Sunteți pe pagina 1din 17

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9

Sancțiunile de drept penal


Pedepsele

PLAN
Secțiunea I - Felurile sancțiunilor de drept penal
Secțiunea a II-a Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice
§ 1. Detențiunea pe viață
§ 2. Închisoarea
§ 3. Amenda
Secțiunea a III-a - Pedepsele complementare și pedepsele accesorii
aplicabile persoanei fizice
§ 1. Aspecte generale privind pedepsele complementare
§ 2. Interzicerea exercitării unor drepturi
§ 3. Degradarea militară
§ 4. Pedepsele accesorii
Secțiunea a IV-a – Pedepsele aplicabile persoanei juridice
§ 1. Pedeapsa amenzii aplicate persoanei juridice
§ 2. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice
Test de verificare
Rezumat
Bibliografie

Obiective
• Învățarea felurilor sancțiunilor de drept penal ce pot fi aplicate sau luate față de
persoanele fizice sau juridice
• Învățarea categoriilor de pedepse ce pot fi aplicate persoanelor fizice sau juridice

Timp de învățare aproximat: 3 – 3,5 ore

Secțiunea a I
FELURILE SANCȚIUNILOR DE DREPT PENAL

În Codul penal român sunt prevăzute trei categorii de sancțiuni de drept penal:
pedepsele, măsurile de siguranță și măsurile educative.
Pedepsele și măsurile educative sunt sancțiuni penale, iar măsurile de siguranță, sunt
sancțiuni de drept penal.
După rolul și importanța atribuită pedepsei se disting:
a) pedepse principale;
b) pedepse complementare;
c) pedepse accesorii.
Măsurile educative sunt sancțiuni penale care se iau față de minori care au săvârșit
infracțiuni.
Măsurile de siguranță sunt sancțiuni de drept penal care se iau față de persoanele care
au săvârșit fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura o stare de pericol și a
preîntâmpina săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală.

1
Alte sancțiuni în dreptul penal. Pe lângă cele trei categorii principale de sancțiuni de
drept penal, în legislațiile penale se mai întâlnesc și alte sancțiuni care se aplică în anumite
cazuri, pentru soluționarea unor conflicte de drept penal și care pentru a fi deosebite de
sancțiunile de drept penal s-a propus să se numească „sancțiuni în dreptul penal”. Astfel
de sancțiuni sunt sancțiunile cu caracter administrativ, sancțiunile civile ce constau în
restituiri și despăgubiri.

Secțiunea a II-a
PEDEPSELE PRINCIPALE APLICABILE PERSOANEI FIZICE
Felurile pedepselor principale care se aplică persoanei fizice. Pedepsele principale în
codul penal român sunt prevăzute expres în art. 53 C.p. care consacră implicit o scară a
gravității acestora, în ordine descrescătoare.
Sunt astfel pedepse principale:
a) detențiunea pe viață;
b) închisoarea;
c) amenda.

§ 1. Detențiunea pe viață
Noțiune și caracterizare. Detențiunea pe viață este pedeapsa cea mai severă din legislația
penală actuală.
Detențiunea pe viață se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în
secții speciale ale celorlalte penitenciare în regim de maximă siguranță.
Detențiunea pe viață este o pedeapsă principală, prevăzută în Codul penal art. 53 lit. a;
art. 56 - 59.
În partea specială a Codului penal și în legile penale speciale sunt prevăzute faptele
deosebit de grave pentru care se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață. În Codul penal
pedeapsa cu detențiunea pe viață este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până
la 25 de ani, de ex.: pentru infracțiunea de omor calificat (art. 189 C.p.), pentru
infracțiunile grave contra securității naționale (art. 396, art. 398, art. 401, art. 402, art.
408 C.p.), pentru infracțiunile de genocid și contra umanității (art. 438, art. 439 C.p.),
pentru una dintre infracțiunile de război (art. 440 C.p.).
Pedeapsa cu detențiunea pe viață nu este alternativă cu închisoarea ci unică în cazul
infracțiunii de genocid săvârșită în timp de război (art. 438 alin. 2 C.p.).
Neaplicarea pedepsei detențiunii pe viață. Detențiunea pe viață deși prevăzută pentru
infracțiunea săvârșită, nu va putea fi aplicată dacă infractorul, la data pronunțării hotărârii
de condamnare a împlinit vârsta de 65 de ani (art. 57 C.p.). În astfel de cazuri în locul
pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa
interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
Având în vedere că pentru aproape toate infracțiunile pentru care se prevede pedeapsa
detențiunii pe viață este prevăzută și pedeapsa alternativă a închisorii între 15 și 25 de
ani, considerăm că aplicarea pedepsei pe 30 de ani în cazul prevăzut de art. 57 C.p. se va
putea dispune numai dacă inițial instanța optase, între cele două pedepse alternative,
pentru pedeapsa detențiunii pe viață.
Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață. Pedeapsa detențiunii pe viață se poate înlocui în
cazul în care persoana condamnatului împlinește în timpul executării acesteia vârsta de
65 de ani (art. 58 C.p.). Pedeapsa cu care se poate înlocui detențiunea pe viață este
închisoarea pe 30 de ani, aplicându-se și pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi pe durată maximă (de 5 ani – s.n.).
Împlinirea vârstei de 65 de ani în timpul executării pedepsei detențiunii pe viață nu
creează pentru condamnat un drept la înlocuirea cu pedeapsa mai ușoară a închisorii.
2
Înlocuirea o poate decide instanța dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în lege și
anume: a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral
obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că
nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și a făcut progrese constante și evidente în
vederea reintegrării sociale.
Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață. Dacă
după ce a început executarea pedepsei detențiunii pe viață, aceasta a fost comutată sau
înlocuită cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte
executată din pedeapsa închisorii (art. 59 C.p.).

