OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CUPRINS

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL DE

AUTOR.SCURT ISTORIC...........................................................................2
CAPITOLUL II. DEFINIȚIA ȘI NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI DE
AUTOR.........................................................................................................4
2.1. Definiția dreptului de autor.................................................................4
2.2. Natura juridică a dreptului de autor...................................................5
CAPITOLUL III. OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR...............................9
3.1. Aspecte generale privind obiectul dreptului de autor.......................9
3.2. Originalitatea operei.........................................................................16
3.3. Opera postumă................................................................................17
3.4. Opera comună și opera colectivă....................................................19
3.4.1.Asemănări între opera comună și opera cilectivă...................19
3.4.2.Deosebiri între opera comună și opera colectivă....................21
3.4.3.Aspecte privind dobândirea și exercițiul drepturilor de autor în
cazul operelor comune și celor colective....................................................22
CAPITOLUL IV.DREPTURILE MORALE DE AUTOR................................25
4.1.Dreptul de divulgare..........................................................................25
4.2.Dreptul la calitatea de autor..............................................................28
4.3.Dreptul la nume................................................................................29
4.4.Dreptul la respectarea integrității operei...........................................30
4.5.Dreptul de retractare.........................................................................33
JURISPUDENȚĂ........................................................................................35
CONCLUZII................................................................................................39
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................40

1
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

DE AUTOR.SCURT ISTORIC.
Dreptul de autor poate fi interpretat atât în sens larg ca totalitatea
normelor care reglementează drepturile născute din creaţia intelectuală cât
şi în sens restrâns ca drept subiectiv reprezentat de totalitatea drepturilor
pe care le are creatorul unei opere literare,artistice sau ştiinţifice ca urmare
a realizării operei respective.
Pe lânga acestea, opere de creaţie intelectuală care generează
dreptul de autor pot fi şi interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau/şi
executanţi, înregistrările sonore ale producătorilor de înregistrări sonore şi
emisiunile organismelor de radiodifuziune şi televiziune, invenţiile care dau
dreptul la brevetul de invenţie şi care constituie titlul de protecţie pentru
invenţie.
În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere
literare şi artistice a fost Legea presei din 1862, lege care a fost adoptată în
timpul domniei lui Cuza Vodă şi recunoştea creatorilor, dreptul de a se
bucura ca de o proprietate în tot timpul vieţii lor, de dreptul de a reproduce,
de a vinde şi de a ceda operele lor. Era prevăzut că reproducerea sau
imitarea unei opere fără consimţământul autorului se sancţionează printr-o
dublă sancţiune şi anume : confiscarea exemplarului astfel obţinut cât şi
plata unei amenzi echivalentă cu preţul a 1.000 de exemplare din ediţia
originală.
Dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire se făcea pe
o perioadă determinată şi anume 10 ani de la moartea autorului (de cujus).
În anul 1923 a intrat în vigoare „Legea proprietăţii literare şi artistice”
care asigura protecţia dreptului de autor, fără a fi necesară îndeplinirea
vreunei formalităţi.

2
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Legea a consacrat şi o serie de drepturi morale, precizând că în

cazul morţii autorului, moştenitorii săi, vor păstra dreptul moral de a
împiedica denaturarea operei respective, statuând totodată că acest drept
se transmite pe cale succesorală doar pe o perioadă de 30 de ani din
momentul morţii autorului.
Din momentul în care opera înceta sa mai constituie un drept exclusiv
intrând în patrimoniul public , dreptul de control care forma esenţa dreptului
moral al autorului revenea Academiei României devenind un drept
perpetuu. Tot în această lege se recunoştea dreptul autorului de a interzice
prin testament publicarea operelor publicate în timpul vieţii dar numai
pentru o perioadă de 30 de ani.
„Legea proprietăţii literare şi artistice” a fost completată în 1946 printr-
o altă lege: „Legea privind contractul de editură şi dreptul de autor asupra
operelor literare”. Această lege a fost parţial abrogată prin „Decretul
nr.16/1949 privind difuzarea şi editarea cărţii”. La 16 februarie 1951 a intrat
în vigoare „Decretul nr. 19/1951 privind dreptul de autor asupra operelor
literale susceptibile de a fi tipărite”, decret care a suferit o modificare în
ianuarie 1952 prin Decretul nr. 428/1952.
Toate aceste legi şi decrete vor fi abrogate expres prin Decretul nr.
321/1956 privind dreptul de autor, care a rămas în vigoare până cand a fost
publicată Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe( M.Of. nr. 60 din 26 martie 1996). Textul iniţial a fost
modificat şi completat succesiv prin legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru şi legea nr. 285/2004 publicată în M.Of.nr.587/2004.
Legea cuprinde 154 de articole.

3
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CAPITOLUL II. DEFINIȚIA ȘI NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI DE

AUTOR
2.1. Definiția dreptului de autor
Instituția „dreptului de autor” este reglemetată în sistemul nostru românesc
de drept prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe1.
Prin drept de autor se înțelege ansamblul normelor juridice care
reglementează relațiile sociale care se nasc din crearea, publicarea și
valorificarea operelor literare, artistice sau știintifice2.
Expresiile „drept de autor” sau „drepturi de autor” sunt folosite și cu
alte înțelesuri, cel mai frecvent fiind acela care identifică „dreptul de autor”
numai cu drepturile patrimoniale cuvenite creatorilor operelor protejate.
Este coresct a se vorbi despre sintagma „drepturile de autor”, pentru a
desemna ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii, cu referire
la operele create și care includ și drepturile morale, iar despre instituția
dreptului de autor ca fiind instrumentul de protecție a creatorilor și a
operelor lor3.
Dreptul de autor este o sintagmă care definește legislația care se
referă la protecția operelor de creație4 și conferă autorilor de opere ale
spiritului, pe lângă drepturi morale, un drept patrimonial exclusiv de a
autoriza folosirea operei lor în orice mod, ceea ce face ca opera să fie
tratată precum un bun care poate fi cedat sau transferat într-un mod analog
bunurilor materiale5.
Dreptul de autor vizează anumite forme ale creativității care țin, în
principal, de comunicarea în masă. Totodată, aceste forme sunt legate de

1 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 60 din 14 martie 1996;
2 Bujorel F., Dreptul proprietății intelectuale.Dreptul de autor, Ed. Fundației România de Mâine,

București,2003,p.41;
3 Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe.Tratat, Ed. All Beck,

București,2005, p. 33;
4 Opera de creație reprezintă orice creație intelectuală, incluzând aici atât lucrările științifice și tehnice, cât

și pe cele datorate imaginației(literatură,pictură,muzică,etc.);

5 Bogdan D., Matei O.S.,Roș V., op. cit., p. 33;

4
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

cvasitotalitatea metodelor de comunicare publică, nu numai de publicațiile

tipărite, ci și de difuzarea prin organisme de radio și televiziune, de
reprezentare publică a formelor în sălile de cinema, etc, și chiar de
sistemele computerizate pentru stocarea și regăsirea informațiilor.
Majoritatea operelor artistice, cum ar fi de exemplu cărțile, picturile,
desenele există doar din momentul în care au fost încorporate într-un obiect
fizic, însă, unele creații intelectuale, există chiar dacă nu au fost
materializate și nu se regăsesc obiectivate într-un purtător fizic. Un exemplu
pentru motivarea acestei susțineri ar fi muzica sau poeziile, care constituie
opere din momentul compunerii lor, chiar dacă nu au fost scrise printr-o
notație muzicală, sau prin cuvinte6.
Dreptul de autor protejează doar forma de exprimare a ideilor, nu și
ideile înseși; creativitatea în alegerea și aranjarea, în dispunerea cuvintelor,
a notelor muzicale, a culorilor, a formelor, etc. Acesta îl apară pe titularul
dreptului asupra operelor sale împotriva acelora care „copiază”, adică
acelora care preiau și folosesc forma în care opera originală a fost
exprimată de autor.
2.2. Natura juridică a dreptului de autor
Natura juridică a dreptului de autor a făcut și continuă să facă obiect
de controversă, deși în privința conținutului dreptului de autor există
aproape consens. O lungă perioadă, dreptul autorului de opere literare și
artistice a fost considerat și protejat ca o aplicație a proprietății. În Franța,
ideea este formulată pentru prima dată de către Louis d´Hericourt și reluată
în anul 1777 de un alt avocat, Cochu, care considera proprietatea autorilor
asupra operei lor ca find „cea mai sacră”. Scriitorii înșiși au afirmat-o. Astfel,
Diderot susținea că „ori autorul este proprietarul operei sale, ori nimeni nu
este stăpânul bunurilor sale”, iar Lamartine considera dreptul scriitorului ca

