Abordări conceptuale

VULNERABILITATEA AŞEZĂRILOR RURALE.

PUNCTE DE VEDERE
V. SOROCOVSCHI

Abstract. – Rural settlement vulnerability. A point of view. The Paper stands the main
aspects related rural settlement vulnerability: defining vulnerability concept, extrinsic and
intrinsic components used to assess the vulnerability (resilience, sensitivity, fragility etc.).
Taking their nature into consideration the components fall into severed classes: spatial,
physical, demographic, socio-economic and environmental.

1. Consideraţii generale

10 E
20 F
Conceptul de risc include trei termeni: pericol (periculozitate),

1/ O
vulnerabilitate şi expunere. Fiecare dintre acestea este în legătură cu cele trei
componente ale spaţiului geografic: natura, omul şi teritoriu (fig.1).Acestea se

r. TR
regăsesc în cele trei componente ale aşezărilor rurale: vatra, populaţia şi moşia.

, n AS
NATURĂ SOCIETATE TERITORIU
.8 T
ol A

PERICULOZITATE VULNERABILITATE EXPUNERE

,v IC
IX I Ş

RISC
n. R

Pragul dinamicii Gradul de acceptare a Elaborarea terito-

A U

naturale cu ca- periculozităţii naturale rială a unei acţiuni

racter extraordi- din partea unui grup umane în ezacord
SC

nar depăşit de om uman.Timpul de aştep- cu trăsăturile ex-

în desfaşurarea tare a unui eveniment treme ale mediului
activităţilor sale. na-tural extrem. unde se desfăşoră.
RI

Fig.1. Relaţiile dintre componentele riscului şi ale spaţiului geografic

(după Ayala-Carcedo, Cantos, 2002)

67
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

Vulnerabilitatea, a doua componentă a riscului, are ca trăsături principale

dimensiunea spaţială şi caracterul dinamic, adică variaţia în spaţiu şi timp, motiv
pentru care constituie unul din obiectele de studiu ale geografiei riscurilor.
Vulnerabilitatea poate varia între crize extreme si stabilitate totală, de la un
teritoriu la altul. Din acest motiv, dar şi din altele, vulnerabilitatea este o măsură
relativă şi ca urmare pragurile sau nivelurile critice ale ei trebuie foarte corect
stabilite de cei afectaţi şi de specialişti din diverse domenii.
Principalele sfere ale conceptului de vulnerabilitate au fost sintetizate de
Birkman (2005) după cum urmează: vulnerabilitatea ca şi factor de risc intern
(vulnerabilitatea intrinsecă); vulnerabilitatea ca probabilitate de a experimenta răul
(centrată pe om); vulnerabilitatea ca abordare duală a susceptibilităţii şi capacităţii
de rezistenţă; vulnerabilitatea ca structură multiplă: susceptibilitate, capacitate de
rezistenţă, expunere, capacitate de adaptare; vulnerabilitatea multifuncţională
cuprinzând trăsăturile fizice, sociale, economice, environmentale şi instituţionale.

10 E
20 F
2. Componentele extrinseci şi intrinseci ale vulnerabilităţii

1/ O
Vulnerabilitatea este un sistem complex care include un număr mare de

r. TR
variabile naturale şi/sau umane, a căror dinamică temporo-spaţială poate produce
situaţii mai mult sau mai puţi periculoase pentru societatea expusă. Acest sistem

, n AS
complex include componente extrinseci şi intrinseci.

2.1. Componente extrinseci ale vulnerbilităţii

.8 T
În categoria componentelor extrinseci se includ: expunerea, elementele
ol A

vulnerabile şi factorii de vulnerabilitate

,v IC

2.1.1. Expunerea şi elementele vulnerabile

Expunerea la risc este o componentă fundamentală a vulnerabilităţii, care
IX I Ş

alături de rezilienţă şi senzitivitate dă măsura vulnerabilităţii. În funcţie de

domeniul în care este folosită, noţiunea de expunere la risc a fost definită diferit fie
ca un proces de estimare sau măsurare a intensităţii, frecvenţei şi duratei expunerii
n. R

la un agent perturbator (EEA, 2005), fie ca valoare economică sau un set de

A U

elemente legate de fiecare dintre hazardele care se pot manifesta într-o regiune
(Eur.Spatial Planning Obs.Net,2003), fie chiar ca şi elemente la risc (UNDP,
SC

2004).
Expunerea la risc depinde de anumiţi parametri spaţiali (distanţă, areal
RI

afectat etc.) şi temporali (ritmicitatea activităţilor, obiceiuri sezoniere etc.), ceea ce

implică grade diferite de vulnerabilitate.
Expunerea poate fi analizată pe categorii de elemente vulnerabile (fig.1).

