1.

Elemente introductive

US 1 ELEMENTE INTRODUCTIVE

STRUCTURA UNITĂŢII DE STUDIU 1

1.1 Definirea demografiei

1.2 Noţiuni fundamentale
1.3 Demersul cercetării în Demografie
1.4 Repere istorice
1.5 Teorii despre populaţie

Obiectivele specifice ale US 1

 Înţelegerea şi definirea obiectului de studiu, a metodei şi a obiectivului Demografiei
 Înţelegerea şi definirea noţiunilor fundamentale folosite în Demografie
 Enumerarea şi descrierea etapelor cercetării demografice
 Descrierea etapelor istorice
 Descrierea teoriilor despre populaţie

1.1 Definirea demografiei

Termenul demografie provine din două cuvinte greceşti: demos (popor) şi

graphein (a scrie)1 şi desemnează descrierea populaţiilor umane.
Este un consens că Demografia s-a născut ca ştiinţă odată cu apariţia lucrării
lui Graunt, Natural and Political Observations Made Upon the Bills of Mortality
(1662). Ca orice ştiinţă, Demografia are un obiect de studiu, o metodă particulară şi
un scop clar precizat.
Obiectul de studiu. Fiind o ştiinţă socială, demografia „decupează” o zonă a
realităţii sociale pe care o studiază dintr-o perspectivă proprie. Obiectul de studiu al
Demografiei îl constituie populaţiile umane.
Metoda. În scopul cunoaşterii obiectului său de studiu, Demografia foloseşte
o serie de metode împrumutate de la alte discipline (în special, metode statistice şi
matematice, dar şi metode calitative), precum şi metode proprii.

1
Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.), 1998, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, p. 160.

4
 1. Elemente introductive

Obiectivul principal al Demografiei este cunoaşterea populaţiilor umane.

Obiectivele specifice sunt descrierea şi analiza populaţiilor umane. Demografia
urmăreşte descoperirea cauzelor fenomenelor demografice, în special a
determinanţilor sociali ai acestora, precum şi descifrarea efectelor factorilor
demografici asupra vieţii sociale şi economice.
Putem, astfel, defini Demografia ca ştiinţa socială care studiază populaţiile
umane sub aspectul fenomenelor şi proceselor demografice cu scopul elaborării, cu
ajutorul metodelor proprii, a informaţiilor privind numărul, structura şi distribuţia
teritorială a populaţiei după diferite caracteristici demografice şi socio-economice,
necesare fundamentării deciziilor de politică demografică, precum şi evidenţierii atât a
regularităţilor după care se produc fenomenele demografice, cât şi a unor legături
cauzale.

1.2 Noţiuni fundamentale

În procesul cunoaşterii ştiinţifice, în Demografie se operează cu o terminologie

specifică. Noţiunile care formează vocabularul de bază al Demografiei sunt:
eveniment demografic, fenomen demografic, proces demografic, cohortă, generaţie,
promoţie.
Un eveniment demografic reprezintă un caz individual, a cărui producere
modifică efectivul şi/sau structura populaţiei. Naşterea unui copil, căsătoria, divorţul
sau decesul unei persoane, schimbarea domiciliului legal sunt evenimente
demografice. Naşterea şi decesul sunt, în acelaşi timp, şi evenimente biologice.
Căsătoria, divorţul şi migraţia sunt evenimente demografice cu un pronunţat caracter
social.
Evenimentele demografice constituie obiectul înregistrărilor curente în actele
de stare civilă sau în alte sisteme de evidenţă.
Un eveniment demografic afectează toată populaţia sau doar o parte a acesteia
(populaţia expusă riscului). De exemplu, decesul este un risc căruia îi este supusă
întreaga populaţie; căsătoria este un risc care poate afecta numai populaţia care a atins
o anumită vârstă şi care nu este căsătorită; naşterea este un risc care poate afecta doar
populaţia feminină de vârstă fertilă. Frecvenţa evenimentelor demografice într-o
populaţie expusă riscului respectiv măsoară probabilitatea de producere a acestora.2
Un fenomen demografic este definit ca totalitatea evenimentelor demografice
de acelaşi fel, înregistrate într-o anumită perioadă de timp, de obicei, un an. In funcţie
de natura evenimentului demografic, fenomenele demografice sunt: natalitatea,
mortalitatea, nupţialitatea, divorţialitatea (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1 Corespondenţa evenimente demografice – fenomene

