Ce înseamnă să fii european?

Acum ceva timp mi s-a pus o întrebare pe care o primesc majoritatea copiilor : „Ce vrei
sa te faci când vei fi mare?”. Micuță și iubitoare față de profesoara de română, ajunsesem să
admir ceea ce face pentru noi, să iubesc materia pe care ne-o predo. Ei bine, revenind la
intrebarea care mi-a fost adresată, am răspuns cu sinceritate:„PROFESOR”

DE CE ACEASTĂ MESERIE?

Interesantă întrebare. Pentru ca prin acest mod îi pot face pe oameni să se autodepășească
așa cum nu o vor face niciodată. Doar prin acest mod îmi voi putea sa-mi depasesc limitele, voi
putea sa îi formez pe altii, dar voi reusi sa ma modelez , de fapt, pe mine.

O lungă perioadă de timp s-a stabilit importantă deosebire a dimensiunii cognitive în ceea
ce privește procesul instructiv-educativ, considerându-se că educaţia nu înseamnă doar
acumulare de informaţii, de cunoştinţe care apoi pot fi valorificate practic; cu timpul, s-a
constatat că şi dimensiunea psiho-socială joacă un rol semnificativ în activitatea educativă.

Cele care pot exercita reușita cu privire la elev sau la student sunt reprezentate de:
climatul psihosocial al orelor de curs, seminarul sau de lucrările practice și atmosfera generală
care predomină. În ceea ce privește activitatea de învăţare au loc interacţiuni repetate între
profesor şi elevi care pot conduce la influenţare reciprocă şi la atingerea tuturor obiectivelor
propuse.

Cu alte cuvinte, un profesor european se implica în activitatea didactică cu întreaga sa

personalitate, investeşte moral, îşi împărtăşeşte experienta cognitivă şi de viaţă cu elevii săi,
stabilind anumite raporturi, anumite relaţii cu aceştia. Relaţiile pe care le stabileşte cu aceştia
depind atât de structura sa de personalitate şi de stilul de conducere a activităţii educative, cât şi
de trăsăturile individuale şi de grup ale studenţilor. Profesorul trebuie să se ocupe de fiecare
student în parte, mai ales la seminarii şi la laboratoare, dar fără a neglija grupul. Este necesar să-
şi stimuleze studenţii pentru a colabora şi pentru a-i transforma în parteneri în actul didactic
pentru că, conform definiţiei, cei care sunt parteneri într-o anumită activitate, fac tot posibilul
pentru că acea activitate să se desfăşoare în condiţii normale.

În activitatea educativă e necesară o relație profesor-elev. Pentru că această relaţie să se

comprime, profesorul trebuie să-l investească pe elev cu o anumită credibilitate, cu o anumită
putere, să-l considere o persoană matura, responsabilă pentru tot ceea ce face şi ceea ce gândeşte.
Acesta nu ar trebui considerat un un obiect al acţiunii educaţionale, ci un subiect al acesteia, un
participant activ la propria formare.
 În ceea ce îi privește pe elevi, aceștia sunt învăluiți de anumite stări, de anumite trăsături
de caracter: colegialitate, invidie, egoism, altruism, spirit de competiţie, etc. Toate aceste
trăsături trebuie să fie cunoscute de către profesor pentru a le diminua pe cele conflictuale care
exista între elevi şi pentru a le valorifica la maxim pe cele cu caracter pozitiv.

Un profesor european trebuie să dețină competențele cu privire la:

-programele europene în domeniul eduactiei;

-organizarea sistemelor şcolare din alte ţări europene;

-competențele de comunicare:de a asculta activ; de a formula întrebări relevante; de a reformula

anumite enunţuri pentru a le face inteligibile pentru elevi; de a susţine discuţii libere cu elevii, de
a crea oportunităţi de feed-back elevilor;

- competenţele psihopedagogice şi didactico-metodologice;

Nu trebuie uitat faptul că, activitatea profesorului european este sprijinită de o serie de
programe ca: Agenda Lisabona, Procesul de la Bologna, Procesul Copenhaga.

În concluzie, un profesor european are de îndeplinit numeroase sarcini, care vor cere mult
devotament pentru profesie, tact pedagogic, respect pentru ceilalţi (mai ales pentru elevi),
tratarea lor ca pe nişte fiinţe egale lui şi desfăşurarea activităţii didactice ca partener al elevului,
ca sfătuitor şi, mai ales, ca educator.