Accize

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Studiu privind aplicabilitatea taxei pe valoarea adugata si a accizelor
CUVÂNT ÎNAINTE
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu ,cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie
directă din partea statului. După trăsăturile de fond şi formă, impozitele se grupează, aşa cum
se regăsesc de altfel şi în clasificaţia bugetară, în impozite directe şi impozite indirecte.
Iniţial, impozitele directe reprezentau temelia sistemului financiar. Treptat, prin
extinderea impozitelor indirecte s-a observat că încasările la bugetul statului, provenite din
acestea din urmă, erau mult mai stabile pe termen lung decât cele provenite din impozite
directe.
Din experienţa celorlalte ţări cu economii aflate în tranziţie, modificările din sistemul
fiscal sunt legate întotdeauna de o slabă performanţă în ceea ce priveşte realizarea veniturilor.
Pe de o parte, devine din ce în ce mai dificilă sprijinirea pe impozite percepute de la
întreprinderile proprietate de stat care încearcă cu greu să se alinieze noilor realităţi
economice, iar pe de altă parte, nu este mai puţin dificilă
impozitarea efectivă a sectorului privat, aflat în plin proces de formare. De aceea, în
aceste ţări, de regulă, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor
directe în totalul veniturilor fiscale ale statului.
În general, impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzărilor de mărfuri şi a
prestărilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferenţiate
în funcţie de venitul, averea sau situaţia personală a celor care cumpără mărfurile sau
apelează la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Drept urmare, impozitele indirecte
lasă falsa impresie că ele ar afecta, în aceeaşi măsură, veniturile tuturor consumatorilor de
mărfuri şi servicii. În realitate, însă, ele îi
afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele se percep, de

regulă, la vânzarea bunurilor de larg consum.
Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat, de regulă, de către indrustriaşi,
comercianţi, dar sunt suportate de către consumatori, deoarece se include în preţul de vânzare
al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai
pe cele reale, ceea ce înseamnă că ele micşorează puterea de cumpărare.
În perioada când o economie înregistrează un curs ascendent, impozitele indirecte pot
avea un randament fiscal ridicat; în schimb în perioadele de criză şi de depresiune, când
producţia şi consumul înregistrează un recul, încasările din impozitele indirecte urmează
aceeaşi evoluţie, periclitând realizarea echilibrului bugetar sau conducând la adâncirea
deficitului bugetar.
În grupa impozitelor indirecte, alături de taxa pe valoarea adăugată, care deţine rolul
principal de impozit asupra consumului se înscriu şi accizele, amândouă fiind impozite
caracteristice ţărilor cu economie de piaţă.
Lucrarea intitulată “Evoluţia şi aplicarea taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor
“este structurată pe cinci capitole în care sunt cuprinse aspecte ale mecanismului de evoluţie
şi încasare a taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, cu studiul de caz la Societatea
Comercială “Aegissus”S.A. – Tulcea.
Pentru a pune în evidenţă toate cele prezentate mai sus, am apelat la o gamă largă de
tabele, grafice, care susţin concluziile prezentate.
Capitolul 1
ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE
1.1. Conţinutul impozitelor
În societăţile libere bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, statul este

prezent în viaţa politică, economică şi socială, asigurând colectivităţii bunuri şi servicii
publice. Finanţarea costurilor acţiunilor sale în domenii devenite tradiţionale precum
apărarea, ordinea publică, funcţionarea organelor administraţiei publice, educaţie, sănătate,
cultură, dar şi din domenii economice, a determinat creşterea nevoilor sale financiare şi o
diversificare a surselor de finanţare.
O parte din resurse provin ca urmare a participării statului în cadrul economiei de
piaţă, ca subiect de drept suveran, care îşi impune deciziile prin constrângere, preluând o
parte din venitul creat în economia reală prin intermediul prelevărilor obligatorii şi ca urmare
a participării sale ca partener în societăţi instituţii de credit şi întreprinderi de asigurări.
Alte resurse provin ca urmare a relaţiilor pe care statul le are cu organisme naţionale
şi internaţionale.
O ultimă categorie de resurse, statul şi-o poate asigura utilizând structura financiară a
pieţelor financiare naţionale sau internaţionale, prin lansarea unor împrumuturi publice.
Ponderea acestor resurse depinde de particularităţile economiei şi de politica
promovată de puterea publică, dar întotdeauna importanţa încasărilor pe care statul le poate
realiza pe seama prelevărilor obligatorii depinde integral de nivelul valorii adăugate create în
economia reală.
Prelevările fiscale se realizează prin intermediul impozitelor şi taxelor fiscale. Acestea
constituie cele mai vechi şi tradiţionale mijloace financiare de care statul dispune, pentru
realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale, în permanentă evoluţie.
Rădăcina etimologică a noţiunii de impozit provine din limba latină de la
„impositum”, iar cea de taxă din limba greacă de „taxis”, ambele având sensul de obligaţie
publică, impozit.
Reflectarea şi analiza opiniilor exprimate de specialişti constituie cadrul fertil pentru
noi abordări conceptuale, de natură a reflecta ansamblul caracteristicilor impozitului şi rolul
său în societate. Într-o astfel de abordare, impozitul constituie un produs intelectual de natură
financiară, sub forma unor prelevări fiscale asupra diferitelor forme de manifestare a
veniturilor subiecţilor din economia reală, cu titlu obligatoriu şi definitiv, fără contraprestaţie
imediată şi directă, impusă de stat sau de autorităţile publice locale, în vederea finanţării
obligaţiilor publice ale acestora şi a intervenţiei statului în scop economic şi social.
Ca produs intelectual, impozitul este rezultatul puterii de gândire şi de inovaţie a
geniului uman, ajuns pe o anumită treaptă de dezvoltare şi organizare socială. Aceasta explică
apariţia sa pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii şi evoluţia sa în timp. Scopul este
determinant de necesitatea finanţării nevoilor autorităţilor publice, ale căror funcţii şi sarcini
au un caracter permanent evolutiv. Venitul realizat, acumulat, consumat, constituie sursa
impozitului, iar preluarea unei părţi a acestuia se realizează prin prelevări pecuniare stabilite
în mod direct, definitiv şi obligatoriu asupra diverselor forme de venit.
Caracterul obligatoriu trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o
sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită
sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Impozitele sunt prelevări cu titlu definitiv şi nerambursabil pentru că, odată vărsate în
contul bugetului statului sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes
general, necesare tuturor membrilor societăţii şi nu numai unor interese individuale de grup.
În schimbul impozitelor, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare
egală sau apropiată.
Deşi nu constituie o contraprestaţie directă din partea statului (ca în cazul taxelor),
impozitele se reântorc sub forma unor acţiuni, gratuităţi, servicii de care beneficiază în primul
rând cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii.
În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă să creeze un cadru general favorabil
desfăşurării activităţilor economice, sociale, politice.
Rolul impozitelor
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social, cel mai
important fiind rolul impozitelor pe plan financiar, deoarece acestea constituie principala
modalitate de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice.
În prezent tendinţa este de creştere relativă şi absolută, prin sporirea numărului
plătitorilor, extinderea bazei de impozitare, impunere, precum şi majorarea cotelor de
impunere.
Dar impozitele nu servesc numai la punerea la dispoziţia economiei a fondurilor

necesare desfăşurării activităţilor publice. Ele au, totodată, scopul de a contribui la o repartiţie
optimă în spaţiu şi timp, a resurselor între diferiţi beneficiari ai acestor fonduri, conducând pe
această bază la o mai mare stabilitate fiscală.
Repartiţia efectuată cu ajutorul impozitelor este urmată de o a doua repartiţie,
realizată pe calea alocaţiilor bugetare, a subvenţiilor şi a transferurilor de resurse de la
fondurile publice la diverşi beneficiari.
Rolul impozitelor pe plan economic este determinat de necesitatea intervenţiei statului
în economie.
După marea recesiune economică din 1929-1933, impozitele, taxele au fost utilizate
pe o scară mai largă sau mai restrânsă, ca instrumente ale mecanismului de funcţionare a
economiei.
Astfel, impozitele se manifestă ca pârghii de politică economică prin însăşi modul
concret în care sunt aşezate şi percepute.
Pentru sporirea eficienţei impozitelor, autorităţile publice trebuie să ţină seama de
faptul că dorinţa agenţilor economici de a investi şi economisi este în funcţie de anticipaţiile
lor mai ales de rentabilitate, dar este determinată într-o oarecare măsură şi de povara fiscală.
În mod frecvent trebuie analizate mai multe variabile pentru aprecierea eficienţei mai scăzute
sau mai ridicate a impozitelor, şi anume: modul lor de funcţionare, condiţii de intervenţie,
alocarea ulterioară a fondurilor la formarea cărora conduc aceste impozite, rolul lor în
asigurarea echilibrului economic real.
Statul acţionează asupra consumului prin diminuarea cererii solvabile a populaţiei, cu
ajutorul impozitelor. Când se are în vedere orientarea cererii de consum spre anumite
produse, atunci statul are la îndemână sistemul taxelor de consumaţie (accize) şi taxelor
generale de vânzări (taxa pe valoarea adăugată), care permite o abordarea selectivă a
produselor supuse impunerii şi o diferenţiere a cotelor impunerii, în funcţie de scopul urmărit.
Astfel, o creştere a taxei pe valoarea adăugată în perspectiva de a lupta contra
inflaţiei, determină o restricţie a consumului prin creşterea preţurilor.
Reducerea taxei pe valoarea adăugată, din contră, este un instrument de relansare
economică şi de luptă contra inflaţiei, dacă aceasta nu duce la o creştere a cererii în raport cu
oferta.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor,
statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri
sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.
Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmăreşte întărirea echităţii fiscale,

adică impozitarea contribuabililor în funcţie de capacitatea lor contributivă, dar criteriile
acestei echităţi sunt departe de a fi precise, explicite, universale sau imuabile.
Astfel, perceperea de accize asupra tutunului şi a băuturilor alcoolice capătă, în
condiţiile aplicării unor cote de impozit deosebit de ridicate, caracterul unui instrument de
limitare a fumatului şi de prohibire a alcoolului, de prezervare a sănătăţii populaţiei.
1.3. Structura impozitelor şi taxelor

care compun sistemul fiscal
Analiza ştiinţifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în

scopul aprofundării cunoaşterii evoluţiei sale şi a realizării unor studii comparative. Gruparea
impozitelor constituie un procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, prin care se urmăreşte
surprinderea unor caracteristici esenţiale, distinctive şi respectiv dominante ale acestora.
Scopul îl constituie analizarea modului în care impozitele acţionează în economie, respectiv
efectele produse la nivel individual şi global.
După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi
indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de
impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite
termene dinainte stabilite.În cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt
în intenţia legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, deşi, practic, uneori acestea nu coincid.
Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor
servicii, al importului sau exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv
cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de
subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
În viziunea Fondului Monetar Internaţional, clasificarea avansată are în vedere
caracteristicile impozitelor stabilite prin legi reflectând activităţile economice care stau la
baza fiecărui impozit.
Gruparea impozitelor se face după natura materiei impozabile sau a factorului
generator al obligaţiei fiscale, facilitând analiza acestora la toate nivelele administraţiei
publice.
Acest cadru global este util în analizarea posibilităţilor pe care administraţiile le au în

direcţia asigurării finanţării cheltuielilor, pe seama resurselor normale de care dispun.
Clasificarea Fondului Monetar Internaţional împarte impozitele în următoarele grupe:
impozitul pe venit, beneficii şi câştiguri în capital;
impozitul pe salarii şi mâna de lucru;
impozitul asupra patrimoniului;
impozite interioare pe bunuri şi servicii;
impozitul pe comerţul exterior şi tranzacţii internaţionale;
alte încasări fiscale.
Clasificarea economică este utilă în analiza acţiunii impozitelor asupra diferitelor
forme de manifestare a venitului, abordat din punct de vedere a provenienţei şi a destinaţiei
acestuia: venit realizat, venit utilizat, venit economisit şi investit.
Trei grupe complexe de impozite se pot identifica: impozite pe venit (venitul realizat),
impozite pe consum (venitul consumat), impozite pe capital (venitul economisit şi investit).
Impozitele pe venit sunt aşezate atât asupra venitului realizat, cât şi asupra venitului
realizat şi distribuit, care se prezintă sub forme diverse: beneficii, dividende, salarii, dobânzi,
rente.
La rândul lor impozitele pe consum reprezintă impozite pe venitul consumat,
respectiv următoarele grupe de impozite: impozite interioare pe bunuri şi servicii, impozite pe
comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale.
Acestea nu sunt aşezate asupra resurselor care contribuie la realizarea unei activităţi
productive, ci asupra avantajelor care le asigură contribuabilului suportator utilizarea
venitului.
Impozitele pe capital deşi dau naştere la fluxuri fiscale a căror importanţă este redusă
comparativ cu restul fluxurilor fiscale, comportă multiple interpretări în ceea ce priveşte
impozitele incluse în sfera de cuprindere şi efectul produs. Conform clasificării Fondului
Monetar Internaţional acestea sunt incluse în grupa impozitelor pe patrimoniu.
După forma în care se percep, se disting: impozite în natură şi impozite în bani.
În funcţie de scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi grupate în
impozite financiare şi impozite de ordine.
1.4 STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI DE STAT ÎN

PERIOADA ANILOR 2000-2004
Tabel 1.1
-mld. Lei-
ANI 2000 2001 2002 2003 2004

Venituri
bugetare 119.843,4 153.092,4 178.422 241.235,5 288.279,8
totale
Accize 21.067 31.562 28.252 45.880 68.915
Taxe
vamale 8.628 16.900 18.506 24.163 13.824
Taxa pe
valoarea 50.259 75.856,2 93.382 76.572 110.150,8
adăugată
SURSA:LEGILE BUGETULUI DE STAT PE ANII 2000-2004
Bugetul de Stat are în anul 2000 în componenţă venituri totale de 119.843,425

miliarde lei.
Accizele au fost prevăzute în sumă de 21.067 miliarde lei, adică 24% din totalul
veniturilor.
Taxele vamale prevĂzute la nivelul de 8 628miliarde lei au o pondere de 10%, cea
mai mică fiind înregistrată în perioada 1994-1999.
Taxa pe valoarea adăugată cumulează 50.259miliarde lei, echivalentul a 56% din
totalul veniturilor bugetare.
În anul 2001 Bugetul de Stat a stabilit venituri în sumă totală de 153.092,4 miliarde de
lei.
Accizele au fost prevazute în suma de 31.562 miliarde lei, reprezentând 31% din
Taxele vamale contribuie cu 16. 900 miliarde lei, ceea ce reprezintă o pondere de 11%
în veniturile bugetului
Taxa pe valoarea adăugată înregistrează o pondere de 49%, ceea ce se traduce printr-o
sumă de 75. 856,2 miliarde lei din veniturile bugetare.
Bugetul de stat pe anul 2002 a prevăzut venituri în sumă totală de 178.422 miliarde
lei.
Accizele s-au prevăzut în sumă de 28. 252 miliarde lei, avînd o pondere în totalul
veniturilor de 17%.
Taxele vamale contribuie cu 18.506 miliarde lei,sunt cu 9% sub prevederi,totuşi
ponderea lor fiind de 11% în totalul veniturilor bugetului de stat.
Taxa pe valoarea adăugată cumulează 93.382 miliarde lei, echivalentul a 57% din
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 2003 au fost în sumă de 241. 235,5 miliarde lei .
Accizele s-au încasat în sumă de 45.880 miliarde lei, reprezentând 18% din totalul
veniturilor bugetare.
Taxele vamale au fost încasate în sumă de 24.163 miliarde lei, avănd o pondere de 9%
din veniturile bugetare.
Taxa pe valoarea adăugată s-a încasat în sumă de 76.572 miliarde lei, reprezentând
30% din totalul veniturilor bugetare.
Veniturile Bugetului de Stat prevăzute în 2004 au fost în sumă de 288.279,8 miliarde

lei.
Accizele sunt prevăzute în sumă de 68.915 miliarde lei, , reprezentând 24% în totalul
veniturilor.
Taxele vamale prevăzute în sumă de 13.824 miliarde lei, reprezentând 4,79% în
Taxa pe valoarea adăugată prevăzută în sumă de 110.150,8 miliarde lei, reprezentând
38% din totalul veniturilor bugetare.
1.5. Noţiunea de presiune fiscală şi limitele acesteia
1.5.1. Noţiunea de presiune fiscală
Sistemul fiscal nu poate fi numai mijlocul prin care se acoperă de către stat
cheltuielile publice cu care acesta se confruntă, ci poate constitui şi obiectivul politicii fiscale
la îndemâna guvernului pentru realizarea unei politici economice a statului respectiv.
Veniturile publice sunt venituri realizate de administraţiile publice. Acestea servesc

mai întâi la finanţarea cheltuielilor publice şi participă astfel la realizarea politicii economice
şi sociale a puterii publice.
Datorită importanţei lor, veniturile publice exercită, de asemenea, o influenţă directă
asupra comportamentului persoanelor fizice şi juridice şi sunt utilizate ca instrumente
specifice de intervenţie în viaţa economică şi socială.
Noţiunea de prelevări obligatorii înglobează toate sumele vărsate de agenţii economici
administraţiilor publice, cu condiţia ca aceste vărsăminte să nu fie legate de o decizie
voluntară şi ca ele să nu fie însoţite de o contraprestaţie imediată sau directă individualizată.
Vărsămintele în cauză cuprind două mari categorii: impozite şi contribuţii sociale.
Impozitele pot fi definite ca prelevări pecuniare impuse persoanelor fizice şi juridice,
pe cale de autoritate, cu titlul definitiv şi fără contrapartidă directă, în vederea acoperirii
cheltuielilor publice şi realizării intervenţiei economice şi sociale a puterii publice.
Strâns legat de aceste prelevări obligatorii şi cu mare semnificaţie ne apare termenul
de rată a presiunii fiscale, cu incidente foarte serioase la nivel macroeconomic.
Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor obligatorii este egală cu raportul dintre
ansamblul impozitelor şi contribuţiilor sociale efectiv încasate în administraţia publică şi
produsul intern brut.
Acest indicator permite realizarea unor comparaţii internaţionale, semnificative,
deoarece nu este indiferentă ponderea respectivelor impozite şi contribuţii sociale în
finanţarea securităţii sociale asigurată de către puterea publică.
Acest indicator poate avea o dublă accepţie:
presiunea fiscală în sens strict egală cu raportul dintre mărimea impozitelor încasate
de către stat şi produsul intern brut;
presiunea fiscală în sens larg egală cu raportul dintre ansamblul impozitelor şi
contribuţiilor sociale pe de o parte şi produsul intern brut pe de altă parte.
Mergând mai departe, se pot remarca semnificaţiile ratei presiunii fiscale atât în plan
contabil, cât şi în planul analizei economice.
Pe plan contabil este important să se remarce că rata de presiune fiscală nu ţine cont
de faptul că prelevările obligatorii finanţează alte prelevări obligatorii. Astfel, fluxurile
contabilizate la numărător nu sunt consolidate, adică ele nu elimină prelevările obligatorii
vărsate de administraţiile publice. Ca urmare, nu este vorba deci de prelevări nete, operate
asupra unor agenţi economici. De asemenea, pe de o parte, puterea publică recuperează, sub
forma impozitelor, o parte a sumelor pe care ea le cheltuieşte.
Din punct de vedere al analizei economice, se consideră rata de presiune fiscală o

