PSIHICUL UMAN ESTE EXPRESIA VIETII DE RELATIE, FUNCTIE A MATERIEI SUPERIOR

ORGANIZATE (CREIERUL), CONSTRUCTIE SUBIECTIV-CONSTRUCTIVA A REALITATII

OBIECTIVE, CONDITIONAT SI DETERMINAT SOCIAL-ISTORIC.

2.MANIFESTARI PARTICULARE ALE PSIHICULUI

3.IPOSTAZELE SI NIVELURILE PSIHICULUI

IPOSTAZE: CONSTIENT:CONSTIINTA ESTE O FORMA SUPREMA DE PSIHIC PRIN

CARE SE REALIZEAZA INTEGRAREA SUBIECTIV-ACTIVA A TUTUROR
FENOMENELOR VIETII PSIHICE SI CARE PERMITE RAPORTAREA CONTINUA A
INDIVIDULUI LA MEDIU.

SUBCONSTIENT, CUPRINDE TOATE ACTELE CARE AU FOST CANDVA CONSTIENTE,

DAR CARE, IN PREZENT, SE DESFASOARA IN AFARA CONTROLULUI CONSTIENT

Conserva amintiri, automatisme, deprinderi

Plasat intre constient si inconstient

Orientat spre constient

Rol de a media trecerile de la constient la inconstient

INCONSTIENT ESTE NIVELUL PRIMAR, BAZAL, DE PROFUNZIME AL ORGANIZARII

PSIHICULUI, CARE, DESI ACONSTIENT, INFLUENTEAZA PSIHISMUL.

Rezervor al tendintelor infranate, inabusite, refulate

Haos, pulsiuni oarbe, dezorganizate

Formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile

personalitatii

P.P-Neveanu – alter ego, Freud – inconstientul individual, C.G. Jung – inconstientul colectiv

Procese cognitive senzoriale

Senzațiile

Realizeaza prima si cea mai simpla legatura informationala pentru ca reprezinta cunoasterea
unei insusiri separate a unui obiect sau fenomen in momentul in care acesta actioneaza asupra
simturilor.

Însușirile senzatiilor

1. Calitatea- este însușirea care diferențiază o senzație de alta ( vizual de auditiv, de olfactiv,etc.)

2. Intensitatea- senzația este proporțională cu ce a stimulului

3. Durata- senzației corespunde în general duratei acțiunii stimulului însă trebuie ținut cont de
perioada de latență (senzația nu apare imediat după acțiunea stimulului) și de efectul de postactiune
(se referă la faptul că după încetarea acțiunii stimulului se menține câteva miimi de secundă).
4. Tonalitatea afectivă- se referă la faptul că senzațiile sunt însoțite de trăiri afective plăcute sau
neplăcute (aceasta depinde de natura stimulului și de experiența anterioară a subiectului și de
atitudinile pe care și le-a format).

5. Valoarea informațională- se referă la faptul că senzațiile reflectă însușiri ale obiectelor exterioare,
gradul de încordare musculară, direcția de orientare a mișcărilor și stările interne legate de satisfacerea
trebuințelor fundamentale.

Legile senzațiilor

1. Legea intensității- un excitant produce o senzație numai dacă atinge o anumită intensitate care
depășește un anumit prag numit prag absolut.

2. Legea adaptării- se referă la modificarea sensibilității analizatorului sub acțiune repetată a

stimulului.

3. Legea contrastului- constă în scoaterea reciprocă în evidență a doi stimuli cu caracteristici contrare.

4. Legea sensibilizării- constă în creșterea sensibilității unui analizator datorită interacțiunii sale
funcționale cu ceilalți ( spălatul cu apă rece pe față crește acuitatea vizuală).

5. Legea sintezei- constă în faptul că stimularea unui analizator produce efecte senzoriale ( stimularea
sonoră poate produce efecte cromatice).

6. Legea compensației- constă în faptul că insuficienta dezvoltare a unei modalități senzoriale sau
chiar lipsa ei duce la perfecționarea alteia ( persoanele nevăzătoare dezvoltă sensibilitatea tactilă).

7. Legea semnificației- dacă un stimul este foarte impotant pentru o persoană, atunci el este repede și
bine recepționat chiar dacă intensitatea lui este mai mică.

2. PERCEPTIILE

Fac posibila obtinerea de imagini primare si informatii despre totalitatea insusirilor concrete
ale obiectelor si fenomenelor lumii cand acestea actioneaza asupra simturilor.(sunt imagini primare
pentru ca apar doar in relatie directa cu obiectul – am vazut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele)

Fazele percepției

1. DETECTAREA – constă în sesizarea prezenței obiectului în câmpul perceptiv (orientarea

spre stimul)

2. DISCRIMINAREA – constă în detașarea stimulului de fond și remarcarea acelor însușiri

care-l deosebesc de alții asemănători(diferentierea stimulului intre altii inconjuratori, fara a sti ce e)

3. IDENTIFICAREA –constă în recunoașterea obiectului (recunoasterea stimulului – cu

ajutorul memoriei)

4. INTERPRETAREA –constă în stabilirea semnificației obiectului perceput, a importanței lui

pentru subiect, a posibilei sale utilizări în activitate (numirea stimulului, intelegerea cauzelor aparitiei
lui – prin gandire si limbaj)

3. REPREZENTARILE
Sunt imagini secundare ale obiectelor si fenomenelor concrete ale lumii care au loc in absenta
actiunii acestora asupra simturilor.

