Cum au intrat in randul sfintilor crestini foste prostituate si fosti ucigasi

Stefan Lica,

Una dintre marile controverse ale crestinismului tine de modul in care Biserica a canonizat anumite
personalitati, transformandu-le in sfinti, in pofida trecutului lor dubios. Asa au ajuns sfinti, printre altii, foste
prostituate si fosti ucigasi. Aceste fapte ar fi fost compensate, sustin reprezentantii clerului, de indreptarea lor
ulterioara, de credinta si de devotamentul fata de biserica.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), pentru ca o persoana sa fie trecuta in randul sfintilor, reprezentantii
bisericii verifica implinirea unor conditii.

Este vorba despre Ortodoxia neindoielnica a credintei si proslavirea ei de catre Dumnezeu, cel putin printr-unul
din urmatoarele daruri sau puteri: puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta, puterea de a
infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte, pana la moarte, puterea de a-si inchina
viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase, puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte si
puterea de a apara si de a sluji cu un devotament eroic credinta in Biserica Ortodoxa. O alta conditie ar fi
raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea acesteia si confirmarea ei.

Este si cazul lui Stefan cel Mare, voievodul care a domnit in Moldova intre anii 1457 si 1504 si care a fost
canonizat de BOR in 1992. Reprezentantii BOR au sustinut ca in cazul domnitorului au fost implinite aceste
conditii. Nu este mai putin adevarat ca acelasi domnitor a fost apreciat si de Biserica Catolica, insusi Papa
Sixtus al IV-lea numindu-l ,,Athleta Christi" (Atletul lui Christos), la scurt timp dupa victoria obtinuta in fata
turcilor la Vaslui.

Cat de sfant a fost, in realitate, Stefan cel Mare

Exista insa si alte aspecte, care nu au fost inca pe deplin clarificate, cu privire la personalitatea domnitorului.
Astfel, cronicarii vremii l-au descris pe Stefan cel Mare ca pe un voievod iute la manie, gata sa apeleze la orice
mijloace, unele mai putin orotodoxe, pentru a-si atinge scopurile.

Un exemplu in acest sens este redat chiar in ,,Letopisetul Tarii Moldovei" (editia aparuta la editura Academiei
Romane, 2006 Bucuresti). Cronicarul Grigore Ureche a amintit campania militara dusa de Stefan cel Mare pe
teritoriul Poloniei, in 1499. Cronicarul sustine ca armata moldoveana a ars si a jefuit mai multe cetati si targuri,
amintind Trembowla, Buceaciul (Buczacz) si Podhaetul (Podhajce), iar la sfarsitul campaniei victorioase s-a
intors cu mii de prizonieri.

Acelasi cronicar l-a descris pe voievod ca pe un om care obisnuia sa verse sange nevinovat si sa ucida fara a sta
prea mult pe ganduri: ,,Fost-au Stefan Voda om nu mare de stat, manios si de grabu a varsa sange nevinovat; de
multe ori la ospete omora fara judet. Amintrelea era om intreg la fire, nelenes si lucrul sau il stia a-l acoperi si
unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoe insusi se vara, ca vazandu-l ai sai,
sa nu indarapteze si pentru aceia rar razboiu de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, stiindu-se
cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor."

Si ,,Cronica germana a lui Stefan cel Mare" prezinta portretul unui domnitor sangeros, capabil de fapte mai
putin crestinesti. Aici, voievodul a fost descris ca un om extrem de crud, care nu a ezitat sa ucida oameni
nevinovati, inclusiv multi copii. Campania impotriva Munteniei este zugravita in imagini de cosmar.
,,In luna Februarie in ziua de 27 porni Stefan Voda asupra Brailei in Muntenia si varsa din plin si mult sange si
arse cu desavarsire targul si n'a lasat viu nici pe copilul din pantecele mamei si spinteca sanul mamelor si
smulse copiii din el. In luna lui Ianuarie, in acelasi an, in ziua de 16, domnul puse sa i se taie capul vornicului
Isaia, cumnatul sau", se noteaza in ,,Cronica germana a lui Stefan cel Mare".