68
 Abordări conceptuale

Facilităţi esenţiale
Şcoli
Spitale
Pompieri Populaţie
Poliţie Densitatea populaţiei

Facilităţi publice
Condiţii sociale
Comunicaţii
Ţigani
Rromi
Reţea electrică

SOCIALE
Sărăcia
Reţea gaz
Bătrâni

FIZICE
Reţea apă potabilă
Fără educaţie
Reţea canalizare
Handicapaţi
Asistaţi sociali
Facilităţi de transport
Fără autovehicul
Port
Vorbitor de altă limbă
Aeroport
Femeia – cap de familie
Gară

EXPUNERE
Locuinţe necesare
Poduri
Tunele

10 E
Drumuri

20 F
Căi ferate
Zone de protecţie

1/ O
Suprafeţe protejate

ENVIROMENTALE
Construcţii
Natura 2000
Locuinţe ECONOMICE

r. TR
Moştenire culturală
Activităţi economice
Magazine
SEVESO
Hoteluri

, n AS
Terenuri agricole
Industrii periculoase
.8 T
Fig. 2. Model conceptual pentru evaluarea gradului de expunere.
ol A

(după Tanislav, Costache, Andra, Murătoreanu, 2009),

,v IC

Elementele vulnerabile sunt de natură socială, economică, tehnică,

culturală, estetică şi environmentală şi pot fi grupate în două mari categorii:
primare (structurale) şi secundare (nestructurale). În prima categorie se includ acele
IX I Ş

elemente care sunt expuse în mod direct acţiunii unui eveniment extrem (populaţia,
clădirile, infrastructura, terenurile agricole, animalele, utilităţile).
n. R

Cea de a doua categorie, a elementelor secundare, include totalitatea

activităţilor şi acţiunilor care sunt afectate în mod indirect de manifestarea unui
A U

hazard (activităţi economice, culturale şi educaţionale, servicii publice, monumente

SC

şi rezervaţii naturale).

2.1.2. Factorii de vulnerabilitte

RI

Pentru definirea raportului dintre risc şi dinamica sistemelor teritoriale

Ianoş (2002) introduce noţiunea factorilor de risc. Întrucât o componentă de seamă
a riscului este vulnerabilitatea se poate discuta şi de factorii de vulnerabilitate.
Ca factori generali, care acţionează în orice context, se consideră cei de

69
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

natură demografică, economică şi socială. Se mai pot întâlni şi alţi factori legaţi de
activităţile şi modul de utilizare a solului, psiho-sociali, tehnici, funcţionali,
culturali şi istorici, instituţionali sau politico-administrativi.
Factorii care determină vulnerabilitatea diferă în funcţie de contextul
geografic, social-economic, tipologia hazardelor analizate etc.
Există totuşi o serie de factori cu caracter general care pot influenţa nivelul
vulnerabilităţii în orice context geografic, social-economic sau politic şi indiferent
de natura hazardului analizat. Variabilitatea acestor factori, raporturile care se
stabilesc între aceştia şi rolul lor determină o evoluţie în timp a vulnerabilităţii,
ceea ce, alături de diversitatea teritorială, nu permite analize precise decât la nivelul
unui anumit sistem, într-un anumit interval de timp şi prin raportare la un anumit
hazard. Acest fapt nu împiedică o distincţie elementară între:
a) factori specifici ai vulnerabilităţii, caracteristici într-un anumit context
geografic, social economic, politic şi pentru un anumit hazard;

10 E
b) factori generali, care pot influenţa nivelul vulnerabilităţii indiferent de

20 F
context sau natura hazardului: nivelul tehnico-economic existent, starea de sănătate

1/ O
a indivizilor sau funcţionalitatea unui sistem social bine pus la punct etc.
Condiţiile sociale joacă un rol important în stabilirea gradului de

r. TR
vulnerabilitate, dar trebuie luate în considerare şi alte variabile cum ar fi:. ocupaţia,
casta, etnia, vârsta, sexul, handicapul şi statutul de sănătate, şi statul imigraţional
(legal sau ilegal), natura şi extinderea reţelelor sociale.
, n AS
Vulnerabilitatea umană trebuie căutată într-o multitudine de factori aflaţi în
interacţiune: geografici, demografici, instituţionali, organizaţionali, politici,
.8 T
conjucturali, tehnici, socio-economici, culturali sau psihologici (Blaikie şi colab.,
1994; D’Ercole, 1994; Thouret şi D’Ercole, 1996).
ol A

Factorii de vulnerabilitate pot fi grupaţi utilizându-se diferite criterii.

,v IC

Astfel, în funcţie de rolul pe care îl au în dinamica sistemelor teritoriale factorii de

vulnerabilitate pot fi nefavorabili (de presiune şi restrictivi) şi favorabili.
Factorii de vulnerabilitate mai pot fi categorisiţi în structurali (tehnici) şi
IX I Ş

nestructurali (psiho-sociologici, istorico-culturali, funcţionali, instituţionali şi

politico-administrativi ).
n. R

În funcţie de locul pe care îl ocupă şi geneză, factorii de vulnerabilitate au

fost clasificaţi în primari, derivaţi şi secundari, la rândul lor includ şi o multitudine
A U

de factori (fig.3).
SC

Factorii de vulnerabilitate mai pot fi grupaţi în funcţie de natura lor în mai

multe categorii:
- Dezvoltarea aşezărilor rurale şi procesele demografice reprezintă o primă
RI

categorie de factori de care depinde modul de ocupare şi utilizare a terenurilor.