§ 2. Închisoarea
Noțiune și caracterizare. Închisoarea este o pedeapsă principală, privativă de libertate și
constă în lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui într-un mediu închis unde
este supus unui regim de viață și de muncă impus.
Pedeapsa închisorii este prevăzută în legislația penală de cele mai multe ori singură, și
într-o anumită măsură ca pedeapsă alternativă cu amenda ori cu pedeapsa detențiunii pe
viață.
În legislația penală română limitele generale ale pedepsei închisorii sunt prevăzute
între 15 zile și 30 de ani (art. 60 C.p.).
În partea specială a Codului penal pedeapsa închisorii este prevăzută în limite speciale:
limita minimă specială este de o lună, limită ce poate fi redusă până la minimul general
de 15 zile, în cazul reținerii unor cauze de atenuare a pedepsei, iar limita maximă specială
este de 25 de ani, care poate fi majorată în cazul reținerii unor cauze de agravare a
pedepsei, limită care nu poate depăși maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani.

§ 3. Amenda
Noțiune și caracterizare. Amenda este pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de
bani pe care condamnatul este constrâns să o plătească în contul statului.
Amenda penală se deosebește de toate celelalte prin caracterul său specific coercitiv.
În adevăr, pedeapsa amenzii ca orice pedeapsă principală se aplică numai de către instanța
judecătorească ca urmare a stabilirii răspunderii penale a infractorului pentru fapta
comisă.
Funcția de constrângere a pedepsei amenzii se realizează prin micșorarea
patrimoniului condamnatului și implicit o îngreunare a vieții acestuia, iar în cazul
persoanei juridice condamnată la amendă o diminuare a profitului și a posibilității de
dezvoltare.
Cadrul și limitele amenzii care se aplică persoanei fizice. Reglementarea pedepsei
amenzii este cuprinsă în partea generală a Codului penal în art. 63 - 64.
De cele mai multe ori pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa
închisorii. În general infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii alternativ
cu pedeapsa închisorii au prevăzut un maxim special al închisorii de 3 ani sau mai mic.
► În dreptul penal român cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-
amendă. Cuantumul unei zile-amendă este cuprins între 10 lei și 500 lei.
Limitele generale ale amenzii sunt stabilite prin dispozițiile art. 61 alin. 2 C.p. și sunt
de la 30 la 400 zile-amendă. Cuantumul amenzii se stabilește prin înmulțirea sumei
corespunzătoare unei zile-amendă cu numărul zilelor-amendă stabilite de instanță. Având
în vedere limitele între care se stabilește cuantumul unei zile-amendă și limitele între care
se stabilesc numărul de zile-amendă rezultă că pedeapsa amenzii poate fi stabilită între
(10 lei x 30 zile-amendă) 300 lei și (500 lei x 400 zile-amendă) 200 000 lei.

3
◊ Cuantumul unei zile-amendă se va stabili în funcție de situația materială a
condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în
întreținerea sa (art. 61 alin. 3 teza a II-a C.p.).
Prevederea și stabilirea amenzii pe sistemul zilelor-amendă conferă pedepsei amenzii un
mod de aplicare și executare flexibil. Astfel dacă amenda aplicată nu este executată cu rea-
credință de către condamnat, zilele-amendă neexecutate se transformă în tot atâtea zile cu
închisoare. Dacă cel condamnat nu poate executa amenda aplicată din motive neimputabile
lui, zilele-amendă se înlocuiesc cu tot atâtea zile de muncă neremunerată în folosul
comunității. Pe parcursul executării muncii neremunerate în folosul comunității
condamnatul poate să achite restul amenzii (caz în care nu mai are de executat nimic) sau
măcar o parte din aceasta și astfel restul de plată din amendă va fi executată printr-un număr
corespunzător de zile de muncă. Dacă persoana condamnată nu execută obligația de muncă
în folosul comunității, zilele-amendă neexecutate se înlocuiesc cu tot atâtea zile de
închisoare. Practic instanța, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, dispune ca
pedeapsa amenzii exprimată în zile-amendă să fie executată prin zile cu închisoare ori prin
zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
► Unei zile-amendă îi corespunde o zi cu închisoare, dar și o zi de muncă neremunerată
în folosul comunității.
Limitele speciale ale amenzii care se aplică persoanei fizice. Sunt aplicabile dispozițiile din
partea generală a Codului penal (art. 61 alin. 4) care prevăd: „Limitele speciale ale zilelor-
amendă sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai
pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.”
♦ Dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial,
pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori dacă instanța optează pentru aplicarea
amenzii când este prevăzută alternativ cu închisoarea, atunci limitele speciale ale zilelor-
amendă se pot majora cu o treime (art. 61 alin. 5 C.p.).
De ex. în cazul unei infracțiuni prin care s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial și
legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii între 3 luni și 2 ani; dacă
instanța optează pentru pedeapsa amenzii atunci limitele speciale între care se va stabili
pedeapsa sunt fie cele prevăzute în art. 61 alin. 4 lit. b C. (între 120 și 240 de zile-amendă),
fie instanța poate opta pentru stabilirea amenzii între aceste limite majorate cu o treime,
adică între 160 și 320 zile-amendă.
Executarea pedepsei amenzii. Dacă s-a dispus executarea pedepsei amenzii condamnatul
trebuie să depună la instanța de executare recipisa de plată integrală a amenzii, în termen
de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Când cel condamnat se
găsește în imposibilitate de a achita integral amenda, la cererea condamnatului, se poate
dispune eșalonarea plății amenzii în rate lunare pe cel mult 2 ani (art. 559 C.p.p.).
Amenda care însoțește pedeapsa închisorii. Conform art. 62 alin. 1 C.p. dacă prin
infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa
închisorii, se poate aplica și pedeapsa amenzii. În acest caz ne aflăm într-o situație de
excepție când legea permite cumularea a două pedepse principale pentru săvârșirea unei
singure infracțiuni. Aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii, în acest caz,
este posibilă dacă pedeapsa principală prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este
numai închisoarea.
Instanța poate aplica și pedeapsa amenzii numai după ce a aplicat pedeapsa închisorii.
Dacă legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii și instanța a optat
4
pentru aplicarea pedepsei amenzii atunci în lipsa pedepsei închisorii nu este posibilă
adăugarea amenzii conform art. 62 alin. 1 C.p., iar într-o astfel de ipoteză sunt aplicabile
(după cum am arătat anterior) dispozițiile art. 61 alin. 5 C.p. care permit majorarea
limitelor speciale ale zilelor-amendă cu o treime.
Condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru ca instanța să poată aplica pedeapsa
amenzii care însoțește pedeapsa închisorii sunt:
a) aplicarea unei pedepse cu închisoarea și
b) prin infracțiunea săvârșită să se fi urmărit obținerea unui folos patrimonial.
Cuantumul pedepsei amenzii care însoțește pedeapsa închisorii se stabilește tot pe
sistemul zilelor-amendă.
Dacă instanța decide să aplice și pedeapsa amenzii pe lângă cea a închisorii, limitele
de pedeapsă între care se va aplica amenda sunt cele prevăzute în art. 61 alin. 4 lit. b și c
C.p., însă raportarea nu se va face la pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită ci la pedeapsa închisorii stabilită de instanță.
De ex. dacă legea prevede pentru infracțiunea cu privire la care infractorul a urmărit
obținerea unui folos patrimonial, pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, iar instanța l-a
condamnat la 1 an și 6 luni închisoare; în acest caz amenda care însoțește pedeapsa
închisorii se va stabili conform art. 61 alin. 4 lit. b C.p. (pentru că închisoarea stabilită este
de cel mult 2 ani), între 120 și 240 zile-amendă.
◊ Spre deosebire de pedeapsa amenzii care se aplică singură, în cazul amenzii care
însoțește închisoarea suma corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținându-se
seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit (art. 62 alin. 3 C.p.). Acest
criteriu de individualizare este special fiind prevăzut în dispozițiile art. 62 C.p. care
derogă de la cele prevăzute în art. 61 C.p. ce reprezintă cadrul comun, general.
Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. Dacă condamnatul, cu rea-credință,
nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul de zile-amendă neexecutate se
înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare (art. 63 alin. 1 C.p.).
Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii reprezintă o sancțiune pe care
judecătorul delegat cu executarea o dispune față de condamnatul care deși are
posibilitatea să-și plătească amenda refuză să o facă. Din prevederile art. 63 C.p. rezultă
că neplata cu rea-credință a amenzii (imputabilă condamnatului) atrage obligatoriu
înlocuirea zilelor-amendă cu număr corespunzător de zile de închisoare, legea nelăsând
la aprecierea judecătorului delegat posibilitatea acestei înlocuiri.
► Înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea este dispusă indiferent dacă legea
prevede pentru infracțiunea săvârșită de condamnat numai pedeapsa amenzii ori pedeapsa
amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii. Așadar, în caz de neexecutare cu rea-credință a
pedepsei amenzii condamnatul poate ajunge să execute pedeapsa închisorii chiar dacă
legea prevede pentru infracțiunea săvârșită de acesta doar pedeapsa amenzii.
De asemenea înlocuirea amenzii se dispune și dacă amenda neexecutată (neexecutare
imputabilă condamnatului) a însoțit pedeapsa închisorii. În acest caz numărul de zile-
amendă se vor transforma în zile de închisoare care se vor adăuga la pedeapsa închisorii
pe lângă care se aplicase amenda. Pedeapsa închisorii, astfel rezultată, va forma o singură
pedeapsă (art. 63 alin. 2 C.p.).
În toate cazurile de înlocuire, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare (art. 63
alin. 3 C.p.).
Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunității. Dacă cel condamnat nu poate executa pedeapsa amenzii din motive
neimputabile lui, instanța, cu consimțământul persoanei condamnate înlocuiește obligația de
plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității. Obligarea condamnatului de a presta o muncă în folosul comunității este posibilă
numai dacă starea de sănătate a persoanei condamnate permite prestarea unei astfel de munci
(art. 64 alin. 1 C.p.).
5
■ Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunității.
Înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunității se dispune dacă sunt îndeplinite condițiile:
a) existența unei hotărâri de condamnare la pedeapsa amenzii, fiind îndeplinită condiția și
dacă amenda a fost aplicată pe lângă pedeapsa închisorii (în condițiile art. 62 C.p.);
b) persoana condamnată nu a achitat sau nu a achitat integral amenda aplicată de instanță din
motive neimputabile ei, fiind îndeplinită condiția și dacă persoana condamnată nu efectuează
plata lunară a amenzii eșalonate pe o durată de maxim 2 ani;
c) persoana condamnată să-și fi dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității;
d) starea de sănătate a persoanei condamnate să permită prestarea unei astfel de munci.
Obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității poate fi dispusă și în
cazul amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii. În acest caz executarea muncii în folosul
comunității se va face după executarea pedepsei închisorii (art. 64 alin. 2 C.p.).
Dacă persoana condamnată nu-și dă acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunității atunci singura posibilitate este ca instanța să înlocuiască amenda
neexecutată (zilele-amendă neexecutate) cu pedeapsa închisorii (art. 64 alin. 6 C.p.).
Coordonarea executării obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității
se face de serviciul de probațiune (art. 64 alin. 3 C.p.). Echivalarea unei zile de muncă se face
prin prestarea a două ore de activitate (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 253/2013). Executarea
muncii în folosul comunității se face într-un termen de maxim 2 ani de la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea amenzii prin prestarea unei munci în
folosul comunității (art. 23 alin. 6 din Legea nr. 253/2013).
Dacă între timp condamnatul dobândește posibilitatea de plată a amenzii poate să achite
suma corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate. În acest caz încetează executarea
muncii în folosul comunității corespunzătoare zilelor-amendă pentru care condamnatul a
plătit suma de bani (art. 64 alin. 4 C.p.). Condamnatul poate să achite integral amenda, caz în
care nu mai are de executat nici o zi de muncă în folosul comunității sau poate face o plată
parțială, iar pentru restul zilelor-amendă să presteze tot atâtea zile de muncă în folosul
comunității.
Dacă persoana condamnată nu execută obligația de muncă în folosul comunității în
condițiile stabilite de instanță atunci zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul
comunității se înlocuiesc (obligatoriu) cu un număr corespunzător de zile cu închisoare (art.
64 alin. 5 lit. a C.p.).
Dacă persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de terminarea
executării integrale a obligației de a presta o muncă în folosul comunității, zilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunității se vor înlocui cu un număr de zile de închisoare
corespunzător. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității la data
condamnării definitive pentru noua infracțiune, înlocuite cu un număr de zile de închisoare
corespunzător se vor adăuga la pedeapsa pentru noua infracțiune (art. 64 alin. 5 lit. b C.p.).
Această prevedere are aplicabilitate doar dacă pronunțarea hotărârii de condamnare definitivă
pentru noua infracțiune are loc până la executarea integrală a obligației de muncă în folosul
comunității. Chiar dacă noua infracțiune este descoperită înainte de executarea integrală a
obligației de muncă în folosul comunității, dar data hotărârii de condamnare pentru noua
infracțiune este ulterioară datei executării integrale a obligației de muncă în folosul
comunității, atunci executarea zilelor-amendă s-a făcut deja prin prestarea respectivei munci
și deci nu mai există zile-amendă care să fie înlocuite cu zile de închisoare.

Secțiunea a III-a
PEDEPSELE COMPLEMENTARE ȘI ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

§ 1. Aspecte generale privind pedepsele complementare


6
Pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin
pedeapsa principală.
În dreptul penal român pedepsele complementare sunt de trei feluri: a) interzicerea
exercitării unor drepturi; b) degradarea militară și c) publicarea hotărârii de condamnare
(art. 55 C.p.).

§ 2. Interzicerea exercitării unor drepturi


Conținutul interzicerii exercitării unor drepturi. Potrivit art. 66 alin. 1 C.p., pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe
o perioadă cuprinsă între unu și 5 ani a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
1) Dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice (art. 66 alin.
1 lit. a C.p.). Interzicerea privește o parte din drepturile electorale și anume interzicerea
dreptului de a participa la alegeri în calitate de candidat pentru a fi ales în autoritățile
publice sau în orice alte funcții publice. Această interzicere înseamnă excluderea
condamnatului de la posibilitatea de a candida la alegerile parlamentare, prezidențiale, la
alegerile pentru Parlamentul European și la alegerea autorităților publice locale.
2) Dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (art. 66 alin. 1
lit. b C.p.). Pedeapsa privește interzicerea dreptului de a ocupa funcții în aparatul de stat
care implică pentru îndeplinirea lor exercițiul autorității de stat, adică dreptul de a da
dispoziții obligatorii și de a controla îndeplinirea lor (de ex.: funcția de secretar de stat,
ministru, prefect).
Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică,
instanța va dispune atât interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice
sau în orice alte funcții publice cât și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
care implică exercițiul autorității de stat (art. 66 alin. 2 C.p.). Cele două categorii de
pedepse complementare, prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., nu se pot aplica decât
împreună (art. 66 alin. 3 C.p.).
3) Dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României (art. 66 alin. 1 lit. c C.p.). În lipsa
definiției termenului de străin considerăm că legiuitorul a avut în vedere orice altă
persoană care nu are cetățenia română adică apatridul, cetățeanul străin, inclusiv
cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori
cetățenia Confederației Elvețiene. Pentru protejarea persoanei care urmează să părăsească
forțat teritoriul țării, în lege s-a prevăzut că interzicerea dreptului străinului de a se afla
pe teritoriul României nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a se crede
că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi expusă la tortură
sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată (art.
66 alin. 4 C.p.).
4) Dreptul de a alege (art. 66 alin. 1 lit. d C.p.). Interzicerea privește în primul rând
dreptul de a vota la toate categoriile de alegeri: locale, parlamentare, pentru alegerea
Președintelui României, pentru alegerea membrilor în Parlamentul European. Așadar
interzicerea acestui drept este legată de dreptul la vot prevăzut în art. 36 din Constituția
României.
5) Drepturile părintești (art. 66 alin. 1 lit. e C.p.). Sunt interzise drepturile părintești
acelora care au calitatea de părinți, pentru infracțiunile comise în legătură cu exercitarea
acestor drepturi (de ex.: rele tratamente aplicate minorului – art. 197 C.p.; incest – art.
377 C.p.; violența în familie – art. 199 C.p., etc.). Prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni
părinții sunt nedemni să mai exercite drepturile părintești, iar prin interzicerea acestor
drepturi ca pedeapsă complementară, este ocrotit minorul.

7
6) Dreptul de a fi tutore sau curator (art. 66 alin. 1 lit. f C.p.). Și interzicerea acestor
drepturi este determinată de nedemnitatea infractorului care prin infracțiunile săvârșite a
demonstrat că nu prezintă garanții morale să exercite drepturile respective reglementate
în Codul civil.
7) Dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (art. 66 alin. 1 lit. g C.p.).
Interzicerea acestui drept este determinată de periculozitatea condamnatului care s-a
folosit de funcția, de profesia sa pentru a săvârși infracțiunea. Prin săvârșirea infracțiunii
folosindu-se de funcția, de profesia sa, condamnatul este socotit nedemn să o mai exercite
în continuare, pe o anumită perioadă de timp, stabilită de instanță. De ex: se interzice
exercitarea profesiei de învățător dacă acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de
vătămare corporală a unui elev aflat în supravegherea sa sau de medic care s-a folosit de
profesia sa pentru a experimenta tratamente periculoase pentru pacienții săi, ș.a.
8) Dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme (art. 66 alin. 1 lit. h C.p.).
Această pedeapsă complementară poate fi dispusă în general față de condamnații care au
săvârșit infracțiuni folosind arme indiferent dacă au avut sau nu autorizație pentru a deține
astfel de arme sau față de alți condamnați periculoși (de ex. au săvârșit infracțiuni cu
violență) pentru care instanța apreciază că deținerea unei arme ar putea favoriza comiterea
de noi infracțiuni.
9) Dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță (art. 66 alin.
1 lit. i C.p.). Această pedeapsă complementară nu se confundă cu anularea permisului de
conducere care este o măsură administrativă. În literatura de specialitate s-a arătat că
pentru aplicarea unei astfel de pedepse trebuie să existe o legătură între vehiculul folosit
(condus) și infracțiunea săvârșită din care să rezulte că lăsarea pe mai departe a
condamnatului de a conduce asemenea vehicule creează o potențială stare de pericol,
pedeapsa complementară dobândind astfel virtuțile unei măsuri de siguranță.
10) Dreptul de a părăsi teritoriul României (art. 66 alin. 1 lit. j C.p.). Este o pedeapsă
complementară care vizează în principal condamnații cetățeni români care au comis
infracțiuni pe teritoriul țării sau în afara teritoriului țării. Întrucât legea nu face nicio
distincție ar rezulta că această categorie de pedeapsă complementară a interzicerii
exercitării unor drepturi poate să fie aplicată oricărui condamnat indiferent de cetățenie
sau dacă este apatrid.
11) Dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept
public (art. 66 alin. 1 lit. k C.p.). Reprezintă o sancțiune suplimentară pentru condamnații
care au săvârșit infracțiuni ce îi fac nedemni de a conduce unități unde au în administrare,
de exemplu bani publici sau au printre atribuții luarea unor decizii care pot influența
societatea sau comunitatea într-un anumit sector de activitate.
12) Dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță (art. 66 alin. 1 lit. l C.p.).
13) Dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale
ori alte adunări publice, stabilite de instanță (art. 66 alin. 1 lit. m C.p.). Este o pedeapsă
complementară menită a fi aplicată în special condamnaților care au săvârșit infracțiuni
în locurile arătate de lege, locuri pe care le frecventează mai des. Această pedeapsă
complementară are drept scop să confere un plus de siguranță pentru ordinea publică și o
restrângere a libertății de mișcare prin împiedicarea temporară a condamnaților de a fi
prezenți în locurile unde se desfășoară evenimentele respective (meciuri de fotbal,
concerte, mitinguri electorale, etc.).
14) Dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
persoanele care au comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de
a se apropia de acestea (art. 66 alin. 1 lit. n C.p.). Această pedeapsă complementară este
8
menită să protejeze pe victima infracțiunii și pe familia acesteia de o eventuală răzbunare
sau reproș al condamnatului. Sancțiunea are de asemenea rolul de a împiedica cel puțin
pentru o perioadă de timp regruparea foștilor participanți la săvârșirea infracțiunii sau
evitarea unor reacții adverse între foștii participanți sau alte persoane care au avut mai
mult sau mai puțin legătură cu infracțiunea săvârșită sau care au participat la procesul
penal (de ex. participanții care au colaborat cu autoritățile, judecători, procurori, avocați,
martori sau alte persoane care într-un fel sau altul au participat la procesul penal).
15) Dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde
victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată (art.
66 alin. 1 lit. o C.p.). Această pedeapsă complementară are de asemenea rolul ca și
precedenta, de protejare a victimei de eventualele reacții adverse ale condamnatului
împiedicându-l pe acesta să recurgă la manifestări necugetate.
Aplicarea interzicerii exercitării unor drepturi pe lângă pedeapsa amenzii ori pedeapsa
închisorii. Ca orice pedeapsă complementară interzicerea exercitării unor drepturi este
aplicabilă numai pe lângă o pedeapsă principală.
■ Pedeapsa principală poate fi închisoarea sau amenda. Nu are importanță durata ori
cuantumul pedepsei principale ce urmează a fi complinită cu pedeapsa interzicerii
exercitării unor drepturi.
►Aplicarea pedepsei complementare este obligatorie când legea prevede această
pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită (art. 67 alin. 2 C.p.), de unde rezultă că în lipsa
unei astfel de prevederi aplicarea ei este facultativă.
În cazul aplicării facultative a pedepsei complementare instanța va aprecia cu privire
la necesitatea sancționării condamnatului prin interzicerea exercitării a unuia sau mai
multora dintre drepturile prevăzute în art. 66 alin. 1 C.p. Necesitatea aplicării pedepsei
complementare se va constata în funcție de criteriile prevăzute în art. 67 alin. 1 C.p.:
natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana infractorului.
Dacă instanța apreciază că este necesară aplicarea pedepsei complementare va decide
care drept sau care dintre drepturile prevăzute în art. 66 alin. 1 vor forma obiectul
interzicerii.
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este
obligatorie când legea prevede această pedeapsă alături de pedeapsa principală (de ex.
art. 188 C.p. – infracțiunea de omor se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea exercitării unor drepturi; art. 197 C.p. – infracțiunea de rele tratamente
aplicate minorului se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării
unor drepturi; etc.).
În unele cazuri legea prevede și categoriile de drepturi a căror exercitare va fi interzisă
obligatoriu. De ex. în cazul infracțiunii de luare de mită (art. 289 C.p.) se va interzice și
exercitarea dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea
în executarea căreia s-a săvârșit fapta.
► În toate cazurile instanța va stabili și perioada de timp pe parcursul căreia va fi
interzis exercițiul unuia sau unora dintre drepturile respective. Această perioadă este
cuprinsă între unu și 5 ani.
Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi. Potrivit dispozițiilor art. 68
C.p. există trei momente de începere a executării pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă,
după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea

9
termenului de supraveghere a liberării condiționate (adică după executarea sau după
considerarea ca executată a pedepsei închisorii).
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
se face conform art. 29 – 31 din Legea nr. 253/2013. Din executarea pedepselor
complementare prevăzute în art. 66 alin. 1 lit. l – o C.p. (restrictive de drepturi din punct
de vedere teritorial), judecătorul delegat cu executarea poate acorda permisiuni, în
cazurile prevăzute de lege, pe o perioadă de timp determinată.
Nerespectarea de către condamnat a interdicțiilor dispuse prin aplicarea pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi va conduce la săvârșirea infracțiunii
de neexecutare a sancțiunilor penale prevăzută la art. 288 alin. 1 C.p.

§ 3. Degradarea militară
Noțiune și caracterizare. Degradarea militară este pedeapsa complementară ce constă în
pierderea gradului militar și a dreptului de a purta uniforma (art. 69 alin. 1 C.p.).
Degradarea militară se aseamănă cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
unor drepturi, fiind tot o pedeapsă restrictivă de drepturi deoarece condamnatul este privat
de dreptul la gradul militar obținut și dreptul de a purta uniformă, dar se deosebește de
aceasta deoarece pierderea gradului militar și a dreptului de a purta uniformă este pentru
totdeauna, nefiind posibilă redobândirea lui ca efect al reabilitării.
Condiții de aplicare. Degradarea militară se aplică numai condamnaților militari activi, în
rezervă sau în retragere și sub acest aspect sfera subiecților cărora li se poate aplica este
mai restrânsă decât în cazul interzicerii exercitării unor drepturi.
Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu în cazul infracțiunilor grave care au
atras aplicarea pedepsei cu închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață (art.
69 alin. 2 C.p.). Nu are importanță forma de vinovăție cu care s-a comis infracțiunea.
Degradarea militară se poate aplica, fiind facultativă, când pedeapsa aplicată de
instanță este închisoarea de cel puțin 5 ani și cel mult 10 ani și a fost pronunțată pentru o
infracțiune săvârșită cu intenție (art. 69 alin. 3 C.p.).
În cazul condamnaților la pedeapsa amenzii sau la pedeapsa cu închisoarea mai mică
de 5 ani nu se aplică degradarea militară.
Executarea degradării militare. Pierderea gradului militar și a dreptului de a purta
uniformă începe cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și este perpetuă.
Redarea gradului militar pierdut nu este posibilă ca efect al reabilitării (art. 169 alin. 2
C.p.).

§ 4. Publicarea hotărârii definitive de condamnare


Noțiune și caracterizare. Conform art. 70 alin. 1 C.p. publicarea hotărârii definitive de
condamnare se poate dispune când, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii,
împrejurările cauzei și persoana condamnatului, instanța apreciază că publicarea va
contribui la prevenirea săvârșirii altor asemenea infracțiuni.
Pedeapsa complementară a publicării definitive a hotărârii de condamnare se poate
aplica indiferent de natura și cuantumul pedepsei pronunțate. Nu pot fi publicate
hotărârile prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării
pedepsei deoarece acestea nu sunt hotărâri de condamnare (art. 396 alin. 1 C.p.p.).
Spre deosebire de celelalte două pedepse complementare, a căror aplicare poate fi atât
obligatorie cât și facultativă, publicarea hotărârii definitive de condamnare este numai
facultativă.
Executarea publicării hotărârii definitive de condamnare. Conform art. 70 alin. 2 C.p.,
hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanță, într-un
cotidian local sau național, o singură dată.
10
Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei
condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane. Pedeapsa complementară
trebuie să vizeze exclusiv persoana față de care a fost aplicată, identitatea victimei nu va
putea fi dezvăluită (art. 70 alin. 3 C.p.). Nu va fi dezvăluită nici identitatea altor
participanți dacă față de aceștia nu s-a dispus aplicarea pedepsei complementare a
publicării definitive a hotărârii de condamnare.

§ 5. Pedeapsa accesorie
Noțiune și conținut. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi ce se
execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă
principală privativă de libertate și până când aceasta a fost executată sau considerată ca
executată.
Pedeapsa accesorie are același conținut cu pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării unor drepturi, dispozițiile art. 65 C.p. făcând trimitere la dispozițiile art. 66 alin.
1 C.p. în care sunt prevăzute categoriile de drepturi obiect al pedepsei complementare.
Aplicarea pedepsei accesorii. În cazul în care pedeapsa principală aplicată condamnatului
este închisoarea, pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art.
66 alin. 1 lit. a, lit. b și lit. d - o C.p. a căror exercitare a fost interzisă de instanță și ca
pedeapsă complementară. Așadar dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României
(art. 66 alin. 1 lit. c C.p.) nu poate fi interzis și ca pedeapsă accesorie deoarece aceasta
executându-se în același timp cu pedeapsa închisorii, condamnatul străin trebuie să se
poată afla pe teritoriul țării ca să poată executa pedeapsa privativă de libertate.
Aplicarea pedepsei accesorii pe lângă pedeapsa închisorii depinde de aplicarea
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. După cum interzicerea
exercitării acestor drepturi ca pedeapsă complementară poate fi atât obligatorie cât și
facultativă rezultă că și aplicarea pedepsei accesorii însoțind pedeapsa principală a
închisorii va fi la rândul ei obligatorie sau facultativă.
În cazul în care pedeapsa principală aplicată este detențiunea pe viață, pedeapsa
accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a – o
C.p. sau doar a unora dintre acestea (art. 65 alin. 2 C.p.). Se poate interzice și dreptul
străinului de a se afla pe teritoriul țării. De asemenea în acest caz aplicarea pedepsei
accesorii nu este condiționată de interzicerea exercitării acelorași drepturi și ca pedeapsă
complementară.
Din modul de reglementare a pedepsei accesorii în cazul detențiunii pe viață art. 65
alin. 2 C.p., prevăzând „pedeapsa accesorie constă ...” rezultă că aplicarea pedepsei
accesorii în cazul detențiunii pe viață este obligatorie și trebuie să se facă prin interzicerea
exercitării unora (cel puțin două) dintre cele 15 categorii de drepturi prevăzute în art. 66
alin. 1 C.p.
Executarea pedepsei accesorii. Conform art. 65 alin. 3 C.p. pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost
executată sau considerată ca executată. Executarea pedepsei accesorii se face de ex. pe
durata termenului de supraveghere a liberării condiționate (în cazul pedepsei închisorii
ori a detențiunii pe viață), a întreruperii executării pedepsei ori a evadării.
În cazul prescripției executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie are durata
termenului de prescripție. Executarea pedepsei principale a închisorii nu coincide
întotdeauna cu executarea pedepsei accesorii. Pedeapsa accesorie poate avea o durată mai
scurtă decât pedeapsa închisorii când condamnatul a executat o parte din pedeapsă prin
deținerea preventivă. Cel mai adesea pedeapsa accesorie are o durată mai lungă decât
pedeapsa închisorii, fiindcă pedeapsa accesorie începe să fie executată de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare, iar executarea pedepsei închisorii poate începe mai
11
târziu prin încarcerarea celui condamnat sau începerea executării pedepsei închisorii
poate fi amânată în cazurile prevăzute de lege sau executarea poate fi întreruptă.
În cazul aplicării pedepsei detențiunii pe viață punerea în executare a pedepsei
accesorii privind interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se
face de la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată
(art. 65 alin. 4 C.p.).

Secțiunea a IV-a
PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE

Felurile pedepselor care se aplică persoanei juridice. Conform art. 136 C.p. pedepsele
aplicabile persoanei juridice sunt principale și complementare.
1. Pedeapsa principală este amenda.
2. Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată
de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3
ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu
la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

§ 1. Pedeapsa amenzii aplicabilă persoanei juridice


Conținut. Conform art. 137 alin. 1 C.p. pedeapsa amenzii este singura pedeapsă principală
ce poate fi aplicată persoanei juridice și constă în suma de bani pe care persoana juridică
este condamnată să o plătească statului.
La fel ca în cazul persoanei fizice și în cazul persoanei juridice pedeapsa amenzii se
stabilește pe sistemul zilelor amendă.
Limitele generale ale amenzii sunt cuprinse între 30 și 600 de zile-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 100 și 5 000 lei. Din aceste prevederi
rezultă că limitele generale ale pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice sunt cuprinse
între 3 000 lei și 3 000 000 lei (art. 137 alin. 2 C.p.).
Limitele speciale ale amenzii se determină, prin raportare la pedeapsa prevăzută pentru
infracțiunea respectivă.
Conform art. 137 alin. 4 C.p. „Limitele speciale ale zilelor–amendă sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai
pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani,
unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 și 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de
ani;
e) 360 și 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de
ani sau detențiunea pe viață .
Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținând seama de cifra
de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului
patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei
juridice (art. 137 alin. 3 C.p.).
La stabilirea pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă instanța de judecată va ține
seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei.
12
În cazul în care persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial limitele
speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se pot majora
cu o treime, fără a se putea depăși maximul general al amenzii (art. 137 alin. 5 C.p.).
Executarea pedepsei amenzii. Executarea integrală a pedepsei amenzii trebuie făcută într-un
termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar dacă persoana
juridică se află în imposibilitatea de a achita integral amenda poate solicita judecătorului
delegat eșalonarea plății acesteia în rate lunare pe o durată de cel mult 2 ani (art. 25 din
Legea nr. 253/2013).

§ 2. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice în special


Dizolvarea persoanei juridice (art. 139 C.p.). Pedeapsa complementară a dizolvării
persoanei juridice este cea mai severă dintre pedepsele complementare ce pot fi aplicate
persoanei juridice și se dispune potrivit art. 139 alin. 1 C.p. când:
a) Persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni. Constatându-
se de către instanță că scopul acestei persoane juridice este ilicit încă de la constituire,
aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, indiferent de pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea comisă.
b) Obiectul de activitate al persoanei juridice a fost deturnat în scopul săvârșirii de
infracțiuni. În acest caz obiectul de activitate al persoanei juridice a fost la început licit,
dar pe parcursul existenței persoanei juridice obiectul de activitate a fost deturnat în
scopul comiterii de infracțiuni.
De ex.: persoana juridică a fost înființată pentru a desfășura activități de tipărirea
manualelor școlare și ulterior a schimbat activitatea în tipărirea de timbre fiscale, bancnote,
etc.
În acest caz pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită trebuie să fie
închisoarea mai mare de 3 ani.
c) Dizolvarea persoanei juridice se mai dispune în caz de neexecutare, cu rea-credință,
a uneia din pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. 3 lit. b - e C.p. Pedeapsa
complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de
lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare
prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanței civile
competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
d) Dizolvarea persoanei juridice se aplică și ca o sancțiune pentru întârzierea peste un
anumit termen (stabilit de instanță, dar nu mai mult de 3 luni) a punerii în executare a
pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii de condamnare (art. 140 alin. 3
C.p.).
Neaplicarea dizolvării persoanei juridice. Dizolvarea persoanei juridice ca pedeapsă
complementară nu poate fi aplicată, potrivit dispozițiilor din art. 141 alin. 1 C.p.
instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor
religioase ori aparținând minorităților naționale constituite potrivit legii și nici
persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei (art. 141 alin. 2
C.p.).
Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice (art. 140 C.p.).
Această pedeapsă complementară se aplică în două ipoteze ce au cauze diferite, dar
același efect suspendarea activității sau a uneia dintre activități.
a) Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice constă în
interzicerea desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice în
realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea. Suspendarea activității se poate dispune pe
o perioadă cuprinsă între 3 luni și 3 ani.
b) Această pedeapsă complementară se aplică într-o primă fază și ca o sancțiune pentru
neexecutarea cu rea-credință a pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii
13
de condamnare. Astfel potrivit art. 140 alin. 2 C.p. în caz de neexecutare, cu rea-credință,
a pedepsei complementare prevăzute în art. 136 alin. 3 lit. f C.p. (pedeapsa complementară
a afișării sau publicării hotărârii de condamnare), instanța dispune suspendarea activității
sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei
complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
Neaplicarea pedepsei complementare a suspendării activității persoanei juridice (art.
141 C.p.). Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice nu poate
fi aplicată instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și
organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale, constituite potrivit legii.
Sunt de asemenea exceptate de la aplicarea suspendării activității și persoanele juridice
care își desfășoară activitatea în domeniul presei.
Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice (art. 142 C.p.). Această pedeapsă
complementară constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru
aparținând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfășurat activitatea în reali-
zarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
Executarea acestei pedepse complementare poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă
între 3 luni și 3 ani.
Persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei nu li se vor
putea aplica pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru.
Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice (art. 143 C.p.). Aceasta
constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea
contractelor de achiziții publice, prevăzute de lege, pe o durată de la unu la 3 ani.
Plasarea sub supraveghere judiciară (art. 144 C.p.). Această pedeapsă complementară
constă în plasarea sub supraveghere judiciară a persoanei juridice numai cu privire la
desfășurarea activității care a ocazionat comiterea infracțiunii. Supravegherea
judiciară este realizată de un mandatar judiciar.
Plasarea sub supraveghere judiciară poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între un
an și 3 ani.
Neaplicarea pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară (art. 144
alin. 3 C.p.). Această pedeapsă complementară nu se aplică: instituțiilor publice,
partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând
minorităților naționale, constituite potrivit legii.
Nu se aplică de asemenea persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în
domeniul presei.
Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare (art. 145 C.p.). Afișarea hotărârii de
condamnare se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate, în extras, în forma
și locul stabilite de instanță. Durata acestei afișări este stabilită de instanță pe o perioadă
cuprinsă între o lună și 3 luni.
Publicarea hotărârii de condamnare se face pe cheltuiala persoanei juridice
condamnate, în extras, în forma stabilită de instanță prin intermediul presei scrise sau
audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanță.
Numărul aparițiilor nu poate fi mai mare de 10, în cazul în care publicarea se face prin
presa scrisă sau audiovizuală. În cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale, durata
acesteia nu poate depăși 3 luni.
Prin afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea
altor persoane.
Reguli generale privind aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul
persoanei juridice (art. 138 C.p.).

14
a) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când
instanța constată, că față de natura și gravitatea infracțiunii, precum și față de
împrejurările în care a fost săvârșită, aceste pedepse sunt necesare.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se face pe lângă pedeapsa
principală a amenzii indiferent de cuantumul acesteia.
Întrucât în lege (art. 138 alin. 2 C.p.) se prevede că „aplicarea uneia sau mai multor
pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă” înseamnă
că în celelalte cazuri aplicarea pedepsei complementare este facultativă.
► Așadar în principiu aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare în cazul
persoanei juridice este facultativă, iar în mod excepțional aplicarea uneia sau a mai multor
pedepse este obligatorie când legea prevede aplicarea acea pedeapsă complementară
pentru persoana juridică.
Cele 6 pedepse complementare nu se pot aplica cumulativ. Pedeapsa complementară
a dizolvării persoanei juridice poate fi aplicată doar singură. Celelalte pedepsele
complementare prevăzute se pot aplica în mod cumulativ.
b) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare. Astfel în cazul persoanelor juridice după rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare începe atât executarea pedepsei principale a amenzii cât și pedeapsa
complementară.
Neexecutarea cu rea-credință a pedepselor complementare ce presupun punerea în
executare de către chiar persoana juridică va fi sancționată după caz cu aplicarea
pedepselor complementare mai severe a dizolvării persoanei juridice (în condițiile art.
139 alin. 2 C.p.) ori a suspendării activității persoanei juridice (în condițiile art. 140 alin.
2 și 3 C.p.).

Test de verificare
Alegeți varianta care se potrivește enunțurilor următoare:
1. Deși prevăzută de legea penală, detențiunea pe viață nu se aplică:
a) aceluia care la data săvârșirii faptei împlinise 55 de ani;
b) aceluia care la data pronunțării hotărârii de condamnare împlinise 65 de ani;
c) aceluia care era grav bolnav la momentul pronunțării hotărârii de condamnare.
2. Pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării unor drepturi poate fi aplicată
pe lângă pedeapsa principală a închisorii:
a) de cel puțin doi ani;
b) mai mare de 2 ani;
c) dacă interzicerea exercitării drepturilor respective a fost interzisă și ca pedeapsă
complementară.
3. Pedeapsa principală pentru persoana juridică constă în:
a) amendă;
b) dizolvarea persoanei juridice;
c) suspendarea activității.

4. Pedeapsa închisorii are următoarele limite generale:


a) o lună – 25 ani;
b) 15 zile – 25 ani;
c) 15 zile – 30 ani.

5. Sunt pedepse principale, conform Codului penal român:


a) detențiunea de viață;
b) interzicerea exercitării unor drepturi de la 1 la 5 ani;
15
c) interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.

6. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie:


a) când legea prevede această pedeapsă, indiferent de durata pedepsei principale a
închisorii aplicate de instanță;
b) când legea prevede această pedeapsă, cu condiția ca pedeapsa principală aplicată de
instanță să fie închisoare de cel puțin 2 ani;
c) numai pentru infracțiunile pentru care se prevede o sancțiune de cel puțin 2 ani
închisoare.

7. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se poate executa:


a) în timpul executării pedepsei închisorii;
b) după amnistierea faptei;
c) după executarea pedepsei închisorii.

8. Pedeapsa complementară a degradării militare constă în:


a) pierderea gradului și a dreptului de a purta uniforma;
b) pierderea dreptului de a purta uniformă, exclusiv;
c) pierderea gradului, exclusiv.

Rezumat
• Sancțiunile aplicabile persoanei fizice sunt: pedepsele, măsurile de siguranță și măsurile
educative.
• Pedepsele aplicabile persoanei fizice sunt: principale, complementare și accesorii.
• Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice sunt: detențiunea pe viață, închisoarea
și amenda.
• Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice sunt: interzicerea exercitării unor
drepturi și degradarea militară.
• Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi și se execută de la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate și până
a executarea sau considerarea ca executată a acestei pedese.
• Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt: principale și complementre.
• Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice este amenda.
• Pedepsele complemenatre aplicabile persoanei juridice sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată
de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3
ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la
3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

Bibliografie
C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român – partea generală, conform Noului Cod
penal, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016;

16
Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal partea generală. Curs pentru studenții anului II,
Editura Hamangiu, ediția a 2-a, București 2018;
F. Streteanu, D. Niţu, Drept Penal. Partea generală, curs universitar, vol.II, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2018;
V. Pașca, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, 2015.

Răspunsuri la testul de verificare


1.b 2.c 3.a 4.c 5.a 6.a 7.c 8.a

17