 50 38 88
O situație catastrofală, se află în partea de N.E a județului, în

zona de munte:
Comuna Băieți Fete Total
Sacul obligați 75 32 107
Tincova obligați 58 38 96
frecventează 9 - 9
Mîtnic obligați 91 56 147
frecventează 14 14
Căvăran obligați 45 40 85
Peștere obligați 113 93 206
Jdioara obligați 203 108 311
Tabloul învățătorilor.
1781 – Ioan Bălu

despre aacest învățător, am găsit urmă, într-o consemnare de
la Percepția fiscală din Vîrșeț, cu data de 18 octombrie 178, impus
la impozit după venitul de 60 de florini și 10 măsuri de porumb
anual. Numele indicat în consemnarea fiscală, este Jiva Béla.
O diformare intenționată, sau semnul unei ignoranțe?
1791 – Petru Munteanu
1826 – 1871 – Gheorghe Ciulin
1871-1906 – Iosif Ciulin
1872 -1906 – Nicolae Lungu
1906-1938 – Mihai Anca
1906- 1937 – Măria Anca
Amândoi soții, au fost de o înaltă probitate morală și au im-

primat cinstea și iubirea de carte, neam și lege, elevilor mai târ-
ziu, capi de familie și fruntași în comună.
Despre învățători.
Învățătorul Gheorghe Ciulin (1826-1871)

A avut doi copii. Pe Iosif învățător, în locul tatălui său
(1871-1906) și Ion Ciulin fost învățător ăn fruntașa comună Vă-
rădia 23 de ani ( de la 1858-1881) când a fost pensionat forțat,

de autoritatea școlară maghiară, deoarece a refuzat să părăseas-
că școala confesională greco-neunită, pentru un post la școala
de stat maghiară, înființată cu scopul maghiarizării, vrednicilor
români din Vărădie.
Primii trei învățători în Vrani, vreme de 80 de ani, sau lup-
tat cu negura analfabetismului, și se pare, că au avut un rezultat
mulțumitor, (1785-1871).
Înv. Gheorghe Ciulin și Nicolae Lungu (1871-1906) au pus ba-
zele unei culturalizări. Dovadă realizărilor, se arată, prin faptul,
că mulți din generațiile de sub școlarizarea lor, s-au abonat la
ziarele și revistele ce apăreau, în Banat, Ardeal și Budapesta în
limba românească, ziare ce au luminat calea spre dezrobirea de
sub jugul Habsburgilor.
Învățătorii Mihai și Maria Anca
Învățătorii, soții Mihai și Maria Anca, în 32 de ani, au lăsat

urme de progres cultural și gospodăresc. Mihai Anca, au obșinut
un atelier de tâmplărie și cu pasiunea din sala de clasă și din
Biserică, a învățat elevii să-ți însușească unelete de tâmplărie și
mulți dintre ei, lucra acasă, toate cele necesare gospodăriei.
Înv. Maria Anca cu aceeași pasiune ca soțul, a învățat fetele
broderii artistice, astfel încât, adulții și elevii, erau îmbrăcați, la
sărbători, uniform în frumoasele costume naționale.
Înv. Mihai Anca și soția

Casă de la început sec XIX, ultima din acest stil, demolată prin a.
1960, proprietatea lui Rusalin Miclea-Bumbu
Port femeisc de la sfârșitul Port din prima decadă a sec. XX

sec. XIX din familia lui Iosif-Ioșca Micu și
Trăică Radu soția Carolina
Delegația (=credenționalul)
Reprezentaților noștri, la Marea Adunare Națională, la Alba-

Iulia- în 1 decembrie 1918.
Copie Protocol
Luat în Adunarea generală a Românilor din comuna Vrani,
aparținătoare cercului electoral din Sasca, ținută la 8/22 noiem-
brie 1918.
1. Adunarea populară constată prezența unui număr foarte
mare de consăteni din Vrani, alege ca președinte pe preotul Ni-
colae Balmez, notar pe înv. Mihai Anca, bărbați de încredere: Ion
Ogrin și Toma Surlaș.
2. După ce președintele lămurește scopul întrunirii, aduna-
rea populară, cu aclamații alege de reprezentanți ai poporu-
lui din Vrani, aparținător cercului electoral Sasca, la Adunarea
Națională a poporului român la Alba-Iulia, pe următorii: înv. Mi-
hai Anca, Gheorghe Surlaș stud. Universitar și Ion Ogrin comer-
ciant.
Acest protocol servește, drept credințional reprezentanților
aleși.
D. c.m.s.
pr. Nicolae Balmez ss. Ion Ogrin bărbat de încredere
Înv. Mihai Anca ss. Toma Surlaș ss ,,
Pentru conformitate Gheorghe Surlaș ss.
Notă foaie
Anul 1951 primul an al primului cincinal al Republicii Popu-
lare Române.
Ea ființă ,,Ad-Hoc” centru-Gospodăria de Stat – Răcășdia și
urgent cu Seția G.A.S. în com Vrani cu birouri în casa deportatu-
lui Topală Păun Nr?, șef Secție ing Marta.
Pleacă garniturile de tren cu deportare însoțite de securitate.
Pe terenurile agricole – armata la munci. Se taie orzul și grâul
manual (cu coasa), se treieră cu Batoza. Toată cultura s-a adunat
de către stat sub conducere raională de către Partidul munci-

toresc Român, Casele deportaților devin magazie de grâu. După
decesul primarului Iosif Munteanu (Miță Iaco) Primăria Vrani
e condusă de un executiv de trei persoane. Primar un om din
Vrăniuț –Iovu- care prin 1957 se retrage în caz de boală. Rămâne
din cele 3 persoane ale executivului Serman Pavel ca primar su-
plinitor pe o durată ? după care urmează primar Neamțu Petru
până în 1972 când se numește primar Gheorghe Tripon.
Situația politică a PMR se prezintă în colecția ziarului ,,Pentru
pace trainică pentru democrație populară” colecția anului 1951.
Raportul agricol al deportaților în iunie 1951

- cultura de păioase
- cultura legumicolă
- cultura viilor.
Tot pământul cu recolta pe el. Pentru populația rămasă în sa-
tele banatului și a țării de șesuri, acțiunea cotelor premergătoa-
re coletivizării la Vrai din 1950 începe întovărășirea agricolă.
partea a II-a
MONOGRAFIA
comunei VRANI
„Eu am fost absolvent a întregului curs de șapte clase, absol-
vent în anul 1929. ” La învățătorul Mihai Anca.
Am fost apreciat ca: auto-didact de: Dl. Pavel Jumanca fost in-
spector general în învățământ Timișoara/recomandat numărul
19/XI/965.
Prezenta ,,Monografia” au fost apreciată de Dr. Ion Țeicu me-

dic și scriitor, prof. Mișu Novac scriitor cu nume în Oravița, Dr.
Ghiță Corneanu avocat care, au insistat să o editez.
Războiu a împiedicat această lucrare să fie pusă sub tipar.
De asemeni această lucrare au fost apreciată și de: profeso-

rul Vasile Vărădeanu care mi-a mulțumit pentru date extrase din
aceatsă ,,Monografie” cu fanfara din Vrani. (pe verso orginalul)
Ultima dată am fost făcut „Cetățean de Onoare francez”.
Carte poștală
Elevului meu drag Nițu Lerca Vrani
Dragii mei,
Vă mulțumesc foarte mult pentru felicitările cu ocazia sărbă-
torilor „Învierii Domnului Iisus Hristos”. Sunt încă la viață după
cum vedeți, dar o duc cam greu. Pînă acum am cercetat regulat
Sfta Biserică.
Vă îmbrățișez cu mult dor și drag,
SS Mihai Anca
înv.
Învățătorul Mihai Anca cu soția Mihai Maria Anca au educat
32 promoții la „Vrani”.
Amintiri din viața /anii tinerețe-i/.
Îmi amintesc pe tinoristul: Tomiță Spiridon cântăreț cu faimă
în corul din Mercina:
Timișoara,16 iunie 1986.
Stimate domnule Crega-Lerca,
Din cauza unei călătorii și a unor mici necazuri, vă tremit

această scrisoare cu întârziere. Vă cer deci mii de scuze. Cele tri-
mise provind fanfara de la Vrani, prin bunăvoința domnului dr.
Lazăr Petrică le-am primit cu multă bucurie, utilizându-le într-o
lucrare despre corurile și fanfarele noastre din Banat.
Vă mulțumesc deci din tot sufletul, dvoastră fiind singurul de la
care am putut afla datele de care am avut nevoaie.
Lucrarea, nu știu dacă v-a apărea. În tot cazul cele adunate
în ea, rămân, pentru că, pe zi ce trece, se uită tot mai multe date
despre activitatea corurilor și fanfarelor noastre bănățene, atât
de bogate și frumoase. Mai ales, cele din Valea Cărașului nostru,
așa cum știți a fost dintre cele mai frumoase, printre care fanfara
de la Vrani a fost totdeauna în frunte, ca și corul de la Mercina
printre coruri.
Mulțumindu-vă încă o dată din toată inima pentru cele trimise
și rămânându-vă îndatorat, vă doresc, domniei voastre și familiei
dvoastre sănătate îndelungată și fericire.
Prof. Vasile Vărădeanu
Eu nu am fost „papemito” în anii copilăriei mele.

Am fost apreciat de personalități cu înaltă pregătire.
Impressions: Roumanie = Pauvre pays Riche

Oū est ce grenier de l′Europe tent prôné. Quel retard accumulé!
Comment ce pays va-t-il s′en sortir?
A mon avis foer un changement radical au niveau le plus èlevé,
ce qui demandera une adaptetion. Significative du comportament
II. Monografia comunei Vrani 119
des roumanis.
Accueil plus que chaleureux de tout la population de Vrani et
de ses annexes.
Bonne chance et courage.
Avec tout notre amintié.
Primarul din Volmunster: Jean Seibert
Impresii: România este o țară săracă care odinioară a fost bo-

gată. Unde este acest grânar al Europei atât de proslăvit?
Cât de rămasă în urmă este această țară! Cum va putea oare să
se ridice la nivelul țărilor dezvoltate?. După părerea mea asta va fi
posibil numai printr-o schimbare radicală la toate nivelurile ceea
ce va cere o adaptare însemnată a comportamentului românilor.
Am fost primiți în mod deosebit atât la Vrani cât și în satele din jur.
Vă urăm mult noroc și curaj.
Cu toată prietenia Jean Seibert
Prezenta monografia, au fost apreciată de o aspeții veniți din

,,Franța” cu ocazia când au adus cadouri: în comuna noatră ali-
mente, îmbrăcăminte și medicamente.
SS Nițu Lerca publicat în ziarul „Timpul” miercuri 21-VI-1991
Cazu au fost publicat și în ziarul „Timpul” din 21 iunie 1991

– în pagina 4. -
În data de 16 octombrie 1990- orele 6. 30 după masă, un grup

de francezi veniți din Franța, în fața casei noastre cu apaluze ni
s-au înmânat „Înalta distincție” de: „Cetățean de onoare” Vol-
munster Franța.
/Făcându-se și fotografii/
-Monografia Vrani-
,,Originea familiei noastre”, date și fotografii strânse din anii
copilăriei.
Motto:
Cultura-Arta-Hărnicia
Strămoșii noștrii purtau un vis
Iar eu cuvânt de ,,Motto”
În depun pe manuscris.
Vraniul au fost numit focar artistic-cultural, nemai întâlnit în
poporul rural și dat pilde vii de hărnicie cu debut răsunător de
parte de granițele țării.
/Aprecieri de personalități cu înaltă pregătire/
-General Găvănescu și Ioan Surlașu în anii 1921
Kueșdul era centrul unui district care cuprindea în 16
sept. 1367 următoarele localități: Chorta (Ciortea), Varany
(Vrani), Radumlia (Radimna), Liscuizi (Lescovița), Mycuzinzy
(Nicolinț), 4), iar în 1421 Kiivis (Cheveriș), Myrsinch (Mîrcina),
Iaam (Iam). În 21 septembrie 1370, un document dat în Mezeu
Sompli (Șemlacul mare din România), arată un Radul Vayvo-
da COMES DE KUUESD 5), de unde rezultă că acest ditrict era
condus de un voevod, fiind o organizație teritorială de tip slavo-
român. Alte documente datând din 8 martie 1376 și martie 1381
arată ca locuitori ai Coșteiului pe Mihail fiul lui Ioan și pe Paulus
de Jurciuc, acesta din urmă fiind castelanul cetății.
Apartenența națională a locuitorilor Coșteiului este aratată la
documentul dat la 1 ianuarie 1390 în Timișoara de către Rege-
le Sigismund al Ungariei în care sunt amintiti: „Paulus Roiac et
Radoslau, olahii de pertinenciis castri Kuuesd, in ad Necse Bank
et Petri similiter olahorum”, iar mai departe „olahi Dobroui”. . .
În anul 1391, este amintit ca Keuhesd, iar în 1404 este amin-
tit un Kuesthely, adică locul Kueșdului, iar la 19 III 1935 un Vlad
Bobal – Olahus. Deci locuitorii Coșteiului în aceste timpuri au
fost români.
Secolul XV cunoaște vremuri zbuciumate. Turcii ajunseseră
la Dunăre și făceau dese incursiuni în Banat, prădând și jefuind
populația. Desigur că printre primii care aveau să facă față ata-
curilor turcești erau locuitorii din apropierea Dunării deoarece
pe la Palanca (pe atunci cetatea Horom), era unul din vaduri-

le de trecere peste Dunăre, iar de aci drumul ducea pe dreapta
Carașului direct spre Vârșeț și Timișoara. Districtul Kueșd nu
mai era amintit în schimb în sec. XV Peșty Frigyes amintește o
localitate Cosgya (Coștei), care împreuna cu Marsina (Mârcina)
și Soczicza (Sălcița) aparțineau în 1945 districtului Halmost,
adică Almăj deoarece necesitatea apărării contra atacurilor dese
alte turcilor, impunea desfințarea micilor districe și unirea lor în
organizații mai puternice.
În aceste districe românești (districtes olahorum) privilegi-
ate, majoritatea locuitorilor o formau țăranii liberi conduși de
cneji locali. Existau și nobili, precum și iobagi, dar în număr mai
mic. Conducerea districtelor era în mana unor adunări a nobi-
lilor și cnejilor, care avea puteri depline. Conducerea adminis-
trativă era în mâna Banului de Severin. Districtele se bucurau
de o mare autonomie pe teritoriul lor nici chiar regele Ungariei
nu putea dona moșii sau sate fără învoirea adunării nobililor și
cnejilor. În schimb locuitorii acestor districte erau obligați.
De altfel, imediat după ocuparea Banatului de către austrieci,
în Conscripția din 1717, Coșteiul este ca mărime a doua locali-
tate din districtul Caraș având 100 case (pe când Vârșețul avea
numai 70) și fiind întrecut doar de Vărădia cu 180 case.
Pe harta întocmită din ordinul guvernatorului Banatului, a
contelui Claudiu Florimund de Mercy, între anii 1723 – 1725,
Coșteiul apare sub numele de Custil, iar în 1761 – Kustil. De
asemenea apare în harta militară din 1772 secțiunea 15. și în
Dicționarul lui Korabinski din 1786. În conscripția făcută pe tim-
pul lui Iosif al II-lea în 1774, Coșteiul este numit Kuschtil, în cer-
cul Werschetz, având o populație de 447 familii valahi (români),
posedând o suprafață de 6 829 jugăre și 1 234 clafteri, fiind tot
al doilea sat de pe valea Carașului ca mărime. Comparativ cu el
Voivodințul (Waiwodiacz) avea 175 familii și 5 206 jugăre pă-
mând, Straja 107 familii 1 572 jugăre, Sălcița 114 familii și 2 886
jugăre, iar Vârșețul 113 familii și 18 312 jug.
După această dată, satul Cheveriș care în 1774 avea 55 familii

și poseda 2 055 jugăre este desfințat, o parte din locuitori sunt
așezați în Coștei – pe Ogaș, iar altă parte la Râtișor (Ritisevo)
unde își duc și biserica, pământul fiind dat germanilor colonizați
din Vârșeț.
Pentru a scăpa de obligațiile camerale (impozite și dijme
plătite funcționarilor împăratului) precum și vânzarea moșiei
satului noii nobilimi magiare, locuitorii din Coștei fac cerere în
scris Colonelului Papilla, pentru a fi trimis în granița militară ili-
ro – banatică. Temporar satul e primit în Granița Militară. Din
această perioadă a rămas denumirea de „Căzarmă” dată sediului
administrativ al satului.
La începutul secolului XIX, însă, redevine cameral, iar o par-
te a hotarului este vândută contelui Bethlen. Din 1829 până în
1856 moșia aparține familiei Bethlen, apoi trece din mână în
mână aparținând la o întreagă serie de moșieri, a căror singură
importanță consta în faptul că exploatau nemilor populația, in-
diferent dacă erau germani, maghiari sau români. Întreg secolul
XIX o bună parte din hotarul Coșteiului (aproape 2 000 jugăre)
a fost o moșie de primenială în mână a tot felul de moșieri (Be-
thlen, Rudniansky, Tzaihely, Derencsenyi, Kormos, Feher, Bissin-
gen – Nippenberg, Mocion). Populația se ocupa cu agricultura și
creșterea vitelor. Țăranii care lucrau la moșier înființează cartie-
rul Cureche, numit astfel după grădinarii de aici care produceau
în special varză (curechi).
Din secolul XVII, data vechea clădire a bisericii ridica-
tă în 1767, iar iconostasul pare a fi și mai vechi. În „poarta” ei
funcționa școala de cantori bisericești, prima școala la Coștei.
Din perioada sec. XVIII – 21, se păstrează legendele care cau-
tă să explice mărimea hotarului Coșteiului, în comparație cu cel
al satelor învecinate.
Imn
-„Satulu-i meu”-
1. La o margine de țară
Pe un loc șes împodobit,
Este satul meu cel falnic
Satu-n care m-am născut –
2. Este cu renume mare

Satul meu mai de demult
Din orice punct de vedere
În el numei comori sunt. –
3. E înregistrat dela natură

Numai cu ce e frumos,
Meii de flori în el sunt puse
De te-nbată de miros. –
4 . ,,Târg de vite diferite

Et poziții cu renume!”
Sunt în satul meu cel falnic
Și cu faima-n treaga lume. –
5. Pâlc de păsări diferite

Și în fine orice vrei,
Totul e frumos și bine
Nici nu ști ce vrei să ei. –
6. Câmpul holde-n povărate

De belșug se scaldă-n soare,
Și „cosașul cântă vesel!”
Doina-n bucurie mare. –
7. În livadă pitpalacul
Parcă-ar vrea ca să îngâne,
Veselia fără margini
A „Cosașului” din grâne. –
8. Un decor prin holde

Prin livezi și vie,
Sunt „Vrănemții” veseli
Pe a lor moșie. –
9. Când vine „Toamna bogată!”

La cules de vie,
Bucuria nare margini
„Numai veselie”. –
10. „Ciascul” scârțâe întruna

Mustul curge în șuvoaie,
Strada e cuprinsă toată
De mirosul din butoaie. –
11. „O fanfară cu renume!”

Făcută numai din „țărani”,
Din „plugari, cosașii vremi”
Ce cântau atâțea ani. –
12. Cu renume-n treaga țara

Și diplome meritate,
Și-a luat avânt din laude
Până-n țări îndepărtate. –
13. „Cântul- instrumentul” toate

Și legat parcă de glie,
Cântăreții crescuți în număr
Ca și florile-n câmpie. –
14. Cu rezerve de „talente”

Din strămoși ne-am pomenit,
„Arta-Cultura” admirate!
Și clădiri multe ne-au zidit!
15. O faimă frumoasă

Strămoșii ne-au ridicat,
În satele vecine . . .
Și-n mândtu Banat. –
16. Păstrăm noi amintirea!

Strămoși de sute de ani,
Ce-ați pus temelia
„Satului nost Vrani!”.
Un scurt istoric cuprins

în Monografia Vrani
Comuna Vrani este așezată la o margine a țării, pe un loc șes

la o depărtare de câteva zeci de metri de râul Caraș, în unghiul de
revărsare a părăului Ciclova (Boruga).
Comuna Vrani se învecinează la Sud-Est, cu Iertopu, la Sud-
Vest cu comuna Berliște, Milocoveni și Ciortea, la Nord-Est cu
comuna Vărădia și Mercina. Iar la Nord-Vest curge râul Caraș
care este ca o linie convențională care o desparte de comunele:
Coștei, Sălăcița (comune care în prezent se găsesc în prezent în
Banatul Iugoslav. –
Întreg hotarul comunei Vrani după cadastru, are o suprafață
de 3882 – jugăre de pământ.
Pe această suprafață de pământ, la fiecare kilometru pătrat,
este săpată și zidită cu peatră câte o fîntână, pentru ca în tot tim-
pul lucrărilor agricole, atât omul cât și animalul să nu sufere de
sete. – (total 19 fântâni și trei seiubciuri). –
Din cercetarea colecțiilor de documente publicate de Feger
György, Ortvay Tivadar și Pesty Frigyes, rezultă însă că în evul
mediu existau aici așezări de sate, anume: Kuuesd, Coșteiu. Într-
un document din 18 Noiembri 1361. În acest document Kueșdul
este amintit ca cetate. – Astfel un document datând din 28 Apri-
lie 1421, arată că satele cu care se mărginea Kueșd-ul (Coșteiul)
sânt: Iaam (Iam), Rusolc (Rusova), Myrsinch (Mârcina), Kiivüs
(Cheveriș), Chorta (Ciortea).
Kuveșd – Coșteiu –
Fiind în mijlocul locul lor – (schița 1). Studind harta vedem că în-
tre aceste localități se găsesc satele Chorta (Ciortea) și Varani (Vrani).
Pesty Fryges, autorul istoriei județului Caraș Severin,
amintește de un Mihai de Vrani, care la anul 1402, era guverna-
torul cetății Sebeșului.
Niște explicații
Borughița lu Moisi poartă numirea unui fost pescar unde au
pescuit pentru existență
Gropili de țiglă s-a făcut țiglă pentru școală 1975

„Iruga” un canal pe care s-au instalat „Moara Pricaia” 1857
– (1/96 litri de moară)
Din pământul săpat din canal s-a făcut cărămidă din care s-a
făcut primăria 1869 –
În dealul Moricichi – s-au găsit oase Aprilie 1988 ce denotă că
pe vremuri înaintate au fi fost „Cimitir” 1367 ??
II. Monografia comunei Vrani
131
Moara ,,Pricaia” înaintea construirii.

Moara „Concordia” care se refăcut în anul 1926-1927 – cu tulbină.
Însemnări cu date de „Monografie” a Vraniului care au apus

demult în negura vremurilor.
Frumoșii Vraniului din prezent este năruit de așa ziși „con-
ducători de periferie” ai satului fiind „neaoși” din sălbatica dic-
tatură Hitleristă mai târziu au devenit „neaoși” în draconica dic-
tatură Stalinistă.
Făcând deportări pe Bărăgan și bunurile rămase au fost jefui-
te ziua în ameaza mare!. . .
/. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Obiceiurile din Vrani date uitării, a mai rămas, Crăciunul și
Paștele.
Moara Mică construită 1893 distrusă definitiv 1945 = Pă-
mântul două rânduri de grădini dea Abatoru comunal până în
izlazul porcilor i s-au zis: „Dealulul Moricichi”. –
Abatoru comunal „/Bilitoarea/” distrusă 1947 – 1957 (dărâ-
mat Ciucan)
Moara Ghităra construită pe Boruga de la Rât 1895, refăcută
pe Boruga de la țigănie 1946 și distrusă parțial 1982 și nu au mai
funcționat.
Puncea din vale de Moară i s-au zis puncea: lu baba Eva (arsă)
Puncea a două, i s-au zis puncea: lu Ghiță al Mic (distrusă
parțial )
Puncea a treia din Ostru peste Borugă în Rât distrusă defini-
tiv 1951. (arsă)
Pe marginea punților era un obicei la Vrani că de fiecare dată
când murea cineva în comună să i se bată o tăbliță, văpsită, cu
numele mortului. S-au ruinat s-au ars.
La fel era și la puncea de lângă „Cârșoani”.
Fântânile din ,,hotar” ruinate s-au distrusă toate, parte și în
sat!
Canalizarea și diguirea „Cărașului” și „Boruga” s-au făcut în
anul 1985 s-a transformat cursul apei
În Dealul Moricichi /Borugă/ cu ocazia canalizării din aprilie
1988 – s-au găsit oase de om. Ce denotă că pe timpuri înainte au
fost „cimitir”. Nu se cunoaște data pe ce timpuri. Probabil 1367
când a luat ființă Vrani (Vraniul). În 1989 s-a găsit schilet femeie
două inele și ban. 1761-?

La fiecare colț de stradă, la intersecții erau puse lampe cu pe-
trol, cu ambalaj pentru vânt care luminau noaptea, în total: 16
lămpi.
Podul din sus construit pe vremea Ungariei

Peste „Borurugă” sau probabil „turcilor”?
În anul 1863 – 1864 din cauza secetei, lipsa de cereale un lanț

de pământ se vindea pe un metăr de cucuruz care vrănenți îl
aduceau din Oltenia.
Gaiurile Mari și Gaiurile Mici – defrișate 1990-1991.
Cotul Găciulești astupat Boruga de pre împrejur. 1991
La anul 1464, regele Matia Corvinu pe lângă domeniul Vrani
donează și domeniile: Ceglo (Ciclova), Ciuchici, Jitin, Lugoth, Ma-
rinkolcz, fraților Mihai, Gheorghe și Ioan de Vrani pentru actele
lor de vitejie, cu observarea căci aceste proprietăți erau cândva
și a strămoșilor lor.
Instalarea în dreptul de proprietate s-a făcut în același an
(1464) la porunca regelui de capitlu din Arad.
De aici se deduce căci numele comunei Vrani au fost și este a
se căuta în depărtarea secolelor.
Mărturia existenței și înfloririi Vraniului precum și a

însemnătății lui strategice din timpuri ne este un pod peste râul
Caraș (podu de peatră) zidit din peatră în formă de boldă după
arhitectura evului mediu cu o putere de rezistență uimitoare.
(doveditor fotografia)
Pe piciorul drept al podului se afla până în inundația, din anul

1911, o lespede de peatră cu inscripția „1505” în mod sigur data
zidiri (dărâmat 1987 – IV – în 10 ora 4).
Lespedea de peatră cu inscripția azi zace în adâncimea apei
acoperită de nămol.
Peste acest pod trece drumul ce lega odinioară Panceova-
Vârșeț-Oravița prin deschizătura munților cu Valea Almăjului.
Primul nume sub care apare în documente Vraniului în anul
1367 apare sub numele de „Varany” aparținând cetății Kueșd
(Coșteiul de azi).
Notă: Marsigliană sau catalogul Marsiglian scrie numele co-
munei: „Franyevo” și-l pune în districtul Palanca, iar anul 1699,
se scrie „Vranya”.
Pe harta întocmită din ordinul guvernatorului Banatului, a
contelui Claudiu Florimund de Mercy de la anul 1723 – se scrie
„Vranyova”.
Sub dominația turcească în Banat i s-au spus „Vranik”.