- Factorii socio-economici sunt asociaţi modului de ocupare a terenurilor şi
determină procesul de dezvoltare a aşezărilor rurale în etapele de criză sau
postcriză sau de fluctuaţii economice.

70
 Abordări conceptuale

Vulnerabilitatea

Demografici

Socio-economici

Primari
Culturali şi istorici
Umane
Tehnici

Factorii vulnerabilităţii
Elemente vulnerabile

Socio-culturale Funcţionali

Psiho-sociali
Economice

Derivaţi
Administrativ politici
politice

10 E
Managementul
Tehnologice

20 F
riscului

1/ O
Naturale Instituţionali

r. TR Secundari
Conjuncturali

, n AS Mass-media

Fig. 3. Elementele şi factorii de vulnerabilitate (după Surd si colab., 2007)

.8 T
ol A

- Factorii psiho-sociologici determină modalităţile prin care persoanele

expuse observă, trăiesc şi reţin riscul provocat de diferite fenomene naturale
,v IC

extreme sau de natură antropică. În acest caz intervine şi timpul, care pe de o parte
poate atenua şi deforma memoria catastrofelor, iar pe de alta poate determina
obişnuinţa de a trăi cu riscul (riscuri acceptabile).
IX I Ş

- Factorii istorico-culturali includ o serie de aspecte referitoare la

transculturalizarea impusă, adoptarea fără adaptare a unor modele exogene,
n. R

fatalitatea şi resemnarea legate de credinţă şi superstiţii (Surd şi colab.2007).

A U

- Factorii tehnici se referă la aspecte structurale cum ar fi: calitatea

necorespunzătoare a construcţiilor, subdimensionarea lucrărilor de apărare, absenţa
SC

lucrărilor de întreţinere, amplasarea inadecvată a unor lucrări, inadaptarea

construcţiilor la condiţiile impuse de mediu etc.
- Factorii funcţionali se referă la modul de gestionare a etapei de criză şi în
RI

mod deosebit la disponibilitatea operaţională a mijloacelor tehnice şi calitatea

organizării serviciilor de intervenţie. În această categorie de factori se mai includ
problemele referitoare la supraveghere, alertă şi previziune, care deşi nu ţin de
etapa de criză, au o influenţă asupra vulnerabilităţii aşezărilor (Sorocovschi, 2004)
71
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

- Factorii instituţionali şi politico-administrativi sunt de natură

nestructurală şi se referă la sistemul care gestionează resursele, la deficienţele ce
apar în evidenţierea disfuncţionalităţilor la nivel local, lipsa programelor de
prevenire a riscurilor şi a unei viziuni globale asupra riscurilor în demersurile de
planificare teritorială şi la pregătirea organelor de decizie.
- Asigurarea individului şi a bunurilor are un rol însemnat în revenirea
aşezărilor rurale în perioada de postcriză. Această practică este foarte slab
dezvoltată în mediul rural.

2.2. Componente intrinseci ale vulnerabilităţii

În categoria componentelor intrinseci ale vulnerabilităţii au fost incluşi
rezilienţa, senzitivitatea, fragilitatea şi capacitatea de pregătire (Sorocovschi, 2007)
Rezilienţa este un termen provenit din limba latină (resilio) şi semnifică o
revenire la starea iniţială. Ea este invers proporţională cu vulnerabilitatea.

10 E
Termenul a fost utilizat pentru prima dată în fizică, iar mai târziu în sociologie,

20 F
fiind considerat ca o proprietate a sistemelor naturale şi umane prin care se face

1/ O
faţă unui potenţial stres. În studiul hazardelor a fost utilizat pentru prima dată de
Timmerman (1981), care îl defineşte ca şi măsura în care un sistem sau o parte a

r. TR
unui sistem are capacitatea de a absorbi o perturbare şi de a-şi reveni după
manifestarea unui hazard. Ulterior, Blaikie şi colab.(1994) definesc rezilienţa ca
abilitatea unei entităţi de a face faţă sau a se adapta unui stres indus de
, n AS
manifestarea unui hazard, fiind un produs al gradului de pregătire planificat în
perspectiva unui potenţial hazard, incluzând măsurile de salvare.
.8 T
După Mac şi Petrea (2003) rezilienţa reprezintă capacitatea geosistemului
de a-şi menţine integritatea structurală şi funcţională în condiţii de perturbaţii,
ol A

precum şi viteza cu care va reveni la condiţii echivalente de echilibru prin

,v IC

asimilarea schimbărilor (daunelor) induse de perturbaţii. Rezilienţa a mai fost

definită prin capacitatea unui sistem, comunitate sau societate expusă hazardelor de
a se adapta prin rezistenţă sau schimbare în scopul dobândirii şi menţinerii unui
IX I Ş

nivel acceptabil de funcţionare UNISDR (2004). Sfera noţiunii de rezilienţa este

largă, incluzând-o şi pe cea de capacitate de rezistenţă.
n. R

Rezilienţa defineşte capacitatea unui sistem de a neutraliza dezechilibrele

apărute prin consumarea riscurilor, sistemul menţinându-şi caracteristicile
A U

structural-funcţionale prin mijloace proprii de autoreglare. Aceste mijloace de

SC

autoreglare rezultă din calitatea componentelor sistemice (resurse naturale, resurse

financiare, capital uman) şi calitatea şi dimensiunea relaţiilor interactive care îi
asigură acestuia funcţionalitatea.
RI

Din definiţiile date termenului de rezilienţă rezultă că în aproape toate

cazurile se pune accentul pe capacitatea de rezistenţă şi de revenire a geosistemului
la starea iniţială şi mai puţin pe modificările structurale şi funcţionale suferite şi pe
viteza de revenire.

