Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST sia vedea
maestru internaţional
antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru.
Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte
şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de
specialitate.
maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din
jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre
temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest
lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de
această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită
experienţă.
Antrenamentul practic
Marea majoritate a amatorilor vin la şah pentru a juca. Si chiar dacă unii dintre ei înţeleg foarte bine
că ar trebui să consacre şi o parte din timp pentru pregătire, această fervoare a jocului nu-i va
părăsi niciodată. Orice animator şi antrenor trebuie să cultive mereu interesul elevilor săi
pentru pregătire explicându-le că tot ceea ce învaţă le va servi să joace mai bine. In acest
sens, orice explicaţie trebuie să fie urmată de o demonstraţie şi verificată practic la tablă. Si,
urmârindu-le jocul, antrenorul va reverifica cum au înţeles şi dacă au mai rămas şi alte probleme de
rezolvat.
. Jocul de şah are şansa de a cuprinde toate verigile didactice: învăţarea, controlul
cunoştinţelor, punerea lor practică etc. Uneori însă, dorinţa de a progresa mai repede printr-o
memorizare excesivă sau, din contra, de a se excita la nesfârşit cu partide uşoare sau rapide, poate
crea pericolul de a întrerupe acest circuit. De aceea, pentru a întreţine mereu interesul şi pasiunea
Metodele obişnuite de antrenament practic privesc, în acelaş timp, rezolvarea sau analiza
mintală a diferitelor poziţii, tot felul de partide de antrenament, practicarea diverselor forme de şah
In general, metoda contează mai puţin, mult mai important este cum o facem - cu seriozitate şi
aplicaţie, imitând atmosfera de turneu unde trebuie să ne programăm pentru o adevărată luptă, să
poziţiilor de experimentat etc. Să încercăm să pătrundem mai mult în miezul acestor probleme:
l Rezolvarea sau analiza mintală a diferitelor poziţii este practic la îndemâna oricărui jucător.
Practicat cu moderaţie şi din timp în timp, acest tip de exerciţiu poate dezvolta imaginaţia spaţială,
capacităţile de calcul progresiv şi multe alte senzaţii şahiste. Pentru aceasta, este indispensabil să
anumită piesă în mişcare pe o tablă goală sau efectuând un «slalom» pentru a evita alte piese
Putem deasemenea să ne amuzăm încercând să găsim mintal posibilităţi mai puţin evidente sau
progreselor noastre. Si dacă nu reuşim să mergem pînà la capătul imaginaţiei noastre, atunci
putem utiliza metoda poziţiilor intermediare: sau să notăm ultima poziţie la care am reuşit să
ajungem, sau s-o reproducem pe tablă pentru a o fixa mai bine şi a ne putea continua astfel
rezolvarea.
necunoscute cu ajutorul câtorva diagrame, sarcina jucătorului fiind de a-şi imagina mutările care le
leagă. Este clar că, cu cât diagramele sunt mai distanţate, cu atât dificultăţile cresc. In fine, putem
propune refacerea mintală a miniaturelor dezvâluind primele 2-3 mutări, poziţia finală şi,
eventual, alta intermediară. Ajungem astfel să jucăm chiar partide întregi «à l’aveugle», dar atenţie
reminescenţe vizuale care se pot învârti mult timp în cap împiedicând-ne sărecuperăm.
oboseală în urma efortului de concentrare şi a muncii mentale.
riscuri de ordin cerebral provocate de afluxul de sânge în creier.
deformarea modului de gândire şi a stilului său de joc. Iată dece mulţi mari maeştri evită
să joace à l’aveugle. Kasparov, de exemplu, n-a acceptat niciodată să joace vestitul turneu
din Monaco cu combinaţia sa de «rapide+ à l’aveugle».