6 Bujorel F., op. cit. p. 41-42;

5
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

fiind cea mai sacră dintre proprietăți cerând, în Parlament, prelungirea

drepturilor patrimoniale ale moștenitorilor la 50 de ani.
Au existat în epocă și glasuri izolate care afirmau că dreptul de autor
nu poate fi asociat cu noțiunea de proprietate, acest drept nefiind decât o
recompensă pentru serviciul social7.
Legea presei adoptată în România la 13 aprilie 1862 reglementând
și drepturile autorilor de opere literare și artistice, pare a fi fost sensibilă la
disputele pe marginea naturii dreptului de autor din acele vremuri, pentru că
recunoaște scriitorilor, compozitorilor și creatorilor de opere nu un drept de
proprietate asupra operei ci, „dreptul de a se bucura ca de o proprietate”, în
tot timpul vieții lor, de dreptul de e reproduce, vinde sau ceda operele lor8.
În doctrină au fost formulate mai multe teze asupra naturii juridice a
dreptului de autor. Dreptul de autor a fost calificat pe rând, ca un drept de
proprietate, un drept de clientelă, un drept asupra unor bunuri imateriale, un
drept al personalității, nici una dintre acestea nefiind la adăpost de critici9.
Dreptul de autor – drept de proprietate – în această teorie,
drepturile autorului asupra operei sale sunt asimilate dreptului de
proprietate, creația intelectuală fiind considerată cea mai personală, mai
legitimă, mai incontestabilă și mai sacră dintre toate proprietățile. Adepții
acestei teorii consideră că dreptul exclusiv de exploatare al autorului oferă
o analogie izbitoare cu dreptul proprietarului asupra bunurilor materiale10.
Dreptul de autor – drept de clientelă – unde drepturile recunoscute
autorului tind la formarea unei clientele care procură titularului anumite
avantaje în raport cu concurența. Dreptul de clientelă este un drept care
asigură titularului, față de toți, exclusivitatea reproducerii unei creații noi sau

7 Roș V., Dreptul proprietății intelectuale- curs universitar,Ed. Global Lex, București, 2001,p. 49;
8 Bogdan D., Matei O.S., Roș V., op. cit., p. 34;
9 Roș V., op. cit. p.51;
10 Bogdan D., Matei O.S., Roș V., op. cit., p.35;

6
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

a folosirii unui semn distinctiv. Creațiile noi se împart în condiții de formă,

numite în mod obișnuit în dreptul francez, proprietatea literară și artistică și
în creații de fond din care fac parte, în primul rând, invențiile11.
Dreptul de autor – drept asupra unor bunuri imateriale – această
teorie plecând de la constatarea că opera, creație a spiritului, nu are o
existență materială, iar protecția și drepturile recunoscute autorului se
întemeiază pe utilitatea socială și reprezintă o recompensă pentru un
serviciu social12. Operele de artă, operele științifice, invențiile, au o
existență pur intelectuală, proprie și originală, înainte chiar de orice
materializare. Autorul are asupra operei sale un drept absolut, dar acest
drept nu poate fi și perpetuu deoarece producțiile spiritului sunt chemate să
facă parte din fondul comun al umanității.
Dreptul de proprietate intelectuală – drept al personalității –
teorie, al cărei autor este Otto Girke, se consideră că dreptul autorului își
are izvorul în activitatea de creație intelectuală, iar aceasta este o
prelungire a personalității13. De aceea, dreptul de autor este o facultate
care nu se poate separa de activitatea creatoare a autorului, atât în
momentul creării operei cât și după publicarea ei. În această concepție,
opera este emanația personalității, iar drepturile morale au toate drepturile
personalității.

11 Ibidem;
12 Idem, p.37;
13 Ibidem;

7
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CAPITOLUL III. OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

3.1. Aspecte generale privind obiectul dreptului de autor
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
consacră obiectul dreptului de autor în Capitolul III din Partea I a Titlului I
(art. 7-9). Astfel, potrivit art. 7, obiectul dreptului de autor este constituit din
operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau
științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare
și independent de valoarea și destinația lor.
Din conținutul textului legal citat se pot deduce elementele definitorii
ale obiectului dreptului de autor.Acestea sunt următoarele14:
 Obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opere de creație
intelectuală. Fiind o creație intelectuală, opera poate fi numai
produsul activității individului uman. Într-adevăr, numai individul uman
poate realiza o operă, deoarece numai el dispune de capacitate
intelectivă și volitivă, precum și de educație și instruire, adică de
elementele absolut necesare activității creatoare. De asemenea,
numai el are capacitatea de a conștientiza realitatea inconjurătoare,
numai el are capacitatea de a-și dirija conștient acțiunile și inacțiunile
în raport cu diverse interese ce-l animă și numai el dispune de
instruire și educație. Drept urmare, spre exemplu, opera nu poate fi
produsul activității persoanelor juridice, cu toate că ele pot dobândi
unele prerogative ale dreptului de autor.
 operele trebuie să fie originale, adică ele trebuie să cuprindă
suficiente elemente particulare care să le distingă net de alte creații
intelectuale de același gen.
 Operele, pentru a fi obiect de autor trebuie să aparțină, după
caz,domeniului literar, artistic sau științific.
14 Bodoașcă T., Dreptul proprietății intelectuale,Ed.Universul Juridic, București, 2010, p. 17;
8
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

 Pentru a constitui obiect al dreptului de autor, nu are relevanță

modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare și nici
valoarea sau destinația lor.
 Creația intelectuală, pentru a fi protejată juridic trebuie să fie
conformă cu legea care interesează ordinea publică și bunele
moravuri.
Din ansamblul normelor cuprinse în art. 5-8 se pot deduce că
operele, care alcătuiesc obiectul dreptului de autor, pot fi grupate după
mai multe criterii, dintre care, cu titlu de exemplificare, amintesc
următoarele15:
 după contribuția autorului la realizarea lor, se poate face distincția
între opere originale și opere derivate;
 după obiectul lor, sunt opere literare, artistice și științifice;
 după modul de exprimare, operele pot fi grupate în opere scrie,
opere orale, opere realizate prin metode analoage fotografiei, etc;
 după numărul persoanelor care au contribuit la realizarea lor, sunt
opere cu un singur autor sau simple, opere comune și opere
colective.
Opera este definită ca fiind produsul original al activității intelectuale a
individului uman în domeniul literar, artistic sau științific, protejat juridic
indiferent de modalitatea de creație, modul sau forma concretă de
exprimare, valoarea sau destinația lui, cu condiția să fie conform cu legea
care interesează ordinea publică și bunele moravuri16.
Potrivit art. 717, fac obiectul dreptului de autor următoarele categorii de
creații intelectuale:

15 Ibidem, p.17;
16 Bodoașcă T., op. cit., p. 18;
17 Art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe;

9
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

 scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile,

prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele
pentru calculator;
 operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile,
cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile
științifice;
 compozițiile muzicale cu sau fără text (această categorie se
încadrează în grupa operelor artistice);
 operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și
pantominele (acestea făcând și ele parte din grupa operelor artistice);
 operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
 operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un
procedeu analog fotografiei;
 operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură,
pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie,
ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte
opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
 operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice
ce formează proiecte de arhitectură;
 lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul fotografiei,
geografiei și științei în general.
Art. 9 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
enumeră o serie de creații intelectuale care intră sub incidența protecției
juridice instituită pentru operele de creație intelectuală. În concret, în
temeiul acestui text, nu beneficiază de protecție legală a dreptului de autor
următoarele categorii de creații intelectuale:
- ideea, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele,
metodele de
10
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile conținute într-o

operă, oricare ar fi modul de scriere, de explicare sau de exprimare.
- textele oficiale de natură politică, legislativă, administratvă, judiciară
și traducerile oficiale ale acestora.
- simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale
organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul și medalia.
- mijloacele de plată, care de asemenea, au un regim juridic special
de protecție, reglementat de legislația civilă și financiară.
- simplele fapte și date, care sunt supuse, după caz, protecției
juridice de drept comun sau protecției speciale, instituită pentru anumite
fapte și date. Astfel, spre exemplu18, dacă faptele sau datele privesc viața
intimă, privată sau de familie a persoanei, vor fi incidente dispozițiile art. 26
alin. 1 din Constituție, iar dacă acestea sunt secrete de stat vor fi ocrotite
prin legislația specială din materie.
Conform art. 1 alin. 2, opera este recunoscută și potejată
independent de aducerea acesteia la cunoștință publică, adică prin simplul
fapt al realizării ei, chiar dacă este formă nefinalizată. Se instituie, astfel,
principiul absenței oricărei formalități pentru protecția juridică a operei.
Cu toate acestea, acte normative internaționale, cum ar fi, spre
exemplu, Convenția de la Berna, dau dreptul statelor de a dispune, prin
legislația lor internă, ca operele literare și artistice sau numai unele dintre
ele să nu fie protejate juridic dacă nu au fost fixate pe un suport material.
Condiționarea protecției operelor de fixarea prealabilă a acestora pe
un suport material, este prevăzută, mai ales, în sistemul copyright19, sistem
practicat, în special, în S.U.A. În cadrul acestui sistem se presupune că,

18 Bodoașcă T., op. cit., p. 21;

19 Ibidem, p. 21;
11
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

prin fixarea materială a operei, autorul își exprimă expres voința de a

supune creația sa intelectuală protecției juridice și de a nu intra, astfel, fără
consimțământul lui, în folosința publică. Superioritatea acestui sistem este
determinată de faptul că sunt excluse, în mare măsură, situațiile în care ar
exista incertitudine în legătură cu decizia autorului de a divulga opera,
precum și dificultățile uneori insurmontabile, pentru dovedirea nesocotirii de
către terți a drepturilor morale sau patrimoniale de autor20.
Existența în legislația românească a obligației de constituire a
depozitului legal de documente, care este reglementat de Legea nr.
111/1995 privind constituirea, organizarea și funcționarea Depozitului legal
de tipărituri și alte documente grafice și audiovizuale, nu constituie o
condiționare prealabilă a protecției juridice a operei literare, artistice sau
științifice, ci o obligație de sine-stătătoare a persoanelor fizice sau juridice
care editează sau produc tipărituri și alte documente grafice sau
adiovizuale, și anume: cărți, broșuri, fascicole; ziare, reviste, almanahuri,
calendare și publicații seriale, extrase din publicații seriale; partituri
muzicale; reproduceri în serie ale albumelor, lucrărilor de artă grafică,
plastică, decorativă și fotografică, precum și ale ilustratelor și cărților
poștale ilustrate; atlase, hărți plane, în relief și globulare, planuri tipărite;
materiale de comunicare propagandistică, având caracter politic,
administrativ, cultural-artistic, științific, educativ, religios, sportiv: programe,
anunțuri, afișe, proclamații, planșe; teze de doctorat și rezumate ale
acestora, precum și cursuri universitare; documente în formă electronică,
pe următorul tip de suport: disc, casetă, videocasetă, CD, DVD și,
respectiv, cele pe următorul tip de suport: diafilm, diapozitiv, microfilm,
microfișă; publicații, având caracter oficial, ale autorităților publice centrale
și locale, precum și culegeri de acte normative; standarde și norme tehnice
20 Bodoașcă T., op. cit., p. 21-22;
12
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

și de funcționare; documente numismatice și filatelice; orice alte documente

tipărite sau multiplicate prin proceduri grafice sau fizico-chimice, cum sunt:
litografierea, fotografierea, fono- și videografierea.
În concluzie, obligația constituirii depozitului legal de documente nu
incumbă autorului operei, ci tocmai persoanei care editează sau produce
suporturile materiale respective21.De fapt, această obligație este ulterioară
momentului în care autorul a decis divulgarea operei, adică cel al aducerii
ei la cunoștință publică; sau spus sub altă formă, divulgarea operei nu este
condiționată derealizarea depozitului legal de documente. Dar, în toate
aceste situații, editarea operei este esențial condiționată de decizia
autorului de a o divulga.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 111/1995 nerespectarea obligației de
constituire a depozitului legal de documente constituie contravenție.
Conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 111/199522, Biblioteca
Națională a României este autorizată să exercite funcția de agenție
națională pentru Depozit legal și are, în această calitate, următoarele
atribuții:
 întocmește statistica oficială a edițiilor naționale;
 atribuie numărul de Depozit legal;
 atribuie numerele internaționale standardizate ale cărților (I.S.B.N.) și
ale publicațiilor seriale (I.S.N.N.) și întocmește catalogarea înaintea
publicării (C.I.P.);
 creează și gestionează baza de date a editurilor cu sediul în
România;

21 Legea nr. 111 din 21 noiembrie 1995 privind depozitul legal de documente, republicată în 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755din 7 noiembrie 2007 – art.2;
22 Legea nr. 111/1995 privind depozitul legal de documente – art. 15;

13
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

 urmrește și controlează modul în care persoanele fizice și juridice,

obligate să efectueze trimiteri cu titlu de depozit legal, se conformează
acestei obligații;
 urmărește și controlează modul în care bibliotecile beneficiare
prelucrează, depozitează și conservă cărțile și celelalte documente
primite cu titlu de depozit legal;
 reține, prelucrează, depozitează și conservă, ca fond intangibil, câte
un exemplar din documentele primite cu titlu de depozit legal și distribuie
celelalte exemplare beneficiarilor prevăzuți de această lege.
Potrivit art. 16 din aceeași lege, instituțiile beneficiare ale
exemplarelor de depozit legal au si ele unele obligații, cum ar fi:
 să primească materialele care li se trimit cu acest titlu și să le ia în
evidență;
 să le prelucreze potrivit normelor biblioteconomice în vigoare;
 să asigure depozitarea, conservarea și gestionarea lor corectă;
 să dispună măsuri pentru asigurarea integrității și securității
materialelor primite;
 să urmărească primirea materialelor care le sunt destinate, sesizând
Biblioteca Națională a României despre eventuale lipsuri.
Art. 146 ne spune faptul că beneficiază de protecția prevăzută de
Legea nr. 8/1996, fără a fi aduse la cunoștință publică operele ai căror
autori sunt cetățeni români și operele ai căror autori sunt persoane fizice
sau juridice cu domiciliul sau cu sediul în România.
3.2. Originalitatea operei
Originalitatea reprezintă, incontestabil, o condiție de protecție a
operei în cadrul dreptului de autor23.

23 Bogdan D., Matei O.S., Roș V., op. cit., p.101;

14
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Această cerință rezultă explicit din conținutul art. 7, astfel, acest text
se referă expressis verbis la împrejurarea că fac obiectul dreptului de autor
numai operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic
sau științific. Originalitatea operei este doar evocată de lege, nu și explicită.
Originalitatea operei este dată de noutatea și autenticitatea creației
intelectuale, sub un aspect sau altul, în domeniul literar, artistic sau
științific24.
Noutatea și autenticitatea creației intelectuale sunt date de
împrejurarea că, până la momentul realizării ei, nu a existat o altă creație
intelectuală identică sau asemănătoare. Totodată, originalitatea operei este
în strânsă legătură cu individualitatea ei, aceasta purtând amprenta
personalității autorului, deoarece el este pus în situația de a opta, de a
analiza, de a compara, de a face apel la toate resursele lui de gust,
inteligență, de sensibilitate și de interese.
Originalitatea operei poate fi absolută sau relativă25:
 caracterul absolut al originalității derivă din inexistența anterioară
momentului realizării operei a unei creații intelectuale identice sau
asemănătoare;
 caracterul relativ derivă din transformarea creativă a unei opere
preexistente sau din modul de alegeri ori dispunere a materialului
dintr-o operă preexistentă.
Potrivit art. 8 avem două categorii de opere derivate, și anume:
 traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare,
aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere
literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală
de creație;

24 Bodoașcă T. , op. cit., p. 24;

25 Idem, p. 24;
15
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

 culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi:

enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale
sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin
alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații
intelectuale.
Indiferent de modalitatea sub care se prezintă, opera derivată, pentru a
face obiectul dreptului de autor, deci pentru a fi protejată juridic, trebuie să
întrunească cumulativ două cerințe, și anume26:
- să fie rezultatul unei activități intelectuale de creație. Această
cerință este stipulată de art. 8, dar și de art. 16.
- să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale. Această
cerință este expres prevăzută în partea de început a art. 8 și se
impune a fi respectată în ambee ipoteze stipulate de acesta, fiind
avute în vedere atât drepturile patrimoniale, cât și cele morale.