72
 Abordări conceptuale

Atributele rezilienţei sunt numeroase, din care mai semnificative sunt:

capacitatea de rezistenţă, capacitatea de adaptare, capacitatea de a face faţă unui
dezastru, capacitatea de revenire la starea iniţială de funcţionalitate a geosistemului.
Rezistenţa este o componentă intrinsecă a vulnerabilităţii şi reflectă
eficacitatea măsurilor de prevenire a hazardelor, posibilităţile de evitare şi de
reducere a pagubelor.
Capacitatea de adaptare reprezintă abilitatea unui individ sau sistem de a
planifica, a se pregăti şi a implementa opţiunile de adaptare (Klein şi colab., 2003).
Capacitatea de a face faţă unui dezastru înseamnă mijloacele prin care
populaţia sau organizaţiile folosesc resursele şi abilităţile disponibile pentru a
rezista consecinţelor adverse care pot duce la un dezastru (UNISDR, 2003).
Capacitatea de adaptare este legată direct de un eveniment extrem, în timp
ce capacitatea de a face faţă unui dezastru implică dobândirea unor cunoştinţe
înainte şi după manifestarea evenimentului extrem.

10 E
Tipurile de rezilienţă au fost categorisite în funcţie de capacitatea de rezistenţă

20 F
la schimbare. Astfel, Dovers şi Handmer (1992), citaţi de Klein şi colab. (2003) au

1/ O
făcut distincţia între rezilienţa activă şi proactivă.
Senzitivitatea a fost definită ca fiind măsura (viteza sau proporţia) cu care

r. TR
se modifică geosistemul sau un component al acestuia în corelaţie cu un factor de
stres a cărui mărime este determinată (Mac, Petrea, 2003). Cu alte cuvinte
senzitivitatea reprezintă capacitatea unui sistem de a-şi modifica atributele şi de a
, n AS
se adapta unei noi stări de echilibru, diferită de cea anterioară.
Dacă, rezilienţa defineşte capacitatea sistemului de a reveni la echilibrul
.8 T
anterior unui anumit eveniment perturbator prin mijloace proprii de autoreglare,
senzitivitatea presupune capacitatea sistemului de a-şi însuşi o nouă stare, de a-şi
ol A

recalibra parametrii calitativi sau cantitativi ai elementelor componente şi implicit

,v IC

funcţionalitatea în condiţii noi. Atât rezilienţa, cât şi senzitivitatea sunt dependente,

mai mult sau mai puţin de vulnerabilitatea sistemelor în cauză, deşi relaţia de sens
invers este la fel de viabilă: cu cât un sistem este mai capabil de a-şi însuşi o
IX I Ş

anumită experienţă şi de a se adapta unei noi stări de echilibru, cu atât

vulnerabilitatea sistemului în cauză este mai scăzută.
n. R

Calităţile „senzitive” ale geosistemului depind atât de caracteristici

intrinseci (gradul de organizare, mărime, etc.), cât şi extrinseci (natura şi
A U

intensitatea presiunilor care se exercită asupra sa). Cu cât gradul de organizare al

SC

unui sistem este mai înalt, cu atât senzitivitatea sa este mai pronunţată.
Fragilitatea este o variabilă de control derivată din asocierea a două
variabile fundamentale. Astfel, fragilitatea rezultă din senzitivitatea unui geosistem
RI

corelată cu rezilienţa sa, ca reacţie la un anumit tip de perturbaţie şi la mărimea

acesteia (Mac, Petrea, 2003). În cazul asocierii unei senzitivităţi ridicate cu o
rezilienţă scăzută geosistemul prezintă o fragilitate înaltă, fiind susceptibil de a
înregistra daune majore în urma producerii unui eveniment extrem.

73
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

Gradul de pregătire este definit ca “totalitatea activităţilor şi măsurilor

luate în avans pentru asigurarea răspunsurilor efective în cazul producerii unui
dezastru, incluzând poliţele de asigurare, avertizarea şi evacuarea temporară a
populaţiei şi a bunurilor dintr-o locaţie ameninţată de un potenţial hazarad”
(UNISDR, 2001).
Există mai multe moduri de abordare a gradului de pregătire, care au fost
grupate de Kirschenbaum (2002), în trei categorii: abordări pe baza atributelor
(existenţa sistemelor de avertizare, conştientizarea riscului etc.), scenarii de
planning, procese psiho-sociale care subliniază procesul personal de luare a
deciziilor. Întrucât există diferenţe între gradul de pregătire al comunităţii şi
indivizii ce o compun este necesar ca analiza acestui component să se desfăşoare
pe un grup ţintă.

3. Indicatorii vulnerabilităţii aşezărilor rurale

10 E
20 F
Este destul de dificil a se stabili toţi indicatorii care intervin în evaluarea

1/ O
vulnerabilităţii aşezărilor rurale. În categorisirea indicatorilor vulnerabilităţii
aşezărilor rurale se pot utiliza mai multe criterii. Astfel, în funcţie de numărul

r. TR
elementelor sau factorilor luaţi în calcul, indicatori vulnerabilităţii pot fi
categorisiţi în simpli, când se are în vedere un singur element sau factor, şi
complecşi, când se au în vedere două sau mai multe elemente sau factori .
, n AS
După natura elementelor şi factorilor, indicatorii vulnerabilităţii pot fi
incluşi în mai multe categorii: spaţiali, fizici, demografici şi umani, socio-
economici şi environmentali.
.8 T
ol A

3.1. Indicatorii spaţiali

În această categorie se includ acei indicatori care reprezintă elemente
,v IC

spaţiale punctuale, liniare sau areale şi a căror distribuţie poate fi discretă sau
continuă. Indicatorii utilizaţi pot reflecta unul sau mai multe aspecte ale teritoriul în
IX I Ş

raport cu unul sau mai multe elemente cum ar fi:poziţia, localizarea, distanţa
arealul, dispersia etc..
Indicatorii de poziţie se exprimă în coordonate geografice sau se pot reda
n. R

pe unităţi şi subunităţi morfologice sau pe intervale de altitudine.

A U

Localizarea se poate face în raport cu centrele urbane şi polarizatoare de

diferite categorii, cu axele de circulaţie, elemente naturale importante etc.
SC

Distanţa are un rol important în evaluarea efectelor generate de evenimente

extreme. Există o relaţie foarte strânsă între distanţă şi intensitatea fenomenului.
Distanţa până la care o anumită manifestare îşi mai păstrează caracterul de
RI

fenomen de risc depinde de mai mulţi factori.

De asemenea, distanţa faţă de centrele polarizatoare, de axele importante
de circulaţie etc. constituie un indicator important în evaluarea vulnerabilităţii
aşezărilor rurale.
74
 Abordări conceptuale

Arealul reprezintă un indicator ce poate indica suprafaţa din vatră sau/şi

extravilan în care se poate extinde evenimentul extrem, suprafaţa împădurită etc.
Unii indicatori spaţiali se obţin prin raportarea elementelor vulnerabile la suprafaţă.

3.2.Indicatorii fizici
Calitatea locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, existenţa şi calitatea
facilităţilor esenţiale (şcoli, dispensare, spitale, pompieri, poliţie), a căilor de
comunicaţie (rutiere, feroviare, aeriene, navale), a reţelelor electrice, de gaze, de
apă potabilă, de telefonie sunt redate prin indicatori fizici.
Calitatea construcţiilor reflectă vulnerabilitatea fizică (Vf) a spaţiului
analizat. Ponderea caselor mai noi se exprimă prin indicele de înnoire edilitară. În
calculul acestuia se iau în considerare numărul de locuitori şi numărul de case
construite într-o anumită perioadă de timp. El se calculează raportând numărul de
case construite într-un anumit interval de timp, la numărul de locuitori actual,

10 E
conform formulei:

20 F
1/ O
In= C.100 /P (%)

r. TR
în care: In –indice de înnoire edilitară;
C - numărul de case construite într-un anumit interval de timp;
P- populaţia actuală a localităţii.
, n AS
Un alt indicator din categoria celor fizici, utilizat în evaluarea
.8 T
vulnerabilităţii aşezărilor rurale este indicele facilităţilor publice.
ol A

3.3. Indicatorii demografici şi umani

,v IC

Această categorie de indicatori au o importanţă deosebită în evaluarea

vulnerabilităţii umane. Dintre indicatorii demografici şi umani cel mai frecvent se
utilizează următorii:
IX I Ş

- mărimea demografică este un indicator de seamă utilizat frecvent în

evaluarea vulnerabilităţii umane a localităţilor rurale. Stabilirea ecartului
n. R

corespunzător fiecărui grad de vulnerabilitate are un caracter subiectiv, depinzând

de specificul aşezărilor din regiunea studiată. Spre deosebire de aşezările urbane,
A U

unde numărul mare al locuitorilor indică un grad ridicat de vulnerabilitate, în cazul

SC

aşezărilor rurale situaţia este, în general, inversă;

- densitatea populaţiei în vatră, adică raportul dintre numărul locuitorilor
şi suprafaţa aşezării indică presiunea pe care o exercită populaţia asupra spaţiului
RI

locuit. Spre deosebire de acest indicator, densitatea fiziologică redă numărul de

locuitori pe un hectar de teren agricol. Acest indicator exprimă presiunea exercitată
de populaţie asupra terenului agricol, adică o bună parte din extravilan şi mult mai
puţin din vatră;

75
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

- indicele de feminizare (nr. femei la 100 de bărbaţi) reprezintă raportul

dintre numărul femeilor şi cel al bărbaţilor. Având în vedere muncile specifice
sectorului primar, un număr mare de femei raportat la 100 bărbaţi, indică de regulă
o stare defavorabilă. Prin constituţia lor fizică, femeile pot face faţă mai greu,
încercărilor unui dezastru natural şi sunt mai predispuse la îmbolnăviri (Goţiu,
Surdeanu, 2008);
- indicele de feminizare specific, pentru grupa de vârstă 15-59 ani pune în
evidenţă procesul de feminizare demografică la nivelul populaţiei active;
- indicele de feminizare specific, pentru grupa de vârstă peste 60 de ani
pune în evidenţă complementar procesul de feminizare al populaţiei;
- indicele de îmbătrânire demografică calculat cu ajutorul relaţiei
I=P≥60/P≤14 pune foarte bine în evidenţă proporţia populaţiei peste 60 de ani faţă
de cea tânără.;
- ponderea populaţiei tinere din populaţia totală constituie, de asemenea,

10 E
un indicator important în aprecierea vulnerabilităţii aşezărilor;
- indicile de dependenţă de vârstă obţinut cu ajutorul relaţiei Id=P(14-59

20 F
ani)/P≤14 +P P≥60 pune în evidenţă foarte bine în evidenţă procesul de îmbătrânire

1/ O
demografică.

r. TR
3.4. Indicatorii social economici
În estimarea corectă a vulnerabilităţii aşezărilor rurale un rol de seamă
, n AS
revine şi indicatorilor social economici, care permit reliefarea particularităţilor
sociale şi economice ale spaţiului studiat. În stabilirea indicatorilor social
economici trebuie avut în vedere faptul că sistemul teritorial prezintă două
.8 T
componente esenţiale (mediul natural şi societatea umană) aflate în relaţii de
ol A

interdependenţă, determinându-şi permanent şi reciproc evoluţia.

Indicatorii sociali trebuie să reflecte o serie de caracteristici cum ar fi:
,v IC

sărăcia, grupurile sociale defavorizate, disabilitatea, nivelul de instruire a

populaţiei, facilităţile esenţiale şi utile, rata divorţurilor, rata de criminalitate etc.
În evaluarea vulnerabilităţii aşezărilor rurale trebuie avut în vedere criterii
IX I Ş

cât mai reprezentative pentru spaţiul cercetat. Astfel, în evaluarea vulnerabilităţii

social economice din Câmpia Transilvaniei, Ramona Raţiu (2007) a luat în
n. R

considerare mai mulţi indicatori: structura populaţiei active, nivelul de instruire al

populaţiei, modul de utilizare al terenurilor, serviciile oferite în cadrul fiecărei
A U

unităţi de habitat etc.

SC

Dintre indicatorii sociali cei mai frecvent utilizaţi sunt cei care reflectă
sărăcia şi grupurile sociale defavorizate. Sărăcia poate fi absolută sau relativă,
nivelul de venit fiind un indicator de bază în determinarea pragurilor de sărăcie.
RI

Pe lângă indicatorii veniturilor şi iau în considerare şi cei care reflectă

condiţiile de viaţă cum ar fi resursele de ordin cultural şi social implicate în
satisfacerea nevoilor umane fundamentale (Molnar, 1998). Trebuie avut însă în
vedere şi faptul că au fost definite două concepte:sărăcia şi sărăcia extremă şi că

76
 Abordări conceptuale

pragul dintre ele are un caracter dinamic. Se poate menţiona faptul că indicatorii
sărăciei pot fi incluşi în două categorii distincte: monetari, care au în vedere
veniturile populaţiei şi non-monetari, care reflectă celelalte aspecte ale sărăciei.
Vulnerabilitatea indusă de condiţiile de locuire au fost apreciate pe baza a
trei tipuri de indicatori (Maria Sandu, Bălteanu, 2005), care pun în evidenţă accesul
la diferite facilităţi (apă curentă, electrică, gaze naturale), supraaglomerarea
(numărul de persoane ce revin pe suprafaţa locuibilă) şi siguranţa locuirii
(ponderea locuinţelor construite din materiale vulnerabile din totalul locuinţelor).
Vulnerabilitatea indusă de lipsa sau insuficienţa facilităţilor esenţiale
(şcoli, dispensare etc.) sau publice (reţele de apă potabilă, electrică, gaze naturale)
se pun în evidenţă prin indicatori calculaţi prin raportarea numărului de clase la
număr elevi, lungimea reţelelor menţionate la număr de gospodării.
Vulnerabilitatea indusă de lipsa sau insuficienţa asistenţei medicale poate
fi evaluată prin raportarea numărului medici la 1000 locuitori, prin rata mortalităţii

10 E
infantile (Maria Sandu, Bălteanu, 2005), etc.
Indicele de sănătate a fost alcătuit din agregarea mai multor indicatori:

20 F
mortalitatea infantilă, speranţa de viaţă, mortalitatea cauzată de boli

1/ O
cardiovasculare, de cancer (Dumitraşci, Iuliana, Armaş, 1998).

r. TR
Din cele expuse rezultă faptul că există numeroşi indicatori sociali parţiali
pe baza cărora se poate calcula indicatorul sărăciei comunitare rurale, cu caracter
integrator, şi realiza hărţi cu distribuţia celor mai sărace unităţi administrative
, n AS
(Chirca, Teşliuc, 1999).
Analiza distribuţiei indicatorilor sărăciei poate fi completată cu cea a
indicatorilor sărăciei calculaţi pe categorii de gospodării după statutul ocupaţional
.8 T
al capului gospodăriei (conform metodologiei INS, CASPIS, citat de Maria Sandu,
ol A

Bălteanu, 2005). Acest indicator reflectă cel mai bine gospodăriile afectate de
fenomenul de sărăcie (şomeri, ţărani şi lucrători pe cont propriu în activităţile
,v IC

agricole).Indicatorii TFR calculaţi în funcţie de mărimea gospodăriei arată o altă

imagine a distribuţiei sărăciei. Indicatorii calculaţi pe categorii de gospodării indică
rate mai mari ale sărăciei în cazul gospodăriilor cu copii.
IX I Ş

Indicatorii sărăciei determinaţi pe categorii de gospodării după statul

ocupaţional şi nivelul de instruire a persoanei declarate cap de gospodărie, precum
n. R

şi pe numărul de copii şi dimensiunea gospodăriei evidenţiază: densitatea,

profunzimea şi severitatea mai mare a sărăciei.
A U

În categoria persoanelor sau grupurilor (categorii) defavorizate Molnar

SC

(1998) include pe cei aflaţi în zona pragului sărăciei, în pericol de a ajunge săraci
din cauze trecătoare (şomaj, boală etc.) şi de lungă durată sau permanentă (un
handicap, apartenenţa la o etnie anume, familia numeroasă şi/sau monoparentală).
RI

În evaluarea şomajului se folosesc doi indicatori de bază, care permit

aprecierea cantitativă a impactul fenomenului asupra comunităţilor rurale (rata
generală a şomajului şi rata şomajului de lungă durată, peste 9 luni). Cei doi
indicatori sunt completaţi şi de alţii: ponderea populaţiei ocupate în agricultură şi în

77
 Riscuri şi catastrofe Victor Sorocovschi

sectorul public din totalul populaţiei ocupate. Ultimul indică gradul de dependenţă
economică faţă de sectorul de stat.
Starea de stabilitate sau instabilitate a pieţei forţei de muncă reflectă destul
de bine riscul la şomaj. Indicele de stabilitate în faţa riscului şomajului a fost
determinat de Liliana Guran , Irena Mocanu (2005) pe baza mai multor indicatori:
rata de variaţie a numărului total de salariaţi pe o perioadă dată ponderea
salariaţilor ocupaţi în activităţi de risc; ponderea populaţiei ocupate în sectorul
primar; rata de variaţie a salariaţilor ocupaţi în primele cinci activităţi; coeficientul
de asigurare a locurilor de muncă în localitatea de domiciliu şi numărul de şomeri
aflaţi în căutarea altui loc de muncă.
Dintre indicatorii economici menţionaţi anterior (indicele de sărăcie
umană, rata inflaţiei, rata şomajului) se mai pot menţiona şi indicatori economici
sectoriali, care au în vedere ponderea terenului arabil şi a culturilor agricole din
suprafaţa totală, gradul de dependenţă faţă de activităţile agricole, producţia

10 E
vegetală şi animală raportate la număr de locuitori, veniturile realizate în unităţile
comerciale şi nonagricole etc.

20 F
1/ O
3.5. Indicatorii environmentali

r. TR
Această categorie include acei indicatori care reflectă atributele
evenimentelor extreme (intensitatea, durata, frecvenţa, arealul afectat etc.),
ponderea pădurilor din totalul suprafeţei aşezării, gradul de degradare a solului,
, n AS
suprafaţa şi tipul ariilor protejate etc.
.8 T
BIBLIOGRAFIE
ol A

1. Alcantara-Ayala I. (2002), Geomorphology, natural hazards, vulnerability and preventionof

,v IC

natural disasters in developing countries, Geomorphology, vol. 47, Issues 2-4, octombrie 2002 .
2. Armaş, Iuliana (2005), Precizări terminologice: hazard, risc, vulnerabilitate, Terra, anul XXXII
– XXXIV (LII – LIV), Bucureşti, 2005.
IX I Ş

3. Bălteanu D., Alexe Rădiţa (2001), Hazarde naturale si antropogene, Edit. Corint, Bucureşti.
4. Bălteanu, D., Costache, Andra, Tanislav, D.(2003), Modificările mediului şi vulnerabilitatea
aşezărilor umane. Aplicaţii la Subcarpaţii Getici şi Piemontul Getic, Analele Universităţii
n. R

Valahia, Târgovişte, Seria Geografie, 3.

5. Bălteanu, D., Şerban, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O evaluare
A U

interdisciplinară a incertitudinilor, Edit. C.N.I.Coresi, Bucureşti, 231 pp

6. Bălteanu, D., Costache, Andra (2006), Conceptul de vulnerabilitate. Aplicaţii în geografie,
SC

Revista Geografică, tom 12, pp. 5-12.

7. Benedek, J. (2002), Riscurile umane, în Sorocovschi, V., editor, Riscuri şi catastrofe, Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
8. Blaikie, P., Cannon, T., Dabis, I. Wisner, B.(1994), Natural hazards, people’s vulnerabilty and
RI

disasters, Routledge, London and New York.

9. Bogdan Octavia (2003), Riscul de mediu şi metodologia studierii lui. Puncte de vedere,Riscuri şi
catastrofe, vol. II, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.
10. Brooks N., Adger W.N., Kelly P.M. (2005), The determinants of vulnerability and adaptive capacity
at the national level and the implications for adaptation, Global Environmental Change, 15.

78
 Abordări conceptuale

11. Cannon, T.(1994), Vulnerability Analysis and Natural Disasters, Disasters, Development and
Environment Wiley, Ed. Varley, A., West Sussex, UK.
12. Dauphiné A. (2001), Risque et catastrophes , Armand Colin, Paris.
13. Dumitrache, Liliana, Armaş, Liliana (1998), The health state of the Romanian population during
the transitrion period, In GeoJurnal, 44, p.151-160.
14. Erdeli, G, Cucu, V. (2005), România Populaţie. Aşezări umane. Economie, Editura Transversal,
Bucureşti.
15. Goţiu, Dana, Surdeanu, V. (2007), Evaluarea vulnerabilităţii şi a rezilienţei comunităţilor
umane din Ţara Haţegului, în Riscuri şi catastrofe, nr. 4, an VI, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, pp. 201-211. 28.
16. Grecu, Florina (2004) , Hazarde şi riscuri naturale, Edit. Universitară, Bucureşti, 168 pp. 29.
17. Ianoş I. (1994) – Riscul în sistemele geografice, SCC, XLI, Edit. Academiei, Bucureşti.
18. Ianoş I. (2000) – Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Edit. Tehnică, Bucureşti.
19. Klein J.T. Richard, Nicholls J. Robert, Talla Frank (2003) – Resilience to natural hazards: How
useful is this concept?, Environmental Hazards, no. 5, Elsevier
20. Guran, Liliana, Turnock, D. (2001), A preliminary assessement of social risk in România,
Geojurnal, 50.

10 E
21. Guran-Nica, Liliana, Roznovieţchi, Irena (2002), Rolul vulnerabilităţii sociale în determinarea
“vulnerabilităţii locului”. Studiu de caz -Carpaţii şi Subcarpaţii din judeţul Buzău, Revista

20 F
Geografică, t. VII.

1/ O
22. Mac, I., Petrea, D. (2002), Polisemia evenimentelor geografice extreme, în Sorocovschi, V.,
editor, Riscuri şi catastrofe, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

r. TR
23. Odeh, D.J. (2002), Natural hazards vulnerability assessment for statewide mitigation planning
inRhode Island, Natural Hazards Review, 3(4).
24. Pigeon, P.(2005), Geographie critique des risques, Economica Anthropos, Paris.
25. Raţiu, Ramona Flavia (2007), Potenţialul socio-economic şi natural în aprecierea
, n AS
vulnerabilităţii aşezărilor rurale din Câmpia Someşană, în Riscuri şi catastrofe, nr. 4, an VI,
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
26. Raţiu, Ramona, Sorocovshi, V., Vodă, M.(2009), Evaluation criteria for the vulnerability of
.8 T
rural settlements, în Management of Technological Changes, Proceedings of the 6 th Internatioal
Conference on Management of Technological Changes, BOOK II, September 3rd-5th, 2009,
ol A

Alexandroupolis, Greece, ISBN 978-960-89832-8-1.

27. Segnestam L. (2004) , Poverty and Vulnerability to Environmental Stress: Working withMultiple
,v IC

Dimensions of Poverty. SEI Briefing Note, Poverty and Vulnerability Programme, Stockholm
Environment Institute, Stockholm, Suedia, august 2004.
28. Simpson, D.M., Human, R.J. (2008), Large-scalevulnerability assessments for natural hazards,
IX I Ş

Natural Hazards, 47.

29. Sorocovschi, V. (2007), Vulnerabilitatea componentă a riscului. Concept, variabile de control,
tipuri şi modele de evaluare, în Riscuri şicatastrofe, nr. 4, an VI, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
n. R

Napoca.
30. Sorocovschi, V. (2006), Categoriile de atribute ce definesc evenimentele extreme. Un punct de
A U

vedere. în vol ”Riscuri şi catastrofe “, 3, an V, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, ISSN
1584-5273.
SC

31. Sorocovschi, V., Vodă, M., Raţiu Ramona (2008) , „Characteristics of natural hazards”, in
Environmental problems and development, Published by WSEAS Press, Bucharest, pages.
32. Surd, V.,Puiu, V., Zotic, V., Moldovan, C. (2007), Riscul demografic în Munţii Apuseni, Edit.
RI

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

33. Tanislav, D., Costache, Andra, Murătoreanu, G.(2009), Vulnerability to natural hazards in
Romania, Studii şi cercetări de geografie şi protecţia mediului, An 8, nr.8.
34. Wisner, B., Blaikie, P., Cannon, T., Davis, I. (2004), At Risk, Second edition. Natural hazards,
people’s vulnerability and disasters, Routledge, London and New York.

79