Matei Basarab - trista poveste a sfârșitului domnitorului și a

rămășițelor sale pământești

S-au scurs 365 de ani de la plecarea din această lume a celui mai pios și mai vrednic dintre domnitorii români.
Răpus de „o boală fără leac”, fiind „slab şi apucându-l adâncile bătrâneţe”, Matei Basarab, domnitorul Țării
Românești, se stingea, la vârsta de 66 de ani, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 1654, așa cum ne spune cronicarul „stând
în jilțul domnesc, la locul ce-i plăcea de obicei, sub cerul senin”, la „începutul primăverii senină ca și cugetul lui“
(N. Iorga). Matei Basarab nu s-a bucurat de liniște nici după moarte. Mormântul său de la Târgoviște a fost profanat
de mai multe ori, atât de seimeni cât și de turci, şi osemintele împrăştiate.

Ultimul an de domnie al lui Matei Basarab fusese tulburat de nelegiuirile dorobanţilor şi seimenilor, răsculaţi
împotriva domnitorului, pentru că acesta nu le plătise lefurile aşa cum promisese înainte de bătălia de la Finta (17
mai 1653). Profitând de o ieşire a lui Matei Basarab spre Argeş, la 20 martie 1654, la înapoiere, seimenii (arnăuți)
răsculaţii „i-au închis porţile şi i-au ieşit înainte[...] oprind pe domnul lor ca să nu mai între în cetate, zicând că de
acum înainte nu le mai trebue să le fie lor domn, ci, sau să iasă din ţară, sau să se călugărească“. Aşa l-au oprit pe
domn timp de trei zile, să nu mai intre în cetatea Târgoviştei, silindu-l să le promită mari sume de bani.
Pentru primăvara anului 1654, domnitorul hotărăşte să se confrunte cu răsculaţii, având şi sprijinul tătarilor şi al
principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea. N-a mai apucat să-şi îndeplinească acest plan, căci se va stinge din viață în
dimineaţa zilei de 9 aprilie. De fapt, decesul a survenit în urma otrăvirii rănii de la picior căpătate la Finta, de către
un medic polon plătit de boierii de la curte vânduți domnului moldav Vasile Lupu.
Domnitorul a fost îngropat, cu tot ceremonialul cuvenit, la biserica domnească din Târgovişte, deşi dorința cea de pe
urmă fusese să fie depus pentru veșnicie la ctitoria sa de la Costeștii Vâlcei, la Sfânta Mănăstire Arnota.
Se sfârșea din viață voievodul care a zidit cele mai multe lăcaşuri sfinte, decât oricare alt domnitor. Istoricul
Constantin C. Giurescu l-a numit, pe bună dreptate, „cel mai mare ctitor al neamului nostru“. Călătorul sirian Paul
de Alep era încredințat că Matei Basarab a înălţat o sută cincizeci de biserici, luându-le în considerare, desigur, şi pe
cele ridicate de cler sau boierime. Această cifră poate părea exagerată, însă cei mai mulți istorici consideră că
voievodul a ridicat din temelie peste treizeci de biserici la care se adaugă refacerea multor altora. Să nu uităm de
lăcașurile ridicate de Matei Basarab la Muntele Athos, la sud de Dunăre, în Ardeal și Moldova.
La un an după moartea lui Matei Basarab, a izbucnit marea răscoală a seimenilor, dorobanţilor şi roşiorilor, cărora li
s-au alăturat ţărănimea şi populaţia nevoiaşă din Bucureşti. Răsculaţii au jefuit peste tot; nici bisericile şi mănăstirile
din Ţara Românească nu au fost cruţate. Un document de la 19 iunie 1667, arată că şi mănăstirea Arnota a căzut
pradă jefuitorilor.
Osemintele vrednicului voievod și ale familiei lui vor avea o soartă foarte tristă, care ne-a fost redată de hrisovul lui
Grigore Ghica voievod, din 5 august 1661, care, pe lângă dania care o acordă mănăstirii - moşia Măceşul - spune că
