Cetatea de scaun a Sucevei. O ipoteză

«The Suceava fortress. A hypothesis»

by Ştefan S. Gorovei

Source:
Annals of Putna (Analele Putnei), issue: 2 / 2008, pages: 15­24, on www.ceeol.com.
ŞTEFAN S. GOROVEI

CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI. O IPOTEZĂ

Caracterizările evocate în comunicarea precedentă1 definesc, după cum s-a

precizat, atributul imperial al Sucevei, al cetăţii de scaun – nastoln\i (sau
pr{slavn\i nastoln\i) grad, după formula care se regăseşte în mai multe
locuri în vechile cronici slavo-române. Asupra acestei formule năzuiesc a stărui în
cele ce urmează, orientând căutarea doar sub raport terminologic, spre a vedea dacă
ea acoperă o realitate (şi care anume), sau dacă avem de-a face cu o metaforă, o
formulă retorică sau poetică, folosită indistinct, ambiguu şi confuz, pentru a
desemna orice loc unde rezida (ori se afla) domnul ţării. Dacă din această căutare
se vor putea desprinde şi concluzii de un interes mai larg, folositoare cercetării
istoriei sucevene, va fi cu atât mai bine.
*
Anul 1388 aduce primele menţiuni ale Sucevei. În lunea primei săptămâni
a Postului Mare este datată scrisoarea lui Petru I, emisă ú gorod{ Socav{2, ceea
ce s-a tradus „în cetatea Sucevei”. În vara aceluiaşi an, la 18 august, între oraşele
supuse jurisdicţiei episcopului armenesc din Liov, catolicosul Theodoros al II-lea
trecea şi oraşul Ciciov, adică Suceava3. Atrăgând atenţia asupra acestei menţiuni
care trece în continuare neobservată (într-atâta, încât până astăzi nu avem o
traducere românească a acestui document !), am subliniat, mai demult, faptul că
vreme de trei secole „evoluţia Sucevei stă sub semnul acestei dualităţi: cetatea şi
oraşul”4, fiecare cu propria sa conducere şi administraţie. Cetatea îşi avea portarul
său, pârcălabul, mai apoi hatman şi pârcălab de Suceava; oraşul (târgul) avea
şoltuzul (românesc şi armenesc) cu pârgarii din partea orăşenilor (români şi
armeni) şi vornicul din partea domniei; pentru ţinut vor veni marii vătafi. Această
dualitate se reflectă, în mod corespunzător, în terminologia folosită pentru a
desemna cele două unităţi – domeniu în care contribuţia din 1977 a Renatei

1
Maria Magdalena Székely, Atributele imperiale ale cetăţii Suceava, în acest număr al
revistei, p. 5–14.
2
Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, Iaşi, 1932,
p. 604, nr. 164.
3
Ştefan S. Gorovei, Note de istorie suceveană, în „Suceava. Anuarul Muzeului Judeţean”,
X, 1983, p. 190 şi nota 22.
4
Ibidem. Formularea se regăseşte, identică, la Emil-Ioan Emandi, Mihai-Ştefan Ceauşu, Să
nu dărâmi dacă nu ştii să zideşti (Contribuţii de morfologie urbană la cunoaşterea istoriei oraşului
Suceava, 1388–1988), Rădăuţi–Iaşi, 1991, p. 36.

„Analele Putnei”, IV, 2008, 2, p. 15–24.

Access via CEEOL NL Germany

16 ŞTEFAN S. GOROVEI

Möhlenkamp (1948–1986) a fost de pionierat5. Deşi această terminologie (slavonă,

bineînţeles) este deosebit de clară, până în ziua de astăzi confuziile mişună în
lucrările de specialitate, indicându-se oraşul acolo unde textul slavon vorbeşte
despre cetate. Specialişti de marcă au oscilat în traducerea cuvântului respectiv,
chiar dacă se afla în contexte absolut identice. De aceea, analiza pe care o propun
trebuie să aibă în vedere originalele slave ale textelor (documente, însemnări ori
inscripţii) şi nu traducerile lor (mai vechi sau mai noi).
De această confuzie şi nesiguranţă terminologică s-a apropiat, foarte
recent, d-l Dan Floareş, într-o lucrare consacrată fortificaţiilor Moldovei
medievale6. D-sa constată că, „pentru intervalul discutat, atât în documente, cât şi
în cronici (mai exact, variantele cronicii oficiale de la curtea lui Ştefan şi
cronicarii-călugări din veacul al XVI-lea), pentru cetate s-a întrebuinţat constant
termenul slav gorod. Faptul a determinat o oarecare reticenţă a istoricilor, întrucât
termenul este echivalent şi cu acela de oraş în general. Chiar şi aşa, majoritatea
slaviştilor îl traduc ca «oraş întărit» sau partea întărită, fortificată a unui oraş”7.
Deşi pentru partea de „slavonie” inventarul terminologic luat în discuţie se rezumă
la cronici şi apoi la texte româneşti vechi, autorul observă că, în Letopiseţul
anonim, „târgurile sunt suficient de bine separate lingvistic”8, atât în cazul
Romanului, cât şi în acela al Sucevei9.
Să revedem, prin urmare, fie şi numai succint şi fără a face un inventar
absolut complet, sursele care înfăţişează această distincţie.
La 7 ianuarie 1403, un document dat de Alexandru cel Bun pentru
Mitropolia de Suceava a fost scris ù Sùcav{ gorod{; în el, este menţionat şi oraşul –
malo podli;ë Sùcèváskogo torga10. Cinci sferturi de veac mai târziu, la 21