toate cazurile, este mult mai bine să obiectivizăm munca noastră analitică căci examinarea alandala
Una din problemele cele mai mari în antrenamentul şahist este de a găsi materialulnecesar, în
acelaşi timp, instructiv şi necunoscut jucătorului. Din acest punct de vedere, recomand utilizarea
metodei «confidenţiale» în analiza partidelor: astfel, antrenorul alege o partidă bine analizată a
cărei mutări le reproduce pe o pagină albă dar fără să indice numele jucătorilor, rezultatul final şi
ultima pereche de mutări. Apoi, partida va fi propusă la analiză în şedinţă de studiu individual. La
sfârşit, antrenorul verifică munca jucătorilor, se compară analizele iniţiale cu cele efectuate de
fiecare adaugându-se datele care lipseau. Astfel bine analizată, partida va fi apoi transcrisă în
caietele jucătorilor.
l Partidele de antrenament sunt o bună ocazie de a verifica în practică tot ceea ce asimilăm
teoretic şi, în acelas timp, una din cele mai bune metode de pregătire integrală. Desigur, totul
depinde aici de jucătorul însuşi, pentru ca să poată trage concluziile care se impun şi să-şi
valorizeze astfel experienţa acumulată sau, din contra, să se mulţumească numai cu plăcerea de a
juca încă o partidă printre multe altele. Deşi o partidă de antrenament nu are miza şi tensiunea
unei veritabile competiţii, avantajul ei este că aici putem varia mai bine condiţiile şi metodele
pentru a ne perfecţiona.
Astfel, ne putem alege adversarii potriviţi pentru ceea ce vrem să verificăm: repertoriu de
deschideri, stil de joc, caracterul poziţiilor, tipul de probleme de rezolvat etc. Apoi, avem mai
multe alternative de cadenţe de joc sau posibilitatea de a modifica timpul de gândire a unuia
din jucători în funcţie de obiectivele propuse. Astfel, diminuarea distinctă a timpului poate să se
facă pentru a îmbunătăţi viteza de reacţie, concentrarea, perceperea mai rapidă a celor mai
bune mutări. Pe de altă parte, putem mări timpul de gândire numai a unuia dintre jucători, care
ar putea pune astfel adversarului său mai multe probleme de rezolvat. In plus, obişnuindu-se să
joace partide mai lungi, jucătorul va putea rezista mai bine în ultima oră a unei partide obisnuite.
. Dealtfel, ceasul de control trebuie să rămână instrumentul de bază pentru organizarea în timp
real a oricărei forme de antrenament sau de test, pentru a menţine un raport de eficacitate între
secvenţele de studiu, de curs, de rezolvări şi de joc practic, pentru a asigura un bun echilibru între
Putem deasemenea varia situaţiile de joc disputând, de exemplu, partide cu deschideri impuse
pentru a putea verifica o anumită analiză sau de a examina un punct de vedere teoretic, după
scenariul următor: după o scurtă explicaţie a mutărilor teoretice, antrenorul pune pe tabla de
demonstraţie o poziţie critică şi cere jucătorilor s-o interpreteze şi s-o aprecieze. Apoi, jucătorii pot
fi împerechiaţi doi cîte doi pentru a-şi apăra la tablă punctele lor de vedere. Dacă sunt mai puţini
jucători, ei pot să joace simultan câte două partide cu culorile inversate. In final, se pot reanaliza
l Pentru jucarea partidelor în consultaţie, este necesar să împărţim jucătorii în două grupe
care se organizează şi-şi aleg căpitanii de echipe. Apoi, se trag la sorţi culorile, se convine eventual
asupra unei variante de deschidere de verificat şi se apasă pe butonul ceasului de control. Fiecare
echipă va comunica alternativ mutările sale colective, care vor fi efectuate imediat pe tabla de
analizele necesare.
Personal, am practicat mult un alt tip de partidă prin consultaţie pe care am numit-
o«ştafeta». Astfel, cele două echipe se grupează separat în faţa tablei de demonstraţie, cu tot
materialul necesar: jocuri, ceas de control, foi de partidă etc. Pe măsură ce partida avansează şi în
funcţie de situaţie, căpitanii pot delega unul din jucători pentru a efectua un anumit număr de
mutări, înlocuindu-l când consideră necesar. Intre timp, ceilalţi jucători analizează poziţia şi
apreciază mutările efectuate pentru a fi gata, la nevoie, să intervină. Un eventual public ar putea să
urmăreascà acest veritabil spectacol şahist şi, odată partida terminată, se poate reface, comenta şi
l Practica diverselor forme de şah complementare. Jocul de şah cuprinde o mare bogăţie
de expresii, fie în modurile de abordare, în stilurile de joc sau în posibilităţile concrete pa tablă.