Proprietățile reprezentărilor

1. Figurativitatea- reprezentările redau ceea ce este tipic pentru obiect adică însușirile concrete,
intuitive de formă, mărime, culoare;

2. Operativitarea- reprezentarea este o reconstrucție operatorie care nu se poate realiza decât în

prezența operațiilor intelectuale și a limbajului;

3. Panoramizarea- reprezentarea reconstituie în plan mintal și apoi redă intagral și simultan toate
informațiile despre obiect (un cub nu poate fi perceput decât ca având trei fețe în timp ce la nivelul
reprezentării se pot reda toate fețele sale);

4. Integrarea- reprezentările realizează o reunire a dimensiuni sensibile cu cea intelectuală astfel încât
se poate spune că ”fiecărei figuri îi corespunde un sens și fiecărui sens o figură”.

SINTEZA

Senzatiile ne informeaza asupra insusirilor concrete, izolate ale obiectelor (culoare, temperatura,
duritate…) fara a ne permite sa stim despre ce e vorba. Prelucreaza informatii concrete, simple prin
functionarea separata a simturilor si determina formarea imaginii senzoriale, care e simpla, non-
figurala

Perceptiile ne informeaza despre obiecte in intregime, aducandu-ne un plus de informatii despre

forma, structura, marimea, pozitia in spatiu. Prelucreaza informatiile provenite din corelarea mai
multor simturi si determina formarea unei imagini complexe, cu toate detaliile structurale si cromatice,
situata pe un fond.

Reprezentarile ne permit utilizarea imaginii despre obiecte si fenomene in absenta lor. Utilizeaza
operatii intelectuale (analiza, comparatie, generalizare…) si prelucreaza informatii deja pastrate in
urma perceptiilor anterioare si determina aparitia unor imagini secundare, schematice, panoramice.

Procesele cognitive superioare

GANDIREA

Procesul gandirii consta intr-o serie de transformari mintale = OPERATII, care sunt:

Analiza: operatia de descompunere în minte a unui obiect în elementele sale componente

si de apreciere a semnificatiei fiecărui element în cadrul întregului;

Sinteza: este operatia de reconstituire în minte a unui obiect (întreg) din elementele sau
însusirile sale, date separat. Sinteza este operatia inversă analizei;

Comparatia: este operatia gândirii de stabilire a asemănărilor si deosebirilor dintre

obiecte, pe baza unui criteriu clar formulat. Se pot realiza multiple comparaţii, simple sau combinate,
pe baza unor criterii diverse.

Abstractizarea: este operatia de sesizare si retinere a unor însusiri fundamentale ale

obiectelor si eliminarea unor caracteristici mai putin importante ale acestora;
 Concretizarea: este operatia inversa abstractizarii, de aplicare a notiunilor, principiilor si
legilor generale în diversitatea laturilor si formelor particulare ale realului;

Generalizarea: presupune extinderea unei însusiri, notiuni, principiu, legi asupra tuturor
cazurilor particulare care posedă proprietătile date;

Individualizarea: este operatia inversa generalizarii, de extragere a unui singur caz dintr-o
multime cu aceleasi caracteristici/insusiri generale, si identificarea unor particularitati unice pentru
cazul (individul) in cauza.

IMAGINAȚIA

IMAGINATIA este procesul cognitiv superior prin care se produc imagini si proiecte noi pe
baza prelucrarii (combinarii si transformarii) datelor din experienta anterioara Numai omul este
capabil de performanta realizarii unitatii dintre trecut, prezent si viitor = de a IMAGINA.
IMAGINATIA este un proces psihic cognitiv complex care apare in contextul eforturilor omului de a
se adapta la mediu; ea apare pe o anumita treapta a dezvoltarii psihice umane, dupa dezvoltarea
reprezentarilor, achizitia limbajului, evolutia gandirii si imbogatirea experientelor de viata.
IMAGINATIA se manifesta sub forma unei constructii imagistice, rezultata in urma operarii
cu imagini mentale a carui caracteristica este NOUTATEA rezultatelor ei.
Functiile imaginatiei
Cea mai importantă funcţie este cea de anticipare, proiectare prin intermediul căreia imaginaţia
joacă un rol fundamental în anticiparea şi proiectarea viitorului.
A doua funcţie majoră a imaginaţiei este cea constructiv-creativă prin intermediul căreia este
implicată în funcţia creatoare a conştiinţei, precum şi ca suport procesual-dinamic al creativităţii.
A treia funcţie a imaginaţiei este cea de descărcare, de catharsis jucată nu doar de imaginarul
oniric (visul ca descărcare pulsională), dar şi de actele obişnuite de imaginare – mai ales ale propriului
eu – într-o realitate alternativă, cel mai adesea favorabilă individului

ATENȚIA

Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei

psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale
şi cognitive.

Însuşirile atenţiei

1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia simultan.
Volumul mediu al atenţiei este de 5-7 elemente.

2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui obiect,
fenomen sau acţiune. Ea creşte odată cu vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50 minute la adulţi).

3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui obiect şi inhibarea altor factori perturbatori.

4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai multor obiecte în mod simultan. De
exmplu, un elev poate asculta ce spune profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.
 5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi orientarea de la un obiect la altul în intervalele
cerute de desfăşurarea activităţii. De exemplu, piloţii aparatelor de zbor trebuie să perceapă rapid o
multitudine de stimuli care variază în timp.

PROCESE PSIHICE REGLATORII

 MOTIVATIA
Motivația este totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie înnăscute, fie dobândite,
conștientzate sau nu, simple trebuințe sau idealuri abstracte. Motivaţia reprezintă toţi acei

Formele motivaţiei

1.Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă

Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări premiale (laudă, încurajare) şi se soldează cu efecte
benifice asupra activităţii şi relaţiilor interumane.

Motivaţia negativă este produsă de stimuli aversivi (ameninţare, blamare, pedeapsă) şi se soldează
cu efecte de abţinere, evitare şi refuz.

2.Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă

Motivaţia intrinsecă are sursa generatoare în interiorul psihismului subiectului.
Motivaţia extrinsecă are sursa în exteriorul psihismului subiectului (subiectul este motivat
de altcineva sau de altceva).

3.Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă.

Motivaţia cognitivă acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive (gândire,memorie,
imaginaţie). Ea se traduce prin nevoia de a înţelege, a explica, a rezolva.
Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor
persoane, de a se simţi bine în compania altora.

VOINŢA

Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale
şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii
obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.

Calităţile voinţei

1. Puterea voinţei se exprimă în intensitatea efortului depus de o persoană pentru a depăşi

obstacolele şi atinge scopurile .Slăbiciunea voinţei reprezintă incapacitatea de a realiza efortul
voluntar cerut.

2. Perseverenţa presupune relizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de timp, chiar şi

în condiţii extrem de dificile.Opusul perseverenţei este încăpăţânarea- urmărirea unor scopuri când
împrejurările nu oferă şanse de reuşită.

3. Independenţa voinţei- tendinţa constantă de a lua hotărâri în baza chibzuinţei proprii. Acestă
calitate nu se identifică cu lipsa de receptivitate faţă de opiniile celor din jur. Ea implică atitudine
critică faţă de opiniile personale şi ale celorlalţi. Opusul ei este sugestibilitatea.
 4. Promptitudinea reprezintă rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie complexă şi
adoptă hotărârea cea mai potrivită.Opusul ei este nehotărârea

AFECTIVITATEA

Dacă raţiunea poate fi reprodusă de calculator (inteligenţa artificială), afectivitatea este doar
apanajul omului.

Procesele afective sunt procese psihice care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect sub formă
de trăiri. Prin urmare, nu obiectul în sine determină o trăire,ci relaţia dintre subiect şi obiect.

Proprietăţile proceselor afective

1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în jurul
celui negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor.
Exemplu: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ură
2. Intensitatea indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune trăirea afectivă.
3. Durata constă în întinderea sau persistenţa în timp a trăirilor afective.
Exemplu: un sentiment poate dura un an, doi ani sau toată viaţa.

4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleiaşi trăiri, fie trecerea de la o
stare afectivă la alta.Mobilitatea diferă de fluctuaţie care desemnează trecerea de la o stare la alta fără
motiv, fiind semn de patologie sau imaturitate.

5. Expresivitatea- capacitatea proceselor afective de a se exterioriza. Exteriorizarea se face prin

intermediu expresiilor emoţionale: mimică, pantomimică, gestică, modificări de natură vegetativă,
schimbarea vocii.

Metodele folosite in psihologie

Observatia

Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta,

sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si a
contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare nu
numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte.

Chestionarul

Un chestionar este un instrument de cercetare constand dintr-o serie de intrebari si a altor solicitari
in scopul de a aduna informatii de la persoane. Chestionarul a fost inventat de Sir Francis Galton.

Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din partea celui
ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri standardizate care il face
simplu pentru a aduna date.

Experimentul

Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la dispozitie cea mai
importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu grija conditiile - de multe ori
intr-un laborator – si face masuratori pentru a descoperi relatiile cauzale dintre variabile. O variabila
este un atribut care poate lua diferite valori.

Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii

controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza’’ formulata de
ipoteza. ,,Efectele’’ formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta, deoarece aceasta prin
ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.

Testele

Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta, care
permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa se poata
diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un pronostic asupra
evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite
conditii:

- validitate – sa masoare exact ceea ce isi propune;

- fidelitate – sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua
aplicare;
- standardizare – sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i
favoriza pe unii si defavoriza pe altii;
- etalonarea – stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute,
pentru a se cunoaste valoarea lor.