5
Renate Möhlenkamp, Zur Bezeichnung der moldauischen Städte in den Quellen des
Mittelalters, în Östliches Europa, Spiegel der Geschichte, Wiesbaden, 1977, p. 171–192.
6
Dan Floareş, Fortificaţiile Ţării Moldovei din secolele XIV–XVII, Iaşi, 2005, p. 36–53
(despre cetate, în capitolul Terminologia medievală românească privind fortificaţiile).
7
Ibidem, p. 38.
8
Ibidem, p. 40.
9
Ibidem. În cazul Romanului, foarte preţioasă este ştirea despre zidirea cetăţii de piatră de
la târgul Romanului: zidati grad kamënëm òt Romanova tr]ga (Cronicile slavo-române din
sec. XV–XVI publicate de Ion Bogdan, ediţie revăzută şi completată de P. P. Panaitescu, Bucureşti,
1959, p. 10; traducere – p. 19). Autorul observă, de asemenea, că, în aceeaşi cronică, „oraşul
neprotejat de la poalele cetăţii (aici Suceava) este méstò ” (Dan Floareş, op. cit., p. 40): la 1476, turcii
„au venit la Suceava şi au ars târgul” – prïido;è do Sucavi i m{sto pojëgo;è (Cronicile
slavo-române, p. 9; traducere – p. 18), în timp ce, cum se ştie, cetatea nu a putut fi ocupată. De altminteri,
în paragraful imediat anterior, referitor la victoria de la Vaslui, cronicarul foloseşte formula „cetatea
sa de scaun a Sucevei” pentru a indica locul unde s-a întors domnul şi unde a fost primit cu ceremonialul
cunoscut: v] nastòlnïi svoi grad Sucavski (Cronicile slavo-române, p. 9; traducere – p. 18).
10
AIIAI, XVIII, 1981, p. 676, transcriere a textului slav comunicată de Dalila Aramă. În
DRH, I (1384–1448), vol. întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Bucureşti, 1975,
p. 24–25, nr. 17, s-a publicat o transliterare poloneză cu litere latine din 1854; o traducere germană
din 1784 a fost semnalată în CDM. S 1, Bucureşti, 1975, p. 22, nr. 1.
 CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI. O IPOTEZĂ 17

martie 1528, este vorba despre un preot din cetate – pop] Luka òt] Sucavskogo
grada – care stăpânea o casă în târgul Sucevei: ú Sucavst{i tr]gu11.
În vremea când cancelaria domnească îşi desfăşura activitatea la Suceava,
menţionarea faptului că un act a fost emis ú (v]) grad{ Socav{ indică, fără nici
o putinţă de tăgadă, faptul că este vorba despre cetate, şi nu despre oraş. Acesta
este cazul unui act de la Ştefan I, dat în 6 ianuarie 1395 v] gorod{, v Socèv{12
şi al unuia de la Ştefan cel Mare, emis la 16 mai 1466 ú Súcavskom(á) gradu13.
În datarea topică a actelor domneşti, această diferenţiere terminologică se păstrează
până târziu, regăsindu-se până şi în scrisorile lui Alexandru vodă Lăpuşneanu: in
(unsern) Schloss Zwchwa, in arce nostra Zwcwa, spre deosebire de in (ex) oppido
nostro Zwcwa.
Dar nu numai în datarea topică se făcea această diferenţiere între cetate şi
oraş. Ea funcţiona ori de câte ori era de definit locul precis unde se aflau, de pildă,
unele construcţii; cazul casei pe care la 1528 o avea în târg popa Luca din cetate nu
este singular. Astfel, la 1582 e vorba despre casele pe care uricarul Cârstea
Mihăilescul le avea în târgul Sucevei – domovë òt tr]g Sucav{14. La 1623,
Lupul şi Ionaşco Prăjescu aveau case „în târgul Suceava, pe Uliţa armenească”: u
tr]g Sucav{, na Òrmënskoi St]gn{15. Bolniţa organizată de Anastasie
Crimca este arătată expres la 1620 ca fiind în târgul Suceava: òt tr]g
Sùcèv{16. În sfârşit, în legătură cu prăpădul adus de tătari în 1650, se vorbeşte
despre incendierea târgului Iaşilor şi a târgului Sucevei: tr]g na; À'ski i
tr]g Sucavski17, în timp ce cetatea Sucevei rămânea neatinsă, adăpostind mai
mulţi boieri, în frunte cu logofătul Gavrilaş Mateiaş18.
Nici menţiunea preotului din cetate, la 1528, nu este singulară. Anterior, în
1493, preot în cetate era, se pare, un Gavril. Fiul său, Toader diacul, a scris acolo,
v] grad{ Socavst{m, Tetraevanghelul destinat mănăstirii de la Pătrăuţi19. La