3.3. Opera postumă

O operă este postumă dacă a fost divulgată după decesul autorului.
Art. 10 lit. a) prevede faptul că autorul unei opere are dreptul moral de
a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică.
Din conținutul acestui drept moral, se deduce faptul că autorul are
următoarele prerogative27:
- de a decide să aducă opera la cunoștință publică;
- de a stabili modul în care opera va fi divulgată;
- de a decide momentul în care opera va fi divulgată;
- de a decide să nu aducă opera la cunoștință publică.

26 Idem, p. 25;
27 Bodoașcă T., op. cit., p.26;
16
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Dacă autorul a decis divulgarea operei, aceasta poate interveni în

timpul vieții sau după moartea acestuia.
Există unele împrejurări care conduc la divulgarea operei după
decesul autorului, și anume:
- autorul a decis ca opera să fie divulgată începând cu o anumită
dată și, între timp, acesta a decedat;
- autorul a decis ca opera să fie divulgată chiar după decesul său.
Dacă în timpul vieții sale, autorul și-a exprimat expres și neechivoc
hotărârea ca opera să nu fie divulgată, este exclusă aducerea acesteia la
cunoștință publică după decesul său. Acest lucru reiese și din caracterul
absolut al dreptului autorului de a decide divulgarea sau, dimpotrivă,
nedivulgarea operei, un drept prevăzut de art. 10 lit. a). Însă, potrivt art. 11
alin. 2, după moartea autorului se poate transmite prin moștenire, conform
legislației civile, numai exercițiul acestui drept și, nicidecum, dreptul ca
atare. Adică, după moartea autorului, succesorul are exercițiul acestui drept
numai în ipoteză în care autorul nu a decis nedivulgarea operei.
În literatura de specialitate28 s-a exprimat și opinia potrivit căreia,
operele pentru care autorii și-au manifestat expres decizia de a nu fi
divulgate vor putea fi aduse la cunoștință publică după expirarea termenelor
de protecție prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și
drepturile conexe.
3.4. Opera comună și opera colectivă
În art. 5 și art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și
drepturile conexe, instituie unele norme cu caracter general referitoare la
regimul juridic al operei comune, respectiv al celei colective.
Din punct de vedere semantic, termenul comun este sinonimul
termenului colectiv.
28 Roș V., op. cit., p. 67;
17
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Opera comună este opera realizată de mai multe persoane fizice în

calitate de coautori, a căror contribuții pot fi sau nu distincte, iar drepturile
izvorâte din realizarea ei aparțin coautorilor, dintre care unul poate fi
principal.
În schimb, opera colectivă este opera realizată de mai multe
persoane fizice în calitate de coautori, a căror contribuții formează un tot,
iar drepturile ce decurg din creearea ei aparțin, de regulă, persoanei fizice
sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost
creată29.

3.4.1. Asemănări între opera comună și opera colectivă

Există o asemănăre între cele două formel ale operei și constă în
faptul că ambele sunt realizate prin contribuția creativă a două sau a mai
multor persoane fizice, acestea având calitatea de couatori.
Termenul coautor are semnificația de persoană care a realizat ceva
împreună cu o altă sau alte persoane. În domeniul creației intelectuale,
coautorul este persoană fizică, care participă creativ, împreună cu o altă
sau alte persoane fizice, la realizarea unei opere30.
Calitatea de coautor poate fi atribuită numai unei persoane fizice,
întrucât numia aceasta este înzestrată cu capacitate creativă. Această
calitate presupune o participare creativă la realizarea operei și, nicidecum
una exclusiv materială sau managerială, sau altfel spus, sub aspectul
contribuției lor la realizarea operei, fiecare persoană participantă trebuie să
întrunească cerințele prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru autor (art. 3 și
art. 4).

29 Bodoașcă T., op. cit., p. 27;

30 Ibidem, p. 28;
18
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Dacă apare situația în care participarea unor persoane la realizarea

unei opere este necreativă, acele persoane nu pot avea calitatea de
coautori, iar opera respectivă nu va fi calificată comună sau colectivă. De
exemplu, potrivit art. 6 alin. 2, nu poate avea calitatea de coautor, chiar
dacă dobândește drepturi asupra operei colective, persoana juridică din
inițiativa, sub responsabilitatea și sub denumirea căreia a fost creată opera.
De fapt, în cazul persoanei juridice, este exclusă participarea ei în calitate
de coautor la realizarea unei opere tocmai datorită împrejurării că aceasta
este lipsită de capacitate creativă.
Pentru existența coautoratului în realizarea unei opere, este absolut
necesară și stabilirea unei legături subiective între persoanele implicate,
adică existența unei înțelegeri între cei ce contribuie la crearea operei. În
ultimă instanță, această legătură subiectivă, împreună cu contribuția
creativă a mai multor persoane, constituie temeiul de fapt al operei comune
și al celei colective. Cerința acestei legături este una virtuală, ea rezultând
din însăși condiția ca persoanele fizice respective să aibă calitatea de
coautori. Practic, lipsa acestei legături subiective exclude coautoratul31.
În doctrină, ca o trăsătură comună a celor două categorii de opere, s-
a susținut și existența unei unități de timp, în sensul unei concomitențe a
activității coautorilor în realizarea operei. Această unitate temporală, chiar
dacă ar putea fi de natura operei comune și a celei colective, nu poate fi
considerată de esența lor. Astfel, se pot imagina contribuții intelectuale
încorporate în aceeași operă, dar care sunt realizate în etape diferite de
timp32.

31 Bodoașcă T., op. cit., p. 29-30;

32 Ibidem;
19
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

3.4.2. Deosebiri între opera comună și opera colectivă

Indiferent de caracterul distinct sau nedistinct al contribuțiilor
coautorilor, opera comună este unitară datorită modului de „asamblare” sau
„încorporare” a acestor contribuții, sau altfel spus, caracterul unitar al operei
comune nu este dat de natura operei, ci de conceptul creativ unitar ce stă la
baza îmbinării contribuțiilor coautorilor33.
În ipoteza în care contribuția coautorilor la realizarea operie comune
nu are caracter distinct, aceasta se confundă cu opera colectivă. Din punct
de vedere juridic, pentru evitarea confuziei între cele două categorii de
opere ar trebui considerată opera comună numai operă care rezultă din
asamblarea a două sau mai multe creații intelectuale distincte. Sau altfel
spus, ar trebui considerată operă comună exclusiv opera în conținutul
căreia se regăsesc contribuții distincte.
Cu privire la opera colectivă, în temeiul art. 6 alin. 1 contribuțiile
personale ale coautorilor formează „un tot”, fără a fi posibil, dată fiind natura
operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra
ansamblului operei create. În concluzie, opera colectivă, reprezentând un
tot unitar, ia naștere din contopirea sau fuziunea contribuțiilor coautorilor34.
Sub aspect juridic, după criteriul numărului de persoane care
participă la realizarea lor, operele ar trebui grupate în opere cu autor unic și
opere comune. La rândul lor, cele din urmă, în raport cu caracterul distinct
sau nedistinct al contribuțiilor coautorilor, ar trebui grupate în opere comune
simple și în opere comune complexe.