Dar, dacă cei mai mulţi optează pentru partide clasice, unii preferă alte forme mai distractive şi mai
puţin exigente, cum ar fi: partidele rapide, simultanele, jocul prin corespondenţă etc. Extrem de
populare din cauza exaltaţiei iuţelii de joc şi a indulgenţei în faţa greşelilor, partidele
rapide contribuie enorm la popularizarea jocului de şah, în calitate de spectacol sportiv susceptibil
râstimpul unui minimum de timp. Practicat în mod rezonabil, această formă a şahului poate
Unii antrenori consideră util de a propune şedinţe intensive de partide rapide unor jucători care n-
am mai participat demult în concursuri sau care intrà greu în ritmul unei partide de turneu.
In exces, practica şahului rapid poate să-şi dezvăluie şi aspectele sale pernicioase, de exemplu:
Un jucător ajunge în general la o practică excesivă a bliţurilor atunci când vrea să-şi dea frâu liber
unor pulsiuni pe care şi le interzice în viaţa de toate zilele, când este în căutarea unor senzaţii tari
dar…virtuale fără a-şi asuma niciun risc etc. Dar, pe de altă parte, aceasta poate da naştere la o
anumită dependenţă, vizibilă atunci când o bună parte din viaţa noastră socială este centrată pe
această activitate, când – cu orice ocazie şi oriunde ne găsim – căutăm cu disperare un club de şah
şi, mai ales, când vrem să ne dezobişnuim dar, din păcate, nu reuşim. Desigur, un profesional
cunoaşte toate aceste riscuri dar, la alte nivele, trebuie să fim conştienţi de pericol şi să rămânem
vigilenţi. De partea lui, antrenorul are obligaţia morală de a-şi preveni jucătorii de aceste
In ceea ce priveste valoarea jocului de bliţ, opiniile sunt în general împărţite: unii il văd ca un
gen minor care serveşte, în special, la popularizarea şahului căci este practicat cu plăcere şi fără
prea mult angajament. Dar, în momentul când intrăm în şahul de performanţă, trebuie să fim
foarte atenţi căci o pasiune exagerată a bliţurilor nu poate duce decât la superficialitate în gândire,
ruinarea unei concentrări serioase, defectarea tehnicilor de aprofundare a poziţiilor şi, în cele din
au devenit chiar veritabili specialişti stăpânind toate subtilităţile şi stratagemele, cum ar fi: mişcarea
mâinii, apăsarea butonului, deplasarea economică a pieselor sale şi capturarea celor adverse
(inclusiv a regelui!), toate tehnicile pentru a câştiga cele câteva secunde de plus, valorificarea
. Alţii cred că bliţurile pot fi integrate în procesul de antrenament pentru a ne obişnui cu jocul în
criză de timp. Dar adevărata problemă este că bliţul şi criza de timp n-au în comun decât viteza
jocului. Astfel, bliţul reprezintă o partidă care porneşte din pozitia iniţială, trece prin nenumărate
răsturnări de situaţie şi trebuie să se termine înaintea celor – să zicem – cinci minute reglementare.
Din contra, perioada crizei de timp are un trecut şi un viitor care ne obligă la o abordare creativă
mult mai serioasă: în momentul când criza a apărut, exista deja o poziţie bine definită, anumite
planuri şi operaţii erau în curs de desfăsurare şi, după terminarea ei, partida îşi reia cursul ei
normal. Iar din punct de vedere psihologic, criza de timp este deseori însotită de o serie întreagă
transformate în titluri şi Elo. Această formă de joc are avantajele ei căci jucătorul se poate servi de
toate sursele de informatii, să fie ajutat de alti jucători sau de ordinator. Desigur, dacă jucătorul nu
face din asta un scop în sine, el trebuie să evite participarea în acelaş timp la mai multe concursuri:
un asemenea jucător, supraîncărcat de volumul poştal şi al muncii de analiză, încetează deobicei să-
şi mai frecventeze clubul şi să participe la competiţ ii clasice, dilapidând încetul cu încetul forţ a sa
de joc practic.