11
Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoria oraşului 1388–1918, ediţie de
documente întocmită de Vasile Gh. Miron, Mihai-Ştefan Ceauşu, Ioan Caproşu şi Gavril Irimescu,
Bucureşti, 1989, p. 155, nr. 48. În DIR, A, XVI/1, p. 278–279, nr. 244, se află numai traducerea în
limba română.
12
Mihai Costăchescu, op. cit., II, p. 613, nr. 167 (traducerea la p. 615).
13
DRH, II (1449–1486), vol. întocmit de Leon Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat
şi Dumitru Agache, Bucureşti, 1976, p. 192, nr. 135 (traducerea la p. 194).
14
Suceava. File de istorie, p. 196, nr. 73; numai traducerea şi în DIR, XVI/3, p. 188, nr. 241.
15
Suceava. File de istorie, p. 242, nr. 104; numai traducerea şi în DIR, XVII/5, p. 218, nr. 291.
16
Suceava. File de istorie, p. 238, nr. 101; numai traducerea şi în DIR, XVII/4, p. 462, nr. 582.
17
Suceava. File de istorie, p. 286, nr. 158 (document din 12 noiembrie 1652).
18
Miron Costin, De neamul moldovenilor, în Opere, ediţie critică cu un studiu introductiv,
note, comentarii, variante, indice şi glosar de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 132.
19
Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, sub
redacţia lui M. Berza, Bucureşti, 1958, p. 403, nr. 155; Virgil Cândea, Comori de artă din vremea lui
Ştefan cel Mare, în Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atlet al credinţei creştine, carte tipărită cu
binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire
18 ŞTEFAN S. GOROVEI

începutul veacului al XVII-lea, pop Gavril òt grad Sucav îşi exercita talentul
de săpător în lemn (era „maistor”), sculptând o tâmplă pe care vistiernicul Toader
Boul o va dărui Mănăstirii Moldoviţa20. La 1599, în biserica Înălţării, ëj(ë)
ëst(á) v] grad{ Sìcav{, era preot Ilie Crimcovici21; aceeaşi însemnare atestă
tot acolo pe ţârcovnicul Ilea, pe care-l regăsim – cu aceeaşi identificare: din cetate –
şi ulterior, la 160422, 160823 şi chiar şi în 162224. Dintre aceste atestări, interesantă
e aceea dată de documentul din 28 mai 1604, care ni-l arată pe Il{
’r<]>kòvnik òt grad Sìcav{ scriind un document al cărui beneficiar era
Lupul, fiul lui Cârstian pivnicer tot din cetatea Sucevei: Lupul, s<\>n]
Kr]stïàn pivnicar òt grad Sìcav<{>25. Relaţii identice între slujitorii
cetăţii, cu folosirea serviciilor din cetate, oglindeşte şi un document de pe la 1637:
„Dima poritari de ceatatea Sucevei”, cerând la Bistriţa „cue de şindile de treaba
cetăţii”, scrisoarea i-o scrie Àkob dïàk [...] òt grad Sucavskoi26. Pe la aceeaşi
vreme însă, efectuându-se reparaţii şi la „curţile Măriei dumisale domnului nostru
în uraş la Suceavă”, de aceleaşi „cui de şindilă” se îngrijeşte „Dumitraşco vornicul
de uraşul Sucevei”27. În timp ce prima scrisoare este pecetluită cu pecetea
personală a lui Dima, cea de-a doua poartă pecetea cea mare a oraşului28. În aceeaşi
chestiune a cuielor de şindrilă, au scris, tot atunci, autorităţile reunite ale cetăţii şi

Putna, 2004, p. 16–17 şi fig. 18; I. Caproşu şi E. Chiaburu, Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi
din Ţara Moldovei. Un corpus editat de ~, I (1429–1750), Iaşi, 2008, p. 19–20 (unde ediţia lui Virgil
Cândea nu este cunoscută).
20
G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, Bucureşti, 1928, p.
347–348; V. Brătulescu, Pomelnicul cel mare al Mănăstirii Suceviţa, în MMS, XLIV, 1968, 3–4,
p. 200, nota; Marina Ileana Sabados, Un reper în evoluţia iconostasului moldovenesc. Tâmpla de la
Moldoviţa, în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, III. Artă şi restaurare, carte tipărită cu
binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire
Suceviţa, 2007, p. 88 (peste tot se traduce „din oraşul Suceava” !). Cu privire la datarea corectă –
1602 iunie 19 – cf. Olimpia Mitric, Nouveaux éléments concernant la datation des iconostases des
monastères de Voroneţ et de Moldoviţa, în RRHA, Beaux-Arts, XLI–XLII, 2004–2005, p. 105 (şi
aici, òt grad Sucav este tradus prin „de la ville de Suceava”.
21
IN, V, 1925, p. 350 (text slav şi traducere); Olimpia Mitric, Tezaurul de manuscrise din
timpul domniei lui Ieremia Movilă, în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, II. Ieremia
Movilă. Domnul. Familia. Epoca, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006, p. 72, nr. 14 (traducere);
fotografia acestei însemnări a fost publicată de Maria Magdalena Székely, Manifeste de putere la
Ieremia Movilă, în Movileştii. Istorie şi spiritualitate românească, II, fig. 10; text slav şi traducere la
I. Caproşu şi E. Chiaburu, op. cit., p. 113–114 (reproducerea fotografică a rămas necunoscută).
22
Gh. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, I, 2, Iaşi, 1907, p. 29–30.
23
DIR, XVII/2, p. 181, nr. 238.
24
I. Caproşu şi E. Chiaburu, op. cit., p. 171: Ilëa dïak i ’r(])kovnik grada
(Suc{vski); în traducere (p. 172): „diac şi ţârcovnic al cetăţii Suceava”.
25
Suceava. File de istorie, p. 229, nr. 91; numai traducerea şi în DIR, XVII/1, p. 158, nr. 225.
26
Suceava. File de istorie, p. 269, nr. 139.
27
Ibidem, p. 270, nr. 140.
28
Ibidem.
 CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI. O IPOTEZĂ 19