cheltuială ce pune în evidenţă aspectul confiscatoriu al prelevărilor obligatorii şi se neglijează
faptul că ele sunt reinvestite în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.
Rata de presiune fiscală reprezintă, aşadar, un indicator de comensurare a părţii de
venituri provenite din producţie care tranzitează printr-un proces de afectare, obligatorie şi
publică, în loc să fie lăsată la libera dispoziţie a iniţiativei private. În România, rata de
presiune fiscală a evoluat de la 57% în 1990 la 38,8% în 2000, la 34,9% în 2002,oscilînd în
jurul a 30% în ultimii ani.
La începutul perioadei de tranziţie, România se situa în grupa ţărilor cu o politică
fiscală ridicată (1990-57%) şi deci sistemul fiscal românesc era mai degrabă rezultatul unor
acţiuni de răspuns la unele presiuni bugetare. Astăzi, se poate afirma că nivelul fiscalităţii în
România este la limita de jos a fiscalităţii practicate în ţările dezvoltate. În ciuda acestei
realităţi, agenţii economici şi populaţia resimt, totuşi, agresivitatea fiscalităţii.
1.5.2. Limitele presiunii fiscale
Încă din secolele al XVII-lea şi XIX-lea, când securitatea socială nu exista,

economiştii şi juriştii considerau că fiscalitatea trebuie să fie cât mai lejeră posibil.
Se apreciază că, în orice moment, prelevările obligatorii au o limită peste care pot
periclita activitatea.
Arthur Laffer rămâne celebru pentru ideea pe care a demonstrat-o cu ajutorul unei
curbe, care îi poartă numele, potrivit căreia de la un anumit prag orice creştere a presiunii
fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de puterea publică.
Curba lui Laffer reflectă legătura dintre presiunea fiscală şi încasările fiscale.
Noutatea teoriei lui Laffer constă în identificarea a două zone: zona acceptabilă şi
zona inadmisibilă.
Zona acceptabilă sau „normal range” delimitată de punctele O, M şi PO, în care

subiecţii economici acceptă creşterea presiunii fiscale, întrucât doresc o cantitate superioară
de utilităţi publice. Încasările fiscale cresc deşi se produce o reducere treptată a activităţii
economice şi a materiei impozabile, unii subiecţi economici preferând să-şi mărească timpul
liber în detrimentul timpului destinat muncii iar alţii dimpotrivă. Ritmul de creştere a
încasărilor fiscale tinde să se diminueze pe măsură ce presiunea fiscală creşte, dar într-un ritm
descrescător faţă de aceasta.
Zona inadmisibilă sau „prohibitive range” delimitată de punctele PO, M şi P, în care o
parte tot mai importantă din venitul factorilor este preluată de stat. În consecinţă subiecţii din
economie îşi restrâng activităţile impozabile iar materia impozabilă se reduce. Pe măsură ce
presiunea fiscală creşte se produce scăderea producţiei şi a încasărilor fiscale.
Se observă că pentru o presiune fiscală P, scăzută situată în zona acceptabilă şi pentru
una foarte puternică P2 situată în zona inadmisibilă se obţine aceeaşi sumă de încasări fiscale.
In consecinţă presiunea fiscală din zona inadmisibilă determină redistribuiri inutile de venit,
egalizarea prin constrângere publică a subiecţilor şi descurajarea activităţilor economice, a
iniţiativelor individuale şi asumării riscurilor. În schimb reducerea sa generează în acelaşi
timp creşterea producţiei şi a încasărilor fiscale.
1.6. Probleme provocate de creşterea presiunii
Ideea de bază care se desprinde este aceea că orice creştere a presiunii fiscale riscă să
se lovească de întreprinderi în faţa unei concurenţe internaţionale acerbe.
Riscurile de diminuare ale eforturilor productive: în această privinţă se remarcă

economişti liberali care insist asupra efectelor descurajate pe care le provoacă nivelurile
ridicate ale prelevărilor obligatorii asupra muncii, economiilor şi investiţiilor, precum şi
asupra spiritului de întreprindere.
Astfel, din punct de vedere al incitării muncii, se estimează că există două tipuri de
reacţii opuse, pe care le poate provoca o majorare a impozitului venitului:
efectul de substituţie (diminuare a timpului de muncă furnizat de un individ datorită
diminuării remuneraţiei sale nete);
efectul de venit (creştere a cantităţii de muncă depusă în scopul de a compensa
pierderea venitului net datorată creşterii impozitului).
Frauda şi evaziunea fiscală: dacă frauda constituie o încălcare a legii fiscale prin
diminuarea voluntară a veniturilor, vânzări fără facturi etc., evaziunea constă în sustragerea
de la prelevări obligatorii printr-o utilizare abilă a legii fiscale sau de a profita de caracterul
teritorial al legilor fiscale şi sociale pentru a localiza activităţi, venituri sau bunuri în ţări
străine unde ele nu vor fi sau vor fi mai puţin impozitate (paradisuri fiscale).
Aceste practici au existat întotdeauna, dar ele sunt cu atât mai stimulate cu cât ratele
de prelevare (de impozitare) sunt mai ridicate. În acest sens, se pot menţiona două procedee
prin care contribuabilii îşi manifestă rezistenţa lor în faţa prelevărilor obligatorii:
economia subterană care relevă diferite forme de activităţi care au drept caracteristică
comună sustragerea de al orice formă de prelevare obligatorie. Un exemplu, în acest sens,
este munca la negru;
evaziunea internaţională care reflectă interesul anumitor întreprinderi spre ţări unde
legislaţiile fiscale şi sociale le sunt mai favorabile. De exemplu, întreprinderile care îşi
deschid filiale în ţări în care condiţiile de salarizare şi de cheltuieli fiscale şi sociale sunt mai
avantajoase.
Riscul de inflaţie prin fiscalitate este legat de faptul că orice creştere a impozitelor sau
a contribuţiilor sociale se repercutează asupra proceselor de determinare a preţurilor şi
salariilor şi de alimenta, astfel, inflaţia.
Astfel, chiar dacă întreprinderile caută să le includă în preţul lor de vânzare, salariaţii
doresc să recupereze, sub formă de salarii mai ridicate, reducerea puterii lor de cumpărare
care rezultă din creşterea impozitelor sau contribuţiilor sociale sau din creşterea costului
vieţii.
Exigenţele concurenţei internaţionale: pentru ţările care sunt deschise schimburilor
internaţionale, competitivitatea întreprinderilor, adică capacitatea de a înfrunta cu succes
concurenţa internaţională (rezistenţă la importuri şi capacitate de export), constituie un factor

determinant pentru creşterea economică şi a nivelului de trai. Este motivul pentru care
imperativul de competitivitate constituie una din preocupările majore ale puterii publice.
Astfel, orice creştere a prelevărilor obligatorii, suportate de întreprinderi, riscă să
atingă competitivitatea lor repercutându-se în preţurile lor sau în scăderea autofinanţării şi,
din această cauză, a capacităţii lor de investiţii şi de modernizare.
Capitolul 2
TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ EVOLUŢIE ŞI APLICARE
2.1. Introducerea şi evoluţia taxei pe valoarea adăugată în diferite ţări ale lumii
Una dintre cele mai moderne şi eficiente componente ale politicii fiscale din ţările
europene occidentale o reprezintă taxa pe valoarea adăugată (TVA). Forma nouă de
impozitare care a fost adoptată, începând cu 1 ianuarie 1970, de către ţările Pieţei Comune,
dar şi de state din afara acestei sfere, a fost concepută pentru a evita impozitarea în „cascadă”
cum se face prin impozitul pe cifra de afaceri.
Evoluţia modului cunoscut azi al impunerii valorii adăugate este rezultatul unei
dezvoltări mai lungi. Prima dată a fost aplicată în Franţa, în 1954, când a luat locul
impozitului pe producţie care s-a folosit până atunci. Pentru urmărirea evoluţiei formei
actuale a taxei pe valoarea adăugată este interesantă trecerea în revistă pe scurt a
modificărilor intervenite, în timp, privind sistemul francez de impunere.
Acest gen de impozit este rezultatul unei dezvoltări şi perfecţionări treptate,
mecanismul său de aplicare existând deja în tipurile de impozit anterioare. De la introducerea
sa, s-a extins treptat în toate domeniile economiei, devenind un impozit general, care
reprezenta, la finele anului 1989, 41% din încasările (veniturile) la bugetul francez. Şi în alte
state taxa pe valoarea adăugată constituie o sursă importantă de asigurare a veniturilor la
buget – peste 40%.
Etapele principale ale dezvoltării impunerii franceze a circulaţiei mărfurilor sunt

următoarele tipuri de impozit:
Impozitul industrial şi comercial (taxe sur les paiements civilis et comerciaux 1917-
1920). Acest tip de impozit a fost primul element al impunerii circulaţiei mărfurilor în
sistemul francez. Acesta viza ultima vânzare către un consumator, cota sa generală era de
0,2%, care, însă, putea să ajungă şi până la maximum 10%, în cazul bunurilor de lux.
Impozitul respectiv cu o singură fază de percepere nu a corespuns însă speranţelor
preconizate, aducând un venit bugetar mai mic decât cel aşteptat. Ulterior, s-a produs
înlocuirea sa cu un impozit general pe circulaţia mărfurilor.
Impozitul general pe circulaţie (impot general sur les affairres 1920 -1936). Acest fel
de impozit a cuprins toate fazele producţiei şi distribuţiei, inclusiv serviciile şi transporturile.
Agricultura, industria mică şi liberii profesionişti au rămas, însă, în afara incidenţei
impozitului respectiv. Cota de impunere era de 2% şi, fiindcă a cuprins o sferă largă de
aplicare, a adus un venit bugetar important; era un impozit cu mai utile faze. În comerţul
exterior, produsele erau exonerate de la plata impozitul respectiv.
Ulterior aplicării sale, pe lângă acest sistem, au început să fie utilizate şi alte impozite
cu o singură fază care au deteriorat în mare măsură aspectele pozitive şi au creat inegalităţi
care au generat multe critici. Din acest motiv, sistemul a fost schimbat, utilizându-se un
impozit cu o singură fază.
Impozitul pe circulaţie cu o singură fază (taxe unique globale a la production 1936-
1954). Această taxă s-a aplicat la vânzarea ultimei faze de producţie, cota impozitului era
unică, adică 6%. În caz de valorificare, fără prelucrare în continuare, produsul respectiv
rămânea neimpozabil. Exportul era exonerat de la plata acestui impozit. Impozitul respectiv a
fost completat cu alte feluri de taxe, în perioada respectivă.
S-a apreciat la vremea respectivă că efectele economice ale impozitului pe circulaţie,
cu o singură fază, frânează creşterea economică. De aceea, în anul 1948 s-a hotărât
modificarea impunerii în sensul introducerii plăţii treptate a impozitului, adică acesta a
devenit cu mai multe faze. Fiecare producător a plătit impozitul proporţional cu vânzările
sale, după ce a scăzut impozitul plătit cu ocazia procurării materialelor necesare pentru
producţie. Prin aceasta, impozitul pe producţia globală cu o singură fază s-a transformat, în
esenţă, într-un impozit pe circulaţie, cu mai multe faze, apărând astfel tehnica fiscală a
impunerii valorii adăugate.
Impozitul pe valoarea adăugată (taxe sur la veeur ajoute). Impunerea valorii adăugate,
ca sistem şi ca denumire, a fost introdusă în 1954, în Franţa, parţial asupra serviciilor şi
comerţului cu ridicata. Aplicarea sa a devenit tot mai largă: din 1968 a fost extins până la
comerţul cu amănuntul, iar pentru agricultură, administraţie locală şi liberii profesionişti
putea să fie ales felul impunerii. În 1978, aplicarea impozitului respectiv a fost obligatorie şi
la liberii profesionişti, iar din 1983, şi la întreprinderile agricole – peste o anumită valoare a
circulaţiei produselor.
În America Latină, Brazilia a fost pionierul introducerii taxei pe valoarea adăugată, în
forma sa completă. Datele Confederaţiei Braziliene au desfiinţat în 1967 taxele eterogene în
„cascadă” pe cifra de afaceri care se percepeau de peste 330 de ani. Reforma a avut drept
scop înlăturarea neajunsurilor impozitării pe cifra de afaceri şi asigurarea unui grad mai înalt
de coordonare între statele federaţiei în ceea ce priveşte politica fiscală. Acest impozit se
aplică bunurilor de consum, exportul fiind exonerat. Impozitul naţional brazilian impus pe
vânzările făcute de fabricanţi (de producători) a folosit tehnica valorii adăugate din anul
1959.
Mai târziu, Danemarca a devenit prima ţară care a folosit taxa pe valoarea adăugată în
forma sa amplă, riguroasă, la nivel naţional a urmat în 1968 Germania. În ţările respective,
tipurile de taxa pe valoarea adăugată au înlocuit mai multe feluri de impozite pe vânzări (pe
cifra de afaceri) şi anume:
o combinaţie de taxă pe valoarea adăugată aplicată la procesul de fabricaţie (în cazul
comerţului cu ridicata), o taxă separată pe servicii şi o taxă locală pe comerţul cu amănuntul
(în Franţa);
o taxă pe cifra de afaceri sau în „cascadă” (în Germania);
taxa pe comerţul cu ridicata.
Ceilalţi membri ai Comunităţii Economice Europene au adoptat taxa pe valoarea
adăugată la scurt timp după aceste ţări, pentru a înlocui impozitele pe cifra de afaceri. Suedia,
în 1969, şi Norvegia, în 1970, au adoptat taxei pe valoarea adăugată pentru a înlocui
impozitul pe comerţul cu amănuntul.
În Statele Unite, statul Michigan a adoptat în 1953 o taxă pe valoarea adăugată cu
multe scutiri (exonerări). Rata taxei a variat de la 0,4% la 0,75%; după câţiva ani, în 1967, a
fost însă anulată. Aceasta a fost revizuită şi introdusă iar în 1975. S-a intenţionat să fie o taxă
numai pe afaceri, pentru a nu afecta consumatorii cu preţuri mai mari.
Astăzi în peste 70 ţări ale lumii taxa pe valoarea adăugată îşi găseşte locul principal în
sistemul fiscal adoptat.
Ţările care nu au adoptat-o până în prezent manifestă interes pentru introducerea ei în
perspectivă, iar unele state o folosesc în mod limitat, taxa aplicându-se în aceste cazuri la
producători sau în comerţul cu ridicata, fiind absentă în comerţul cu amănuntul.
Introducerea taxei pe valoarea adăugată în România
În condiţiile trecerii la economia de piaţă, impozitul pe circulaţia mărfurilor nu-şi mai

avea justificarea menţinerii lui. Aşezarea acestui impozit se făcea pe produs, pe diferite trepte
ale desfăşurării ciclului economic, fapt ce determina calcularea lui în cascadă, aplicându-se
din treaptă în treaptă. Pe măsură ce un produs parcurge mai multe stadii în diferite societăţi
comerciale în vederea realizării, începând de la materia primă, până la obţinerea produsului
finit.
Prin urmare, cu cât acest circuit al unei materii prime, până la transformarea în produs
finit, era mai lung, cu atât acest impozit, aplicându-se pe fiecare treaptă, devenea mai mare.
În al doilea rând, impozitul pe circulaţia mărfurilor se prezintă într-o structură de mai multe
cote diferenţiate, ceea ce complică munca de calcul şi verificare.
Introducerea taxei pe valoarea adăugată în locul impozitului pe circulaţia mărfurilor a
reprezentat un moment de cotitură în perfecţionarea sistemului fiscal şi în acelaşi timp primul
pas făcut pe linia reformei fiscale din ţara noastră.
Totodată aceasta a constituit o cerinţă pentru trecerea la economia de piaţă şi alinierea
la standardele europene, condiţie ce trebuia îndeplinită pentru aderarea la Comunitatea
Economică Europeană.
Pentru introducerea taxei pe valoarea adăugată s-au întreprins o serie de măsuri pe
linia impozitului pe circulaţia mărfurilor care trebuie înlocuit.
Evoluţia ponderii veniturilor provenite din taxa pe valoarea adăugată în totalul

veniturilor în ultimii 5 ani, redată în tabelul 2.1., reflectă importanţa ce se acordă acestui
impozit în ultima perioadă.
Tabel 2.1
-mld. Lei- 2000 2001 2002 2003 2004
Ani
Venituri 119.843,4 153.092,4 178.422 241.235,5 288.279,8
bugetare
totale
Taxa pe 50.259 75.856,2 108.837 76.572 110.150,8
valoarea
adăugată
Ponderea 56% 49% 57% 30% 38%
taxei pe
valoarea
adăugată în
veniturile
totale
Sursa: Legile Bugetului de Stat pe anii 2000-2004
300000
250000
200000
150000 Venit.buget
100000 TVA
50000
0
2000 2001 2002 2003 2004
În 1991 s-a redus la cinci (3, 5, 7, 10 şi 15%) numărul cotelor de impozit pe circulaţia
mărfurilor aferente bunurilor şi serviciilor iar anumite produse şi articole de lux au intrat sub
incidenţa unei taxe speciale de consumaţie – numită acciză.
S-au pregătit şi instruit cadre pentru a asigura iniţierea agenţilor economici şi a
personalului din economie pe această linie şi nu în ultimul rând tehnica de calcul şi
formularistica necesară evidenţierii colectării şi plăţii ei la bugetul de stat.
Au fost emise acte normative1 pregătitoare pentru introducerea taxei pe valoarea
adăugată de la 1 ianuarie 1993 cu modificările ulterioare.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit general de consum care se aplică pe fiecare
stadiu al circuitului economic de producţie al produsului final, asupra valorii adăugate
realizate în fiecare fază a acestui circuit.
Valoarea adăugată este echivalentă cu diferenţa dintre vânzările aceluiaşi stadiu a
circuitului economic sau scăzând din vânzarea bunurilor sau prestarea serviciilor, plăţile
efectuate pentru bunurile achiziţionate şi serviciilor, plăţilor efectuate pentru bunurile
achiziţionate şi serviciile prestate ce au fost înglobate în valoarea încasată într-o anumită
perioadă de timp (de regulă lunar).
Prin stabilirea valorii adăugate se evită înregistrările repetate ale consumurilor
externe(consumuri provenite de la terţi) ale întreprinderilor productive. Practic, aceasta
cuprinde marja comercială din revânzarea mărfurilor şi aportul industrial propriu din
activitatea de exploatare.
Sistemul de funcţionare al taxei pe valoarea adăugată are la bază un principiu
fundamental care constă în aceea că din taxa aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate sau
executate în unităţi proprii destinate realizării de operaţii impozabile.
Cuantumul final al taxei pe valoarea adăugată, stabilit în ultima fază a circuitului