. Pentru cei care vor să joace în mod serios prin corespondenţă – poştală sau informatică -, iată
câteva recomandaţii:
după ce am primit lista participantilor, este util să căutăm partidele adversarilor săi şi
să le analizăm.
faza deschiderii este extrem de importantă şi, cum jocul la adversar este mai greu de
realizat, cel mai bine este să jucăm variantele care ne plac şi care duc la poziţii
corespunzătoare stilului nostru de joc.
aceasta nu exclude deloc partea de creatie personală căci, având mai mult timp de gândire,
putem încerca să găsim tot felul de îmbunătăţiri în orice variantă sau partidă.
pentru a viza un bun rezultat, este indispensabil să fim metodici şi perseverenţi în
analize şi să abordăm întotdeauna poziţiile din ambele puncte de vedere.
este de bun-simţ să ne fixăm obiective sportive rezonabile, concentrându-ne eforturile
fără a le dispersa şi străduind-ne să fim regulaţi de-a lungul unuia sau a câtorva turnee.
este important să ne asigurăm o anumită complicitate familiară şi a nu lipsi prea mult de
acasă.
trebuie deasemenea acordată multă atenţie modului de transmitere a mutărilor, de
exemplu:
o înainte de a trimite prima sa mutare, trebuie să ne confecţionàm un dosar cu fişele
individuale ale adversarilor comportând următoarele date: nume + prenume,
adresa, eventualul său palmares, evidenţa mutărilor, a datelor şi a timpului de
gândire etc.
o să nu ne precipităm niciodată pentru a răspunde la o mutare şi, pregătindu-ne
seara răspunsurile, este indispensabil să le reverificăm din nou a doua zi, înainte
de a le posta.
o sà fim foarte atenţi la notarea mutărilor de trimis sau de propus căci, ca şi în cazul
regulei «pièce touchée – pièce jouée», orice mutare sau
variantăpropusă angajează din plin expeditorul său.
o să ne confecţionăm un mic caiet cu diagramele poziţiilor pe care să le punem
mereu la zi: în primul rînd, pentru a evita să reluăm de fiecare datădesfăşurarea
întregii partide şi apoi, pentru a le putea analiza vizual în orice ocazie.
o să ne gerăm bine timpul de gândire şi priorităţile răspunsurilor, mai ales atunci
când primim mai multe mutări în acelaş timp.
In zilele noastre, se pare că şahul postal a ajuns la o răscruce a existenţei sale, şi aceasta din mai
multe motive:
un puternic scepticism de ordin etic, căci nu vom cunoaşte niciodată contra cui jucăm cu
adevărat.
unele practici detestabile a unei anumite categorii de jucători, gata să facă orice pentru a
câştiga.
serviciile poştale deficiente ale unor anumite ţări, unde o corespondenţă poate
să facăuneori mai multe luni sau chiar să se piardă.
toate acestea provoacă nenumărate abandonuri şi îndepărtează jucătorii amatori de la
practica şahului.
O nouă relansare a şahului la distanţă o datorăm utilizării informaticii care permite, în plus,
accelerarea jocului şi transparenţa comunicaţiilor. Dar toate acestea nu sunt încă bine legiferate şi
instaurarea unor reguli juste în serviciul jucătorilor puternici – şi nu a celor mai buni manipulatori!-
Simultanele reprezintă expresia cea mai convivială a şahului, unde se întălnesc amatorii cu
maeştrii lor preferaţi. Prin numărul de participanţi şi publicul care poate asista, acest gen de
manifestaţie rămâne un excellent mijloc de promovare a jocului de şah. Ideea directoare a unei
asemenea confruntări – la prima vedere inegală – este că diferenţa de forţă de joc să fie, mai
mult sau mai puţin, compensată de numărul şi avantajul de timp de gândire al adversarilor plus
distanţa de parcurs a
simultanistului. .