oraşului: „Portariul mare de cetatea Sucevei şi şoltujii cu tot sfatul, pârgarii,

bătrânii de uraşul Suceavei”29.
Revenind la preoţi, avem, la 1603, pe popa Drăgan din târgul Suceava –
pop Dr]gan òt Sìcav<{> tr]g – care dă o mărturie30, ceea ce înseamnă că,
paralel cu preoţii din cetate şi diferit de ei, sunt atestaţi preoţii care slujeau în
bisericile din oraş, menţionaţi ca popi domneşti (dacă erau de la bisericile ctitorii
voievodale), de la Mitropolie sau de la hramurile respective. Cu privire la aceasta,
stă mărturie documentul din 1 aprilie 1647, care înşiră „preuţii uraşului Sucevei”
(Gheorghie domnesc, Drăguş de la Mitropolie, Ionaşco de la Iţcani, Lupul de la
Sfânta Vineri, Spiridon de la Sf. Nicolae, Gheorghe de la Mitropolia Veche, adică
de la Mirăuţi), dar între ei se strecoară şi „popa Nicolai den cetate”31.
În documente avem, prin urmare, serii compacte, fără contraziceri şi confuzii.
Cetatea avea şi pisarii ei, unii cărturari şi artişti; aşa, la 1493 era diac un
meşter caligraf, Toader, amintit deja. Pe la 1575, diac în cetate era Nichifor
(Nikifor], díak òt Sucav{ grada), care a copiat o carte pentru Ilie
Crimcovici32. La 1599, diacul Anton îşi scria titlul slavonesc cu litere latine: Anton
dyak grad Sucaw33. Iar pe la 1637 se afla acolo Iacob diacul, menţionat mai sus.
Toţi precizau (aş zice, cu mândrie) locul unde îşi desfăşurau activitatea.
Lucrurile sunt absolut identice pentru Hotin şi Neamţ, unde găsim, ca şi la
Suceava, popi din cetate şi popi din oraş, ba chiar şi, la Hotin, un diac al cetăţii,
Vasilïë dïàk gradskïi, ceea ce s-a tradus prin „diacul orăşenesc”, deşi actul este
emis ì gradì Hotinskomu de însuşi Gheorghe (Izlozeanu), pârcălabul cetăţii34 !
În lumina acestei distincţii clare pe care o fac documentele cu privire la
preoţi, pisari şi datarea topică, se cuvine a ne apropia de formula cronicilor,

29
Ibidem, p. 270, nr. 141.
30
Suceava. File de istorie, p. 228, nr. 90; numai traducerea în DIR, XVII/1, p. 105, nr. 149.
31
Suceava. File de istorie, p. 280, nr. 152; citat şi la Ştefan S. Gorovei, Note de istorie
suceveană, p. 200 şi nota 113, după originalul de la Arhivele Naţionale, Documente istorice (fost
Bibl. Acad.), VIII/204.
32
G. Mihăilă, Contribuţii la istoria culturii şi literaturii române vechi, Bucureşti, 1972,
p. 29; traducerea (ibidem, nota 4): „diacul din cetatea Suceava”. La I. Caproşu şi E. Chiaburu, op. cit.,
p. 85 se dă numai traducerea.
33
Adnotarea se află pe aceeaşi filă a Mineiului din 1599 care conţine însemnarea despre Ilie
Crimcovici ca preot în biserica din cetate (cf. supra, nota 12). Nu a fost reprodusă în ediţia din IN,
nici în ediţia I. Caproşu şi E. Chiaburu; Olimpia Mitric, op. cit., p. 72: „«Anton, dyak grad.
Sučaw<skiego> » (Anton, diac al oraşului Suceava)” (subl. mea).
34
MEF, I, alcătuitori P. G. Dimitriev, D. M. Dragnev, E. M. Russev şi P. V. Sovetov, sub
redacţia lui L. V. Cerepnin, Chişinău, 1961, p. 242–243, nr. 103 (corectez, cu acest prilej, eroarea
strecurată în studiul meu Note de istorie suceveană, p. 201, nota 118: Vasile diacul nu este scriitorul
actului, ci unul dintre împricinaţi). În acest volum, grad Hotin a fost tradus, constant, prin târgul
Hotin (cf. p. 153–154, nr. 65; p. 187–188, nr. 80; p. 227–228, nr. 99); în alt loc, pr]k]lab
Hotinskago gradi şi portar{ Sucavskago gradi s-au tradus prin pârcălabul târgului Hotin şi,
respectiv, portarul târgului Suceava (p. 231–233, nr. 101).
20 ŞTEFAN S. GOROVEI