demografice
Eveniment demografic Fenomen demografic
Deces Mortalitate
Naştere Natalitate, fertilitate
Căsătorie Nupţialitate
Divorţ Divorţialitate

2
Trebici, V., 1979, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti , p. 14.

5
 1. Elemente introductive

Procesul demografic reprezintă modificarea în timp a fenomenelor

demografice sub influenţa unui ansamblu de factori de natură social-economică,
demografică, social-culturală etc.
Totalitatea persoanelor care, într-o perioadă de timp, de regulă, un an
calendaristic, au trăit acelaşi eveniment demografic (naştere, căsătorie, migraţie)
formează o cohortă. Evenimentul origine după care este identificat fiecare tip de
cohortă este data (anul) naşterii, a căsătoriei sau a migrării (tabelul 1.2).

Tabelul 1.2 Principalele tipuri de cohorte

Cohorta Cohorta Cohorta
născuţilor căsătoriilor migraţiilor
Definirea Născuţi în Căsătoriţi în Migraţi în
caracteristicii acelaşi an acelaşi an acelaşi an
Indicatori Vârsta (durata Durata Durata şederii
vieţii) căsătoriei
Evenimentul Anul naşterii Anul căsătoriei Anul sosirii
origine
Sursa: după Rowland, D., 2006, Demographic Methods and Concepts, Oxford
University Press, p. 135.

Generaţia este o cohortă specială formată din totalitatea persoanelor născute

în acelaşi interval de timp, de obicei, un an. Se disting: generaţia masculină, generaţia
feminină.
Promoţia este o cohortă specială formată din totalitatea persoanelor care s-au
căsătorit în acelaşi interval de timp, de obicei, un an.

1.3 Demersul cercetării în Demografie

Realizarea obiectivelor Demografiei presupune un proces al cercetării

demografice. Demersul cercetării în Demografie implică parcurgerea următoarelor
etape: definirea temei de studiu, observarea fenomenelor şi proceselor demografice,
prelucrarea datelor, analiza şi prognoza demografică.
Definirea temei presupune precizarea clară a scopului cercetării, a domeniului
studiat şi a variabilelor cu privire la fenomenele sau procesele demografice observate.
În această etapă, se realizează documentarea teoretică şi faptică asupra fenomenului
de observat, se emit ipotezele, se aleg metodele de investigare, se elaborează planul
de cercetare3.
Observarea fenomenelor şi proceselor demografice presupune culegerea
datelor cu privire la populaţia studiată. Această etapă se poate realiza prin sistemul
informaţional demografic.
Prelucrarea şi analiza datelor se efectuează cu ajutorul metodelor statistice şi
a metodelor proprii.
În această etapă, pot fi folosite următoarele metode şi procedee statistice:
sistematizarea materialului faptic brut obţinut în etapa de culegere a datelor,
prezentarea datelor, calcularea indicatorilor derivaţi, măsurarea intensităţii legăturilor
dintre variabile, măsurarea influenţei factorilor asupra variaţiei fenomenelor etc.4