Dela anul 1848 „Vrany” până ăn anul 1910 au purtat acest
nume, era anul 1910, prin Ordinul Min. Ungar Nr 4316, i s-au dat
numele „Alsovarany”, nume pe care l-a purtat până în anul 1919,
când își reia numele original de „Vrani”.
Despre Vrani Pesty Fryges, ne dă date din anul 1402 și mai
precis din anul 1464, adecă tocmai din epoca, din care despre
domeniul „Vaia” începe să nu se mai pomenească nimic.
Se presupune căci „Vrani” și „Vaia” ar fi unul și același nume.
Redăm câteva date în legătură cu această presupunere.
Atât în diplomile din 1277-1339 cât și în cele din 1402 și
1464, pe care le-a dat regele Matia Corvinul se menționează căci
proprietarii „domeniului Vaia” la anul 1339 - și a „Vraniului” la
anul 1464, sunt de origine Valacki.
La anul 1277, proprietar era cnezul Tima iar la anul 1339,
domeniul cu titlu cnezal este redat valackilor, Mihai, gheorghe
și Ioan de Vrani (fii lui Petru) adecă strănepoții lui Tima, cu
mențiunea căci strămoșii lor le aveau.
Regele matia Corvinul în anu 1464, repetând mențiunea lim-
pede din anul 1339- și subliniid din nou căci aceste domenii îl
aveau și strămoșii lor.
După lupta de la câmpu Mierlei (1390) apar Turcii la Dunări,
trec adeseori în Banat, repesc oameni îndesosebi fete și jefuiesc
avutul lor sunt în două rânduri bătuți între Vrani-Vărădia și la
Gâtaia.
La anul 1439, trupele sultanului Murad pustiește comitetatul
„Caraș” și înaintează pâna la Timișoara.
Tocmai atunci ajunge ca Ban a Timișoarei Ioan Huniade Cor-
vinul care își zidește castelul Huniade ca reședință. (azi Muzeul
Național).
Pe timpul fiului său, luptă alături și viteazul Paul Chinezu fost
Ban al Severinului 1478.
Turcii în mai multe rânduri, au fost bătuți și alungați de pe

aceste meleaguri.
Și cu toate acestea au căutat în mai multe rânduri, făcând în-
cercări pentru cotropirea Banatului și în special a comitatului
„Caraș”. În anul 1700 –Vraniu este așezat pe postamentu de azi.
Ăn anul 1738 în luna Mai 26, cu ocazia năvălirii turcilor în valea
Cărașului după bătălia de la Orșova (8 mai 1738) Vraniul au scă-
pat neatins de ei.
Năvălitori turci au trecut Stanciova la Potoc, Socolari, cobo-
rând au pus foc și au pustit satele pe unde au trecut.
Aceasta s-au întâmplat în ziua 2 (doua) de Rusali anul 1738,
când poporul era adunat la joc (dans), tiranii de turci au năvălit
călări pe cai asupra satelor, răpind fete mari, care au fost luate cu
ei și făcute femei de tabără.
Năvălirea a început de la: Potoc, Socolari, Răcăjdia, Ciuchici,
Vrăniuț, Iertof, Ilidia, Oravița, Broșteni până la Varadia, trecând
peste râul Caraș.
Cu aceasta își răsplătiră turcii patimile ce suferiseră în anul
1717, în „Valea rea” de către oamenii satelor, care i-au măcelărit
într-un chip îngrozitor. La anul 1800, se fac unele modificări de
sat și se aranjează străzile Vraniului, alinindu-se după reședința,
Erarhului - și biserică, deplasându-l în același timp câteva sute
metri de la est spre vest, în unghiu de revărsare a părâului Ciclo-
va (Boruga).
(După ocualele din hotarul comunei Vrani se știe căci Vraniul

era compus din mai multe cătuni ce erau așezate:„Rovină; Obre-
jă și Săliuș”).
Când s-au format prima proprietate – s-au înregistrat ca pro-
prietari ai Vraniului: (prezentăm documentul) = Industrialien
Brecknung = (Numele proprietarilor și proprietatea înregistrată)
Gar- Haus Nomina Joch Kaft Gar- Haus Nomina Joch Kaft Obs.
ten ten
1 205 Paul 2 269 8 175 Ianoș 1 574 Document de pe
Cuzma Bălan vremea „Habsbur-
2 204 Miuza „ 1 137 9 114 Teodov - 1197 gilor”
Munteanu Însă înainte de
(străbun revoluția din 1848

3 118 Adam 2 347 10 199 Augustin - 913 =
Mădălușa Boraci dată precisă nu
4 212 Avram - 1085 11 115 Râta - 1140 avem
Micu Gherga/ Amintiri: cu pre-
Crăga supuneri. Teodor
5 218 Sima - 790 12 - - - - - Munteanu Nr 114
Micu s-au căsătorit cu
fata lui Ișfan Crăga
6 70 Iancu - 805 13 245 Paul - 1350
nr 116 din aceste
Crăga Popa
familii au luat
7 119 Gaita - 1133 14 121 Petru - 1215
fință „Actuala fa-
Rusmir Mităr
milie Crega Nr 92”
15 196 Ișfan 1 15 53 145 Iova - 650
Crăga Lățan
143
16 135 Alela 1 20 54 80 Petru - 1280

Iepure Beleniaș
Gar- Haus Nomina Joch Kaft Gar- Haus Nomina Joch Kaft Obs. 144
ten ten
17 146 Nistor - 1308 55 152 Iovan 1 50
Găiloane Miksecka
18 138 Adam - 660 56 163 Gaita - 864
Laza Prosa
19 170 Stoia - 610 57 233 Străin pet- - 840
Mirscka rica
20 164 Miuza - 495 58 25 Martin - 1520
Vischerea Erzek
21 168 Schurka ,, - 1054 59 46 Mikoi Er- 1 1018
zeck
22 191 Lința - 173 60 20 Ianoș 1 985
Laza Teica
23 141 Mikola - 604 61 58 Paul - 438
laza Gârgoașă
24 196 Paul - 350 62 11 Iovan - 438
Petrosk Bița
25 180 Păun 1 80 63 85 Martin - 438
Grosa Gârgoșa
26 162 Mioc ,, - 1248 64 97 Neda - 438

Surlaș
ten ten
27 163 Gaita ,, - 1200 65 125 Iovan - 1472
Lavrigl
28 64 Stoia - - 66 124 Petru ,, 1 810
Crăga
29 74 Frăilă - - 67 73 Paul 1 780

Vrănianțu Vrănianțu
30 73 Paul ,, - - 68 78 Petru ,, 1 590
31 219 - - - 69 18 Mioc - 1140
Radu
32 107 Stoia - - 70 21 Paul - 1110
Tămășel Radu
33 218 Ilia - - 71 30 Martin - 136
Hunțeanu Jrkot
34 211 Iova - - 72 100 Miuza - 400
Răcășdeanu Avram
35 199 Augustin - - 73 121 Lavu - 474
Boraci Lavruzl
145
36 14 Gaita - - 74 122 Trăila ,, 1 474

Tămșel
ten ten
37 214 Martin - - 75 81 Ștefan 1 474
Micu Radu
38 213 Sima ,, - - 76 127 Păun - 728
Atnagea
39 130 Păun - - 77 126 Iovan ,, - 728
Tămășel
(mare)
40 131 Martin „ - - 78 128 Nistor „ - 728
41 212 Avram Micu - - 79 236 Avram 1 740
Hităr
42 221 Gaita - - 80 102 Simion - 900
Munteanu Avram
43 121 Lavu Lavuzl - - 81 14 Martin 1 464
Tămășel
44 75 Ianoș Teica 2 50 85 233 Străin Pet- 1 784
rica
45 169 Gaita Miosc- - - 83 162 Gaită - 927
ka Răbovu
46 170 Stoia „ - - 84 30 „ - 927

ten ten
47 45 Ianoș Teica 2 50 85 233 Străin Pet- 1 784
rica
48 105 Ianoș - - 86 63 Pau Ișfan - 1192
Tămășel
49 136 Vucmiv Laza - 1352 87 4 Trăila 1 1510

Manciu
50 137 Petru Lățan - 252 88 244 Petru Râta 1 650
51 148 Paul Răbovu - 1125 89 38 Martin - 575 Martin Peja
Peja
52 - „ 1 100 90 99 Ianoș - 640
Mităr
91 46 Adam Teica 1 220 105 68 Martin - 480
Jâvan
92 46 „ 1 220 106 39 Trăilă 1 194
Koscko
93 25 „ 1 220 107 37 Costa 1 194
Mităr
147
94 246 Marcu Popa 1 220 108 96 Ștefan 1 896

Mităr
ten ten
95 23 Valer Bena - 1080 109 234 Iovan - 580
Mităr
96 21 Pau Radu - 500 110 89 Neda - 456
Mităr
97 21 Petru Radu - 500 111 33 Trăilă - 896
Ivașcu
98 41 Paul Roșca - 1228 112 41 Iosum Pet- - 1200
rica
99 39 Trăilă „ - 1008 113 34 Ianoș - 1080
Ivoșcu
100 40 Iovan „ - 1400 114 36 Păun „ 1 320
101 85 Martin - 1040 115 20 Gligoria - 500
Gârgoașă Radu
102 87 Martin David - 900 116 - Păun 1 1200
Târziu
103 68 Nistor - 960 Item au Hruchel Garten
Gârgoașă Sumna: 76 Josch 760 Kaft cu un total
de
104 88 Paul „ - 1320

116 =familii.
Din cauza deselor răscoale, după revoluția din 1848, monar-

hia Austro-Ungariă au fost silită să facă împroprietăriri, se dea
pământ și țăranilor. Dreptul la proprietate s-a făcut în mai mul-
te forme: După sfărămare domeniului de proprietate al statului,
parte însemnată din pământul cel mai bun au ajuns proprieta-
tea, spăiilor, baronilor, grofilor etc, care erau de origină Habs-
burgo-Maghiară și o parte din pământ au devenit au devenit pro-
prietatea țăranilor acre s-au făcut în două forme, anume: familile
mai mari cu multe persoane primeau 11 jugăre de pământ și au
fost numiți „pămâncieni” și mai familile mai mici au primit jugă-
re de pământ și s-au numit „joliri”. Așa s-a format felul de propri-
etate. (cu timpul unii țăarni au vândut pământ alții au cumpărat
pământ și în felul acesta s-au făcut tranformări înscriindu-se la
drepturi de proprietate în C. F.
Din documentul de mai sus se poate desprinde claritatea fap-
tului căci la început vrănenții, nu fiecare familie avea pământ și
aceea care au avut au deținut suprafețe foarte mici. (din cauza
deselor răscoale, monarhia Austro-Ungară după Revoluția din
1848 au făcut împroprietăriri, cu obligația ca proprietari să dea
zeciuială din produs)
V Casele de locuit în epoca veche: Erau case mici și sărăcă-
cioase, erau construite din lemn cu o lungime de 8 VIII, metri ( și
lățime de circa 3 trei metri) acoperită cu șindră, ferestre micuță
cu o lățime de 0. 50 pe 0. 50 m. Înălțime, o fereastră era la stradă
și doi în curte. Aveau două camere micuță (lu care le spuneau
„soba mare și soba mică”) iar între camere era un interval de
circa (2 metri) care i se spunea „casă” (adecă bucătăria) unde
pregăteau mâncarea.
Bucătăria avea un inventar foarte sărăcăcios compus din: 1
(un) țăst, care era din fontă și se folosea pentru coacerea măla-
iului în spuza de jăratic din vatra casei.
Un (1) una țagră (pirosteie) pe care se punea căldărușa în
care se fierbea mămăliga și se pregătea și mâncarea.
Vasele de bucătăr erau oale de diferite mărimi și farfurii făcu-
te din pământ din olari și linguri de lemn.
Camera de locuit, era compusă din: un cuptor de pământ,

care avea ușa de alimentație cu paie sau tulei, prin „casă” (ade-
că bucătărie), paturi de prici (din pari de salcâm), și masă mică
foarte simplă și scaunele ceoplite din lemn cu patru țărușe în loc
de picioare.
În loc de lampă, noaptea să luminau cu „hârb” (adică un ul-
cior) în care se punea „său” – topit și s-au introdus fire de bum-
bac în loc de fitil (în loc de chibrite: amnarul, cremenea și iasca).
În grindă, în camera de locuit aveau bătute țăruțe în loc
de cuie, un atârnau obiecte de casă și hainele de schimb. Ca
dependință: un șopron făcut din îndrăditură de nuiauă (gard) și
lipit cu pământ la o parte a șopronului, era grajd de vită iar de
cealaltă parte, era coteț de păsări. Hambarul de porumb și maga-
zia unde țineau diferite alimente era podul casei.
Casele Vraniului în epoca veche, erau răspândite una de alta
prin mari distanțe (sub formă de sălașuri) pe o rază de câțiva
kilometri.
În izlazul de azi „Râtul” pe acelea vremuri era pădure (codru)
care se întundea din marginea „Borugi” peste o parte, din Livezi,
Zbăgoviștea, Peste Cărașu până în „Fizăgi” și cuprindea mai toa-
tă „lunca de azi a Vărădiei” (doveditor și azi se mai găsesc bu-
torci de stejar sau frapsin cu diametru 0. 75-1. 15).
În această pădure se răsfățau nestingherite de nimeni fiare
sălbatice, în special lupi, care mai în tot timpul anului puneau în
primeșde multe vieți omenești.
Redăm câteva din casele primitive care s-au construit din
lemne din pădurea Vraniului între anii:1700-1750 – casa de lo-
cuit a lui Gheorghi Cârcotă zis și Gheorghi Nițu, Nicolaie răboru
zis Focu, Cuzma Urechi, Neda Viciuică etc, etc.
După ce s-au înregistrat în Cartea funduară ca proprietari
ai Vraniului familile cuprinse în documentul arătat la pagi-
na 14-15-16 – au venit la fața locului o comisie, de verificare a
proprietăților și în urma unui contract de cumpărare datat din
30 Martie 1858, introduce în cartea funduară ca proprietar pen-
tru 258 jugăre pământ pe Herman Gherubel și soția Maria. „Iar
țărani primesc 11 – jugăre pământ de Nr de casă”.
După moartea lui Gheruble în anul 1917, se parcilează pă-

mântul deținut de el și este cumpărat de vrănenți.
Reședința Erarhului (Spăia) Herman Gherubel, o casă mode-
tă cu dependință și curte, e cumpărată la anul 1917, de colonelul
în retragere Toma Manciu originar din Răchitova și soția sa Ma-
ria născută Roșu, după un scurt timp, parcelează curtea și plațul
în mai multe părți pe care le vinde unor cetățeni iar Hambarul
este donat parte comunei Vrani cu scopul de a fi transformat în
casă culturală.
După destrămarea familie Gherubel (Spăia) din Vrani „casa
cu curtea” și plațul casei, care ca suprafață se întindea de la bi-
serica ortodoxă până la casa lu Mița Pangea la strada principală,
iar în str. a II-a (laterală) din dosul casei se întindea, de la Toma
Cojoc (Mărioara Dima) pâna la Nițu Buin.
Au fost cumpărat de colonelul Toma Manciu orginar din Ră-
chitova în anul 1917 și de soția sa Maria zisă Miți Roșu.
„Familia Roșu”, au donat parte „Ambarul” de s-au făcut „Casa
Națională”. Care cunoștință – Reuniunea i-a făcut și placă de
marmură cu numele familie. În fotografie se poate vedea colone-
lul Toma Manciu semnătura colonelului.
,,Provincia Banat” și
Vraniul sub dominații străine
Pentru a face unele precizări cu caracter istoric din vechime

e necesar să arăt căci provincia Banat a fost în timpuri străvechi
locuită de strămoșii noștri daci și a făcut parte din provincia
romană – Dacia- . În evul mediu timpuriu, în Banat a existat o
formațiune statală româno-slavă (ducatul lui Vlad) iar în secolul
X-XI, a fost cucerit de unguri.
De la mijlocul secolului XVI – până la ănceputul secolului XVIII
Banatul a fost pașalâc turcești. După 1718, banatul a fost cuprins
de imperiul habsburgic, având până în anul 1778 administrație
germană, apoi până în 1818 administrație maghiară.
În condițiile destrămării imperiului Austro-Ungar 1918, par-
te de est a Banatului a revenit României, iar partea de vest a Ba-
natului a căzut sub stăpâniea Iugoslaviei.
În timpul acestei destrămări a monarhiei Austro-Ungară
„Vraniul” din punct de vedere geografic a avut nenorocul și-a că-
zut vremelnic sub ocupația sârbească, pentru care fapt e necesar
să facem unele precizări depsre „Vrani” în timpul de tragedie cât
a stat sub dominații străine.
Din punct de vedere istoric se constată căci „Vraniul” de la
întemeierea lui, au trecut prin grele încercări. Au fost căzut vic-
timă de a fi cotropit de patru dominații străine:turcii, habsburgi,
unguri și sârbi. Sub dominația turcească care se purta cu cea mia
crudă barbarie, de spaima lor populația satelor mai în tot timpul
era fugărită prin păduri (pentru nu i se răpi copii) și câte altele
moravuri de o cruzime suprabestială.
Sub dominația habsburgică a monarhie Austro-Ungară au
stat câteva sute de ani și nu de puține ori s-au încercat pentru
a li se răpi – limba crezul lor național pentru a fi maghiarizați.
Cu toate asupririle întâmpinate, majoritatea sătenilor și-

au păstrat chiar cu sfințenie – limba, națiunea și obiceiurile
strămoșești.
În anul 1918-1919 „Vraniu” au fost ocupat de sârbi. Armata
sârbească, au intrat în „Vrani”, în luna noimebrie 1918, sub co-
manda căpitanului Dimitrievici și s-a cantonat în casa parohială
de sub Nr 146.
Au părăsit comuna în vara anului 1919, când au fost scoși de
armata Franceză, conform unor dispoziții internaționale. (La
plecarea lor din comună ar făcut mari jafuri satenilor).
Linia de frontieră „Româno-Iugoslavă” s-a fixat pentru prima
dată pe râul Caraș.
Cel mai apropiat pichet de grăniceri (Român) au fost stabilit
dincoaci de podu de peatră în livada lui Ion Mităr Hoaită. Iar pi-
chetul (sârbesc) au fost așezat lângâ podul al doilea dincolo de
râul Caraș, în imediata apropieri a scursurii ce vine de la „tăul
mic” în livada lui Martin Ogrin Gârjavu.
În anul 1923, s-au făcut din nou modificări de frontieră, au
eșit la fața locului o comisie română în fruntea căreia era genera-
lul Găvănescu, iar din partea Iugoslavă erau alți ofițeri superiori,
care au așezat bornelor frontierii în forma care se găsesc în ziua
de azi (pe scursura Fizegiului).
rânduirea comunei Vrani

O
clădirea de instituții și
începutul unui focar artistic-cultural
Din amintirile cu „Dealul Viilor- (la Vărădie)

Eram copii de școală, eu cu dida Sora și cei doi verișori – prin
luna Iunie pe vremea săpatului de cucuruz. Mami, mai întodeuna
ne lăsa pe masă câte un „văiling” plin cu cireșe pe care-l cumpă-
ra de la Vărădieni târgoveț de cireșe. Zilnic, la vremea, cireșilor
erau opt-zece cocii cu cireșe la Vrani. Se vindeau blid, pe blid pe
făină. În mersul vremii cireșii au fost tăiați ca lemne de foc. . .
„Cireșele au rămas numai amintiri din legende!!.
Fântâni pe raza comunei Vrani 33, vatra satului
Drumul Borugii: plaț. P. Marta, N. Cârșoane, Pau Nistor, N.
Ieța, I. Țuța, Țigani
Strada Drmu Mare: Ugilă, Vrecea, Trăian Turcu, Biserică, Cia-
nu, Toma Loală, N. Coadă, Niurăț
Strada a Doua:Nițu Dima, N. Ciablă, P. Spasie, I. Bena, Pau
Micu, Valeria Neda, I. Tină, N. Poleacă, Gh. Chirilă, Păică Enca
Strada a treia: I. Baba, Firu, Tăică Bălmă, N. Banu, P. Nică, N.
Văsâli, N. Stancu, I. Roșca, Nițu Marcu
Fântâni pe hotar, moșia vrănenților
În drum spre Mercina
În Ala Spăiei
1 Fântână cu Roată Rovină rându trei
1 „ La izlaz cu Rovina „ rându 1
„ (Câmpu Soaci spre Iertof și fântâna Ceablă)
Săliuș
1 Vicinic (la hotar cu Berliște)
2 „ deal (la drumu mare și fântâna Nițu Mânceanu)
2 „ Obrejă (Roșu și fântâna Coriștilor, drumu mare)
2 „ Livezile scurte (fântâna bandiștilor și la Pau Ișfan)
1 Zbăgoviște
1 Peste Căraș
1 La Moara Mare
2 Câmpu Alb
Total: 21 fântâni
șciubeiuri în hotar
1 Cotul lui Lazăr Luca
1 săliuș (rându scurt)
1 Livezile Lungi (Șciubei Ugilă)
Total: 3
În anul 1800 s-au început lucrarea de construcții a biserici

ortodoxe din Vrani zidire făcută din piatră cu var nestins, iar
turnul din cărămidă arsă, fundația bisericii a fost săpată de jur
împrejur la (doi metri) adâncime punându-se o bază solidă de
rezistență, așa căci nici până în timpul de azi zidurile ei nu au
nici o fisură.
Lucrarea cu zidăritul s-au terminat în anul 1808 iar în anul
1811, au fost terminată biserica în întregime.
Din motive căci biserica la terminare era acoperită cu șindră,
comitetul bisericii propune modificarea acoperișului pentru a-l
acoperi cu aramă.
Prima lucrare a acoperișului începe la 16 iunie 1886 și este
dată arhitectului Adrian Diaconu din Bocșa Montană, conf. pla-
nului arhit. Franz Sitner din Oravița pe prețul de 1406, florinți și
99 coroane.
În anul 1896, după zece ani de zile acoperișul bisericii a tre-
buit refăcut, deoarece tablele de aramă erau așezate în mărime
alor fasonată de fabrică, care din cauza vântului nu au rezistat și
ar fost nevoiți ca tablele de aramă să fie tăiate în bucăți mai mici.
Clopotele bisericii în număr de (trei) sunt procurate în anul
1809, cu suma de 1110 florinți.
În timpul războiului mondial 1914-1918, autoritățile ma-
ghiare, au dispus ridicarea a 2 (două) clopote de la biserică care
au fost duse la topitoare și transformate în material de război.

Abia în anul 1923 prin o colectă a sătenilor ințiată de notarul
staului Gheorghe Eremia care era și epitrof la biserică și care s-a
străduit mult pentru strângerea cerealelor de la săteni cu scopul
de a se cumpăara clopote de la biserică (redăm numele săteni-
lor care au contribuit mia mult, cu câte 400 kiligrame grău la
această colectă): Nițu Atnagea, Iuliu Roșu, Gheorghe Atnagea,
Anisia Lerca, Ion Hoaită și Nițu Păică). Valoarea celor două clo-
pote a costta 185,000 (una suta optzeci și cinci mii lei). În foto-
grafia de față se poate vedea suirea clopotelor în turnu biserici-
lor, la fereastra de sus se poate vedea notaru Gheorghe Eremia,
învățătorul Mihai Anca și Nițu Păică, pe zidu de la poarta biserici
se vede Nicolae Vrăneanțu, Cornel Braia și Ioan Nicola.
Ceasul din turnu bisericii s-au pus în anul 1910, au fost adus
din Munckhen cu prețul de 10,000 (zece mii) coroane din care
suma de 8500 coroane au fost achitate de preoteasa Marta
Temășel, restu de bani prin colecta sătenilor.
Renovarea bisericii, „sculptura” s-au făcut în anul 1928 -1929,
după planul sculptorului talentatului țăran I. Bosioc din Berliște
cu suma de 100,000 lei percum și pictura ei, după specificarea
pictoului GH. Baba din Caransebeș.
Pictura bisericii noastre au fost făcută de pictorul Nicolae Po-
povici din cacova, cu prețul de 120,000 lei ( una sută douăzeci
mii lei). Până la terminarea de renovarea bisericii, serviciu reli-
gioas s-a făcut în „Casa națională”.
Două case parohiale: casa parohială Nr. 145 s-au început, lu-
crarea la 30 septembri 1903 și s-au terminat la 25 martie 1905.
Casa parohială de sub Nr. 146 lucrarea s-au început în anul
1911 și s-ua terminat în acelați an la 11 decembrie.
Cheltuielile au fost de 8485 – coroane (opt mii patru sute
optzeci și cinci coroane și nouăzeci și patru fileri). Majoritatea
cheltuielilor au fost suportate de Păun Atnagea.
Cele două case parohiale ca zidire și ca așezământ sunt o po-

doabă în centrul comunei Vrani (menționăm: între Ion Teica și
Todor Ivașcu au fost (plațul popi, 82-83 probabil pe timpuri ca-
sele parohiale era să fie zidite în acest plaț gol Nr. 82-83).
Școala comunei Vrani: o zidire cu etaj, ( cum nu sunt multe

licee) construită din (nouăzci mii cărămizi) acoperită cu țiglă,
lucrarea s-au început în anul 1880 și s-au terminat în anul 1883,
antreprenorul lucrării au fost arhitectul Adrian Deaconu din
Bocșa Montană, lucrarea au costat: 9750 (nouă mii șapte sute
florinți).
Până la terminarea școlii, locul școlii au fost închireat în casa
Ion Miță Imbri Nr. 103 (lângă biserica baptistă de azi).
Primăria comunei Vrani, de asemeni o clădire cu etaj complec-
tează un minuant decor al pieții Vraniului, e zidită în anul 1869.
Lângă primărie este așezată și clădirea notariatului, o clă-

dire destul de mare în a cărei încăperi sunt biroul notariului și
locuința sa cu mai multe camere.
Din punct de vedere artistic-cultural în comuna Vrani au fost

bibliotecă școlară și Reuniuni de citire cânt și muzică, a cărei
ființă primitivă este a se căuta în că la anii 1850-1860, când se
alcătuiește un cor bisericesc.
Mai târziu acest cor bisericesc este instruit se cântă pe note,
de dirijorul Petru Gherda din Șoșdea, care mai instruiește în mod
special patru coriști pentru a putea dirija corul, anume:Iosum
Turcu, Lazăr Râta, Pavel Miter, Pavel Siomion (cel mai bun notist
clasat de dirijorul Petru Gherda au fost Iosum Turcu), deși după
plecarea lui Gherda din Vrani corul instruit de el au fost dirijat
de Pavel Simion (protecții).
Corul Mixt „Vrani” -1899

Numele coriștilor dirijați de Pavel Simion:
1. Todor Miter (Damian)

2. Ghiorghe Papură
3. Toma Avram (160)
4. Ioșca Micu
5. Pavel Simion (dirijor)
6. Iosum Turcu
7. Nicolae Răcășdeanu
8. Ghiorghi Munteanu
9. Ion Imbri Surlaș (Iunior) 104
10. Elena Găciu
11. Livia Damian
12. Maria Anghil (Pitrica)
13. Maria Cojoc
14. Chila Râta (97)
15. Chila Ioțoanie (161)
16. Maria Giura
17. Măria Goleț (162)
18. Măria Turcu Mirariu
19. Măria Rusmir Dobroi-Lulă
20. Ivan Roșca
21. Ion Imbri Surlaș (Senior 104)
22. Nițu Mioc
23. Pavel Gelă
24. Paul radu
25. Ioșca Iova
26. Gheorghe Chișărău
27. Rusălin Coace
28. Martin Petrica Drăgănici
„Coriștii în portul lor țărănesc”- (doveditor fotografia)
La anul 1908 pe lângă corul mixt se înființează și o fanfară

instruită de un țăran Martin Petrică Grăgănici, care în ce privește
muzica, au atins un stadiu demn de admirat.
Încă din primii ani fanfara deputează cu un răsunător succes

la diverse manifestațiuni naționale (la instalarea episcopului Mi-
ron Cristea în Caransebeș - la Vârșăț la zborul regretatului Aurel
Vlaicu- la Băile Herculane concertează cu mare succes).
Numele membrilor din fanfară – 1908

1) Iosum Micola
2) Ion Iencea
3) Ninu Popa
4) Ion Munteanu (Cianu)
5) Nicolae Răcășdeanu
6) Ion Teica
7) Iosif Vrecea
8) Ion Biari
9) Martin Petrica Drăgănici (dirijor)
10) Toma Râta
11) Iosum Răboru
12) Nițu Stancu
13) Iulius Drăguțu
14) Iosum Bălan
15) Gheorghe Avram
16) Ion Radu
17) Mărcea Petrica (Mărcinică)
18) Ion Lincă
19) Nițu Geantă
20) Iacov Miter
21) Lazăr Roșca
22) Nicolae Gaita
23) Tudorel Boncea
24) Trăian Coace
25) Iosum Crega
26) Ghiorghe Ivașcu (decedat în anul 1912)
Înainte de a lua ființă fanfară, au fost la Vrani lăutari, care

cântau la nunți și în sărbători făceau joc. Doveditor fotografia
de mai jos, lăutarii: Liștau Cubroanca, Ghiță Lulă și Pătru Bena.
În timpul marelui război mondial 1914-1918, sistează orice
activitate ca după război să ia ființă o altă fanfară.
Lăutarii 29 iunie 1899 la Nigee la „Vrani”

Războiul mondial 1914-1918, aduce și vrănenților mare dure

și mari suferințe.
Parte din tineret plecați la război, mor pe front și parte din ei
au căzut prinzonieri, unii din tineri au căzut prinzonieri în Rusia
țaristă și alții pe frontul Italiei, au căzut prinsonieri la italieni.
Din pronsonieri de pe frontul Italiei parte din ei s-au înrolat
ca voluntari în armata română.
Redăm numele voluntarilor din armata română:Chercotă
Iacob plutoner, Bălan Traian serc, Lungu Ion sergent, Colojoară
Pau caporal, Petroani Ion fruntaș, Cacovianu Iosif sold, Mioc Iosif
sergent, Măgărin Iosif plutonier, Ivașcu Iosif soldat, Roșca Solo-
mon sold, Biari Timotei soldat, Muia Pavel soldat. Acest volun-
tari înrolați în armata română au lupta pe front alături de frații
lor până la treminarea războiului.
Prinsonierii din războiul 1914-1918 de pe

frontul Rusiei țariste
Un număr destul de mari din tineretul satului nostru au căzut

prinsonieri în Rusia, în perioada Războiului Mondial anume:
1. Nicolae Miter (Gaita)
2. Rusălin Goanță (Chirilă)
3. Ion Miter (Hoaită)
4. Ilia Crega (Ioțoni)
5. Gaita Jâța (Frends)
6. Ion Miter (Domoschin)
7. Iacob Miter (Cuțu Iancu)
8. Străin Răboru (Jiura)
9. Aurel Lățan (Pangea)
10. Nițu Pâțu (Surlaș)
11. Gheorghe Gheorghe (Bălan)
12. Gheorghe Boncea
13. Ion Miter (Spasie)
14. Petru Marcu
15. iosum Ivașcu
16. Treică Radu
17. Trifon Bena (Coace)

18. Iosum Balmez (Fluieroni)
19. Gheorghe Cuzma (Novac)
20. Ion Atnagea (Stancu)
21. Nițu Coadă
22. Martin Petrica (Mărciuica)
23. Aurel Laza (Niurț)
24. Todor Sau (Cicu)
25. Ion Muntenau (Șchipilă)
26. Ion Golețc (Teica)
27. Ion Arțăg
28. Mârcia Munteanu (Pârluș)
29. Ion Sămuilă
30. Pavel Baba
31. Iosif Ogrin (Vrecia)
32. Pau Colojoară
33. Ninu Popa
34. Iulius Biari
35. Ion Micșa (Sincă)
36. Pavel Griluș
37. Iosif Micșa (Ceașcă)
38. Trăică Bălmăz
39. Valer Laza (Surlaș)
În afară de cei (cincizeci și unul) prinsonieri căzuți la Italia și

Rusia țaristă o altă parte de tineri destul de numerică și-au pier-
dut viața pe câmpul de bătălie rămând atâtea familii zbuciuma-
te, cu inima zdrobită de durere și cu dorul fără margini, pirzând
pe cei dragi din mijlocul familiei.
Au rămas o mulțime de copii orfani, invalizi de război,
schilogiți, aceste au fost rănile războiului care nici în ziua de azi
nu s-au vindecat.
umele eroilor care și-au pierdut viața pe câmpul de

N
bătălie – 1914-1918
Atnagea Nistor
Bena Aurel
Bărbosu Martin
Bircea Iosif
Barac Toma
Bena Trifon
Balmez Iosif
Crițu Nicolae
Corneanu Ion
Drăgodan Traian
Daș Ion
Goanță Rusalin
Gâscă Toma
Henrich Gusti
Iova Gavril
Ienășel Ion
Jâța Iosif
Luca Jurca
Mădălușa Pavel
Munteanu Martin
Mităr Iacob
Munteanu Martin
Mităr Iosif
Miclea Alexandru
Mităr Gheorghe
Mioc Ion
Munteanu Gheorghe
Mităr Iova
Miclea Iosif
peica Teodor
Negru Iosif
Novac Nicolae
Ogrin Iosif
Plaucea Ion
Popovici Simion
Papuc Victor
Pascu Gheorghe
Radu Ion
Răboru Pavel
Râta Gheorghe
Răboru Iosif
Radu Ion
Sfetescu Gheorghe
Sau Gheorghe
ecedați pentru cauza națională: doctor Pavel Roșu avo-

D
cat și preot Alexandru Atnagea
În anul 1913 în comuna Vrani au existat și orchestră.
omponența orchestrei
C
(pe lângă corul mixt au fost fanfară și orchestră):
numirea
instrumentului
Dirijor: Martin Petrica (Drăgănici) primaș
Preot: Cornel Panciovan (Popa Neli) primă
Alexandru Atnagea (Popa Șandru) primă
Gheorghe Avram primă
Toma Râta primă
Trăian Coace primă
Todor Boncea II
Nicolae Mităr Gaita broce
Ion Munteanu (Cianu) broce
Iosum Miță Răboru celu
Ion Ienca celu
Iosum Crega piculă
Ion Teica bas figliord
Ion Radu bas figliord
Ion Lincă trompetă

Toma Dinu trompetă
Iulius Drăguțu tobă-cinieri
Mărciucă contrabas/
broancă
Din colecția de amintiri școlare
Îmi amintesc: în anii copulăriei, examenele școlare se țineau

întodeauna între 15-18 iunie. Ziua examenului era stabilită de
„Inspectorul școlar” – Clasele mari III-VI scriau așa-zise:„coale
de examen” – care erau așezate pe masa școalei și clasificate
după scrisul elevilor și s-au arătat părinților.
Elevii în ziua examneului erau îmbrăcați în port țărănesc
„național”. - Fiecare elev au adus câte un buchet de flori care se
puneau pe banca clasei în fața elevului.
14 Septembri, străjanul de la primărie, Vidu Tină anunță cu
toba început de an școlar, la 15 septembrie. Cea mai tristă zi pen-
tru noi ca școlari.
După terminarea războiului mondial 1914-1918, după neo-

bosite stăruințe se pune bază și se înființează din nou fanfara la
1 septembrie 1920. În diverse ocaziuni culeg premii strălucite,
concurând chiar muzicii militare pe care le depășesc și se clasea-
ză pe locul prim, primind diplome de onoare care s-au afișat în
sala de spectacol al „Reuniuni de Citire-Cânt și muzciă din Vrani”.
Răsunătorul renume al fanfarei din Vrani, au ajuns departe peste
granițele țării. La universitatea din ,,Torino” (Italia) la loc de cin-
ste este așezat tabloul fanfarei din Vrani, în amintirea frumosu-
lui concert aranjat cu ocazia vizitei oaspeților italieni „la Oravița”
la 1921. În anul 1924 fanfara din Vrani primește invitația de la
românii noștri din USA pentru a merge pe cheltuiala lor într-un
turneu la:Cleveland – Detroid și California.
Numele membrilor din fanfară cuprinși în fotografie:
1) Gheoghe Pârluș -2) Aurel Radu -3) Nicolae Milă -4) Treică
Răcășdeanu - 5) Ion Firu - 6) Ion Răboru -7) Gheorghe Căta -8) Ion
Drăgan -9) Nițu Păică (membru fondator) -10) Lazăr Lăboru -11)
Nicolae Gaita -12) Ion Teica -13) Iosumiță Răboru -14) Pavel Ișfan
(Zărcula) -15) Mihail Anca (secretar) -16) Martin Petrica Drăgă-
nici (dirijor) -17) Gheorghe Ieremia (președinte) -18) Ion Ienca
-19) Ioșca Dobroi -20) Pavel Greiluș -21) Nicolae Cârșoane
-22) Nițu Gânici (membru fondator) -23) Ion Sămuilă -24) To-
dor Lălu -25) Ion Frends -26) Miță Vrecea -27) Valer Păntălie
-28) Virgil Minișan -29) Ion Radu -30) Gheorghe Avram -31) Ion
Munteanu (Cianu) -32) Lazăr Roșca -33) Iulius Drăguțu -34) Pe-
tru Dobroi -35) Ninu Nistor -36) Ninu Laicu -37) Ninu Bumbu
-38) Aurel Ristan -39) Ion Ifcu -40) Iosif Mităr (Vida) -41) Ion Mi-
cola -42) N. Corcogel – 43) Ion Boncea -44) Ion Neda -45) Tră-
ian Coace -46) Păuniță Gelă -47) Iulius Milă (membru fondator)
-48) Miță Pâțu -49) Ion Popa -50) Aurel Pangea (Stăgar)
-51) Teodor Loală- 52) Ion Brancu -1) Iancu Mădălușa -2) Ion
Ivașcu -3)Ion Biari (au lipsit dela și nu au putut face fotografie)
173
Fanfara în port țărănesc național 1920-1921-Vrani

Primul comitet al Reuninii de citire cânt și muzică din Vrani,

s-a format în anul 1921, din membrii fondatori și membrii activi
personalități de frunte în communp, cu o reputație exemplară și
cu o mare valoare socială.
Redăm cu nume componența comitetului: 1. Gheorghe Ere-
mia notarul comunei ca președinte 2. Mihai Anca învățător (se-
cretar) 3. Martin Petrica Drăgănici (dirijor) 4. Ion Muntenau
(Cianu) (casier) 5. Pavel Mităr Iepure (arhivar) 6. Aurel Lățan
(stegar) 7. Iuliu Roșu 8. Ion Tămășel 9. Ioan Ogrin 10. Toma Râta,
11. Ioța Vida 12. Iulius Găitoane 13. Ion Radu 14. Ion Ivașcu 15.
Gheoghi Avram 16. Virgil Minișan Gheli.
Datorită acestor personalități care au sprijinit atât cu bani cât
și o muncă deosebit, neobosiți, au căutat se ridice capacitatea
artistic –cultural în comuna noastră.
Pentru acest fapt atât fanfara cât și corul și-au luat un mare
avânt.
Au pregătit și predat pese de teatru, atât în comuna noastră,
cât și prin turnee, artiștii noștri amatori, pe acele vremuri au fost
foarte aplaudați:
Pe scena din Vrani au jucat piesa de teatru:Oglinda fermecată,
Năpasta, O noapte frurtunoasă, Puiul codrului, Pintea Viteazul,
Jianu, în multe cazuri au concurat cu artiști de frunte de la oraș,
dând dovadă căci vrănenții noștri, au mari răzărvi de capacitate
și un înfocat spirit de artă-culturală. (doveditor prezentăm și ta-
bloul din piesa „Pintea Viteazul”). La fiecare concert se înființa și
„bufet” bine asortat, cu băuturi alese, gustări de mezelărie, dul-
ciuri, de la care se încasau câștiguri frumoase.
Scurt istoric: 1699 Grigorie Pintea, zis Pintea Viteazul, și-a fă-
cut ceată de „haiduci” secolul XVII – la anul 1695, Revista familia
1883.
Piesa de Teatru „Pintea Viteazul” jucată la Vrani 1938
Tablou din piesa de teatru „Pintea Viteazul”

Tot în anul 1921 la 21 iunie la Nigeia din Vrani s-au sărbătorit

sfințirea steagului (fana reuniune).
La această mare sărbătoare culturală, comuna noastră au

avut onoarea să aibe ca oaspeți pe:Ministrul Instrucțiunii Pu-
blice, un general de armată din București, Dr. Nicolae Imboane
prefect de Timiș, prefectul jud Caraș-Sev. din Lugoj, pretorii din
cele două județe, cât și o mulțime parcă fără sfârșit, de cetățenii
comunelor, din jur.
Primirea oaspeților s-a făcut lângă cimitirul ortodox român,
unde bătrânul preot Nicolae Balmez a întâmpinat oaspeții cu
pâine și sare, tradiționalul obicei rămas din bătrâni, urându-le
„Bun Venit” .
Iar eleva, Victoria Mităr Lerca, din partea școalei primari din
Vrani, i-au primit cu un buchet de trandafiri și au declamat poe-
zia:
„Bine ați venit la noi dragi oaspeți

Bine ați venit în satul Vrani,
Cu drag vă așteaptă la serbare poporul nostru de țărani –
Etc, etc. . .
Întreaga coloana care se părea că nu are sfârșit, au fost con-

duse de fanfara noastră, în maeșul „Triumfal” până în fața bise-
ricii ordoxe.
Biserica Ortodoxă Vrani
În cinstea și ca amintire pentru „Reuniunea de citire-cânt și

muzică din Vrani, pe prăjina steagului începând de sub liră, au
fost bătute cuie, cu numele acelora care au făcut donații; Primul
cui au fost Mareșal Averescu fost președinte al consiliului de
miniștrii, urmat de alt cui cu numele marelui poet Octavian Goga
fost ministru și până jos pe prăjina steagului, se vedeau sclipind
cuișoare din bronz cu numele altor distinse personalități care
au donat mars sume bănești ca sprijin, acestui focar de artă și
cultură ne mai întâlnit până atunci pentru poporul nostru rural”.
În anul 1922, se formează o echipă de fotbal, prima echipă de

fotbal sătească pe țară. Antrenată de notarul satului Ghiorghe
Eremia care a făcut mari sacrificii pentru ridicarea culturii a să-
tenilor noștri.
Formația echipei
Petru Doban portar, Carol Nonăr și Nicolae Balmez fundași P.
Guga, Traian Constantin și Iosif Râta halfi, Traina Surlaș extremă,
Virgil Minișan inter, Ninu Nistor centru, Nicolae Cârșoane inter
stânga și Pavel Păică extremă stânga. În mijlocul lor în rândul de

sus se vede antrenorul lor, Gh, Eremia.
Echipa de fotbal Vrani 1922
Această poză s-au făcut în același an la meciul amical de fot-

bal dintre echipa liceului General Dragalina din Oravița și echipa
noatră din comuna Vrani. În Anul 1923, au luat ființă „cinemato-
graf sătesc” care rula filme în culori, un caz rar văzut, sau auzit
de comunele din județul nostru.
În fotografie se vede și podul de peste „Irugă” dispărut în ne-
gura vremi.
Cu toată siguranța că echipa de fotbal Vrani au fost prima
echipă sătească de fotbal pe țară. Doveditor: scriitoru Chiriac
Manușaride în „GIDUL SPECTATORULUI DE FOTBAL” – apărut
în editura Sport-Turism din București 1978 – la pagina 28 –
menționează: (uniunea cluburilor de fotbal A. F. S. S. R. -unde se
menționează: că echipa de fotbal„Chinezu” din Timișoara care
domină arenă fotbalistică a țării între anii 1922-1927.
Faptul este evident, dacă la unele orașe din țară, zic unele fi-
ind că nu în toate orașele s-a cunoscut fotbalul. Deci echipa de
fotbal „Vrani” echipă sătească a jucat în anul 1922 – meci amical
de fotbal cu echipa de fotbal „L. G. D. ” din Oravița. Meci care s-a
terminat cu 2-1, în favoarea echipei L. G. D. . Doveditor:Alma-
nahul ziarului „Satu Socialist” din anul 1971, pagina 40- la luna
septembrie confirma existența echipei de fotbal ca prima pe țară.
După ce s-au făcut o rânduire în comuna Vrani, parte dintre
vrănenți și-au construit o moară de măcinat cu patru pietri care
au fost așezată pe rîul ,,Caraș” în locul de azi numit „Cotul Mori”
(la intrarea în cot pe partea dreaptă).
După un timp, scursura Cărașului au început să se înăruie și
din lipsa de apă cei (nouăzeci și șase de proprietari de moară)
demolează moară și refac o altă moară, la care pe lângă peatră
instalează și un rol (valț) pentru măcinat grâu și această moară
au fost așezate în locul de azi unde se găsește moara și i-au dta
denumirea de „Pricaia”.
În anul 1926-1927, cu capital propriu al unor săteni (1/96
părticele) s-au reclădit „moara cu turbină” și au denumit-o „Con-
cordia”, valoarea a fost circa 3,000,000 lei ( trei milioane lei).
Instalațiuni moderne, din renumitele fabrici, de Hedelberg și
Zurick.
Este cea mai modernă moară cu tulbină din jur, având o capa-
citate de 2 (două) vagoane măciniș la 24 oare.
Alimentează cu făină ei foate căutată toate satele din
județul nostru, cât și piețele centrelor industriale: Oravița-
Steair și Anina.
Parte din moară și stăvilarele ei se văd în fotografia alăturată.
La scurt timp, după terminarea morii proprietarii ei, au cum-
părat un motor „Dizăl” de 140 cai puteri pe care l-au adus din
Germania.
Acest motor s-a folosit în lipsă de apă când anii au fost
secetoși.
Moara Concordia 1927

Pe pârăul Ciclova (Borugă) au fost o moară cu două pietri a

1/48 (părticele) numită „moara mică” (sau moricica). Numele
pe care îl poartă pământul din jurul ei „dealul Moricichi”. Aceas-
tă moară s-au demolat și nu s-au mai refăcut. În anul 1936, s-au
refăcut moară cu două pietri, așezată pe părâul Ciclova (Borugă)
care au făcut un mare sprijin sătenilor în vremuri anevoioase.
Ma jos, se vede Moara din-sus, numită Moara ,,Ghităra” cu
1/48 (părticele).
Moara „Ghităra” – (din sus)
Gospodăriile sătenilor sunt pilde vii de higenă și curățenie,

casele sunt zidite 80% din cărămidă, arsă, acoperită cu țiglă.
Curtea mai la fiecare vrăneanț, este înconjurată cu clădiri (în
formă de cetățuie).
O mare parte din casele vrănenților, ca valori bănești egalea-
ză cu case de gradul I (unu) de la oraș. În comuna Vrani erau și
(trei) curse ca transportau călători la „orașă” (una cură de trans-
port avea Iosif Mităr Vida și două curse de transport Aurel Gava).
Portul vrănenților din vremurile primitive
Bărbații puratu cămașă lungă până la jenunchi, izmană și șorț

țăsute din lăor (fuior) sau bumbac, încingătoare purtau brâu
țesut în război, din lână culorată sau prașcie (chimir).
Încălțămintea:opinci de piele de vită, groasă și legată cu cu-
rele de fluierul piciorului, în loc de ciorapi purtau obele, țăsături
din lână în mai multe culori.
Ca îmbrăcămintea pe deasupra purtau vara (burduș), laibăr
din pui de miel sau piptari de abă.
Duminica și în sarbători, bărbații purtau îmbrăcăminte țesută
în război din bumbac subțire, cămașa avea fel de fel înpistrițuri
culorate, făcute in lucru de mână al femeilor (înpistrițăturile în
culori cusuturi cu fir datează din secolul XV).
Tineretul purta vara cămăși țărănești lungi până la ge-
nunghi, țesute în război din bumbac subțire înpestrite cu culori
naționale, sau fir auriu.
Izmana din același material ca și cămașa (bumbac subțire
țăsut în război).
Încingătoarea, avea brâu țesut în război în culori naționale
sau înpestrit cu fir auriu.
Pe deasupra cămăși purtau pieptar de abă albă, cu goambi
din șnur, culori închisă, cusuturi din catifea în duferite culori.
În picioare, purtau „opincuță” de piele, bronzate auriu sau ar-
gintiu, modelul strămoșilor noștri „Daci” – ciorapii erau făcuți
din fire de bumbac, alb (lucrat de mână) ira opincuțele erau le-
gate pe picior cu panclice „tricolor național”.
Bărbații în timp de iarnă purtau cojoc mare pănă la genunchi,
făcut din piei de oaie, s-au șubă de lână țesută în război, încap
purtau clăbăț de miel.
Tineretul iarna purta pantaloni de lână țesută în război și pe
deasupra purtau cojoc din piei de miel sau șubă țesută în război,
iar încățamintea ghete.
Portul femeiesc: în cap purtau cârpă din lână lucrată de mână,

hainele: bluză, poale, șorț țesută în război din lăor (faior) sau
bumbac (țăsute în război).
Încingătoare purtau brăcieri țesute în război din lână colora-
tă, cotrință din același material.
În picioare purtau ciorapi de lână până peste genunchi,
încălțăminte opinci de piele groasă, legate pe picior cu panclice
negre.
Iarna, pe deasupra hainelor purtau șubă din lână culorată,
țesută în război, iar sărbătoarea purtau cojoc cusut cu pivzian
sau catifia.
În timp de vară la sărbători, femeile purtau pe cap cârpe de
mătase, sau se lăsau descoperite numai cu împlititura părului
pe care-l păstrau ca podoabă a corpului, bluză și șorț din mătasă
sau catifia și înpistrit cu fir auriu, poalele țesute în război din
bumbac subțire înpestrite cu diferite culori sau anjur (sau pur-
tau poale de ).
Cătrința de mătasă înpestrită cu fir sau cu partă, întreagă
„lungă până la încălțăminte. În piciore purtau ciorapi de mă-
tasă încălțăminte, sandele sau papuci de piele lăcuită. Ca po-
doabă purtau: la gât lănțișor, de aur, de care erau prinși galbeni
care aturnau pe sâni și se purta în sărbători ca o podoabă deose-
bită a femei („salba de galbeni” din monede sclipitoare de aur).
Foto port țărănesc de sărbătoare, care s-a menținut peste 100
de ani. În fotografia de deasupra: „Mama și Tata 1916 – în cea de
jos: Eu în mijlocul prietenilor – iulie -1935 (port țărănesc sezon
de vară ținută de sărbătoare, port ca s-a menținut peste 100 ani)
În anul 1923, la 10 mai s-au făcut o sărbari în gaiul „Ciorti”,

la această sărbare au luat parte tineretul din (cinci sate) Vrani,
Ciortea, Mircovăț, Berliște și Iertof, comuna „Iam” fiind cub
ocupația sârbească, numai o parte din feciori satului au trecut
frontiera clandestin și au venit la serbare să-și împărtășească
bucuria cu frații lor dincoaci de linia de frontieră, dând dovadă
de dragostea nețărmurită pe care o au față de neam și de țara pe
care o iubesc „România Mare”.
La începutul sărbări în deschidere s-au făcut servici Divin (Li-
turghie) unde au slujit preoții din comunele participante la aces-
tă serbare. În programul festiv, preotul Cornel Panciovan a vor-
bit despre însemnătatea zilei de 10 Mai, după care corul școalei
din Vrani au cântat „Imnul Național” și „Deșteaptă-te române”
După aceea Victoria Mităr Lerca eleva în clasa a V-a primară
au ținut o cuvântare adresată părinților:
Iubiți Părinți! Valurile războiului au schimbat foarte fața
lumi, se credea că din grozăviile războiului lumea va eși cu multe
învățăminte bune și folositoare, dar rău ne-am înșelat.
Căci s-au răscolit mai rău patimile și răutățile s-au înmulțit.
Astăzi fiecare om se crede a fi mai cuminte decât celălalt.
Astăzi fiecare se dă a fi mai înțelept. Astăzi fiecare lucrează
după cum îl taie capul său. Ți se sfâșâie inima de durere când
cauți astăzi la oameni noștri, cum se pizmuiesc și se dușmănesc de
moarte uni pe alți.
Să nu se vadă frate pe frate, vecin pe vecin, român pe român,
om pe om. Astăzi nu se mai știi oameni prețui și iubi unul pe altul.
Astăzi nu se mai dă nimic pe școală și pe Biserică pe învățătorul
și preotul adevărat. Astăzi în țara noastră ne huiduim, ne batjocrim,
ne aprindem, ne sărăcim unii pe alții, toate acestea sunt spre bucuria
dușmanilor care ne râd, care văd că nu suntem în stare să ne cârmuim
noi pe noi. Iubiților părinți! Mergem văzând cu ochi spre prăbușire,
mergem din zi în zi tot spre ruină, spre decădere și aceste sânt numai
și numai din cauza noastra, din cauza răutății inimi noastre.
Până nu e târziu înlăture cu aceste fapte de nesuferit, alungați
iubiților părinți din sufletele voastre: Pizma, ura, răutatea, neru-
șinarea, clevetirea, desfâu și toate patimile rele. Binevoițiți în toa-
te părțile: Dragostea a toate, căci fericiți sunt cei făcători de pace,
căci aceea fii lui Dumnezău se vor chema.
187
Vrani – În „Gaiu Ciorti” – fotografie din timpul serbării 10 mai 1923, de Ion Braia
Iar tu Doamne! Dumnezeule, împărate al puterilor vezi turma

ta rătăcită îndrepteză sufletele noastre la fapte bune și luminate.
Sădește în inimile noastre:„Dragoste, Credență și Iubire”.
Dă poporului tău conducători cu mintea aleasă și curată, spre al
ridica din greșala întunericului neroditor, la lumina lumi la cultură!.
Corul școalei din Vrani au cântat:„Trăiască România Mare.
Eleva Victoria Mităr clasa a V-a au declamat:„Vis de Pace”.
Elevul Traian Laza din clasa a IV-a au declamat:„România”
după el au declamat Iosif Lungu clasa a V-a „Glasul Patriei” după
care corul școalei din Vrani au cântat: Biruitorii. După aceea au
declamat Victoria Mităr din clasa a V-a „Rugămintea din urmă”.
Eleva Raveca Chercota din clasa a II-a au declamat „Patria”. După
care corul școalei din Vrani au cântat:„Pescari”. După puțină pau-
ză au cântat corul școalei din Berliște și Mircovăț. Atunci s-au în-
tins masa, la masă învățătorul din „Ciorda” au ținut o cuvântare.
După masă au venit fanfara din Vrani care au cântat și s-au făcut
horă, iar maestrul fotograf Ion Braia au făcut poză. În încheiere
pe la ora 7 dupa-masă fanafara din Vrani au cântat:„Pe al nostru
steag” cu care ua luat sfârșit această frumoasă serbare, ne mai
întâlnitâ pănă atunci. La această „serbare” întregul program a
fost admirat de poporul participant, însă de subliniat au rămas
cântarea „Trăiască România Mare” cântată de corul școlar din
Vrani dirijat de renumitul învățător Mihail Anca care au primit
aplauze furtunoase. Iar eleva Vitoria Mităr Lerca pentru poezia
„Rugămintea din urmă” pentru felul cum au declamat-o, au pri-
mit puternice aplauze și au fost luată pe brațe și au fost aruncate
pe ea buchete de flori de lăcrămioare.
„Comuna Vrani” în că din vechime au fost „pilde vii” între co-
munele din jur și un debut răsunător în frumosul „Banat”.
Dând dovadă că are mari răzărvi de capacitate și afirmare
culturală. (Renumitul învățător Mihai Anca a afirmat în mai mul-
te rânduri:că în decursul anilor cât a educat – 37 – de promoții în
învățământ, singurul elev nepedepsit de el, a fost eleva Victoria
Mităr Lerca. Întotdeauna a fost mai pregătită decât i s-au pre-
tins! ,,Având o memorie nemai întâlnită, inteligență uimitoare și
purtarea morală exemplară!”)
Vis de pace – (de Dulfu)
Glasu-l plângerii din lume

Se opri și nu mai plânse,
Căci de atât potop de lume
Chiar și iadul se urâse.
Diavolii, plângând de ciudă
Rușinați se risipiră,
Când din patru părți a lumi
Zori de pace se iviră.
Duhul păci de la „Domnul”
Se purta din țară-n țară,
Toate limbile dușmane
Către pace se plecară.
Undeva, într-o capitală
S-adunară diplomații,
Se așeze pacea-n lume
În unire toți ca frați. (etc, etc)
..............................
Rugăminte din urmă (Gh. Coșbuc)
Ești schilav tot! Un cerșitor

Te-ntorci acuma acasă
Și ce frumos fecior erai!
Dar oricum ești, ce-ți pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Și casa voastră-n vale,
Și beata mama-ți ieși
Plângând în cale
Și eu rămân să mor pe-aici

Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ăjung
Să văd ziua de mâne.
Cu douăzeci de o dată-n car
La groapă mă vor duce,
Și, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce
Noi de copii ne știm, și am fost

Ca frații, baba mai bine,
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărțit cu tine;
Și tu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ți răsplătească Dumnezeu
Că e bun și mare!
Și auzi acum! De-or întreba

În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că nu-ai de mine știre,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce îti place
Că pentru ei or viu, or mort
Tot una faci
Iar mamei- doamne, cum aș vrea

Credința să o înșele!
Să-i spui că mai lăsat rănit
La Turnu Măgurele,
Voi sosi cât de-ncurând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dacă-ar ști că-s mort,
Și-ar pierde mintea.
Tu să-o amâi cu zi de zi
Și spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Și pentru ce sa-i amărăști,
Și zilele puține?
Că n-are-n lume bun și drag
De cât pe mine.
Iar linii, de s-ar întâmpla,

Să vă-ntâlniți vreodată,
Să-i spui că-s sănătos și aș vrea
Să-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De o doare ori n-o doare
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umdele paie, că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că dureri eu mă izbesc
Și urlu-ntragă,
Și că am murit gândit la ea,
Că mi-a fost dragă.
Și dacă ochii ei atunci

Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog să o lași în pace.
O frunză veștedă nu-ti dă
Cuvânt să zici că-i toamna
Și o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!
Și acum dă-mi mâna!A sunat

Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare.
Și ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine;
Pământul țării să-l săruți
Și pentru mine!
Poezia a fost declamată cu voce plângătoare și cu obrajii

brăzdați de lacrimi.
Puternice apleuze din partea mulțimii. (timp îndelungat)
192
10 Mai 1935 – Tinierii Premilitari și fanfara din Vrani în fața primăriei, în portul lor național
ersonalități cu înaltă pregătire 1910-1930,

P
din comuna Vrani
Dr. I. Tămășel șef barou advocați, Biserica-Albă
Dr. Nițu Roșu, doctor în drept. Biserica-Albă
Dr. Nicolae Ogrin „două doctorate”, dreptu și în știință econo-
mică și Prof. Universitar.
Academician Gh. Surlaș (Anghil)
Inginer Adam Ogrin
Învățătorii comunei Vrani începând cu anul 1781,

până în anul 1951
Bela Jiva perioada de învățământ anul 1781
Gheorghe Ciulin 1826-1971
Iosif Ciulin 1871-1904
Nicolae Lungu 1872-1906
Maria Anca (năcută Vuia) 1904-1937
Mihail Anca 1906-1938
Iancu Matei 1937-1938
Livia Strizu 1938-1939
Pavel Pătruică 1939-1941
Ghiorghina Bena 1939-1940
Dimitrie Baloșin 1940-1941
Maria Arbonescu 1940-1945
Valeria Țunea 1941-1945
Gheorghe Gâza 1941-1942
Constantin Popescu 1941-1943
Victor Balint 1942-1943
Ion Petru 1945-1951
Ecaterina Petru 1945-1951
Ghiorghina Bena 1945-1951
otarii comunei Vrani începând cu anul 1895 până în

N
anul 1950
Adrian Albu (între anii) 1895-1900
Iosif Vrănianțu (destituit lipsă în gestiune) 1900-1907
Dragolib Șolea (între anii) 1907-1918
Gheorghe Ieremia 1918-1929

Nicolae Ciuciu 1929-1933
Gheorghe Ieremia 1933-1935
Nicolae Ciociu 1935-1939
Iosif Iucu 1939-1945
Jiva Cionca 1945-1949
Pavel Popescu 1949-1950
Originea familiei Crega-Lerca de sub Nr. 190-92- fost prima

dată Nr. casei 114.
Ca să ne cunoaștem familia, scriu acestea rânduri în legătură-
tură cu originea ei.
Strămoșii acestei familii se pot dovedi căci au existat încă în
secolul XVII și erau de origine și naționalitate români și de reli-
gie ortodoxă. (Aveau credință neclintită în Dumnezeu)
Încă de la început, strămoșii acestei familii, au fost apreciați

de consătenii lor ca o „familie cinstită, religioasă și harnică!”.
Ocupația moșilor și strămoșilor, era agricultura și creșterea vite-
lor. De la început strămoșii acestei familii, erau legați de glia de
pământ, pe care o muceau cu râvna din noapte, până în noapte.
Făcând mari sacrificii pentru ca urmași familiei „Crega-Lerca” să
fie fericiți.
Așa căci prin munca lor cinstită și binechibzuită, s-au ridicat
și ar fost numărați de către săteni „printre familile de frunte ale
Vraniului”.
În anul 1912, Ion Crega-Lerca născut 1856, primește titlu
erarhic „virilist”. Art. 32-Legea maghiară.
Pentru faptul căci au plătit impozit statului peste: 200 coroane.
Asemenea titlu l-au primit: popa Roșu, Ion Anghel, popa
Tămpșel, Adam Teica, Domăschin Hoaită, Micolaie Atnagea, Păun
Atnagea, Micolaie Bălmăz, Micolaie Gârgoașă, Mârcia Radu, Ion
Ieuta.
- 12- persoani definitiv în Reprezentanța Comunală. „Viriliști”
195
Urmași din familia Crega-Lerca (1942)

Presupunem după Nr. de case din vechime 114 – unde pro-

prietare era Teodor Muntean iar Nr. 116, era proprietar Ișfan
Crega (erau vecini cu casele) din aceste două familii să se fie dat
nașterea strămoșilor arătați mai jos?
Numele și Anul Răposat Cazul

prenumele nașterii anul morții
Ianăș Crega 1794 necunos-
și soția cut
Mara Crăga 1796 „
(Lerca)
Atanasie 1824 V. 31 1897 ,,astmă 73 ani.
Crăga și 17 ianuarie din cauza Atanasie
soția eforturilor
fizice”
Ecaterina 1825 1910 „debilitate 85 ani.
Crăga 17 nov sănilă” Ecaterina
Ruja „ dată 1853 1933 „debilitate 80 ani.
noră la sănilă” Ruja
Mercina
Ioan Crega 1856 1923 „astmă 67 ani.
și soția 2 iulie gravă din Ioan
cauza
efortului”
Anisia Crega 1857 II 25 1938 „debilitate 81 ani.
(născută 29 martie sănilă” Anisia
Găitoane)
Copii lor: 8 copii lor
copii Ioan
Fevronia 1874 1880 difterie
18 ianuarie
Atanasie 1879 1882 Difterie
11 Nov
Numele și Anul Răposat Cazul

prenumele nașterii anul morții
Tamaș 1882 1 iulie Difterie
1882
Ioan 1887 1891
9 oct
Ecaterina 1892 1893
23 ian
Paraschiva 1883 1963 „Paralizie” 80 ani
(dată noră 7 Nov
la Nr. 96)
Ioan Crega 1895 1921 Mușcat de 26 ani
cu soția 20 mai un câine
turbat
Maria Crega 1893 1984 Debilitate
(născută 17-VIII 27- Febr senilă
Mităr)
Victoria 1911 1923 Scarlatină
Mităr X-14 25 Iunie
(născută în
concubinaj)
Ion Crega cu 1915
soția IV - 1
Raveca 1915
Crega I - 21
Gheorghe 1931
Crega XI-8
Victoria 1934 1982 „Cancer” ficat
Crega VI- 28 V 29 ora 2 1982 mai 29 ora 2
A.M.
Debora 1938
Emilia III- 25
Crega
Întrucât nici unul din cei (trei copii) nu s-au atașat famili-
ei, fiecare au mers pe socoteala lui...! „Casa” de sub Nr. 9, după
moartea părinților, îi expusă vânzării și în felul acesta familia
„Crega-Lerca” își închide capitolul de existență în comuna Vrani.
(Doar mormântul familiei, în cimitiril din Vrani, va păstra pe mai
departe numele familiei)
Document pagina 177. În fruntea comunei este:primarul, no-
tarul, tutorul orfanal, casarul și jurații, care împreună compun
antistea comunală (Közsegi eliöljarosag).
Antistea comunală
În comuenel mici antistea comunală se compune din un jude,
(biro) subjude, cel puțin doi jurați, notarul cercual, medicul și
tutorele cercual.
În comuenel mari antistea se compune din un jude, subjude,
casar, notar comunal, medic comunal, tutor comunal și cel puți
patru jurați (cap 63 din legea comunală).
În comunele mici pe jude și pe jurați îi aleg alegătorii er pe
notarul și tutorul cercual membrii reprezentantelor tuturor co-
munelor (cap. 68).
În comunele mari pe jude, pe jurați, pe casar și tutorul comunal
îl aleg alegătorii comunali, er pe notari și medic, reprezentanța
comunală.
Notarul și medicul se alege pe viață er ceilalți diregători pe 3
ani (cap 69).
Antiste comunal pote fi ales acel alegător, care este de 24 ani
(cap 73) Președintele adunării electorale sau de alegere este
protopretorele sau pretorele (cap 72).
Înainte de alegere se face candidarea, adecă se spune că cine
pote fi ales de diregetori. Pentru posturile de primar, notar și
medic, candidarea o face protopretorele, er pentru ceilalți diri-
getori candidarea o face reprezentanța comunală (cap . 77).
Dece alegători pot ce cere în scris votare și președintele e în-
datorat a ordona (cap . 79).
Datorința antistei comunale este:a împlini hotărârile reprezen-
tanței, precum și ordinile venite de la comitat, a scote dările, a îngri-
ji ca tinerime să meargă la școală, er juni la asentare ș. a.
Reprezentanța comunală document

Membrii reprezentanței se compun: pe jumătate din acei lo-
cuitori ai comunei, care ai plătesc mai multă dare, adecă viriliș er
jumătate se aleg de către locuitorii comunei (cap. 32). La compu-
nerea listei candidaților, darea advocaților, medicilor, preoților,
învățătorilor ș. a. se socotesce îndoit.
Membri reprenzentanți se ale pe 6 ani.
Ales în reprezentanță, poate fi acel alegător ce a trecut de 24
de ani.
În comunele mici reprezentanța se compune din 10-20 mem-
bri, în comunele mari din 20- orașe, din 48-200.
Reprezentanța comunală dispune de comunei, face preli-
minarul peselor comunale, socotelele comunei, îngrijește de
școalele comunale.
Reprezentața ține adunări sub prezidiul primarului, de câte
cere trebuința.
În contra hotărâri reprezențaței, se pot face în 15 zile la comi-
siunea municipală și apoi și la ministrul de interne.
Domiciliul sau aparținerea la comună

Fiecare cetățean al statului trebuie să se țină de o comună.
Nimenea nu poate aparținea, decât la o comună (cap V).
Copiii aprațin la comuna, care au aparținut părinții. Soția ase-
menea aparține la comuna, căreia a aparținut bărbatul ei. Fiecă-
rui cetățean îi stă în drept a se așeza cu locuința din o comună în
alta, descoperind dorința sa comunei în care voiește a se așeza
(carea nu-i poate denega dreptul a se așeza acolo. Cel primit în
legătura comunei are drept toate drepturile care se dau prin lege
membrilor comune (cap 13).
Complectări referitoare la familia noastră

M-a povestit maica:„Despre taica Ion când au fost mic”, mama-
sa l-a luat înfășat cu ea la lucru câmpului ca să-l alapteze în cursul
zilei. La un tăiat de grâu, au plecat ca deobicei la lucru, „cu noap-
tea-n cap” până la ziuă au făcut funiile gata pentru un lanț de grâu.
Când s-au dus să-și alăpteze copilul:„momenet îngrozitoare, de

spaimă”. Pe perinuța în care era înfășat micuțul copilaș, era încolă-
cit un șarpe! E de gândit starea de spirit a mamei în asemenea îm-
prejurări. . . (!!). Și trebuia să lucreze toată ziua. Cum o fi fost inima
ei de mamă, cănd l-a lăsat copilașul din nou singur și s-a apucta de
lucru??. . . Înspre seară au plecat cu micuțul copilaș în brațe spre
casă, ca să poată face mâncare pentru a-i casei când se vor întoar-
ce de la secerat și să mai dea mâncare la vite, păsări care erau pe
lângă casă. În asemenea împrejurări au câștigat pâine și cu mare
păstrare și chibzuință au făcut averea rămasă urmașilor familiei.
Două generații și-au sacrificat viața, de s-au ridicat și au
ajuns printre familile de frunte ale satului!!. De menționat:La
împroprietăriri fiecare familiei au primit 12 jughere pământ,
însă parte din săteni, fiind niște bețivani, leneși nu le plăcea
lucru au vândut pământul primit oamenilor harnici ai satului.
Nu prin furturi și cilăie și-au făcut gospodărie, ci prin trudă
și sudoare și cu multă omenie!”. . .
Am scris rândurile de mai jos, pentru a fi cunoscute ca amin-
tiri familiare; Tata decedat 1921, mușcat de un câine turbat.
Moarte cât se poate de fioroasă. Ceva de neînchipuit. „Tragică
întâmplare!” semnat Nițu.
Tata, au fost cunoscut la Vrani și ca un bun povestitor.
Ion Crega 1895-1921 decedat la 26 de ani. Tata militar. „Tata
ca răcrut în armata Austro-Ungară” noimbri 1915- cu multă
cunoștință auto-didactică. Au cunoscut la perfecție și două
limbi străini –maghiară și germana.
La Nr. 190-92 tata, rămas: singurul urmaș legal.