nastoln\i grad, pentru a vedea la ce anume se referă. Sau, în termenii

documentului din 1401 pentru episcopul Ohanes (document asupra căruia voi
reveni imediat), unde era scaunul nostru, na;á stol] ?
Într-un document din 4 martie 1507, Bogdan al III-lea menţionează „satele
domniei mele care ascultă de cetatea noastră de scaun Suceava”35: òt sëlah
gospodstva mi, wo k] nastolnïi na;ë grad Sucav{ prisluhaüt36.
Menţiuni ca aceasta au fost examinate, acum patru decenii, de istoricul Dimitrie
Ciurea, care a observat că, în documente, ocolul era „numit când al cetăţii, când al
oraşului”; el a conchis, atunci, că „iniţial, ocolul a fost, însă, al cetăţii”37 şi chiar
pentru cazul de faţă a subliniat că avem de-a face cu cetatea38. Însă putem să lăsăm
acest caz, deocamdată, în categoria celor cu statut neclar.
O însemnare pe un Minei din 1599 ne poate ajuta să progresăm puţin în
desluşirea chestiunii; detalii ale acestei însemnări le-am menţionat deja. Mineiul a
fost dăruit de Ieremia Movilă bisericii cu hramul Înălţării care era v] grad{
Sìcav{. O biserică având acelaşi hram exista, din vechime, şi în târg; ea este
atestată la 1528, în actul – deja menţionat anterior – în care este vorba despre popa
Luca din cetatea Sucevei, a cărui casă se afla în târgul Sucevei, „lângă biserica
Învierii lui Hristos”. Elena doamna, văduva lui Petru vodă Rareş, a înlocuit această
veche biserică în 1551 cu una nouă, existentă şi în zilele noastre39. S-ar putea,
desigur, crede că în însemnarea din 1599 este vorba de această biserică, din târg.
Însă, pe de o parte, unul dintre cei menţionaţi în însemnare este ţârcovnicul Ilea,
care, cum s-a văzut, este constant citat ca fiind din cetate40; pe de altă parte,
donatorul (Ieremia vodă Movilă) spune în aceeaşi însemnare: „cu dragoste şi cu
trudă am râvnit la împodobirea sfintei biserici [a Înălţării, beneficiara daniei – n.

35
DIR, XVI/1, p. 63, nr. 58.
36
Mihail P. Dan, Un document slav de la Bogdan cel Orb (Întregiri şi îndreptări), în RIR,
XIV, 1944, p. 96; traducerea (p. 99): „ce ascultă de oraşul nostru de scaun Suceava”. Pentru confuzia
de care mă ocup aici, grăitor este faptul că o traducere veche, din 1759 (realizată de cărturarul
Evloghie, „dascal slovenesc”), dă aici formula „satele domnii mele, ce sânt supt ascultare scaunului
cetăţii Sucevei” – Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti de la Bogdan voievod (1504–1517),
Bucureşti, 1940, p. 140, nr. 21 – ceea ce prilejuieşte lui Mihail P. Dan observaţia că „se traduce fără
sens «ce sânt supt ascultare scaunului cetăţii Sucevei», cu toate că în textul slav, r. 35, stă lămurit wo
k] nastolnïi na;ë grad Sucav{ prisluhaüt (Mihail P. Dan, op. cit., p. 99, nota 4). Deşi,
evident, grad înseamnă tocmai cetate !
37
D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec. XIV–XVIII), în
AIIAI, II, 1965, p. 198.
38
Idem, Date şi sublinieri privind Suceava în sec. XV–XVIII, în AIIAI, III, 1966, p. 200.
39
Cf. Dumitru Irimia, Monografia bisericii „Învierea Domnului” din Suceava, Bucureşti,
2008, p. 35–38.
40
Se adaugă şi iscălitura lui Anton dyak grad Sucaw. Nu ştiu dacă este identic cu
ţârcovnicul Anton, menţionat tot acolo ca fiu al popii Gavril; este posibil ca acest Gavril să fie acela
care va deveni preot în cetate şi va fi „maistorul” sculptor în lemn de la 1602. În acest caz, se poate
presupune că a devenit preot al bisericii din cetate în urma trecerii lui Ilie Crimcovici în monahism şi
a urcării sale în scaunul episcopal de la Rădăuţi (1600).
 CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI. O IPOTEZĂ 21