Dacă«à l’aveugle» simultanele şi la distanţă sunt mai rar practicate, alte forme pot fi integrate ca
clasic, unde simultanistul efectuează mutările pe măsura sosirii sale în faţa adversarilor
săi, pentru a reîncepe de fiecare dată în ordinea meselor.
continuu, aceeaşi tehnică cu deosebirea că jucătorii care şi-au terminat partidele
săpoată fi înlocuiţi cu alţii.
alternativ, cu doi simultanisti care-şi efectuează mutările în perfectă armonie dar plasaţi la
o bună distanţă unul de celălalt pentru ca jucătorii să aibă timp săgândească.
în grup, unde maestrul înfruntă adevărate echipe care joacă în consultaţie; exemplul clasic
este cel al lui J. R. Capablanca care a jucat la Havana în 1932 contra unui număr de 66
echipe de 5 jucători (rezultat +46 -4=16)
multiplu, cu sute chiar mii de amatori împărţiţi în grupe, în cadrul unei manifestaţii mai
importante, ca de exemplu:
o pe 19 Noiembrie 1966, în timpul Olimpiadei din Havana, unde 350 maeştri au
jucat contra 6.340 amatori.
o în 2005 la Santa Maria, unde cubanezii au îmbunătăţit acest record cu 600 maeştri
contra 13.500 de amatori.
o în fine, pe 22 Octobre 2006, piaţa El Zocalo din Ciudad de Mexique s-a umplut cu
14.065 amatori care jucau şah.
cu ceas, unde un număr restrâns de adversari îşi efectuează mutările şi-şi gereazătimpul
de gândire după placul lor.
cu un obiectiv preparativ, utilizat în special în cadrul procesului de
antrenament:simultane cu deschideri impuse, pornind de la anumite pozitii, cu timp
variabil, în calitate de teste etc.
Acest tip de «dialog» şahist este interesant din două puncte de vedere: întîi, sarcina mestrului nu-i
deloc uşoară, mai ales cînd numărul adversarilor este multiplicat prin forţa lor de joc, aşa cum au
fost, de exemplu, simultanele lui J.R.Capablanca la Moscova 1936 (+3-14=9) sau R.Wade la
Moscova 1951 (-20=10) sau J.E.Krejcik la Linz 1910 (-25!); pe de altă parte, întâlnirea cu un
maestru este întotdeauna interesantă, atât pentru nivelul de joc cât şi pentru emoţiile resimţite.
Căteva cuvinte despre partidele cu handicap, populare în secolele 18-19. Utilizate pentru a
echilibra lupta între jucători de forţă inegală, dezavantajele clasice erau: prima mutare + un tempo
suplimentar, un pion+o mutare, un pion+două mutări, calul de damă, turnul damei, un turn+un
pion, două figuri uşoare (la alegere), un turn+un cal şi chiar dama.
creşterea forţei de joc generale, acest tip de «largeţe» dispare. Din contra, putem practica încă
Sahul artistic înglobează poziţiile construite artificial şi deci mai mult sau mai puţin apropiate de
practica concursurilor. Dacă problemele (ortodoxe sau feerice) nu pot să ne ofere decât o anumită
plăcere estetică, studiile (artistice sau analitice) au meritul de a ne aminti că poziţii în aparenţă
banale pot ascunde mari subtilităţi. Elle invită jucătorul practicde a nu înceta niciodată să facă
eforturi de imaginaţie pentru a căuta soluţii imprevizibile, reprezentând – din acest punct de vedere
- un excelent antrenament. Uneori se întâmplă chiar că numai cunoaşterea ideii unui studiu să ne
scump.
Astfel, toată lumea cunoaşte simplicitatea copilărească a regulei careului, unde este suficient să
numărăm mutările pionilor care avansează spre transformare şi a regilor care vor să-i împiedice.
Desigur, lucrurile se complică atunci când cele două părţi posedă fiecare cel puţin un pion trecut.