Anexată: Împăcăciunea lu Cecea Lerca la data 5 aprilie 1907
timbrată legal pe acel timp. Prin care recunoaște căci au primit
zestre din partea părinților: tata Ion Crega și Anisia Găitoane
(mamă) și e pe deplin mulțumită și nu mai are nici o pretenție
din averea rămasă, nici ea și nici urmașii ei. Semnată propriu
în față de martori.
Ceicămea, au ținut (lanț de la Rovină) din 1923 până la
1947. Eu am plăcit impozitul și ia l-a folosit.
Dacă betul „tata” nu i-ar fi dat împăcăciune alu „Mami” Ar fi

luat jumătate din avere.
n scurt istoric.
U
Început de destrămare în familia noastră
„Tragică întâmplare!. . . Fotografia lu Dida Sora făcută 10 Mai

1923 – în Gaiul Ciorti. Dida Sora 1911-1923
Dida Sora în fotografie – cu două ceasuri înainte de s-a stinge

din viață (Foto 25 iunie 1923)
Dida Sora decedată, lângă „mama”

zdrobită de durere, cu ochii stinși de lacrimi
Te-ai dus pe totdeauna, te-ai dus din astă lume,

Iar noi cu ochii în lacrimi, mereu gândim La Tine!
Mama și fratele tău
În fotografie: urmași din familia noastră 1942- (pentru un

moment îmbucurător) ,,. . . Trei copiii în jurual mesei bucurii ne-
au fost cunună” așa au fost odată. . .
Victoria primu dintre noi s-a stins din viață 29 mai 1982 etate
48 de ani. 1934-1982- 29. V Maria Crega 1893, Ion Crega 1915,
Raveca Crega 1915, Debora E. Crega 1938, Victoria 1934, Gh.
Crega 1931
Concluzie finală:
Trei copiii aveam odată. . .
I-am iubit, atât de mult. . . (!!)
„Ei”, au distrus viața noastră!...
... Au destrămat ,,Căminul Sfânt!”
(Familie existentă peste „200 ani” în Vrani)
Casa de locuit a familiei Crega-Lerca era așezată în plațul de

sub Nr. 190- fost în trecutul îndepărtat Nr. 114. Iar în primăvara
anului 1912 – se cumpără plațul de sub numărul 92- de la Ghe-
orghe Cârcotă (zis Gh. Nițu) cu suma de:,,una mie două sute co-
roane” (sumă egală cu trei părechi boi clasa I). În anul 1915 – se
construiește o parte din clădiri, în plațul nou cumpărat, și în tomna
aceluiași anu, familia își schimbă domiciliul de la numărul 190- la
clădirea nouă de sub Nr. 92 (în centrul satului). Valoarea acestor
clădiri, fiind lucrate numai din material nou și pe o suprafață de:
38 metri liniari în formă de unghiu, cu tot cu manoperă a costat
suma de: 2800 coroane (două mii opt sute coroane).
„Casa de locuit din plațul 190- din trecutul îndepărtat Nr. 114
s-a făcut în anul 1860-1864”. Proprietari Atanase și Ecaterina
Crega Lerca.
În anul 1920, se șopăi și zidește cu piatră fântâna din curte,
se construiește ambarul de porumb și o cameră în față. În anul
1928, se construiește casa de la strada (adecă de la drum conf.
cu fotografia).
Casa noastră. Casa Nr. 92 la stradă, 1964
Din lipsa brațelor de muncă a familiei, orice lucrare făcută era

plătită cu bani gata și la prețul zilei de lucru.
Așa căci valoarea casei de la început până la terminare, trans-
portului brațe de muncă, materiale, manoperă a costat = 300,000
(trei sute mii lei).
Valoare totală a plațului, de sub Nr. 92, cu clădirile lui în for-
mă de careu s-au ridicta la amri sume bănești, care valori egalau
peste (douăzeci părechi boi) clasa a I-a.
Cu această sumă de bani, în orice vreme, puteia cumpăra, o
casă de gradul (I) de la oraș.
Mențiuni:
Suprafața plațului de sub Nr. 190, este de 800 stânjeni, adecă
29 ari, iar suprafața plațului de sub Nr. 92 este de 400 stânjeni,
adecă 14 ari.
Port țărănesc sezon de vară ținută de sărbătoare, 1934

Lungimea casei la stradă are 20 metri liniari. Dependințele (în

curte) au 22 metri – 70 (a se vedea schița mai jos).
„Înlăcrimat – privesc la schița clădirilor noastre făcute prin

multă muncă și sudoare. Rămas doar numai un vis frumos
pierdut demult în negura vremurilor. Nițu
În anul 1937, Anisia Crega-Lerca, donează bisericii ortodoxe

din Vrani (un jugher pământ).
Bătrânii, din această familie, în mersul vremi, prin hărnicia
lor într-un mod bine chibzuit „cât și debutul lor moral” ar putut
să înjghebeze pe lângă „pământul moșesc de 12, jughere” încă
28, jughere și 400 st. pământ. Redăm componența pământului
pe varietăți = 2 ½ jug. fâneț, 1 jug. vie la „Poiană” – 1400 stj.
vie la „Păclișa” în gealu Coșteiului (Iugoslavia) 400 stj. plantație
cu pruni la „gelniță” – 600, stj. plantație salcâm peste ,,Răgetcu”,
34 – jughere și 400 stj. pământ în hotarul comunei Vrani (teren
arabil) care era planificat într-un mod bine chibzuit cu cereale și

plante furajere, ca trifoi și lucrenă de la care scoteau mai în tot
timpul producții uimitoare, Care au fost valorificate în mai multe
forme, aducând câștiguri frumoase și în bucurătoare.
N-am vrut un „pape-mito, să-mi spună argații mei,

Favorazați de vremuri, bețivi și mișei. . .
Doi ani pe drumuri negre, de casa-nstrăinat,
În fața sorții vitregite, „Eu capu am plecat!. . . ”
În faimoasa dictatură, august 1944
Bâtrânii, familiei Crega-Lerca din generație în generație, prin

hărnicia lor și comportarea lor „demnă de admirat”, au ridicat
onoarea familiei la loc de cinste în comuna Vrani, cât și un debut
destul de răsunător în comunele vecine.
Mențiune: În totalul de 40 jugăre și 600 stj. se include 15 ju-
găre provenite din zestre după cum urmează: Anisia Crega au
adus zestre cinci jug. Maria Crega 5 jughere, Raveca Crega 5 ju-
ghere total 15 jug.
Străbuni familiei din generație au avut crezul cimentat: „Ni-
mic făr Dumnezeu”.
1915-1935
Strămoșii mei
„Strămoșii mei erau exemple. . .

Cinstiți, harnici cu renume!!
De model în satul nostru
Și în satele vecine!. . .
Ai mei, n-au știut robia. . .
Liberi, ei au vrut să fie,
Ei au cunoscut doar truda. . . !
„Pe moșie pentru glie!!”
Nădeșdea, le era doar „plugul”
Și plugari au vrut să fie,
„De truda lor prin sudoare”
Ei aveau o bucurie
Bucuria n-avea margini. . .
Așa, era la noi,
Când eșea s-a intra în curte din curtea noastră
„Un car frumos cu boi!. . . ”
Nu prin furturi, nici prin speculi. . .
Și-au făcut gospodărie,
Ci prin „trudă și sudoare!”
Și cu multă omenie!!”
Ne-ar lăsat „cuvânt de moarte”
Să mă feresc de cei rău (. . . )
Și credință „neclintită”
Să o am în „Dumnezeu”
În hoții și cu cilăie. . . (pătrunjel prin toata zama)
N-a umblat nici „Tată-L meu,
Și nici „Moșu nici ștrămoșu”
Cum gândiți să umblu Eu?. . . ”
Moara din sus „Ghităra” fotografiată din spate și parte din

„Borugă”, cu răchiți și sălcii din-mprejurul ei. În această moară
vrănenți au măcinat făină în vremurile grele și anevoioase
„Amintiri prietenești” din armată, concentrări și spitalul Lugoj

Mormântul lu „Mami” – așezat în cimitirul Baptist din Vrani –

decedată 28 februar 1984. Născută 17 august 1893
La mormântul lu Mami 1893-1984

Epitaf: - lu „Mami”
„În chinuri și durere te-ai despărțit de mine!. . .
Eu dor îți port în suflet. . .
Plângând gândesc la Tine!!”
Copilul Tău
Familia,1924.
1. Ion Crega 1915, 2. Toma Petrica străbun 1850-1929,
3. Maria Mităr (bunica) 1870-1949, 4. Mami-1893-1984,
5. Ioșchiță 1911-1979, 6. Trăian 1914
Amintiri din viață, cu album cu fotografii.

Fotografia din anul 1924 – cuprinde: parte din neamurile
mele după „Mamă”
1850-1929 la numărul 2 Petrica Toma (străbun) la numărul
368
Maria Mităr născută Petrica (bunică) 1870-1949 la numărul
4 - ,,Mami” – Maria Crega născută Mităr 1893-1984
La numărul 5 Iosif Micșa verișor 1911-1979
La numărul 6 Trăina Micșa verișor 1914
La numărul 1 din fotografie Eu: I. Crega Lerca 1915- (9 ani)
Schița Cimitirului Baptist din Vrani

Goleț Fiica Fiica Găitoane Banu Cuzma Barac
Nicolae Satnca Florica Maria Maria Gheorghe Elena
Teica Goleț Răboru Novac
Atnagea Jâța Surlaș Stancu Mitar Loc gol
Solomia Maria Valer Teodor Maria
bunica
Martin Brânco- Mităr Brânco- Cuzma Loc gol
Mităr vean Ecaterina van Păun Iuliana
Petra
Bocșan Loc gol Micșa Muntean Găitoane Mităr Cichiri
Iuliana Iustâna Lazăr Solomia Elena Pătru
Luca
Cornici Brân- Stancu Cornici Micșa Stancu
Maria covan Maria Ana Maria Nistor
Lidia
Ocanovci Zărcula Branco- Atnagea Mităr Mităr
Mărioara Iacob van Iuliana Petru- Eva Gaita
Floarea Gaita
Mităr A. Vră- Papue Muia Pa- Mădălișa Ocanovici
Gheorghie neamțu Maria vel Nică Elena Maria
Marița
Cornici Atnagea Martin Cichiri Cornici Tămășel
Pavel Maria Petrica Elena Elena Carolina
Dima
Lazarovici Atnagea Micșa Mităr Găitoane Loc gol
Gaita Iosif Mărița Silvia Iosif
Radu
Vrăneanțu Goleț Atnagea Stanciu Lazaro- Loc gol
Maria Ion Maria Eva Vâr- vici Eva
Teica Dima vara (Brancu)
Papue Stoi- Filipoaie Mităr Mităr Mităr
Silvia covici Haralampi Nicolae Aurelia Todor
Eufrosi- Nicola Micola
na
Vrăneanțu Stoi- Alexandru Mităr Roșca Dobroia

Iosif covici Amalia Livia Carolina Valeria
Dușan
Mităr Ana Rambu Gherman Radu Topală Topală
Victoria Marița Valeria Păun Carolina
Neda
Pera Ioana Pera Vinu Ma- Vinu Stanciu 30. IV. Trăia
Ghe- ria Livia Maria 1986 Chi- Micșa
orghie la Micșa 94 ani
Istudor 88 ani
Atnagea Loc gol Vernica Traian Maria Toma
Maria Maria Turcu Turcu Loală
Mima 1980 1988
Gava Ana- Gaca Nica Ma- Crega Bena Ana Loc gol
stasia Aurel ria Maria Ioțoane
Lerca
1893
1984
Peștenariu Loc gol Vrăneanțu Loc gol Dumitru Veta Pâțu Moșul
Carolina Traian Cornici Surlaș Ion Do-
broia
Vraniu din punct de vedere religios
Încă din vechime „Strămoșii” noștri erau religioși, păstrau

chiar cu sfințenie „Duminicile și sărbătorile de peste an mergând
la biserică”.
La începutul strîmoșii noștri erau de relogie Ortodoxă și nici
au cunoscut o altă religie, până mai târziu cînd au luat ființă la noi
în comună o sectă religioasa „Baptiști” (adecă botezați) și „Oastea
Domnului” o anexă a bisericii Ortodoxă , cu timpul această anexă
bisericească au dispărut, iar secta religioasă „Baptistă” au fost re-
cunoscută de lege, ca „Cult religios”. (Cultul Creștin Baptist).
În anul 1932, membrii „Cultului Baptist” din Vrani au cumpă-
rat plațul sub Nr. 102, și și-au zidit o casă de rugăciune (biserică).
Cheltuielile, de cumpărarea plațului, cît și materialul de

construcție al bisericii s-a făcut printr-o colectă a membrilor bi-
sericii baptiste din Vrani. (după cum urmează:)
– Maria Crega Lerca a contribuit cu: o salbă de galbini mari
(nouă bucăți) – fiind și primul donator. Potrivit unui citat Biblic
se poate asămăna cu cele arătate în Evanghelia Luca capitol 21
– vers 1. 2. 3. 4.
– Pe locul doi = Martin Petrica Drăgănici a contribuit cu: 13
000 mii lei și manopera a fost făcută în mare parte de el.
– Pe locul Iosif Găitoane (Răboru) a contribuit cu: șapte mii
cărămizi egal 7000 lei. Ceialalți au contribuit cu diferite sume
bănești mai mici.
În orice caz această clădire s-a făcut printr-o colectă cinstită
și nici decât dubioasă. Cu capital de colectă, baptiștii din comuna
Vrani și-au cumpărat „Harmonu” și instrumente, formând o fan-
fară demnă de admirat, instruită și dirijată de renumitul dirijor
de altă dată, Matrin Petrica Drăgănici. De asemenea și-au format
și cor bisericesc (cor mixt).
După cum am arătat în comuna Vrani există (două culte religi-
oase) fiecare dointre ele își iau „cimitir separat” Cimitirul Baptist,
mai mic însă bine aranjat și cimitirul Ortodox format la anul 1700,
cu o suprafață de: 4 Ha pământ. (împodobit cu flori naturale, dife-
rite feluri, începând cu foiofiu și terminând cu crizanteme).
Aici își zac osemintele „moși și strămoșii noștri” și „tineret
care s-au stins din viață în fragedă copilărie” – lu care le purtăm
„doru și o deosebită recunoștință!”. Mormântul lor și pe ei . . .
i-am păstrat „memorial” și parcă i-am și văzut ca pe un mic ecran
o perioadă de: - an de zile – cât am fost îndepărtat de casă.
La -1700- când s-au format cimitirul, au fost cimitir „comu-
nal” – al comunei Vrani. Aici s-au repartizat loc pentru înmor-
mântare pentru fiecare familie (după cum se mai poate vedea și
în ziua de azi).
Pentru a se cunoaște motivul din ce cauză și sub ce împre-
jurări s-au format (două) cimitire. Este necesar a se arăta ca-
zul: preotul Nicolae Balmez fiind un om politic pe vremurile
de atunci au făcut abuz de putere și a dat numirea cimitirului
de:„Cimitir Ortodox” – în loc „Cimitir Comunal”. Un felul aces-

ta s-au format „Cimitirul Baptist”- (Donație de teren din partea
Martin Petrica Drăgănici).
Obiceiuri din bătrâni la Vrani fiecare sat își avea specificul lui în
fiecare sat erau obiceiuri diferite, pe care sătenii le țineau ca ceva
sfânt și le păstrau cu mare strictețe. (din generație în generație.
Erau erau multe obiceiuri distractive care s-au moștenit din
strămoși și s-au păstrat din generație în generație. Obiceiuri de
lăudăroșie când vrănenți cătau să se concureze unul pe altul, „ca
plugari muncind din noapte până-n noapte, ca producția lor să
fie deosebită de a vecinului său, cu bunurile avută căutau se ara-
te fiecare superioritate”.
În acest caz, nu de puține ori vrănenți au fost invidiați și
criticați de uni săteni ai comunelor vecine, prin faptul căci au
avut o fire „lăudăroasă”. Da! Întradevăr au fost lăudăroși, însă
lăudăroșia lor era justificată, pentru căci au avut cu ce se lăuda!.
. . Viața vrănenților trebuia trăită ca se poate fii cunoscută și nici
decât criticată.
Redăm câteva din obiceiurile bătrânilor, pe care le păstrăm
cu sfonțenie și cu mare strictețe.
„Duminica, era considerată răpoas duminical, iar sărbătorile
se respectau cu cea mai mare strictețe. ” La Duminica lăsatului
de brânză (zăpostât) seara se trăgea clopotul (arângul) bise-
rici și fiecare familie se ducea uni la alți, la neamuri, vecini și
tineretul săruta mâna bătrânuilor, iar cei de o vârstă potrivită
se sărutau reciproc unul pe altul un sămn de „ertăciune” (chiar
dacă erau certați careva dintr dânși, la „Duminica lăsatului de
brânza s-au împăcat unl cu altul”. Spunând cuvintele: „Si ne eartă
Doamne greșelile noastre precum ertăm și noi greșitilor noștri.
Învierea Domnului să o ajungem cu bine”.
Doi/ februarie „Stricenia” Ziua ursului – Dacă își vede ursu
umbra va fi vremi ră- 6 săptămăni – iar de nu va fi – 6 saptămâni-
vreme bună.
La 9 Martie, se sărbătorea sfinți 40 de mucenici (Sâmți) se
împărțea pomană, cu colaci (împuși cu țeava de răzvoi și unși pe
deasupra cu miere de albini sau strușie).
Pră „Sântoaderi” (Sf. Teoader) se ținea sărbătoare o săptămâ-

nă de zile, să faceau ligănușuri, vârcijuri jocu de-a popicu cu care
petricea tineretul ziua, (în fiecare an parte din tineri satului s-au
făcut cunoscuți, așa ziși moșii de pe Sântoaderi).
În fiecare seară în aceasta săptămână se făceau prin sat lu-
minicichi, care deobicei țineau până la miezul nopți, la care l-au
parte vecinii de prim prejur, să făceau boboloși (cochiță) pentru
copiii și femeile din jurul luminii, iar bărbați și îndeosebi bătrâni
goleau cu sete câte un bocal de vin și povesteau diferite legende
cu „caii lu Sân-Toader”.
La 25 Martie (la Blagovișteană) fiecare familie obișnuia la
amiază, să pregăteasca mâncare numai cu pește și seara să bată
vătraiul de trei ori în jurul grădinii, pentru ca pe timpul de vară,
grădina să fie ferită de șerpi (din obiceiul babelor). (la „Sâmbăta
lui Lazăr copii de școală cu preotul mergeau după sălci. )
Obiceiuri
La „Sâmbăta lui Lazăr”

Oamenii bătrâni și femei, preotul îmbrăcat în odășdi, copiii
de școală mergeau după salcă pe marginea „Borugi”. Nouă copiii
din clasele mari erau îmbrăcați cu stihări și cu răpizi, mergeau în
urma steaguri bisericești purtate de voinici din sat care mergeau
în fruntea coloanei și se cânta fără întrerupere „Învierea cea de
obște”.
Copiii de școală în permanență sunau din clopoței (zvonuri)
pregătite în mod obișnuit pentru acestă veselă sărbătoare: „În-
vierea lui Lazăr”.
„La Joi Mari” acte dramatice cu vânzarea și prinderea lui „Ii-
sus”, act religios cuprin în 12 evangheli.
La Joi Mari, mai era obiceiul de a se împărți pomană cu colaci
și fiecare familie în amintirea morților, în dimineața acelei zile
să aprindă lumănări și să facă luminicichi la „mormânț” (cimitir)
și să meargă în „Rât” (islaz) să bată niște bețișoare de salcă în
pământ, atâtea bucăți, cât avea numărul morților, sau în aminti-

rea acelora pe acre i-au dorit mai mult, la un metru depărtare de
aceste bețișoare (țărușe) se bătea un bețișor mai mare la care i
se dădea numele de tâlhar. Aceste bețișoare se udau cu apă din
Borugă până la Duminica- morților, iar atunci au fost scose și
azvârlite pe apă (Borugă) sponându-se diferite vorbe în amin-
tirea morților ți pe marginea podului de trecere peste râu, erau
bătute tăblițe cu numele aceluia care s-au stins din viață și data
decesului și li se spunea „puntea morților”.
Când „Râtul” (izlazul) era înverzit și presărat cu găinușchi
(păpădie) înflorice, junii satului și fetele mari își petreceau o
parte destul de frumoasă (păzind puii de gâscă) și la umbra unei
sălci, sau în țărmul Borugi, își luau pe furiș câte o sărutare. . .
La „Vinerea Patimilor” majoritatea vrănenților se duceau la
biserică, cu lumănări, buchete de mixă (zambilă) și „fișnicele”
(floarea Paștelor) care se puneau la așa-zisul „Mormântul Dom-
nului”. Înmormântarea Domnului se făcea, ocolind de trei ori bi-
serica și de fiecare dată când cântăreții bisericii cântau ,,Sfinte. .
. !” garda acre era formată din tinerii satului, îmbrăcați în unifor-
mă militară, în armați cu puști (imaginau pe foțti ostași romani
de la mormântul Domnului) trăgeau salve de pușcă.
În tot timpul cât s-au petrecut actul înmormântării se bătea
toaca.
La „Paști la Înviere”
Când preotul bătea în ușa bisericii zicând: Deschideți ușile
să intre Împăratul Măriri, aceeași gardă trăgea salve de pușcă,
arângul (clopotul) biserici bătea necontenit, dând de veste în-
tregii comune despre marele act al „Invieri” căci au început a
se sărbători. Din fața primăriei se trăgeau alte 4-5 salve de pivă
din fața primăriei, în cinseta „Marelui Act al Învieri Domnului”.
Credincioșii care erau la biserică cu preotul în frunte au format
o coloană, cu steagurile bisericii, lumini aprinse cât și tabloul În-
vierii și au pornit pe străzile satului, cântând „Cristos au Înviat!”.
La fiecare casă se aprindeau lumini în cistea și ca amintirea
marelui eveniment creștin „Învierea Domnului”. În prima zi de
Paști, era obiceiul ca femeile să împartă colaci și ouă roși la veci-

nii, neamuri și dădeau pomană oamenilor săraci.
În toate trei zilele de Paști, atât tineretul satului cât și bătrăno
ciocneau ouă roși.
Ciocnitul „ouălor roși” la Paști era așteptat cu o mare nerăb-
dare de copii și cu mare veselie de bătrăni și femei. În prima zi de
„Paști” la amiază când orice familie se punea la masă, se aducea
un colac mare cu ouă roșii în el „Numit Prinos” iar capul fami-
liei îl tăia cu cuțitul stropindul cu vin roșu, în amintirea Sânge-
lui Sfânt vărsat Golgota. După aceea fiecare din membri familiei
ciocneau câte un ou roșu, spunând „Cristos au Înviat!” - iar alții
spuneau „Adevărat că au Înviat. !”
Atunci se servea masa (de unde nu lipsea la nimeni carenea
de miel, un tradițional obicei rămas din strămoși „cu mielul Pas-
cal”. În prima zi de Paști era interzis a se face nunți sau joc în sat.
În anul 1913, în ziua două de Paști, primarul satului Martin
Atnagea au interzis de a se face joc în sat, pe motive politice pe
acele vremuri. Jocu (hora) s-a făcut dincolo de râul Caraș, în ho-
tarul Coșteiului în locul lu Mila Lagea din Coștei, care teren se
ținea de județul Timiș-Torontal, iar primarul nu putea lua nici o
măsură de urgență, fiindcă serbarea era pe terenul altui județ.
La Înălțarea Domnului (Ispas) tradițional obicei ortodox de

a se scoate crucea din biserică, serbarea religioasă înaintea ma-
relui război mondial la „Crucea Albă, numită și crucea cu patru
stâlpi de pe Valea Coșteiului (în prezent în Banatul Iugoslav)
unde se despart patru drumuri:spre Coștei (Iablanca) Sălcița
și Vrani. Acolo s-au făcut servicul religios, unde au slujit patru
preoți din satele respective, în fața unui popor foarte numeros,
ce a participat cu regularitate la această oficiere religioasă.
Mai târziu, adecă după războiul 1914-1918, în ziua de „Ispas”
se sărbătorea și ziua eroilor care sărbare s-a făcut și se face în
comuna respectivă.
Preotul face rugăciuni în amintirea acelor care și-au vărsat
sângele pentru apărarea Patriei.
Pogorârea Duhului Sfânt (Rusalile) se sărbătorea (trei zile).