mea] şi la toată înnoirea scaunului nostru cel vechi al slăvitei cetăţi a Sucevei” –
starom stolì slavnomì gradì Sucavskomì41.
Îndrăznesc să cred că această însemnare este hotărâtoare pentru problema
în discuţie, întrucât este exclus ca, în acelaşi text de doar câteva rânduri, acelaşi
cuvânt, grad, să fi fost folosit cu două înţelesuri: şi acela de cetate, şi acela de
oraş. Mai ales că rolul lui Ieremia Movilă în refacerea cetăţii este cunoscut şi a
rămas până târziu în memoria sucevenilor. Astfel, la 1783, „bătrânii oraşului
Suceava” dădeau mărturie precum că „reşedinţa curţii [a fost] ridicată de daci şi
refăcută de domnul Ieremia Movilă” (die von denen Daciern erbaute, und dem
Fürsten Ieremias Mogilla wiedergestellte Residenze). Ce însemna, în acest context,
die Residenz, se precizează în acelaşi document: „vechea cetate, reşedinţa curţii
domnului” (mit denen alten Festungswerkern, der Landesfürstlichen Residenz)42.
Se ştie, de altminteri, că între pisaniile care împodobeau cetatea s-a aflat şi una
pusă de Ieremia Movilă, pe turnul „dispre amiadzădzi”43.
Prin urmare, dacă formula „scaunul nostru cel vechi al slăvitei cetăţi a
Sucevei” se referă la cetate şi nu la oraş, trebuie să acceptăm că şi formula simplă
cetatea de scaun nu are în vedere reşedinţa (curtea) din oraş, ci pe aceea din cetate.
Aşadar, toate menţiunile cronicilor despre întoarcerea lui Ştefan cel Mare „în
cetatea sa de scaun a Sucevei” la 1465, la 1473, la 1475 (cu primirea extraordinară,
în cursul căreia a fost aclamat ca împărat !) şi la 1481 trebuie raportate efectiv la
cetate. Sursele nu folosesc formula cetate de scaun într-un sens retoric sau
metaforic (poetic), referindu-se şi la oraş, ci au în vedere efectiv şi exclusiv cetatea.
Scaunul ţării (stol) se afla acolo, în cetate. Altfel spus, inima ţării, capitala,
era în cetate, nu în oraş. Aşa se explică – şi numai aşa – faptul că traducerea
românească a Letopiseţului de la Putna (aşa zisul Putna III) foloseşte formula „în
stoliţa sa, în cetate Sucevii”44, acolo unde textul slav dădea nastoln\i gradá
Súcavsk\i45. Ar putea fi, în acest caz, o influenţă a limbii ruse (dacă traducerea
se datorează, în adevăr, lui Vartolomei Mazereanu), însă termenul era în uz şi în
slavona veacului al XV-lea: na na;ëgo stoli’i, ú Socav]46.

41
IN, V, p. 350; I. Caproşu şi E. Chiaburu, op. cit., p. 113; foto, loc. cit.
42
Suceava. File de istorie, p. 469–471, nr. 299. În anul anterior, Simion Tăutu, fost vornic
al Sucevei, declara şi el autorităţilor austriece că „cetatea a fost clădită de vechii daci”, adăugând:
„Voievozii moldoveni întâi au locuit în ea, pe urmă au părăsit-o. Ieremie (Movilă) voievod a refăcut-o”
(Teodor Balan, Documente bucovinene, V, Cernăuţi, 1939, p. 152).
43
„Cearcă la turnul cetăţii Sucevii dispre amiadzădzi, unde scrie sus că ieste tocmit de
Irimie vodă şi la porta cetăţii vei afla numele lui Despot vodă, care slove pe lângă buor le-am cetit eu
sângur” (Miron Costin, op. cit., p. 265).
44
Cronicile slavo-române, p. 70–71.
45
Ibidem, p. 45. Exemplele privesc întoarcere lui Ştefan cel Mare din lupta de la Baia.
Aceeaşi transpunere este, însă, şi pentru reşedinţa lui Radu cel Frumos: nastoln\i svoi gradá
D]mbovi’a (p. 45) a devenit „stoliţa sa, [...] cetate Dâmboviţa” (p. 71).
46
DRH, II, p. 7–8, nr. 5; s-a tradus prin în scaunul nostru, la Suceava.
22 ŞTEFAN S. GOROVEI