3
Jaba, E., 2002, Statistica. Ediţia a III-a,Editura Economică, Bucureşti, p. 15.
4
Jaba, E., 2002, op. cit., pp. 15-16.

6
 1. Elemente introductive

Analiza legăturilor dintre variabilele demografice şi variabilele socio-economice

urmăreşte identificarea unor corelaţii/asociaţii explicative.
Metode proprii Demografiei sunt analiza transversală şi analiza longitudinală.
Din punct de vedere cronologic, analiza transversală a precedat analiza longitudinală.
Abia după al doilea război mondial s-a impus necesitatea analizei longitudinale, în
special, în domeniul nupţialităţii şi al fertilităţii5.
Analiza transversală (de moment) implică studiul populaţiei la un moment
dat. Pentru aprecierea intensităţii fenomenelor demografice, într-un an calendaristic se
determină indicatori generali (rate generale sau brute) şi indicatori specifici (rate
specifice) pe vârste, sexe, stare civilă, profesii etc. Ratele sunt măsuri ale frecvenţei de
apariţie a evenimentelor dintr-o populaţie şi se calculează ca raport între numărul de
evenimente demografice apărute în cursul unei perioade de timp şi efectivul mediu al
populaţiei din perioada respectivă.
Analiza longitudinală (pe cohorte) presupune studiul unui fenomen
demografic pe cohorte. Analiza pe cohorte poate fi considerată o „macro-biografie”6,
întrucât se studiază caracteristicile şi comportamentele demografice ale persoanelor
dintr-o cohortă. Instrumentul specific de analiză este tabela demografică (tabela de
mortalitate, tabela de fertilitate, tabela de nupţialitate, tabela de divorţialitate). Pentru
a efectua o analiză longitudinală sunt necesar date privind aceeaşi subpopulaţie pe ani
şi vârste succesive. Dificultatea asamblării unor asemenea date este principalul
obstacol în realizarea analizei pe cohorte.
Evoluţia unui fenomen demografic reflectă, pe de o parte „efectul de moment”
şi, pe de altă parte, „efectul de generaţie”, astfel că cele două metode sunt
complementare.
Prognoza demografică implică utilizarea metodelor de prognoză demografică.
Prognoza reprezintă „rezultatul unor cercetări care urmăresc să stabilească evoluţiile
şi stările posibile, împreună cu probabilităţile asociate acestora, într-un viitor
determinat ce constituie orizontul prognozei”7. Dintre metodele de prognoză
demografică, amintim: metoda extrapolării, metoda componentelor, metoda
scenariilor, metoda matriceală etc.

1.4 Repere istorice

Demografia a apărut odată cu statistica, desprinzându-se treptat de sub „tutela”

ei, pentru a deveni ştiinţă autonomă.

A) Antichitate. Istoria consemnează operaţii de numărare a populaţiei, la

popoarele antice.
 Egiptenii cunoşteau numărători regulate ale populaţiei: la intervale de doi
ani în vremea regatului vechi (2778 – 2160 î.e.n.) şi anuale cu începere de la a VI-a
dinastie. În perioada faraonului Amenophis (1408 – 1372 î.e.n.) este atestat un
recensământ.
 Chinezii dispuneau de date despre populaţie din jurul anului 2300 î.e.n.,
date inserate în Cartea Istoriei.

5
Tapinos, G., 1991, Elements de demographie, Armand-Colin, Paris, p. 45.
6
Ryder, N. B., 1965, „The cohort as a concept in the Study of Social change”, American Sociological
Review, 30, p. 859, în Rowland, D., 2006 – Demographic methods and concepts, Oxford University
Press, p. 120.
7
Trebici, V., 1979, op. cit., p. 346.

culegere cu cele mai vechi documente scrise ale Chinei

7
 1. Elemente introductive

 Imperiul Roman. Tradiţia antică atribuie instituirea census -ului regelui

Servius Tullius (sec. VI î.e.n.). Cu ocazia census -ului, fiecare cetăţean trebuia să-şi
declare numele şi prenumele, vârsta, membrii familiei, numărul sclavilor şi bunurile
de orice natură. Investigaţii mai evoluate şi mai complexe au avut loc pe vremea
împăratului Octavian (27 î.e.n. - 14 e.n.). Împăratul Traian, după cucerirea Daciei, a
ordonat efectuarea unui recensământ general al noii provincii romane.

B) În Evul Mediu, caracteristice sunt însemnările curente ale naşterilor,

căsătoriilor şi deceselor la parohii, premergătoare actelor de stare civilă. Cartea lui
William Cuceritorul (1083 – 1086) este considerată prima însemnare censuară de
mare proporţie după census -ul roman8.

C) Epoca modernă. După ce, în secolul XIV, „moartea neagră” a ucis cel
puţin un sfert din populaţia Europei şi aproape 50 milioane din Europa şi Asia
împreună, au urmat secole cu alte epidemii devastatoare de ciumă bubonică9. La
începutul secolului XVI, o ordonanţă cerea preoţilor din parohiile Londrei să
alcătuiască, săptămânal, liste cu înmormântările (decesele) de ciumă, liste numite
„bills of mortality”. Din 1603, aceste evidenţe au fost ţinute cu regularitate în cadrul
parohiilor. Mai târziu (din 1629), au fost incluse şi alte cauze de deces, apoi au
început să se înregistreze şi căsătoriile şi botezurile, iar colectarea datelor a fost
extinsă să acopere toate parohiile englezeşti.
Interesat de „bills of mortality” a fost John Graunt (1620 - 1674) care a
încercat să formuleze legităţile creşterii populaţiei, ale echilibrului numeric dintre
sexe, ale fertilităţii, mortalităţii etc.10 El a descoperit predominanţa naşterilor
masculine în raport cu naşterile feminine (107 băieţi la 100 fete), a calculat primele
rate de mortalitate pe grupe de vârstă, a alcătuit o rudimentară tabelă de mortalitate
şi a făcut unele dintre primele estimări ale populaţiei Londrei. Cercetările sale s-au
concretizat în lucrarea Observaţii naturale şi politice asupra listelor de mortalitate cu
referire specială la guvernare, religie, comerţ, creştere, aer, boli etc. din oraşul
Londra11, publicată în 1662, lucrare considerată ca marcând începutul demografiei ca
ştiinţă.
Demograful american F. Lorimer aprecia că „pentru întemeierea noii ştiinţe se
cuvin omagiaţi atât preoţii anonimi care au introdus aceste liste sistematice, cât şi
Graunt care, primul, le-a folosit ca bază pentru o analiză sistematică, obiectivă”12.
Ideile lui Graunt au fost preluate şi dezvoltate de o serie de personalităţi
ştiinţifice de la finele sec. XVII, dintre care amintim: William Petty, Edmund Halley,
Gregor King. De numele lui Halley sunt legate estimări ale populaţiei câtorva
state, alcătuirea primei tabele complete de mortalitate, introducerea ideii de
durată probabilă a vieţii, cu aplicaţie la calcularea rentei viagere anuale în
funcţie de vârstă.
În cadrul Şcolii aritmeticii politice (apărută în Anglia, sec. 17-18), obiectul
statisticii era studiat îndeosebi sub aspectul unor fenomene şi procese sociale şi

8
Trebici, V., 1985, Mică enciclopedie de statistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p.
19.
9
Rowland, D., 2006, Demographic methods and concepts, Oxford University Press, p. 14.
10
Trebici, V., 1985. op. cit., p. 22.
11
Natural and Political Observations Made Upon the Bills of Mortality.
12
Lorimer, F., 1963 – “The development of Demography”, în The study of population. An inventory
and appraisal, Hauser,P., Duncan, O.D. (editori), Chicago, p. 124, în Trebici, V., 1975, op. cit., Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p. 25.