În fața bisericii se îbfingeau în pământ crengi verzi de diferiți
arbori, iar în biserică pe jos se împrștea iarbă verde. Femeile în
amintirea morților împărțeau pomană: Olcuță de la olari făcute
din pământ și călisite (smălțuit) cu diferite culori, care se um-
pleau cu lapte, iar la mănușa olcuței se punea chiț de cireșe. (bu-
curia noastră în copilărie: să udăm răsadul de varză cu „fârgu în
răsadniți pe marginea Borugi. )
În ziua de 24 iunie la „Sânziană” era un tradițional obicei ca
la fiecare casă să fie pusă în poarta casei la stradă o cunună din
flori de sânziană și alte flor de câmp, în amintirea nașteri proro-
cului Ioan Botezătorul. Iar pe timpul când vara era secetoasă se
obișnuia obiceiuri băbești, se făceau „Duduloaie” care umblau
prin sat și cântau la fiecare casă: duduloaie, loaie Domane dăi să
ploaie, cu găleată de apă udi lumea toată. . . etc și pe ,,duduloi” se
arunca câte o vadră de apă.
La 29 iunie, ziua lu Sfântu Petru și Pavel (Hramu Biserici) se

sărbătorea (două zile) prin faptul că la Vrani era „Nigeie”. Feme-
ile la această sărbătoare împărțeau pomană: Colaci, meră, peră
sau prune timpurii (corcodușe). În fiecare an la Sfântul Petru și
Pavel la Vrani era „târg de țară”, veneau fel de fel de negustori
de vite, negustori ambulanți cu diferite mărfuri, echipe de circ,
„tumbaroata” cea mai mare bucurie a copiilor. După masa se fă-
cea joc, (horă) în fața bisericii care ținea până noaptea. Noaptea
era bal, programul de noapte ca deobicei era compus din:piese
de teatru, cântări de fanfară și de corul mixt din localitate. În sala
de spectacol nu lipsea niciodată, bufet bineasortat cu gustări de
mizălărie, dulciuri diferite și beuturi alese provenite parte din
potgoriile Vraniului (Dealu Păclișa).
În sezonul de vară era o deosebită bucurie pentru tinerii

satului „la jârăzile de grâu”, tineretul îmbrăcat ca în sărbători,
făcea ziua de pază la arie (uneori prin dosul jârâzilor de grâu
feciorii și fetele mari pe furiș „se strângeau în brațe” spunându-ți
în grabă câteva vorbe de dragoste despărțindu-se cu promisiuni
oentru pețitul din toamnă) – „scăldatu” (la baie) de asemenea

își avea specificul lui, fecele mari obișnuiau mai întotdeau să facă
plajă pe ciment, sua pe pesecul înfierbântat de arșița soarelui,
iar feciori din sat, le priveau cu patimă dându-și diferite păreri.
Obiceiul de a merge cu vacile, pe miriște, toamna pe cucurezește,
jocuri da:„banca masa, cuțâtălu” etc bucurii și amintiri frumoase
din copilărie.
1) Cel mai vechi obicei religios, păstrat de mii de ani sunt

„jertfelii”
Acest obicei s-a prăznuit și în comuna Vrani până la începutul
marelui război mondial din 1914.
Anume: Vara, la strângere recoltelor, duminica, s-a prăznuit
acest obicei religios care s-a făcut în fiecare an. Aducerea dejertfi
se prăznuia cu mare regularitate. Sătenii din Vrani, mai numeau
acest obicei „pomana lui Dumnezeu”. În această zi, se puneau
mese întinse în stradă (de preferință) în jurul unei fântâni care
erau încărcate cu tot felul de bucate, „mâncări care se dădeau
oamenilor săraci, și călătorilor găsiți în comună”. – „Aducerea de
jertfi s-a început de la strămoșii noștri Cain și Abel. Doveditor:
Genesa (faceri) capitol IV – vers - - - V și la Exodul – Eșire, cartea
lu Moise capitol 9 – vers 38- 41.
2) Se mai păstra obiceiul la secerat (tăiatul de grâu) fiecare

proprietar lăsa din holda lui, un colț, un petec de pământ nesece-
rat, slujind drept scop oamenilor nevoiași, pentru spicuire.
3) De asemeni la culesul viei, se lăsau pentru trecători și oa-

menii săraci câțiva butuci de vie – neculeși struguri. Text Biblic
Leveticul. Cap. 19 v. 5-10
Înaintași noștri, străbuni Vraniului păstrau aceste obiceiuri
religioase cu mare regularitate și sfințenie. Obiceiuri, care da-
tează cu mii de ani în urmă, parte din ele culese din „legile vechi
a lui Moise din Biblie”.
„Străbunii Vraniului din generație în generație, în hărnicia lor
au fost exemple și cu multe evlavie. În urma lor se văd și azi ră-
mase mari progrese cu care ne putem mândri și să le păstrăm o

deosebită recunoștință. ”
În ziua de 6 august la „Probrajeni”, la această sărbătoare se
duceau struguri timpurii la biserică, după liturghie struguri au
fost împărțiți la copii.
La 15 august „Sântă Mărie mare” de asemeni sărbătoare, fe-
meiele obișnuiua să împartă cu colaci, feli de pepeni sau lubiniță
și struguri. (14 septembri ziua cruci cea mai tristă zi pentru
școlari, terminată vacanța de vară. Început de nou an școlar!)
În 14 octombri „vinerea mari” (Sfânta Paraschiva) 26 oc-
tombrie „Sâmedru” (Sfântu Dumitru) 8 noiembri ,,Arhangilu”
(Arhanghelu Mihail și Gavril” (6 decembrie) ,,Sânicoara” (Sfântu
Nicolae) la toate aceste sărbători se țineau praznice (împărțite
pe familii). În spre seara zilei respective se ținea cina sântului,
invitați:neamuri, vecini, prieteni. Pe masă era pusă răchia cal-
dă, ai cărei aburi băteua în grinda casei și amestecau cu fumul
de tămâie, pe care câte o babă a casei ținea tămăița, iar capul
familiei spunea rugăciunea ,,Tatăl Noatru” după aceea se sărvea
răchia caldă „Sărvită la parul de curcubătă”, apoi masa,: diferite
mâncări (de post sau de slastă).
După cine „Sântului”, sau după prânzul din ziua Sântului, cât
și coada Sântului, se servea bocali cu vin (de multe ori se făcea
risipă de beutură).
La sărbătoarea „Crăciunului” Nașterea Domnului, această
sărbătoare se aștepta cu mare nerăbdare de copii, iar bătrânii
o așteptau cu o nespusă bucurie și veselie. Colinzi din noaptea
de ajunul „Crăciunului”, și pe Seara Mare cea mai mare bucurie
pentru copii, colindătorii deobicei prea măreau „Nașterea Dom-
nului” comunicând-o astfel și altor creștini.
Colindele țiganilor: „Domnului Doamne!” vuia satul de zvo-
nurile lor și cântecul aprins care să muta de la casă la casă. (co-
lindele se terminau întotdeuana cu urări de bine la adresa celor
din casă). Un alt obicei la această mare sărbătoare a ,,Nașterii
Domnului” au fost când școlari din clasele mai mari au umblat
cu steaua. Scene dramatice de la „Nașterea Domnului Cristos”
și cu creștinismul în general (copii erau costumați) persoanele
principale:Irod Împăratul un ofițer cu sabie, cei trei crai de la ră-

sărit, Melior, Gașpar și Valtezar, iar unul din copii făcea pe Avram
Corbit, care purta steaua, care era făcută din hârtie colorată cu
semne zugrăvită ,,De la Nașterea Domnului Iisus”.
Un alt obicei: „Șezătorile de Iarnă” unde se adunau:vecini,
prieteni, neamuri în nopțile lungi de iarnă pentru a-și petrece
femeile mai tinere și fecele mari cu diferite lucruri de mână, iar
babele țeseau la război tot felul de ponevi împuiate cu diferite
culori de vârstă, pentru a avea la îndemână ponevile gata, pen-
tru a da zestră nepoatei, sau nepotului care era sortit să fie dat
ginere. Bărbații, în jurul unei mese povesteau diferite întâmplări
din viața lor, citeau diferite cărți de povești, tot felu de fabule, ca-
zuri cu haiducitului de pe vremurile îndepărtate, de haiducul de
Adam Neamțu în ceata lui au fost Rista Laza și Iova Răboru origi-
nari din Vrani despre care au scris istorie scriitorul „Izvernicea-
nu”. Haiducii pe vremuri, au fii îngropat în pământ o căldare cu
galbeni luați de la boieri, (la Crucea Albă). Câte un moșa albit de
„anii bătrâneței”, la focul cuptorului întorcea cu mare băgare de
seamă „canta de boboloși” iar pe masă „fârtaiul” care ca cantita-
te, ținea 10-15 litri, era plin cu vin din care se lua cu bocala și se
trecea din mână la toți mesenii și la cei de la șezitoare.
„Fârtaiul” cu vin de pe masă, era parcă un izvor, fiindcă be-
utura lui dulceagă, amărui – nu-mai avea sfârșit. (Noi, ca copii
ascultam, cu gura cascată poveștile de la șezitoare)
Petrecerea la șezătoare se ținea de seara până dimineață și
se făcea prin rotație la fiecare în parte!. În timpul sezonului de
„iarnă” era un obicei distractiv, căratul cu sania, acre era impo-
dobită cu diferite „cilimuri (ponevi). La saină eru înhămați cai ca
legende „galbeni de soare” împodobiți cu zvoane și clopoței și
care zburdau, de abia se putea ține în frâu. (Toate săinile purtau
decor uimitor în frumusețe).
Obiceiuri băbești = (superstiții)
1. La ,,naștere”, când o femeie a năcut, la trei zile spuneau ba-

bele vor veni: Ursitorile, - să prevestească viitorul noului năcut.
În noaptea a treia se pregătea pentru ursitori: trei turte, pen-
tru fiecare ursitoare o turtă, un piepten, o oglindă și un brâu
(dacă noul născut era fată se punea în loc brâu brăceri).
2. Prevestiri de rău: Când cântă cucuvea (ciușu) pe casă și
cioara bară, (prevestire de moarte familiară)
3. Pomană – la un caz de moarte, în ziua înmormântării, fami-
lia rămasă în doliu, făcea pomană cu diferite mâncări de: (post
sau de slastă) și beuturi și se împărțeau colaci, luat parte: nea-
muri, vecinii și oameni săraci.
„Pomana ținea două zile”. La (șase) săptămâni după cazu
morții, se făcea din nou pomană și pe lângă masa pregătită cu
diferite bunuri se dădea și haine de pomană, începând de la
încălțăminte și până (la pălărie sau cârpă). Îmbăcămintea se dă-
dea oamenilor săraci 1 – sau – 4 rânduri de haine.
4. Descântece (supersitiții băbești) credință deșartă.
Să descântă în oală cu apă neîncepută cu un fir de mătură și
se zice descântătorul de trei ori. Apoi se dă bolnavului să bea
din apă dimineața pe nemâncate și să spală pe ochi. Recântând
descântecu:
Hai, hai, hai. . . (cascând gura în formă de somn)

De o fi deocheat din vânt
Să-i sece nările
De o fi deocheat din femeie
Să-i crepe țâțele
Să-i curgă laptele
Să-i moară copilul de foame
Să se topească ca țară
Să se mire lumea și țara.
De o fi deocheat din fată mare
Să-i cadă părul din cap
Să rămână cheală.
Deochiatul. . .
Să rămână
Curat luminat, ca maica ce la fătat și alăptat
Leac din mâna mea, de la maica Precista (hai hai) – etc
5. Bătrănele din sat, gârbovite de anii bătrăneței în duminici

și sărbători în (zori) când se crăpa de ziuă, cu „olucuța de jeghiu
să duceau la cimitir”, săși tămâie mormântul familiei! Cu lacrimi
în ochi, cu vocea plângătoare spuneau vorbe: de multe ori, vorbe
versificate, la crucile celor dispăruți, care își „dormeau somnu
de veci, sugliile reci ale mormântului. ”
Nuntă țărănească la Vrani în timpul din vechime
În majoritatea cazurilor, căsătoria tinerilor se făcea la etatea

de: 16-17 ani și în multe cazuri copilul sau fica, încă de mici au-
zeau pe bunica sau bunicu spunând:căci nepotul sau nepoata
dacă vor trăi, la căsătoria lor, vor avea cuscrie pe familia X. . . ?
(fapt de multe ori împlinit!)
„ Pețitul” – sau mai bine zis cererea în căsătorie se făcea cu
mult timp înainte de nuntă, de multe ori depășea și un an de zile.
În acest timp părinții copilului și părinții fetei, duceau tratati-
ve de viitor a tinerei perechi și stabileau totodată și zăstrea copi-
lului sau a fetei ce erau sortiți de a fi „ginere sau noră”.
Ca deobicei „nunta la Vrani” se făcea Toamna (întră Vinerea
Mari 14 octombri și 8 noimbri Arangeli” sau după Botez 8 ianua-
rie până la Zăpostit (duminica lăsatului de carne) nimeni din sat
nu au făcut nunta pe post.
Pregătirile pentru ospățul de nuntă se făceau cu câteva zile
mai înainte, când se tăia câte un jung, sau junincă de (2) ani, ex-
tra grasă (pusă pe îngrășat cu mult timp înainte nuntă pe lângă
care s-a tăiat și un porc ce depășea 150-170 kgr. Păsări: (gâște
îndopate) din care se pregătea diferite mâncări care se servea la
amsa musafirilor.
Vinul și răchia (băuturi originale din dealul (Păclișa) cu aro-

mele lor și calitate superioară se servea în cantități de izvor ne-
secat, atât musafirilor de la nuntă cât și sătenilor care veneau să
privească veselia ce era, atât la casa mirelor cât și a miresei.
Un obicei de fălășenie (lăudăroșie) era când nuntașii cu mi-
rile în frunte mergeau la casa miresei pe stradă în tot timpul se
auzeau melodii frumoase ale „lăutarilor” cu complectări de „fan-
fară” care se auzeau în mode răsunător peste întreg satul, coloa-
na nuntașilor mergea cu chiuituri, strigăte și în urma lor nea-
muri apropiate duceau „fârtaie” pline cu vin din care se alimenta
bocalelele nuntașilor. (La nunțile cu mare făloșie, în vechime pe
un „dric” de cocie (trăsură) să punea un „vas de un acou” care
mergea în urma nuntașilor și din care se alimentau bocalele cu
vin de la care pleca înfocata veselie. În tot timpul se auzea detu-
nături de pușcă și piscioale din coloana nuntașilor.
Actul „nunți” se sărbătorea ca în basme și ținea câte trei zile
în șir.
La nuntă ca invitați erau neamuri până în a patra generație,
vecini și toți prieteni familiei.
Neamurile apropiate ca deobicei aduceau la nuntă cadouri
frumoase bănești, haine și pe o măsuță mai aduceau câte: opt
– zece farfurii cu prăjituri făcute la „Țucăr Peck” (cofetărie) și o
tavă pe care era pus un purceluș rumenit (de gratar, în cuină).
Jocurile obișnuite la nuntă era: hora, jocul acela frumos ră-
mas din strămoși, ardeleana, de doi, măzărica, uneori piperiu și
noaptea după ce cheful era în toi nuntași (tineretul) a prins de
beutură, jucau „perinița” – care mereau se repeta până dimineața
în zori. Strigături la joc: Dragă-mi cu cine joc, că miroasă a busu-
ioc, Dragă-mi cu cine săr, că miroasă golăpăr, - Astă mândră joacă
bine Și mă-nvață și pe mine. – Astă mândră bine joacă, numai de
un picior îi șchioapă, - Mândra meai o Mărioara, numai de un
ochi îi chioară, etc.
Ca decor, bărbați la nuntă purtau pe pălărie sau clăbăț „foio-
fiu – bronțuit”, iar femeile pe sâni în diagonal purtau lăstari de
rozmarini și salbe de galbeni.
La nuntă, în ziua a treia de nuntă cu lăutari, mirili și mireasa,

cu nuntași împreună trebuiau să meargă la cuscrie să ducă „Da-
giunile”. Pe drum nuntași cântau:
„Sireacă copilărie
Cu ai mai fost n-o să mai fie. . .
Cea fost dulce s-a mâncat
Cea fost verde s-a uscat. . .
. . . . . . . . . etc, etc
Și: Frunză verde dat de tei,
Spusu-li-am ochilor mei
Să nu fie lăcomoși,
După oameni dai frumoși. . .
Dar ochii mei nu mă ascultă
Tot după frumos se uită”!. . . .
Melodie: Doine, acompaniat de lăutari.
Întâmplări misterioase petrecute în satul nostru, în vre-

murile de demult. „Nimic tăinuit, nu au rămas umbrit!”.
Îmi amintesc să fi avut șapte-opt anișori la cina de „Sâmpt”,

Sfântu Nicolae și parcă-l văd în față pe moș Gheorghe Nițu și par-
că îl aud cum povestea întâmplări din viața satului nostru din
vremurile de demult, fapte petrecute după revoluții din 1848.
(după împroprietărire).
Între casa lui Iuli și Vidu Mirariu au fost în căă o casp mică ăn
formă de colibă, proprietatea (unui adus, de vânt) la Vrani, se
numea „Poldi” la acesta nu-i plăcea să lucreze decât pietăcea la
papuci și ce câștiga azi bea mâine, un bețivan care se dădea și la
fapte josnice de furturi.
De mai multe ori au ajuns pe mâna jandarmilor cu pene în pă-
lărie poate nici el nu știa numărul. Într-o noapte târziu după ce
toți săteni dormeau la el în casă mai fumega o lumină paledă în-
tr-un „îrb său topit” pe care îl folosea în loc de lampă, fapt petre-
cut în vechime. Într-o stare de beție rostului naturel (obișnuit)
căutase în șire niștă zdrănță de haine pe un pat din prici (făcut
din niște par de ulm) ți voia să se culce.
În miez de noapte sau mai târziu cineva din stradă ciocănește

la fereastra micuță care cu anevoie puteai scoate capul. Poldi bui-
măcit din cauza beției întreabă din lăuntru:cine bate?. . . O voce
bărbătească de afară din stradă răspunde pe nemțește: oameni
buni!. . . Poldi, deschide ușa și îi primește în casă, erau trei persoa-
ne, adecă:tata, mama și cu o fetiță de vreo 10-11 ani. Erau nemți
de origine și au fugit din Serbia veche din cauza unor răscoale și
voiau să meargă la Ștaier” unde avea rude. Fiind obosiți din cauza
drumului și fiind și noaptea îl roagă pe „Poldi” care era și el o cor-
citură de neamț să-i lase să se odihnească până la ziuă. Poldi, ac-
ceptă primirea necunoscuților, însă dacă vor să se odihnească pe
jos, neavând paturi răzărvă decât patul primitiv, deprici așternut
cu niște zdrănțe. Necunoscuții călători aveau două valize în care
aveau bunurile lor cu care s-au refugiat și povesteau lui Poldi în-
tâmplarea lor și faptul care iau silit să părăsească Sârbia. Obosiți
din cauza drumului se așează pe jos să se odihnească și adorm
butuc de puteai trece cu căruța peste ei și tot nu s-ar fi deșteptat.
„Poldi” s-a mai desmiticit de beție și mintea lui de „om de
nimic” încolțește gândul deabolic de a le jefui cele două valize
unde călători spuneau că au bunuri cu care s-au refugiat.
Însă mintea lui fiind prea îngustă de a pune ăn aplicare gân-
dul lui draconic, îi trezește prin minte să se ducă la „Domoschin
Hoaită” prieten bun cu el și era și cam vecin prin grădina. Zis și
făcut! În miez de noapte se duce prin grădină la prietenul lui,
pe care-l trezește din somn și îi povestește toată întâmplarea cu
necunoscuții călători pe care i-au lăsat dormind la el în casă.
Damaschin Hoaită mai șiret se îmbracă la repezeală, ia săcu-
rea pe mână și cu Poldi împreună trec prin grădină și ajunși aca-
să șa poldi deschid ușa, călători dormeau duși frânți de obosea-
lă. Domăschin Hoaită văzându-și prada rezolvată fără să se mai
gândească mult, le aplică câteva lovituri de secure, îi omoară pe
toți trei dormind și împreună cu Poldi până la ziuă îi îngroapă la
capul casei.
În cele două valize erau haine și bani, galbeni sclipitori de aur
monetă, diferite brățare și bijuterii de aur, salbe de galbeni mari
și salbe de galbeni mici.
Domăschin H. . . mai vulpoi, mai șiret, ia valizele de la nefericiți

călători care „dormeau somnul vecinic acoperiți cu pământ”.
Lui Poldi îi lasă o părticică din bani și câteva bijuterii. După
cum am arătat Poldi și bețivan și cu mintea mai îngustă se
mulțumește cu cele primite, iar Dămoschin în scurt timp au
cumpărat mult pământ și și-a construit o casă ca în povești în
vremurile de atunci. Dacă nu ar fi dus o viață răsfățată cu ba-
nii cei avea la înemână, pe vremurile de atunci cu ușurință pu-
tea să ajungă din urmă pe „Gheruble” (spăhia satului). Poldi cu
auriturile primite de frica șândarilor, fiindcă de multe ori avea
percheziție la domiciliu, au învelit bani în niște zdânță de râză
și fiind vecin cu Vidu Mirariu cu casa și grădina, trece gardu în
grădina vecinului și bagă vălușiul de galbeni și aurituri în jirada
de paie a vecinului. După un timp, întâmplător vecinul fără să
aibe vreo cunoștință smulge paie din jiradă pentru așternut sub
vită și găsește vălușiul de bani din care au început a cumpăra
pământ devenind om înstărit în sat și parte din bani au investit-o
în materiale de casă.
Poldi au rămas pe mai departe lipsit de foame și în mizerie din
care cauză sau și îmbolnăvit și încă în viață vinde casa și plațul
vecinului V. Mirariu iar el își răzărvă în contractul de vânzare
dreptul viager. După moareta lui Poldi vecibu își construiește
casă și la săparea fundației unde era schițat locul de pivniță
găsesc oase și trei țeste de capete de om, care au fost omorâți
miselește și jefuiți de bunurile lor, cu câțiva ani în urmă. Abea
atunci sau descoperit misetrul.
„Poldi” până nu i-au ieșit sufletul în agonia lui de muribund,
cu vocea stinsă mereu repeta:„Nu v-am omorât eu” . . . Domăs-
chin. . . îi de vină, el va omorât, el va luat valizele. . . ” – De ase-
meni, Domăschin H. . . pe patul de moarte au chemat pe „popa
să-l spovedească, fapt de obișnuit din bătrâni și la spovedanie
au istorisit amânunțit întâmplarea. Deci nimic tăinuit nu poate
rămânea la întuneric, trebuie să iasă la lumină!. . . (zicală din bă-
trâni)
„Averea făcută fără muncă cinstită dispară ca fumul, iar casa
făcută prin înșelăciuni și furturi o vor stăpâni bufnițele și cucu-
veile:!” (în anul 1988 – averea lu Hoaită au luat sfârșit casa s-a
vândut cu bucata. . .
În anul 1874, la Sima Grecu comerciant cu vază în Vrani și
satele din jur, avea prăvălie mixtă bine asortată de unde cetățenii
făceau cumpărături. Locuința și prăvălia le avea în casa lui pro-
prie (casa de azi a lu Răcășdeanu Nr. 433) întră școală și Iacob
Cojoc Nr. 207. Întruna din zile când voia să deschidă dimineața
prăvălia găsește sub ușa de la intrarea din stradă un plic, îl des-
face, în el cuprins o scrisoare de amenințare. În termeni de două
săptămâni să depună „două Coroane” (sumă egală cu patru pe-
rechi boi clasa I, într-un loc denumit de expeditor necunoscut.
La caz contrar îl va costa. . . viața. Sima pentru un moment
cuprins de spaimă, recitește scrisoare și după aceea o vâră în bu-
zunar, cu hotărârea de a înfrunta amenințarea și de a întâmpina
cu nădejdea pistolului pe amenințători.
După câtva timp, adecă după ce au expirat termenul prevăzut
în scrisoare de amenințare, într-o Sâmbătă seara, când se pregă-
tea să închidă prăvălia ne mai fiind cumpărători și tocmai voia să
tragă zăvoru la ușa din straă a prăvăliei, un necunoscut intră în
prăvălie și-i cere niște țigări. Sima până să treacă după teșghea
unde a avea țigările mai intră în prăvălie patru necunoscuți
care se îndreaptă spre teșghea ca cumpărători. Sima vigilent de
prezența necunoscuților cumpărători, pune mâna pe mânierul
revolverului pe care îl purta cu regularitate în buzunar, de la pri-
mire scrisorii de amenințare și cu coada ochiului ține sub supra-
veghere orice mișcare a necunoscuților. Unul din necunoscuți
înceracă să-i arunce un laț la gât și altul au ridicat toporul să-l
lovească. Sima se trage puți în lături și lațu aruncat nu-și ajunge
ținta, iar el mod fulgelător scoate revolverul, o detunătură și ne-
cunoscutul cu toporul în mână se prăbușește, o a două detunătu-
ră și acela care voia să-i arunce lațul la gât cade în fața țeșghelei.
Din stradă se aude o detunătură de pușcă, alicile trecute prin
geam întâlnesc lampa care se stinge, Sima profită de întuneric,
însă mai trage o detunătură de revolver, în prăvălie se crează
panică între lotri necunoscuți rămași în viață. Sima trece iute
în camera de alături și voia să-și ia arma de vânătoare care era
atârnată pe peretele din față, însă nenorocul, unul din lotri au

luat mai dinainte. În stradă se face alarmă, vecinii și parte din să-
tenii răsculați au început a striga și s-au tras focuri de armă, lo-
vind cu putere în ușa prăvăliei. Necunoscuți tâlhari se zăpăcesc
de situația creată, proprietarul prăvăliei profită de asemenea
situație și pe o ușă secretă coboară în pivniță și în felul acesta își
asigură viața de orice pericol. În stradă se face alarmă din ce în
ce tot mai mare, pușcăturile continuă tot mai mult (în vechime
aproape în fiecare casă erau arme, vânzarea și cumpărare ar-
melor la oraș era liberă). Lotri rămași în viață scapă cu anevoie,
străcurându-se prin grădină. Sătenii răsculați cu vecinii, forțează
poarta, intru în curte și să întâlnesc cu proprietarul casei, ca-
rei primește ca pe niste binefăcători. Le explică cele întâmpate,
aprind o lampă intră într-u prăvălie doi tâlhari morți cu gura de
sânge căzuți ăn fața țeșghelei.
Sima plin de curaj le spune:căutați bine, căci eu am tras în
trei, mai trebuie să fie unul căzut!. . . Din cauza întunericului
glonțul al treilea nu și-a ajuns ținta.
Până la ziuă, cu sătenii care au fost de față, s-au făcut ospăț
ca la nuntă și în cele din urmă s-au stabilit, că acele care au tras
cu arma de vânătoare din stradă și-au stins lampa au fost Va-
sâli Găciu care era de față și povestea parte din întâmplare. Ca
recunoștință pentru căci au scăpat de la moarte Sima Grecu l-au
cinstit cu o vacă de toată frumusețea pe vremurile de atunci
„deși împușcarea lampului era cu subînțeles și suspectat de să-
teni”. (mențiune: Sima Grecu nume de sat, căci au avut prăvălie
(ducian) la starea civilă au fost: Simion Mităr.
Ce-i doi tâlhari morți: Pătru Sarmeș și Nica Lerma li s-au
stabilit identitatea: „au fost din Broșteni” și-au fost îngropați ca
niște câini în șanțul din marginea cimitirului.
Faptul au fost dubios, suspecatt de vrănenți, căci atât crima
cât și furtul prin spargeri care au eșuat, au fost organizat de Vasi-
le Găciu. Au iesit la lumină înjositoarea bănuială de complictate,
reiese atât primarul Ion Gârjabu și (boaptări) paznicii de noapte
au fost autori morali ai odioasei întâmplari.
Întrucât situția întâmplată creată în centrul satului cu alarmă
deosebită, forfotă, detunături de arme, faptul au devenit evident,
întrucât nimeni din partea primăriei nu au fost la fața locului.

În continuare, îmi amintesc cum moșu Gheorghe povestea,
despre moartea lui Ion Anghiel care, au fost omorât mișelește,
prin grele schingiuri. La un tăiat de grâu când satul era aproape
pustân, toate lumea era la lucru, numai cazuri rarități unde se
găsea la câte o casă câte un moșneag sau vreo babă rămași în
gospodărie. O bandă de lotri s-au furișat șărița din dosul grădi-
nilor și au trecut gardul în grădina lui Ion Anghiel, au încercat să
intre în curte însă poarta de la grădină, era zăvorâtă și nu au pu-
tut intra. S-au postat după stupurile de tulei și s-au pus la pândă
că doar, doar, moșu Ion va veni în grădina să ia tulei pentru vite.
Cum așa așa s-au și întâmplat!. . . Moșu Ion, au fost prins de
lotri l-au legat, i s-au pus și un foolomoc de râze în gură ca să
nu poată striga și ăn felul acesta au fost târât pe jos în curte și
de acolo au fost dus și aruncat în pivniță (care era plină cu vase
de băuturi) și pus sub paza unui lotru care era originar din Ră-
chitova. Iar cei alalți lotri s-au împânzit prin casă și au început a
scotoci peste tot ca să găsească banii. Lotru rămas de pază sau
îmbătat și în starea lui de beție, i-au făcut lui bietu moș Ion peste
tot corpul o mulțime de împusături de cuțit tăindu-i și testicule-
le și în chinuri grozave, pierzând și mult sânge au murit. Lotri,
după mai multe oare de căutarea a banilor și negăsind nimica,
s-a întors în pivniță pentru a forța pe bietul moș Ion ca să le spu-
nă unde are bani însă acesta era găsit mort întrun lac de sânge.
Răchitovanul care-l păzea, biat de nu putea vorbi nimic! Lotri
văzând planul lor eșuat, ca să ajungă în posesia banilor, au eșit
pe furiș pron dosul grădinii și au dispărut.
Însă au fost văzuți prin curte, de vecinii: Drăgu și Petra Colo-
joară care s-au uitat printre bârnele de la ambarul de cucuruz
și au recunoscut pe doi dintre lotri care umblau prin curte fără
mască pe față, însă de frică ca să nu se întâmple vreun rău nu au
spus la nimeni ce au văzut ținând sub tăcere tragică întâmplare.
În scurt timp după tragică întâmplare (săvârșirea crimei) atât
Drăgu cât și Petra Colojoară Nr 139 care au văzut pe criminali
și de frica amenințărilor, din partea lui Ghiță Păntălie care le-a
arătat pistolul, au ținut sub tăcere draconica întâmplare, s-au
întâmplat evenimentul nemai pomenit și chiar înspăimântător!