Ajungem, astfel, la documentul prin care, la 30 iulie 1401, Alexandru cel

Bun l-a primit pe Ohanes, episcopul armean din Liov, ca păstor şi al armenilor din
Moldova. Domnul spune că Ohanes a venit „la scaunul nostru al Moldovei” – na
na;á stol], na moldavsk\i – şi că i-a dat lui scaun la Suceava, în cetatea
noastră: to stol] dali ësm\ ëmú ú Súcav{, ú na;ëm] gorod{47.
Această fixare a scaunului episcopului armean în cetate a părut stranie unor
istorici. Am explicat-o mai demult prin faptul că „Ohanes nu a venit la Suceava
pentru a rămâne acolo ca episcop al armenilor din Moldova”, ci el era, cu sediul la
Liov, episcop al armenilor din Polonia şi Moldova48. I se oferea, deci, un sediu
temporar, pentru vizitele canonice pe care le-ar fi făcut, periodic, în Moldova.
Dar dacă această menţiune a putut părea stranie, ce se va spune despre
altele, culese din cronici şi referitoare la evenimente din veacul al XVI-lea ?!
Astfel, relatând moartea lui Bogdan al III-lea şi înscăunarea fiului său
Ştefan cel Tânăr, la 1517, episcopul Macarie scrie că acesta din urmă „a primit
binecuvântarea ungerii cu mâna preafinţitului mitropolit chir Theoctist în cetatea
cea preaslăvită a Sucevei”49 – v] Súcavsk\i pr{slavnïi grad50. Deci, nu
numai că episcopului armenesc i se fixase, la 1401, un scaun temporar în cetatea de
la Suceava, dar şi ungerea unui domn, la 1517, s-a făcut nu în biserica Mitropoliei
din oraş, ci în biserica din cetate !
Eftimie51, care a preluat cronica lui Macarie pentru a o continua, povesteşte
despre Petru vodă Rareş că, în 1542, după expediţia în Ardeal, s-a întors în
Moldova prin Bistriţa şi Rodna „şi a venit în cetatea sa de scaun a Sucevii”52 – v]
nastoln\i svoi gradá Súcavsk\i53. Acolo, „în cetatea Sucevei” (v]
Súcavst{má grad{), a şi închis ochii Petru vodă, în septembrie 154654.
Tot Macarie spune despre Ştefan Rareş (1551–1552) că „şi-a îndreptat faţa
lui spre preaslăvita cetate a Sucevii”55 – k] pr{slavnomu gradú

47
DRH, I, p. 21, nr. 14.
48
Ştefan S. Gorovei, Note de istorie suceveană, p. 202.
49
Cronicile slavo-române, p. 92.
50
Ibidem, p. 78.
51
Cu privire la acest cronicar, v. Pr. Constantin C. Cojocaru, Pr. Marcel C. Cojocaru,
Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005.
52
Cronicile slavo-române, p. 118.
53
Ibidem, p. 110.
54
Ibidem, p. 110 şi 118. Că domnii rezidau în cetatea de la Suceava, se vede şi din cronica
lui Grigore Ureche, în relatarea asasinării lui Ştefan vodă Lăcustă. Deşi capitolul are titlul Cându au
omorât pre Ştefan vodă [...] în târgu în Suceava, totuşi textul – care urmează, desigur, un izvor slavon –
arată că boierii „l-au omorât în cetatea Sucévii”, precizând chiar: „într-un foişor, sus în cetate”
(Grigore Ureche, Letopiseţul Ţărâi Moldovei, ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P.
P. Panaitescu, ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, 1958, p. 159–160). Titlul capitolului aparţine,
probabil, lui Simion Dascălul şi este o mărturie interesantă, întrucât ţine de vremea când cetatea nu
mai era funcţională, iar domnul îşi avea reşedinţa numai în târgu în Suceava.
55
Cronicile slavo-române, p. 105.
 CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI. O IPOTEZĂ 23

Súcavskomú56. Pornind să fondeze Mănăstirea Slatina – spune Eftimie –

Alexandru Lăpuşneanu a plecat „din preaslăvita sa cetate de scaun, Suceava”57:
ot] pr{slavnago nastolnago svoëgo grada Socava58.
Mai târziu, monahul Azarie va scrie că succesorul lui Macarie la Roman,
Anastasie, „a fost ridicat [în 1572 – n. mea] să cârmuiască la cel mai înalt scaun
mitropolitan, al preaslăvitei cetăţi a Sucevei”59 – na v\socai;ïi
mitropolitsk\i [...] pr{stol] pr{slavn\i grad Súcav\60.
Cu privire la scaunul mitropolitan, mai sunt, însă, şi alte menţiuni, care
consemnează aceeaşi realitate. Astfel, la 1503, „Visarion, ucenicul lui Teoctist,
mitropolitul Sucevei”, copiază la Zografu povël{nïëmá s(vè)t{i;ago
mitropolita tokojdë grad<a> kìr Gëòrgïa61. La 1532, Varlaam demesticul
scrie la Zografu povël{nïëmá [...] pr{os(vè);tënnag(o) mitrpolita
B(ogo)má spasaëmago grada Súcavskago i v]sëi Moldovlahïi kìr
Qëòfana 62. În însemnarea dedicatorie a unui Tetraevanghel din 1578, se spune
că a fost scris pri mitropolit kir Anastasïë Sucavskag(o) grad63.
Punând alături menţiunea despre ungerea lui Ştefăniţă (1517) v]
Súcavsk\i pr{slavnïi grad cu aceea (raportabilă anului 1572) despre
mitropolitsk\i [...] pr{stol] pr{slavn\i grad Súcav\ şi pe acestea
două alături de toate celelalte prezentate şi analizate până aici, cred că rezultatul se
vede cu toată limpezimea.
La Suceava, sediul puterii – atât al celei laice, scaunul domniei, cât şi al
celei eclesiastice, scaunul mitropolitan – se afla în cetate şi nu în oraş. Din punctul
de vedere al terminologiei folosite în izvoarele istorice ale veacurilor XIV–XVI,
această realitate îmi apare, azi, ca fiind în afara oricărei îndoieli.
Oricât de stranie ar putea ea să pară, şi în privinţa domnilor, şi în privinţa
mitropoliţilor, această concluzie este (sau ar putea fi) de natură să explice fapte