economic pe care îl parcurge un produs, reprezintă, practic, taxa pe valoarea adăugată
cumulată de la toţi agenţii economici participanţi la realizarea produsului respectiv
perceperea acestuia realizându-se fragmentat în fiecare fază a circuitului economic
corespunzător valorii adăugate. În realitate, taxa este reportată de la un stadiu la altul al
procesului de producţie şi distribuţie pentru a ajunge la încheierea circuitului economic, la
consumatorul final.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect general, care se stabileşte asupra
operaţiunilor privind transferul bunurilor şi prestărilor de servicii cu plată sau asimilată
acestora. Are deci un caracter universal, deoarece se aplică tuturor bunurilor şi serviciilor din
economie.
Având un caracter neutru, taxa pe valoarea adăugată elimină inegalităţile fiscale între
circuitele de desfacere a produselor, cotele sale aplicându-se asupra tuturor activităţilor
economice. Unicitatea acestui impozit constă în faptul că indiferent de circuitul pe care îl
parcurge materia primă până la realizarea produsului finit, adică deşi trece prin două sau mai
multe societăţi, este acelaşi ca nivel al cotei, taxa nefiind dependentă de întinderea circuitului
economic.
Faptul că plata este fracţionată rezultă din aceea că se calculează pe fiecare verigă
(stadiu) care intervine în realizarea şi valorificarea produsului.
Taxa pe valoarea adăugată se caracterizează prin transparenţă, întrucât asigură fiecărui
subiect impozabil posibilitatea de a cunoaşte exact şi concret care este mărimea impozitului şi
a obligaţiei de plată ce-i revine.
O altă trăsătură caracteristică a taxei pe valoarea adăugată o constituie sfera şi câmpul
ei de aplicare.
Perceperea taxei pe valoarea adăugată se face numai în ţara în care se consumă şi nu
acolo unde se realizează. În consecinţă, toate produsele şi serviciile care fac obiectul
exportului sunt exonerate de la plata taxei pe valoarea adăugată.
2.2. Obiectul, plătitorii taxei pe valoarea adăugată şi facilităţi fiscale acordate acestora
2.2.1. Obiectul taxei pe valoarea adăugată

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impozitării, care după natură şi

provenienţă se împarte în: livrări de bunuri mobile, transferul proprietăţilor imobile prestări
de servicii şi importul de bunuri şi servicii.
Livrările de bunuri mobile cuprind toate operaţiile prin care se realizează transferul
dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale indiferent de forma juridică prin
care se realizează: vânzare, schimb, închiriere, trecerea în domeniul public a unor bunuri din
patrimoniul contribuabililor, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma
executării silite.
Se percepe taxa pe valoare adăugată şi pentru preluarea de către contribuabili a unor
bunuri care fac parte din activele societăţii comerciale pentru a fi utilizate de aceştia sau
cedate cu titlu gratuit. Se exceptă de la aceste prevederi bunurile acordate în mod gratuit, în
limitele şi potrivit destinaţiilor prin lege.
Schimbul de bunuri practicat între unităţi în natură folosite ca metodă de realizare a
unor aprovizionări reciproce se supune taxei pe valoarea adăugată. De fapt au loc două
operaţiuni de transfer de proprietate asupra bunurilor respective care se supune taxei ca orice
vânzare curentă.
Intră în sfera taxei pe valoare adăugată operaţiile privind transferul proprietăţii
bunurilor imobiliare, agenţi economici precum şi între aceştia şi instituţii publice sau
persoane fizice.
În această categorie de bunuri imobiliare se cuprind toate construcţiile imobiliare prin
natura lor, terenurile, bunurile mobile care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a
antrena deteriorarea imobilelor înseşi.
Persoanele fizice care vând bunuri în calitate de proprietari dar care nu sunt
înregistrate ca agenţi economici, nu datorează taxa pe valoarea adăugată.
Prin prestarea de servicii se înţelege orice activitate rezultată dintr-un contract sau
convenţie prin care o persoană se obligă să efectueze o operaţiune în scopul obţinerii de profit
şi care nu are ca obiect livrări de bunuri.
Teritorialitatea
Pentru anumite tipuri de servicii, locul prestării serviciului şi implicit locul impozitării
cu taxa pe valoarea adăugată este diferit de sediul prestatorului. Mergând pe modelul oferit de
Direcţia a 6-a Uniunii Europene, legislaţia română încearcă să grupeze serviciile în patru mari
categorii.
În cazul lucrărilor de tipul construcţii-montaj, repararea, întreţinerea bunurilor

imobiliare, studii, expertize, locul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată este locul unde se
află imobilul.
Transporturile de bunuri sau persoane sunt analizate, de asemenea, distinct de regula
generală, aplicabilitatea taxei pe valoarea adăugată fiind legată de locul unde se efectuează
transportul.
Serviciile consultanţilor, inginerilor, închirieri de bunuri mobile, operaţiuni bancare,
financiare, de asigurări, locul prestării serviciului se consideră locul unde beneficiarul
serviciului îşi are sediul.
Activităţile culturale, artistice, educative precum şi lucrările şi expertizele efectuate
asupra bunurilor mobile corporale sunt considerate impozabile cu taxa pe valoarea adăugată
la locul unde sunt prestate efectiv.
Operaţiunile privind importurile de bunuri direct sau prin intermediari autorizaţi, de
orice persoană juridică sau fizică sunt impozitate potrivit legii2.
Aceeaşi prevedere se aplică serviciilor contractate de persoane juridice, care au sediul
sau domiciliul stabil în România, cu prestatori care au sediul sau domiciliul în străinătate.
2.2.2. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată
Plătitorul sau subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege
la plata acestuia.
Astfel, operaţiunile privind livrări de bunuri şi prestări de servicii din ţară sunt supuse
taxei pe valoarea adăugată, cu excepţiile prevăzute de lege, dacă sunt realizate de persoane
fizice şi juridice înregistrate ca agenţi economici sau autorizate să desfăşoare o activitate
economică pe baza liberei iniţiative.
Vânzările de bunuri mobile sau imobile de persoane fizice neînregistrate, în calitate
de proprietar, nu sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, nu se încadrează în categoria plătitorilor de taxă persoanele care nu
acţionează în mod independent cum ar fi salariaţii şi alte persoane angajate pe bază de
contract de muncă sau contract civil, ori convenţie pentru artişti, voiajori.
O persoană fizică sau juridică plăteşte taxa pe valoarea adăugată pentru toate
importurile directe sau indirecte, indiferent dacă bunurile sau serviciile au fost introduse în
ţară pentru producţie, investiţie, comercializare sau în scop personal.
Dacă persoana care realizează operaţiuni impozabile nu are sediul sau domiciliul
stabil în România, este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România.
Plătitorul taxei pe valoarea adăugată nu este suportatorul al acesteia, ci consumatorul
final al bunului sau serviciului.
2.2.3. Exonerări şi scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată
Se exonerează de la plata taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri cât şi

prestările de servicii atunci când sunt efectuate de anumite organizaţii şi unităţi expres
prevăzute de lege.
Potrivit legii3, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată operaţiunile
efectuate de unităţile autorizate să desfăşoare activităţi sanitare şi de asistenţă socială,
indiferent de forma de organizare sau de titularul dreptului de proprietate. Dacă aceste
instituţii desfăşoară şi alte activităţi decât cele sanitare şi de asistenţă socială, încadrarea lor
în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se efectuează în mod distinct, ţinând cont de
prevederile legale.
Operaţiunile economice efectuate în mod sistematic în vederea obţinerii de profit, se
supun taxei pe valoarea adăugată, dacă unitatea în cauză realizează din aceste activităţi un
venit total de peste 1,7 miliarde lei pentru anul 2003 si în continuare plafonul de impozitare
se stabileste la 2 miliarde lei pentru anul 2004. Dacă nu se realizează acest plafon, unităţile
sunt obligate să utilizeze profitul realizat pentru îmbunătăţirea sau dezvoltarea activităţilor
respective.
Unităţile din sistemul naţional de învăţământ, de cultură şi sport sunt scutite, la rândul
lor, pentru activităţile specifice. De asemenea, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea
adăugată şi persoanele fizice care dau lecţii particulare legate de învăţământ, grădiniţele de
copii şi tineret şi unităţile de învăţământ cu scop special.
Totodată, sunt scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată:
activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor,
subprogramelor şi proiectelor şi acţiunile cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare
şi inovare,în programele-mediu şi în planurile sectoriale
societăţile de asigurare şi reasigurare;
lucrări de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere executate pentru monumente
comemorative;
încasări din taxele de intrare la muzee, castele, târguri şi expoziţii, grădini zoologice,
botanice, biblioteci;
producţia de filme, exclusiv a celor cu caracter de publicitate;
editarea, tipărirea şi vânzarea de manuale şcolare şi cărţi, exclusiv a celor cu caracter
de reclamă şi publicitate.
Scutirile de taxă prezentate mai sus se aplică atât către agenţii economici producători,
importatori, comisionari, cât şi către cei care comercializează produsele şi serviciile
respective, cu excepţia agenţilor economici din reţeaua de alimentaţie publică, care determină
taxa pe valoarea adăugată colectată pe baza volumului total al produselor vândute.
În ceea ce priveşte operaţiile de import scutirea de taxă are în vedere bunurile pentru
care nu se plătesc taxe vamale cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Dacă însă se aplică
unele scutiri de taxă pentru bunurile şi serviciile fabricate sau practicate în ţară atunci se
aplică şi celor similare, din import.
Din analiza operaţiilor şi activităţilor care beneficiază de scutiri de la plata taxei pe
valoarea adăugată rezultă că aceasta îndeplineşte o reală funcţie de pârghie economico-
financiară folosită de stat pentru stimularea agenţilor economici cu activitate mai redusă,
favorizează financiar o serie de activităţi culturale, de învăţământ, artistice, sportive, precum
şi avantajarea organizaţiilor şi unităţilor care folosesc forţa de muncă cu randament scăzut.
2.2.4. Obligaţiile şi exigibilitatea plăţii taxei pe valoarea adăugată
Naşterea obligaţiei de plată privind taxa pe valoarea adăugată nu înseamnă în mod

automat şi apariţia exigibilităţii ei. Acestea pot fi simultane, dar şi separate în timp.
Obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată ia naştere, de regulă, la data efectuării
livrării de bunuri mobile, transferului bunurilor imobiliare sau prestării serviciilor.
În cazul importurilor obligaţia de plată are loc la data înregistrării declaraţiei vamale
pentru bunurile importate, iar pentru serviciile din import, data recepţiei acestora de către
beneficiari.
Pentru bunurile din import aflate în regim de tranzit, antrepozit sau de introducere
temporară în ţară, obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată ia naştere la data când bunurile
respective sunt scoase din acest regim şi se întocmesc formalităţile vamale pentru noua
destinaţie.
Obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naştere, în cazul vânzărilor prin

consignaţie sau prin intermediari, în momentul în care are loc vânzarea bunurilor acestora.
În cazul livrării parţiale de bunuri sau executării parţiale de servicii, obligaţia de plată
se determină paralel cu valoarea bunurilor livrate şi serviciilor prestate.
Trebuie să se facă distincţie între exigibilitatea obligaţiei (exigibilitatea fiscală) care
priveşte dreptul trezoreriei de a solicita plata şi exigibilitatea plăţii (exigibilitatea financiară).
Aceasta din urmă intervine după exercitarea dreptului de deducere de către contribuabil şi dă
naştere la apariţia a două drepturi complementare la nivelul trezoreriei: dreptul de a încasa
efectiv şi dreptul de a aplica sancţiuni fiscale în cadrul intervalului de prescripţie. Se poate
identifica un al treilea drept respectiv, dreptul de a proceda la executarea silită, a
contribuabilului rău platnic.
2.3. Modalitaţi de determinare a

taxei pe valoarea adăugată
2.3.1. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

În principiu baza impozabilă este constituită din preţurile de vânzare a bunurilor şi
tarifele prestaţiilor de servicii impozabile. Conforme metodei scăderii indirecte sau a
facturării, preţurile şi tarifele sunt fără taxă pe valoarea adăugată.
Nu prezintă importanţă dacă preţurile, tarifele şi sumele ataşate s-au primit sau se vor
primi de furnizorul sau prestatorul de servicii în contrapartida bunurilor livrate sau serviciilor
prestate.
Nu constituie elemente impozabile rabaturile, remizele, sconturile şi alte reduceri de
preţ acordate de furnizori. Penalităţile pentru întârzierea livrării sau a plăţilor ambalajele de
circulaţie care circulă între furnizorii de marfă şi clienţii (fără facturare), nu constituie
elemente impozabile.
Alături de principiul general enunţat, pentru anumite operaţiuni economice cu caracter
specific, baza impozabilă e reprezentată de:
valoarea în vamă a bunurilor importate şi de elementele accesorii acesteia stabilite
conform prevederilor legale;
marja beneficiului (comisionul) care revine mandatarilor, comisionarilor, agenţilor de
voiaj;
preţul pieţei sau preţul de revenire în momentul şi locul unde taxa pe valoarea
adăugată este exigibil (fiscal) pentru bunuri şi servicii care, sunt destinate satisfacerii unor
nevoi cu titlu gratuit, sau de executare de agentul economic pentru satisfacerea unor nevoi
proprii.
Stabilirea bazei de impozitare în cazul produselor importate:
VALOAREA ÎN VAMĂ TAXE VAMALE
2.3.2. Cotele de impozitare

BAZA DEa taxei pe valoareaAadăugată
IMPOZITARE
TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ
Referitor la cotele de impozitare este de subliniat mai întâi faptul că, iniţial, s-a
ACCIZE ALTE TAXE SI COMISIOANE DATORATE
utilizat cota de 18% pentru bunurile şi serviciile din ţară şi din import şi cota „zero” pentru
exporturi .
De la 1 ianuarie 1995 s-au aplicat următoarele cote: cota normală de 18%, cota redusă
de 9% şi cota „zero”. Cota redusă s-a aplicat la majoritatea produselor alimentare, la bunurile
destinate utilizării în scopul apărării sănătăţii precum şi la aparatura tehnică medicală.
Începând cu 1 ianuarie 1998, ca urmare a noii politici fiscale promovate, a avut loc
majorarea cotelor aplicate pentru calcularea taxei pe valoarea adăugată. Astfel, cota normală
s-a majorat de la 18% la 22%, iar cota redusă s-a majorat de la 9% la 11%. Totodată, a avut
loc restrângerea numărului de scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată, apreciindu-se că
unele din scutirile care se acordau până la această dată nu se înscriau în linia cerinţelor
privind armonizarea legislaţiei române cu legislaţia statelor membre ale Uniunii Europene
referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
Din 22 decembrie 2003, în România cota de impozitare de 19% , se aplică
operaţiunilor impozabile , cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată şi cota
redusă de 9%.
Cota standard de 19% se aplică pentru majoritatea operaţiunilor privind livrările de
bunuri şi prestări de servicii din ţară şi import. Ea este transformată, în cazul în care taxa pe
valoarea adăugată este cuprinsă în preţ, în cota recalculată de 15,966%.
19
Cota recalculată 
100  19
Cota redusă de 9% se aplică următoarelor prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
-dreptul de intrare la castele,muzee,case memoriale,monumente istorice ,de
arhitectură,arheologice,grădini zoologice,botanice,târguri, expoziţii;
livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare, reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv
publicităţii;
livrarea de proteze de orice fel şi accesoriile acestora cu excepţia protezelor dentare;
medicamente de uz uman şi veterinar;
cazarea în cadrul sectorului hotelier respectiv închirierea terenurilor amenajate pentru
camping.
2.3.3. Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată
Mecanismul bazat pe dreptul de deducere constituie elementul tehnic care

caracterizează taxa pe valoarea adăugată. Acesta priveşte bunurile şi serviciile destinate
realizării operaţiunilor impozabile şi exportul. Se asigură astfel îndepărtarea în fiecare stadiu
a taxei pe valoarea adăugată din amonte care a lovit cumpărările, astfel încât să se lovească
numai valoarea care a fost adăugată de fiecare contribuabil.
Principiul general constă în scăderea din taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor
a taxei pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor.
Plătitorii de taxă pe valoare adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor
şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării de:
operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată;
bunuri şi servicii scutite de taxă pe valoarea adăugată pentru care, prin lege, se
prevede în mod expres exercitarea dreptului de deducere;
Exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu poate fi
operaţională în următoarele cazuri:
bunuri şi servicii destinate realizării de operaţiuni scutite de taxa pe valoarea
adăugată, pentru care legea nu permite dreptul de deducere;
bunuri şi servicii achiziţionate de furnizori sau prestator în contul clientului şi care
apoi se decontează acestuia;
băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol.
Când distincţia între activităţile care generează aceste două grupe de operaţiuni nu se
poate realiza exact, atunci taxa pe valoarea adăugată este parţial deductibilă. În acest caz se
calculează „procentul deducţiei” sau prorata:
Livrari supuse taxei pe valoarea adaugata