Atât Dragu și Petra soția lui, s-au stins din viață în aceași zi la
aceași dată. „Două sicrie au ieșit din curtea lui Colojoară. ” Săte-
nii spuneau: Într-adevăr pedeapsă Dumnezeiască!”
Însă vecina din grădina „Baba Buineasă” au cunoscut pe Ghiță
Păntălie și Pua Frenț cunoscut care erau din Vrani, împreună cu
ceialalți necunoscuți care erau orinari din Răchitova și ia plină
de curaj au destăinuit tragică întâmplare. Din cercetările jandar-
milor, fapta au fost recunoscută (cu probe de precizie!). Banda
de lotri, au fost trimiși în judecată și condamnați al câte douăzeci
ani închisoare și răchitovanul criminal 25 ani, temniță grea și
numai după doi ani de pușcărie au murit în urma zidurilor din
celula pușcăriei de la „Ilova”.
Când moș Gheorghe Nițu credea că a terminat cu povestitul,
moșu M. Șiman îl întreabă: „nană” cum s-au întâmplat cazu de
moarte a lu Gaita Ișfan?. . . După o scută tăcere și o căutătură di-
abolică aruncată pe sub spâncenele stufoase răspunde:„Muierea
lui au fost vinovată de tot ce sau întâmplat”, pe sara de Sâmpt la
„Mărcini în 1878. ”
Datorită ei, s-au petrcut această întâmplare și au fost omo-
rât bărbatul (căutând să ascultă mâna criminală care l-a lovit cu
securea. . . !). După moarte bărbatului, ani de zile, nopatea ținea
lampa aprinsă și când deschidea ochii vedea înaintea ei pe bietul
Gaita care nu o slăbea din ochi și de spaimă făcea diferite canoa-
ne, dormea pe o lespede de piatră în loc de căpătâi și diferite alte
canoane pe la mănăstirea din Ciclova dar totul au fost în zadar.
Au mai povestit desptre, „marea foamete” din 1863. Au fost așa
mare secetă căci nici iarbă nu au fost pentru pășunat vitele, par-
te din vrănenți au tăiat vitele sau le-au vândut pe un prețe de
nimic, au vândut un lanț de pîmând pe doi m. de porumb, sau
hrănit cu boabe fierte parte din vrănenți.
Adaus la anii de secită în sezon de vară

Îmi amintesc din anii copilăriei: Vara, la trasul de grâu, la
trăier, era călduri mari înăbușitoare. „Boruga” au secat de pu-
teai umbla cu caru pe fundul râului. De multe ori proprietari de
mașini de trăierat treceau cu batoza peste albea râului. „ Izlazul”

unde se făceau, „jârăzile” erau crăpături adânci de puteai intra
întreagă „dârjala de sapă” (fapt încercat de săteni). „Jgheaburi-
le” de la „Moară Mică” și „Moara din sus” erau crăpate din cauza
căldurile. Vreau să arat, îmi amintesc „întâmplarea” căci pe la
sfântu Ilie/ 20 Iulie – s-a început luni august” – veneau ploi de
se umplea pământul de apă și „Toamna se făcea câte (două) cară
de cucuruz la lanț!”
cupația vrănenților din strămoși - și puterea eco-

O
nomică a Vraniului
Ocupația înaintașilor noștri, încă din vechime, erau plugari

legați de glia de pământ pe care o munceau cu râvnă din noapte
până în noapte. Crescători de vite diferite pe care le îngrijau și
hrăneua cu mare dragoste și „renumiți exportatori de animale”.
Ca plugari, primăvara la arat, și semănat, cântecul de ciocârlie
în revărsatul zorilor de dimineața îi găsea întotdeauna pe braze-
del lucioase ale plugului arând cu nădejde și mare bucurie glia
strâmoșească. „Hărnicia lor nu avea margini!”. Munca lor era de-
osebită decât acetășenilor din satele din jur, ei întotdeauna au
terminat aratul și sămănatul mai devreme și în codiții mai bune.
Întotdeuna „fertilizarea pământului” au făcută cu o deosebită
atenție și pricipere pentru care fapt au strâns recolte bogate, de
multe ori uimitoare depășind chiar cele mai mari calcule.
La „tăiatul grâului” (săcerat) – consașiul, era ca un decor
în mijlocul naturii și bucuros de rodul muncii lui. De multe ori
cântecul lui plin de veselie, era parcă îngânat de cântecul „Pit-
palacului” care cânta la acest sezon prin lanurile de grâu și erau
răspândiți peste întreaga câmpie. Pentru bătrânii satului era bu-
curia când se duceau în „Rât” (Izlaz) și măsurau câte 20-40 de
pași, locul unde aveau să pună jărada de grâu și de la care ca mai
întotdeuna la trăier depășea 1-2 vagoane de grâu boabe. În tot
timpul treierului erau 7-8 batoze care trăierau zilnic peste)un
vagon) și trăierul au ținut cam de la ,,Sâmpetru” până la „Sântă

Măria Mare”.
(În fotografia de mai jos se poate vedea cum arătau „batozele”
de trăierat grâu cu locomobila (damfu)
Batoză de trăierat grâu cu locomobilă (damf)

fotografie făcută în anul 1937
În comuna Vrani mai erau (trei) „purificatori” (batoză) de tră-

ierat sămânță de trifoi și lucernă.
Aceste „purificate” – la sezonul, de sămânță, trăierau 20-30
de zile (cu schimburi de noapte).
O deosebită sursă de venit a plugarului de la Vrani erau
renumiți cultivatori de „trofoi și lucernă” pe care au știut într-un
mod deosebit să le folosească și d emulte ori din sămăturile aces-
tor culturi câștigau sume de bani chiar fabuloase. Aceste culturi
se recoltau de (două-trei) ori pe an ca furaj de vite, plus recolta
de sămânță, întotdeuna (un kilogram sămânță de trifoi sau lu-
cernă egală ca preț cu două sau trei kilograme zahăr). Toamna,
la culesul porumbului, era plin satul de „pemi de la Gârnic” și
„muncitori din Valea Almăjului” care nu lispseau nici într-un an
la acest sezon.
Carăle povărâte de recolta bogată se întorceau seara pe lună

înspre casă, iar din departe se auzeau cântecele almăjenilor care
veneau în sat.
Din stocul de rezervă a cerealelor, plugari din Vrani au știut
întotdeauna într-un mod bine chibzuit să-și valorifice produsul.
Carele pline de cereale se îndreptau spre târgurile de la „Bi-
serica Albă sau Vârșeț” de unde se întorceau cu sume frumoase
bănești „uneori cu bani sclipitori de aur” (galbeni).
Vrănenți se mai ocupau cu culturi de „rapiță”-floarea soarelui
din care făceau olei (sau de semințe de dovleci).
În Vrani erau trei olainițe de făcut olei și care în fiecare an
funcționau 5-6 luni.
Pe dealul „Coșteiului” (Banatul Iugoslav) o parte destul de
însemnată era proprietatea Vraniului unde vrănenții aveau pod-
gori de vie, începând cu „Dealul Păclișa”. Peste Răgetcu și Cău-
cea-Albă.
La poalele dealului mai aveau ca proprietate la locul numit
„Gielniță” plantații cu pruni. Șirurile de pruni de la „Gilniță”
așezați parcă militărește la poalele dealului, în fiecare an aveau
rodul lor bogat și de calitate superioară, niciodată aceste plantații
de pruni, nu au fost expuse calamităților care au fi putut pricinui
pagube. (Acest pământ amintit mai sus bătrânii noștri l-au cum-
părat de la grofu „Mocsony”).
Calitatea strugurilor de: „Magiarcă și Otelă” provebite de pe
terenurile amintite mai sus aveau o mare căutare la negustări
de vinuri din Vârșeț, întrucât calitatea vinurilor din aceste pod-
gori, (în special dealul Păclișa” aveau un mare renume la vinu-
rile de export). Pentru consum familiat, majoritatea vrănenților
aveau depozitate în pivnițelel casei 20-60 acoave vin, în afară de
vin, maia veau depozitat și un semnat stoc de „răchie” ca: răchie
obișnuită de loză, răchie de vin care atingea tăria de 50-60%
(grade) răchie de parsăcă și răchie de prunii care avea o aromă
și gust uimitor, beuturi alese care cu anevoie se găseau în resta-
urantele de gala de la Vârșeț și Biserica Albă. Vinurile din „Dealul
Păclișa” erau cotate ca vinuri de „Tocay”- sau „Malaga” cu mare
renume pe piața mondială.
Culesul viilor bucurii neuitate!! – Scârțâitul „ceascului” scen-

gera cu must, podrumul (pivnița) plină de vasă, cu mustul în
fierbăre (rampaș) „mirosa satul”!. În fiecare curte se vedea cîl-
dări pline cu prune, piersice, boabe de struguri, sau must ames-
tecat cu felii de gutui pe care femeile cu atâta măestrie și chiar pe
întrecute preparau dulcețuri pentru iarnă.
„Ca crescători de vite” au crescut vite de rasa „Simental sau
Șfaiț” (uneori au adus tăuraș de prăsilă din Elveția), vitele
vrănenților la expozițile pe județn sau la expoziție anuală care se
ținea la Vrani și ca mai întotdeuna se ținea în Duminica Floriilor
sau Vinerea Patimilor, au primit o mulțime de premii și în majo-
ritatea cazurilor premile erau de clasa (întâia). În comuna Vrani,
cioarda (cireada) de vaci atingea 500-600 capete și majoritatea
de o frumusețe uimitoare (întreținute pe lângă pășune, cu uru-
ială, trifoi, lucernă sau borceag – uscat și păstra în cele mai bune
condițiuni). O parte destul de însemnată de vaci depășeau (do-
uăzeci litri) de lapte pe zi. Pe lângă cioarda de vaci, era și cereadă
de boi și juncani care atingeau mari valori bănești. De asemeni
era și herghelie de cai, iepe de prăsilă cu mare renume (dove-
ditor: din Vrani sau cumpărat un armăsar de toată frumusețea,
pentru casa regală de pe timpuri). În comuna Vrani, au fost (trei)
ciopore de oi.
Turmă (Hâță) de porci care în fiecare an echivala întră 300-
400 capete procine, în plus mai la fiecare vrăneanț aveau opriți
acas ca porci pentru îngrășare în decursul anului, încă un număr
destul d eînsemnat de porcine care se vindeau de tăiere, pentru
măcelăriile din Oravița, Ștaier, Anina și Reșița. Renumitele târ-
guri de săptâmână și Târguri mari care se țineau de patru ori pe
an în comuna Vrani și mai ales boi grași pentru export au fost
foarte căutați de negustorii:Italieni, Sârbi, Vienezi și în Palestina.
Într-un timp pe piața „Vienei” au fost alimentată în mare mă-
sură de transportul de vită din „târgurile Vraniului”. Au fost cazuri
ca pe piața Wienei să fie puse inscripții de reclamă: „Boi de Vrani”.
În comuna Vrani mai era „abator” pentru tăierea vitelor, unde cei
patru-cinci măcelari din comuna își dădeau rând la tăiere (întru-
cât tăierea de animale, se făcea de măcelari, numai la abator) și la
marile sărbători se tăiua câte patru-cinci vite mari (juncani sau

juninci între 2-3 ani) de calitate extra grasă. În Vrani în 1908-1952
– În mod deosebit de celelalte comune din județ, în comuna Vrani
era și „Asigurația” de vite, care la un caz de moarte s-au schilăvire
a animalului, asigurația de vite din Vrani, despăgubea pe loc valo-
rea reală a animalului la „preul pieței”. În Vrani, erau 8-10 prăvăli
și 4-5 berturi, d eunde populația satului făcea cumpărături. (erau
și patru frizări care veneua la domiciliu abonatului).
„Vrănemți, mai erau și buni crescători de păsări, pâlc de pă-
sări diferite, care aveau mare reclamă la muncitorii din Gârnic
sau Valea Almăjului care pe întrecute veneau la sezonul de re-
coltare în comuna Vrani, fiindcă pe lângă plata în natură pe care
o primeua în mod mulțumitor, nu puteau uita cu ușurință carnea
de gâscă, țuica și otela care nu lipsea niciodată de la masa mun-
citorului: ( și colaci cu mac, obișnuit la sezonul de trăier).
În mod distractiv parte dintre săteni se mai ocupau cu vână-
toarea, pescuitul și albinăritul.
Îndestulați de toate bunurile, într-o „liniște familiară de neui-
tat” și veseli de munca lor „cinstită” prin care s-au ridicat la un
nivel demn de admirat!. Așa au fost strămoșii noștri: pilde vii de
hărnicie și cu un răsunător renume printre satele vecine „exem-
plară” pe jud Caraș-Severin au fost ocupația vrănemților.
Numele primarilor începând cu anul 1781
1781-1785 Ioan Vrăneamțu

1785-1786 Neda Mităr
1786-1787 Neda Mităr
1787-1788 Pavel Vrăneamțu
1788-1792 Miclea Munteanu
1792-1793 Trăică Radu
1793-1797 Andrei Atnagea
1797-1800 Ișfan Crăga
1800-1803 Păun Vrăneamțu

1806-1807 Martin Crițu
1810-1817 Iova Munteanu
1817-1821 Martin Crițu
1821-1825 Iova Munteanu
1825-1829 Petru Radu
1829-1832 Gaita Tămășel
1832-1842 Pavel Râta
1842-1843 Șoimu Mităr
1843-1846 Sima Mităr
1846-1847 Toma Balmez
1847-1849 Pavel Vrâneamțu
1849-1850 Iosif Atnagea
1850-1851 Sima Micu
1851-1853 Ioan Munteanu
1863-1857 Treică Munteanu
1857-1863 Ioan Surlaș (Imbri)
1863-1871 Petru Mităr
1871-1874 I oan Ogrin (Gârjabu) fost dat în judecată pen-
tru luarea banilor școlii, suma de 1206 florinți și
70 coroane – care bani au fost achitați prin
sentință judecătorească, fiind nevoit să-ți vândă
casă și din pămând pentru acoperirea banilor ce
au ieșit din gestiunea comunei.
Alți primari nu se mai cunosc până în anul 1885
1885-1888 Petru Mităr

1888-1890 Toma Boraci
1890-1892 Ioan Teica
1892-1895 Nicolae Găciu
1895-1897 Toma Căucia
1897-1899 Toma Străin
1899-1900 Martin Atnagea
1900-1902 Trăia Munteanu
1902-1907 I oan Surlaș (Imbri) fost înlocuit din postul de pri-

mar, pentru lispă ăn gestiunea comunei
1907-1913 M artin Atnagea (s-au purtat ca un zbir cu săte-
nii, lăsănd răni adânci în sufletul vrănemților. La
Vinerea Patimilor în anul 1913, au căutat să se
impune contra „preotului” pentru a nu putea face
tradiționalul obicei, al înmormântării Domnului,
în afara biserici (în avlie).
Iar ăn ziua de Paști, același an nu au lăsat să se facă joc în co-

mun (au făcut caz de putere prin jandarmi). Acest primar a avut
o moarte tragică au murit „lepros”.
1913-1918 Trăia Munteanu (ultimul primar sub monarhia
Austro-Ungară dictator, șperțar în perioada războiului mondial)
1918-1919 Iuliu Roșu (sub dominație sârbească)
1919-1920 Ioșca Goleț
1920-1929 – au fost doi primari care se schimbau reciproc:
Iosif Eremia (Averiscan) primar ales – Gheorghe Radu (Liberal)
primar ales
1929-1932 Iacob Chercotă (țărănist „primar ales”)
1932-1934 Iacob Munteanu (Cojoc) reg. Iorga – Vaida
1934-1938 Ion Mităr (Micola) primar ales – Tătărăscu
1938-1939 (doi primari) Gheorgeh Răboru (Cuzist) și Valer
Laza, Frontul Renașterii Naționale primari numiți
1939-1941 – au fost trei primari numiți:
1) Pavel Colojoară
Trifon Balmez
Ion Laza (Biari) făr merit
1941-1943 – Gheorghe Crega Râta, reg. Antonescu primar
numit fără merit, fost bătut legat în caliatate de primar.
1943-1945 – Rusălin Dragu Dalea, fost primar numit regim
antonescian, fără merit. Emigranți din partid în partid
Primari bețivi și compromiși...!!!

Satiri, borfașii, din comună,
Au fost numiți la primărie!...
Conducători în sat să-i pună.
În anul 1937 – Martin petrica drăgănici au pierdut alegerile
de primar. Primind vot de blam ca țărărnist.
„ Vraniu” în perioada „faimoasei dictaturi”

(1941-1944)
Odată cu instaurarea în țara noastră adictaturii antonesciene,

suferințe, spaimă, lipsa de alimentația a populației etc, etc crește
zi de zi.
Materile de primă necesitate pentru populație dispar din ma-
gazii.
După scurt timp de la introducerea „dictaturii”, să înființează
în fiecare ținut „Curte Marțială” care cu o mare ușurință pune în
aplicare: legile excepționale ale fainosului „dictator”.
Legi, care cuprindeau pedepse înspăimântătoare pentru
cetățeni, fiind introdusă și pedeapsa capitală (pedeapsa cu
moartea).
Schingiuirile politice și a jandarmeriei sunt puse în aplicare
într-un chip suprabestial în diferite metode draconice hitlăriste!
„Populația la sate, peritoare de foame, lipsurile, neajunsurile
de neînchipuit”.
Fapt petrecut și în comuna Vrani! Comuna noastră cu multe
amintiri frumoase, de alte dăți, începe să-și piardă dorul de a
mai trăi!!.
S-au format echipe militare (aspect mai înspăimântător pen-
tru săteni) care umblau din casă scotocind și ridicând fără milă
alimentele sătenilor (și chiar și animale din jug).
Temutul dictator, devine din ce în ce mai afiliat gestapoului
Hitlărist, bunurile, materiile prime din țară sunt trimise arma-
tei hitlăriste. Pe deasupra au fost trimiși și sute de mii de ostași
pe frontul hitlăriști ca pe timpurile înaintate când domnitorii de

atunci pe lângă „tributul” pe care l-au dat turcilor, a trebuit să dea
și sute de copii care au fost trimiși turcilor pentru a fi înrolați ca
inceri în armata turcească). În situația creată de temutul dicta-
tor, comuna Vrani pe lângă răpirea bunurilor materiale ridicate
forțat de la populația satului „au pierdut și o parte însemnată din
tinerii care și-au pierdut viață ca eroi pe câmpul lor de bătălie. ”
Redăm numărul și numele acrstor tineri după cum urmează:
Lt. Traian Laza (Goleț)

Sub. Lt. Iosif Găitoane (Răboru)
Sub Lt. Ion Surlaș (Râta)
Sub Lt. Pavel Pătruică (învățător)
Sub Lt. Gheorghie Gâza „
Caporal: Nicolae Almăjan
Caporal: Pavel Brancoveanu
Trăian Bălan (Nică)
Iosif Cornici
Iuliu Crăciunel
Lari Drăgan (țigan)
Iosif Doroțchi
Iosif Glazăr (pem)
Ion Mităr (Voina)
Serg. Gheorghe Mităr (Turcu)
Cap. Ion Măruia
Gheorghe Mităr (Micola)
Ion Mităr (Micu)
Serg. Ogrin Ion (Potoceanu)
Cap. Pavel Petrica (Mităr)
Cap. Ion Petrica (Mirariu)
Victor Plaucea (Ristan)
Nistor Rusmir (Poleaca)
Gheorghie Roșca (Brucu)
Ion Roman
Teodor Sau (Pogaci) țigan
Ion Vâlcu
Douăzeci și șapte familii îndoliate păstrează dorul zdrobitor

și răni adânci în suflet!
Parte din săteni devin hitlăriști încărnați, profitând de urmele
războiului, făcându-și câștiguri fabuloase, averi sclipitoare, fiind
înscăunați în diferite slujbe, devenind valeți ai faimosului con-
ducător. Folosind și cuvinte bombastice, promisiuni mincinoase
pentru ași crea popularitate și în mod slugarnic să se ridice să fie
binevăzuți de „demagogii” de la conduceri.
Majoritatea sătenilor îndurau: lipsuri. . . biciuieli în diferite
forme, impozite, fantomă, se zbăteau în suferință, se zbăteua în
suferință, ca odinioara când guvernatorii noștri erau din „Fanar”.
Iar borfașii! Purtătorii satului, niște bețivani în stare de ebri-
etate căutau se ademenească femei, al căror soț era pe front și
în felul acesta profitând de funcție, căutau să-și satisfacă turba-
ta bestialitate. . . !„Atât perioada înlăcrimată a războiului, cât și
suferințele sătenilor rămân ca un trecut de triste amintiri!”. . .
... După doi ani. . . „Acasă” – (schițe)

Era o seară frumoasă de August, cu lună plină!. Satu părea
cufundat întrun somn adânc. Pe stradă înspre casă am „întâlnit
doar doi inși”, care ședeau pe niște lespede de piatră și discutau
chiar despre mine. . . „dacă eu mă voi mai întoarce acas?”
Sau poate subdărămăturile unor clădiri de la cine știe ce oraș
care au fost distrus din cauza bombardamentelor, mi-ar fi putut fi
mormântul?. . . Trec pe lângă ei, „numă cunosc!”. . . Unul din ei în-
fierbântat de răchie, voi să-și arate curaj și siguranță de perzarea
mea, vorbește mai tărișor și caută să facă pe „arogantul”, profitând
de funcția avută. . . în acel moment se deschide o poartă la Nr. 79
și a treia persoana apare în stradă. . . Se apropie de mine. . . tu ești
mă!. . . X. Îi strâng mâna prietenește, deși era mult mai mare ca
mine. Cei doi indivizi de pe lespedea de piatră vin și ei înspre noi.
Surprinși de prezența mea: X. . . ! Voiau să mă îmbrățișeze. . . (ca
odinioară„Iuda” plini de falșitate)”. La unul din ei îi strâng mâna,
iar ce-lui alalalt îi răspund pe scurt: „de mâine om sta de vorbă!”.
Tăcere. . . Celor doi le strâng mâna din nou și după noapte bună!”.
Ne despărțim. Nerăbdător să ajung acas („la cei dragi pe care i-am
dorit atât de mult. . . !”). În sfârșit, pășesc mai tare, cu toată în-
crederea și siguranța până în fața casei noastre! Cei trei nuci din
fața casei parcă mă recunosc?. . . și parcă veseli de întâlniri, mi-au
șoptit: „bine a-i venit!”.
Înlăcrimat și cu o dragoste nespusă îi îmbrățișez, iar gândul
meu plutea departe „La anii frumoși ai copilăriei. . . !” (Când pe-
treceam nopți întregi la umbra lor)
Prin frunza lor deasă „luna nu putea trece, să străbată
frunzișul, să-și facă apariția. Mă uit „plângând” la „casă”! casa
care o doream mult, mult!
Din turnu bisericii ceasul anunță: ora 11- din noapte. Lacri-
mile mă podidesc tot mai mult!. . . caut să mă liniștesc. . . Și mă
apropii tremurând de poartă!!.
Din lăuntru un cățeluș începe a mă hămăi. . . După câteva bătăi
în poarta, o voce întreabă:Cinei? Cine bate?. . . „caut să-mi stâpânesc
plânsul”. Deschide!! ,,. . . ”Poarta fu deschisă la repezeală și unul din
cei „trei”. . . „ (cel mai mare) „Bubu, lu care i-am purtat mult dor!” Îmi
sări în brațe!! „Momente nemărginite de bucurii”. . . ! (Nu se poate
descrie). Intru obor, „Oborul meu atât de mult dorit!” Micuțu „Gri-
vei” (cățelu) se înjurul nostru. Mă uit atent la pereții casei din lăun-
tru. . . Caut să-i sorb din privire din dorul ce le-am purtat!. . . „Oboru”
parcă plângător vrea să-mi „destăinuie multe. . . !” Intru în lăuntru
în camera din dos. Acolo! „Soția – Bibi și Bolai.
(Fetițele) care nu mă prea cunosc, din cauza părului prea
lung, lăsat în plete pe umeri.
Deodată se aude bătăi în poartă! Copiii, tresar speriați. . .
(Șândari) care de multe ori le-a făcut vizite înspăimântătoare la
domiciliu. Caut să-i liniștesc și să-i încurajez de sosiria mea ca
stăpân la 92, le spun: Nu vă fie frică!!” De acum încolo vremea
(șândarilor au apus!). Nu mai au ce căuta la casa noastră!. . . Es
afară „deschid poarta cu toată siguranța de stăpân al casei. Sătenii
și vecinii, ca prin minune, au auzit de venirea mea și au venit să mă
vadă. Vizitele sătenilor și a prietenilor se întețesc tot mai mult în
cursul nopții, până în zori zilei de Duminică”. Ne uitată mea, rămas
și chiar zugrăvită în suflet, aceea „sâmbătă seara spre Duminică”.
Ce nu noapte liniștită!. . . cu cer sănin și lună plină!. August. . . 44-
Concluzie primarul, un automutilat pe front, bețivan, pervers, om
de nimic în sat, au fost înscăunat „dictatorial” la primărie.
„Neatenția mea. . . și poate i-am vorbit tărișor!. . . (acestui ră-

chiat cu funcții) nevoind să-i strâng mâna. . . Îl determină să re-
curgă la mijloacele lui josnice obișnuite. „Să dea telefon la postu
de șăndari” să comunice venirea mea în comună și la domiciliu.
. . „Totui prea târziu!”. Totui e zadarnic!. . . ,,Legile Marțiale” dic-
tate de Ion Antonescu (care au stins multe vieți omenești) sau
prăbușit!!. . . puterea draconică a „șândarilor”, (de a năpăstui și
„unelti. . . !! trimiteri la Curtea Marțială) au apus pentru totdeuna.
În tot timpul eu am fost ghenial, gânditor, bine gândit și hot-
îrât cu multă – „răbdare”
„N-am vrut calic, nevrednic. . .
Borfași să mă creadă,
Am fost stăpân!! – nu slugă!. . .
Onoarea mea fost dragă. . . (!!)”
După doi ani, în umbră. . . s-au văzut mâna draconică a unor
„borfași”- care în mod bestial „uneltiseră” – dăstrămarea familiei
noastre. . . (!!)
Am fost ponegrit „din umbră” discutat înjositor, prin birturi,
de niște borfași, bețivani și „porci” care nu au știut niciodată „de
onoare” și de bunul simț omenesc, satisfăcuți de perzarea mea!
(Au fost argați la mine, nu au avut nici mălaie să mânânce). Pur-
tau cu fudulie cămașa verde. Niște derbedei cu funcții. . .
În preceni perverși, porci, borfași, bețivani, cu planuri draco-
nice din umbră, „uneltesc” . . . la onoarea ta. . . „sau, în șarpe să nu
ai crezare niciodată!”. O mică neatențe la momentul potrivit! Vei
fi târât în noroi și greu te vei putea salva!. . . ”Sau vei fi pierdut
pentru totdeauna!!!. . .
„În șărpi să n-ai crezare”, fie mic cât gămălia. . . din jos sau
balaur cât de mare!. . . (din pățanile mele) Nițu
Șărpele el te-nșală. . .
De îi mic ori îi „răptilă”
Eu îți zic măi frate dragă
Să nu te încrezi nici în Șopârlă”
Lu „Victoria”
Noi de copii ne-am legat viața,
„Trăind cu tine” împreună. . .
„Trei copiii în jurul mesei. . .
Bucurie ne-au fost cunună!”
Așa a fost odată!! Nițu, August 1944

Dispensarul uman Vrani
Dispensarul uman din Vrani s-a făcut: începutul lucrării 1962

și s-au terminat lucrarea 1964
Blocul G. A. S. – Dintre casele parohiale, lucrarea sau început
în anul 1962 și sau terminat în anul 1964.
La fel clădirea G. A. S din plațu lu Ghiorghie Atnagea
Magazinul mixt al cooperativei de consum din Vrani, lucrare
magazinului s-au început la 1 aprilie 1971 și s-aa terminat luna
decembrie același an.
Monumetele Eroilor s-au făcut în anul 1977. Prin colectă bă-
nească a sătenilor.
Dispensaru veterinar s-a făcut în plațu lu Toma Râta, lucrarea
s-au început în anul 1973, când s-au turnat prima fundație s-au
treminat în anul 1981
„Casele mari” din Bărăgan, 1952
Batoză de trăierat în Trăieri – în anul 1954

Moara din sus fotografiată în dosul morii 1936-1987. La

destrămarea ei după 51 de ani de existență. Moara în dos.
Batoză de trăierat în Trăier 1953

250
Moara din sus 1936-1987 fotografiată în față. Moara Ghitără din sus (în față). După 51 ani de
existență. Materialul lemnos furat, de asemenea și pietrile – dispărute. „pe cale de dispariție”
Dislocați în Bărăgan din Vrani
„Amintirea suferinței e comoara cea mai scump plătită!”

(N. Iorga)
Nr. Numele și pronumele Nr. Vrani Dislocați în

crt. deportaților pers. nr. casă comuna Jă-
gălia Nouă –
Salcâmi, jud.
Călărași
1 Gheorgie Boraci -Gaita 2 94 „
2 Ion Petrica-Ciuciu 2 88 „
3 Ion Crega-Lerca 5 92 603 la
Bărăgan
(Salcâmi)
4 Paraschiva Drilea-Lerca 2 96 „
5 Iosif Micșa-Imbri 3 103 „
6 Iacob Gherman-Luca 5 107 „
7 Ion Pitroane-Crițu 6 5 „
8 Ion Firu 5 127 „
9 Iacob Zărcula 6 136 „
10 Ion Capeți-Colojoară 139 4 139 „
11 Nicolae Găitoane-Milă 6 315 „
12 Ion Ișfan-Mura 8 431 „
13 Iosif Atnagia-Radu 3 404 „
14 Măria Petrica-Mirariu 3 151 „
15 Ilia Crega-Ioțoane 7 161
16 Trifon Bena-Radu 7 165
17 Iosif Mităr-Domăschin 3 166
18 Gheorghe Bena 8 50
19 Iosum Ivașcu 4 169
20 Ion Novac-Pâțu 4 265
21 Ion Mităr-Hoiată 3 254

gălia Nouă –
Salcâmi, jud.
Călărași
22 Trifon Răboru- 6 433
Răcășdeanu
23 Gheorghie Atnagea 7 249
24 Gheorghie Vinu-Sau 4 247
25 Alexandru Stanciu- 6 246
Vârvara
26 Gheorghie Velea-Pătruică 5 356
27 Corolan Mităr-Chișărău 6 20 Dislocați
în comuna
Roșeții –
„Olariu” jud
Călărași
28 Măria Radu 5 26
29 Iosif Munteanu-Penta 6 66
30 Titu Putnic-Răboru 4 70
31 Ion Meilă-Cocoș 7 74
32 Toma Eremia-Loală
33 Petru Daș-Șoimu 8 79
34 Cornel Vrăneamțu-Teica 4 80
35 Iosif Petrica-Ișfan 2 91
36 Gheorghie Crega-Râta 6 97
37 Aurel Munteanu-Căucia 6 101
38 Martin Petrica-Drăgănici 5 109
39 Păun Topală-Gârjabu 3 112
40 Ion Ogrin-Păică 4 114
41 Aurel Lățan-Pangea 5 131 a
42 Aurel Gava 7 138
43 Iosif Brâncoveanu 6 143

gălia Nouă –
Salcâmi, jud.
Călărași
44 Gheorghie Meilă-Cocoș 6 148
45 Iosif Vrăneanțu-Tică 7 157
46 Iohan Ditrich 7 202
47 Ion Atnagea-Dima 5 206
48 Iosif Nafir-Cojoc 5 207
49 Ion Lungu-Buin 6 209
50 Pavel Cioloca-Ișfan 5 210
51 Iosif Măgărin-Boraci 6 212
52 Maria Surlaș-Râta 1 358
Total: 250 persoane băștinași din Vrani, plus 20 persoane

străini: Basarabeni și Iugoslavia între care e cuprins și Marta
Aurel cu trei persoane
Născuți în Bărăgan:
1 Emilia Zărcula Lerca 136

2 Trăian Ivașcu 169
3 Ion Novac Pâțu 265
4 Titu Brancovanu- Vârvara 143
5 Nicolae Brancovanu- Vârvara
6 Maria Volănic 210
7 Aurel Brâncovanu-Radu 26
8 Gh Meilă-Cocoș 148
Total: opt persoane

Decedați în Bărăgan:
1 Maria Surlaș-Râta 358

2 Iosif Brâncoveanu 143
3 Carolina Petrica Drăgănici 109
4 Silvia Ișfan Mura 431
Total: patru persoane
„Singura cetate ce nu se poate lua cu sila e sufletul copilului!”

(N. Iorga)
„Mormintele răspund acelora care au dreptul să le întrebi!”

(N. Iorga)
Pentru faptul că au fost dislocați în Bărăgan în anul 1991 am

fost făcuți membri ai foștilor deținuți politici și victime ale dicta-
turii comuniste, cu carenetul de membru numărul 433 și soția
carnet numărul 434.
În data de 18 iunie 1951 – s-a dislocat din Vrani- 52 familii
trimise pe „Bărăgan”. Din pământul lor de: 1100 (una mie una
suta jughere pământ). Au luat ființă: Gostatul.
Pământul acestor familii a fost comasat. În plus s-au luat vite
de tracțiune, inventar agricol ca: carn, căruță pluguri diferite și
alte obiecte și naimale de valore.
-Se va păstra ca amintire familiară-
Proprietatea individuală garantată prin „Constituția”

„minciuni-staliniste prelucrate cu comuniștii din România”
18 iunie 1851
Era îmi amintesc 18 iunie 1851 (ziua două de Rusali), la re-

vărsatul zorilor, pe stradă se auzeau ropote de cisme, la mine în
poartă am auzit din afară voce răgușită acre înjurau și ziceau:„Da
greu dorm chiaburii”.
Deschid poarta înspăimântat de tragica întâmplare!. . . Afară
în stradă miliție și securitate, doi din acești monștrii înarmați cu
pistoale automate își dau buzna peste mine și întru înlăuntru.