8
 1. Elemente introductive

demografice. Aritmeticienii politici englezi, în frunte cu John Graunt, William

Petty, Edmund Halley, au pus accentul mai ales pe studiul fenomenelor
demografice, deoarece vedeau în populaţie izvorul bogăţiei şi puterii Angliei13.
În secolul 18 apar şi teorii despre populaţie, dintre care se evidenţiază teoria lui
Malthus.
Termenul de demografie a fost folosit pentru prima dată în 1855 de un
statistician belgian, Achille Guillard, în lucrarea „Elements of Human Statistics or
Comparative Demography ”14.
Lucrările Congresului internaţional de igienă şi demografie de la Geneva
(1882), publicate în 1883, includ, pentru prima dată, oficial, termenul de
demografie15. Acesta a fost adoptat, pentru prima dată, de o reuniune internaţională, în
1883, înlocuind treptat denumirea de statistică, fizică socială etc.16
Printre personalităţile ştiinţifice care au adus contribuţii importante la
dezvoltarea Demografiei, se numără: D Bernoulli (1700-1782), J.P.Sussmilch (1707-
1767), T. R. Malthus (1769-1838), A Quetelet (1796-1874), W. Lexis (1837-1914), F.
Galton (1822-1911), K Pearson (1857-1936), A.J. Lotka (1890-1951), A Landry
(1874-1956), A. Sauvy (1898-1990), L. Henry, A Coale etc.

1.5 Teorii despre populaţie

Teoriile despre populaţie sunt elaborate cu precădere de trei ştiinţe:

Demografie, Sociologie şi Economie. În timp, preocupările au trecut de la corelaţia
demoeconomică (raportul dintre populaţie şi resursele alimentare), la analiza legăturii
dintre creşterea populaţiei şi economie, iar în prezent, la o viziune sistemică,
interdependenţele dintre populaţie şi celelalte sisteme (de exemplu, teoriile cu privire
la “costul” şi “valoarea” copiilor)17. Această evoluţie este marcată de teoria lui
Malthus, teoria tranziţiei demografice şi teoria optimului demografic.

A. Teoria lui Malthus

Cel mai cunoscut dintre pionierii Demografiei a fost Thomas Robert Malthus
(1766-1834), prin lucrarea Eseu asupra principiului populaţiei, a cărei primă ediţie a
apărut în 1798. Pentru Malthus, potenţialitatea creşterii populaţiei, în absenţa vreunui
obstacol, este infinită; oferta de mijloace de subzistenţă este limitată deoarece lumea
este finită şi intervine legea randamentelor descrescătoare18. Principiul lui Malthus se
poate formula astfel:
 în absenţa oricărui obstacol, populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce
 masa mijloacelor de subzistenţă creşte în progresie aritmetică.
Studiile ulterioare au arătat însă că populaţia creşte în progresie geometrică
doar în cazuri excepţionale.

13
Trebici, V., 1985, op. cit., p. 22.
14
Rowland, D., 2006, op. cit., p. 16.
15
Trebici, V., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti., p. 23.
16
Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, op. cit., p. 162.
17
Trebici, V., 1979, op. cit., pp. 434-436.

Titlul complet al ediţiei din 1798 este An essay on the principle of population as its affects the future
improvement of society, with remarks on the speculations of Mr. Godwin, M. Condorcet and other
writers.
18
Tapinos, G., 1991, op. cit., p. 301.

9
 1. Elemente introductive

„Scopul principal al prezentei lucrări este de a examina efectele unei mari cauze, intim
legate de natura omului car, deşi a acţionat constant şi cu forţă de la începutul societăţii
umane, a atras totuşi prea puţin atenţia celor care au tratat acest subiect. (...) Cauza la care
mă refer este tendinţa, constantă la toate vieţuitoarele, de a se înmulţi mai mult decât
îngăduie cantitatea de hrană la dispoziţia lor. (...) Dificultatea de a procura hrană constituie
un puternic obstacol care acţionează permanent împotriva creşterii populaţiei.”
„... se poate spune cu certitudine că populaţia, atunci când nu este oprită de nici un
obstacol, se dublează la fiecare douăzeci şi cinci de ani, sau creşte în progresie geometrică.”
„... se poate afirma corect, luându-se în consideraţie actuala star medie a pământului, că
mijloacele de subzistenţă, în condiţiile cele mai favorabile pentru activitatea oamenilor, nu
ar putea să crească mai repede decât în progresie aritmetică.” (T. R. Malthus, 1992, Eseu
asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, pp. 16-20.)

Rezultă, astfel, o creştere a discrepanţei dintre numărul populaţiei şi mijloacele

de subzistenţă. În consecinţă, se impun măsuri de stopare sau de reducere a creşterii
populaţiei. Malthus susţine necesitatea frânării creşterii demografice, îndeosebi prin
limitarea numărului de naşteri. Acest lucru este posibil prin “reţinerea morală” sub
forma amânării căsătoriei, a abstinenţei în căsătorie sau chiar evitarea acesteia.
In perioada ulterioară lui Malthus s-au conturat, în principal, două tendinţe:
 includerea ideilor lui Malthus în lucrările reprezentanţilor şcolii economice
clasice, reprezentată de A. Smith şi D. Ricardo. Aceştia au acceptat şi susţinut ideea
lui Malthus, idee ce viza posibila discrepanţă dintre creşterea demografică şi cea
economică şi, implicit, necesitatea frânării creşterii demografice până la nivelul
atingerii unei stări staţionare sau semistaţionare.
 tendinţa opusă celei anterioare, caracterizându-se prin respingerea ideilor
susţinute de Malthus, respingere atribuită unor economişti şi unor reprezentanţi de
orientare socialistă.

B. Teoria tranziţiei demografice

Alături de teoria lui Malthus, în rândul demografilor a suscitat un interes

deosebit teoria tranziţiei demografice, teoria care a dominat preocupările demografilor
din secolul 20. Elementul comun între cele două teorii îl constituie rolul jucat de
dezvoltarea economică în evoluţia fertilităţii. În viziunea malthusiană, dezvoltarea
economică stimulează fertilitatea, în timp ce în viziunea tranziţională există o relaţie
inversă între industrializare şi fertilitate.
În 1934, francezul Adolphe Laundry a introdus conceptul de “revoluţie
demografică”, care va deveni mai târziu “tranziţie demografică”.
Tranziţia demografică (revoluţia demografică) este definită ca un proces
evolutiv, observat într-un număr mare de populaţii, început în secolul 18, caracterizat
printr-o scădere importantă a mortalităţii şi natalităţii. În tranziţia demografică
populaţiile trec de la regimul demografic vechi, caracterizat prin niveluri înalte ale
natalităţii şi mortalităţii, la regimul demografic modern, cu natalitate şi mortalitate cu
niveluri joase.
Jean-Claude Chesnais, teoreticianul cel mai cunoscut al tranziţiei
demografice, a definit tranziţia demografică drept trecerea, în decursul unei perioade,
de la un regim de echilibru demografic, cu niveluri ridicate ale fertilităţii şi
mortalităţii, la un regim modern de echilibru, cu niveluri joase ale fertilităţii şi
mortalităţii.

10
 1. Elemente introductive

Tranziţia demografică este un proces care cuprinde câteva faze, în cursul

căruia ratele ridicate ale mortalităţii şi natalităţii scad, sub influenţa unei serii de
factori social-economici. Astfel, majoritatea autorilor contemporani acceptă
succesiunea a trei faze pe care le traversează populaţiile:
 stadiul pretranziţional – rata natalităţii şi rata mortalităţii sunt ridicate,
sporul natural al populaţiei este scăzut (echilibru vechi: fertilitate ridicată – mortalitate
ridicată);
 stadiul tranziţional – dezechilibru
 stadiul posttranziţional – nivelul fertilităţii este scăzut ca urmare a
controlului acesteia, nivelul mortalităţii şi sporului natural este, de asemenea, scăzut
(echilibru modern: fertilitate scăzută – mortalitate scăzută).
Tranziţia demografică are o serie de consecinţe, printre care creşterea
populaţiei şi îmbătrânirea demografică.