Prorata 
Total livrari
2.4. Obligaţiile plătitorului de
taxă pe valoarea adăugată
Obligaţiile plătitorului de taxă pe valoarea adăugată pot apare în legătură cu
înregistrarea la organele fiscale, întocmirea documentelor, organizarea evidenţei şi plata taxei.
2.4.1. Obligaţiile privind înregistrarea la organele fiscale
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată sunt obligaţi să depună, sub semnătura

persoanelor autorizate, la organele fiscale competente, o declaraţie de înregistrare ca plătitor,
în termen de 15 zile de la data începerii activităţii sau a modificării condiţiilor de exercitare a
acesteia.
Pe baza declaraţiei, organul fiscal competent, atribuie codul fiscal agenţilor economici
care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată,
respectiv cifra de afaceri de 1,5 miliarde lei pentru anul 2003 si 2 miliarde pentru anul 2004
sau prin opţiune, pentru cei care au declarat o cifră de afaceri inferioară plafonului de mai
sus.
2.4.2. Obligaţiile referitoare la întocmirea documentelor
Factura reprezintă principalul document pe baza căruia se determină taxa pe valoarea

adăugată datorat bugetului de stat. Atât pentru operaţiile realizate între agenţii economici, cât
şi pentru unităţile care practică preţuri cu amănuntul sau tarife pentru servicii către populaţie
sau alţi consumatori finali în care este inclusă taxa pe valoarea adăugată, elementele unei
facturi sunt: numărul de înregistrare fiscală, data emiterii, numele şi adresa furnizorului,
numele şi adresa beneficiarului, denumirea şi cantitatea bunurilor livrate sau serviciilor
prestate, preţurile unitare şi valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, cota de taxă
pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată.
Factura serveşte ca: document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare
a produselor şi mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate; document de
însoţire a mărfurilor pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea
patrimoniului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi

cumpărătorului.
Chitanţa fiscală conţine elemente necesare pentru identificarea vânzătorului şi a
cumpărătorului, precum şi date referitoare la specificaţia bunurilor, la cantităţi, preţuri şi
valori, similare cu cele cuprinse în facturi. Se eliberează la cererea cumpărătorului de către
vânzătorii sau prestatorii înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care sunt scutiţi
de obligaţia emiterii unei facturi. Ea serveşte atât ca document de însoţire a mărfurilor pe
timpul transportului, cât şi ca document legal pentru efectuarea dreptului de deducere.
Avizul de însoţire a mărfii se foloseşte numai cu avizul organelor fiscale pentru
situaţii deosebite, când nu este posibil emiterea de facturi în momentul livrării mărfurilor. În
acest document se înscriu numai specificaţia produselor, cantităţile, preţurile şi valoarea
mărfii, fără a cuprinde date privind taxa pe valoarea adăugată. „Avizul de însoţire a mărfii”
nu reprezintă un document legal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei la
cumpărători, aceştia având obligaţia să solicite furnizorilor emiterea şi transmiterea facturilor
în cel mai scurt timp. Pentru furnizori, pe baza acestui document iau naştere faptul generator
şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
Dispoziţia de livrare este un formular introdus cu scopul de a asigura corecta
întocmire a facturilor, care conţine, pe lângă elementele necesare identificării cumpărătorului,
numai date referitoare la specificaţia produselor, cantităţile dispuse şi livrate efectiv precum
şi preţul unitar.
Borderoul de vânzare (încasare) serveşte ca document de centralizare zilnică a
vânărilor (încasărilor) realizate de unităţi şi la înregistrarea lor în „Jurnalul de vânzări”.
Jurnalul pentru vânzări serveşte ca document de stabilire lunar a taxei pe valoarea
adăugată colectată, dar şi pentru controlul unor operaţii înregistrate în contabilitate.
Jurnalul pentru cumpărări serveşte ca document de stabilire lunară a taxei pe valoarea
adăugată deductibilă şi de control al unor operaţii înregistrate în contabilitate. Se completează
pe baza facturilor şi chitanţelor fiscale privind cumpărările de valori materiale sau serviciile
achiziţionate prin agenţii economici din ţară. Pentru bunurile procurate direct din import,
înregistrarea în „Jurnalul pentru cumpărări” se face pe baza facturilor externe însoţite de
declaraţii vamale de import.
Borderoul pentru operaţii asimilate cu livrarea de bunuri şi prestări servicii.
Înregistrarea în acest document se face concomitent cu înregistrarea lor în contabilitate, se
centralizează la sfârşitul fiecărei luni, iar totalul operaţiilor şi al taxei pe valoarea adăugată se
include în decontul prezentat lunar organelor fiscale.
2.4.3. Obligaţii cu privire la evidenţa operaţiilor
Agenţii economici plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au obligaţia să organizeze şi

să ţină la zi evidenţa contabilă a tuturor operaţiunilor ce au legătură cu calcularea şi vărsarea
la buget a taxei . Evidenţa contabilă trebuie astfel organizată încât să dea posibilitatea
determinării bazei de impozitare şi a taxei aferente bunurilor livrate şi prestărilor de servicii
efectuate cât şi taxei deductibile aferentă intrărilor de bunuri sau exporturilor produse.
Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată mai au obligaţia să întocmească şi să depună
lunar la organul fiscal unde este înscris ca plătitor până la data de 25 a lunii următoare
odeclaraţie privind plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Pentru nedepunerea la termenele stabilite a declaraţiei lunare de taxă pe valoarea
adăugată se sancţionează cu penalităţi stabilite procentual în funcţie de perioada de întârziere
aplicate sumelor datorate bugetului.
Agenţii economici plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligaţi să depună
deconturi la termenele stabilite, indiferent dacă au realizat sau nu operaţiuni ori dacă suma de
plată sau de rambursat este zero.
2.4.4. Obligaţii cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată
Termenul de plată al taxei pe valoarea adăugată este până la 25 a lunii următoare

pentru suma înscrisă în declaraţia întocmită lunar sau un alt termen legal aprobat de organele
în drept avându-se în vedere situaţia specifică a plătitorilor.
Modul de stingere a obligaţiei către buget se poate realiza prin ordin de plată, CEC
sau chiar în numerar la organul fiscal teritorial sau la băncile comerciale după caz.
Pentru bunurile din import, taxa pe valoarea adăugată se determină de către
importator sau de reprezentantul acestuia în vamă, inclusiv pentru bunurile exceptate de taxe
vamale şi se înscrie în declaraţia vamală de import care se prezintă organului vamal.
2.5. Sancţiuni şi căi de atac privind

taxa pe valoarea adăugată
Ca sancţiuni în cazul taxei pe valoarea adăugată apar majorările de întârziere şi

amenzile contravenţionale.
În cazul în care nu are loc plata la termen a taxei pe valoarea adăugată datorată
statului se aplică majorări de întârziere la valoarea datorată.
Plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt pasibili de amenzi contravenţionale în cazul
în care nu îşi îndeplinesc obligaţiunile privind depunerea documentelor la organele fiscale, ţin
eronat evidenţa contabilă sau fac alte neregularităţi.
Termenul de prescripţie a drepturilor şi obligaţiilor plătitorilor sau statului în
domeniul taxei pe valoarea adăugată este de 5 ani de la data prevăzută pentru exercitarea
acestora.
Căile administrative de atac împotriva sumelor stabilite prin acte de control sunt
obiecţiunile, contestaţiile şi plângerile.
Obiecţiunile se depun în termen de 5 zile lucrătoare la organul fiscal care a făcut
controlul, răspunsul la acestea fiind comunicat în termen de 15 zile.
Contestaţia se depune la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene sau a
municipiului Bucureşti în cazul în care răspunsul dat la obiecţie nu satisface pe contribuabil.
Împotriva deciziei date de directorul general al Direcţiile Generale a Finanţelor
Publice şi Controlului Financiar de Stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, ca urmare a
depunerii contestaţiei, se poate depune plângere la Ministerul Finanţelor.
Împotriva deciziei Ministerului Finanţelor se poate face recurs la Curtea de Apel şi
apoi la Curtea Supremă de Justiţie.
Capitolul 3
ACCIZELE – EVOLUŢIE ŞI APLICARE
3.1. Instituirea şi evoluţia accizelor
3.1.1. Interesul statului privind instituirea accizelor
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă de venituri apreciabilă,

facil de obţinut, la un cost puţin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează, în general,
băuturile, ţigările, automobilele şi carburanţii, şi furnizează majoritatea veniturilor procurate
de aceste taxe speciale asupra consumului, respectiv 3/4 . Randamentul accizelor s-a diminuat
ca procent în produsul intern brut şi în totalul veniturilor fiscale, între anii 1965-1980. Un
factor important al acestei diminuări a fost inflaţia. Accizele, spre deosebire de impozitele
generale asupra consumului, pentru că intră în formarea preţului în amonte de taxă pe
valoarea adăugată, sunt considerate, de unii autori, a nu fi impozite „ad valorem”. Faptul că
se aplică, asupra valorii în vamă la care se adaugă taxele vamale, în cazul produselor
importate, sau în sumă fixă, asupra cantităţilor livrate la petrol, gaze naturale şi ţigări
determină, ca în condiţii de inflaţie, valoarea reală a veniturilor bugetare, pe care ele le
produc, să se diminueze. Astfel, apare necesară o modificare a nivelului acestor taxe pentru a
compensa efectele inflaţiei.
Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic, care s-au adus
aplicării lor. Constituind o sursă importantă de venituri bugetare, uşor de procurat, prin ele se
urmăresc obiective bugetare dar şi eficienţa administrativă.
Regula de eficienţă este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie invers
proporţională cu elasticitatea cererii în raport cu preţul. Ori, produsele precum băuturile,
ţigările, aparatura electronică, carburanţii, ţiţeiul, gazele naturale etc., nu comportă substituiri
puternice, deci cererea este considerată în general, inelastică în raport cu preţul. Bunurile şi
serviciile complementare pot fi, de asemenea, taxate. Acesta este cazul, în diferite ţări, al
chibriturilor, brichetelor, cărţilor de joc. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu preţul
nu este întotdeauna, verificată. Astfel, populaţia este foarte sensibilă la costul carburanţilor şi
acest fenomen s-a accentuat după crizele petroliere. Transporturile cu autoturismul personal
pot fi înlocuite de transporturile colective, deci o modificare a costului carburantului

provoacă substituiri între cele două modalităţi de transport.
Anumite băuturi, de calitate superioară, au o puternică elasticitate în sensul că
impozitul specific asupra acestor bunuri generează substituiri între categorii de calitate
diferită. O creştere a preţului ţigărilor exercită un efect de frânare asupra consumului.
Frânarea consumului se opune obiectivului de obţinere a veniturilor bugetare, dar este în
conformitate cu alt obiectiv al eficienţei economice: corectarea unor efecte precum
externalităţile. Acestea, pozitive sau negative, sursă de divergenţă între costurile private şi
cele sociale, reprezintă un obstacol în faţa optimului economic.
Impozitul poate reprezenta un instrument privilegiat de „internalizare” a efectelor
negative externe. Taxele speciale asupra consumului corespund, în general, voinţei de
descurajare a consumurilor excesive de bunuri din categoria celor deja enunţate. Dar pentru
ca acest impozit să-şi atingă scopul, respectiv, frânarea consumului anumitor bunuri, trebuie
ca cererea să fie relativ elastică în raport cu preţurile, ipoteză care se dovedeşte defavorabilă
realizării celuilalt obiectiv, asigurarea veniturilor bugetare.
O altă abordare, corelată cu cea privind corectarea efectelor externe, se referă la
punerea sub tutela statului a anumitor bunuri. Acţiunea statului conduce la situaţia în care
acesta substituie propriile sale preferinţe celor individuale. Indivizii, care acţionează într-un
cadru restrâns şi incert, se află, deseori, în imposibilitatea de a prevedea consecinţele
consumurilor lor. Dacă ele sunt considerate a fi contrare interesului colectiv, sau chiar
propriului interes, este evident că autorităţile vor căuta să modifice comportamentul acestora.
O astfel de orientare poate fi realizată prin intermediul unei impozitări cu scop disuasiv.
Asemenea influenţe implică o absenţă a neutralităţii impozitelor speciale asupra
consumului, condiţie a eficienţei şi nu o sursă de distorsiuni. O puternică rezistenţă o
manifestă, în prezent, întreprinderile din ţările comunitare la proiectul de „ecotaxă asupra
energiei, pe motiv de influenţare a competitivităţii lor, ceea ce demonstrează, încă o dată în
plus, că aceste taxe sunt caracterizate prin absenţa neutralităţii.
Datorarea accizelor încă din momentul introducerii produselor în ţară, respectiv în
vamă, o dată cu achitarea taxelor vamale şi a taxei e valoarea adăugată, necesită din partea
agentului economic importator angajarea unor importante resurse financiare.
Tendinţa legiuitorului de a frâna activitatea de import a anumitor produse este
justificată prin aceea că piaţa este saturată de unele bunuri, care, fie sunt dăunătoare sănătăţii,
fie sunt considerate produse de lux. Însă, astfel, este perturbată şi activitatea altor
întreprinzători profilaţi pe activităţile de bar, restaurant, discotecă. Mai mult, ţinând seama de
faptul că, în aceste unităţi, preţurile se pot modifica chiar în cadrul aceleiaşi zile, pentru
aceleaşi produse, în funcţie de o serie de factori (număr de consumatori, felul spectacolului),
fără a se putea ţine o evidenţă strictă, agenţii economici vor fi tentaţi, încă o dată în plus, să
efectueze majorări de preţ, fără posibilitate de control, suportatorul final, a tuturor creşterilor
de preţ, fiind consumatorul.
3.1.2. Evoluţia accizelor în România
În ţara noastră accizele au fost introduse începând cu data de 1 decembrie 1991, aria
lor de aplicare cuprinzând un număr de 15 produse sau grupe de produse.
Taxe speciale de consumaţie,accizele se datorează bugetului de stat pentru anumite
produse din ţară şi din import,care intră în consumul unor anumite categorii ale populaţiei.În
funcţie de contribuţia lor la formarea bugetului public,accizele ocupă locul al doilea,după
taxa pe valoarea adăugată,fiind urmate,în ordinea importanţei,de impozitul pe veniturile
persoanelor fizice şi impozitul pe profit.
Evoluţia ponderii veniturilor provenite din accize şi alte impozite asimilate acestora în
totalul veniturilor bugetare în ultimii 5ani, redată în tabelul 3.1.,reflectă importanţa ce se
acordă acestor impozite în ultima perioadă:
Tabel 3.1
-mld. Lei-
Ani 2000 2001 2002 2003 2004
Venituri 119.843,4 153.092 178.422 241.235,5 288.279,8
bugetare totale
din care :
Accize 21.067 47.458,6 28.252 45.880 68.915
Ponderea 24% 31% 17% 18% 24%
accizelor în
veniturile
bugetare totale
Sursa :Legile Bugetului de Stat pe anii 2000-2004
EVOLUŢIA PONDERII VENITURILOR DIN ACCIZE ÎN TOTALUL

VENITURILOR BUGETARE ÎN ULTIMII 5 ANI
300000
250000
200000
150000
100000
50000
0
2000 2001 2002 2003 2004
Din momentul introducerii accizelor în România şi până prin anul 1998 actele
normative emise în vederea reglementării şi aplicării accizelor au înregistrat o serie de
neajunsuri care au dus la apariţia fenomenului de concurenţă neloaială ,subevaluarea bazei de
impozitare,evaziunea şi frauda fiscală,diminuarea continuă a încasărilor la bugetul de stat
provenite din accize.Un alt neajuns a fost exprimarea accizelor în ECU care s-a dovedit
anevoioasă având în vedere utilizarea săptămânală a cursului de schimb valutar stabilit de
BNR în fiecare zi de joi.
Dificultăţi întâmpinau atât agenţii economici plătitori de accize cât şi organele fiscale
cu atribuţii de control pe linia verificării şi determinării corecte a cuantumului accizelor
datorate bugetului de stat.
Toate aceste neajunsuri ,precum şi necesitatea armonizării legislaţiei româneşti
privind accizele la legislaţia comunitară în domeniul –parte integrantă a programului general
de armonizare a legislaţiei fiscale, au impus apariţia unui nou act normativ4.
Elementele definitorii ale acestei ordonanţe au fost:

accizele şi impozitele datorate bugetului de stat se plătesc în lei ,valoarea în lei a
accizelor stabilite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă în echivalent EURO pe unitate de
măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de
schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărui trimestru.Acest curs se
utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata trimestrului următor;
obligarea agenţilor economici plătitori de accize,să se înregistreze ca plătitori de astfel
de impozite la organele fiscale teritoriale,pentru o mai bună supraveghere a acestora;
introducerea facturilor speciale pentru livrările de alcool, băuturi alcoolice, produse

din tutun şi cafea;
perfecţionarea sistemului de supraveghere fiscală a producţiei interne, importului,
circulaţiei şi comercializării alcoolului şi a băuturilor alcoolice.
Măsura de instituire a sistemului de autorizare a comercializării alcoolului, băuturilor
alcoolice, produselor din tutun şi a cafelei a fost însoţită şi de limitarea numărului de relaţii
comerciale care se pot încheia între producătorii şi importatorii de produse supuse autorizării
şi ceilalţi agenţi economic care îşi desfăşoară activitatea în reţeaua comercială, până la
consumatorul final.
Această măsură a fost percepută de agenţii economici cu un comportament fiscal
corect faţă de bugetul statului, ca o măsură benefică de reducere a fenomenului de evaziune şi
fraudă fiscală. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu majoritatea agenţilor economici care
operează pe aceste segmente de piaţă, care consideră măsura luată ca fiind
neconstituţionalizată,în realitate aceasta fiind însă un obstacol în continuarea activităţii lor
ilegale.
Noul cod fiscal5 aduce noi modificări în materie de accize, cum ar fi:
instituirea sistemului de antrepozitare fiscală pentru produsele accizabile din grupele :
alcool şi băuturi alcoolice, inclusiv vinul, berea şi ţuica şi rachiurile naturale ; produsele din
tutun; uleiurile minerale;
de la 1 aprilie 2004, autorizaţiile pentru comercializarea produselor accizabile(angro,
alimentaţie publică,vânzarea cu amănuntul) nu mai sunt necesare;
circulaţia produselor în regim suspensiv se face sub supraveghere fiscală şi sunt
însoţite de documentele legale existente şi de un document administrativ de însoţire;
responsabilitatea marcării şi dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizaţi sau
importatorilor autorizaţi de antrepozitar;
cota de accize pentru vinurile liniştite este zero.
3.2. Accizele pentru băuturile alcoolice