Atunci rezultatul depinde, nu numai de cine va ajunge primul, dar, mai ales, de rolul pe care îl vor
putea juca cei doi regi: să-şi poată susţine propriul pion, să ajungă în faţa sau în careul pionului
. La acest mic joc al regulelor şi excepţiilor s-au pretat compozitorii din toate timpurile, în timp
. (1889-1929) a
Astfel, marele maestru şi cofondator al curentului hipermodern Richard Réti
flirtat mult timp cu compoziţia, dintre care poziţia cea mai mediatizată a fost următoarea:
Richard Réti (1922)Deşi departe de pioni,
Rh8 reuşeşte turul de forţă de a prinde
pionul advers sau de a susţine al
său.
Chiar şi cu regele său in a4, ideea dublei aproprieri merge deasemenea: 1.Rb4! şi apoi 1…Rb6
2.Rc4 h4 3.Rd5 Rc7 4.Re4 sau 1…b4 2.Rc5 h3 3.Rd6 h2 4.c7 (1/2)
Réti a făcut din această idee un veritabil «fond de comerţ» publicând în 1928 şi alte poziţii
l Rh5, c6 / Ra6, f6, g7, h6: 1.Rg6 Rb6 2.Rxg7 f5 (sau 2…h5 3.Rf6 h4 4.Re5 Rxc6 5.Rf4 =)3.Rf6
l Rf8, e6 / Ra7, Ne2, g6: 1.Re7! g5 2.Rd6 g4 3.e7 Nb5 4.Rc5! Nd7 5.Rd4 Rb7 6.Rd4 Rb7
l Rd5, d6, h6 / Rf7, Nd8 f6: 1.Rc6! Na5 (dacă 1…Rg6 2.Rd7 Na5 3.Re6 Nd8 4.Rd7 etc. sau 1…f5
2.Rd5! Nf6 3.d7 Re7 4.d8D+ Rxd8 5.Re6 etc.=) 2.Rd5! (şi nu 2.Rb5 Nc3 3.Rc4 Nb2 4.Rd5 f5 etc.-
+) 2…Ne3 3.h7! (dacă 3.d7? Na5 4.h7 Rg7 5.Re6 Nd8 -+) 3…f5 4.d7 Re7 5.d8+! Rxd8 6.Re6
f4 7.Rd5 f3 8.Rc4! f2 (dacă Nc3 joacă, atunci 9.Rd3 etc.=) 9.Rxc3 f1D 10.h8D+ (1/2)
Astăzi se ştie că această idee năstruşnică este mai veche şi că Réti n-a descoperit practic nimic
nou. Confuzia care a domnit de-a lungul deceniilor atribuindu-i paternitătatea acestei manevre se
explică, pe de o parte, prin remarcabila sa personalitate şi, pe de altă parte, datorită naturii
a:
Dacă uneori inspiraţia reprezintă fructul unei idei apărute la tabla de joc, cel mai adesea
sunt jucătorii care profită de munca compozitorilor. Să amintim doar câteva finaluri
Desigur, compozitorii nu s-au oprit aici şi, pentru cei care sunt interesaţi,
Tigran B.Gorgiev (1928): Rh7, g2, h2 / Rh5, c7 (=) şi (1967): Rg4, f5, h7 / Rg7, d7, h6(=)
Jindrich Fritz (1939): Rg8, Nc3, b2 / Ra4, h6, (1954): Rc6,c4/ Re2,h5 (+-)
Ladislav Prokes (1937): Rb8, a2 / Rd7, h7, (1946): Rg8, f3 / Rh4, a6 şi (1947): Rd8, a5/ Rd6,
h7 (=)
Boris M.Sevitov (1937): Ra8, a2, f6 / Rh8, h7 (+-)
Cornelius J.de Feijter (1939): Rh6,h4/ Rf2, b7 (+-) şi (1939): Rh8,f4 /Rb5,a6 (=)
Josef Moravec (1952): a). Rh3, d2 / Ra4, b7 b). Rh3, e5 / Rc8, a7 c). Ra4,
c5 / Rd8, h7
d). Rg8, e2 / Rd7,a6 e). Ra8, b4 / Rd5, d7 f). Rh7, h3, h5 / Rf6, b7 g).Rh7, h3,
h5 / Rf6,e7 (=)