În camera de la stradă copii înspăimântați privesc spre
mine, soția țipând plângea, plângea amarnic. După ce ne ridică
toate actele ne poruncesc ca în termen de două ceasuri să fim
împachetați pentru a fis scoși din casă forțat. . .
Din casa noastră părintească, moștenită din strămoși!
Mama, ca prin minute au de vestea acestă draconică și vine
peste grădini să vadă, ca prin minune au scăpat neîmpușcată
de un mostru ce ne păzea. Afară în stradă la răscrucea de dru-
muri Biserică, primărie, casa națională și casa noastră erau puși
soldați cu mitraliere evident, așteptând comanda pentru a de
schide foc.
Așa am fost scoși din casă!! Și aruncați pe Câmpia Bărăganu-
lui. „Casa noatră rămasă pustie” au fost jefuită de bunuri. . . răma-
să pe mâna unor lotrii! Ziși „comuniști” întrecut purtau cămașa
verde și cu fudulie svastica hitleristă. Ni s-au luat pământul cu
tot cu recoltă, fără nici o despăgubire bănească. . . Mama. . . plân-
gea zbuciumată și se uita cu durere în urma carului cu boii unde
era copiii și soția iar eu mergeam înaintea boilor pe care îi du-
ceam de lanț.
Tâlharii, de la conducerea comunei satisfăcuți de reușita lor

de bestialitate râdeau. . . „De starea mea de zbuciumare”.
Și „Mama” zdrobindu-se cu pumnii în piept!. . . se tânguia,
rămasă singură! În drumul mare!! A noatre tânguieli, privite în
mod „sadic”!. . .
Nimeni nu poate a crede o „dar totuși adevărat”.
Au fost odată!. . . „Au fost ca în legende!!” (Sub dictatură Stali-
nistă) și totuși țin să arăt că în data de 8 mai 1738 tot în ziua de
„Rusalii” când poporul era adunat la joc, tiranii de turci au năvă-
lit călări pe cai asupra satelor, răpind fete mari, de la joc, care au
fost luate „cu ei și făcute femei de tabără!”. . .
Năvălirea au început de la Potoc, Socolari, Răcășdie, Ciuchici,
Vrăniuț, Iertof și alte sate până la Vărădie tercând peste râul Caraș
Țin să arăt că „Vraniu” au scăpat ca prin minune neatins de
aceste bestii turbate!” (probabilul că Vraniii au avut „Boljodur”
încheiat cu turcii, care act s-a păstra în arhiva comunei Vrani

până în vara naului 1951 când arhiva cu o mulțime de acte de
valoare i s-au dat foc în fața primăriei. . . (subpaza milițienilor
din sat).
Fapt petrecut după dislocarea noastră.
Pe drum excortați de milițieni și securitate am întâmpinat
multe. . . până la îmbarcarea în vagonul marfar cu care plecasem
spre „Calvar”.
Păsări și multe din animale au murit dă sete, pe drum.
După două zile și doup nopți de drum locomotiva și cu un șir
lung de vagoane oprește în gara „Mărculești” (Ialomița).
Eu, și cu câțiva vrănenți ne dăm jos din vagon și discutăm
oare unde ne va duce?. . . În apropierea noastră doi ofițeri de
miliție vin înspre noi. Se opresc în loc și ascultă ce vorbim. . . !
Voi sunteți români?. . . Mă ntrabă pe mine unul din ei.
Da, îi răspund, suntem din Banat din jurul Oraviței, după ce
am schimbat mai multe vorbe cu ei, se apropie și moșu „Șandru”
și cum era parcă îl văd îmbrăcat cu o șubă încins peste mijloc cu
un ștreang și-i întreabă pe cei doi ofițeri de miliție cu care disc-
tam eu: Oare mai avem mult până la Rusia?. . . ”
Crezând Moșu „Șandru” că vom fi deportați în „Siberia” fiind-

că așa era politica draconică stalinistă practicată de comuniștii
din România care făcură școala „Moscova”. (Teohari Luca și Ana
Pauker)
Nu vă fie frică! – Rămâneți aici, puteți scria cărți pe adresa
(Mărculești gară). Uitați colo cutia de scrisori: Aveam la mine un
pachețel cu cărți poștală pe care le-am primit de la „Mami” la
plecare și m-ia zis:
Să-mi scri copile să știu de voi! „i-am scris!!”. Scrisoarea mea
a fost prima scrisoare trimisă din stepa Bărăganului și care au
ajuns la Vrani.
De la Gara Măcrculești, am fost transportați cu care și căruța
aduse de la „Perișori” exortați de miliție până în locul, de trage-
die numit de noi: „Calvar!”.
Debarcarea, au fost făcută: În câmp, la un țăruș cu numărul
603 într-o tarlauă, cu bumbac sub cerul liber. Copiii și soția plân-
geau!!. „Un necunoscut” vine înspre noi și cu un apart de fotogra-
fiat, filmează hainele noastre răspândite prin recolta de bumbac
cât și pe noi!. . . (loviți de cruzimea destinului).
Cei cinci ani de suferință în Bărăgan să pot înțălege: De multe
ori, apa de beut pentru noi, o aduceam de la un bazin dela I. C. A.
R. – distanța cel puțin 7 kilometri de satul nostru „Salcâmi”.
În vreme de iarnă încălzirea în casă, o făceam cu„ciurlani” o bu-
raiană spinoasă de stepă de „sărbătorile Crăciunului” ne duceam
7-8 km să aducem 5-6 pari de băgrini pentru făcut mâncare.
Îmi amintesc: într-o iarnă, înaintea sărbătorilor de Crăciun
veneam cu văru-mio Ioșchiță și cu copilu cu sarcina de pari în
spinare și când ne-am apropiat la vrun km. de sat, vântu adu-
cea larmă. . . și prin sat se vedeau lumini de lanterne fugind prin
sat. Eu las pari din spinare sub paza copilului și mă strecor până
la casa mea, care era la marginea satului. Intru în lăuntru soția
și fetele speriate îmi spun: Tată, au căzut vreo 8-10 case pe la
„Nemți sau basarabeni”, ploaia sau izbit în zidurile înmuiate din
pământ bătut din acre au fost făcut casele noastre și pe la mie-
zul nopții au început să cadă, din casa viscolirii care și-a făcut
apariția!!. . . E, de neînchipuit starea bieților oameni.
Până la ziuă hainele lor acoperită de zăpadă, prin dărămătu-
rile de ziduri. - Și mâine zi „Crăciunu”.
24. XII. 1952
În miez de noapte făr adăpost. . .

Erau familii disperate,
„În câmp, pe stepă” în voia sorții!. . .
Aceste ființe îndurerate!. . .
Cutremurat de așa ursită. . .

Nu am cuvinte ca să spun,
De această mare „tragedie”
„Pe seara mare de „Crăciun”. . . ”
Memorial mi-a rămas perioada când casele oamenilor

subraviețuitori, erau acoperite de nămeți și trebuia ziua să stea
cu lampa aprinsă în casă. 18 iunie 1951, 14 martie 1956, 12 fe-
bruarie 1953.
Nemuritori:
În câmp, în viscol ca-n legende

De necrezut această stare,
În noaptea neagră-ntunecată
În „Bărăgan” ndepărtare.
Șădeam la masa amărâtă
Cu multe „lipsuri și chiar de apă”
Cuprinși de vitregia sorții
O soartă crudă și ciudată.
O plesnitură se aude. . . !
„Și viscolul intră în casă”
Peretele din dosul casei
Se brăbuși la noi pe masă
Îmbuimăciți de a noastră stare
„În ghear morți ne vedeam!”
Neputincioși de o salvare
Să miști din loc noi nu puteam.
Căsuța noastră cea săracă,
Acoperită în paie cu pământ,
Se prăbuși, noroc dulapul
„Salvarea noastră de mormânt!”. . .
Îți mulțumesc o Doamne
Stăpâne Ocrotitor,
Căci ne-ai scăpat de moarte. . .
„Eu, sunt nemuritor”
La Călărași fiul cu tatăl. 2 sept. 1951
„Politica teroristă stalinistă” pusă în practica de comuniști

din România 18 iunie 1951,14 martie 1956- ni s-au luat averea
și azvârliți în Bărăgan, jefuiți ziua în amiaza mare de „monștri
ce purtau o dată cămașă verde și cu fudulie svastica hitlăristă
făcându-se comuniști!. . . (conducătorii Vraniului).
Sub domnia Ceaușistă era programat: să ni se spargă casele,
așa e (comunismul). Dar „Dumnezău i-a pedepsit ca pe Ahab și
Eli salela din Biblie:. . . câinii au lins sângele lor.
Înv. Natalia Anca – soră de cruce iulie 1923

(obicei din bătrâni)
Memorii
La înapoierea mea din Bărăgan scriu parte din amintirile

mele, de unde se poate desprinde: Suferința, Iubirea și Do-
rul (parte veselă și partea tristă) pe acre am întâmpinat-o în
viață. Era îmi amintesc 14 martie 1956, când stăteam pe rampa
unei gări foarte îndepărtată (Mărculești gară) raionul fetești și
așteptam cu mare nerăbdare vagonul mărfar, pe care-l coman-
dasem cu două săptămâni înainte.
Alături de mine era: „familia” adecă și soția și cei trei copii,
iar pe rampă erau înșirate hainele care cu greu au putut scăpa
în perioada drastică a celor (cinci ani de exil) ce am suferit în
această „stepă afurisită și sălbatică”. Unde pe timpul de iarnă,
aufurisitul „viscol de Bărăgan” cară ciurlani într-un mod par-
că sistematic, dintr-o parte în alta a stepei și pe urmă dispar
în valurile „Borcei”. Era îmi amintesc, înspre seară și afurisitul

de viscol al Bărăganului începu a-și face apariția. „Momente de
tragedie!”. . . Pe cei trei copiii, i-am salvat, trimițindu-i cu un
tren personal înspre locul atât de mult dorit: „spre casă” eu și
soția am rămas victima unei situații atât de tragice!. . . „Pe ram-
pă, în câmp, în noapte”!. Viscolul se izbea cu atâta furie de cre-
deam că se mută din loc cu tot cu bagaje și o „ploaie amestecată
cu fluturi mari de neauă se așternu peste tot”.
E, de înțeles starea noastră și amărâtelor noastre haine cum
au fost „?. . . !”. Întru-cât nu pot să trec cu vederea, să nu amin-
tesc „căci noi am fost uzi până la piele și înspre ziuă au început
să înghețe!”. Așa căci hainele noastre s-ar făcut parcă au fost
tăiate dintr-o tablă de tinichea. Îmbarcarea cum s-au făcut se
poate înțelege. . . ?!. Însă trebuie să amintesc căci înlăuntrul
vagonului marfar Nr. 110500- un curent care-mi dă de gândit
cum nu am înghețat. . .
Trenul pornește și în fuga lui nebună, curentul și frigul par-
că tot crește.
Făceam mișcări în continuă, mâinile le frecăm, iar picioarele
au devenit în nesimțire!
După două zile și o noapte de nesomn, fără să-mi dua seama,
pleoapele ochiilor să închid și adorm! Soția mă observă și mă
trezește. Mă scol, mă uit uluit prin vagon, afară ninge!. . . din
când în când apar fluturi de neauă în lăuntrul vagonului.
Trenu parcă își mai încetinește din mers. Din când în când se
aud roțile scârțâind și răsufletul locomotivei, ajunge înduioșat
la urechile mele. Somnul ne-a fugit cu desăvârșire. Ca să-mi
alung groaza, aprind o țigare și îmbrobodit în fumul ei, încep
să mă gândesc:„Gândul mă duce departe!. . . Îmi apare înain-
te „Cătănia” încorporat ca „Schimaș” repartizat la specialități,
unde aveam comandat pe locotenetul „Apostolescu”, copil de
general, cu școala de război la Paris, ofițer model în colegiu lor
de ofițeri, pe reg. 42, art. (și un bun educator părintesc pentru
ostaș) cele trei luni de cătănie care le-am făcut „descazarmat”
în Guran 66:„la Uina Măria”. Une am locuit și care ne-a pregătit
și mâncări foarte plăcute, parcă ar fi fost șefă bucătăreasă la

școala de menaj din Lugoj. „Au rămas amintiri neuitate, adău-
gate la parte veselă din anii copilăriei” (!).
Apoi viața mea trecut prin grele încercări pământești...!
(concentrări) „Pe la Curtea Marțială”, ne uitat:Prof. Ghimicescu
(avocat) doi ani suferință în faimoasa dictatură-antonesciană.
„La zilele mele pribege prin lumea mare!”. . . Gândurile mi se în-
câlcesc mereu și tot mai mult mi se pun în față două lumi. . . Anii
frumoși ai copilăriei și după aceea îmi apare înainte:„vitregia
destinului!”. Sufletul meu a gustat din amândouă! Anii frumoși
ai copilăriri i-am petrecut acolo!. . . „Pe marginea Cărașului!”.
Între copii de seama mea, veseli, cu mergeau împreună la scăl-
dat în apa Cărașului limpede și răcoroasă și bogată în amintiri!.
. . Și parcă văd cum îmi eșea în cale, de câte ori mă întorceam de
la scăldat „un chip senin” doi ochi duioși, dar totodată și plini
de asprime. „Icoana” acelei căreia „Mamă!”. Și cu repeziciune
îmi trece pe dinainte toate întâmplările din copilărie.
. . . Aduceam cu mine tristețele atâtor neajunsuri, atâtor
învrăjbiri cu soarta. Amintiri din copilărie ele plângeau cum
plâng copiii (așa ne-a fost destinul. . . !).
Parcă vedeam:Pe fie ertatul Ioan Țeicu medicul sărăcimii” -
și scriitor care îmi aprecia versurile și chiar scrierile mele din
copilărie „numindu-mă preten” îndemnându-mă să le editez,
primind cadou cartea: „În lumea nouă” care au fost una din lu-
crările lui proprii ca scriitor și mi-a dat-o să o păstrez ca amin-
tire). Apoi pe fiertatul doctor Dimitrie Cărăbaș medic șef al
Orașului Oravița care mă sprijinea în mod pritenesc cu medica-
mente gratuite și acte medicale ori de câte ori aveam nevoie. Pe
doctor Ghiță Corneanu (avocat) pasionat vânător, care în mod
prietenesc, cum spunea El, mă invita la domiciliu și-mi spuene
amulte din viață. . . și ăndeosebi din viața de vânător!. . .
Și chiar mi-a arătat camera Sa:„Muzeul Vânătoresc” amintiri
neuitate de o frumusețe uimitoare vânătorească!”. Apoi vitre-
gia destinului: Parcă, le vedeam aievea înaintea ochilor pe taica
„Ion” bunicul neuitat. . . pe bietul „Tata” și pe neuitată, dragă
„Dida Sora” când și-a luat adio!. . . „De lângă noi” și subgliile
reci ale mormântului își dorm somnul de veci. Trenul s-a oprit
din nou și parcă nu vrea să mai plece. Sunt neliniștit că trebuie
să întrerupt firul amintirilor„. . . !” Mă ridic de pe bagajele din
vagon ca sa-mi mai desmorțesc picioarele. Viscolul au încetat
și norii s-au mai risipit de bolta cerească. De parte spre răsărit,
cerul joacă în culori roșietice.
Vedera să mărește mereu și peste câteva clipe „luna ca un
glob de aur”, să ridică maiestoasă și parcă plină de vrajă. . . Se
ridică pe bolta țintuită cu bumbi de aur, (stele) și parcă tot mai
frumoasă, tot mai fermecătoare. Locomotiva pornește din nou
și eu iar cad încetul cu încetul „în plăcuta visare”. Șirul aminti-
rilor mi se țese mai departe și ochii mei parcă văd aievea icoa-
nele vieții mele din copilărie. . .
„Copil zburdalnic și neastâmpărat!”. . . Fugeam uneori de
școală, jocurile din copilărie cu „Dida Sora” care era cu câțiva
ani mai mare ca mine. Cu puii de gâsca prin, Râtul mare” și pre-
sărat cu gâinușchii. Apoi fulgerător, în gând îmi apare întâmpla-
rea „primu Aprilie 1929”. Șădeam pe marginea Borugii cu copii
de seama mea, păzind puii de gâscă. Când vedeam o fetișcană
măreață și superbă, cu obraji de bujori de vârsta noastră, era
și prima fată din sat din vârsta ei!. . . (din epoca pubertății). Ve-
nea cu sapa pe umăr și cu un coș mic în mână, la plațul ei, care
era tot pe marginea Borugii să-și pună „grințaicuri”. Parcă o
vedeam și acuma înaintea ochiilor cu mânicile sufulcace după
cot, cum șiruia cu sapa rândurile de pătrunjel. . . Iar noi ca copii
de la marginea gardului căutam să o distram cu diferite glume
copilărești. Deodată lasă sapa din mână și cu un buș, cam ca
oul de gâscă azvârle în noi „Parcă ghinion. . . bușu de pământ,
chiar în fața nimerește un par din gard și mă umple de fărămi-
turi. „Copiii râd parcă satisfăcuți de întâmplare!. . . ” După vre-
un an, aceași fată îmi amintesc: Prin „Octombrie 1930”, trecea
în fiecare dimineață cu vaca la cioardă. . . Iar eu cu regularitate
o așteptam în fața casei cu câte o pungă de: ștolwerc sau cu
ciocolată, pe care i le vâram cam cu sila în buzunar. După ce
pleca de lângă mine, îmi spunea: „Să, mă aștepți până întorc,

am să-ți spun ceva nou!. . . ” Acela nou era cam deobicei, să o
petrec până la fântâna dângă „Mita” când mergeam împreună!
Mai târziu ”Nuntă mare în sat!”. Fanfara din Vrani și Orchestra
„Buligă” din Banatul Iugoslav, cântau cu multă măiestrie în fața
casei noastre, cântecele lor. . . parcă pline de farmec. . . Aminti-
rile: mă cuprind tot mai mult, vedeam parcă aievea „Satul meu”
de pe marginea apei blânde și liniștite cu o mulțime de amin-
tiri. . . „Cărașu”. Apoi nopțile lungi de iarnă, la șezători, tot felul
de basme, cu haiducitu de pe vremurile îndepărtate, iar noi ca
copii ascultam cu gura căscată toate povestirile.
Bucuria noastră din copilărie:„Colinzile”, săniușul, horăniță,
etc, etc.
Toate le vedeam ca pe un mic ecran de televizor și prin
aceasta vreau să înăbuș „Suferințele” și să uit partea tristă din
viață.
„Pentru un moment trăiam clipe de prefacere” Și atunci mi
se schimbă tot sufletul, întreagă ființa mea. „O dragoste scur-
tă, dar puternică, făcu din mine copil visător, inimă setoasă de
viață!. Îmi plăceau nopțile de vară, cu stele lucitoare, cu lună
plină!. . . De multe ori pe scuanul din fața casei „petreceam
nopți întregi în mijlocul prietenilor”. Diferite discuții, cântece,
de multe ori în revărsatul zorilor, sunetul, melodia flautului
care era acompaniat de trilurile de privighetori, care poate și
ele ne iubeau!
Un fluierat lung și ascuțit pune capăt „gândurilor mele” care
pluteau hoinar plin lumea viselor. . . mă scol în picioare și pri-
vesc afară din vagon. . . Înaintea mea o mulțime de lămpi ce
strică farmecul nopții ce își ia adio de la stăle.
E, Berzovia! La bufet ca în iad, fum ucigător, forfotă. . . „Încep
să simt că mis e face rău!” De acum nu mai mult până „acasă”.
Plaiurile de aici în sunt tot mai cunoscute și tot mai dragi.
Abia apuc să pornesc iară (. . . ) Plecăm din nou!
Locomotiva și în urma ei vagonul marfar, mergea mai în-
cet parcă. . . ? ca până acum. În zare începe să se dezvălească
dealuri, dealurile mele dragi cu izvoare limpezi, cu freamăt de

păduri fermecătoare, cu câmpiile de mătase și cu „doine” ce
îndulcesc sau sângerează inima. Sunt din nou pe meleagurile
județului meu neuitat și atât de drag!” „Căraș”. Mă apropii din
ce în ce de locul acela „Sfânt” pe care eu l-am numit „Casă”!. În
sfârșit văd gara de debarcare.
Acolo văd căruțe venite în întâmpinarea noastră, cu care eu
mă reîntorc în „Satul meu atât de mult dorit! Vrani!!”.
Devin parcă inconștient, nu dau crezare la ce-ia ce văd, mi
se pare un vis și după aceea și pot răstabili că totuși e realitate.
Îmi dau perfect de bine seamă căci am intrat în hotarul, „Sa-
tulu-i meu drag!”. . . . Pe „Deal”. În dreapta drumului ce mă re-
întorc, o „Nivă!” Atât de bine cunoscută!. . . „Un ogor!”. Și gliile
surprinse de acest eveniment îmbucurător, azvârle vălul cernit
de „doliu” pe care l-au purtat (cinci ani de zile) și în veselia lor
atât de mare, parcă mi-au șoptit:„Bine a-ți venit!!!”. Mă gândesc
cât de absurdă e viață în mania de a retrăi mereu copilăria.
Versuri
La reîndorcerea mea din Bărăgan

Un secol mi se pare
Decând eu sunt plecat,
Din satul, din hotarul
Pe care le-ma lăsat. . .
Nu pot să cred acuma
Aceea ce văd,
E vis, ori realitate?. . . !
„Nu știu, nu pot să cred”
Șoseau mi se pare pe care am umblat,
Căci numai e aceea. . .
Cum mult s-au înschimbat
„Din dreapta drumului ce ma reîntorc”
Parcă aud o voace plângătoare?. . .

O, „Nivă”. . . Un ogor!. . .
Cu glii scăldate în soare.
Mă uit atent și recunosc. . .
E, „Niva mea” cea din bătrâni,
Lucare am purtat doru!. . .
„Cinci ani de zile prin străini”.
Nerecunoaștem împreună. . .
Și „Niva” mea. . . mă recunoaște
Ogorul, vesel de-ntâlnire. . .
Cu glii lucind el îmi șoptește. . .
Acest văl cernit de „doliu”
Ce gliile mele le-au purtat,
Le zvârlu și le dau uitării
Căci noi mult am lăcrimat. . .
Și-mi marea noastră veselie
Ne îmbrățișăm!. . . ne-am reîntâlnit!
„În bucurii, fără de margini. . .
Îmi zic cu drag: Bine a-ți venit!!!”
26 martie 1956
După venirea din Bărăgam am întâmpinat și alte năcazuri...

Am fost considerat „Ostil regimului” de socializare a agricultu-
ră.
I. Crega și Gh. Vinu
Fotografia e făcută în perioada stagiului militar ca „schimbaș”

în reg. 42 – artilerie 1937. Alături de mine soția (partea dreaptă)
și de cealaltă parte prietenul meu cu soția.
În tot timpul aveam plăcerea să port ținuta militară deosebită
de camarazi, pentru care fapt, „am fost apreciat de comandați și
dat exemplu”.
Casele mari din Bărăgan
Casele în Bărăgan. În mijlocul lanului de porumb, acoperite cu

paie, făcute din pământ bătut”
Anexă scrisoarea rec. 1654 din 19-XI-1965 – Expeditor: înv. .

Mihail Anca
Aprecierea și caracterizarea familiei noastre făcută de renu-
mitul învățător Mihail Anca care a educat
32 promoții – în comuna Vrani
Recomandată o scrisoare în original pe care mi s-au trimis,
19. XI. 1965
Caransebeș 19-XI-965
Dragă Nițule,
Atât scrisoarea primă, cât și a doua le-am primit cu o nespu-

să bucurie. Când am primit pe a două, era de față și un coleg cu
numele, Pavel Jumanca, fost inspector-general al învățământului
în Timișoara.
A citit atât scrisoare primă, cât și cea a două. M-a întrebat
ce serviciu ocupă și ce pregătiri posede? – i-am răspuns; școală
rpimară cu șapte clase, deci abs. a VII cl. element. Atunci el mi-a
răspuns:„E imposibil, după comupunere, ortografie și caligrafie,
nu să poate să aibe numai școala primară de la comuna. ”
Păstrând scrisorile ale regretaților:Nițu Buin, Pavel Ciloca,

apoi Miță Benă, Iancu Mădălușa etc le-am arătat și citindu-le le-a
admirat.
Mi-a spus că a făcut inspecții, cam în anii: 1938-1939, în
județul Caraș, între care și Vraniul, unde a aflat destul pro-
gres, dar apoi a fost în comuna Ciortea și alte asemenea ei, dar
trist și dureros. În comuna Ciortea s-a scandalizat, câna văzut
edificiul șc. în ce mizerie s-a aflat, apoi numai murdărie, elevii
nediciplinați, fără progres și mi-a zis:„mare deposebire între
învățător și înv. și om și om.
Îmi vine în memorie bunicul tău, moș Ion Lerca, om cinstit,
om fruntaș și muncitor, ca rar alții, apoi de regretatul tău tată,
care a fost elev bun și silitor la învățătură, - deși pe atunci con-
form legii „Aponiene”, din 1907, eram obligați toți învățătorii a
propune toate materiile paralel limba română, cât și cea maghia-
ră, care răpea mult timp, ca să neglijăm limba română, anume

puăs la cale.
Am suferit și din partea vrănenților, care erau mari
naționaliști, pentru predarea acestei limbi cu expresii grele și
pronunțări. Răpăusatul tău tată, care a avut o moarte grozavă și
chinuitoare, a învățat foarte bine și această limbă pocită.
Războiul mondial din 1916-1918, încă a răpit mult timp din
învățământ.
După ce am făcut în 1916 școala de ofițeri, am plecat pe câm-
pul de luptă, în Italia. În luptele mari de la „Doberdo”, unde am
avut la plutonul meu pe Ioșca Râta și Nistor Novac, ginerele lui
Nițu Micu, vis-a-vis de Nițu Buin, au rămas mâhniți și triști de
plecarea mea în spital, fiind rănit de un glonț dușman. La spitalul
din Laibach, oraș austriac am stat numai până mi-a scos glonțul
din picior, apoi am mers în Zagreb, apoi de aci în Arad.
După războiul mondial, am avut fericirea să scap de a mai pro-

pune limba maghiară și așa am propus numai limba română cu
mari progrese.
Deci multe am pătimit până acum în viață după cum scrii și tu,
„aș face un roman”.
Mă bucur dragă Nițule, că în timpul liber, cercetez, și pe ai tăi
dragi, care-și dorm somnul de veci în cimitir, în grădină cea mai
scumpă a vrănenților.
Î-mi scrii dragă, că sunteți în familie numai scumpa-ți mamă și
soție, dar copiii tăi unde sânt și ce servicii posed?
Eu dragă Nițule petrec timpul scurt cel mai am, retras într-o
cameruță, ca un pusnic și cetesc zilnic, apoi cercetez s. biserică,
până mă mai țin picioarele acum la 80 ani trecuți. Soția a doua, a
trecut anul în 11 Aprilie a. c. decând a decedat.
Ca de încheiere vă îmbrățișez cu dor și drag, al vostru fost
învățător Mihail Anca.
„Chidran” calul meu de schimbaș pe care îl mângâi, în

cantonament pe zonă, Dla Arad Gai 1939 – alături de mine doi
prieteni, Vinu Gh și Micu Mihai Ion
275
Bateria specilități 42 Artiliere Lugoj 1937

Dedicație lu Dida Sora
În floarea vieții „Tale”

Te-ai despărțit de mine,
Durerea-i fără margini. . .
Plângând, gândesc la „Tine”!
Te port în gând și acuma
La „Tine” mă gândesc!. . .
Îmi pari că-mi stai-nainte
Pe „Tine” te privesc
Și totuși ești departe. . .
Te-ai dus pe vecinicie,
Și dormi „Tu lângă Tata!”
Pe veci! „Dormiți șub glie!!”
Te rog eu „Dida Soră”
Să-i spui „Tu” din sicriu,
Lu „Tata” că-i port doru!. . .
Nemuritori. . . Vă țiu!!
Mormântul pe deasupra
Vi-l ți împodobit. . .
„Covor de floricele
Cu dor nețărmurit!”
Țărâna Voastră pe mormânt
Mereu vi se adapă
Șiroaie curg pe ia. . . .
De lacrimi, nu de apă
Aș vrea să pot ca să Vă văd. . . . !
În vis, în somn, în mez de noapte,
Și să pot să vă vorbesc. . . !
„Plângând să aud a Voastre șoapte”.
La „Taica Ion” te rog să-i spui:
Oboru-i trist rămas plângând. . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
„Ne dor! De toți ce a-ți plecat. . .
Și doru Vi-l păstrăm și-n gând!!! Mami și Eu. . . .
La intratrea în „Cimitir”
Cultura unui popor se cunoaște: după îngrijirea „mormintelor”.
„În tristețea mea la” Bărăgan

Gândurile mele triste. . .
Plutesc peste văi coline,
„Gându, sufletu și doru!
Mi se pierd pe căi străine”.
Din departe o văd pe „Mama”. . .
Cum zbuciumă în zare,
Cum își plânge „Ia copiii!”
Azvârliți. . . îndepărtare!!. . .
Ca-n ecran, văd și „Mormântul”. . . !
Văd crucile și bolta!. . .
Văd strămoșii și pe sora!. . .
Și pe Acel ce-i spuneam Tata!!”
Vitregia și necazul. . .
Vreau să le-ndepărt pe toate,
Încercând să-mi schimb chiar gându. . .
Și să uit de realitate.
1951-1956
Sub glii dormiți voi vecinic

V-ați dus de lângă noi:
Iar noi cu ochii în lacrimi
Mereu gândim la voi”
„Vă port dor nemărginit. . .
Și-n gând Vă port un mare dor!
Vă-mbățișez și în mormânt. . .
Atunci când eu, viață nu mai am
Atunci când am să mor?. . . !”
I Crega Lerca
„Mormintele răspund a celora care au dreptul să le-ntrebi!.”