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat
pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import:a)bere, b)vinuri,
c)băuturi fermentate ,altele decât bere şi vinuri, d)produse intermediare, e)alcool etilic,
f)produse din tutun, g)uleiuri minerale.
În subgrupa alcool brut, alcool etilic rafinat, produsele obţinute pe bază de alcool
etilic rafinat şi băuturile alcoolice obţinute din distilare de cereale sunt cuprinse următoarele:
alcool brut, alcool etilic rafinat, votcă, rom, lichioruri, gin, rom, alte băuturi alcoolice
spirtoase, precum şi orice alte produse care conţin alcool etilic, destinate industriei alimentare
sau consumului, care au o concentraţie alcoolică mai mare de 0,2% în volum.
Subgrupa băuturi alcoolice naturale cuprinde : ţuica şi rachiurile naturale care se obţin
prin distilarea sau redistilarea, după caz a lichidelor zaharoase din fructe, a drojdiei de vin, a
tescovinei de struguri şi a vinului.
În subgrupa vinuri şi produse pe bază de vin sunt cuprinse vinurile spumoase, vinurile
nespumoase şi alte produse pe bază de vin.
Vinul este băutura obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică, completă sau parţială,
a strugurilor proaspeţi, zdrobiţi sau nezdrobiţi, ori a mustului de struguri.
Subgrupa bere cuprinde berea obţinută prin fermentarea alcoolică a mustului presărat
din malţ, cereale nemalţificate, zahăr, hamei, apă cu adaos de drojdie şi preparate enzimatice,
precum şi toate celelalte sortimente de bere realizate în amestec cu băuturi alcoolice sau
nealcoolice cu o concentraţie alcoolică în volum cuprinsă între 0,5 şi 10 la sută.
Plătitorii de accize, pentru produsele prevăzute mai sus sunt:
agenţii economici persoane juridice, asociaţii familiare şi persoane fizice autorizate
care produc sau importă astfel de produse;
agenţii economici care cumpără de la producătorii individuali produse supuse
accizelor, pentru prelucrare şi comercializare;
agenţii economici, pentru cantităţile de produse supuse accizelor, obţinute din
producţie proprie sau din import, care sunt acordate ca dividende sau ca plată în natură
acţionarilor sau asociaţilor, precum şi persoanelor fizice angajate.
Pentru alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, produsele obţinute pe bază de alcool etilic
rafinat şi băuturile alcoolice obţinute naturale, acciza se calculează după formula:
C KxR
x xQ
A= 100 100
În care:
A = cuantumul accizei;
C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum;
K = acciza unitară;
Q = cantitatea (în litri);
R = cursul de schimb valutar.
Cuantumul accizei datorate bugetului de stat pentru bere se determină astfel:
KxR
Cx xQ
A= 100
În care:
C = numărul de grade Plato
K = acciza unitară;
Q = cantitatea în litri;
Cuantumul accizei pentru vinuri spumoase băuturi fermentate spumoase şi produse
intermediare se determină astfel:
KxR
xQ
A= 100
În cazul produselor alcoolice utilizarea ca materie primă pentru fabricarea altor
produse supuse accizelor agenţii economici prelucrători au dreptul să deducă, din accizele
datorate pentru produsele finale facturate, accizele plătite fie în vamă, fie la achiziţionarea de
pe piaţa internă a materiei prime de la agenţii economici producători sau importatori.
Exercitarea dreptului de deducere este condiţionată de existenţa documentelor justificative
care atestă provenienţa legală a cantităţilor de materii prime utilizate.
Pentru deducerea accizelor aferente produselor importate sau achiziţionate de pe piaţa
internă şi utilizate ca materie primă pentru obţinerea altor produse supuse accizelor, agenţii
economici au obligaţia de a evidenţia în jurnalul privind cumpărările de materii prime, toate
intrările de produse utilizate ca materie primă şi accizele aferente acestora, iar în jurnalul
privind vânzările de produse finite toate livrările de produse şi accizele aferente acestora.
Deducerea unor accize aferente materiilor prime în cuantum mai mare decât cel al accizelor
aferente produselor finale livrate, nu este admisă.
3.3. Accizele datorate pentru produsele din tutun
În obiectivul accizelor datorate pentru produsele din tutun se includ: ţigaretele, ţigările
de foi, tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat şi tutunul mestecat.
Pentru produsele din tutun, plătitorii de accize sunt: agenţii economici (persoane
juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate) care produc sau importă astfel de
produse, persoanele fizice care introduc în ţară produse din tutun, destinate consumului
individual, în cantităţi ce depăşesc limitele admise în regim de scutire de taxe vamale.
Baza de impozitare, atât pentru producţia internă, cât şi pentru produsele din import, o
constituie preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat.
Cotele de impunere sunt exprimate în trei modalităţi sub formă de sumă fixă.Sumele
datorate bugetului de stat drept acciză pentru ţigarete se determină astfel:
Total acciză datorată = acciză specifică (A1) + acciză ad valorem(A2)

A1 = K1 x R x Q1
A2 =K2 x PA x Q2
În care:
K1 = acciza specifică K2 =acciza ad valorem R = cursul de schimb valutar;
PA = preţul de vânzare cu amănuntul maxim declarat;
Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1000 de ţigarete;
Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1.
Pentru tutunul destinat fumatului, tutunul de prizat şi tutunul de mestecat, cuantumul
accizei se determină astfel:
Cuantumul accizei = cantitatea exprimată în unităţile de măsură x
x acciza unitară x cursul de schimb valutar
Pentru tutunul provenit din producţia internă sau din import, utilizat în exclusivitate
ca materie primă pentru obţinerea pe cale industrială de produse din tutun, accizele se
datorează şi se calculează o singură dată, respectiv la data efectuării livrării produselor finite
rezultate din prelucrare. Utilizarea tutunului ca materie primă pentru obţinerea produselor din
tutun va fi justificată prin: licenţă de fabricaţie şi licenţă de atestare a dreptului de marcare, în

cazul agenţilor economici producători interni de produse din tutun; contracte încheiate direct
între agenţii economici producători interni sau importatori de tutun cu agenţii economici
producători interni de produse din tutun.
Începând cu data de 25 februarie 2000, toate livrările de produse din tutun, efectuate
atât de agenţii economici care comercializează astfel de produse, sunt efectuate pe bază de
facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii, special tipărite de către Regia Autonomă
„Imprimeria Naţională” şi distribuite direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti (în baza solicitării acestora).
Transferurile de produse din tutun între gestiuni se efectuează pe bază de avize de
însoţire a mărfii. De asemenea, trecerea mărfurilor agentului economic furnizor în mijloacele
de transport auto în vederea distribuirii mărfurilor respective către comercianţii en detail,
reprezintă un transfer între gestiuni, mijlocul de transport respectiv fiind asimilat unei
gestiuni separate a furnizorului, gestionarul fiind însoţitorul transportului.
3.4. Accizele pentru uleiuri minerale
În grupa uleiuri minerale sunt incluse următoarele produse: benzine plumb, benzine
fără plumb, motorine, petrol turboreactor, uleiuri pentru motorine auto, hidrocarburi ciclice
(benzen, toluen, xileni si amestecuri de izomeri ai xilenului); gaze petroliere lichefiate.
Plătitorii de accize sunt agenţii economici producători sau importatori de astfel de
produse.
Accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite sub formă de sumă fixă în echivalent
euro pe tona de produs finit.
Accizele datorate bugetului de stat pentru carburanţii auto, se determină astfel:
A=KxRxQ
În care:
Q = cantitatea (tone);
K = acciza pe unitatea de măsură;
3.5. Accizele pentru alte produse şi grupe de produse
În obiectul accizelor se cuprind în mod limitativ produsele din import şi din ţară
precum ar fi: cafeaua şi derivaţii din cafea (cafea verde, cafea prăjită, inclusiv înlocuitori,
cafea solubilă – inclusiv amestecuri cu cafea solubilă); confecţii din blănuri naturale (cu
excepţia celor din iepure, oaie, capră); articole din cristal; autoturisme şi autoturisme de teren,
echipate cu motor cu benzină sau cu motor Diesel indiferent de capacitatea cilindrică a
acestora (inclusiv din import rulate); parfumuri, ape de colonie şi ape de toaletă; cameră
video; cuptoare cu microunde; aparate pentru condiţionat aer.
Cotele de impunere sunt exprimate diferit, în funcţie de categoria produselor sau
grupelor de produse respectiv:
sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe unitatea de măsură (care poate
fi: tona – pentru cafea verde, cafea prăjită şi cafea cu înlocuitori; kilogramul – pentru cafeaua
solubilă);
sub formă de cotă procentuală (pentru restul produselor).
Plătitori ai accizelor sunt agenţii economici (persoane juridice asociaţii familiale şi
persoane fizice autorizate) care produc, importă şi comercializează produsele prevăzute cu
accize. Se datorează accize şi pentru cantităţile de produse importate sau obţinute din
producţie proprie care sunt; acordate ca dividende sau ca plată în natură acţionarilor,
asociaţilor şi, după caz, persoanelor fizice; consumate pentru reclamă şi publicitate.
Baza de calcul
Pentru produsele din producţia internă, baza de calcul o constituie preţul de livrare,
mai puţin accizele, respectiv preţul producătorului care nu poate fi mai mic decât suma
costurilor ocazionate de obţinerea produsului respectiv.
Baza de calcul pentru produsele din import o constituie valoarea în vamă la care se
adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale stabilite conform legii.
Pentru bunurile provenite de la persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici,
dar comercializate de agenţi economici, baza de calcul o constituie contravaloarea ce se
cuvine deponentului pentru bunurile vândute.
Pentru bunurile amanetate de către persoanele fizice, devenite proprietatea caselor de
amanet şi vândute de acestea, baza de calcul o constituie contravaloarea în casă de casele de
amanet la vânzarea bunurilor respective, mai puţin accizele.
Accizele preced taxele pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată, prin

aplicarea cotelor procentuale (prevăzute de reglementările în vigoare) asupra bazei de calcul.
În cazul autoturismelor şi autoturismelor de teren introduse în ţară de către persoanele
fizice, calculul accizelor se efectuează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora şi în
raport cu gradul de poluare (redus sau normal) al autoturismului.
Pentru cafea, cafea cu înlocuitori şi cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea
solubilă, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe
stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, asupra cantităţilor produse sau importate.
Toate livrările de astfel de produse (enumerate mai sus), efectuate de către agenţii
economici producători interni, importatori şi comercianţi în sistem en-gros, sunt facturate în
momentul livrării, utilizându-se pentru aceasta în mod obligatoriu, facturi fiscale şi avize de
însoţire a mărfii (pentru transferurile de produse între gestiuni), după caz, tipărite special de
Regia Autonomă „Imprimeria Naţională”.
Pentru determinarea accizelor aferente cafelei prăjite obţinute prin prelucrarea cafelei
verzi, agenţii economici deduc, pe bază de documente justificative, din accizele datorate
bugetului de stat pentru cafea prăjită, accizele aferente cantităţilor de cafea utilizate ca
materie primă. Limita scăzământului maxim admis la prăjire este de 20%.
Acest mod de calcul al accizelor datorate este independent de preţul de cumpărare, de
valoarea în vamă, de adaosul comercial (marja importatorului , precum şi de preţul de
vânzare al cafelei prăjite. Astfel spus, mărimea accizei fiind stabilită în echivalent euro/tonă,
aceasta nu mai depinde de nici un element de preţ.
În cazul în care se cunoaşte cantitatea de cafea prăjită şi procentul de
scăzământ, se poate determina atât pierderea de cafea ce a avut loc în procesul
prelucrării, cât şi cantitatea de cafea verde supusă prelucrării:
Cantitatea de cafea prajita x Procentul de scazamant

Pierderea 
100 - Procentul de scazamant
3.6. Scutiri acordate la plata accizelor, momentul datorării accizelor şi obligaţiile

plătitorilor de accize
Sunt scutite de la plata accizelor următoarele categorii de bunuri şi produse: bunurile

din import provenite din donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum
şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, acordate de guverne străine, organisme
internaţionale şi organizării non-profit şi de caritate, instituţiilor de învăţământ şi de cultură,

ministerelor şi altor organe ale administraţiei publice; produsele livrate la rezerva de stat şi la
rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest regim.
De asemenea, sunt scutite de la plata accizelor produsele exportate direct sau prin
agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision, produsele
comercializate prin magazinele autorizate, potrivit legii, să comercializeze mărfuri în regim
de „duty free’; produsele importate în regim de tranzit sau de import temporar, atâta timp cât
se află în această situaţie; alcoolul etilic rafinat utilizat în producţia de medicamente, de oţet
alimentar.
Momentul când se naşte obligaţia plăţii accizelor sau momentul datorării accizelor îl
constituie: data efectuării livrării (pentru produsele din producţia internă); data înregistrării
declaraţiei vamale de import (pentru importatori); data vânzării bunurilor (pentru produsele
vândute în regim de consignaţie şi pentru bunurile vândute la casele de amanet.
Exigibilitatea plăţii presupune momentul, data, termenul când accizele trebuie vărsate
la buget.
Pentru operaţiuni interne, exigibilitatea plăţii apare lunar, termenul de plată fiind până
la data de 25 a lunii următoare. Plata se poate face prin virament sau în numerar, după caz, în
contul bugetului de stat, deschis la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului.
Pentru produsele din import, exigibilitatea plăţii şi termenul de plată sunt la data
înregistrării declaraţiei vamale, plata accizelor făcându-se la organele vamale, concomitent cu
plata taxelor vamale.
Accizele se stabilesc şi se plătesc în lei. Valoarea în lei a accizelor datorate bugetului
de stat, stabilite în echivalent euro pe unitate de măsură , se determină prin transformarea
sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de Banca
Naţională a României pentru ultima zi a fiecărei luni. Acest curs se utilizează pentru calculul
accizelor pe toată durata lunii următoare.
3.6.1. Obligaţiile plătitorilor de accize
Plătitorii de accize au obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare ca plătitor la

direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti sau la
administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti după caz.
Calcularea corectă şi vărsarea la bugetul de stat a accizelor la termenul stabilit, intră

în sarcina agenţilor economici plătitori, care aplică autoimpunerea. Neplata accizelor la
termenele stabilite atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform legii.
Organizarea evidenţei accizelor se realizează prin: înregistrarea în contabilitatea
sintetică şi analitică a operaţiunilor prevăzute cu accize, a accizelor calculate şi a vărsării
integrale şi la timp a acestora; organizarea evidenţei speciale privind accizele, prevăzută de
legea fiscală.
Întocmirea şi depunerea anuală, până la data de 15 aprilie a anului curent pentru anul
expirat, după încheierea anului fiscal şi depunerea bilanţului contabil, a documentului
„Decont privind accizele”. În decont se înscriu sumele cumulate pentru anul de raportare.
Decontul se completează de toţi plătitorii de accize în două exemplare, din care originalul se
depune la organul fiscal în a cărui evidenţă este înregistrat plătitorul, iar copia se păstrează de
plătitor.
Agenţii economici, producători interni, importatori, comercianţi în sistem en-gross şi
en-detail, care realizează venituri din vânzările de alcool brut, alcool etilic rafinat, băuturi
alcoolice şi orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conţin
alcool etilic rafinat, produse din tutun, cafea, cafea cu înlocuitori, cafea solubilă, inclusiv
amestecuri cu cafea solubilă, îşi pot desfăşura activitatea numai în baza autorizaţiei de
comercializare emise de: Ministerul Finanţelor Publice în cazul alcoolului brut şi al alcoolului
etilic rafinat; direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene
şi a municipiului Bucureşti, în cazul băuturilor alcoolice, al produselor din tutun şi al cafelei.
Autorizaţia se emite cu perceperea de taxe cuprinse între 1 milion de lei şi 250 de
milioane lei, diferenţiat în funcţie de felul produselor comercializate. Autorizarea este
valabilă pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţilor. Pentru comercializarea în calitate
de agent economic producător intern sau importator a alcoolului brut, alcoolului etilic rafinat
şi băuturilor alcoolice spirtoase, autorizaţia se emite anual cu perceperea de taxe. Cererile şi
documentaţia necesare eliberării autorizaţiei anuale se depun cu cel puţin 60 de zile înainte de
data expirării autorizaţiei eliberată anterior. Taxele de autorizare se plătesc în două tranşe
egale astfel: prima tranşă la data solicitării autorizaţiei. Taxele de autorizare ce fac venituri la
bugetul de stat şi se varsă în acelaşi cont în care se colectează accizele.
În situaţia în care un agent economic a achitat prima tranşă a taxei de autorizare şi a
primit autorizaţia de comercializare, dar până la încheierea termenului de achitare a celei de-a
doua tranşe, din anumite cauze, aceasta nu mai poate sau nu mai doreşte să desfăşoare
activitatea de comercializare a produselor supuse autorizării agentul economic respectiv pe
propria răspundere, printr-o declaraţie scrisă, face cunoscută această situaţie organului fiscal
care i-a eliberat autorizaţia şi nu mai plăteşte cea de-a doua tranşă.
Neplata sau plata cu o întârziere de până la 30 de zile a tranşei a II-a a taxei de
autorizare atrage calculul majorărilor de întârziere în aceleaşi condiţii ca şi în cazul celorlalte
obligaţii fiscale. Întârzierea la plata tranşei a II-a a taxei de autorizare cu mai mult de 30 de
zile atrage anularea autorizaţiei.
În materie de accize, constituie contravenţii cu amenzi contravenţionale: folosirea
alcoolului brut ca materie primă pentru prepararea băuturilor alcoolice de orice fel;
nedeclararea în termen la organul fiscal a capacităţilor de producţie pe care le deţin agenţii
economici producători de alcool şi de băuturi alcoolice, precum şi a modificărilor intervenite
în nivelul acestora; comercializarea pe piaţa internă la preţuri mai mici decât preţurile minime
publicate în Monitorul Oficial al României, a produselor şi a grupelor de produse, inclusiv a
celor în vrac, pentru care s-au stabilit preţuri minime; neînscrierea în facturile fiscale a
preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul declarate.
Contravenţii constituie şi faptele: neafişarea la locuri vizibile a listelor cuprinzând
preţurile minime şi maxime în vigoare pentru toate produsele comercializate; comercializarea
produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul
declarate de către agenţii economici producători şi importatori; neînregistrarea în jurnalele de
cumpărări a intrărilor de produse utilizate ca materie primă, precum şi neînregistrarea în
jurnalele de vânzări a livrărilor de produse rezultate din prelucrare; neutilizarea documentelor
fiscale speciale; nedepunerea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de
valorificare a alcoolului.
Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie se fac de către
personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice şi din unităţile sale teritoriale,
împuternicit în acest scop.
Constatare, controlul, urmărirea, încasarea şi executarea silită a accizelor şi a
celorlalte impozite indirecte prezentate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente se
efectuează conform reglementărilor legale în materie.
Obiecţiile , contestaţiile şi plângerile formulate de catre platitori în legatură cu actele
de control se soluţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare.
3.7. Impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale

din producţia internă
Pentru ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, agenţii economici autorizaţi
datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării.
Impozitul datorat precede taxa pe valoarea adăugată şi se calculează prin aplicarea
sumelor stabilite în lei pe unitatea de măsură asupra cantităţilor livrate.
În funcţie de modificările intervenite în nivelul preţurilor la import, la propunerea
Ministerului Finanţelor Publice impozitul se corectează prin hotărâre a Guvernului.
Plata impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se efectuează
lunar până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere. Plata acestor
impozite se realizează prin virament sau în numerar, după caz, în contul bugetului de stat,
deschis la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului.
Neplata la termenele stabilite a accizelor, a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale
din producţia internă atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform dispoziţiilor legale
în vigoare.
În cazuri justificate, Ministerul Finanţelor poate aproba eşalonarea sau amânarea plăţii
accizelor, a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă , după caz, precum
şi eşalonarea, amânarea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.
Capitolul 4
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE

LA SOCIETATEA COMERCIALĂ
„AEGISSUS”S.A. - TULCEA
4.1. Prezentarea Societăţii Comerciale

„Aegissus”S.A. - Tulcea
Societatea Comercială “ Aegissus “ S.A. are forma juridică de societate pe acţiuni, a

fost înfiinţată în anul 1995.
Sediul societăţii este în judeţul Tulcea , localitatea Tulcea, strada Isacciei, numărul
127.
Obiectul de activitate al societăţii constă în producerea şi comercializarea băuturilor
alcoolice naturale, a vinurilor şi produselor pe bază de vin (vinuri nespumoase, vinuri
spumoase, vin special, vermuturi şi alte produse pe bază de vin cu o concentraţie în alcool de
până la 22%, inclusiv în volum).
Capitalul social este de 20.526.183 mii lei.
Conducerea societăţii se exercită de adunarea generală a asociaţilor, care se întruneşte
în şedinţă ordinar, cel puţin o dată pe an şi extraordinar, de câte ori este nevoie.
4.2. Calcularea impozitelor indirecte
Pentru producerea băuturilor alcoolice naturale, a vinurilor şi a altor produse destinate

industriei alimentare sau a consumului, care conţin alcool etilic, S.C.”Aegissus “S.A.-Tulcea
datorează bugetului de stat o acciză specifică.
Principiul general care stă la baza determinării valorii accizelor specifice, constă în
înmulţirea accizei specifice exprimată în echivalent euro/unitatea de măsură, transformată în
lei, cu cantitatea de produs livrată, exprimată în aceeaşi unitate de măsură.
Băuturile alcoolice produse de societate, cât şi accizele specifice pentru
fiecare tip de produs, sunt reprezentate în tabelul:
Tabel Denumirea produsului U.M Acciza (echivalent
4.1. sau a grupei de produse euro/U.M)
Nr.
Crt.
2 Vinuri şi produse pe bază de vin

2.1 Vinuri liniştite hl/1 grad 0.00
alcoolic
2.2 Vinuri spumoase hl/1 grad 42
alcoolic
Sursa: Lege nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind codul fiscal
Transformarea în lei a sumelor exprimate în euro se face pe baza cursului de schimb

valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărei luni.Acest curs
se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata lunii următoare.
Sumele datorate bugetului de stat drept acciză specifică pentru producerea de vinuri
spumoase ,băuturi fermentate şi produse intermediare se determină astfel:
KR
A Q
100
în care: A=cuantumul accizei;
K=acciza unitară;
Q=cantitatea (litri);
R=cursul de schimb valutar.
Societatea “Aegissus”-Tulcea vinde la data de 10 ianuarie societăţii “Fraher S.R.L.”
40 litri de vin spumos în valoare totală (total factură) de 2.856.000 lei.
Factura furnizorului va cuprinde:
Preţul de vânzare pentru 40 de litri de vin spumos 2.400.000
Acciza……………………...........................................................….........684.734
Taxa colectată pe valoarea adăugată……......................................….......456.000
Total factură………………………………...........................................2.856.000
Acciza datorată pentru 40 litri de vin spumos în condiţiile în care acciza pe unitatea de
măsură este de 42 euro/hl/1 grad alcoolic, iar cursul de schimb
1 euro =40 758lei, va fi de 684 734 lei, adică:
42euro  40758lei
 40l
Acciza= 100 =684.734 lei
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din preţul de vânzare
(inclusiv acciza ), iar cota de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este de 19% (pentru
bunurile şi serviciile din ţară).
Taxa pe valoarea adăugată colectată este de 456.000 lei, adică:
Taxa pe valoarea adăugată colectată = 2.400.000  19% = 456.000 lei
Total factură = Preţul de vânzare + TVA colectată
Total factură = 2.400.000+ 456.000= 2.856.000 lei
S.C. “Aegissus“S.A. – Tulcea cumpără la data de 6 ianuarie 2004 de la societatea “
Panait Cerna“ produse de papetărie în valoare totală de 77.350 lei.
Chitanţa fiscală numărul 2086152 va cuprinde:
Preţul de cumpărare a produselor de papetărie………….65.000 lei
Taxa pe valoarea adăugată deductibilă………………….12.350 lei
Total chitanţă fiscală…………………………………… 77.350 lei
Taxa pe valoarea adăugată deductibilă este de 12.350 lei şi s-a calculat astfel:
TVA deductibilă = 65.000x 19% = 12.350 lei
Total chitanţă fiscală = Preţul de cumpărare + TVA deductibilă
Pe baza facturilor şi chitanţelor fiscale privind cumpărările de valori materiale sau

serviciile executate de terţi, S.C. “Aegissus’’S.A.- Tulcea întocmeşte “Jurnalde cumpărări “.
În tabelul 4.2 este redată o pagină din “Jurnalul de cumpărări” întocmit de S.C“.Aegissus”
S.A. pe luna ianuarie 2004.
“Jurnal de vânzări “ se întocmeşte pe baza facturilor şi chitanţelor fiscale privind
vânzările de produse (tabelul 4.3).
S.C. “Aegissus”S.A. – Tulcea este obligată de asemenea să întocmească lunar “Jurnal
privind vânzările de produse finite supuse accizelor “ în baza documentelor de evidenţă
contabilă.“
“Jurnalul de cumpărări” şi “Jurnalul de vânzări “ sunt documente ce servesc la

stabilirea lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, respectiv colectată.
Astfel, “Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” din luna ianuarie,
anul 2004, cuprinde :
Taxa pe valoarea adăugată de rambursat pentru perioada de raportare = 16.884.537
Accize datorate pentru perioada de raportare = 31.112.860
TVA de rambursat pentru luna ianuarie,anul 2004, de 16.884.537 s-a calculat astfel:
TVA de rambursat = TVA de dedus - TVA colectată
TVA de rambursat = 62.868.642 –45.984.104 = 16.884.538
Dar S.C.”Aegissus S.A “ datorează bugetului de stat taxă pe valoarea adăugată din
luna precedentă în valoare de 2.559.761.799 lei, din care a plătit în luna de raportare (ianuarie
) 3.227.732 lei.
JURNAL PENTRU CUMPĂRĂRI

Tabel 4.2
-mii lei-
TOTAL BAZA DE TAXA PE

NR.crt DATA NR. COD FACTURĂ IMPOZITARE VALOAREA
DOCUMENT FISCAL INCLUSIV ADĂUGATĂ
T.V.A
1 10.01.2004 8699397 9010105 560.000 470.589 89.411
2 15.01.2004 2893031 4719471 112.000 94.118 17.882
3 16.01.2004 2893039 4719470 2.100.000 1.764.706 335.294
4 17.01.2004 3184675 4892913 910.000 764.706 145.294
5 20.01.2004 650890 3611700 175.000 147.059 27.941
6 23.01.2004 3304609 1161185 154.000 129.412 24.588
7 25.01.2004 2815871 5270897 1.148.000 964.706 183.294
8 30.01.2004 2815871 5270897 13.020.000 10.941.177 2.078.823
18.179.000 15.276.473 2.902.527
JURNAL PENTRU VÂNZĂRI 1/1/2004-1/1/2004

Tabel 4.3
data Nr.factura Denumire cumpărător Cod fiscal Total factură Baza de Valoa
Inclusiv T.V.A impozitare T.V.A
1/1/04 1538672 S.C. FRAHER 2575769 846.661 711.480 135.1
1/1/04 1538673 S.C. FRAHER 2575769 373.251 313.657 59.59

1/1/04 1538674 S.C. FRAHER 2575769 430.661 361.900 68.76
1/1/04 1538675 S.C.FRAHER 2575769 860.955 723.492 137.4
1/1/04 1538676 S.C. FRAHER 2575769 436.892 367.137 69.75
1/1/04 1538677 S.C.FRAHER 2575769 322.604 271.096 51.50
FFFFFFFFFRAHERFRA
HERFRAHERCOLEUS
C-TA
1/1/04 1538678 S.C. FRAHER 2575769 322.604 271.096 51.50
1/1/04 1538679 S.C. FRAHER 2575769 1.861.988 1.564.696 297.2
TOTAL 5.455.616 4.584.554 871.062
Taxa pe valoarea adăugată rămasă de rambursat, de 2.539.649.530, s-a calculat astfel:

Suma de plată din luna precedentă 2.559.761.799
-TVA de rambursat pentru luna de raportare 16.884.537
-Suma plătită în luna de raportare 3.227.732
=TVA rămasă de rambursat 2.539.649.530
Taxa pe valoarea adăugată este un element inclus în preţul cu amănuntul şi nu în
preţurile cu ridicata, care sunt doar baza de calcul pentru taxa pe valoarea adăugată, la fiecare
stadiu al circuitului parcurs de un bun (producţie-comerţ de gros-comerţ cu amănuntul),
practicate de către operatorii economici.
Din acest punct de vedere, creşterea preţului este influenţată de factorii care
acţionează direct asupra preţului, prin cost, pe de o parte şi prin raportul dintre cerere şi
ofertă, pe de altă parte, în condiţiile concurenţei.
Preţurile cu ridicata sunt baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată în momentul
întocmirii facturilor, la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, sunt preţuri fără taxă pe
valoarea adăugată.
Caracteristicile taxei pe valoarea adăugată de impozit multistadial, sistemul de
colectare, deductibilitatea, mărimea taxei pe valoarea adăugată de plată la fiecare stadiu,
realizarea finală a mărimii totale a taxei pe valoarea adăugată aferente totalului valorii
adăugate în economie, în interiorul preţurilor cu amănuntul, rezultă din următorul tabel:
TABEL 4.4
-mii Facturi primite Adaos Facturi emise Taxa pe
Taxa pe Taxa pe
lei- comerci- valoarea
Preţ de valoarea Preţ de Preţ de valoarea Preţ de
al adăugată
cumpărare adăugată factură vânzare adăugată Factu-
de plată
ră
Stadiu la buget
I 20.000 3.800 23.800 5.000 25.000 4.750 29.750 950
II 25.000 4.750 29.750 2.000 27.000 5.130 32.130 380
III 27.000 5.130 32.130 1.500 28.500 5.415 33.915 285
IV 28.500 5.415 33.915 1.000 29.500 5.605 35.105 190
Nivelul taxei pe valoarea adăugată prin preţurile cu amănuntul este suma taxelor pe
valoarea adăugată plătite succesiv la buget de către toţi agenţii economici implicaţi în acest
circuit. Pentru cota de 19%, acest nivel este format din:
5.605= 3.800+ 950 +380 + 285 + 190
Presupunem că asupra preţurilor în cadrul circuitului considerat în tabelul de mai sus
influenţează factorii cuantificaţi de operatorii economici, ceea ce conduce la o creştere
generală a preţurilor de peste 5%, ca în următorul tabel:
Tabel 4.5.
-mii Facturi primite Facturi emise Taxa pe
Taxa pe Taxa pe
lei- Adaos valoarea
Preţ de valoarea Preţ de Preţ de valoarea Preţ de
comerci- adăugată
cumpărare adăugată factură vânzare adăugată factură
al de plată la
Stadiu buget
I 21.000 3.990 24.990 6.000 27.000 5.130 32.130 1.140
II 27.000 5.130 32.130 2.500 29.500 5.605 35.105 475
III 29.500 5.605 35.105 1.800 31.300 5.947 37.247 342
IV 31.300 5.947 37.247 1.400 32.700 6.213 38.913 266
Preţul din stadiul IV este similar în ambele tabele, el reprezentând preţul de consum
plătit de populaţie. El include pe lângă preţul de cumpărare de 31.300, adaosul comercial de
1.400 lei şi taxa pe valoarea adăugată de 6.213 lei. Acesta din urmă este format prin
colectarea tuturor.
Nivelul taxei pe valoarea adăugată plătite bugetului de la fiecare stadiu din amonte
este format din:
6.213= 3.990+ 1.140 + 475 + 342 + 266
Proporţia taxei pe valoarea adăugată în preţul de consum este:
6213
 100  15,966%
38913
Variaţia creşterii preţului este:

38913
 100  100  10,84%
35105
În concluzie, taxa pe valoarea adăugată nu influenţează preţurile în interiorul
circuitului economic al produselor şi serviciilor. Dimpotrivă, creşterea preţurilor ca urmare a
influenţei factorilor cu acţiune directă asupra lor, determinând creşterea bazei de impozitare a
taxei pe valoarea adăugată are ca efect creşterea sumei taxei pe valoarea adăugată ca
prelevare fiscală la bugetul statului şi, totodată, ca element distinct în interiorul preţurilor de
consum. Dar proporţia taxei pe valoarea adăugată rămâne nemodificată, ea depinzând de
nivelul cotei de impunere. Aşadar, taxa pe valoarea adăugată fiind impozit indirect,
mecanismul de funcţionare al acestuia presupune includerea în preţ pentru a fi încasat de la
cumpărător.
4.3. Incidenţa impozitelor indirecte asupra trezoreriei

Societăţii Comerciale „AEGISSUS” S.A.- Tulcea
Taxa pe valoarea adăugată prezentată ca un impozit neutru din punct de vedere al

circuitelor de fabricaţie şi distribuire este un impozit intervenţionist din alte puncte de vedere.
Alături de costul administrativ, legat de acţiunea taxei pe valoarea adăugată, pe care

întreprinderea îl suportă în calitate de colectoare de impozite, ea suportă şi un altul: costul de
trezorerie.
4.3.1. Incidenţa taxei pe valoarea adăugată asupra bilanţului
În bilanţul unei întreprinderi există două posturi referitoare la taxa pe valoarea

adăugată. Taxa pe valoarea adăugată deductibilă face parte din activul circulant, iar taxa pe
valoarea adăugată de plătit este un element al datoriilor nebancare pe termen scurt.
Pentru a putea urmări incidenţa taxei pe valoarea adăugată asupra structurii bilanţului,
trebuie construit bilanţul financiar pornind de la elementele conţinute în bilanţul financiar
contabil. Astfel, posturile de activ şi pasiv sunt grupate după criteriile de lichiditate-
exigibilitate.
Bilanţ financiar al S.C. „AEGISSUS”S.A. – Tulcea

Tabel 4.6.
– mii lei –
ACTIV PASIV
Utilizări permanente 24 610 965 Resurse permanente
19 911 183
Imobilizări corporale 24 608 165 Capital propriu 19 526 183

Imobilizări financiare 2 800 Datorii mai mari de un 385 000
an
Utilizări temporare 18 989 815 Resurse temporare 23 689 597
Stocuri 14 893275 Furnizori 5 434 384
TVA deductibil 1 629 808 TVA de plată 1 853 315
Alte creanţe pe termen 2 373 877 Alte datorii 16 401 898
scurt
Disponibilităţi 92 855 Credite de trezorerie -
TOTAL 43 600 780 TOTAL 43 600 780
Taxa pe valoarea adăugată de plătit este superioară taxei pe valoarea adăugată

deductibilă, diferenţa de 223.507 antrenează un efect pozitiv asupra structurii bilanţului
pentru că se majorează postul de disponibilităţi.
Incidenţa financiară a taxei pe valoarea adăugată poate fi analizată prin tratarea izolată
a operaţiilor a S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea poate fi analizată – respectiv o vânzare şi o
cumpărare.
Dacă S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea realizează o vânzare la 1 august (se consideră că
lunile au 30 de zile), iar termenul de achitare al taxei pe valoarea adăugată este de 25 a lunii
septembrie în care s-a născut exigibilitatea taxei, atunci ea va dispune de un credit de 54 zile
(29+25 zile). Dacă vânzarea se efectuează pe 30 august, creditul de care va dispune este de
numai 25 de zile (credit minim). Astfel, societatea poate dispune de un credit mediu de
achitare a
taxei pe valoare adăugată de 39.5 zile.
Credit maxim  Credit minim

Credit mediu 
2
54  25
Credit mediu   39,5 zile  39 zile
2
60 54
50
39
40 Credit maxim
Zile 30 25 Credit mediu
Credit minim
20
10
0
01.08-25.09 14.08-30.08 30.08-25.09
Perioada
Incidenţa financiară a taxei pe valoare adăugată colectate depinde de intervalul de

timp acordat de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea clienţilor săi, pentru a-şi onora plăţile,
deci depinde de durata creditului clienţi.
De exemplu, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea vinde la data de 20 august unui client
băuturi în valoare de 100.000 lei, urmând să-i primească peste 40 de zile, adică pe 1
octombrie.
40
40
34
35
30
25
Durata
Zile 20 creditului
15 Credit primit
10 6
5 de la stat
0 Nevoie
20.08- 20.08- 25.09-
01.10 25.09 01.10 financiara
Perioada
În această situaţie, creditul primit de la stat este de 34 de zile (9 + 25 = 34 zile) în

valoare de 19.000 lei. Societatea la rândul ei acordă clientului un credit de 19.000 lei pe o
durată de 40 de zile.
Nevoia financiară = 40 – 34 = 6 zile
Din cele relatate, rezultă că S.C. „Aegissus”S.A.– Tulcea va plăti către buget suma
de 19.000 lei pe care încă n-a încasat-o, deci face un avans statului. Taxa pe valoarea
adăugată colectată, în acest mod, o nevoie financiară de 19.000 lei, pentru că societatea se
află în situaţia de a găsi fondurile necesare pentru finanţarea avansului.
4.3.2. Efectele taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei din luna martie 2003 la
S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Pentru a putea analiza efectele taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei S.C.
„Aegissus”S.A. – Tulcea este necesar de ştiut structura operaţiunilor pe parcursul lunii, şi
a creditelor furnizori şi clienţi.
Structura cifrei de afaceri realizată de S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea:

Tabel 4.7. mii lei
Cifra de afaceri – din care: 1 063 988

vânzări produse finite 671 195

lucrări executate 51 408
- din agricultură 155 429
- din activităţile anexe 185 956
Toate produsele realizate sunt supuse cotei de 19% şi nu sunt scutite de plata taxei pe
valoarea adăugată.
Aprovizionările realizate în aceeaşi lună sunt structurate astfel:
Tabel 4.8
mii lei
Aprovizionări – din care: 479 360
materiale 288 962
combustibil 159 391
piese de schimb 9 702
seminţe 1 625
cheltuieli cu apa şi energia 18 306
alte aprovizionări 1 374
Nivelul taxei pe valoarea adăugată colectată şi deductibilă se prezintă astfel:

- TVA colectată: 1.063.988x 19% = 202.158 mii lei
- TVA deductibilă: 479.360x 19% = 91.078 mii lei
În realitate, însă, prin luarea în considerare a creditului furnizori şi clienţi, nivelul
taxei pe valoarea adăugată de plată devine:
TVA colectată(202.158 mii lei) - TVA deductibilă(91.078 mii lei) = 111.080 mii lei
Creditul “Clienţi” este analizat după cum urmează:
Tabel 4.9
mii lei
Credit clienţi – din care: 350 419 100%
peste 30 zile 112 134 32%
peste 90 zile 238 285 68%
peste 1 an
Pentru livrările neîncasate, în perioada în curs nu se calculează taxa pe valoarea

adăugată colectată:
350 419x 19% = 66 579mii lei.
În acelaşi mod, creditul “Furnizori” va influenţa nivelul taxei pe valoarea adăugată
deductibilă:
Tabel 4.10
mii lei
Credit furnizori – din care: 133 630
peste 30 zile 114 922
peste 90 zile 18 708
Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă aprovizionărilor pentru

care s-a beneficiat de credit din partea furnizorilor, este:
133.630x 19% = 25.389 mii lei
Din aceste aspecte rezultă că, duratele celor două tipuri de credite practicate precum şi
nivelul lor, influenţează mărimea taxei pe valoarea adăugată, deci acţionează asupra
trezoreriei întreprinderii.
În raport cu clienţii, creditul de peste 90 zile acordat de S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea
acestora este preponderent. Această situaţie este dezavantajoasă din punct de vedere al
trezoreriei.
De asemenea, mărimea creditului clienţi este mai mare cu 216.789 mii lei, decât
mărimea creditului furnizori, justificată de interesul S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea de a-şi
vinde produsele.
4.3.3.Incidenţa creditului “Clienţi” asupra trezoreriei S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea
Incidenţa financiară a taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei S.C.