C. Teoria optimului demografic

Teoria optimului demografic este, într-o anumită măsură, o adaptare a teoriei

malthusiene. Optimul populaţiei a fost considerat un instrument decisiv în analiza
relaţiilor demoeconomice19. Alfred Sauvy, autorul lucrării Teoria generală a
populaţiei, a insistat asupra relaţiei dintre creşterea demografică şi creşterea
economică. Sauvy considera că acest concept, de “populaţie optimă”, trebuie privit
mai mult ca un concept operaţional, ca instrument de lucru. Ca atare, orice încercare
de stabilire a acestui optim demografic, valabil oriunde şi oricând, este inutilă,
deoarece populaţia optimă nu este altceva decât acea populaţie care asigură atingerea,
în cele mai bune condiţii, a unui obiectiv predeterminat. Aceasta înseamnă că o
populaţie optimă poate fi stabilită şi definită doar în raport cu un anumit obiectiv de
natură economică, medicală, politică etc. Ca atare, în funcţie de condiţiile concrete,
trebuie stabilit care poate fi considerat numărul cel mai potrivit al populaţiei şi
structura pe vârste şi pe sexe. Optimul demografic poate fi privit ca rată optimă de
reproducere, ca structură demografică optimă sau ca distribuţie teritorială optimă a
populaţiei20.
Cel mai frecvent se vorbeşte de optimul demografic economic, prin care se
înţelege situaţia în care populaţia disponibilă, aptă de muncă poate fi absorbită în
activităţi economice, în condiţii care asigură cea mai eficienta utilizare a acestei forţe
de muncă. Teoria optimului demografic câştigă tot mai mult teren deoarece
optimizarea creşterii economice cere ca o condiţie optimizarea populaţiei.

Bibliografie

1. Asandului, L., 2007, Elemente de demografie, Editura Universităţii „Al. I.

Cuza”, Iaşi.
2. Dupaquier, M., 2001, Démographie, Presses Universitairesde France,Paris.
3. Malthus, T., 1992, Eseu asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
4. Rotariu, T., 2009, Demografie şi sociologia populaţiei. Structuri şi procese
demografice, Editura Polirom, Iaşi.
19
Tapinos, G., 1991, op. cit., p. 303.
20
Trebici, V., 1979, op. cit., p. 436.

11
 1. Elemente introductive

5. Sora, V., Hristache, I., Despa, M. P., 1983, Demografie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
6. Tapinos, G., 1991, Elements de demografie, Armand-Colin, Paris.
7. Trebici, V, 1979, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
8. Trebici, V., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.

Întrebări

1. Când s-a format Demografia ca ştiinţă?

2. Care este obiectul de studiu al Demografiei?
3. Care sunt metodele proprii Demografiei?
4. Definiţi Demografia.
5. Ce presupune demersul cercetării în Demografie?
6. Ce este un fenomen demografic? Daţi exemple.
7. Ce este un eveniment demografic? Daţi exemple.
8. Cum definiţi cohorta ? Dar generaţia ?
9. Ce presupune tranziţia demografică?
10. Ce presupune optimul populaţiei?
11. Cum a evoluat Demografia?

Teste grilă

1. Un eveniment demografic este:

a. Un caz individual
b. Un ansamblu de cazuri de aceeaşi natură
c. Obiectul înregistrărilor curente în actele de stare civilă

2. Thomas Malthus a formulat principiul populaţiei astfel:

a. Populaţia creşte în progresie aritmetică, în timp ce mijloacele de subzistenţă
cresc în progresie geometrică
b. Populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă
cresc în progresie aritmetică
c. Populaţia şi mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică
d. Populaţia şi mijloacele de subzistenţă cresc în progresie geometrică

3. Se consideră că începutul Demografiei ca ştiinţă este marcat de studiile

autorului/autorilor:
a. John Graunt
b. Edmund Halley
c. Thomas Malthus

4. Monografia demografică:
a. Are caracter interdisciplinar
b. Se bazează pe teoria sondajului
c. Are ca obiectiv cunoaşterea multilaterală a unui fenomen demografic sau
cunoaşterea, din punct de vedere demografic, a unei zone

12