Prof. Nicolae Iorga
La cimitir 1956 după venirea din Bărăgan
Mormântul familiei „Crega Lerca” - 1971

280
Mormântul familiei „Crega-Lerca- la Vrani” şi

mormântul Mariei Crega 1893-1984 Lerca
George Roșca primar 1927 Gh. Roșca fracie de cruci lu bunica

„Măria Mităr năcută Pitrica” de la Ion Munteanu Vasâli pentru a
se păstra:în amintirea dragiei noastre prietenii 5 nov 1988
Unele vietăți, lipsite de bunul simț omenesc și-au vândut

conștința pentru un blid de linte sau pentru un ciolan de ros,
ca să devină piese de muzeu, făcându-se valeți umili lucrând ca
sateliți sau vasali în angrenajul draconic fascimo, nazism. Mulți
au devenit slugi devotate călăilor: Antonescu-Hitler și Musolini.
partea A III-a
Anexe
DICȚIONAR BĂNĂȚEAN – ROMÂN
Ai (pl) Subst. Usturoi

Abțiguit, -a Adj. Amețit de băutură
Afla vb. A găsi
Aşira, vb. a pândi, a aştepta, a da târcoale
Ajiui Vb. A duce o lucrare până la capăt
Amânat adv. Târziu
Aor Subst. Aur
Anţărţ, adv. cu trei ani în urmă
Apipia Vb. A pipăi
Armitâie, -i Subst. taxă de participare la târg
Armig, -igi Subst. Armăsar
Astupală Subst. Astma
Astruca vb. A acoperi
Aciui Vb. a-si gasi un loc, a se stabili
Agimă, -i Subst. un fel de ceapă
Arâng, -je, Subst. clopot la biserică
Arghelă, -le, Subst. herghelie
Arpăjig Subst. sămânța de ceapă
Arșou, - uri Subst. Hârleț
Astupuș, -uri Subst. capac, dop la sticlă
Avlie, -i Subst. Curte
Babă, -e Subst. Bunică

Bai, s. vină
Baş, adv. chiar, întocmai
Bădâni, Subst. recipient pentru bătut untul
Băgrin,băgrini, Subst. Salcâm
Bâzoni Subst. Muscă mare
Bândăoni Subst. Bondar
Bașcă Adv. Separat
Bășcășât adj. Separat
Băşcăşâ, vb. (şi a să) a separa, a se separa
Besică, -e S ubst. Vas din lemn folosit pentru fermentarea
fructelor
Beceşug, beceşuguri, s.n. boală
Biceag, -a Adj. Bolnav
Bică, bişi, s.m. taur
Bicher adj. Șmecher
Bină, Subst. scenă
Bițău, adj. Bețivan, alcoolic
Belşiug, Subst. cârlig (de prins în nas la animale)
Blid, -e Subst. Castron
Boactăr, -i Subst. Paznic de noapte în sat
Bocală, Subst. recipient din sticlă cu mâner
Bolândaus, Subst. nebunie, boală psihică de care suferă o per-
soană, fig. Agitație mare
Borândău Subst. mâncare gătită la pomana porcului
Boscorogi, vb. a vorbi singur, a spune vorbe neînţelese
Boitar, - i Subst. Ajutor de cioban
Bolând, -a Adj. Nebun
Bripta, -e Subst. Briceag
Braun, adj. culoarea maro
Bucace Subst., def. de sing. 1. Alimente; 2. recoltă,
produsele câmpului
Bucta Vb. A ramâne repetent
Bugi (pl) Subst. Chiloti
III. Anexe 287
Bugigai (pl) Subst. Chiloti mai lungi, specifici femeilor

Bunduzî Vb. A (se) tulbura
Bumb, -i Subst. Nastur
Butoară, -i Subst. Gaura
Buzumini, vb (a să) a se zăpăci
Cacacis, -uri Subst. Lucru sau obiect marunt, fara importanta

Cafă, s.f. cafea
Cauc subst. polonic
Căcălău, s. def. de pl. dejecţii de la porci
Căput subst. haină, sacou
Cantă, -ți Subst. recipient din tablă pentru apă
Căpară, -i Subst. Arvuna
Carci, Subst. scrisoare sau carte
Carmănadă Subst. Sira spinarii
Cotrânta, -e Susbt. Sort de bucatarie
Cătănă , e Subst. Soldat
Căigană Subst. omletă
Călai, călaie, subst. recipient pentru păstrat untura, cantă
Călietcă, căletchi, s.f. colivie (folosită şi pentru transportul
păsărilor de curte la piaţă)
Căpătâni subst. pernă
Căsap, căsapi, subst. măcelar
Cârșiag, -uri Subst. ulcică din care se bea apă
Câta, adv. Un pic
Cârni vb. a curăța pomii
Cecea Subst. mătușă
Cecari Vb. A înghesui
Cei, cei, Subst. tei (arborele)
Ĉelui vb. a înşela
Chilărab Subst. Gulie
Cherchesî Vb. A sugruma
Chică Subst. codiţă, păr

Chichit, -a Adj. Aranjat, tras la patru ace
Cindă Subst. tinda, coridor
Cinier, -e Subst. Farfurie
Cipiși subst. pl. papuci de canură
Chimeașă, -e Subst. Cămașă
Chițăli Subst. articol din portul tradițional feminin: la o palmă
de ţesătură de cotrânţă se ataşează o structură alcă-
tuită din ciucuri lungi şi coloraţi din lână. În totalitate
realizează o lungime egală cu cea a unei cotrânţe
Cioardă Subst. cireadă
Cipezar, -i Subst. Pușlama, derbedeu, haimana
Cipsie, -i Subst. Tava de prăjitură
Cigani, cigăni Subst. cratiță
Ciurcan, -i Subst. Curcan
Ciuvani, ciuvane Subst. vas lung de lemn sau metal în care să
frământa pâinea sau se spălau rufele;
Cipişi,s. papuci de casă
Ĉiunăvit adj. însemnat cu o cicatrice
Clacă Subst. muncă a întregii comunități la construirea casei
unui membru
Clăbăț, -uri Subst. Căciulă
Clentaica, -i Subst. Broasca la ușă
Clet Subst. bucătărie de vară
Clisă, -e Subst. Slănină
Cloță, -e Subst. Cloșcă
Cocleanță, -e Subst. Bibilica
Cobilet -e Subst. Firida în zid sub cuptorul vetrei țărănești
Cocie, -i Subst. Căruță
Cocostârc Subst. barză
Coleșă Subst. mămăligă
Cotăriță Subst. coș de nuiele
Covasât Subt. Iaurt
Credent, -uri Subst. Dulap de bucătărie
Croafnă, -e Subst. Gogoașă
Cuplărai, -e Subst. Bordel
III. Anexe 289
Cotoroagi Subst. Piftie

Cotcă, -e Subst. Patratel, carou
Cotrânţă Subst. 1. şorţ care protejează pantalonii şi picioare-
le; 2. articol obligatoriu al portului feminin tradiţio-
nal – o foaie de țesătură
Crițări vb. A face economii, a drămui banii
Crump, -i Subst. Cartof
Crâmpoţât, adj. ciopârţit, tăiat bucăţi
Cucăi Vb. A moțăi
Cucuruz Subst. Porumb
Cuină, Subst. Bucătărie
Cufuri Vb. A avea diaree
Cuncina Vb. A se abtine de la mâncare pentru a economisi
Curfucița, -e Subst. Nevăstuica
Curechi (pl) Subst. Varza acra
Curcubătă, -ce Subst. Dovleac
Curastră, Subst. Lapte de la vaca ce a fătat recent
Dadă Subst. soră mai mare

Dafecea Adv. Pe gratis
Dafătarea adj. Femelă gestantă
Damijiana, -e Subst. Vas mare din sticla pentru păstrarea bă-
uturilor alcoolice si a apei
Damf, damfuri, s.n. miros, componentă a batozei
Dascăl, Subst. învăţător
Dăbarim adv. Măcar, cel puțin
Dăloc Adv. Imediat
Dăsbumba, vb. A descheia nasturii
Dăspuiat, adj. Dezbrăcat
Dărap, Subst. bucată
Dărinat, adj. şmecher, prăpădit, netrebnic, curvar
Dăzghija Vb. A curăța de coajă, a desface, a rupe
Dârjală Subst. coadă de coasă sau topor

Dârză Subst. zdreanţă
Deca subst. unitate de măsură de 100 grame
Deț, -i Subst. Decilitru pentru măsurat băuturi spirtoase
Doda vb. a (se) obişnui
Dolap Subst. dulap
Dricala, -i Susbt. Saltea umpluta cu paie sau cu ghije de po-
rumb
Dripi Vb. A bătători
Didă Subst. femeie înrudită, puţin mai în vârstă
Drod, Subst. Sârmă
Ducean, -e Subst. Magazin
Dună, -e Subst. plapumă din pene
Durai Vb. A tuna
Durăit , Subst. tunet
Dzamă Subst. zeamă, ciorbă
Fain adj, 1.frumos 2. bine

Faită, -e Subst. Rasa, soi
Farbă Subst. vopsea
Fărbui, vb. a vopsi
Făli Vb. A se lauda
Fălosie Subst. Mândrie
Fală Subst. Mândrie
Furtai Subst. un sfert (şiasu’ îi un furtai la tri)
Fantaz, -uri Subst. Toana, capriciu
Ficior, - i Subst. Barbat tânar
Filgean, subst. capac pentru oale; cinelii de alamă la fanfară
Fireang, -uri Subst. Perdea
Feşcilă, fişcili,s.f. chibrituri
Ferches, -a Adj. Aranjat, tras la patru ace
Fireastra, firesci Subst. Fereastra
III. Anexe 291
Firiz, Subst. fierăstrău

Flusturat, -a Adj. Usuratic, neserios
Foale Subst. pântece
Folomoc, -e Subst. Ghemotoc, mototol
Forpal, -uri Subst. Întretinere a unei persoane
Fostomoc, - uri Subst. Cârpa folosita la spălat vase
Fras, - uri Subst. Apoplexie
Frușciuc, -uri Subst. Micul dejun
Fundoane, -i Subst. Partea din spate a casei, plasat undeva în
spatele a ceva în expresia „În fundoanie”
Furchita, -e Subst. Furculița
Fusari Vb. A lucra rău, superficial
Gazdă, gazde, Subst. stăpân al casei şi averii

Gâsac, Subst. gâscan
Gavat Subst. Mulțime
Gârgălău, -ie Subst. Beregata
Geal, -uri Subst. Deal
Ghețușî Vb. A (se) înghesui
Ghilău, -ie Subst. Rindea
Ghijă, -e Subst. Frunze de porumb, fasole, mazăre etc., coji de
seminţe
Giumica Vb. A tăia mărunt, A toca, a înmuia
Givăni , vb. a sta de vorbă, la poveşti, a discuta
Givan Subst. discuție, poveste
Givăr, giveri, Subst. cavaler de onoare
Girept sdj. drept
Gloată Subst. 1. copii, urmaşi, familie; 2. Îi bună gloată (îi fe-
meie cumsecade)
Golâmb, -i Subst. Porumbel
Golomoz , s.def. de pl. îmbulzeală, învălmăşeală
Gostâie, gostâi, s.f. ospeţie; nuntă
Gost, goșci Subst. Musafiri

Gragie, -i Subst. Grinzile si cornii unei case
Grăgină, Subst. 1. curtea din spatele grajdului, destinată, în
genere, păsărilor; 2. teren cultivat în câmp destinat
zarzavaturilor
Grapita, -e Subst. Căpușă
Grințaicuri Subst. pl. rădăcini care se folosesc la supa (mor-
cov, pătrunjel etc.)
Greomânt, -uri Subst. Povara, suferință
Grumpuc, -uri Subst. Carte funciara în care se înscriu
proprietățile
Grumaz, -uri Subst. Gât
Guguli Vb. A ocroti, a proteja (exagerat)
Gulumuz, -uri Subst. Agitație, gălăgie
Hală, -e Subst. Om nesătul, care mănâncă mult

Halos, -a Adj. Om lacom
Hameș, -i Subst. Strângător, isteț, care nu se lasă păcălit
Harto adv. apelativ pentru animale
Hâră, -e Subst. Mânie, ciuda, dușmănie
Hârț, -i Subst. șoarece
Harbălui Vb. A se uza, a se strica
Hârconi Vb. A sforăi
Hârghie, -i Subst. Persoana slaba, pipernicita
Hibă, hibe, Subst. defect, lipsă, cusur
Hebar, -e Subst. Cric
Hoară, -e Subst. Orătănii, animalele din curtea gospodarilor
Hurui Vb. A se dărâma, a se nărui
Huțuluș, -uri Subst. Leagăn
Hușticrac a dj. Persoană căreia îi place să umble mult, să se
plimbe
III. Anexe 293
I-Î
Iagodă, -gi Subst. dudă, dude
Iancal, -uri Subst. Haina bărbătească
Iarc, -uri Subst. Colina, dâmb
Idăr – bineînteles, da, evident
Irugă, iruji, Subst. vad, scocul morii, iazul morii
Imală, -i Subst. Noroi
Imălos, -a Subst. Murdar
Irean Subst. hrean
Îmburda, vb. a răsturna
Îmbubiţa (şi a să), vb. a sări la ceartă, a se supăra
Împlânta vb. a înfige
Iocnu, -uri Subst. Haina femeiescă, pardesiu în clos
Iorgovan Subst. Liliac (arbust)
Iorsag, - uri Subst. Gospodărie mare, casa și acareturi
Iscopi Vb. A castra
Istina! Adv. Adevarat
Izmana, -e Subst. Indispensabili
Îmburita Vb. A sta ghemuit
Îmburghia Vb. A influenta pe cineva
Împaivana Vb. A lega un animal de picioare sa nu fuga
Împistri, vb. a împodobi cu diverse culori
Însielui Vb. A înșela
Inasâlă, Adv. Încet, fără spor, fără chef
Încuina Vb. A se constipa
Întronat, -a Adj. Răcit
Irimiz, Subst. mătase
Jag, -uri Subst. Jar, arsura la stomac

Jâgarita, -e Subst. Plămân
Jâgarit, -a Adj. Foarte slab (animale)
Jâgoare, -i Subst. Greata provocata de indigestie
Jămui Vb. A scormoni pământul cu râtul (despre porci)

Jăli, vb. a purta doliu
Jândari Subst. jandarm, poliţist
Jântui Vb. A amesteca jarul
Jepesi Vb. A stagna din creștere
Jgiur subst. jder
Jiunghietura, -i Subst. Locul unde se face legătura capului cu
coloana vertebrala
Jiejit, subst. deget
Jiune, -i Subst. Miri
Joampa, -e Subst. Groapa care denivelează un teren
Joardă Subst. băț
Joavină, -e Subst. Animal sălbatic
Jorgilean Subst. cais (pomul fructifer)
Jorgileană, jorgilieni Subst. caise
Laibăr, laibăre, s.n. vestă

Lapci (sg) Subst. Lapte
Lant, -ă Subst. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare
având 0,58 ari
Larmă, larme, subst. gălăgie, zgomot (a zbiera larma adică a
face gălăgie)
Laturoni (pl) Subst. Amigdale inflamate
Lăcieci, lăcieț, s.n. material rezultat din prelucrarea lemnu-
lui, cu secţiune dreptunghiulară de 3-4 cm şi lungime de mai
mulţi metri
Lăpăda, lăbăda, vb. 1. a arunca (un obiect); 2. a avorta; 3. a da
afară (dintr-o slujbă), a concedia
Lăvor Subst. lighean
Leac, -uri Subst. Medicament
Leandru, leandri, subst. oleandru
Lesnea Adj. Ieftin
III. Anexe 295
Lila, adj. culoarea mov

Ligăv, -a Adj. Fara pofta de mâncare
Lioarfă, subst. mască
Listav, -a Adj. Fără gust
Litră, -i Subst. unitate de măsură pentru suprafețe agrare
având 0,14 ari (un sfert dintr-un lanț )
Lopaciță, -e Subst. Omoplat
Loptă, lopce Subst. Minge, balon
Loză, -e Subst. Viță de vie
Lubeniță Subst. pepene verde
Maică, Subst. Bunica

Maistor, maistoră, adj. priceput, pricepută
Maistor, maistori,s.m. meseriaş
Mandulă, -e Subst. Amigdală
Mascure, -i Subst. Porc mascul castrat
Mau, Subst. 1. elan, avânt, putere
Mâna, vb. 1. a trimite 2. a conduce
Mândreaţă, mândreţe, subst. frumuseţe, minunăţie
Mâţ, mâţi, s.m. pisoi, pisică ca termen generic
Mârtan, mârtani, Subst. motan, pisic
Mănunt, adj. Mărunt
Măscări, vb. a murdări, a certa, a ocărî
Mărșână Subst. mașină
Marva, -e Subst. Animale din gospodărie
Metăr, -e Subst. Metru; o sută de kilograme
Mijgura Vb. A ploua cu stropi mărunți
Misăriță Subst. față de masă
Mișăl, -i Subst. știulete de porumb mic
Mișconi, pl. Subst purici mici (în general la găini)
Mixă, -e Subst. zambilă
Moalăr, - i Subst. Zugrav

Moari,s. def. de plur. zeamă de varză acră
Mormânt (sg.) Subst. Cimitir
Moșu Subst. Bunicul
Moșuică –Subst. moașă de botez
Mozi (sg.) Subst. Cinematograf
Mozomaină, S ubst. 1. nălucă, momâie; 2. mască, persoană
mascată
Musai Adv. Obligatoriu
Muroni Subst. fantome
Nădăi Vb. A banui, a presupune

Nănaş, nănaşă, Subst. naş, nașă
Năogoit adj. Neastâmpărat (despre copii în general)
Neaos, -a Adj. Autentic, adevarat
Niaza (sg) Subst. Senzatie neplacuta
Nigee Subst. rugă
Nimeri, vb. a ţinti, a ghici
Nogeu, -ie S ubst. Partea proeminenta a osului piciorului de
deasupra gleznei
Noada Subst. coccis
Noreală, -i Subst. Cer înnorat
Obor, -oare Subst. Curte (interioară)

Obrat, -uri Subst. Drum secundar, îngust, printre holde
Obreaniţă, Subst. cumpănă din lemn ce se purta pe umăr pen-
tru căratul găleţilor sau călaielor cu apă sau lapte, cobiliţă
Oceșî Vb. 1. a omorî, 2. a se îmbolnăvi, 3. a se astâmpăra, 4. a
strica, a distruge
III. Anexe 297
Ocheț Subst. Geam

Ocoş,adj. mândru, fălos, îngâmfat, încrezut
Ocoşâ, (a să) ,vb. a se făli, a se mândri
Oiagă, - gi Subst. sticlă
Ogaș, - uri Subst. Șănțuleț care delimitează două holde
Ogoi vb. A termina, a înceta, a se potoli
Ogrisât, adj. infirm, invalid, cocoşat, anchilozat
Ogrisâ Vb. A paraliza
Oglavi Vb. A schilodi
Olățăl, -uri Subst. Coca folosita ca ferment pentru dospitul
pâinii
Oltăni, vb. a altoi
Opreg Subst. articol al portului tradiţional feminin care putea
înlocui cotrânţa. Se deosebeşte de aceasta prin faptul
că la cam o palmă de ţesătură de cotrânţă se ataşează o
structură alcătuită din ciucuri lungi şi coloraţi din lînă.
În totalitate realizează o lungime egală cu cea a unei
cotrânţe
Osânje (pl) Subst. Păcate ispășite de cineva care nu le-a făcut
Osânji Vb. A condamna pe cineva
Oțâră. Adv. Un pic
Pancovi, subst. un fel de turte

Păcurar Subst. paznic la oi/ capre, cioban
Pălămari, -e Subst. Funie groasa si lunga
Pălugă, -i Subst. 1. prăjină, 2. om înalt, lungan
Pănușî vb. A curăța de pene o pasăre
Pășcănat subst. pătrunjel
Pamuca (sg) Subst. Vata
Paore, -i Subst. Țăran
Paparuga, -i Subst. Buburuza
Părădaisă, -i Subst. Roșie
Păpuc, păpuşi, Subst. pantof

Pârcom, adv. de-alatul, curmeziş
Pieșină, -i Subst. Carne friptă păstrată în canta cu untură
Piesăc Subst. nisip
Piglais, -uri Subst. Fier de calcat
Pilțuit adj. vaccinat (despre animale)
Pipară, -i Subst. Ardei
Pirchita, -e Subst. Bibilica
Pistâ, vb. a suporta , a răbda, a îngădui
Pișchir Subst. prosop
Pitigla, -e Subst. Bicicleta
Plivais, -uri Subst. Creion
Plis, -uri Subst. Catifea
Plaț, plațuri Subst. teren, loc
Plec Subst. făraș (pentru adunarea gunoiului)
Plută subst. plop
Prau Subst. Praf
Prici vb. a sfătui, a pune în vedere, a atenţiona
Poceacă subst. drum, cărare
Podrum, -uri Subst. pivniță
Poiată Subst. grajd
Poneavă, -vi, Subst. Pătură; cuvertură ţesută din orice mate-
rial care este folosită pentru acoperirea estetică
a patului
Polmă, -e Subst. Minge (de fotbal de cele mai multe ori)
Potcă, -e Subst. Neplăcere, poznă
Pozânari, - uri Subst. Buzunar
Prezal Subst. Pesmet
Prisăgi vb. A semăna
Produce Vb. A se duce încă o dată
Proface Vb. A reface
Proîncerca vb. A reîncerca
Protă, Subst. protopop
Pulbăr Subst. praf
Pustâni Vb. A pleca, a-şi părăsi casa (satul), a bejeni
III. Anexe 299
Rapture, -i Subst. Mica umflatură cauzată de o infecție a pielii

Răchie Subst. Țuică
Râni Vb. A face curățenie în grajd
Râmpaş, s.n. vin acrişor, tulburel
Râp subst. mizerie
Rapelt, -i Subst. Chibrit
Răscoboală, -i Subst. Zarva, tărăboi, dezordine
Râșni Vb. (despre păsări) A digera boabele
Râșni Vb. (despre oameni( (a se) a se trage într-o parte sau
alta, a se muta dintr-un loc în altul
Râna, -i Subst. Jgheab din tabla la streașina casei
Rânza, -e Subst. Pipota
Râză Subst. cârpă
Rât Subst. loc inundabil, mlăştinos, utilizat ca păşune sau ca
fâneaţă
Romoniță, Subst. mușețel
Ringhispil, -uri Subst. Carusel
Rudă, Subst. 1. stinghie, prăjină; 2. element component al că-
ruţei şi carului
Saină, Subst. sanie

Scamn Subst. scaun
Sâmt, subst.
Săligari Subst. Praf pentru prăjituri
Săcrin Subst. sicriu
Sărăori, -i Subst. Lucrător cu ziua, zâuaș;
Săveac Subst. plăcintă din foietaj
Scovardă, -zi Subst. Clatită
Scuceală, Subst. loc ferit
Sfetăr, Subst. plovăr
Slastă, Subst. mâncare de dulce, în afara postului

Sloiet, -i Subst. Țurțur de gheață
Smintă, -i Subst. Greșeala, vina
Sobă, -e Subst. Cameră
Soba bună Subst. Cameră pentru musafiri, cameră aranjată
Socac Subst. stradă
Solăriță Subst. solniță
Spălători Subst. suport de lighean
Spăiie, spăii, Subst. 1. latifundiar, 2. Grof, boier
Sprânjî vb. a alunga
Stăvi Vb. A se astâmpăra
Strujac, strujaşe, Subst. saltea umplută cu paie sau ghije de
porumb
Strușîe Subst. dulceață
Sui vb. A urca
Sudui, vb. a înjura
Șaitau, -ie Subst. Banc de tâmplărie

Șântar, -i Subst. Hingher
Șâradă Subst. şiră de paie sau snopi, modalitate ordonată de
depozitare a paie, fân, trifoi etc. de formă paralelipipe-
dică cu extremitatea superioară aranjată în două părți
Șiașmă S ubst. canal de scurgere care iese din curte și iese în
stradă
Șioareci (pl.) Subst. Pantaloni
Șioclod, -uri Subst. Cocean
Șiopor Subst. de gâște, rațe etc.
Șlaifăr, -i Subst. Papuc de casa
Șlogui Vb. A paraliza
Șnaidăr, şnaidări, subst. croitor
Șoatăr Subst. balast
Șod, -a Adj. Hazliu, comic
III. Anexe 301
Șogor, şogori,subst. cumnat

Șonc Subst. Jambon
Șol. Subst. Cană, ceașcă
Șolocat, -uri Subst. Oblon
Șopru subst. magazie de lemne, șopron
Șpais subst. cămară
Șpogod, -uri Subst. Ață groasa, rezistenta
Șpoiert Subst. Cuptor, sobă de încălzit și gătit
Șpriţ, şpriţuri, s.n. pompă; pompă de făcut cârnaţi
Ștaier, -e Subst. Impozit
Ștălog, -e Subst. Grajd
Stodori Vb. A (se) gândi, a chibzui
Ștolverc Subst. caramea
Strec, -uri Subst. Cale ferata
Ștrimf, -i Subst. Ciorap
Suchiat, -a Adj. Glumeț, poznaș
Șuscai Vb. A ofta
Șușfirea, -ele Subst. garoafă
Șuştăr, şuştări. s.m. cizmar
Ștamplu , -uri Subst. Păhărel mic
Tăbărî Vb. A obosi

Târtă subst. fund
Tălpoane, tălpoane, subst. grindă de la fundamentul casei
Tiribombă, -e Subst. carusel
Tolșier, -e Subst. Pâlnie
Tovar Subst. greutate, oboseală
Treanca-fleanca Loc. subst. Vorba goala
Tream S ubst. intrare în casă pe sub poartă (de la drum, de la
grădină, de la podrum)
Trâcni, vb. a tresări, a se speria
Troacă subst. cutie
Tuleu, -i Subst. Cocean

Tulipan, -i Subst. Lalea
Tumbaroată Subst. carusel
Turvin Subst. givan, discuție
Tagra,-i Subst. Arătătoare de la ceasornic

Țâmp subst. pulpa de la pui
Tarca, -i Subst. Coțofana, cioara-bara
Țadula, -i Subst. Bilet, tichet, adeverința
Țâmpor Subst. Sulf
Țâtâna, -i Subst. Balama
Țecăr Subst. coș din plastic cu mânere
Țircusant, -i Subst. Clovn
Țoale (pl) Subst. Haine, rufe
Țol, -uri Subst. Rochie
Tuhaus Subst. Arest, închisoare
Țucăr, subst. Zahăr
Țucărea, -ele Subst. Prăjituri
Uică Subst. unchi, bărbat mai în vârstă

Ugină Subst. odihnă
Ugini vb. A se odihni
Uină, -e Subst. Nume de adresare către o femeie mai în vârsta,
de regulă înrudită
Untura mare Subst. Osânza
Uriza Vb. A chiui, a striga ceva cuiva, a reproșa
Urgina Vb. A avea diaree
Uruială, urui Subst. boabe măcinate pentru păsări, animale
Utulus, -uri Subst. Scăunel cu scândura suspendata pe care se
așează cineva ca sa se balanseze
III. Anexe 303
Vadră, -e Subst. Găleată

Văiugă, -i Subst. Cărămida din pământ nears
Vailing Subst. lighean mare de metal
Vălău, -ie Subst. Jgheab de adăpat vitele
Vânat, -a Adj. Albastru
Vândroc, -i Subst. Vagabond
Vătăma, vb. 1. a supăra, a jigni; 2. a răni
A umbla vandra Loc. verbala A vagabonda
Văruță, -i Subst. Verișoara
Vătăma Vb. A avea dureri
Verandă, -e Subst. terasă acoperită
Vlăgică subst. popa de rang înalt
Vrau, -uri Subst. Grămada mare de boabe, cereale, legume
Zar Subst. Zahar

Zăbuni Vb. A (se) deregla mintal, a se zăpăci, scleroza
Zălud, adj. zăpăcit, ramolit, sclerozat; nebun
Zbăg, zbăguri, s.n. Loc îndepărtat, greu accesibil
Zai Vb. A se duce vestea
Zăicin Subst. ulei
Zbiera Vb. A striga, a tipa
Zăneanț, -uri Subst. Meserie
Zmalț, -uri Subst. Smalt
Zdupes, -a Adj. Bine facut, corpolent
Zgâmjî Vb. A scormoni
Zglemeni Vb. A înmărmuri
Zgrabăla Vb. A zgâria
Zogoni vb. A alunga, a îndepărta
Znoabă, -e Subst. Pozna
Zupă Subst. supă
Zvidui Vb. A (se) vindeca
Zvon, -e Subst. Clopot
numerele caselor din Vrani (1900)
III. Anexe 307
III. Anexe 309
III. Anexe 311
III. Anexe 313
III. Anexe 315
III. Anexe 317
III. Anexe 319

Vrani Monografia Satului Banatan

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vrani Monografia Satului Banatan

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ion Crega Lerca Traian Constantin

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Crega, Lerca Ion

Mulțumiri deosebite tuturor celor fără sprijinul cărora

Partea I. Monografia bisericii ortodoxe Vrani

Partea a II-a. Monografia comunei Vrani

Anexă. Dicționar bănățeano- român / 285

Numerele caselor din Vrani (1900) / 305

Această carte apare din dorința mai multor vrăniemți dă

Din dorinţa de a păstra şi a reda cât mai fidel manuscrisul

Istoria Banatului privind evul mediu, a fost scrisă de o seamă

Pretinsul istoric ,,infailibil” Pesty Frigyes, nu de puține ori se

Un exemplu de îndrăzneală de a înfruta adevărul istoric ade-

Cercetând lucrările lui T. Turchányi rămânem, cel puțin

precum și la monografia comunei Sacul în 1954-1973, a trebu-

Cu toată modestia, mă scot, mulțumit de lucrare, care este

Comuna Vrani, este așezată în apropierea malului stâng al râ-

Această obervare, este deosebit de utilă, deoarece, cu ajuto-

Comuna, are astăzi (1950) 1415 locuitori, în 301 case locuite,

cu debit de apă suficient în tot cursul anului ca să alimenteze cu

Actuala așezare a satului este dreptunghiulară pe direcția

Cu ocazia recensământului fondului intravilan, în vederea

Despre comuna Vrani

– Să se sistematizeze pe același loc: Da

Incediul din 7-8 III 1818

scutirea de impozite pe 3 ani. Cerea este scrisă în limba maghia-

Numărul casei paguba (florini)

Cererea locuitorilor sinistrați cât și evaluarea pagubelor, sunt

Nr. c. 51 – Neda Crega 1

Nr. c. 52 – Martin Munteanu

Din Registrele parohiale ale vremii s-ar putea stabilii familii,

Satul nostru cu numele de Vrani îl întâlnim în istorie, pri-

Un exemplar special, pe hârtie velină cu un bogat chenar

1. Faptul că Pesty Fr. pornind de la toponimia și locul unde se

cu mențiunea că și ,,Strămoșii lor le aveau” (,,már öseik is bir-

Mihai 1339 Ion 1339 Nicolae 1339

Iacob 1378 , Benedict 1378, George 1378

Despre cnezii acestei familii, toate documentele – și sunt des-

Ce era cnezatul și autoritatea cnezilor?

În sec XVI ca urmare a faimosului decret din 20 iulie din 1366,

Bunurile donate sunt situate în județul Sumplio, limitrof cu

din sudul Ungariei care depășește pe toate celelalte procese (T.

Comisia, sosește la fața locului, în martie 1359, dar nu poate

ci numai un număr de patru moșii, cu intenția fraduloasă, ca să

fața capitlului de Buda, unde însuși benedict Himfy figureanză

Pe vremea aceea, 11 ½ pluguri erau egale cu 150 jug. regale

Comisia raportează astfel:

toriul Valei au existat 7 cnezate și anume: Guden, Foctalan, Per-

Fără îndoială, hotărârea Curiei regale, este lipsită de orice te-

Dar nici familia Himfy, nu se bucură în liniște de moșia de Va-

Așezarea localității de Valea

Realitatea dă dreptate istoricului T. Turcany și Pesty Fr., de-

în 1277, Vaja alias Patak

Schimbarea numelui localităților pe vremea aceea, se

Conducerea centrală, numai așa lua act de numele unei moșii

Recapitulare despre Valea și Vrani

6 Turchany:,,Krassö-Szöreny varmegye története, neprajzi viszonyai” Lugoj

Se știe că, reședința cnezatului este așezată pe malul stâng

Astfel se ajunge la sentința Curiei regale din 8-9 nov 1378,

8 Pesty Fr. o. c. II p. 274

aveau. Acești istorici, ocolesc cu grijă, răspunsul la întrebarea fi-

9 Millecker B. o.c.p. 174 v. II suține că ,, Perliszke” este una și aceeași așezare

La harta alăturată, care arată, extremitățile domeniilor de Va-

II. Extremitățile domeniului de Vrani la 1464

Ion Crega Lerca Traian Constantin

Partea I. Monografia bisericii ortodoxe Vrani

Partea a II-a. Monografia comunei Vrani

9 Millecker B. o.c.p. 174 v. II suține că ,, Perliszke” este una și aceeași așezare

area Adunare Națională de la