„Aegissus”S.A. – Tulcea legată de vânzări depinde de intervalul de timp acordat clienţilor săi
pentru a-şi onora plăţile, deci depinde de durata creditului “Clienţi”.
Dacă S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea practică un credit „Clienţi” mediu de 45,84 zile
pe o lună, acesta este mai mare cu 5,8 zile faţă de durata medie lunară a creditului primit de la
stat, de 40 zile. În acest caz, S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea plăteşte bugetului de stat o sumă
medie lunară de 62.321,84 mii lei pe care încă n-a încasat-o de la furnizor, deci face un avans
statului.
Durata medie lunară a creditului clienţi de 45,83 zile creează, în acest mod, o nevoie
financiară, pe care S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea se află în situaţia de a găsi fondurile
necesare pentru finanţarea avansului.
Incidenţa financiară a taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei ei legată de
cumpărări depinde de durata medie lunară a creditului “Furnizori” (de 6,66 zile), care este
inferior duratei medii de recuperare a taxei pe valoarea adăugată (de 30 zile). Taxa pe
valoarea adăugată deductibilă creează, în acest caz, o nevoie financiară, deoarece S.C.
„Aegissus”S.A. - Tulcea îşi recuperează taxa pe valoarea adăugată medie lunară plătită
furnizorilor după o durată de 28,34 zile.
În acest caz, durata medie lunară a creditului “Furnizori” creează un efect negativ
asupra trezoreriei societăţii “Aegissus”.
Corelarea duratei creditului “Clienţi” cu durata creditului “Furnizori”, conduce spre o
incidenţă negativă asupra S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea de 450.848,4 mii lei asupra
trezoreriei (pe ultimele şase luni ale anului 2003).
Pentru a se afla într-o situaţie favorabilă, din punct de vedere al fluxurilor financiare,
S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea trebuie să practice credite “Clienţi” de mai mică durată.
Modificarea duratei creditului “Clienţi” cu 30 zile este reprezentată
în tabelul 4.12 si tabelul 4.13. Astfel, creditul “Clienţi” mediu lunar de 16,6 zile este
mai mic cu 23,3 zile faţă de durata medie lunară a creditului primit de către S.C.
„Aegissus”S.A. – Tulcea.
Taxa pe valoarea adăugată creează în acest mod, o sursă financiară în sumă medie
lunară de 488.221,2 mii lei.
Pe ansamblul operaţiilor rezultă un avantaj net de trezorerie în sumă de 760.661,2 mii
lei pe ultimele 6 luni ale anului 2003, utilizate de societate ca disponibilităţi pentru plata
datoriilor.
INCIDENŢA NEGATIVĂ A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ ASUPRA

TREZORERIEI S.C AEGISSUS S.A.
TABEL 4.12
mii lei
V total Du Dur Du T.V. +,- Tota Du Du Du T.V.A +,- Avant

Â ra- ata ra- A de l ra- ra- ra- de aje
NZ
Ă
RI
C
U
M
PĂ
R
Ă
RI
Lu
na
T.V. ta Cre ta ziln trezo T.V. ta ta ta zilnic trezo (+)
A dit ică - A ă - sau
cole Cr T.V. net rerie Ded Cre Cr net rerie chelt.
ctată edi A. ă ucti- dit edi ă (-)
t t
Cli bil Fur T.V de
- niz .A trezo-
enţ rerie
i
07 178. 60 40 -20 5.9 -119. 34.0 5 35 -30 1.133 - -
507 zile 50, 004, 04 zile ,46 34.0 153.0
2 6 03,8 08,4
55
zil zile zil zile
e e
08 306. 30 40 +1 10. +10 45.2 7zi 35 -28 1.508 - +59.7
Pagina 60 din 79
077 zile 0 202 2. 67 le ,9 42.2 75,8

,5 025 49,2
zil zile zil zile
e e
09 405. 25 40 + 13. +20 140. 3zi 35 -32 4.674 - +53.2
720 zile 15 524 2. 233 le ,4 149. 79,2
860 580,
8
zil zile zil zile
e e
10 478. 40 40 _ 15. _- 322. 15z 35 -20 10.75 - -
167 zile 938 604 ile 3,4 215. 215.0
,9 068 68
zil zil zile
e e
11 767. 10 40 +3 25. +76 576. 5zi 35 -30 19.22 - +190.
419 zile 0 580 7. 759 le 5,3 576. 659
,6 418 759
zil zile zil zile
e e
12 882. 30 40 + 29. 294. 680. 5 35 -30 22.68 - -
131 zile 10 404 043 530 zile 4,3 680. 386.4
,3 529 86
zil zile zil zile
e e
tot 3.01 45, 40 - - 1.24 1.79 6,6 35 - - - -
al 8.02 83 zile 5,8 7.34 9.39 6 28, 1698 450.8
1 1,4 7 34 189, 48,4
8
zil zile zil zile
e e
INCIDENŢA POZITIVĂ A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ ASUPRA

TREZORERIEI S.C. "AEGISSUS" S.A
TABEL 4.13
mii lei
Pagina 61 din 79
VÂNZĂRI CUMPĂRĂRI TO
OP
III
Total T. V. A. Durata Credit Durata Credit Durata neta T.V.A. +,- de tre- +,- de trezorerie Av
Colectată clienţi T.V.A. zilnică zorerie aferentă )S
aferentă cumpărărilor Ch
vînzărilor De
tre
178.507 30 zile 40 zile + 10 zile 5.950,2 59.502 -34.003,8 25
306.077 20 zile 40 zile + 20 zile 10.202,5 204.050 -42.249,2 16
405.720 _ 40 zile + 40 zile 13.524 540.960 -149.580,8 39
478.167 10 zile 40 zile + 30 zile 15.938,9 478.167 -215.068 26
767.419 40 zile j 40 zile - 25.580,6 - -576.759 -57
882.131 - 40 zile 40 zile 29.404,36 1.176.172 -680.529 49
3.018.021 16,6 zile 40 zile 23,3 zile - 2.458.851 -1.698.189,8 +7
66
66
XX
XX
XX
XX
XX
XX
XX
4.3.4.Evoluţia datoriilor S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea către bugetul de stat
Datoriile către bugetul de stat ale S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea cuprind următoarele
impozite şi taxe: impozitul pe profit; impozitul pe salarii; taxa pe valoarea adăugată, majorări,
penalităţi şi amenzi pentru neplata la termen a obligaţiilor către stat, alte impozite, taxe
datorate bugetului de stat.
Tabel 4.13.
mii lei 2000 2001 2002 2003
INDICATORI / AN
Datoriile totale către bugetul de stat 908 794 1 447 396 2.455.383 6 882915
Impozit pe profit 86 281 - 206.814 101 724
Pagina 62 din 79
Impozit pe salarii 216 104 190 414 180.318 376 576

Taxa pe valoarea adăugată 325 615 484 058 1.252.790 1 853 315
Accize 254 515 462 890 793.479 911 975
Majorări, penalităţi şi amenzi pentru 26 179 309 543 21.982 3 639 325
neplata la termen a obligaţiilor către
bugetul de stat
Alte impozite, taxe datorate bugetului 100 491 - -
de stat
Modificări ale datoriilor totale către - +.538 602 +1007987 +4 427 532
bugetul de stat (an curent-an
precedent)
Modificări ale impozitului pe profit - - - -105 090
(an curent- an precedent)
Modificări ale impozitului pe salarii - -25 690 -10 096 +196 258
(an curent- an precedent)
Modificări ale taxei pe valoarea - +158 443 +768 732 +600 525
adăugată (an curent- an precedent)
Modificări ale accizelor (an curent- an - +208 375 +330 589 +118 496
precedent)
Modificări ale majorărilor, - +283364 -287 561 +3 617 343
penalităţilor pentru neplata la termen a
obligaţiilor către bugetul de stat
Modificări ale altor impozite, taxe - +391 - -
datorate bugetului de stat
Ponderea impozitelor în datoriile către bugetul de stat la

Tabel 4.14
- procente -
INDICATORI / AN 2000 2001 2002 2003
Datorii către bugetul de stat 100 100 100 100
Impozit pe profit 9,49 - 8,42 1,48
Impozit pe salarii 23,78 13,16 7,34 5,47
Taxa pe valoarea adăugată 35,83 33,44 51,02 26,93
Accize 28 31,98 32,32 13,25
Majorări, penalităţi şi amenzi pentru neplata la termen a 2,89 21,39 0,9 52,87
obligaţiilor către bugetul de stat
Pagina 63 din 79
Alte impozite, taxe datorate bugetului de stat 0,01 0,03 - -
STRUCTURA DATORIILOR CĂTRE BUGETUL DE STAT

LAS.C.AEGISSUS TULCEA ÎN ANUL 2000
imp.profit
imp.salarii
tva
accize
majorări
alte imp.
dat.buget
Pagina 64 din 79
STRUCTURA DATORIILOR CĂTRE BUGETUL

DE STAT LA S.C.AEGISSUS TULCEA ÎN ANUL
2001
IMP PROFIT
IMP.SALARII
TVA
ACCIZE
MAJORĂRI
ALTE IMP.
DAT.BUGET

2002
IMP.PROFIT
IMP.SALARII
TVA
ACCIZE
MAJORĂRI
ALTE IMP.
DAT.BUGET

2003
IMP.PROFIT
IMP.SALARII
TVA
ACCIZE
MAJORĂRI
ALTE IMP.
DAT.BUGET
În anul 2000 datoriile S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea către bugetul de stat au fost de
908.794 mii lei, iar ponderea în aceste datorii a impozitelor indirecte (63,83%) a depăşit cu
27,66% ponderea impozitelor directe (36,17%).
Taxa pe valoarea adăugată pe care S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea a datorat-o statului a
fost de 325.615 mii lei, reprezentând 35,83 în datoriile către buget şi 56,13% în impozitele
indirecte.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în 2000 a fost de:
TVA de plată = VA inclusiv accize x 19%
TVA de plată = 1.713.763x 19%= 325.615 mii lei
Pagina 65 din 79
Ponderea ridicată a accizelor (28%) în datoriile totale către bugetul de stat se

datorează faptului că S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea produce băuturi alcoolice naturale, vinuri
şi produse pe bază de vinuri.
Valoarea adăugată (exclusiv accizele) realizată de S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea în
valoare de. 1.459.248 mii lei, exprimă creşterea de valoarea rezultată din utilizarea factorilor
de producţie, îndeosebi a forţei de muncă şi capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor
provenind de la terţi, în cadrul activităţii curente. În fapt, din valoarea adăugată S.C.
„Aegissus”S.A. – Tulcea plăteşte datoriile către bugetul de stat în sumă de 908.794 mii lei,
restul de 550.454 mii lei este repartizată celorlalţi participanţi la activitatea economică a sa:
personalului, furnizorilor de capitaluri sub formă de cheltuieli financiare şi dividende,
întreprinderii, sub formă de autofinanţare.
În anul 2001, S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat bugetului de stat suma de
1.447.396 mii lei, datorie ce a crescut faţă de anul precedent cu 538.602 mii lei.
În urma analizei făcute constatăm că impozitul pe salarii (190.414 mii lei) datorat
statului a scăzut cu 25.690 mii lei faţă de anul anterior. Această situaţie se datorează faptului
că numărul salariaţilor de la S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a scăzut cu 9 persoane (99-90) în
anul 2001 faţă de anul 2000. De asemenea, numărul colaboratorilor a scăzut cu 8 persoane, de
la 150 colaboratori în anul anterior.
Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în 2001a crescut cu 158.443 mii
lei faţă de anul precedent. Această situaţie se datorează mai ales creşterii cu 18,5% a ponderii
în datoriile către bugetul de stat a majorărilor, penalităţilor şi amenzilor pentru neplata la
termen a obligaţiilor către bugetul de stat.
Cea mai importantă parte a datoriilor către bugetul de stat o constituie impozitele
indirecte (63,83%), în cadrul acestora taxa pe valoarea adăugată deţinând mai mult de
jumătate de procente (35,83%), urmată de accize (28%).
TVA de plata
valoarea adaugata 
19 %
Valoarea adăugată realizată în anul 2001 a fost de:
484058
 2547674
19% mii lei
În anul 2001 S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea a datorat accize în valoare de 462 890mii
lei, înregistrând o creştere uşoară de 3,98 puncte procentuale în datoriile către bugetul de stat
faţă de anul precedent.
Pagina 66 din 79
Din valoarea adăugată (2.084.784 mii lei), societatea plăteşte bugetului de stat
1.447.396 mii lei, iar diferenţa de 637.388 mii lei este repartizată celorlalţi participanţi la
activitatea economică.
Societatea s-a confruntat cu o lipsă de lichidităţi, astfel se explică faptul că majorările
penalităţile şi amenzile pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat s-au situat
la nivelul sumei de309.543, în anul 2001.
În anul 2002, S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea a datorat bugetului de stat suma de

2.455.383 mii lei, datorie ce a crescut cu 1.007.987 mii lei faţă de anul precedent.
Impozitele indirecte au reprezentat 83,34% din datoriile către bugetul de stat,
crescând cu 17,92 puncte procentuale faţă de anul 2001. Impozitele directe au înregistrat o
scădere de la un an la altul, ajungând la 15,75% din datoriile către bugetul de stat în anul
2002 faţă de 33,27%, în anul 2000.
Referitor la impozitul pe salarii, acesta a scăzut în anul 2002 cu 10.096 mii lei
comparativ cu anul 2001. Această situaţie se explică prin faptul că numărul salariaţilor a
scăzut cu 15 persoane faţă de anul 2000.
Taxa pe valoarea adăugată de plată (1.252.790 mii lei) a crescut cu 768.732 mii lei
comparativ cu anul 2001. Ponderea taxei în datoriile către bugetul de stat a crescut de la
33,44% în anul 2001 la 51,02% în anul 2002.
Creşterea valorică a taxei pe valoarea adăugată a fost determinată de creşterea valorii
adăugate, care a fost de:
1.252.790
 6.593.632 mii lei
19%
Suma datorată bugetului de stat privind accizele a crescut cu 330.589 mii lei în anul
2002 comparativ cu anul precedent.
Din valoarea adăugată (exclusiv accizele) S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea plăteşte
datoriile către bugetul de stat în valoare de 2.455.383 mii lei, iar diferenţa de 3.344.770 mii
lei este repartizată celorlalţi participanţi la activitatea economică a societăţii.
În anul 2003, S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea a datorat bugetului de stat suma de
6 882 915mii lei, datorie ce a crescut faţă de anul precedent cu 4 427 532mii lei. În
termeni reali, datoriile către bugetul de stat au înregistrat o creştere îngrijorătoare de 280,31%
în anul 2003 comparativ cu anul 2002.
Pagina 67 din 79
Această creştere se datorează în principal majorărilor, penalităţilor şi amenzilor pentru

neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, care de la o pondere de 21,39% în 2001,
a ajuns la 52,87% în anul 2003.
Pentru a putea compara mai uşor impozitele indirecte şi impozitele directe datorate
bugetului de stat în anul 2003 faţă de ceilalţi ani, se analizează tabelul 4.15.
Tabel 4.15.
INDICATORI MII LEI PROCENTE
2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002 2003
AN
Datorii către 908 1 2 455 383 6 882 915 100 100 100 100
bugetul de 794 447396
stat
Impozite 580 946 948 2 046 269 2 765 290 63,83 65,42 83,34 40,18
indirecte 130
Impozite 302 190 414 387 132 478 300 33,28 13,19 15,76 6,95
directe 385
Majorări, 26 179 309 543 21 982 3 639 325 2,89 21,39 0,9 52,87
Penalităţi şi
amenzi pentru
neplata la
termen a
obligaţiilor
către bugetul
de stat
EVOLUŢIA IMPOZITELOR DIRECTE ŞI INDIRECTE LA