33 Idem, p. 31;
34 Bodoașcă T., op. cit., p. 31
20
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

3.4.3. Aspecte privind dobândirea și exercițiul drepturilor de autor în

cazul operelor comune și a celor colective
Potrivit art. 5 alin. 2, dreptul de autor, în cazul operei comune, aparține
coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal.
În lipsa unor reguli legale speciale, desemnarea autorului principal va
fi făcută potrivit învoielii coautorilor și, în caz de dezacord, în raport cu
contribuția fiecăruia dintre ei la realizarea operei.
În privința utilizării operei, principiul este cel al acordului coautorilor,
iar, potrivit art. 5 alin. 3, în lipsa unei convenții contrare, coautorii nu pot
utiliza opera decât de comun acord. Refuzul consimțământului din partea
oricăruia dintre coautori trebuie să fie temeinic justificat.
Utilizarea de comun acord va fi incidenta indiferent de întinderea
contribuției fiecărui coautor la realizarea operei comune, iar acordul comun
al coautorilor există, de fapt, și atunci când, în temeiul unei „convenții
contrare”, aceștia au decis ca opera să fie utilizată altfel decât de comun
acord.
Potrivit art. 6 alin. 2, în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor
asupra unei opere colective aparține persoanei fizice sau juridice din
inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată.
Se impun o serie de observații particulare, dintre care, unele chiar
critice, în legătură cu dispozițiile art. 6 alin. 2, astfel35:
1. Acest text este în contradicție cu cel al art. 6 alin. 1. Alin. 1 prevede că,
dată fiind natura operei colective, nu poate „...să se atribuie un drept distinct
vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create”36. Alin. 2 oferă
posibilitatea ca drepturile de autor să aparțină persoanei fizice din inițiativa,
sub responsabilitatea și sub numele căreia opera a fost creată.

35 Bodoașcă T., op. cit., p.31;

36 Art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe;
21
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Pentru eliminarea contradicției, textul art. 6 alin. 1 ar trebui reformulat

astfel, acesta ar trebui să evoce faptul că, în cazul operei colective, nicio
contribuție nu vizează opera în ansamblul ei.
2. Pentru dobândirea drepturilor de autor asupra operei colective,
persoana fizică sau juridică trebuie să întrunească cumulativ trei cerințe, și
anume:
- să fi avut inițiativa realizării operei;
- opera să fi fost realizată sub responsabilitatea ei;
- opera să fi fost făcută public sub numele acesteia.
3. Cu toate că textul are în vedere persoana fizică sau juridică, a treia
condiție are în vedere numai numele. Evident, numai persoana fizică se
individualizează prin nume, fiindcă persoana juridică se individualizează
prin denumire.
4. Față de referirea fără distincție a textului la dreptul de autor, ar
trebui să admitem că persoana care întrunește cele trei cerințe va dobândi
toate prerogativele morale și patrimoniale recunoscute autorului prin Legea
nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Cu toate acestea, în cazul în care persoana respectivă este alta decât
unul dintre coautori, aceasta nu poate dobândi dreptul de a pretinde
recunoașterea calității de autor al operei, drept care este inerent exclusiv
celui care a creat efectiv opera.
5. Dispozițiile art. 6 alin. 2 nu pot fi interpretate în sensul că ar constitui un
caz particular de restrângere a exercițiului unor drepturi. O astfel de
interpretare nu poate fi primită, pentru că lipsirea coautorilor de
prerogativele prevăzute de lege pentru autorul operei nu are ca temei
voința legiuitorului, ci chiar acordul lor de voință privind realizarea unei
opere colective și, pe cale de consecință, supunerea lor dispozițiilor legale
instituite pentru o asemenea operă.
22
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

6. Față de împrejurarea că, potrivit art. 6 alin. 1, „contribuțiile

personale ale autorilor formează un tot”, fiind imposibil, deci, caracterul lor
distinct, este exclusă si posibilitatea faptică a folosirii lor separate.

23
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CAPITOLUL IV. DREPTURILE MORALE DE AUTOR

Deşi, de-a lungul vremii, drepturile morale au făcut obiectul a
numeroase dispute ştiinţifice, în România, odată cu adoptarea Legii nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a încetat orice
controversă întrucât legiuitorul român a recunoscut preeminenţa drepturilor
morale, în prezent legislaţia în vigoare din ţara noastră fiind foarte
generoasă şi recunoscând o gamă largă de drepturi morale şi anume
(art.10):
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la
cunoştinţa publică (dreptul de divulgare a operei);
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (dreptul
la paternitate);
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa
publică (dreptul la nume);
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune
oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă
prejudiciază onoarea sau reputaţia sa (dreptul la respectul integrităţii
operei sau inviolabilitatea operei);
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin exercitarea retractării (dreptul
de retractare).

4.1 Dreptul de divulgare

Dreptul de divulgare reprezintă dreptul autorului de a decide dacă,
în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică, fiind denumit în
literatura de specialitate şi drept la prima publicare. Dreptul de divulgare
este un drept discreţionar şi absolut recunoscut de toate legislaţiile
naţionale ca unul dintre cele mai personale drepturi. În dreptul român
dreptul de divulgare este consacrat de art. 10 lit. a) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Încă din 1870, Curtea de Apel
Dijon a admis că „manuscrisul unui autor rămas în posesiunea lui,
constituie lucrul său propriu şi nimeni altul decât el nu poate hotărî (…)
dacă a primit forma definitivă sau dacă poate deveni public”37. Într-o decizie
din 1927, Tribunalul civil Seine a admis că fapta persoanei care a
reconstituit mai multe tablouri ce au fost sfâşiate de către autorul lor şi
aruncate la gunoi constituie o încălcare a dreptului moral al autorului, cu

37 Ligia D., Dreptul de autor, Ed. All Beck, București, 2005, p. 68;
24
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

alte cuvinte s-a violat dreptul artistului de a rămâne stăpân pe opera sa şi

de a interzice să se dispună de opera sa contrar voinţei sale. De
asemenea, reconstituirea unui film pornind de la fragmentele care au fost
aruncate şi utilizarea acestuia nu constituie contrafacere, în general, şi
totodată, o atingere a dreptului moral de divulgare.
Autorul este liber să aprecieze dacă şi când îşi va publica opera
creată, totodată, el se poate opune ca o lucrare în proză să fie redată în
versuri, ca un roman să fie dramatizat sau ca o operă dramatică destinată a
fi reprezentată exclusiv pe scene teatrale să fie publicată sau numai să fie
redat subiectul în mod sumar în ziare, depăşindu-se astfel o relatare strictă
de presă ce ar însoţi acţiunile promoţionale sau criticile respectivei opere.
De asemenea, autorul unui cântec se poate opune ca acesta să fie
reprodus parţial într-o reclamă. Astfel, într-o decizie din 2001, a Curţii de
Casaţie franceză, instanţa a reţinut că reproducerea parţială, fără
autorizaţia autorilor, a cântecului lui Jaques Detron şi Jaque Lanzmann „Et
moi, et moi, et moi” într-o reclamă audiovizuală ce nu avea drept unic scop
exploatarea acestei opere, lezează atât dreptul moral de divulgare cât şi cel
patrimonial al cesionarului dreptului de exploatare a operei.
În doctrina străină, dreptul de a divulga opera „apare ca un atribut
de ordin intelectual şi moral prin excelenţă, pentru că îi permite – este
aspectul moral propriu-zis – autorului să păstreze manuscrisul pe care nu l-
a redactat decât pentru el, sau – şi este aspectul intelectual – să nu-l
publice cât timp opera nu i se va părea corespunzătoare idealului şi
aşteptărilor sale, iar Eugen Ulmer defineşte dreptul de divulgare ca „drept la
primă publicare a operei”.
Opera de creaţie intelectuală este emanaţia spiritului autorului, ea
constituind o imagine a personalităţii celui care a creat-o. în doctrina
franceză este consacrată formula potrivit căreia opera este „oglinda
personalităţii” sale. Dintre toate drepturile ce se recunosc autorului unei
opere, dreptul de divulgare este „cel mai ataşat de persoana acestuia”. Prin
urmare, fiind legat indisolubil de personalitatea autorului, dreptul de
divulgare aparţine în exclusivitate acestuia. Odată cu publicarea operei,
autorul îşi asumă atât o răspundere morală cât şi o răspundere juridică care
îi revin numai dacă el însuşi a hotărât publicarea operei sale. Jurisprudenţa
vremii a arătat că destinatarul unor scrisori particulare, deşi este
proprietarul acestora, nu poate să le publice iar văduva unui autor, care
25
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