56
Ibidem, p. 90.
57
Ibidem, p. 125.
58
Ibidem, p. 116.
59
Ibidem, p. 141.
60
Ibidem, p. 131.
61
Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare, în CL, V, 1943, p. 198;
reprodus în idem, Oameni şi cărţi de altădată, ediţie îngrijită de Ştefan S. Gorovei şi Maria
Magdalena Székely, Bucureşti, 1997, p. 125 (în ambele locuri, grad este tradus prin oraş);
Repertoriu, p. 443, nr. 193; I. Caproşu, E. Chiaburu, op. cit., p. 30 (în aceste locuri, grad este tradus
prin cetate).
62
Emil Turdeanu, Manuscrise slave..., p. 145; capitolul care cuprinde această însemnare,
intitulat Zbornicul monahului Asinkrit, 1486, a fost eliminat de autor în vol. Oameni şi cărţi de
altădată, unde, în alt context (p. 274), se reproduce doar traducerea (în ambele locuri, Teofan este
„mitropolit al oraşului păzit de Dumnezeu Suceava”); I. Caproşu, E. Chiaburu, op. cit., p. 49
(păstrează traducerea lui Emil Turdeanu, cu oraş, în loc de cetate !).
63
I. Caproşu şi E. Chiaburu, op. cit., p. 90 (după Ioan Antonovici, Mănăstirea Floreşti din
plasa Simila, judeţul Tutova, Bucureşti, 1916, p. 106); traducere: „al cetăţii Suceava”.
24 ŞTEFAN S. GOROVEI

relative la istoria suceveană. De pildă, pentru ce săpăturile arheologice nu au dat la

iveală, la curtea domnească din oraş, rămăşiţe de eleganţa şi diversitatea celor
găsite la cetate64 şi nici nu au putut identifica la Mirăuţi sediul mitropolitan. Cred
că acestea au o singură, aceeaşi, explicaţie: şi domnul, şi mitropolitul îşi aveau
principala reşedinţă – cu tot ceea ce înseamnă ea (arhivă, tezaur etc.) – în cetate.
Toată puterea vechii Moldove era adunată, focalizată, sus, în cetate la Suceava.
Oraşul putea fi ars, prădat, depopulat; cetatea era intangibilă: până la începutul
veacului al XVII-lea, nu a fost luată niciodată şi a putut fi ocupată numai
deschizându-şi singură porţile, la 1538, la 1563 şi la 1600.
Nu rezultă, din mărturiile examinate aici, că termenii cetate şi târg ar fi
fost folosiţi, în textele vechi (documente şi cronici) după bunul plac, fie pentru
variaţie, fie ca efecte literare. De asemenea, nu rezultă că aceşti termeni ar fi fost
folosiţi pentru a desemna, alternativ, aceeaşi realitate65. Niciodată portarul nu este
al oraşului, şi nici şoltuzul ori vornicul nu este al cetăţii. Ţârcovnicul Ilea nu-şi
spune o dată din cetate, şi altă dată din târg. Într-un „sobor” de preoţi din târg, cel
care era din cetate este identificat ca atare. Arderea Sucevei, în 1476 ca şi în 1650,
prilejuieşte precizarea a târgului, ca să nu se creadă că ar fi fost afectată şi cetatea.

Poate că prin această cercetare de „arheologie lingvistică” regăsim

înţelesul exact al afirmaţiei lui Dimitrie Cantemir, care, scriind (pe la 1715) despre
ţinuturile Moldovei, face clar deosebirea între târg şi cetatea aşezată „pe o colină
netedă, încinsă de ziduri şi şanţuri foarte adânci”; aceasta, „zăcând acum aproape
toată în ruină”, a fost „odinioară capitala întregii Moldove, scaun domnesc şi
metropolitan”66.

64
Cf. Paraschiva Victoria Batariuc, Cetatea de scaun a Sucevei. Monografie, Suceava, 2004
(cu toată bibliografia).
65
Nu cunosc situaţia pentru Ţara Românească; o cercetare identică ar merita întreprinsă şi
în acest caz. Observ, numai, că şi editorii de acte slave munteneşti şovăie uneori în traducerea
termenului grad: cf. Pavel Mircea Florea, Documente munteneşti din secolele XVI şi XVII, I, în
SMIM, XV, 1997, p. 184, 189 („cetatea de scaun Bucureşti”) şi p. 187 („oraşul de scaun Bucureşti”)
şi 192 („oraşul de scaun Târgovişte”). În toate cazurile, cuvântul din document este grad (cf. p. 183,
185, 188 şi 190). Idem, Documente munteneşti din secolele XVI şi XVII, II, în SMIM, XVI, 1998,
p. 244 („cetatea de scaun Târgovişte”) şi p. 247 („oraşul Bucureşti”) – în ambele cazuri, în originalul
slav este cuvântul grad (cf. p. 243 şi 246).
66
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere după originalul latin de Gh. Guţu,
introducere de Maria Holban, comentariu istoric de N. Stoicescu, studiu cartografic de Vintilă
Mihăilescu, indice de Ioana Constantinescu, cu o notă asupra ediţiei de D. M. Pippidi, Bucureşti,
1973, p. 81.