Matei Basarab „au făcut şi această mănăstire Arnota den temelia ei, făgăduind cum să-i zacă oasele acolo, fiind o
mănăstire în lături şi departe de răutăţi, către munte. După aceia s-au întâmplat lui Matei voievod moarte la scaun la
Târgovişte şi l-au îngropat în tinda bisericii domneşti iar apoi, fiind multe răutăţi şi robii în ţară de limbă străină, i-au
scos oasele afară şi au stătut câtăva vreme acolo în besearecă. Iar deacă stătu Mihnea a fi domn ţării în urma lui
Constantin Vodă [Şerban Basarab, zis „Cârnul“], fiindu-i oasele tot dezgropate, le-au trimis cu cinste tocma acolo la
această mănăstire Arnota, precum au fost poftit până era în viaţă“.
Preda Brâncoveanu aduce osemintele unchiului său la ctitoria de la Arnota, în vremea şi cu sprijinul domnului
Mihnea al III-lea (1658-1659). Piatra tombală din marmură albă care se poate vedea și astăzi în pronaosul bisericii, a
fost lucrată cu multă măiestrie de meşterul sibian Elias Nicolai (slovac de origine), are gravată stema ţării cu vulturul
purtând crucea în cioc, trofee şi arme, soarele şi luna, şi textul inscripţionat de jur împrejurul lespedei funerare:
„Aici zace Matei Basarab, din mila lui Dumnezeu odinioară stăpân şi domn al Ţării Româneşti, bărbat înţelept,
îndurător şi milostiv, întemeietor şi înnoitor a multe biserici şi mănăstiri, niciodată biruit, ci biruitor şi a multe
învingeri învingător preaslăvit, înfricoşător duşmanilor, prietenilor de folos, îmbogăţitor al ţării sale, cel ce, cu multă
bogăţie şi întru toate îndestulat, în lină pace a domnit douăzeci şi trei de ani [sic!]; a adormit întru domnul în cinstite
bătrâneţi, în anul Domnului 1654“.
Referitor la mormântul voievodal, există o însemnare foarte interesantă a lui Grigore Tocilescu, din anul 1887,
privind deshumarea osemintelor lui Matei Basarab de către Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului în anul 1867:
“Superiorul mănăstirii îmi spune, că acum 20 de ani, Episcopul de Râmnic, Calinic, fiind egumen Kesarie
Rădulescu, a dezgropat oasele lui Matei (capul şi fluierele picioarelor) şi, după ce le-au făcut parastas, le-a pus iarăşi
la loc”. Scopul deshumării a fost acela de a se face slujba creştinească a rămăşiţelor omeneşti care fuseseră scoase şi
aruncate de seimeni din mormântul de la Curtea Domnească din Târgovişte.
Vremurile și oamenii au fost prea crude cu acest mare domnitor. Pentru viaţa sa, trăită în mare sfinţenie şi cu multă
dragoste pentru Dumnezeu, pentru mulţimea ctitoriilor bisericeşti şi pentru apărarea credinţei creștine şi a valorilor
acestui neam, Matei Basarab merită să fie aşezat în sinaxarul ortodox, alături de străbunul său, Sfântul Neagoe
Basarab şi de strănepotul său, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.
Un autor anonim scrijelea, pe o cărămidă de la Târgovişte, următoarele slove: „[…]mai bun domn decât Mateiiu
vodă n-au fost niciun domn”...
Galerie de imagini
Matei Basarab - trista poveste a sfârșitului domnitorului și a rămășițelor sale pământeștiMatei Basarab - trista
poveste a sfârșitului domnitorului și a rămășițelor sale pământeștiMatei Basarab - trista poveste a sfârșitului
domnitorului și a rămășițelor sale pământeștiMatei Basarab - trista poveste a sfârșitului domnitorului și a rămășițelor
sale pământeștiMatei Basarab - trista poveste a sfârșitului domnitorului și a rămășițelor sale pământești