este singura moştenitoare, are dreptul să se opună publicării scrisorilor

soţului ei. În prezent, potrivit art. 89 al Legii nr. 8/1996 privind dreptul de
autor și drepturile conexe, utilizarea unei corespondenţe adresate unei
persoane necesită consimţământul destinatarului, iar după moartea
acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor săi, dacă persoana destinatară
nu şi-a exprimat altă dorinţă.
Problema publicării operelor postume a generat numeroase
dispute atât în literatura de specialitate, cât şi în societatea civilă din ţara
noastră şi din străinătate. Atât doctrina cât şi jurisprudenţa sunt de acord în
a considera că operele postume trebuie aduse la cunoştinţa publică,
indiferent dacă autorul şi-a manifestat sau nu această dorinţă în timpul
vieţii. Din aceste considerente sunt de apreciat modificările aduse de
legiuitorul român prin Legea nr. 285/2004 de modificare şi de completare a
Legii nr. 8/1996 prin care dreptul de divulgare se poate transmite prin
moştenire, potrivit legii civile pe durată nelimitată.
În doctrina franceză, Henri Desbois arată că autorul îşi exercită
dreptul de divulgare din momentul în care ia decizia de a-şi comunica opera
publicului, iar Andre Françon opinează că „decizia autorului de a-şi publica
opera este cu atât mai importantă cu cât ea depinde de naşterea drepturilor
patrimoniale care apar din momentul în care opera este publicată. Această
opinie este susţinută şi de Claude Colombet care consideră că „înaintea
divulgării opera face parte din personalitatea sa iar odată cu divulgarea,
opera devine un bun patrimonial; în acest moment născându-se drepturile
patrimoniale de autor”.
Pe aceeaşi linie, profesorii Viorel Roş şi Valentin Roată arată că
dreptul de divulgare are o influenţă covârşitoare asupra naşterii drepturilor
patrimoniale, fapt pentru care este primul în ordinea cronologică a naşterii
drepturilor de autor. Prin exercitarea dreptului de divulgare se face posibilă
exploatarea operei, autorul putând percepe foloasele materiale pe care le
doreşte. Dreptul de divulgare nu se extinde numai la prima publicare,
autorul unei opere de creaţie intelectuală conservându-şi, şi după această
dată, dreptul său de a decide asupra publicării operei.

4.2. Dreptul la calitatea de autor

Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei,
numit în doctrină „dreptul la paternitatea operei”, este consacrat în art. 10
26
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

lit. b) din lege şi se întemeiază pe necesitatea de a respecta legătura

firească dintre autor şi opera sa. Dreptul la calitatea de autor reprezintă cea
mai importantă prerogativă care alcătuieşte drepturile intelectuale în
general şi constă în recunoaşterea dreptului adevăratului autor al unei
opere ştiinţifice, literare sau artistice38.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate dreptul la
paternitatea operei are un aspect pozitiv care constă în dreptul autorului de
a revendica oricând calitatea de autor, şi un aspect negativ care constă în
dreptul de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare a acestei
calităţi din partea unor terţi. Recunoaşterea dreptului la paternitatea operei
a impus obligaţia tuturor acelora care folosesc scurte citate, articole izolate
sau scurte extrase din opere, fără consimţământul autorului, să menţioneze
sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru este
imposibil, iar pentru operele de artă plastică, fotografică sau de arhitectură
trebuie să se menţioneze şi locul unde se găseşte originalul.
Dreptul la calitatea de autor al unei opere este recunoscut doar
persoanelor fizice şi, potrivit art. 141 (Teza I) din Legea nr. 8/1996,
constituie infracţiune fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea
de autor.
Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei nu
poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări prin acte între vii, însă,
în viaţa de zi cu zi, transmiterea dreptului la calitatea de autor către terţe
persoane are loc, în acest fel, un număr însemnat de opere făcând obiectul
unor renunţări sau înstrăinări. În acest sens, se poate exemplifica că, în
România, aproape în toate centrele universitare are loc transmiterea
dreptului la calitatea de autor între terţe persoane prin elaborarea,
reproducerea şi vânzarea unor lucrări de licenţă sau de absolvire a
cursurilor postuniversitare şi de masterat.
Dreptul la paternitatea operei nu poate aparţine decât persoanei
fizice şi se poate aplica şi în cazul operelor derivate, operelor comune sau
operelor colective, însă numai pentru partea pe care a creat-o autorul
respectiv. O speţă interesantă a avut de judecat Curtea de Casaţie
franceză, referitoare la intenţia coautorului unui film care a avut un succes
de casă să realizeze un serial de televiziune ce constituia o continuare a
filmului de lung metraj. Pentru realizarea serialului coautorul a purtat unele
38 Ligia D., Dreptul de autor, Ed. All Beck, București, 2005, p.69;
27
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

negocieri cu o altă societate decât cea căreia producătorul îi cesionase

drepturile patrimoniale ale filmului de succes şi care era şi titulara dreptului
de autor asupra filmului.
Odată născut, dreptul la calitatea de autor este imprescriptibil.
Dreptul la paternitatea operei se transmite prin moştenire, pe durată
nelimitată, potrivit legislaţiei civile. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul
acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a
administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare
număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie.

4.3. Dreptul la nume

Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă
publică, cunoscut şi sub numele de „dreptul la nume” este consacrat în art.
10 lit. c) din Legea nr. 8/1996. acest drept este considerat în doctrină ca
parte componentă a dreptului la calitatea de autor. Din analiza acestei
formulări se poate trage concluzia că autorul are dreptul de a decide că
opera ar putea să apară sub orice nume ar dori el. În realitate, dacă se are
în vedere prevederile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la
persoanele fizice şi juridice, potrivit cărora „ persoana care a suferit o
atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la
reputaţie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice,
artistice ori literare, de inventator sau orice alt drept personal nepatrimonial,
va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce
atingere drepturilor mai sus arătate”, dreptul autorului se limitează la a
decide dacă utilizează propriul său nume ori un pseudonim.
Menţionarea numelui autorului pe opera creată este deosebit de
importantă, deoarece prin această menţiune se creează o legătură
imaterială între autor şi publicul său. Autorul are dreptul de a decide dacă
opera va fi adusă la cunoştinţa publică sub numele său, sub un pseudonim
sau fără indicare de nume. Autorul care şi-a publicat opera sub un
pseudonim sau fără indicare de nume poate reveni oricând asupra acestei
hotărâri şi îşi poate dezvălui identitatea.
Dreptul de a-şi dezvălui identitatea, voinţa de a renunţa la
anonimat sau la pseudonim, în orice moment aparţine în mod exclusiv
autorului, succesorii acestuia nebeneficiind de acest drept deoarece
exerciţiul dreptului la nume nu se transmite prin moştenire. Deşi dreptul de
28
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică nu poate face

obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări, în literatura de specialitate din
ţara noastră de după adoptarea Legi nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe se arată că identitatea autorului poate fi dezvăluită şi prin
testament39.
Fie că este al său, fie că este un pseudonim, numele sub care
autorul a decis publicarea operei trebuie reprodus de cesionarul drepturilor
de reproducere, reprezentare, executare sau distribuire în alt mod a operei,
în forma cerută de autor, pe coperta de operei. În cazul operelor de artă
plastică ce poartă semnătura autorului, deţinătorul suportului material nu
are dreptul să şteargă sau să înlăture semnătura autorului, iar reproducerile
obiectului trebuie să poarte menţiunea numelui creatorului operei originale.
Într-o decizie din 18 august 1979 a Tribunalului Munchen s-a arătat că
obligaţia de a indica autorului nu se referă numai la fotografiile artistice, ci şi
la fotografiile simple, iar în cazul operelor de artă plastică, Curtea de Apel
Frankfurt a decis că menţionarea numelui unui artist grafician prezintă
pentru autor nu numai un interes moral, dar şi unul patrimonial. Pe aceeaşi
linie, având în vedere caracterul durabil al dreptului la nume, chiar şi după
cesionarea dreptului de reproducere, autorul unei opere are dreptul moral
la respectarea acesteia în tot şi în detaliu şi de a se opune oricărei
reproduceri a operei ce nu include semnătura sa.
În dreptul român, aducerea la cunoştinţă publică a unei opere sub
un alt nume decât cel decis de autor constituie infracţiune.
Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei
supravieţuieşte morţii autorului şi durează în timp.
4.4. Dreptul la respectarea integrității operei
Dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se
opune oricărei modificări precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă
prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului, mai este denumit şi în doctrină
„ dreptul la respectul operei” sau „dreptul la integritatea operei” şi este
consacrat în art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.
Datorită faptului că opera este expresia personalităţii creatorului,
ea trebuie adusă la cunoştinţa publicului în forma hotărâtă de autor, nefiind
permise nici un fel de suprimări, completări sau modificări în operă, fără
acordul acestuia. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat că
39 Roș V., op. cit., p.114;
29
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