La randul sau, istoricul iesean Alexandru D. Xenopol a facut referire la aspecte mai putin cunoscute din viata
domnitorului moldovean. Xenopol a schitat, pe scurt, portretul unui domnitor care ducea o viata libertina, mai
putin conforma cu invataturile bisericesti. ,,Pe linga aceasta viata atit de obositoare, se pare ca si momentele lui
de odihna le petrecea tot in desfatari sgomotoase, in prinzuri, unde vinul nu era crutat, si in care adese ori Stefan
cel Mare se abatea la fapte regretabile, semn ca dinsul atunci nu mai era deplin stapin pe vasta lui inteligenta", a
scris Xenopol in ,,Istoria romanilor".

Constantin cel Mare, venerat pentru ca ar fi pus capat prigoanei impotriva crestinilor

Cazul domnitorului moldovean nu este unul singular. Unul dintre cei mai importanti sfinti din Calendarul
Ortodox, imparatul Constantin cel Mare, a stapanit Imperiul Roman intre 306 si 337. Departe de a fi un crestin
devotat, Constantin a venerat vechii zei Marte si Apollo, ale caror chipuri apar si pe monedele batute in aceasta
perioada, la ordinele sale.

In anul 312, Constantin a trecut la credinta crestina, iar in 313, impreuna cu celalalt imparat roman, Licinius, a
dat celebrul edict de la Mediolanum (Milano). Desi acest decret consfintea anumite libertati pentru crestinii din
imperiu, cei mai multi istorici sunt de parere ca, in realitate, meritele i-ar apartine imparatului Galerius, care a
promulgat, cu cateva zile inainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranta fata de noua religie.
Este si cazul lui Paul Lemerle, autorul volumului ,,Istoria Bizantului", care a scris ca: ,,Adevaratul edict de
toleranta a fost emis in 311, de Galerius. El proclama recunoasterea crestinismului ca religie si dadea crestinilor
dreptul de a se intruni, sub conditia de a nu tulbura ordinea publica; in schimb, crestinii aveau datoria sa se
roage zeului lor pentru prosperitatea imparatului si a statului roman", mentionand si ca: ,,traditia care staruie sa-i
transfere meritul asupra asa numitului <<edict din Milan>> nu este conforma cu realitatea."

De la Maria Magdalena la Sfanta Pelaghia

In randul sfintilor se regasesc si femei care au practicat inainte prostitutia, dar care, spune Biserica, s-au intors
mai apoi la credinta si au devenit adevarate modele pentru oameni. Un prim exemplu este Maria Magdalena,
sfanta careia Isus i s-ar fi aratat in prima zi a Invierii. Anterior, Maria Magdalena ar fi fost exorcizata chiar de
Isus, care ar fi scos din ea ,,sapte demoni", asa cum apare in Noul Testament.

In jurul Mariei Magdalena au aparut numeroase controverse. S-a scris si ca ea ar fi fost in realitate sotia lui Isus
sau ca, de fapt, nu ar fi fost o prostituata. Cert este ca Biserica Catolica a precizat, in 1969, ca Maria Magdalena
nu ar fi practicat prostitutia.

In acelasi timp, numerosi cercetatori au afirmat ca Maria Magdalena ar fi fost chiar adevarata fondatoare a
crestinismului, opinie sustinuta de Tal Ilan si de Bart Ehrman, ultimul fiind unul dintre cei mai cunoscuti
istorici specialisi in Noului Testament si critic textolog al crestinismului timpuriu.
O alta femeie care ar fi parcurs drumul de la prostitutie la cele sfinte a fost sfanta Pelaghia. Povestea ei este
mentionata si in Calendarul Crestin Ortodox: ,,Aceasta sfanta a fost in zilele imparatului Numerian; ea era din
cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facand desfrau a strans avere mare din acea rea agonisire.
Apoi luand invatatura de la oarecare om sfant anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezandu-se, isi
lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si imbracandu-se cu haine de par, schimbandu-se in chip
barbatesc si tainuindu-se, s-a dus in muntele Maslinilor. Aici s-a inchis intr-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a
mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace."