ARGUMENT

Îngrijirea bolnavilor este o muncă de mare răspundere, personalul mediu sanitar

(asistenta) îşi desfăşoară activitatea în vederea prevenirii şi tratării unor boli, iar timpul pe care
îl petrece la patul bolnavului este în general de 8-12 ore. Datorită misiunii delicate
personalitatea asistentei medicale trebuie să fie marcată de sensibilitate împletită cu tărie de
caracter fundamentată pe o complexă pregătire profesională, de gradul de conştiinciozitate
depind vieţi omeneşti.
Pentru exercitarea meseriei de asistentă este necesar a fi înzestrat cu anumite înclinaţii şi
aptitudini care printr-o pregătire temeinică se dezvoltă în trăsături morale ce vor influenţa în
mod pozitiv conduita personalului mediu sanitar. Cunoştinţele şi baza pregătirii teoretice a unei
asistente se câştigă în şcoală prin verigile din lanţuri disciplinare care contribuie la pregătirea
profesională. După terminarea şcolii, dezvoltarea cunoştinţelor profesionale nu trebuie să se
oprească nici un moment, trebuie să fie autodidactă şi pentru acest lucru are la dispoziţie reviste,
cărţi, simpozioane, cursuri de pregătire profesională.
Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza
întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor
organismului , în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare. Deoarece inima nu mai
functioneaza in limite normale, organismul incearca sa-si suplineasca functia prin:
- retinerea apei si sarii pentru a creste cantitatea de sange
- cresterea frecventei cardiace (tahicardie) - cresterea dimensiunilor
inimii.
Cu timpul inima oboseste si incepe sa devina din ce in ce mai putin eficienta. In acest
moment apar simptome ca oboseala si slabiciune. Sangele incepe sa stagneze in vasele care
ajung la inima, cauzand acumularea de lichid la nivelul plamanilor si scurtarea respiratiei.
Am ales pentru a trata „Insuficienţa cardiacă globală” , deoarece este o afecţiune des întâlnită,
care afectează sănătatea şi implicit viaţa cotidiană a celor bolnavi.
Oferind cunoştinţe care servesc la păstrarea sănătăţii, la recunoaşterea timpurie a bolii şi la
tratarea în bune condiţii a insuficienţei cardiace, constituie un principal obiectiv.
Lucrarea de față, în care incerc să arat importanța ingrijirilor acordate de către asistentele
medicale în îngrijirea pacienților cu tuberculoza pulmonara, este formată din două părți, una în

6
care se tratează aspectele teoretice generale, iar cea de-a doua, în care sunt tratate aspectele
practice a lucrării de față.
Cele două parți sunt împărțite in 5 capitole, cât și o parte de final în care se trag
concluziile acestei lucrări.
În capitolul I se tratează noțiunile generale de anatomie și fiziologie a aparatului
cardiovascular.
În capitolul II se tratează aspectele teoretice a insuficientei cardiace, cu toate
problemele de urgenta medicala pe care le suportă, cât și îngrijirile acordate în această perioadă.
În capitolul III, se prezintă trei cazuri clinice, pe care le-am supravegheat in perioada
mea de stagiu Am ales să tratez aceste cazuri printr-o culegere de date, urmată de analiza si
interpretarea lor, și în final planurile de îngrijire in funcție de nevoile alterate.
În capitolul IV, se tratează și se descriu cele mai importante tehnici de îngrijire folosite
în practica medicală a acestor cazuri clinice pe perioada lor de spitalizare.
În capitolul V, se aduc în prim-plan noțiunile de educație sanitară, arătând astfel
importanța acestora in tratarea și profilaxia insuficientei cardiace.
Ultima parte a lucrarii este rezervata concluziilor acestei lucrari, cu punctarea celor mai
importante aspecte ale îngrijirii pacientului cu insuficienta cardiaca, atât pe perioada de
spitalizare cât și la domiciliu.

7
 CAPITOLUL I

1.1. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Revoluţia cardiacă: trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele

vascular, împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge, poartă
numele de revoluţie cardiacă.
Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde şi cuprinde contracţia ventriculilor, sau
sistola ventriculară care duraeză 0,3 secunde, relaxarea (repausul) întregii inimi, sau diastolam
generală, care durează circa 0,4 secunde.
Inima este o pompă aspiratoare – respingătoare, circulaţia sângelui fiind posibilă
datorită contracţiilor ei ritmice.

Fig. Nr. 5. Revoluția cardiacă

Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele

venos din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel stâng.
Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor până la o anumită limită când începe
contracţia atrială, deci sistola atrială, care evacuează tot sângele atrial în vetricul. Acumularea
sângelui în ventricul duce la creşterea presiunii introventriculare şi începerea sistolei

8
ventriculare (contracţia ventriculilor). În timpul sistolei ventriculare, datorită presiunii ridicate
din ventriculi, care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă, se închid valvulele
atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide. După expulzarea sângelui din ventriculi,
pereţii acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară, când, datorită presiunii scăzute din
ventriculi, se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-ventriculare.
La începutul diastolei ventriculare, sângele este aspirat din atrii de către ventriculi.
La sfârşitul diastolei ventriculare, contracţia atrială (sistola atrială) contribuie la vărsarea în
ventriculi a restului de sânge din atrii.
În timpul revouţiei cardiace, atriile şi ventriculii prezintă sistole (contracţii) şi
diastole (relaxări) succesive care se efectuaiază în acelaşi timp în cavităţile drepte şi cele stângi.
Diastola generală, adică relaxarea întregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculară, dar
durează mai puţin decât acesta, din cauza sistolei atriale care începe în ultimaperioadă a
diastolei ventriculare.
La individul normal au loc 70-80 de revoluţii cardiace pe minut care reprezintă
bătăile inimii. Contracţiile cardiace sunt sub dependenţa a două macanisme reglatoare – unul
intracardiac altul extracardiac.
Mecanismul intracardiac este datorit ţesutului specific.
Proprietăţile miocardului sunt:
- automatismul, adică posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori;
- excitabilitratea, care este o proprietate generală a materiei vii;
- conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
- contracthibilitatea, proprietatea de a răspunde la excitaţii prin contracţie.
Automatismul şi conductibilitatea se datorează ţesutului specific şi explică
activitaea ritmică, regulată a inimii.
Frecvenţa bătăilor cardiace (70-80/minut) este realizată de nodul Keith şi Floch,
denumit şi nodul sinusal care emite stimuli cu această frecvenţă. Ritmul cardiac normal se mai
numeşte şi ritm sinusal.
Mecanismul extracardiac este datorat şi sthimululi nervos simpatic şi parasimpatic.
Simpaticul accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl răreşte.

9
 Fig. Nr 6. Circulația mare

FIZIOLOGIA VASELOR: sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment

arterial venos şi altul limfatic. Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie.
Pereţii arterelor sunt mai groşi decât al venelor şi sunt formaţi dintr-o tunică internă (intimă)
alcătuită din celule endoteliale, o tunică medie, formată din fibre musculo-elastice dispuse
circular şi o tunică extern, alcătuită din fibre conjunctive şi elastice.
Datorită structurii lor elastice, aorta şi vasele mari înmagazinează o parte din
energia dezvoltată de cord ăn sistolă şi o restituie în diastolă, transformînd undele de stânga
trimise de cord intermitent într-o curgere continuă.
Pentru a asigura circulaţia, pompa cardiacă trebuie să învingă rezistenţavasculară,
deci să funcţioneze ca o pompă cu presiune. Pentru circulaţie, presiunea este factorul principal.
Ea este rezultatul unui factor central – forţa de contracţie a cordului – şi a unui factor periferic
– rezistenţa vasculară.
Circulaţia în vene are loc ca o consecinţă a circulaţiei sângelui în artere şi capilare.
Acţiunea de pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea sângelui.

CAPITOLUL II INSUFICIENŢA CARDIACĂ – DESCRIEREA

BOLII

10
 2.1. DEFINIŢIE

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza
întreaga cantitate de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin corespunzător nevoilor
organismului , în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.
Termenul de insuficienţă cardiacă are două componente:
 una arterială  una venoasă.
Din punct de vedere al componenţei arterială inima insuficientă este incapabilă ca prin
contracţie să expedieze o cantitate suficientă de sânge. Din această definiţie reiese conceptul
dinamic asupra insuficienţei cardiace care nu ţine seama numai de debitul cardiac propriu-zis la
un moment dat, ci de raportul acestuia cu necesităţile metabolice. O aplicare concretă a acestui
concept o constituie descrierea unor forme de insuficienţă cardiacă cu debit crescut: cele din
anemie , hipertiroidie, fitulele arteriovenoase, etc.
Din punct de vedere al componenţei venoase, insuficienţa cardiacă se caracterizează prin
incapacitatea inimii de a accepta întregul volum sanguin rezultat din întoarcerea venoasă.
În concluzie , putem defini din nou insuficienţa cardiacă fiind un sindrom clinic
caracterizat prin simptome şi semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea debitului
cardiac şi în asigurarea întoarcerii venoase.

2.2 ETIOPATOLOGIE

Din punct de vedere etiopatogenic se deosebesc factori clinici care declanşează

insuficienţa cardiacă şi cauze profunde ale insuficienţei cardiace .

I.) Factori clinici care declanşează insuficienţa cardiacă sunt următorii:

 Infecţiile (cum ar fi infecţiile acute ale căilor aeriene superioare )pot determina febra ,
tahicardia, creşterea nevoilor metabolice. Aceşti factori constituie o suprasolicitare a
inimii unui bolnav, cu o cardiopatie cronică, putând determina decompensarea.
 Emboliile pulmonare , mai frecvente la cardiopaţii nevoiţi să-şi restrângă activitatea
fizică, duc hipertensiune pulmonară cu suprasolicitare a ventriculului drept şi cu
declanşarea decompensării sau cu întârzierea recompensării.

11
  Anemia severă , mai ales când este rapid instalată ( în urma unei hemoragii digestive)
constituie o intensă solicitare pentru inimă care încearcă să asigure nevoile în oxigen ale
ţesuturilor printr-o creştere a debitului; o inimă lezată în prealabil, aprovizionată ea
însăşi cu oxigen în condiţii precare şi în plus suprasolicitată , sfârşeşte prin a ceda .
 Insuficienţa debitului coronarian – la un vechi valvulopat cu hipertrofie cardiacă (
deci un aport de oxigen insuficient), apariţia aterosclerozei coronariene, cu scăderea
consecutivă a debitului coronarian, constituie un factor important în apariţia
manifestărilor insuficienţei cardiace.
 Tulburări de ritm ale inimii –deseori insuficienţa cardiacă a unui bolnav cu inima
lezată în prealabil, poate fi declanşată de o tahicardie peroxistică supraventriculară sau
ventriculară , fibrilaţie atrială sau de flutter-ul atrial. Aceste tulburări de ritm pot duce
la decompensare prin : creşterea nevoilor inimii, scurtarea diastolei ca o umplere
ventriculară deficitară.
 Solicitările fizice şi psihice- eforturile fizice mari, căldura excesivă a mediului ambiant
şi emoţiile puternice pot determina o decompensare cardiacă. La decompensarea inimii
mai contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare, suprimarea intempesivă a digitalei
şi diureticilor , transfuziile de sânge şi perfuziile saline.
 Tireotoxicoza şi sarcina - hipertiroidia şi sarcina solicită un debit cardiac crescut,
putând declanşa o insuficienţă cardiacă la un vechi valvulopat.

II.) Cauzele profunde ale insuficienţei cardiace sunt reprezentate de bolile care lezează
miocardul:
 Cauzele insuficienţei cardiace stângi sunt:
a) hipertensiunea arterială
b) bolile valvulei aortice
c) bolile coronarelor
d) insuficienţa mitrală
e) miocarditele
f) unele cardiopatii congenitale
 Cauzele insuficienţei cardiace drepte pot fi grupate astfel:
 bolile ce constituie cauze ale insuficienţei ventriculare stângi, acestea determinând o
congestie şi o hipertensiune pulmonară şi realizând supraîncărcarea ventriculului drept.
Astfel hipertensiunea arterială, bolile coronarelor, bolile mitrale şi bolile valvelor

12
 aortice determină mai întâi o insuficienţă ventriculară stângă , iar ulterior şi insuficienţa
ventriculară dreaptă.
 bolile ce efectuează întregul miocard, dar care pot determina cu precădere o insuficienţă
ventriculară dreaptă. Dintre aceste boli amintim: miocarditele. anemiile severe, fistulele
arteriovenoase, avitaminoza B1.
 bolile primitive ale plămânului, vaselor pulmonare şi valvulelor pulmonare. Dintre
acestea cele mai importante sunt bolile pulmonare, şi anume brohopneumopatia
obstructivă cronică.
Alături de cauzele prezentate mai sus, care sunt cele mai frecvent întâlnite, la producerea
insuficienţei cardiace drepte mai pot contribui: stenoza triscupidianasi mixomul atrial drept,
inima dreaptă ( pericardita constructivă), tahicardiile heterotrope prelungite.

2.3. CLASIFICAREA INSUFICIENŢEI CARDIACE

A.) După localizare se deosebesc:

- o insuficienţă cardiacă stângă
- o insuficienţă cardiacă dreaptă
- o insuficienţă cardiacă globală
B.) După debut se deosebesc :
- o insuficienţă cardiacă acută ( stângă sau dreaptă )
- o insuficienţă cardiacă cronică( stângă sau dreaptă )
C.) După toleranţa de efort se clasifică în patru stadii: în primul stadiu la efort nu apare
nici un semn de insuficienţă cardiacă, în stadiul al patrulea simptomele de
insuficienţă apar şi în repaus, iar în stadiile doi şi trei reprezintă forme intermediare.
D.) Din punct de vedere al debitului cardiac se deosebesc:
- o insuficienţă cardiacă cu debit scăzut (cea din diversele valvulopatii, hipertensiune)
- o insuficienţă cardiacă cu debit crescut ( hipertiroidie, anemie severă).

2.4.INSUFICIENŢA CARDIACĂ STÂNGĂ

Insuficienţa cardiacă stângă se datoreşte scăderii debitului inimii stângi, cu stază şi

hipertensiune în mica circulaţie.

13
Simptomatologia este dominată de disconfortul respirator, care îmbracă diferite aspecte de
dispnee.

 Dispneea este simptomul cel mai precoce şi cel mai constant şi se caracterizează prin
respiraţii frecvente şi superficiale. La început apare la eforturi mari , apoi progresiv, pe
măsura cedării miocardului, la eforturi din ce în ce mai mari.
O formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa, accentuânduse
spre seară. În forme avansate de insuficienţă stângă, dispneea apare şi în repaus, bolnavul
luând o poziţie semişezândă. Această dispnee se numeşte ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub forma unor crize
ce survin după una, două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică
în pat în poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer proaspăt.
Dispneea îmbracă aspectul de tahipnee superficială , regulată, crizele durează aproximativ 20
de minute până la o oră terminându-se de multe ori cu câteva chiute de tuse,cu eliminarea unei
expectoraţii mucoase.

 Edemul pulmonar acut –este cea mai gravă,dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale , de obicei nocturne sau
după efort mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului.
Se manifestă cu o dispnee extremă cu ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios agitat,
palid, cu buze uşor cianotice , cu transpiraţii reci. El prezintă hipnee amplă zgomotoasă şi
tahipnee de 30-40 respiraţii /minut .Apare tusea care la început este seacă , apoi apare o
expectoraţie serioasă, spumoasă, albicioasă, iar în cele din urmă devine rozată, expresie de
transvazării sângelui din alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiacă
trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrală sau de
edemul pulmonar al fenalilor.
 Respiraţia Cheyne-Stockes - se caracterizează prin succesiunea unor perioade de apnee
şi de hiperventilaţie. Se întâlneşte în special la vârstnici , hipertensivi şi sclerotici.
 Tusea - este un simptom întâlnit frecvent la bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă,
producându-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistică nocturnă, dar şi în
afara lor. Tusea poate îmbrăca mai multe forme: tuse de efort, tuse seacă cu senzaţie
neplăcută de iritaţie la nivelul traheei şi laringelui, tuse de decubit , tuse umedă cu
expectoraţie mucoasă, hemoragică sau mucopurulentă.

14
  Hemoptizia - bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă în cazurile edemului
pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului pulmonar. În insuficienţa
pulmonară stângă sau în insuficienţa atrială stângă, bolnavii pot expectora spute ruginii
ce conţin” celule de insuficienţă cardiacă”.

2.5. INSUFICIENŢA CARDIACĂ DREAPTĂ

Insuficienţa ventriculului drept determină scăderea relativă a debitului sanguin din sistemul
arterei pulmonare şi stază în sistemul venelor cave. Simptomatologia insuficienţei cardiace
drepte , care constituie şi criteriile sale de diagnostic, cuprinde următoarele:
 Hepatalgia hepatomegalia de bază - creşterea de volum a ficatului, se manifestă prin
:
- dureri în hipocondrul drept (hepatalgia), care la început apar după eforturi, apoi
devin persistente.
- constatarea mărimii anatomice a ficatului ( hepatomegalia). Hepatomegalia de
stază trebuie diferenţiată de alte cauze de mărirea ficatului (hepatite acute / cronice, ciroze
hepatice , tumori hepatice etc.)
 Cianoza – încetinirii vitezei în mica circulaţie este
generalizată cu
predominanţă la extremităţi şi proeminenţe( buze , urechi, pomeţi, mâini, picioare, etc.).
Tegumentele sunt ceva mai roşii şi mai calde , cu transpiraţii ( mai ales la palme ), dacă
debitul cardiac este crescut, mai palide şi mai reci dacă debitul cardiac este scăzut.
 Turgescenţa venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii din
sistemul venos şi este mai evidentă la nivelul venelor gâtului, deoarece aceste vene mari
sunt foarte apropiate de atriul drept, au pereţii subţiri, iar în mod normal sunt turtite,
având o presiune relativ negativă.
 Fenomenele de stază renală – apar ca urmare a creşterii presiunii în venele renale şi
scăderii gradientului de presiune dintre artere şi vena renală. Se manifestă prin nicturie,
oligurie cu urină normal concentrată, iar în stazele mai avansate poate apărea o discretă
proteinurie.
 Fenomenele de stază portală – se manifestă prin materism , constipaţie , inapetenţă,
greaţă, iar în cazul cu aliura mai rapidă prin vărsături şi diaree.

15
  Fenomenele de stază cerebrală - expresia congestiei venoase a encefalului, a scăderi
relative a debitului arterial a hipoxiei şi a . Această encefalopatie se manifestă cu
:somnolenţa diurnă şi adesea somnolenţă nocturnă, apatie şi torpoare , uneori evoluează
până la comă , alteori agitaţie ( delir cardiac).
 Edeme cardiace – fac parte din manifestările cele mai caracteristice ale insuficienţei
cardiace drepte. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv,la început vesperale, apoi permanente, cu extindere de la
părţile cele mai joase ale corpului ( maleole şi gambe, regiunea sacrală) în sus.
 Hidrotoracele – pentru insuficienţa cardiacă dreaptă este caracteristic hidrotoracele
drept sau în cazuri severe ,hidrotoracele bilateral.
O complicaţie a insuficienţei cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare după unele
boli pulmonare cronice şi în special după bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cele mai
obişnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv , astmul bronşic ,bronşitele
cronice,diferite scleroze pulmonare.
Simptome: tabloul clinic reuneşte semnele bolii cauzale , semne de insuficienţă
respiratorie şi semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Boala evoluează în trei stadii:
- Stadiul de pneumopatie cronică în care sunt prezentate semnele bolii
pulmonare şi ale insuficienţei respiratorii,dar lipsesc semnele unei insuficienţe cardiace. Boala
se manifestă în acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu expectoraţie şi dacă este prezentă
insuficienţa respiratorie prin cianoză. În acest din urmă caz, în sângele arterial scade oxigenul
şi creşte dioxidul de carbon.
- Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluţie, sub
influenţa evoluţiilor acute bronhopulmonare şi a fumatului. Dispneea se accentuează şi se
instalează la cel mai mic efort. Cianoza apare chiar şi în repaus, fiind foarte intensă.
Poliglobulia şi degetele hipocratice devin manifeste . Apar semne de hipertrofie şi de dilatare
a inimii drepte.
- Stadiul al treilea se caracterizează prin apariţia semnelor de insuficienţă
cardiacă dreaptă, constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensă, nuanţă
pământie, de unde şi denumirea de „cardiaci negri” dată acestor, bolnavi. Dispneea este foarte
pronunţată, la fel poliglobulia şi degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase şi
somnolenţă care poate merge până la comă.
Semnele insuficienţei cardiace drepte devin evidente :jugulare turgescente, edeme ale
gambelor, tahicardie,hepatomegalie, uneori ascită. Prognosticul este în general
grav,insuficienţa respiratorie odată apărută evoluţia acestei boli este invariabil către agravare.

16
Apariţia insuficienţei cardiace agravează şi mai mult diagnosticul.

2.6. INSUFICIENŢA CARDIACĂ GLOBALĂ

Prin insuficienţa cardiacă globală sau de tip biventricular se înţeleg acele cazuri care
prezintă manifestări evidente clinic atât de insuficienţa cardiacă stângă cât şi de insuficienţa
cardiacă dreaptă.
În consecinţă tabloul clinic prezintă:
a) Fenomene de stază pulmonară : dispnee de tip cardiac,raluri de stază, aspect
radiologic de „ hil de stază” ,eventual chiar atacuri de edem pulmonar şi astm cardiac.
b) Fenomenele de stază în sistemul venelor cave: hepatomegalie de stază, edeme de tip
cardiac, cianoză, oligurie, hipertensiune venoasă periferică şi centrală, etc..

Insuficienţa cardiacă globală poate fi:

- Primară, când manifestările de insuficienţă ale celor doi ventriculi apar
şi evoluează simultan. Acesta este cazul insuficienţei cardiace în miocardite şi
miocardiopatii distrofice, ischemice, unde se produc leziuni difuze şi proporţionale
în întregul miocard, ceea ce determină decompensarea în acelaşi timp a ambilor
ventriculi.
- Secundară, atunci când într-o primă fază se manifestă numai insuficienţa
unuia din ventriculi şi mai târziu, într-o a doua fază apar şi semnele decompensării
şi celuilalt ventricul. În acest tip de insuficienţă se pot remarca: tabloul clinic tinde
să fie dominat de semnele insuficienţei cardiace drepte şi pe măsură ce afecţiunea
cardiacă se agravează, se accentuează şi gradul de predominanţă a semnelor de
insuficienţă cardiacă dreaptă. De aceea ,e multe ori, afecţiunea pare ca o insuficienţă
cardiacă dreaptă cu toate semnele tipice descrise, la acre se constată în plus raluri de
stază, ca semn al coexistenţei unei insuficienţe cardiace stângi.
În cadrul insuficienţei globale se pot distinge două variante aparte, caracterizate prin
particularităţi fiziopatologice specifice şi care se oglindesc în unele caractere ale
simptomatologiei:
Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă reducerii reîntoarcerii venoase la inimă şi
scăderii debitului cardiac, este aşa-numita insuficienţa cardiacă de tip hipodiastolic.
Acesta este cazul în pericardita consecutivă , în sindroamele de restricţie cardiacă ( hipertrofii

17
concentrice, fibroza, tumori cardiace mai mari, etc.), în insuficienţa cardiacă din unele tahicardii
excesive şi prelungite. În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei cardiace
globale (cu predominanţa dreaptă) se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt reci şi palide , cu transpiraţii reci;
- tensiunea arterială este mică , iar formula tensională este convergentă
prin scăderea presiunii sistolice;
- timpul de circulaţie este în general mai prelungit decât în alte cazuri de
insuficienţă cardiacă;
- măsurarea debitului cardiac arată o scădere evidentă a acestuia în valoare
absolută.
Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă creşterii reîntoarcerii venoase la inimă şi
creşterii debitului cardiac , este aşa - numita insuficienţă cardiacă de tip hiperdiastolic
care însoţeşte sindroamele cardio-circulatorii hiperkinetice, hipertiroidismul, anemiile
severe, unele cazuri de cord pulmonar cronic cu insuficienţă respiratorie pronunţată, în
miocardiopatia din boala Paget, etc..
În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei cardiace globale (cu predominanţă
dreaptă) , se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt calde , cu transpiraţie apoasă albă, cu roşeaţă
generalizată, dar mai exprimată în palme ;
- pulsul este tahicardic , dar plin , amplu, uneori cu caracter săltăreţ;
- tensiunea arterială sistolică este mai adesea crescută, formula tensională
fiind divergentă;
- timpul de circulaţie este , în general, mai scurt decât în alte cazuri de
insuficienţă cardiacă;
- măsurarea debitului cardiac arată valori absolute crescute uneori
considerabil, dar debitul este totuşi mai mic decât ar fi în acelaşi caz în lipsa unei
insuficienţe cardiace.

2.7. EVOLUŢIA ŞI COMPLICAŢIILE INSUFICIENŢEI CARDIACE

Evoluţia insuficienţei cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale şi de prezenţa

sau absenţa complicaţiilor.

18
 La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani
(10 ani sau peste), fără a apărea insuficienţă cardiacă dreaptă.
În cazul unei cardiopatii cu insuficienţă de cord drept supravieţuirea, care în urmă a două decenii
era de numai 1-2 ani,a devenit astăzi de 5- 10 ani şi chiar mai mult.
Complicaţiile insuficienţei cardiace sunt următoarele:
- trombozele venoase ale membrelor inferioare;
- emboliile pulmonare ( secundare trombozelor venoase);
- emboliile arteriale ( ca urmare a formării unor trombi în atriul stâng sau în
ventriculul stâng);
- complicaţiile pulmonare – edemul pulmonar acut, bronhopneumonia;
- complicaţiile cerebrale – tromboza sau embolie cerebrală;
- ciroza cardiacă;
- insuficienţa renală ;
- endocardita bacteriană subacută.

2.8. TRATAMENTUL ŞI INTERVENŢII SPECIFICE ÎN

INSUFICIENŢA CARDIACA

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:

- uşurarea activităţii inimii( repaosul fizic constitue una din principalele măsuri
prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv ; tratamentul hipotensor este extrem de util în
cazul bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei cardiace
stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului ( cu ajutorul tratamentului
tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin ( prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu
diuretice).

A. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus şi în dietă săracă în sodiu.
Repausul-durata şi gradul repausului depind de afecţiunea cauzală; el este util în toate formele
de insuficienţă cardiacă. Prin repausul fizic se realizează următoarele: scăderea tensiunii
arteriale, diminuarea travaliului muşchilor respiratori, rărirea alurii ventriculare.

19
Alături de repausul fizic , un rol important îl au repausul psihic şi moral. În insuficienţa cardiacă
repausul la pat va fi menţinut acasă sau la spital timp de 1-2 săptămâni. În acest interval bolnavul
se va găsi în poziţia semişezândă în pat sau în fotoliu, această poziţie fiind convenabilă mai ales
pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă. Se va evita , în măsura posibilului imobilizarea
absolută şi prelungită
Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea semnelor de insuficienţă cardiacă şi de
posibilitatea controlării acesteia printr-un tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va face
în etape progresive.
Unii bolnavi îşi pot prelua serviciu, dar cei care au de făcut eforturi fizice trebuie să-şi schimbe
locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se recomandă un program de muncă redus, cu
perioade de odihnă în timpul zilei şi cu repaus la pat în cele două zile de la sfârşitul săptămânii.
Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare importanţă în tratamentul
insuficienţei cardiace. De altfel în formele uşoare de insuficienţă cardiacă, dieta hiposodată plus
repausul fizic determină o netă ameliorare.
Gradul de restricţie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienţei cardiace.
În insuficienţa cardiacă severă se recomandă o restricţie mare a ingestiei de sare ( sub 1 gr/ zi)
ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner ( 1 kg . de fructe, 200 gr orez, 30-50 gr .zahăr,
300 gr compot cu un conţinut de 0,5 gr de NaCl ) sau prin regimul Carel ( 800 ml lapte cu un
conţinut de 1 gr de NaCl ). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită alimentele cu sodiu
( brânza , mezeluri , cereale , pâine , etc.).
Restricţia de lichide nu este necesară în mod obişnuit. În condiţiile unei diete hiposodate,
bolnavul cu insuficienţă cardiacă poate bea apă după nevoi, adică 1,5-2 l în 24 h. În cazul
hiponatremiei de diluţie , apărută tardiv la bolnavii cu insuficienţă cardiacă ce îşi pierd
capacitatea de a excreta apa , se recomandă o restricţie a ingestiei de apă. Regimul alimentar
constă într-o alimentaţie variată şi bogată în vitamine, mese fracţionate , regim hipocaloric la
obezi, hipertensivi şi coronarieni. Se va urmări greutatea bolnavului să nu depăşească valoarea
normală. Alcoolul , cafeaua şi ceaiul sunt permise în cantităţi mici, fumatul trebuie interzis. Se
vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp ), cantitatea de lipide va fi redusă, iar fructele,
sucurile, zarzavaturile şi zeama de fructe vor fii administrate în cantităţi mai mari. Se reduce
sarea, în formele severe se permit 1 -1,5 gr sare de bucătărie/ zi, iar în unele cazuri ( Nefrix )
se permit 3 gr sare; cantitatea de lichide zilnică nu va depăşii 1-1/2 litri lichid-iarna şi 2 litri -
vara .
Regimul va fi normocaloric, hipocaloric sau hipercaloric, în funcţie de necesităţile bolnavului
în cauză. Trebuie să fie bogată în vitamine, să conţină proteine (se administrează multe fructe

20
şi legume ) , deoarece pierde potasiu prin diuretice şi va conţine 1 gr proteine/ kg corp, fiind
echilibrat în glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate ( 4-5 / zi), ultima
masă va fi luată înainte de culcare.

A. Sunt permise următoarele alimente

- laptele ( numai în limita cantităţii permise) , caş, urdă, brânză;
- carne de vacă, pasăre slabă în cantitate limitată cca . 100 -150 gr/ zi; peştele de râu slab, fiert,
fript sau copt;
- pâine albă fără sare;
- grăsimile - untul nesărat, smântâna, frişca, uleiul vegetal;
- fructele fierte în compoturi, sucuri de fructe;
- legume sub formă de salate, piureuri, budinci , evitând pe cele care produc meteorisme şi cele
bogate în sodiu ( varză, ţelină, spanacul);
- băuturile sub formă de ceaiuri de plante, sucuri de fructe.

B. Sunt interzise următoarele alimente:

- brânzeturi grase ( caşcaval, brânzeturi topite);
- carnea grasă de porc, gâscă, raţă, mezelurile , peştele sărat;
- ouăle în cantitate excesivă;
- pâinea cu sare sau făinoasele preparate cu bicarbonat sau sare;
- legumele bogate în sodiu: ţelina, sfecla, spanac;
- dulciuri preparate cu sare sau cu multă grăsime;
- băuturi: alcoolul sub orice formă , apele minerale, iaurtul, ceaiul tare, cafeaua;
- condimentele cele iuţi, boiaua piperul;
- muştarul cu sare, ceapa, usturoiul.

B. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
a) Tonicardiace- sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis purpureea,
Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicaţia tonicardiacă reprezintă
medicaţia de bază a insuficienţei cardiace. Se administrează ori de câte ori insuficienţa cardiacă
nu se compensează prin repaus şi regim desodat.

21
Preparatele digitalice acţionează îmbogăţind metabolismul miocardului, mărind forţa de
contracţie a inimii, scăzând frecvenţa cardiacă. Datorită acestor acţiuni creşte debitul cardiac,
scade presiunea venoasă , se reduce volumul inimii, creşte diureza şi se diminuă edemele.
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala şi Strofantina . Strofantina are o acţiune
rapidă şi de scurtă durată fiind utilizată în formele acute, dar nu este recomandată în tratamentul
cronic. Digitala acţionează mai lent, are o durată de acţiune mai lungă şi se acumulează în
organism.
Cele mai cunoscute preparate de Strofantină sunt: SROFANTINA KOMBETINUL şi
DUABAINA. Se administrează numai intravenos, fiind indicate doar în cazurile de urgenţă.
Nu se administrează imediat după Digitală, ci după o pauză de 1-2 zile.
Preparatele de Digitală sunt extrase din Digitalis purpureea sau din Digitalis lanta (Lanatosid-
C, Digoxin, Dezlanosid, Cedilanide- substanţe care se administrează fie pe cale intravenoasă ,
fie oral).
-Lanatosid- C ( 0,4 mg /fiolă) îşi manifestă efectul după 10 min. ,cu intensitatea maximă de 12
h . În tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8- 1,6 mg /zi, administrate în 4 prize sau per
os 1-2 mg ( de 3 ori /zi ,I zi câte 12-25 picături sau 4-8 drajeuri). Tratamentul de întreţinere se
realizează cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½ din doza tratamentului
de atac ( 0,5 – 1 mg /zi ).
Digoxin- se prezintă sub formă de comprimate ce conţin 0,25 mg glicozid şi sub formă de soluţie
alcooloică glicerinată ce conţine 0,5 mg glicozid. La adulţi în tratamentul de atac se folosesc
0,5 mg/ zi, administrat oral, până la compensare ( câteva zile) , apoi întreţinere cu 0,125- 0,5
mg / zi; în urgenţe ,dacă pacientul nu i s-a mai administrat digitala, se injectează intravenos
lent 0,5 – 1mg, repetând la nevoie după 4-8 ore încă 0,5 mg. La copii se administrează oral
0,025mg/ kilocorp la 8 ore în 2-4 doze pentru digitalizare, apoi întreţinere cu 0,0125mg/kilocorp
şi pe zi.
-Nidacil- în tratamentul de atac se foloseşte doza de 0,6-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar în
tratamentul de întreţinere doza de 0,1-0,2mg/zi.
-Dezlanosid- se prezintă sub formă de fiole a 2ml soluţie injectabilă conţinând
dezacetillanatozida 0,4 mg . Are acţiune rapidă , îşi manifestă efectele după 10 -30 min.,
intensitatea maximă fiind realizată după 1-2 h . Pentru digitalizarea rapidă se foloseşte doza de
0,8-1,6 mg ( 2-4 fiole/zi), dozele fiind fracţionate şi administrate la 4-6 h interval.

22
- Digitalina – se prezintă sub formă de soluţie hidroalcoolică gicerinată conţinând digitoxina 1
mg /ml sau 50 picături. Se administrează la adulţi oral 0,2-0,5 mg /zi ( 10-15 picături), până
la corectarea tahicardiei şi compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3-6 zile . La copii , după vârstă
, în prima zi se administrează 0,1 -0,4 mg, în 2-3 zi 0,1-0,2 mg, apoi întreţinere cu 0,025- 0,05
mg zilnic sau la 12 zile .
Contraindicaţiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic şi de
cazurile de şoc sau colaps. Intoxicaţia cu Digitala se manifestă prin tulburări de ritm şi
conducere ( extrasistolă, tahicardii paroxistice), tulburări gastrointestinale ( greţuri, vărsături,
anorexie).În caz de supradozare principala măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitala,
apoi încetarea administrării de diuretice , limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei.
În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi pulsul pentru a aprecia
rezultatele terapeutice şi pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicaţie.

B .Diureticele- reprezintă o medicaţie importantă având drept scop eliminarea de sodiu

şi de apă din organism ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în orice formă de
insuficienţă cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic prelungit şi important, fără reacţii
adverse deosebite şi fără grave tulburări electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se previne
administrând concomitent clorura de potasiu.
Dintre diureticele tiazidice fac parte: Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi
administrate în orice insuficienţă cardiacă.
- Nefrix- se administrează pe cale orală 2-4 tablete zilnic( 50-100 mg )sau 2-3 ori / săptămână.
- Furosemid- se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă conţinând furosemid
20 mg. Prezintă un efect important , imediat şi rapid. Se administrează intravenos lent ( 1-3 fiole
a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg /zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace 1 doză,
de 40 mg, poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace la bolnavii
rezistenţi la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40 mg până la 500 mg. Poate produce
dezechilibre electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie, accidente alergice şi
tulburări digestive.
- Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului ( Aldactana, Spironolactona),
acidul etacrinic cu efect important şi rapid, se administrează comprimate de 0,050 g , 1-4 /zi ,
după mese şi fiole de 0,025 g, 1-4 /zi – intravenos.
În insuficienţa cardiacă refractară la tratament se administrează cure discontinue de
corticoizi ( Prednison).

23
 C. Alte tratamente:
- Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute şi în vazurile cronice cu leziuni pulmonare; -
Emisia de sânge (300-500 ml) se practică în insuficienţa cardiacă acută şi forma cronică severă
cu edeme mari;
- Evacuarea colecţiilor lichidiene când respiraţia este stânjenită;
- Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut , iar anticoagulantele, în
formele cu accidente tromboembolice.

C . TRATAMENTUL COMPLICAŢIILOR

Tratamentul edemului pulmonar acut se aplică de urgenţă în următoarea succcesiune:

poziţia şezândă cu membrele inferioare în poziţie declină, garouri prin rotaţie ( la 5 minute ) la
cele 4 extremităţi, oxigen prin sondă nazală, Morfină intravenos (1-2cg),sângerare (300500ml
în 5 minute), diuretice ( Furosemid – 2 fiole, 0,40mg intravenos sau Edecrin 50 mg în perfuzie),
tonicardiace ( Lanatosid-C intravenos 1 fiolă, Digoxin sau Strofantină intravenos), Miofilin
intravenos.
Dacă tensiunea artială este scăzută se administrează tonicardiace Isuprel 2-8 fiole de 0,2mg în
250ml ser glucozat 5%, oxigen, Morfină, HHC, Dextran. În E.P.A. de origine infecţioasă se
face sângerare şi se administrează HHC, tonicardiace şi oxigen. În E.P.A. din marile
hipertensiuni se combate energic hipertensiunea cu Raunervil (1 fiolă intravenos lent),
Catapresan sau Regitină.
B) Tratamentul insuficienţei cardiace congestive rapid instalate implică repaus la pat ( nu
absolut) , oxigen, restricţie mare de sare, Furosemid, Acid etacrinic, Lanatosid-C (3-4 fiole
intravenos pe zi).
c.) Tratamentul cordului pulmonar acut: oxigen pe cale nazală, analgetice ( Algocalmin, Mialgin
), Atropină , în caz de bradicardie şi hipotensiune ; Papaverină intravenos , Izoproterenol în
perfuzie, Noradrenalină în caz de şoc , digitalice injectabile (Lanatosid –C ), asociat cu
Furosemid intravenos tratament anticoagulant sau trombolitic ,antibiotice în zilele următoare.
Tratamentul cordului pulmonar cronic se adresează, în primul rând, bolii pulmonare cauzale
.Se administrează antibiotice ( Tetraciclină 2gr/zi sau Ampicilină 4gr/zi ), bronhodilatatoare (
Miofilin 1-2 fiole intravenos lent ), Bronhpdilatin sau Alupent; corticoterapie oral sau H.C.C.;

24
se urmăreşte dezobstruarea căilor aeriene prin eliminarea secreţiilor bronşice, prin hidratare
corectă, cu Trecid, Bisolvol, oxigen intermitent, antitusive cu prudenţă; în stadiul de
insuficienţă cardiacă: sângerare, diuretice, tiazidice (Nefrix ) şi tonicardiace.

2.9. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ

La bolnavii cu insuficienţă cardiacă forţa de contracţie a inimii este scăzută şi nu poate asigura
debitul de sânge necesar funcţiilor normale ale organismului. Din această cauză, aportul
deficitar de substanţe nutritive şi oxigen creează grave tulburări ale metabolismului tisular, care
reduce la rândul său forţa de contracţie a inimii şi stază în circulaţia de întoarcere. Această
categorie de bolnavi necesită o îngrijire specială care are ca scop :
a) reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă îmbolnăvirilor,
deci , pentru a scădea fortul cardiac;
b) mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea funcţională.
Asistenta medicală deţine o poziţie importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi.
Pentru a-şi îndeplinii menirea nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice, chiar
perfect, diferite tehnici de îngrijire a bolnavului , ci trebuie să cunoască şi noţiuni teoretice
care să-i permită depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi chiar, dacă este
nevoie, intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale.
 Asigurarea repausului fizic

asistenta se va îngrijii ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic ,

saloanele să aibă o ambianţă plăcută.

bolnavii cu insuficienţă cardiacă fiind dispneici, vor fi ţinuţi în poziţie şezândă sau
semişezândă, asistenta medicală va avea grijă să le asigure această poziţie.

patul va fi prevăzut cu utilaj auxiliar , precum şi cu un număr mare de perne. În cursul

zilei patul va fi înlocuit cu un fotoliu având grijă ca bolnavul să aibă sprijin sub picioare

 Asigurarea repausului psihic

asistenta medicală va avea grijă să ferească bolnavul de tot ceea ce ar putea tulbura
echilibrul nervos, trebuie să câştige încrederea bolnavului printr-o bună pregătire
profesională.

25
 pentru a evita stările de nelinişte va administra la timp medicamentele prescrise de
medic şi va răspunde prompt la orice solicitare a bolnavului.

asistenta medicală va însoţii bolnavii la consultaţiile de specialitate ( examinări

radiologice, EKG.); va examina starea psihică a bolnavilor, vizitându-l cât mai des şi va
instrui vizitatorii asupra modului de comportare faţă de bolnav.

 Asigurarea igienei personale a bolnavului

Asistenta medicală va executa zilnic toaletele bolnavului fără ca acesta să facă eforturi
prea mari, va face apoi o frecţie cu alcool diluat pentru a îmbunătăţii circulaţia periferică.
Pielea trebuie menţinută în permanenţă curată şi uscată , deoarece pielea umflată se
infectează uşor.

Se va schimba lenjeria de pat şi de corp zilnic.

 Prevenirea formării trombozelor

- Asistenta medicală va executa zilnic masajul membrelor inferioare, în direcţia curentului
venos.
- În acelaşi scop, asistenta medicală va asigura ridicarea membrelor inferioare la 35 grade prin
ridicarea patului sau prin aşezarea unor suluri sub picioarele bolnavului.
- Bolnavul va fi ajutat să execute muşcări de flexie şi extensie a membrelor inferioare prin care
se împiedică trombozarea şi se elimină edemele.

 Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative

- Asistenta medicală va urmării zilnic T.A. , pulsul central şi periferic, respiraţia, diureza,
tranzitul intestinal, temperatura.
- Se urmăreşte bolnavul cu atenţie pentru a observa semnele de agravare şi complicaţiile care
pot apărea ( edem pulmonar, embolie pulmonară, tromboflebită) şi va anunţa imediat medicul.
Stările de constipaţie vor fi combătute cu purgative.
- Asistenta medicală va ţine evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate de bolnav, va
urmări zilnic greutatea corporală după eliminarea scaunului şi a urinei înainte de masă.

 Regimul alimentar

26
- Asistenta medicală va urmări cu stricteţe respectarea regimului alimentar care va fi
hipocaloric pentru menţinerea greutăţii corporale; hiposodat pentru a împiedica reţinerea apei
în organism, contribuind la reducerea edemelor. Se vor evita alimentele care conţin natriu :
salicilat de sodiu; cantitatea de lichide zilnică nu va depăşi 1-2 l/24h . Raţia zilnică de
alimente va fi împărţită în 4 -5 mese, iar ultima masă se va lua cu 3 ore înainte de culcare.

 Administrarea tratamentului medicamentos

- Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medic; medicaţia folosită constă în
cardiotonice , cel mai frecvent e Digitala care se administrează per os şi dacă nu se
administrează după prescripţia medicală dă fenomene de supradozare. Se administrează şi
diuretice: Furosemid, Ederen, Nefrix, iar asistenta va avea grijă să urmărească diureza.
- Reducerea edemelor şi masei sângelui circulant se mai poate face şi prin atârnarea membrelor
inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă.
- Oxigenoterapia este indicată şi uşurează starea bolnavilor cu insuficienţă cardiacă.

 Educaţia sanitară
- Asistenta medicală contribuie la educarea bolnavului asupra noului regim de viaţă, după
externare bolnavul va duce o viaţă ordonată evitând suprasolicitările; se va evita munca fizică.
Se respectă regimul dietetic, numărul meselor, se reduce sarea , cafeaua , alcoolul, tutunul. În
caz de îmbolnăviri respiratorii: viroze, gripe, vor fi tratate imediat, deoarece orice neglijenţă,
poate agrava boala.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INVESTIGAŢIILE

PARACLINICE

Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinică este una din sarcinile importante ale
asistentei medicale.
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic sunt următoarele:
- pregătirea psihică a bolnavului : i se explică bolnavului în ce constă examenul care trebuie să
i se facă, caracterul inofensiv al examinării;
- pregătirea şi verificarea instrumentarului necesar efectuării examinării sau recoltării;

27
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului – Îmbrăcarea şi dezbrăcarea bolnavului se face la
solicitarea medicului şi trebuie efectuată cu mult tact şi fineţe, pentru a nu provoca dureri sau
mişcări inutile ;
- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor şi sprijinirea lui;
- servirea medicului cu instrumentele necesare examinării şi ajutarea medicului în efectuarea
tehnicii;
- recoltarea produselor patologice şi a analizelor biologice. A. Examenele paraclinice cuprind:
- examene de laborator care constau în recoltarea de sânge pentru determinarea V.S.H. –ului (
valori normale 5-10 mm /h, sau 20-50 mm/24 h ), glicemiei ( valori normale 65-100 mg %) ,
lipidemiei ( normal 500- 700 mg% ) , colesterolul ( normal 150-259 mg % ).
- examen radiologic prin care se pot evidenţia aspecte utile pentru diagnostic. Astfel se observă
o siluetă cardiacă mărită cu o configuraţie ce depinde de boala cauzală, iar la examenul
plămânilor, se constată o creştere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar transparenţa
pulmonară, nu este redusă.
- explorări hemodinamice care sunt utile atât pentru diagnostic cât şi pentru urmărirea
insuficienţei.
În insuficienţa cardiacă stângă, viteza de circulaţie este încetinită, constatându-se:
1.timpul braţ-limbă este crescut cu mult peste limita superioară a normalului ( 16 secunde),
atingând 30 secunde;
2. timpul braţ-plămân este normal.
În insuficienţa cardiacă dreaptă viteza de circulaţie este încetinită, constatându-se:
- timpul braţ-limbă este prelungit( poate atinge sau depăşi 24 secunde);
- timpul braţ-plămân este prelungit( peste valoarea normală de 8 secunde).
Presiunea venoasă determinată la nivelul venelor de la plica cotului este mult crescută.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA NEVOII DE

A SE MIŞCA ŞI DE A MENŢINE O BUNĂ POSTURĂ

Scopul este de a cunoaşte care sunt poziţiile pe care le ia bolnavul în pat sau în care
aceştia trebuie aşezaţi pentru îngrijiri, examinări speciale şi alte acte medicale.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de boală şi starea lui generală. În funcţie de
aceasta bolnavul poate avea:

28
 1. Poziţia activă – reprezintă poziţia pe care o ia bolnavul singur, se mişcă singur, nu are
nevoie de ajutor.
2. Poziţia pasivă – în stare gravă, bolnavul este lipsit de forţă fizică şi are nevoie de ajutor
pentru mişcare şi pentru a-şi schimba poziţia.
3. Poziţia forţată – este o poziţie neobişnuită impusă de bolnav.
Poziţiile în care poare fi aşezat un bolnav sunt:
- poziţia decubit dorsal
- poziţia semişezândă
- poziţia şezândă
- poziţia decubit lateral
- poziţia trendelemburg (declină)
- poziţia decubit ventral
- poziţia ginecologică
- poziţia genu-pectorală
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă poziţia indicată este cea şezândă cu gambele
atârnate ce se realizează aducând bolnavul şezând pe marginea patului, iar sub picioare
aşezându-se un taburet, bolnavul fiind învelit cu o pătură.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAR AL ASISTENTEI

ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ALIMENTA

Alimentaţia constituie substratul vieţii fiind realizată prin aportul permanent de substanţe
nutritive. La omul bolnav alimentaţia are în vedere stabilirea unui regim echilibrat
corespunzător bolii.
Alimentaţia raţională reprezintă aportul unor alimente în concordanţă cu nevoile organismului,
diferite după vârstă, muncă, starea de sănătate sau boală, starea fiziologică.
Alimentaţia raţională la bolnav trebuie să cuprindă:
- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului necesare creşterii la copil sau
refacerii pierderilor prin consum exagerat la adulţi;

29
- asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului normal şi
celorlalte funcţii;
- favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave;
- prevenirea unei evoluţii nefavorabile în bolile latente transformând bolile acute în boli cronice
şi apariţia recidivelor;
- consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.
Raţia alimentară reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală în 24 ore.
Raţia alimentară este variabilă după vârstă, munca prestată, starea de sănătate sau de boală. Ea
trebuie să corespundă atât calitativ, cât şi cantitativ. Raţia se măsoară în calorii, la raţia minimă
de 1600 calorii necesară organismului în repaus, se adaugă raţia care trebuie să acopere
necesarul de calorii pentru munca depusă în plus. Un bolnav în repaus absolut la pat necesită
25 calorii/kg corp în 24 ore.
Valoarea nutritivă a principiilor alimentare este:
-1 g glucide = 4,1 calorii;
-1 g proteine = 4,1 calorii; -1
g lipide = 9,3 calorii.
Foaia de alimentaţie zilnică este un document în care se centralizează regimurile alimentare
zilnice prescrise de medic fiecărui bolnav în parte în scop terapeutic. În timpul vizitei, medicul
prescrie regimul alimentar al bolnavului consemnând în foile de alimentaţie clinică medicală;
în acelaşi timp asistenta de salon notează în caietul propriu şi în caietul de activitate al sectorului
regimul alimentar, menţionând numărul salonului, numele bolnavului şi tipul de regim.
Regimul cardiovascular are două variante în funcţie de bolile inimii şi ale sistemului circulator:
Varianta I – normocaloric, normoglucidic, hidroprotidic,hiposodat. Este compus din: iaurt,
brânză de vacă, brânză desărată, supe, creme, legume, pireuri, făinoase cu lapte, salate de
morcovi, sfeclă roşie, carne fiartă, tocată, biscuiţi, găluşte.
Varianta II – normohipocaloric, normoprotidic, normohipoglucidic, normohipolipidic,
hiposodat. Este compus din: iaurt, lapte, carne albă, fiartă, peşte, pâine albă fără sare, legume
crude, pireuri, fructe crude sau coapte, compot, biscuiţi, dulceaţă, unt 10 g/zi, ulei 30 g/zi.
Regimul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă va fi hipoaloric sau hipercaloric,
normocaloric; bogat în vitamine, să conţină proteine, bogat în legume şi fructe; echilibrat în
glucide şi moderat în lipide. Mesele vor fi mici şi fracţionate (4-5 /zi), ultima masă fiind înainte
de culcare.

30
 Se dau următoarele alimente: lapte, iaurt, brânză, carne de vacă, peşte de râu slab, fiert
sau copt, pâine albă fără sare, legume crude, pireuri, fructe crude sau coapte, dulceaţă, ceaiuri
de plante, sucuri de fructe.
În funcţie de starea bolnavului alimentaţia se face astfel:
a). activ – bolnavul mănâncă singur în sala de mese;
b). pasiv sau dependentă –bolnavul este ajutat să mănânce;
c). artificial – în care alimentele sunt introduse artificial în organism în condiţii nefiziologice.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA NEVOII

DE A RESPIRA

Respiraţia este o nevoie esenţială a fiinţei umane, este o funcţie vitală a organismului,
prin care organismul îşi asigură procesele de oxigenare şi eliminare a dioxidului de carbon.
Scopul îl constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii,
recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.
Materialele necesare pentru măsurarea respiraţiei sunt: ceas cu secundar, pix albastru,
foaia de temperatură.
Etapele:
1.Se pregătesc materialele şi se transportă lângă bolnav.
2.Pregătirea fizică şi psihică – bolnavul este aşezat în decubit dorsal, nu se anunţă bolnavul
deoarece pe baza emoţiilor se modifică ritmul respirator şi nu se obţin valorile reale.
3. Efectuarea tehnicii: asistenta numără frecvenţa mişcărilor respiraţiei prin inspecţie când
bolnavul este treaz, conştient sau când doarme prin aşezarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa
toracelui bolnavului. Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicare a cutiei toracice) pe timp de
1 minut.

4. Notarea cifrică – asistenta notează în cifre în carnetul propriu valoarea frecvenţei

respiraţiei, numele şi prenumele bolnavului.
5. Notarea grafică – se notează grafic în foaia de temperatură, cu un punct de culoare
albastră şi se uneşte printr-o linie cu valoarea anterioară.
Valorile normale ale respiraţiei sunt:
- femei – 18 respiraţii/minut;

31
 - bărbaţi – 16 respiraţii/minut.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă prezintă tulburări grave respiratorii care constau în
diferite forme de dispnee (respiraţie dificilă).
Dispneea se caracterizează prin respiraţii frecvente şi superficiale, care la început apar
la eforturi mari, apoi progresiv, pe măsura cedării miocardului la eforturi din ce în ce mai mici.
O altă formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa,
accentuându-se spre seară. În formele avansate de insuficienţă cardiacă stângă, dispneea apare
şi în repaus, bolnavul luând o poziţie semişezândă, această dispnee purtând numele de ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub formă unor ce
survin după una-două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică în
poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer curat. Dispneea îmbracă aspectul
de tahipnee superficială
Scopul constă în obţinerea de informaţii privind starea morfofuncţională a aparatului
urinar şi a întregului organism; calitatea şi cantitatea urinei furnizează date importante în
stabilirea diagnosticului, a prognosticului, urmărirea evoluţiei bolii şi-n stabilirea bilanţului
nutritiv în bolile metabolice.
Ritmul fiziologic este de 5-6 micţiuni/24 ore la bărbaţi şi 4-5 micţiuni/24 ore la femei.
Există însă o serie de tulburări de micţiune:
- polikiuria – cantităţi frecvente, iar ca şi cantitate, scăzută;
- iskiuria – retenţie de urină (imposibilitatea de a urina);
- disuria – durere în timpul eliminării;
- enurezisul – eliminarea involuntară a urinei în timpul nopţii, mai frecventă la copiii cu
tulburări nevrotice şi după vârsta de 3 ani;
- nicturia – inversarea sau egalarea dintre raportul numărului de micţiuni şi cantitatea de urină
emisă ziua faţă de cea emisă noaptea.
Valorile fiziologice ale volumului de urină sunt:
-1000-1400 ml/24 ore – la femei;
-1200-1800 ml/24 ore –la bărbaţi.
Valorile patologice ale volumului de urină sunt:
- poliurie – creşterea volumului de urină peste 3000 ml/24 ore - oligurie – volum sub valoarea
normală (mai mic de 1000 ml/24 ore) - anurie –lipsa urinei din vezică.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă, datorită fenomenelor de stază renală ce apar ca
urmare a creşterii presiunii în venele renale şi scăderii gradientului de presiune dintre artere şi

32
vena renală, apare nicturie, oligurie cu urina normal concentrată, iar în stazele avansate poate
apare o discretă proteinurie.
Scaunul face şi el parte din nevoia de a elimina din organism resturile alimentare supuse
procesului de digestie, eliminate din organism prin anus prin actul de defecaţie. Valorile
normale sunt: 1-2 scaune/zi, iar valorile patologice constau în 3-6 scaune/zi.
Diareea se caracterizează printr-un aspect deosebit şi o culoare de la galben până la negru în
funcţie de afecţiune (20-30 scaune pe zi în sindromul dizenterie). Constipaţia constă în scaune
la 2-4 zile. La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă datorită fenomenelor de stază portală
apare meteorismul, constipaţia, inapetenţa, greaţa, iar în cazurile cu aliură mai rapidă prin
vărsături şi diaree.
Expectoraţia face parte din actul de a elimina şi reprezintă actul de eliminare pe gură după tuse
a produselor formate în căile respiratorii. Bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă
(hemoptizia) în cazurile edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului
pulmonar. În insuficienţa ventriculară stângă sau insuficienţa atrială stângă bolnavii pot
expectora spute ruginii ce conţin „celule de insuficienţă cardiacă”.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN OBSEVAREA EDEMELOR

Edemul reprezintă o acumulare de lichid seros în ţesuturi şi se manifestă prin:

- creşterea în volum a regiunii edematiate;
- pielea devine palidă, lucioasă, străvezie;
- pierderea elasticităţii ţesutului edematiat – ţesutul păstrează urma presiunii
digitale, situaţie denumită semnul godeului.
Edemul pulmonar acut este cea mai gravă, dar şi cea mai caracteristică manifestare a
insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale, de obicei nocturne sau după fort
mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului. Se manifestă cu o dispnee extremă,
cu o ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios, agitat, palid, cu buze uşor cianotice, cu
transpiraţii reci. El prezintă hipernee amplă, zgomotoasă şi tahipnee de 30-40 respiraţii/minut.
Apare tusea care la început este seacă, apoi apare o expectoraţie serioasă, spumoasă, alicioasă,
iar în cele din urmă devine rozată, expresie a transvazării sângelui din alveolele pulmonare.
Edemul pulmonar acut de origine cardiacă trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de
edemul pulmonar de origine cerebrală sau de edemul pulmonar al fenalilor.

33
 Dintre manifestările cele mai caracteristice ale insuficienţei cardiace drepte fac parte
edemele cardiace. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor generalizat,
predominant declin, progresiv, la început vesperale apoi permanente, cu extindere de la părţile
cele mai joase ale corpului (maleole şi gambe, regiunea sacrală) în sus. O altă manifestare
importantă la bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă o reprezintă cianoza ce reprezintă
expresia încetinirii vitezei în mica circulaţie ce este generalizată cu predominanţă la extremităţi
şi proeminenţe (buze, urechi, pomeţi ,nas, mâini, picioare). Tegumentele sunt ceva mai roşii şi
mai calde cu transpiraţii (mai ales la palme) dacă debitul cardiac este crescut, mai palide şi mai
reci dacă debitul cardiac este scăzut.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN SATISFACEREA NEVOII DE

A SE ODIHNI

Este o nevoie a fiecărei fiinţe de a dormi şi a se odihni în bune condiţii timp suficient
încât să-i permită organismului să obţină randament maxim.
Odihna este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se
completează resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie
ficat (acid lactic), fie rinichi (produşi de excreţie). Somnul este forma articulară de odihnă prin
absenţa stării de veghe; somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi permite
să regăsească energia necesară activităţii cotidiene.
La bolnavii cu insuficienţă cardiacă dreaptă apar fenomene de stază cerebrală – expresie
a congestiei venoase a encefalului, a scăderii relative a debitului arterial, a hipoxiei şi a
hipercapniei, apar de obicei în stadii mai avansate ale insuficienţei cardiace drepte. Această
encefalopatie se manifestă prin somnolenţă diurnă şi adesea prin insomnie nocturnă, apatie, care
uneori evoluează până la comă, alteori agitaţie (delir cardiac).
Durata somnului la persoanele vârstnice este de 6-8 ore. Somnul trebuie să fie odihnitor,
fără întreruperi, fără coşmaruri, să adoarmă cu uşurinţă, să se trezească odihnit.
Dacă există perturbări ale somnului apar următoarele probleme: insomnia, hipersomnia,
oboseala. Insomnia reprezintă dificultatea de a dormi.
Bolnavii cu insuficienţă cardiacă supuşi la eforturi fizice mari, căldură excesivă a
mediului ambiant şi emoţii puternice pot determina o decompensare cardiacă. Totodată la
decompensarea inimii mai contribuie şi ingestia unei cantităţi mari de sare, suprimare
intempestivă a digitalei şi diureticelor, transfuziilor de sânge şi perfuziile saline. Asistenta se va

34
îngriji ca bolnavii să aibă maxim de confort, să evite efortul fizic; să ferească bolnavul de tot
ceea ce ar putea tulbura somnul.

ROLUL PROPRIU ŞI DELEGAT AL ASISTENTEI ÎN EFECTUAREA

TRATAMENTULUI

Tratamentul insuficienţei cardiace are trei obiective importante:

- uşurarea activităţii inimii (repaosul fizic reprezintă una dintre principalele
măsuri prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de
util în cazul bolnavilor hipertensivi, la care au apărut manifestările clinice ale insuficienţei
cardiace stângi);
- mărirea forţei de contracţie şi a eficienţei miocardului (cu ajutorul tratamentului
tonicardic);
- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodată şi prin tratamentul cu
diuretice);
Medicamentele sunt substanţe de origine minerală, animală, vegetală şi chimică de
sinteză, transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimate, fiole)
folosite pentru prevenirea tratarea sau ameliorarea bolilor.
Căile de administrare a medicamentelor sunt:
1) căi directe (calea bucală sau mucoasă)
2) căi indirecte (parentale) ce interesează ţesutul celular, intravenos, intradermic,
muscular.
Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie să cunoască doza de
administrare:
a) doza terapeutică – cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit;
b) doza maximă – cantitatea cea mai mare suportată de organism fără apariţia unor
fenomene toxice;
c) doza toxică – cantitatea care provoacă o reacţie periculoasă pentru organism;
d) doza letală – cantitatea care provoacă moartea.
Asistenta medicală are obligaţia să cunoască şi să respecte următoarele reguli de
administrare a medicamentelor:
1. respectarea medicamentului prescris;
2. Identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei înainte de
administrare sau a medicamentului însuşi;

35
 3. verificarea calităţii medicamentului;
4. respectarea căii de administraţie;
5. respectarea orarului de administraţie;
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
8. evitarea incompatibilităţii între medicamente;
9. servirea bolnavului cu doza unică de medicament prescris;
10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor;
11. lămurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
12. anunţarea imediată a greşelilor de administraţie a medicamentelor;
13. administrarea imediată a medicamentelor deschise;
14. prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.
Asistenta medicală va administra medicaţia prescrisă de medici bolnavilor cu insuficienţă
cardiacă, medicaţie ce constă în cardiotonice, cel mai frecvent fiind Digitala ce acţionează mai
lent, are o durată de acţiune mai lungă şi dacă nu se administrează după prescripţia medicală dă
fenomene de supradozare. Se mai administrează diuretice: Furosemid , ce se administrează
intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix – pe cale orală se
administrează 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe săptămână.
Reducerea edemelor şi a masei sângelui circulant se face prin atârnarea membrelor
inferioare, reducând astfel fluxul venos spre inimă. Oxigenoterapia este indicată în cazurile
acute şi în cazurile cronice cu afecţiuni pulmonare.
Emisia de sânge (300-500 ml) se face în insuficienţa cardiacă acută şi în forma cronică
severă cu edeme mari. Morfina se face în edemul pulmonar acut şi cordul pulmonar acut, iar
anticoagulantele în formele cu accidente tromboembolice.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA CAZURILOR CLINICE

36
3.1. CAZ CLINIC NR. I

CULEGEREA DE DATE

NUME ŞI PRENUME: B.D.

VARSTA: 68 ani
DOMICILIUL: Barlad
DATA INTERNĂRII: 15. XII. 2012
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienţă cardiacă clasa funcţională 2/3;
Cardiopatie ischemică dureroasă;
Fibrilaţie arterială.

MOTIVELE INTERNĂRII:
 dispnee la efort mic
 precordialgii  edeme gambiene
 palpitaţii.

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă.

ANTECEDENTE PERSONALE: Angor de efort

ISTORICUL BOLII:
Bolnav cunoscut cu Cardiopatie ischemică cronică dureroasă; Fibrilaţie arterială – se internează
pentru precordialgii; Dispnee cu ortopnee, palpitaţii edeme gambiene, simptome ce au debutat
în urmă cu două săptămâni şi s-au accentuat progresiv.

Nr Problema Obiective Intervenţii Evaluare

37
Dispnee de Combaterea Am poziţionat bolnavul în poziţie Reducerea în
dispneei semişezândă. Am aerisit salonul. I se intensitate a
efort mic
prin cere bolnavului să evite efortul fizic şi dispneei.
asigurarea psihic şi să stea la pat.
oxigenului
necesar
respiraţiei

Precordialgie Combaterea Repausul absolut la pat. Am Se observă o

–intensitate durerii administrat 1 f/i.m. algocalmin. scădere
mică în
intensitate
a
durerii.
Cianoza Asigurarea Oxigenoterapia prin administrare de Cianoza scade
în intensitate.
accentuată unei oxigenări oxigen cu ajutorul sondei
periorona- corespunzătoar nazofaringiene 4-5 l/minut.
zală cu e. Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat.
tegumente Scăderea
umede. debitului
cardiac

Edeme Combaterea Am urmărit dacă bolnavul respectă Edemele

gambiene. edemelor. persistă
regimul desodat prescris. Am asigurat
în
masajul membrelor în direcţia continuare.
curentului venos. Am indicat
bolnavului să ţină ridicate părţile
edematiate punându-şi sub picioare o
pătură şi să execute mişcări active cu
membrele inferioare. La indicaţia
medicului am administrat 1 fiolă
Furosemid.

Măsurarea, Măsurarea, observarea şi notarea T.A. T.A. = 180/70

observarea Tensiunea arterială reprezintă Hg
presiunea exercitată de pereţii arteriali
şi asupra presiunii sângelui circulant.
notarea T.A. T.A. se măsoară cu stetoscopul şi
tensiometrul cu mercur

38
 (Riva-Rocci) a cărui manşetă se
aşează pe braţul bolnavului sprijinit şi
în extensie.

Măsurarea, şi Pulsul arterial este senzaţia de şoc A.V.=80/min

observarea percepută la palparea unei artere ut neregulat
notarea superficială, comprimată incomplet pe
pulsului. un plan rezistent. Pulsul se măsoară în
artera radială prin comprimarea arterei
pe un plan dur.

Măsurarea, şi Diureza reprezintă procesul de Diureza=600

observarea formare şi eliminare a urinei din ml/24 ore
notarea organism timp de 24 ore. Urina se
diurezei. colectează în recipiente, apoi se citeşte
gradaţia de pe vas care indică urina pe
24 ore.

Măsurarea, şi Respiraţia reprezintă funcţia prin care Respiraţie =

observarea
se realizează aportul de oxigen 15
notarea
respiraţi
respiraţiei necesar proceselor vitale ale
i/ min
organismului paralel cu eliminarea în
atmosferă a CO2 rezultat din arderi.
Se măsoară notând inspiraţiile
(mişcări de ridicare a cutiei toracice)
timp de 1 minut.

Măsurarea, Temperatura reprezintă rezultatul Temperatura

observarea şi
proceselor oxidative ale organismului = 37 grade
notarea
temperaturii generatoare de căldură prin Celsius
degradarea alimentelor energetice. Se
măsoară prin aplicarea termometrului
în axilă, timp de 10 minute.

Măsurarea, Scaunul reprezintă resturile Scaun normal

observarea şi alimentare supuse procesului de
notarea digestie, eliminate din organism prin
scaunului. anus prin actul defecaţiei.

39
Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihică a
datorată insomniei şi bolnavului, vizitându-l cât mai des,

anxietăţii liniştirea am administrat o tabletă de Diazepam

bolnavului înainte de culcare.

Urmărirea Măsurarea, observarea şi notarea Temperatura

funcţiilor
T.A., pus, respiraţie, diureză, scaun, = 37 grade C.
vitale
cântărire. După măsurarea T.A.=180/70
temperaturii, termometrul se mm/Hg
dezinfectează şi se păstrează separat A.V.=
în soluţia dezinfectantă care se 80/min.
schimbă zilnic.
Neregulat
Scaun normal
Diureza= 600
ml/24 ore
Greutate=80k
g

Pregătirea în Am pregătit materialele necesare

bolnavului
recoltării, le-am transportat la patul
vederea
recoltării bolnavului cu masa de tratament
probelor
(materialele fiind sterile). În prealabil
biologice
efectuarea şi am făcut pregătirea fizică şi psihică a
EKG.
bolnavului, atenţionându-l că
analizele se recoltează. Am recoltat
sânge pentru VSH, lipomie,
colesterol, glicemie, HT, Hb, timol.
Apoi am explicat bolnavului în ce
constă tehnica EKG

Educaţia Schimbarea lenjeriei de pat. Am ajutat Bolnavul se

sanitară bolnavul să-şi facă toaleta pe regiuni simte mai
privind igiena (pielea trebuie menţinută uscată şi bine.
personală a curată pentru că cea edemaţiată se
bolnavului. infectează uşor).

40
 Administrarea Am administrat Digoxin 2tb. (1/zi), Stare generală
tratamentului Dipiridamol 6 tb. (3/zi înainte de ameliorată.
medicamentos. masă), Malsidolat 4 tb. (2/zi),
vitamina B1 6 fiole (3/zi), vitamina B6
6 fiole (3/zi).

Notarea în F.O. VSH=36mm/

a analizelor h
biologice.
Colesterol=23
0mg%
Lizemie=600
mg%
Glicemie=100
mg% Timol=
5
UML
HT= 38%
Leucocite=43
00
HB= 14 -16 g

Nr. Problema Obiective Intervenţii Evaluare

Pregătirea Am însoţit medicul la Vizita medicală a decurs
vizită, notând normal.
documentelor şi a
recomandările. Am
salonului transportat mâncarea la
patul bolnavului şi l-am
pentru vizita
ajutat să se alimenteze.
medicală.
Asigurarea
alimentaţiei.

41
 Urmărirea Măsurarea, notarea şi Temperatură=37,2gradeC
funcţiilor vitale.
înregistrarea TA, pus, Av=65/min regulat
diureză. Am cântărit TA=140/80mm Hg
bolnavul. Am măsurat Diureza=1000ml/24ore
TA cu tensiometrul şi cu Greutate=84 Kg
stetoscopul.

Administrarea Am administrat Digoxin Stare generală

tratamentului 2tb. (1/zi), Dipiridamol ameliorată.
medicamentos 6tb.(3/zi înainte de
masă), Malsidolat 4tb.
(2/zi), vitamina B1 6

fiole (3/zi), vitamina B6 6

fiole (3/zi).

Dureri în Calmarea durerii Se administrează o fiolă Diminuarea durerii.

hipocondrul algocalmin I.M. pentru
drept îndepărtarea durerii.

Ameţeli. Îmbunătăţirea Am cerut bolnavului să TA=158/80mm Hg

stării bolnavului. stea liniştit în pat. La
cerea acestuia am
măsurat T.A.

Crearea Am aerisit salonul, am

efectuat toaleta pe
condiţiilor de regiuni a bolnavului, lam
Mediu ajutat să schimbe lenjeria
de corp. Am schimbat
lenjeria de pat.

42
 Alimentaţia Am servit bolnavul la pat Bolnavul acceptă
pasivă. alimentaţia. Bolnavul este
cu alimentele indicate de
Administrarea mulţumit de felul cum i-a
tratamentului medic. Am administrat: fost administrat
medicamentos. tratamentul.
Digoxin 2tb. (1/zi),
Dipiridamol 6tb. (3/zi
înainte de masă),
Lasilactoză 4 tb. (2/zi),
vitamina B1 12 fiole
(3/zi), vitamina B6 12
fiole (3/zi)

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

7/10 Observarea, Am măsurat TA, pulsul, TA=150/80 mmHg
ma
măsurarea şi diureza. Am măsurat TA AV= 80/minut
rti
notarea funcţiilor Temp.= 37grade C
cu ajutorul
vitale
tensiometrului şi al Diureza=1100ml/24ore
stetoscopului. Pulsul l- Scaun normal.

am măsurat prin Respiraţie

e comprimarea arterei normală=18/minut
radiale.

2 Crearea Am aerisit salonul. Am

0 condiţiilor de schimbat lenjeria de corp
mediu şi pat.
0
4
Uşoară tuse Calmarea, A administrat bolnavului Bolnavul nu mai tuşeşte.
prevenirea pentru combaterea tusei
agravării tusei Trecid 3 tb./zi.

11 martie 2004:
La cererea bolnavului s-a făcut externarea, cu următoarele instrucţiuni:
- să ducă o viaţă ordonată, evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se administrează medicamentele; - se va
prezenta periodic la medic.

43
PLAN DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI CAZ
NR. 2
NUME ŞI PRENUME: Vlădescu Maria
DATA NAŞTERII: 3 ianuarie 1955
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin
DATA INTERNĂRII: 4 februarie 2004
DIAGNOSTIC: Insuficienţă cardiacă decompensată;
Fibrilaţie arterială la ritm scăzut.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee cu oropnee, edeme gambiene masive, palpitaţii şi
dureri retrosternale.
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE: Neagă. ANTECEDENTE
PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: Cunoscută ca fiind bolnavă de 3 ani datorită nerespectării regulilor
de igienă şi alimentaţie, se internează pentru precardialgii, dispnee cu ortopnee, edeme
gambiene masive, simptome ce au apărut în urmă cu 10 zile.

zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

44
4 Dispnee cu Combaterea Am poziţionat bolnava în poziţie Uşoară reducere a
ortopnee dispneei
f dispneei prin semişezândă. Am aerisit salonul.
e asigurarea I-am cerut bolnavei să evite
b oxigenului necesar
respiraţiei efortul fizic, psihic şi să stea în
r pat.
u Precardialgii Combaterea I-am recomandat bolnavei să stea Uşoară reducere a
a la efort mic durerii numai în pat cu administrarea 1 durerii.
fiolă de Algocalmin I.V.
r
i Insomnie Combaterea Am supravegheat starea psihică a Bolnava poate să
e datorată bolnavei; am purtat discuţii adoarmă.
insomniei şi
anxietăţii încurajând-o şi i-am administrat 1
liniştirea bolnavei tb. de Diazepam.
2
0
Edeme Combaterea Am urmărit dacă bolnava respectă Din cauza stării
0 gambiene edemelor
regimul desodat prescris de medic. generale uşor
4
Am efectuat masajul membrelor alterate, edemele
inferioare în direcţia curentului persistă în
venos. Am indicat bolnavei să ţină continuare.
ridicate părţile edematiate
punându-şi sub
picioare o pătură şi să execute
mişcări active cu membrele

inferioare. La indicaţia medicului

am administrat 1 fiolă Furosemid.

45
 Urmărirea Măsurarea, observarea şi notarea Temp.=37gradeC
funcţiilor vitale T.A., puls, respiraţie, diureză, Greutate=70Kg
scaun, cântărire. T.A.=140/80mm
Hg
După măsurare, termometrul se
A.V.=80/min.
dezinfectează şi se păstrează întro
Neregulat
soluţie dezinfectantă.
Diureza=500ml

Administrarea La indicaţia medicului i se Starea bolnavei

tratamentului administrează 1 tb. Digoxin, 1 f nu prezintă nici o
medicamentos. Furosemid şi 3 tb. de Nifedipin. schimbare.

Pregătirea Am însoţit medicul care a efectuat Vizita medicală a

documentelor şi a decurs normal.
o vizită specială, dată fiind starea
salonului
pentru bolnavei şi am notat toate datele
vizita medicală.
importante.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

5 Dispnee Asigurarea Am aşezat bolnava în poziţie Se constată o uşoară
cu oxigenului semişezândă. I-am administrat îmbunătăţire a stării
f
oropnee necesar bolnavei necesarul de oxigen, bolnavei.
e persistentă respiraţiei. indispensabil pentru respiraţie.
b Am aerisit salonul pentru o mai
bună ventilaţie a aerului.
r
u
a Edeme Combaterea Am efectuat masajul Bolnava respectă fără
r gambiene edemelor a crea probleme
membrelor inferioare în
regimul prescris de
i direcţia curentului venos şi am medic
supravegheat respectarea

e regimului desodat prescris

bolnavei de către medic.

2
0

46
0 Astenie Reducerea Bolnava va sta permanent în Se constată o uşoară
4 asteniei repaus absolut la pat, iar pentru ameliorare în starea
nevoi fiziologice va fi ajutată bolnavei.
sau servită la pat.

Urmărirea Măsurarea, observarea, Temp.=37gradeC

notarea şi înregistrarea în F.O.
funcţiilor vitale a T.A., puls, diureză, scaun,
T.A.=150/95mmHg
temperatură. A.V.=80/minut
regulat
Diureza=600ml/24ore
Scaun normal

Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de Starea se

anxietate i-am administrat
anxietăţii bolnavei
bolnavei Diazepam, dimineaţa
şi seara. îmbunătăţeşte.

Pregătirea Am pregătit materialele sterile

bolnavului în necesare recoltării, le-am
vederea recoltării transportat la patul bolnavei cu
probelor
biologice. masa de tratament şi am
recoltat sânge pentru VSH,
HL, HB, HT, colesterol,
lipemie, glicemie şi urină
pentru examenul de urină.

Administrarea La indicaţia medicului i-am

tratamentului
administrat 1 tb de Digoxin, 1 f
medicamentos
de Furosemid, 3 tb. de
Nifedipin.
Pregătirea Am însoţit medicul la vizita Vizita medicală
documentelor şi a a decurs normal.
medicală, am notat indicaţiile
salonului
pentru vizita date de medic.
medicală

Educaţia sanitară I-am explicat bolnavei că Bolnava respectă

47
 în privinţa trebuie să respecte un regim indicaţiile date fără nici
alimentar desodat o împotrivire.
regimului ce
monocaloric, bogat în proteine.
trebuie respectat Alimentele vor trebui împărţite
în 4-5 mese mai mici, ultima
masă fiind luată cu mai multe
ore înainte de culcare.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

6- Dispnee Asigurarea I-am administrat bolnavei Se observă o uşoară
uşoară oxigenului îmbunătăţire a stării
8 oxigenul necesar, de asemenea
necesar bolnavei.
f respiraţiei am aerisit salonul pentru o mai
e bună ventilaţie a aerului şi am
b asigurat bolnavei o poziţie
r favorabilă.
u
a Edeme Combaterea Am efectuat masajul membrelor Bolnava nu ridică nici o
r uşoare edemelor problemă.
inferioare în
i direcţia curentului venos şi am
e administrat 1 f Furosemid.
2
Educaţia sanitară Am schimbat lenjeria de corp şi
0 privind de pat. Am ajutat bolnava să-şi
0 igiena efectueze toaleta pe regiuni.
personală a
4 bolnavei.

Urmărirea Măsurarea, notarea şi Temp.=37grade C

înregistrarea T.A. puls, diureză,
funcţiilor vitale scaun, temperatură.
A.V.=75/minut
regulat
T.A.=150/95mm Hg
Diureza=900ml/24ore
Scaun normal.

48
 Administrarea Am administrat Bolnava este
tratamentului mulţumită de felul
tratamentul prescris de
medicamentos cum i s-a efectuat
medic: Digoxin 3 tb. (1/zi), tratamentul.
Furosemid 3f(1/zi),
Miofilin 6tb(2/zi),
Trecid 9tb(3/zi),
Spironolactoză 3 (1/zi),
Dipiridamol 9dj(3/zi), înainte
de masă.

Tuse Combaterea tusei În după amiaza zilei de 6 După administrarea

tabletelor de Trecid
februarie 2004 bolnava a
starea bolnavei se
manifestat accese de tuse, i-am îmbunătăţeşte.
administrat Trecid.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

9- Notarea în F.O. a VSH=10mm/h
10 analizelor Colesterol=160mg%
f biologice Lipemie=450mg%
e Glicemie=100mg%

b Timol=9 UML

r HT=45%
HB=15,62 g
u
HL=4000 lc
a
r Asigurarea Am transportat la pat mâncarea Bolnava a
i alimentaţiei bolnavei şi am ajutat-o să acceptat
mănânce. alimentaţia.
e

Urmărirea Am urmărit temperatura, Temp.=36,8gradeC

2 pulsul, T.A., am cântărit T.A.=150/80mm Hg
funcţiilor vitale bolnava.
0
A.V.=68/minut
0
Diureza=1200ml/24ore
4
Greutate=70 kg

49
 Administrarea Am administrat tratamentul Starea bolnavei
tratamentului prescris de medic: Digoxin se ameliorează.
medicamentos 3tb(1/zi)
Furosemid 3f(1/zi)
Miofilin 6tb(2/zi)
Dipiridamol 9dj(3/zi)
Spironolactoză 3 (1/zi)
Crearea Am aerisit salonul pentru o mai
condiţiilor de bună ventilaţie a aerului, am
mediu schimbat lenjeria de corp şi de
pat a bolnavei, am ajutat săşi
efectueze toaleta pe regiuni.

Participarea la Am participat la vizita Vizita a

vizita medicală medicală, am notat indicaţiile medicală
decurs normal.
date de medic, de asemenea
datorită îmbunătăţirii stării de
sănătate a bolnavei, medicul a
hotărât să o externeze.

10 februarie 2004
Externarea bolnavei s-a făcut cu următoarele recomandări:
- să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se iau medicamentele; - se va prezenta periodic la
control.

50
PLAN DE ÎNGRIJIRE AL BOLNAVULUI CAZ
NR. 3
NUME ŞI PRENUME: Popescu Gheorghe
DATA NAŞTERII: 5 august 1945
DOMICILIUL: Drobeta Turnu Severin

51
 DATA INTERNĂRII: 14 mai 2004, ora 9
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Insuficienţă cardiacă clasa funcţională 2/3;
Cardiopatie ischemică cronică;
Aritmie extrasistolică.
MOTIVELE INTERNĂRII: Dispnee, palpitaţii, tuse seacă.
ANTECEDENTE HEDEROCOLATERALE: Neagă. ANTECEDENTE
PERSONALE: Angor la efort.
ISTORICUL BOLII: cunoscut cu cardiopatie ischemică dureroasă, se internează cu
oropnee, palpitaţii, tuse seacă – simptome ce au debutat în urmă
cu o săptămână.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

1 Anxietate Comunicarea cu Pentru înlăturarea singurătăţii Bolnavul este
bolnavul mai liniştit.
4 am discutat cu bolnavul, i-am
explicat despre boală şi i-am
m administrat 2tb de
a
Nitrozepam, dimineaţa
i şi seara.
2
Tuse seacă Calmarea tusei Pentru a –i combate tusea, iam Tusea persistă, dar de
0 cu iritarea administrat Codenal, câte 2tb, intensitate mai mică.
0 esofagului de 3 ori pe zi.
4
Dispnee Combaterea La indicaţia medicului am Reducerea în
cu poziţionat bolnavul în poziţie intensitate a dispneei.
dispneei
oropnee semişezândă; de asemenea am
prin aerisit salonul.
asigurarea
oxigenului
necesar

52
Inapetenţă Educaţie sanitară I-am explicat bolnavului că Bolnavul înţelegând
trebuie să respecte un regim necesitatea respectării
în privinţa
alimentar strict desodat regimului, nu ridică
regimului monocaloric, bogat în nici o problemă cu
alimentar ce proteine. Alimentele vor privire la dietă.
trebui împărţite în 4-5 mese
trebuie respectat mici, ultima masă trebuie
luată cu câteva ore înainte de
culcare.

Urmărirea Am măsurat T.A. cu ajutorul T.A.=160/80mmHg

tensiometrului, am măsurat
funcţiilor vitale pulsul prin comprimarea
arterei radiale pe un plan dur
osos şi am recoltat urina/24
A.V.=80/min regulat
Diureza=900ml/24ore
Temp.=37gradeC
Scaun normal

ore, precum şi scaunul; de

asemenea am măsurat
temperatura în axilă.

53
 Pregătirea Am pregătit psihic şi fizic
bolnavului în bolnavul. Prin puncţie
vederea venoasă am recoltat sânge
recoltării pentru determinarea VSH,
probelor lipemie, HT, HV, timol. Am
biologice şi explicat tehnica efectuării
efectuarea EKG EKG şi am ajutat medicul la
efectuarea procedurii. Am
cerut bolnavului ca a doua zi
să urineze în recoltator pentru
Se observă o uşoară
un examen de urină. ameliorare a stării
Administrarea bolnavului.
tratamentului La indicaţia medicului am
medicamentos administrat: Furosemid 1f
I.V.
Dipiridamol C 200 3dj/zi
înainte de masă
Nitropector 2tb/zi
Chinidina sulfurică 2tb/zi

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

Facies anxios Liniştirea Am stat de vorbă cu bolnavul Bolnavul s-a liniştit.
bolnavului
liniştindu-l, explicându-i că
numai respectând indicaţiile
medicului i se va îmbunătăţi
starea. Am administrat
Nitrozepam 2tb, dimineaţa şi
seara.

Tuse seacă Combaterea Am continuat să administrez Se constată o uşoară

tusei Codenal 2tb de 3 ori pe zi diminuare a tusei.
iritativă

pentru a-i combate bolnavului

tusea.

54
 Dispnee cu Asigurarea La indicaţia medicului am Respiraţia bolnavului
ortopnee oxigenului poziţionat bolnavul în poziţie
necesar semişezândă; de asemenea am devine normală.
respiraţiei aerisit salonul pentru o mai
bună ventilaţie a aerului.

Urmărirea Am indicat bolnavului să stea T.A.=150/90mmHg

cât mai relaxat pentru
funcţiilor vitale măsurarea pulsului, T.A.,
A.V.=80/min
temperaturii. Temp.=36,8 gradeC

Educaţie Am ajutat bolnavul să-şi

efectueze toaleta pe regiuni;
sanitară privind
am schimbat lenjeria de corp şi
igiena de pat.
personală a
bolnavului
Notarea în F.O. VSH=36mm/h
a analizelor Colesterol=260mg%
biologice Lipemie=600mg%
Timol=4 UML
HT= 38%
HB= 12,68 g

Administrarea La indicaţia medicului i-am Starea bolnavului s-a

tratamentului
administrat bolnavului: ameliorat.
medicamentos
Nitropector 4tb (2/zi)
Chinidină sulfurică 4tb (2/zi)
Dipiridamol C drajeuri (3/zi)
Furosemid 2f (1/zi) I.V.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

Uşoară Asigurarea La indicaţia medicului am Respiraţia bolnavului
1 oxigenului poziţionat bolnavul în poziţie devine normală.
dispnee
necesar semişezândă şi am aerisit
8 respiraţiei salonul.

55
a Constipaţie Combaterea La ora 9 bolnavul mi-a relatat Starea de constipaţie s-
i că este constipat. I-am indicat a diminuat după
constipaţiei să consume multe lichide efectuarea clismei
2 (ceaiuri, sucuri), iar mai evacuatoare.
0 târziu i-am făcut o clismă cu
apă călduţă şi săpun.
0
4

Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului să Bolnavul a depăşit starea

insomniei de insomnie.
facă plimbări seara înainte de
culcare prin curtea spitalului.
Am administrat la
indicaţia medicului
Diazepam 2tb (1/zi)seara
înainte de culcare.

Uşoară tuse Combaterea La indicaţia medicului i-am Tusea îşi diminuează din
tusei administrat bolnavului intensitate.
Codenal 2tb de 3 ori pe zi
pentru a-i combate tusea.

Urmărirea I-am măsurat bolnavului Temp.=37,2gradeC

funcţiilor vitale T.A. cu ajutorul T.A.=120/80mmHg
stetoscopului, am măsurat A.V.=75/min
pulsul prin comprimarea
Diureza=1000ml/24ore
arterei radiale pe un plan dur
osos timp de un minut, am Greutatea=64kg
măsurat respiraţia prin
măsurarea inspiraţiilor timp
de 1 minut, am cântărit
bolnavul şi am notat valorile
obţinute în foaia de
observaţie a bolnavului.

56
 Crearea Am aerisit salonul pentru o
condiţiilor mai bună ventilare a aerului,
de am schimbat lenjeria de corp
mediu şi de pat a bolnavului, am
supravegheat alimentaţia

bolnavului.

Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de Bolnavul a depăşit starea

anxietăţii anxietate am discutat cu de anxietate.
bolnavul şi i-am administrat
2tb de Nitrozepam dimineaţa
şi seara.

Astenie Combaterea Din cauza asteniei bolnavul Se constată o uşoară

fizică asteniei este menţinut în repaus ameliorare a stării de
absolut la pat,iar pentru nevoi astenie.
fiziologice este ajutat sau
servit la pat.

Administrarea La indicaţia medicului i-am Bolnavul se simte mai

tratamentului bolnavului bine.
administrat tratamentul
medicamentos
ce constă în :
Dipiridamol 6dj (3/zi)
înainte de masă
Nitropector 4tb(2/zi)
Furosemid 2tb (1/zi)
Pregătirea Am participat la vizita Vizita medicală a decurs
documentelor normal.
medicală, am notat indicaţiile
şi a salonului date de medic, am susţinut
pentru bolnavul în poziţie de
vizita examinare.
medicală.

Zi Problema Obiective Intervenţii Evaluare

57
19 Anxietate Combaterea Pentru combaterea stării de Bolnavul a depăşit
anxietate am discutat cu
- anxietăţii starea de anxietate.
bolnavul şi i-am administrat 2tb
20 de Nitrozepam dimineaţa şi
seara.
m
a
Insomnie Combaterea Am indicat bolnavului să facă Bolnavul a depăşit
i insomniei plimbări seara înainte de culcare starea de insomnie.
2 prin curtea spitalului. Am
administrat la indicaţia

0 medicului Diazepam 2tb

0 (1/zi)seara înainte de culcare.
4

Uşoară tuse Combaterea La indicaţia medicului i-am Tusea îşi diminuează

tusei administrat bolnavului Codenal din intensitate.
2tb de 3 ori pe zi pentru a-i
combate tusea.

Crearea Am aerisit salonul pentru o mai

condiţiilor de bună ventilare a aerului, am
mediu schimbat lenjeria de corp şi de pat
a bolnavului, am supravegheat
alimentaţia bolnavului.

Administrarea La indicaţia medicului i-am Bolnavul se

tratamentului simte mai bine.
administrat bolnavului
medicamentos
tratamentul ce constă în :
Dipiridamol 6dj (3/zi) înainte de
masă
Nitropector 4tb(2/zi)
Furantril 2tb (1/zi)

58
 Pregătirea Am participat la vizita Vizita medicală a
documentelor şi decurs normal.
medicală, am notat indicaţiile date
a salonului
pentru vizita de medic, am susţinut bolnavul în
medicală.
poziţie de examinare. Deoarece
starea de sănătate a bolnavului s-
a
îmbunătăţit, medicul a hotărât să-l
externeze.

21 mai 2004
Externarea bolnavului s-a făcut cu următoarele recomandări:
- să ducă o viaţă ordonată evitând efortul;
- să respecte regimul prescris de medic;
- se instruieşte asupra modului cum se iau medicamentele;
- se va prezenta periodic la control.

CAPITOLUL IV

TEHNICI DE ÎNGRIJIRE ŞI INVESTIGARE DIN PLANUL DE

ÎNGRIJIRI

59
4.1. MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia este o funcţie importantă prin care se realizează aportul de oxigen necesar
proceselor vitale ale organismului, paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de
carbon, rezultat din arderi. Respiraţia are mai mulţi timpi:
Primul timp – ventilaţia adică circulaţia aerului prin plămâni ce se realizează prin cele
două mişcări ventilatorii de sens opus: inspiraţia şi expiraţia.
Scopul – constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii,
recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii. Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix albastru;
- foaia de temperatură;
- carneţelul propriu al asistentei.

60
 ETAPA DE TIMPI DE EXECUŢIE
EXECUŢIE

1.Pregătirea Materialele necesare se transportă lângă patul

materialelor
bolnavului.

2. Pregătirea Bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal; nu se anunţă

psihică şi fizică a
bolnavul timp deoarece pe baza emoţiilor se
bolnavului
modifică ritmul respirator şi nu se mai obţin valorile
reale.

3. Efectuarea Asistenta medicală numără frecvenţa mişcărilor

tehnicii
respiraţiei prin inspecţie când bolnavul este treaz,
conştient, când doarme sau prin aşezarea mâinii cu faţa
palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului. Se numără
inspiraţiile ( mişcările de ridicare a cutiei toracice) pe
4.2.
timp de 1 minut.

4. Notarea cifrică Asistenta medicală notează în cifre în carnetul propriu,

valoarea frecvenţei respiraţiei, numele şi prenumele
bolnavului, salonul, patul.

5. Notarea grafică Se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct

de culoare albastră şi se uneşte cu o linie cu valoarea
anterioară. Pentru fiecare linie orizontală se socotesc 2
respiraţii/minut.
Valorile normale: 18 respiraţii/minut – la femei
16 respiraţii/minut – la bărbaţi
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE
ŞI BIOCHIMICE

Recoltarea se face prin înţepare (la adult pulpa degetului sau lobul urechii, la copil faţa
plantară a halucelui sau călcâi ) prin puncţie venoasă,puncţie arterială.
Pentru majoritatea recoltărilor de sânge este necesar ca bolnavul să fie nemâncat(nu a
ingerat nici un aliment solid sau lichi timp de 12 ore). În practică se recomandă bolnavului să
nu mai mănânce nimic de la cină până dimineaţa când se face recoltarea.

61
 Materiale necesare: tavă medicală acoperită cu câmp steril, două seringi de 10 cm
sterilizate, trei ace de puncţie venoasă cu mandren sterilizate, uscate şi verificate, alcool,tinctură
de iod, tampoane de vată, garou de cauciuc, casoletă cu compuse sterile, leucoplast, muşama,
pernă tare elastică pentru articulaţia cotului, recipienţi de recoltare, eprubete şi flacoane sterile,
uscate, goale sau cu substanţe chimice, anticoagulante sau de altă natură în funcţie de felul
analizei pentru care se face recoltare, numerotate cu creion, medii de cultură,tăviţă renală.

Etape de execuţie:
 Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare: - se aleg materialele
necesare şi se aşează pe tavă;
- se transportă tava cu materialele în apropierea bolnavului.
-
 Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
- se aşează bolnavul în poziţia necesară ( în funcţie de locul puncţiei);
- se dezbracă braţul ales astfel ca hainele să nu împiedice circulaţia de
întoarcere;
- se aşează sub braţul bolnavului perna elastică şi apoi muşamaua; - se
solicită bolnavului să menţină braţul în poziţia necesară.
 Se montează seringa.
 Stabilirea locului puncţiei:
- se stabileşte braţul la care se face puncţia;
- se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului;
- se stabileşte locul de executare a puncţiei.

 Executarea puncţiei:
- se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie
a braţului;
- cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie;
- se dezinfectează locul puncţiei;
- se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să
rămână cu el închis ;

62
 - având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete, cu indexul
se fixează amboul acului ataşat;
- cu policele mâinii stângi fixează vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi
execută o compresiune şi o tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se introduce acul în mijlocul venei în direcţia axului longitudinal al venei
şi se împinge de-a lungul ei la o adâncime de 1-1,5 cm;
- cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând sânge ( sângele trebuie
să apară în seringă);
- se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de
sânge necesară;
- se desface garoul şi bolnavul deschide pumnul;
- se aplică un tampon de vată uscat peste locul unde este acul şi se retrage
acul printr-o mişcare rapidă;
- se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau tinctură de
iod care va fi menţinut la bolnav timp de 5-10 minute, pentru hemostază;
- se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se goleşte în recipientul
pregătit;
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.

 Îngrijirea bolnavului după tehnică; reorganizarea locului de muncă şi pregătirea sângelui

recoltat pentru laborator.
Din sângele recoltat se fac următoarele analize:

V.S.H.- ul
Se va recolta prin puncţie venoasă, fără stază. Pentru aceasta se aspiră în prealabil în
seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% şi se recoltează 1,6 ml sânge. Valorile normale:5-10 mm/h
sau 20-50 mm/24 h. La femei valoarea este cu 1 sau cu 3 mm mai crescută fată de bărbat.

Analize biochimice
Lipidemia – se recoltează dimineaţa pe nemâncate, 2-5 ml de sânge fără substanţă
anticoagulantă prin puncţie venoasă.
Valori normale:500-700 mg%

63
 Colesterol - se recoltează dimineaţa pe nemâncate 2-5 ml sânge prin puncţie venoasă
fără substanţă anticoagulantă.
Valori normale:150-250 mg%
Glicemia – se recoltează sânge prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe substanţă
anticoagulantă(florură de natriu) 4 mg şi se va trimite la laborator.
Valori normale: 1 g‰ -1,20g‰.

4.3. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRI

RADIOLOGOCE

Examenul radiologic al inimii cuprinde : radiografia, radioscopia, kimografia,

radiocardiograma, angiocardiografia.
În practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiologic şi radioscopic.
Radioscopia- examen direct, proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent.
Permite examenul în mişcare, dar rămâne un examen subiectiv, care nu permite comparaţia ăn
timp.
Radiografia- oferă o imagine obiectivă, care permite comparaţia în timp , sesizează numeroase
amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic.
Etapele de execuţie:
 Pregătirea psihică a bolnavului- bolnavul este anunţat şi i se explică condiţiile în care
se realizează (cameră în semiobscuritate ): - va fi condus la serviciu de radiologie;
- se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul expunerii ( va executa
câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se va face în apnee după o respiraţie
profundă).
 Pregătirea fizică
- asistenta ajută bolnavul să se dezbrace complet în zona toracică;
- se depărtează obiectele radioopace ;
- se aşează bolnavul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse
înainte fără să ridice umărul cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul în
spatele ecranului. Când poziţia verticală este contraindicată se aşează bolnavul în poziţie
şezândă sau decubit. Asistenta are rolul de a ajuta bolnavul în timpul examinării , să ia
poziţiile ceruta de medic.

64
  Îngrijirea bolnavului după tehnică
Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace , va fi condus la pat, medicul va nota în foaia de
observaţie examenul radiologic şi data.

4.4. PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU

ELECTROCARDIOGRAMĂ

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor

bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezintă o metodă de investigaţie extrem de
preţioasă în diagnosticul unei cardiopatii, în general, în suferinţele miocardului şi este o
metodă care recunoaşte o boală de inimă cu evoluţie lentă atunci când EKG se efectuează la
efort.
Înregistrarea electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite
electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un cablu cablu –
bolnav; la extremitatea distală a cablului sunt ataşate nişte plăcuţe metalice numite electrozi în
număr de 10, necesare pentru a înregistra 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 derivaţii
precordiale notate cu V1-V6.

Etapele de execuţie:
 Pregătirea bolnavului
- asistenta pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii
emoţionali;
- se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de obicei cu căruciorul, cu 10-15
minute înainte de a înregistrare;
- bolnavul va fi dezbrăcat în partea superioară a corpului şi la nivelul membrelor
inferioare;
- va fi culcat pe canapea şi rugat să-şi relaxeze musculatura.

 Montarea electrozilor
Plăcile electrozilor se montează pe părţile moi, sub placa de metal a electrozilor se
aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit( o lingură sare la un pahar de apă) , iar la
aparatele noi se foloseşte o pastă specială. Cei 10 electrozi( 4- pentru membre şi 6- pectorali)
se fixează pe bolnav în felul următor:

65
 Montarea electrozilor pe membre:
- roşu-mâna stângă
- galben-mâna dreaptă
- verde-picior stâng
- negru-picior drept
La nivel precordial derivaţiile precordiale se notează cu V1-V2;V3-V4;V5-V6.
V1- în spaţiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului (roşu);
V2- spaţiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului(galben);
V3- întreV2-V4(verde);
V4- spaţiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară(maro);
V5- intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia anterioară axilară stângă(negru); V6-
intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă(verde).
O electrocardiogramă normală cuprinde undele numite convenţional P,Q,R,S,T,U;
segmentele - distanţa dintre două unde(PQ şi ST), iar intervalele sunt porţiuni de traseu care
cuprind unde şi segmente P-Q şi Q-T. În practică, electrocardiograma este foarte utilă pentru
diagnosticul tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere, cardiopatiilor ischemice
coronariene, intoxicaţii cu unele droguri ( Chinidina, Digitala).

CAPITOLUL V

PROFILAXIA ŞI EDUCAŢIA SANITARĂ

Educaţia sanitară a bolnavilor spitalizaţi presupune o muncă continuă serioasă şi uneori

dificilă din partea personalului sanitar mediu în scopul obţinerii colaborării bolnavilor pentru
vindecarea lor cât mai rapidă.
Ea trebuie efectuată în acelaşi timp pentru prevenirea contaminării de la un bolnav la
altul sau a personalului muncitor care îngrijeşte bolnavii.
Succesul educaţiei sanitare depinde în foarte mare măsură de educaţia anterioară a
bolnavului, de gradul său de cultură precum şi de calitatea asistentei medicale, de competenţa
sa profesională şi de comportamentul la locul de muncă, de interesul pe care îl arată bolnavului

66
privind îngrijirile şi tot ceea ce întreprinde pentru vindecarea bolnavului. Educaţia sanitară în
spital are particularităţile sale, vizând între altele:
a) Cooperarea strânsă a bolnavului la tratamentul terapeutic
Asistenta medicală explică bolnavului importanţa fiecărui medicament, orarul de
administrare şi efectele lui, instruieşte bolnavul despre doza ce i se administrează, explicând
riscul nerespectării acestuia.
Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la unul la altul sau a altora introduse
în mod fraudulos de aparţinători; va colabora cu bolnavul pentru a cunoaşte efectul medicaţiei
prescrise.
Asistenta medicală va informa bolnavul despre regimul alimentar care trebuie să-l
urmeze, de ce trebuie regimul prescris, care sunt alimentele admise şi interzise, riscul
consumării alimentelor interzise. Explică bolnavului importanţa informării de către acesta
asupra modificărilor care apar în intensitatea simptomelor bolii pentru care a fost internat,
simptomele noi de însănătoşire.
b) Asigurarea unei atmosfere morale care să evite dezorientarea afectivă şi
sentimentul de însingurare a celui internat.
c) Respectarea liniştii bolnavului şi cruţarea sa de stres din partea familiei şi a
vizitatorilor.
d) Asigurarea ordinei, curăţeniei în unitatea spitalicească.
e) Profitând de internare – administrarea unor lecţii de educaţie sanitară.
Educaţia sanitară trebuie să includă şi noţiunea de igienă a muncii intelectuale ca şi
deprinderea unei bune îmbinări a muncii cu repausul.
Cea mai buna metoda de a preveni aparitia insuficientei cardiace este modificarea
stilului de viata si tratarea eficienta a unor afectiuni, precum hipertensiunea arteriala sau
diabetul zaharat, ce pot creste riscul aparitiei acestei boli. Infarctul miocardic si boala
coronariana, produse prin ingustarea si rigidizarea vaselor sanguine (ateroscleroza), pot duce in
timp la insuficienta cardiaca.
Pentru prevenirea aterosclerozei trebuie urmate cateva sfaturi:
 evitarea fumatului: fumatul creste riscul aparitiei bolilor cardiace
 scaderea nivelurilor plasmatice de colesterol prin diete sarace in colesterol, exercitii
fizice, evitarea fumatului
 controlul tensiunii arteriale: persoanele cu hipertensiune arteriala au risc crescut de a
dezvolta afectiuni cardiace; studiile arata ca scaderea tensiunii arteriale la acesti indivizi,
pana la valori normale, reduce la jumatate riscul pentru insuficienta cardiaca; exercitiile

67
 fizice, limitarea ingestiei de alcool si controlul stresului mentin tensiunea arteriala in
limite normale
 program regulat de exercitii fizice: exercitiile fizice ajuta la controlul greutatii corporale,
a tensiunii arteriale si a reducerii stresului
 controlul diabetului zaharat prin respectarea tratamentului si a dietei indicate de medic
 reducerea ingestiei de alcool: un studiu recent arata ca un consum moderat de alcool
scade riscul insuficientei cardiace la persoanele invarsta; consumul exagerat de alcool
duce, insa, la insuficienta cardiaca.
Este importanta identificarea persoanelor cu risc pentru insuficienta cardiaca, inainte ca
acestia sa prezinte semne de afectare a structurii cardiace in vederea monitorizarii lor, tratarii
afectiunilor asociate si eventual, administrarii de inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei.

Modul de viata al pacientilor

Atitudinea si nivelul de participare la tratament a bolnavului cu insuficienta cardiaca
poate avea un impact deosebit asupra acestuia. Faptul ca acesta se poate ingriji singur, are un
rol benefic asupra psihicului si starii de sanatate. Respectarea tratamentului, efectuarea de
exercitii fizice, o dieta corespunzatoare, sunt modificari ale stilului de viata ce vor controla
simptomele de insuficienta cardiaca si vor preveni agravarea brusca a acesteia.
Astfel se recomanda:
 limitarea ingestiei de sodiu si a lichidelor
 respectarea tratamentului prescris: nerespectarea acestuia poate duce la agravarea bolii
sau la aparitia insuficientei cardiace acute
 un program regulat de exercitii fizice: va imbunatati calitatea vietii si va reduce rata
evenimentelor cardiace nedorite
 reducerea greutatii corporale la pacientii obezi printr-o dieta corespunzatoare si exercitii
fizice regulate
 renuntarea la fumat, deoarece acesta creste riscul pentru afectiuni cardiace si reduce
capacitatea de efort
 evitarea abuzului de alcool
 folosirea unor trucuri pentru a usura respiratia, precum ridicarea partii superioare a
corpului pentru a permite fluidelor sa dreneze din plamani.
 monitorizarea greutatii corporale

68
  evitarea infectiilor respiratorii prin vaccinare pentru pneumonie si gripa  evitarea
antiinflamatoarelor nesteroidiene si a altor medicamente neprescrise  evitarea
factorilor agravanti ai insuficientei cardiace.
Pacientii cu insuficienta cardiaca vor trebui sa faca fata pe tot parcursul bolii,
problemelor emotionale si legate de limitarea capacitatii de efort ce ii vor impiedica in abilitatea
de a duce o viata activa.
Deoarece insuficienta cardiaca este o boala cu evolutie indelungata, pacientul va avea
numeroase intalniri cu diferiti medici si va trebui sa invete sa coopereze cu acestia, in vederea
obtinerii celui mai bun tratament care sa-i permita sa duca o viata cat mai apropiata de normal.

CONCLUZII

Insuficienţa cardiacă este un sindrom clinic care rezultă din imposibilitatea de a expulza
întreaga cantitatea de sânge primită şi de a menţine astfel un debit sanguin corespunzător
nevoilor organismului, în condiţiile unei umpleri venoase satisfăcătoare.
Insuficienţa cardiacă este de asemenea un sindrom clinic caracterizat prin simptome şi
semne distincte, consecinţă a perturbărilor în asigurarea debitului cardiac şi în asigurarea
întoarcerii venoase.
La declanşarea insuficienţei cardiace contribuie o serie de factori clinici cum ar fi:
infecţiile, în special cele acute ale căilor aeriene superioare; emboliile pulmonare, anemiile
severe, insuficienţa debitului coronarian, tulburările de ritm ale inimii, solicitările fizice şi

69
psihice, tireotoxicoza şi sarcina precum şi hipertensiunea arterială, bolile valvulei aortice, bolile
coronarelor, insuficienţa mitrală, miocarditele şi unele cardiopatii congenitale.
Scăderea debitului cardiac, consecutiv scăderii forţei de contracţie a miocardului, duce
la lipsa oxigenului în ţesuturi şi organe, în special la nivelul rinichiului, glandelor suprarenale
şi hipofizei posterioare, determinând scăderea filtraţiei glomerulare, creşterea reabsorbţiei
tubulare, hipersecreţia de aldosteron şi AND – fenomene ce explică retenţia de apă şi sare şi
apariţiei edemelor.
Prin urmare, bolnavii cu insuficienţă cardiacă necesită o îngrijire specială care are ca
scop:
- reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face faţă îmbolnăvirilor,
deci, pentru a scădea efortul cardiac
- mărirea forţei de contracţie a inimii, mărindu-se astfel capacitatea funcţională. În
concluzie, pentru reducerea muncii inimii se impune repaus psihic moral şi-n special
repaus fizic, controlul retenţiei hidro – saline prin restricţia aportului de sare,
administrarea de diuretice ca: Nefrix, Furosemid; creşterea eficienţei inimii cu preparate
digitale ca: Digoxin, Lanatosid –C, Dezlanosid, Cedilanide. Evoluţia insuficienţei
cardiace depinde de gravitatea cardiopatiei cauzale şi de prezenţa sau absenţa
complicaţiilor.
La unii bolnavi, insuficienţa cardiacă stângă poate evolua un număr relativ mare de ani
( zece ani sau peste ), fără a apărea insuficienţă cardiacă dreaptă. În cazul unei cardiopatii cu
insuficienţa de cord, supravieţuirea, care în urmă cu două decenii era de numai 1-2 ani, a devenit
astăzi de 5-10 ani şi chiar mai mult.

BIBLIOGRAFIE

1. „ DIAGNOSTUCUL BOLILOR CARDIOVASCULARE”

de Roman Vlaicu, Corneliu Dudea

2. „ GHID NURSING”
de Lucreţia Titircă

70
3.„MANUAL DE ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENTULUI DE
ASISTENTA MEDICALĂ”
de Lucreţia Titircă

4.”PROFESIA DE ASISTENT”
de L. Clocotici

5. ” MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII” de

Constantin Borundel

6.” BREVIAR EXPLORĂRI FUNCŢIONALE”

de Lucreţia Titircă

7.” TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI”

de Carol Mozeş

8.” TEHNICI DE EVALUARE

de Lucreţia Titircă

71
INSUFICIENŢA CARDIACĂ STÂNGĂ
Insuficienţa cardiacă stângă se datoreşte scăderii debitului inimii stângi, cu stază şi
hipertensiune în mica circulaţie.
Simptomatologia este dominată de disconfortul respirator, care îmbracă diferite aspecte de
dispnee.
 Dispneea este simptomul cel mai precoce şi cel mai constant şi se caracterizează
prin respiraţii frecvente şi superficiale. La început apare la eforturi mari , apoi progresiv,
pe măsura cedării miocardului, la eforturi din ce în ce mai mari.
O formă de dispnee de efort este dispneea vesperală, minimă dimineaţa, accentuându-
se spre seară. În forme avansate de insuficienţă stângă, dispneea apare şi în repaus, bolnavul
luând o poziţie semişezândă. Această dispnee se numeşte ortopnee.
Un alt tip de dispnee este dispneea paroxistică nocturnă ce apare sub forma unor crize
ce survin după una, două ore de somn – bolnavul se trezeşte cu sete de aer, este anxios, se ridică
în pat în poziţie şezândă sau coboară şi deschide fereastra să respire aer proaspăt. Dispneea
îmbracă aspectul de tahipnee superficială , regulată, crizele durează aproximativ 20 de minute
până la o oră terminându-se de multe ori cu câteva chiute de tuse,cu eliminarea unei
expectoraţii mucoase.
 Edemul pulmonar acut –este cea mai gravă,dar şi cea mai caracteristică
manifestare a insuficienţei cardiace stângi. Apare în atacuri bruşte, brutale , de obicei
nocturne sau după efort mai mare, uneori după încărcarea cu lichide a organismului.
Se manifestă cu o dispnee extremă cu ortopnee stringentă. Bolnavul este şocat, anxios agitat,
palid, cu buze uşor cianotice , cu transpiraţii reci. El prezintă hipnee amplă zgomotoasă şi
tahipnee de 30-40 respiraţii /minut .Apare tusea care la început este seacă , apoi apare o
expectoraţie serioasă, spumoasă, albicioasă, iar în cele din urmă devine rozată, expresie de
transvazării sângelui din alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut de origine cardiacă
trebuie deosebit de edemul pulmonar toxic, de edemul pulmonar de origine cerebrală sau de
edemul pulmonar al fenalilor.
 Respiraţia Cheyne-Stockes - se caracterizează prin succesiunea unor perioade
de apnee şi de hiperventilaţie. Se întâlneşte în special la vârstnici , hipertensivi şi
sclerotici.
 Tusea - este un simptom întâlnit frecvent la bolnavii cu insuficienţă cardiacă
stângă, producându-se mai ales cu prilejul crizelor de dispnee paroxistică nocturnă, dar
şi în afara lor. Tusea poate îmbrăca mai multe forme: tuse de efort, tuse seacă cu senzaţie

72
 neplăcută de iritaţie la nivelul traheei şi laringelui, tuse de decubit , tuse umedă cu
expectoraţie mucoasă, hemoragică sau mucopurulentă.
 Hemoptizia - bolnavii pot avea o expectoraţie rozată şi spumoasă în cazurile
edemului pulmonar acut sau franc sangvinolent în cazul infarctului pulmonar. În
insuficienţa pulmonară stângă sau în insuficienţa atrială stângă, bolnavii pot expectora
spute ruginii ce conţin” celule de insuficienţă cardiacă”.

INSUFICIENŢA CARDIACĂ DREAPTĂ

Insuficienţa ventriculului drept determină scăderea relativă a debitului sanguin din sistemul
arterei pulmonare şi stază în sistemul venelor cave. Simptomatologia insuficienţei cardiace
drepte , care constituie şi criteriile sale de diagnostic, cuprinde următoarele:
Hepatalgia hepatomegalia de bază - creşterea de volum a ficatului, se manifestă prin :
- dureri în hipocondrul drept (hepatalgia), care la început apar după eforturi, apoi devin
persistente.
- constatarea mărimii anatomice a ficatului ( hepatomegalia). Hepatomegalia de stază
trebuie diferenţiată de alte cauze de mărirea ficatului (hepatite acute / cronice, ciroze hepatice ,
tumori hepatice etc.)
 Cianoza – încetinirii vitezei în mica circulaţie este generalizată cu
predominanţă la extremităţi şi proeminenţe( buze , urechi, pomeţi, mâini, picioare, etc.).
Tegumentele sunt ceva mai roşii şi mai calde , cu transpiraţii ( mai ales la palme ), dacă
debitul cardiac este crescut, mai palide şi mai reci dacă debitul cardiac este scăzut.
 Turgescenţa venelor superficiale mai ales jugulare – expresia hipertensiunii
din sistemul venos şi este mai evidentă la nivelul venelor gâtului, deoarece aceste vene
mari sunt foarte apropiate de atriul drept, au pereţii subţiri, iar în mod normal sunt turtite,
având o presiune relativ negativă.
 Fenomenele de stază renală – apar ca urmare a creşterii presiunii în venele
renale şi scăderii gradientului de presiune dintre artere şi vena renală. Se manifestă prin
nicturie, oligurie cu urină normal concentrată, iar în stazele mai avansate poate apărea
o discretă proteinurie.
 Fenomenele de stază portală – se manifestă prin materism , constipaţie ,
inapetenţă, greaţă, iar în cazul cu aliura mai rapidă prin vărsături şi diaree.
 Fenomenele de stază cerebrală - expresia congestiei venoase a encefalului, a
scăderi relative a debitului arterial a hipoxiei şi a . Această encefalopatie se manifestă

73
 cu :somnolenţa diurnă şi adesea somnolenţă nocturnă, apatie şi torpoare , uneori
evoluează până la comă , alteori agitaţie ( delir cardiac).
 Edeme cardiace – fac parte din manifestările cele mai caracteristice ale
insuficienţei cardiace drepte. Natura cardiacă a edemelor se cunoaşte prin caracterul lor
generalizat, predominant declin, progresiv,la început vesperale, apoi permanente, cu
extindere de la părţile cele mai joase ale corpului ( maleole şi gambe, regiunea sacrală)
în sus.
 Hidrotoracele – pentru insuficienţa cardiacă dreaptă este caracteristic
hidrotoracele drept sau în cazuri severe ,hidrotoracele bilateral.
O complicaţie a insuficienţei cardiace drepte este cordul pulmonar cronic. Apare după unele
boli pulmonare cronice şi în special după bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cele mai
obişnuite cauze sunt: emfizemul pulmonar obstructiv , astmul bronşic ,bronşitele
cronice,diferite scleroze pulmonare.
Simptome: tabloul clinic reuneşte semnele bolii cauzale , emne de insuficienţă respiratorie şi
semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Boala evoluează în trei stadii:
- Stadiul de pneumopatie cronică în care sunt prezentate semnele bolii pulmonare şi ale
insuficienţei respiratorii,dar lipsesc semnele unei insuficienţe cardiace. Boala se manifestă în
acest stadiu prin dispnee de efort, tuse cu expectoraţie şi dacă este prezentă insuficienţa
respiratorie prin cianoză. În acest din urmă caz, în sângele arterial scade oxigenul şi creşte
dioxidul de carbon.
- Stadiul de cord pulmonar cronic compensat apare după ani de evoluţie, sub influenţa
evoluţiilor acute bronhopulmonare şi a fumatului. Dispneea se accentuează şi se instalează la
cel mai mic efort. Cianoza apare chiar şi în repaus, fiind foarte intensă.
Poliglobulia şi degetele hipocratice devin manifeste . Apar semne de hipertrofie şi de dilatare a
inimii drepte.
- Stadiul al treilea se caracterizează prin apariţia semnelor de insuficienţă cardiacă
dreaptă, constituind cordul pulmonar cronic decompensat. Cianoza este intensă, nuanţă
pământie, de unde şi denumirea de „cardiaci negri” dată acestor, bolnavi. Dispneea este foarte
pronunţată, la fel poliglobulia şi degetele hipocratice. Uneori apar dureri anginoase şi
somnolenţă care poate merge până la comă.
Semnele insuficienţei cardiace drepte devin evidente :jugulare turgescente, edeme ale
gambelor, tahicardie, hepatomegalie, uneori ascită. Prognosticul este în general
grav,insuficienţa respiratorie odată apărută evoluţia acestei boli este invariabil către agravare.
Apariţia insuficienţei cardiace agravează şi mai mult diagnosticul.

74
INSUFICIENŢA CARDIACĂ GLOBALĂ
Prin insuficienţa cardiacă globală sau de tip biventricular se înţeleg acele cazuri care prezintă
manifestări evidente clinic atât de insuficienţa cardiacă stângă cât şi de insuficienţa cardiacă
dreaptă.
În consecinţă tabloul clinic prezintă:
c) Fenomene de stază pulmonară : dispnee de tip cardiac,raluri de stază, aspect
radiologic de „ hil de stază” ,eventual chiar atacuri de edem pulmonar şi astm cardiac.
d) Fenomenele de stază în sistemul venelor cave: hepatomegalie de stază, edeme
de tip cardiac, cianoză, oligurie, hipertensiune venoasă periferică şi centrală, etc..

Insuficienţa cardiacă globală poate fi:

- Primară, când manifestările de insuficienţă ale celor doi ventriculi apar şi
evoluează simultan. Acesta este cazul insuficienţei cardiace în miocardite şi
miocardiopatii distrofice, ischemice, unde se produc leziuni difuze şi proporţionale
în întregul miocard, ceea ce determină decompensarea în acelaşi timp a ambilor
ventriculi.
- Secundară, atunci când într-o primă fază se manifestă numai insuficienţa unuia
din ventriculi şi mai târziu, într-o a doua fază apar şi semnele decompensării şi
celuilalt ventricul. În acest tip de insuficienţă se pot remarca: tabloul clinic tinde să
fie dominat de semnele insuficienţei cardiace drepte şi pe măsură ce afecţiunea
cardiacă se agravează, se accentuează şi gradul de predominanţă a semnelor de
insuficienţă cardiacă dreaptă. De aceea ,e multe ori, afecţiunea pare ca o insuficienţă
cardiacă dreaptă cu toate semnele tipice descrise, la acre se constată în plus raluri de
stază, ca semn al coexistenţei unei insuficienţe cardiace stângi.
În cadrul insuficienţei globale se pot distinge două variante aparte, caracterizate prin
particularităţi fiziopatologice specifice şi care se oglindesc în unele caractere ale
simptomatologiei:
Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă reducerii reîntoarcerii venoase la inimă şi
scăderii debitului cardiac, este aşa-numita insuficienţa cardiacă de tip hipodiastolic.
Acesta este cazul în pericardita consecutivă , în sindroamele de restricţie cardiacă ( hipertrofii
concentrice, fibroza, tumori cardiace mai mari, etc.), în insuficienţa cardiacă din unele tahicardii
excesive şi prelungite. În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei cardiace
globale (cu predominanţa dreaptă) se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt reci şi palide , cu transpiraţii reci;

75
 - tensiunea arterială este mică , iar formula tensională este convergentă prin
scăderea presiunii sistolice;
- timpul de circulaţie este în general mai prelungit decât în alte cazuri de
insuficienţă cardiacă;
- măsurarea debitului cardiac arată o scădere evidentă a acestuia în valoare
absolută.
Insuficienţa cardiacă congestivă consecutivă creşterii reîntoarcerii venoase la inimă şi
creşterii debitului cardiac , este aşa - numita insuficienţă cardiacă de tip hiperdiastolic care
însoţeşte sindroamele cardio-circulatorii hiperkinetice, hipertiroidismul, anemiile severe, unele
cazuri de cord pulmonar cronic cu insuficienţă respiratorie pronunţată, în miocardiopatia din
boala Paget, etc..
În aceste cazuri, pe lângă tabloul cunoscut al insuficienţei cardiace globale (cu predominanţă
dreaptă) , se mai constată următoarele particularităţi:
- tegumentele sunt calde , cu transpiraţie apoasă albă, cu roşeaţă generalizată, dar
mai exprimată în palme ;
- pulsul este tahicardic , dar plin , amplu, uneori cu caracter săltăreţ;
- tensiunea arterială sistolică este mai adesea crescută, formula tensională fiind
divergentă;
- timpul de circulaţie este , în general, mai scurt decât în alte cazuri de insuficienţă
cardiacă;
măsurarea debitului cardiac arată valori absolute crescute uneori considerabil, dar debitul este
totuşi mai mic decât ar fi în acelaşi caz în lipsa unei insuficienţe cardiace.

76