protecţia drepturilor morale permite mai ales autorilor şi artiştilor să se

opună oricărei reformări, mutilări sau oricărei alte modificări a operei care ar
prejudicia onoarea sau reputaţia sa40. Jurisprudenţa din ţara noastră, prin
decizia nr. 815 din 17 mai 1967 s-a pronunţat în problema restaurării
operelor de artă care, ca rezultat al inteligenţei artistice, originalităţii şi
îndemânării creatorului ei, au un caracter de unicitate şi nu pot fi supuse
unei restaurări fără acordul artistului care le-a creat. În cazul în care o
operă a fost deteriorată, fără a fi compromisă integral, autorul ei are dreptul
să procedeze el însuşi la refacerea lucrării, restabilind astfel identitatea ei
artistică iniţială. Dacă restaurarea operei deteriorate nu este posibilă,
lucrarea fiind compromisă total, autorul trebuie să fie despăgubit în
întregime.
Deşi actele şi faptele care constituie atingeri aduse operei sau
reputaţiei autorului se pot manifesta sub diferite forme, legea română, ca de
altfel majoritatea legislaţiilor în domeniu, le interzice doar pe acelea care
sunt de natură a prejudicia onoarea şi reputaţia autorului, ţinându-se astfel
cont de prevederile art. 6, pct. 1 al Convenţiei de la Berna conform căruia
„Independent de drepturile patrimoniale de autor şi chiar dacă cedarea
acestor drepturi, autorul păstrează dreptul de a revendica paternitatea
operei şi de a se opune oricărei deformări a acestei opere sau oricăror altor
atingeri ale acesteia, care îi prejudiciază onoarea sau reputaţia”.
Dreptul la inviolabilitatea operei implică interzicerea oricăror
modificări a acesteia şi se referă nu numai la opera propriu-zisă, ci şi la titlu,
subtitlu, prefaţă, care, toate împreună, formează un tot.
Editorul unei opere literare nu poate să facă nicio modificare
textului operei, în sensul de a adăuga sau suprima unele pasaje, o prefaţă,
de a adăuga sau a publica o operă fără consimţământul prealabil al
autorului. În jurisprudenţa franceză este cunoscută speţa privind lucrarea
„Geografia Matematică” a profesorului Henri Pierre Maxim Bouasse care şi-
a încredinţat opera spre publicare renumitei librării Delagrave, însoţită de o
prefaţă intitulată „Critique historique de bon sens”, în care polemiza cu
directorul Şcolii Normale în unele teorii ştiinţifice. Deşi s-a semnat un
contract de editare, editorul a solicitat autorului să modifice prefaţa, iar la
răspunsul negativ al acestuia, a publicat lucrarea fără prefaţă. Fiind dat în

40Curtea de Justiție a Comunităților Europene, decizia din 20 octombrie 1993, în ,,RIDA’’,

nr.159/1994,p.304;
30
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

judecată de către autor, editorul a fost condamnat la daune interese,

instanţa apreciind că s-a prejudiciat dreptul moral al autorului faţă de
valoarea integrităţii operei.
În literatura juridică recentă, Ligia Dănilă arată că nu sunt
considerate violări ale acestui drept următoarele situaţii: „modificările
acceptate de autori după efectuarea lor şi chiar cele acceptate anticipat, cu
condiţia de a nu prejudicia onoarea şi reputaţia scriitorului; modificările
impuse de buna-credinţă; operele colective cu privire la care acceptarea
anticipată a oricăror modificări este valabilă; operele cinematografice cu
privire la care se recunoaşte producătorului dreptul de a proceda la
modificările necesare adaptării cinematografice; operele de arhitectură al
căror autor nu se poate opune la modificările necesare în cursul realizării
operei”41.
Legea română a dreptului de autor şi drepturilor conexe, în art. 35,
stabileşte limitele dreptului la integritatea operei. Transformarea unei opere
fără plata unei remuneraţii şi fără consimţământul autorului, este permisă în
următoarele situaţii:
- dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu
este pusă la dispoziţia publicului;
- dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu
condiţia ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce priveşte opera
originală şi autorul acesteia;
- dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de
autor;
- dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a
operelor în scop didactic, cu menţionarea autorului.
Dreptul la inviolabilitatea operei nu poate face obiectul vreunei
renunţări sau înstrăinări. Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
prevede că exerciţiul dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei
se transmite prin moştenire pe durată nelimitată, potrivit legislaţiei civile, iar
în lipsa moştenitorilor, organismului de gestiune colectivă care a administrat
drepturile autorului, sau după caz, organismului cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creaţie.
4.5. Dreptul de retractare
Dreptul de retractare este consacrat în art. 10 lit. e) din Legea nr.
8/1996 şi este definit în literatura de specialitate ca fiind contraponderea
41 Ligia D., op. cit., p.83;
31
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

dreptului de divulgare a operei şi consecinţa directă a caracterului absolut şi

discreţionar al acestuia. Dreptul de retractare constă în posibilitatea
recunoscută autorului de a-şi retrage opera pe care a divulgat-o anterior.
Autorul unei opere îşi poate exercita acest drept în orice moment care
survine divulgării, motivele ce stau la baza deciziei aparţinând exclusiv
autorului. Dreptul de retractare este un drept moral distinct care, odată
activat, impune, potrivit prevederilor legale, despăgubirea, dacă este cazul,
a titularilor drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin exercitarea retractării.
În doctrina română s-a admis existenţa dreptului de retractare ca
drept moral distinct în conţinutul dreptului de autor, anterior consacrării lui
legale prin Legea nr.8/1996. astfel, se considera că „dreptului autorului de a
decide cu privire la aducerea operei la cunoştinţa publică persistă în
anumite limite şi după încheierea contractului prin care consimte la folosirea
operei sale, ceea ce implică dreptul autorului de a reveni în mod justificat
asupra hotărârii luate iniţial, căci nu se poate concepe ca opera de creaţie
intelectuală care este imaginea autorului, să fie răspândită în public,
împotriva voinţei sale”.
Legiuitorul român, atât în Legea din 1996 privind dreptul de autor
şi drepturile conexe, cât şi în Legea 285/2004 pentru completarea şi
modificarea Legii nr. 8/1996, recunoaşte autorului dreptul de retractare, fără
a-l condiţiona în privinţa motivelor care îl determină dar, a recunoscut în
acelaşi timp, titularilor drepturilor de utilizare prejudiciaţi prin exercitarea
retractării, dreptul de a fi despăgubiţi.
În cazul coautoratului, dreptul de retractarea al unui autor poate
intra în conflict cu dreptul de divulgare al celorlalţi autori şi cu principiul
forţei obligatorii a contractelor iar, în cazul operelor de artă plastică, dreptul
de retractare poate veni în conflict simultan atât cu principiul forţei
obligatorii a contractelor, cât şi cu dreptul proprietarului suportului material
al operei. În doctrina internă s-a reţinut şi opinia potrivit căreia după ce
opera de artă plastică, considerată elaborată pe deplin, a fost predată
dobânditorului care a acceptat-o, autorul nu-şi mai poate exercita acest
drept. În caz contrar, ar însemna o încălcare a dreptului de proprietate,
soluţie pe care legea nu o permite.
Dreptul moral de a retracta opera nu poate face obiectul vreunei
renunţări sau înstrăinări, acest drept dispărând odată cu moartea autorului.
În acest sens s-a pronunţat şi Tribunalul civil de la Seine care a hotărât că
32
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

„având în vedere faptul că dreptul moral de retractare este imprescriptibil şi

nu depinde decât de voinţa autorului însuşi, că este prin esenţa sa ataşat
persoanei artistului, dispărând cu el, acest drept nu poate fi exercitat de
moştenitori decât dacă ei acţionează în virtutea unei voinţe explicit
manifestată a autorului, înaintea morţii sale, ca o parte a operei sale să fie
distrusă sau să nu fie publicată.

33
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

JURISPUDENȚĂ
Decizia nr. 1405 din 19 februarie 2004, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, Înalta Curte de Casație și Justiție
Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite
inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării în vigoare a acestei
legi, aplicate și nerecompensate, total sau parțial, s-au putut negocia între
părți inventatorul și utilizatorul invenției în termenul de 3 ani, al prescripției
extinctive, prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, aplicabil în lipsa
altei reglementări, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.
Prescripția se putea întrerupe numai în cazurile limitativ prevăzute de
art. 16 al Decretului nr. 167/1958, iar nu și prin cereri, ale autorului,
adresate utilizatorului invenției.
Reclamantul P.I. a chemat în judecata Societatea Comercială "S"
S.A. Sibiu cerând să se constate calitatea sa de inventator asupra invenților
brevetate de OSIM sub nr.93004/1987 și 101341/1990; pârata să fie
obligată să procedeze la negocierea drepturilor sale patrimoniale, cuvenite
ca urmare a aplicării și utilizării invenției; în caz de refuz, hotărârea
judecătoreasca să țină loc de negociere, pârâta urmând să fie obligată la
plata sumei de 1.061.098.240 de lei reprezentând suma negociată
reactualizată, la nivelul a 183.645.840 de lei, până la 31 august 2000.
În motivarea acțiunii s-a susținut, în esență, că deși pârata utilizează
invențiile numite "dispozitiv de rectificat" și "dispozitiv universal de profilare"
- refuză să pună la dispoziție datele necesare și să procedeze la
negocierea drepturilor reclamantului.
Prin întâmpinare, pârata a cerut respingerea acțiunii ca prescrisă, iar, în
subsidiar, ca neîntemeiată întrucât nu are calitatea de titular al invențiilor
reclamantului, care au fost cesionate Statului Roman.

34
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Prin sentința civilă nr. 617 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Sibiu a
admis în parte acțiunea, a constatat calitatea reclamantului de autor al
invențiilor și a obligat pe pârâtă să procedeze la negocierea drepturilor
patrimoniale cuvenite, având ca bază anexa 2 partea II din H.G. nr.
152/1992. S-a dispus, totodată, pentru cazul refuzului la negociere,
obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 183.645.800 de lei.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția privind prescrierea
dreptului la acțiune, reținând că: potrivit Capitolului V din H.G. nr. 152/1992,
dată în aplicarea art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în cazul invențiilor
aplicate și nerecompensate sub legea veche, obligațiile bănești restante
sunt considerate ca restante datorită neîndeplinirii lor de către stat prin
unitățile titulare de brevet; în cazul neîntocmirii calculației, unitatea care a
aplicat invenția trebuie să întocmească acest postcalcul și să procedeze la
negociere; deși reclamantul și-a exercitat dreptul prin mai multe cereri - de
la cea înregistrată sub nr.15462 din 30 ianuarie 1992, până la ultima cerere
din 22 ianuarie 1998 - pârata nu a procedat la negociere, din culpa sa
exclusivă, încât acțiunea a fost introdusă în termen.
S-a constatat, totodată, că reclamantului nu i s-au achitat drepturile
patrimoniale, deși invențiile au fost realizate, înafara atribuțiilor de serviciu,
la cererea pârâtei. Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin decizia
civilă nr.104 A din 24 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,
secția civilă prin respingerea recursului pârâtei. Împotriva deciziei
menționate au declarant recurs reclamantul, și pârata.
Prin recursul declarat de reclamant s-a invocat aplicarea greșită a
legii cu privire la nereactualizarea și calcularea drepturilor bănești cuvenite.
Pârâta a criticat hotărârile invocând soluționarea gresită a excepției
prescrierii dreptului la acțiune, cât și a dezlegării asupra fondului cauzei.

35
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Având întâietate recursul pârâtei, prin excepția invocată, instanța urmează

să examineze și să constate că recursul este întemeiat.
Acțiunea are ca obiect refuzul pârâtei de a negocia cuantumul și respectiv
de a plăti drepturile bănești la care se consideră îndreptățit reclamantul
pentru invenții brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr.
64/1991.
Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănesti cuvenite
inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării sale în vigoare,
aplicate și nerecompensate, total sau parțial, se puteau negocia între părti
(inventatorul și utilizatorul invenției) începând de la valoarea maximă a
drepturilor cuvenite potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de
brevet.
Cele două invenții, asupra cărora reclamantul are calitatea de coautor, au
fost brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 și fără
acordarea vreunor recompense în conformitate cu Legea nr.62/1974. În
aceste conditii, reclamantul era îndreptățit să recurgă, cum de altfel a
încercat, la procedura prevazută de art.66 din Legea nr.64/1991, în vederea
negocierii drepturilor cuvenite cu scopul încasării lor, în caz de neînțelegere
drepturile bănești urmând să fie stabilite și acordate potrivit prevederilor
art.61, adică prin instanțele judecătorești competente.
În lipsa unor norme speciale, termenul în care se putea valorifica dreptul la
acțiunea pentru obligarea la negociere și respectiv plata drepturilor bănești,
este termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul
nr.167/1958. Acest termen a început să curgă de la data intrării în vigoare a
Legii nr. 64/1991, respectiv de la 21 ianuarie 1992, implinindu-se la 21
ianuarie 1995.
Or, acțiunea a fost înregistrată la 29 septembrie 1998, după împlinirea
termenului de prescripție. Cererilor repetate, introduse de reclamant pe cale
36
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

administrativă, anterior datei de 21 ianuarie 1995, nu li se pot atribui efectul

întreruptiv al prescripției, limitat, de art.16 din Decretul nr.167/1958, numai
la recunoașterea dreptului de către debitor în folosul creditorului, la
introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, ori la
actele începătoare de executare.
Așa fiind, recursul declarat de pârâta s-a admis, cu consecința casării
hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii acțiunii ca prescrisă.

37
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

CONCLUZII

Tema prezentată în conținutul lucrării face referire la „Obiectul dreptului de

autor”, astfel în urma analizei efectuate prezint următoarele concluzii:
 Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice,
precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut
și garantat în condițiile legii, acest drept este legat de persoana
autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial.
 Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.
În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecția
acordată autorului persoanele juridice și persoanele fizice altele decât
autorul.
 Originalitatea operei reprezintă, incontestabil, o condiție de protecție a
operei în cadrul dreptului de autor, fiind dată de noutatea și
autenticitatea creației intelectuale, sub un aspect sau altul, în
domeniul literar, artistic sau științific.
 O operă este postumă dacă a fost divulgată după decesul autorului.
 Opera comună este opera realizată de mai multe persoane fizice în
calitate de coautori, a căror contribuții pot fi sau nu distincte, iar
drepturile izvorâte din realizarea ei aparțin coautorilor, dintre care unul
poate fi principal.
 În schimb, opera colectivă este opera realizată de mai multe
persoane fizice în calitate de coautori, a căror contribuții formează un
tot, iar drepturile ce decurg din creearea ei aparțin, de regulă,
persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub
numele căreia a fost creată.

38
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

Bibliografie

DOCTRINĂ:

1. Bodoașcă, T., Dreptul proprietății intelectuale, Editura Universul

Juridic, București, 2010;
2. Bogdan D., Matei O.S., Roș V., Dreptul de autor și drepturile conexe.
Tratat, Editura All Beck, București, 2005;
3. Bujorel F., Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul de autor, Editura
Fundației România de Mâine, București, 2003;
4. Organizația Internațională a Propritetății Intelectuale, Introducere in
proprietatea intelectuală, Editura Rosetti, București, 2001;
5. Roș V., Dreptul proprietății intelectuale – curs universitar, Editura
Global Lex,București, 2001;
6. Ligia D., Dreptul de autor, Editura All Beck, București, 2005;
7. Macovei I., Dreptul proprietății intelectuale, Editura C.H.Beck,
București, 2005.

LEGISLAȚIE:

1. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 14
martie 1996;
2. Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării
drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de
vămuire, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093
din 5 decembrie 2005

39
OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR TUMURICĂ LĂCRĂMIOARA-ROXANA

3. Legea 111 din 21 noiembrie 1995 privind Depozitul legal de

documente, republicată în 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 755 din 7 noiembrie 2007

JURISPRUDENȚĂ:

1. http://www.dreptonline.ro/spete/lista_spete.php

40