STRUCTURA DATORIILOR CĂTRE BUGETUL DE STAT LA S.C. AEGISSUS
TULCEA
Pagina 68 din 79
4000000
3500000
3000000
2500000 Imp.ind.
Imp.dir.
2000000 majorări
1500000
1000000
500000
0
2000 2001 2002 2003
Structura obligaţiilor datorate bugetului de stat a suferit în anul 2003 o serie de

modificări importante. Astfel, impozitele directe au scăzut la 6,95% faţă de 33,28% în anul
2000. Constatăm o scădere a ponderii în datoriile către bugetul de stat atât a impozitelor
directe cât şi a celor indirecte, care s-a datorat creşterii majorărilor, penalităţilor şi amenzilor
pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat.
Taxa pe valoarea adăugată de plată a crescut cu 600.525 mii lei faţă de anul precedent.
Valoarea adăugată realizată de S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea a fost de:
1853315
 9754289
19% mii lei
Din valoarea adăugată (exclusiv accizele) în valoare de 8.842.314 mii lei, S.C.
„Aegissus”S.A. – Tulcea plăteşte datoriile către bugetul de stat (6.882.915 mii lei), iar
diferenţa de 1.959.399 mii lei este repartizată celorlalţi participanţi la activitatea economică a
societăţii.
4.3.5. Presiunea fiscală la nivelul S.C. „Aegissus”S.A. – Tulcea
Prin fiscalitate la nivel de firmă avem în vedere tot ceea ce se prelevează pentru
societate şi pentru stat din rezultatele activităţii agenţilor economici.
Pagina 69 din 79
Formula de calcul a presiunii fiscale este:

Ch. f.
Rf  x 100
CA
În care:
Rf = rata fiscalităţii
Ch.f = datoriile fiscale datorate statului
CA = cifra de afaceri realizată la nivelul unui an
Ponderea obligaţiilor S.C. „Aegissus”S.A. - Tulcea sunt relatate în următorul tabel:
Pagina 70 din 79
PRESIUNEA FISCALĂ DIN OBLIGAŢIILE CĂTRE BUGETUL DE STAT LA

NIVELUL SOCIETĂŢII S.C "AEGISSUS” S.A.
TABEL 4.16
ORI MII LEI PROCENTE%

2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002
E AFACERI 5.429.312 10 079 13 098 198 16 534 200 100 100 100
715
CĂTRE BUGETUL DE 908 794 1 447 396 2.455.383 6 882 915 16,74 14,35 18,74
PE PROFIT 86 281 - 206.814 101 724 1,59 - 1,57

PE SALARII 216 104 190 414 180.318 376 576 3,98 1,88 1,37
VALOAREA ADĂUGATĂ 325 615 484 058 1.252.790 1 853 315 5,99 4,8 9,56
254 515 462 890 793.479 911 975 4,69 4,59 6,05
RI , PENALITĂŢI SI 26 179 309 543 21.982 3 639 325 0,48 3,07 0, 16
PENTRU. NEPLATA LA
A OBLIGAŢIILOR
UGETUL DE STAT
POZITE , TAXE 100 491 - - 0,002 0,004 -
TE BUGETULUI DE STAT
O primă concluzie care se poate desprinde este ponderea relativ ridicată a prelevărilor
obligatorii în cifra de afaceri. Acest aspect trebuie înţeles în contextul în care la tot ceea ce
“macină” statul din activitatea agenţilor economici pe linia impozitelor şi taxelor trebuie
adăugate şi efectele inflaţiei, ale devalorizării leului şi ale dobânzilor datorate băncilor.
Despre taxa pe valoarea adăugată se apreciază mai întâi că mecanismul este corect dar
cota de aplicare este deosebit de mare pentru condiţiile actuale ale economiei româneşti, ştiut
fiind faptul că alte ţări cum este SUA aplică cote diferenţiate între 7 şi 18%.
Structura datoriilor către bugetul de stat în anul 2003 a suferit o serie de modificări
importante, astfel nivelul impozitelor indirecte s-a situat sub nivelul anului precedent, situaţie
ce se explică prin faptul că au crescut la 3.639.325 mii lei majorările, penalităţile şi amenzile
pentru neplata datoriilor la termen către bugetul de stat.
Printre factorii care au dus la creşterea datoriilor către bugetul de stat a societăţii S.C.
„Aegissus”S.A. – Tulcea se numără: cheltuielile ridicate pentru lucrările horticole, seceta din
ultimii ani.
Pagina 90 din 79
4.4. Presiunea fiscală la nivelul salariatului
Individul, ca salariat, contribuie la formarea produsului intern brut prin impozitele

directe şi indirecte. Este normal ca aceştia să contribuie la formarea veniturilor statului,
deoarece utilităţile publice de care beneficiază sunt asigurate de către autorităţile publice.
Dar nu trebuie să fie indiferentă mărimea acestei contribuţii, atât din punct de vedere
al salariatului, cât şi din cel al statului, ca administrator general al veniturilor fiscale prelevate
de la contribuabili naţionali.
În următorul tabel este prezentat nivelul presiunii fiscale asupra salariilor:
Presiunea fiscală la nivelul salariatului

Tabel Indicatori Salariul 1 Salariul 2
4.17.
Nr. crt
1. Salariu brut 2.8 00.000 5.6 00.000
2. Impozit pe venitul global 90.000 639.000
3. Salariu net ce se alocă pentru: 2.710.000 4.961.000
alimente 500.000 1.500.000
întreţinere, apă, servicii 800.000 1.000.000
alte cheltuieli 324.620 857.170
economii - 300.000
4. Impozit pe consum :
- accize 70.000 200.000
- TVA 270.000 600.000
5. Total impozite 430.000 1.439.000
6. Presiunea fiscală 15,35% 25,69%
Salariul de 5.6 00.000 lei este cu 100% mai mare decât cel de 2.800.000 lei, iar
presiunea fiscală este mai ridicată doar cu 10,34%. Aşadar, presiunea fiscală la un salariu de
5.600.000 lei este mai uşor suportată.
Dar, o mare parte din contribuabilii români au un salariu brut care se apropie de
salariul minim pe economie, care nu le permite să ducă o viaţă decentă.
Pagina 91 din 79
Această situaţie poate compromite consumul viitor şi motivaţia de a munci mai mult
şi mai bine.
În concluzie, nu trebuie analizat numai nivelul presiunii fiscale, ci şi mărimea
salariului.
Pagina 92 din 79
Capitolul 5
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Sfera de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată a devenit tot mai largă atât din punct
de vedere al operaţiunilor, cât şi din punct de vedere al contribuabililor ( persoane fizice şi
juridice.) După 1 ianuarie 2000 taxa pe valoarea adăugată constituie cea mai importantă sursă
de venit a bugetului de stat .
Principala cauză care determină aplicarea , eronată sau cea cu bună ştiinţă , a
reglementărilor privind taxa pe valoare adăugată o constituie desele modificări aduse acestora
şi lipsa unor prevederi tranzitorii precise sau întârzierea în elaborarea precizărilor absolut
necesare.
Un număr prea mare de scutiri sau de alte înlesniri la impunere sau la plata taxei pe
valoarea adăugată are ca efect reducerea bazei de impozitare, deci a resurselor bugetare
provenite din perceperea acesteia.Verificarea aplicării corecte a scutirii şi înlesnirilor necesită
personal suplimentar, deci se fac cheltuieli care amplifică golul bugetar creat prin acordarea
facilităţilor respective, ori pentru o ţară ca România nu-şi poate permite asemenea cheltuieli
cu angajarea şi pregătirea personalului necesar în plus ,deci se creează premise noi pentru
amplificarea evaziunii fiscale.
În materie de taxă pe valoarea adăugată, frauda prezintă anumite caracteristici. Deşi
este repercutat asupra cumpărătorilor, prin preţurile practicate, plătitorii caută, în plus, să se
sustragă şi de la impozitul pe profit, sau de la impozitul asupra veniturilor. Ca tipologie, taxa
pe valoarea adăugată este un impozit dificil de a scăpa de sub control, datorită tehnicii sale,
bazată pe plăţile fracţionate. Factura furnizorului serveşte, ca justificare, pentru deducerea din
stadiul următor. Interesele celor două părţi care intervin în acest mecanism, sunt
contradictorii. Datoria primului contractant, faţă de buget, fondează „creanţa” celui de-a
doilea. Punerea în aplicare a unei proceduri de verificare trebuie să asigure un control
satisfăcător al declaraţiilor, pe toată lungimea circuitului.
Verificarea facturilor evidenţiază două mari tipuri de fraudă. În primul rând,
practicarea vânzărilor şi cumpărărilor, fără factură provoacă un eşec autocontrolului taxei pe
valoarea adăugată. Cumpărările şi (sau) vânzările nefiind contabilizate, ies din baza de calcul
a obligaţiei fiscale. Cu cât circuitul unui produs este în totalitate clandestin, cu atât, numai o
parte a activităţii este declarată, cu scopul de a acoperi restul activităţilor.
Pagina 93 din 79
Un alt tip de fraudă, mai complex, care se bazează pe sistemul plăţilor fracţionate este
reprezentat de falsa factură. Acest gen de fraudă constă în eliberarea de facturi, care nu
corespund nici unei tranzacţii, dar care autorizează deducerea unei sume importante de taxă
pe valoarea adăugată. antrenat un număr tot mai mare de practicanţi.
Printre infracţiunile cele mai repetitive, referitoare la exercitarea abuzivă a drepturilor
de deducere, se remarcă: nerespectarea regulilor de calculare a „proratei” sau determinarea
unui procentaj de deducere exagerat.
Foarte adesea, agenţii economici reglează, conştient şi voluntar, taxa pe valoarea
adăugată, cu întârziere. Se procură, astfel, resurse financiare al căror cost este reprezentat de
penalităţile de întârziere. Modalităţile de sustragere de la plata impozitului, la care recurg
agenţii economici din România, identificate de organele de control, sunt următoarele:
aplicarea eronată a regimului de deducere (a agenţilor economici care realizează operaţiuni
impozabile şi operaţiuni scutite) prin deducerea dublă a unor sume sau deducerea anticipată;
necuprinderea în baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată a unor venituri; sustragerea, de
la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri; neînregistrarea taxei
aferentă stocului de mărfuri, existente la data solicitării retragerii din evidenţa plătitorilor.
De cele mai multe ori, asemenea penalităţi se dovedesc inferioare costului creditului
bancar ca şi ratei medii a inflaţiei.
Responsabilitatea anumitor infracţiuni şi a fraudei în materie de taxă pe valoarea
adăugată, nu este întotdeauna imputabilă întreprinderilor, ci decurge din dificultăţile legate de
înţelegerea aplicării acestui impozit. Deşi mecanismul său se explică cu uşurinţă,
funcţionarea se dovedeşte complexă. Numărul exceptărilor de la taxa pe valoarea adăugată se
diminuează treptat, dar subzistă deducerea în funcţie de destinaţia dată materialelor
aprovizionate.
În interesul sprijinirii agenţilor economici şi pentru reducerea numărului de operaţiuni
bancare şi contabile, este posibil să se legifereze ca vărsarea taxei pe valoarea adăugată să se
facă ori de câte ori doresc aceştia, dar cel puţin trimestrial. Prin aceasta s-ar rezolva în bună
parte şi doleanţa, insistent susţinută în ultimul timp de plătitorii taxei, ca vărsarea taxei la
buget să se facă după încasarea facturilor.
Plata la facturare şi nu la încasare este prevăzută în Directiva a VI a Uniunii Europene
şi se practică în toate ţările în care s-a introdus taxa pe valoarea adăugată, deci nu este
posibilă satisfacerea acestei doleanţe în alt mod decât cel propus.
În ceea ce priveşte investitorii străini, poziţia acestora este bine cunoscută: cei mai
mulţi, în special cei serioşi şi cu mari posibilităţi investiţionale, refuză plasarea de capitaluri
Pagina 94 din 79
în ţara noastră datorită intabilităţii legislative şi aşa confuză, succeptibilă de interpretări dintre
cele mai diferite. Într-un asemenea sistem legislativ, aceştia consideră că oricând se pot
aştepta la orice, fapt pentru care refuză să investească în România.
Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă importantă de venituri,
cu cheltuieli minime din partea aparatului de stat. Cotele cele mai mari afectează preţurile
pentru băuturi alcoolice, ţigări, automobile şi carburanţi.
Creşterea accizelor pentru carburanţi determină majorarea cheltuielilor de transport-
aprovizionare pentru toate categoriile de bunuri sau a tarifelor pentru servicii. În mod concret,
odată cu creşterea preţului pe unitatea de carburanţi, creşte costul bunurilor de strictă
necesitate (pâine, lapte, medicamente), al energiei electrice, al transportului. Prin urmare, o
creştere necontrolată a accizelor pentru anumite categorii de produse poate genera scăderea
nivelului de trai al populaţiei.
Fenomenul de evaziune şi fraudă fiscală este prezent şi la plata accizelor. Pentru
combaterea acestui fenomen la 9 ianuarie 2004,Comisia Europeană a propus emiterea unei
Reglementări pentru întărirea cooperării între autorităţile naţionale în colectarea accizelor la
alcool, tutun şi produse energetice, al colectării mai bune a taxelor, al asigurării unui
tratament egal tuturor firmelor şi implicit al funcţionării mai bune a pieţei unice
integrate.Fraudele în plata accizelor la acceste produse sunt estimate, pe ansamblul UE , la
zeci de miliarde de euro pe an.Reglementarea propusă prevede contacte directe între
autorităţile fiscale pentru accelerarea fluxului de informaţii în timp real, stabileşte reguli mai
clare de cooperare, îmbunătăţeşte sistemul de transmitere a informaţiilor şi impune un schimb
automat pentru un set de informaţii minime, în locul informaţiilor la cerere.
Comisia urmăreşte ca libertatea consumatorilor de a achiziţiona şi a întreprinderilor
de a comercializa bunuri pe întreg cuprinsul pieţei unice integrate să nu dea naştere la
evaziunea fiscală şi la distorsiuni competitive în defavoarea întreprinderilor corecte.
România a semnat la 1 februarie 1993 Acordul de asociere la Uniunea Europeană care
a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Acordul a avut ca obiectiv fundamental pregătirea
integrării României în Uniunea Europeană.
În domeniul fiscal, atenţia Uniunii Europene este îndreptată spre armonizarea
impozitelor indirecte, care cuprinde acele măsuri care sunt necesare pentru garantarea creării
şi funcţionării pieţei interne unice, astfel încât să fie prevenită distorsiunea concurenţei şi să
facă posibilă desfiinţarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor.
Decizia adoptată în anul 1999, la Helsinki, de Consiliul Uniunii Europene, care a
consacrat intrarea României într-o nouă fază a procesului de integrare europeană prin
Pagina 95 din 79
deschiderea negocierilor de aderare, trebuie să conducă la dinamizarea eforturilor interne în

domeniul reformei sistemului fiscal şi implicit a impozitelor indirecte.
În materie de taxă pe valoarea adăugată, armonizarea legislaţiilor statelor membre şi a
statelor candidate la aderare are la bază a VI a Directivă a Consiliului Europei.
O schimbare cu influenţă majoră asupra taxei pe valoare adăugată s-a produs începând
cu 1 ianuarie 1993, când a fost introdus în practică principiul liberei circulaţiei în cadrul
Uniunii Europene.
În baza acestui principiu, comerţul în interiorul Uniunii nu mai este considerat import
şi export, astfel încât procedurile interne, în special pentru aplicarea taxei pe valoarea
adăugată, au fost desfiinţate.
În contextul desfiinţării graniţelor fiscale şi a creării pieţei unice intracomunitare, s-a
născut o problemă importantă şi anume necesitatea punerii în lucru a unui nou sistem de
administrare a taxei pe valoarea adăugată.
Obiectivul principal care se urmăreşte a fi atins îl constituie asigurarea unui schimb de
informaţii realizată la timp şi cu date verificate între statele membre ale Uniunii Europene cu
privire la taxa pe valoarea adăugată.
În aceste condiţii, pentru efectuarea controlului unei tranzacţii intra-comunitare,
autorităţile fiscale impun comercianţilor respectarea a două obligaţii astfel: cumpărătorul
trebuie să declare achiziţia sa intra-comunitară în decontul său normal de taxă pe valoare
adăugată; vânzătorul trebuie să se asigure că bunul furnizat va părăsi statul membru de
origine şi că persoana cumpărătoare este un plătitor de taxă pe valoare adăugată care
acţionează în alt stat membru.
De asemenea, vânzătorul este obligat să declare trimestrial toate furnizările intra-
comunitare într-un decont recapitulativ al tranzacţiilor.
Fiecare stat membru are dreptul să obţină direct şi fără întârziere de la fiecare stat
membru sau să poată avea acces direct la informaţiile necesare privind impozitele indirecte.
În vederea aderării la Uniunea Europeană trebuie realizat cadrul instituţional, ceea ce
înseamnă realizarea unor paşi, organizatorici care să asigure: adaptarea sau creşterea de
proceduri adecvate, care să se refere la sistemul de declarare a taxei pe valoarea adăugată în
situaţia efectuării de tranzacţii intra-comunitare, precum şi efectuarea controlului;
modificarea reţelelor proprii de calculatoare astfel încât să se interconecteze cu reţelele
celorlalte state membre ale Uniunii Europene; informarea comercianţilor asupra drepturilor şi
obligaţiilor ce le revin în cazul aplicării noului sistem de administrarea a taxei pe valoarea
adăugată; elaborarea de proceduri pentru comercianţi privind modul de obţinere a
Pagina 96 din 79
informaţiilor despre partenerii de tranzacţii în vederea stabilirii taxei datorate; instruirea

personalului fiscal asupra noilor atribuţii.
De la 1 ianuarie 2004 în România cota de impozitare de 19%,se aplică operaţiunilor
impozabile,cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată şi cota redusă de 9%,care se
aplică pentru dreptul de intrare în muzee,pentru livrarea de manuale şcolare,cărţi,reviste cu
excepţia celor destinate exclusiv publicităţii; livrarea de proteze de orice fel cu excepţia celor
dentare; medicamente de uz uman şi veterinar.Noul cod fiscal aduce modificări în materie de
accize cum ar fi: instituirea sistemului de antrepozitare fiscală pentru produsele accizabile din
grupele alcool şi băuturi alcoolice, produsele din tutun, uleiurile minerale; de la 1 aprilie
2004, autorizaţiile pentru comercializarea produselor accizabile nu mai sunt
necesare;responsabilitatea marcării şi dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizaţi sau
importatorilor autorizaţi de antrepozitar;cota de accize pentru vinurile liniştite este zero.
În concluzie, administraţia fiscală are responsabilităţi deosebite în pregătirea cadrului
instituţional de aplicare a taxei pe valoarea adăugată pentru care trebuie să acţioneze în mod
organizat, perseverent.
Cooperarea administrativă în domeniul fiscal este un factor decisiv în echilibrarea
colectării taxei pe valoarea adăugată, având în vedere că în situaţia aderării la Uniunea
Europeană, taxa pe valoarea adăugată colectată la punctele vamale se va diminua drastic şi că
este necesar să se îmbunătăţească substanţial capacitatea autorităţilor fiscale de a colecta taxa
pe valoarea adăugată la contribuabili cu sediul pe teritoriul României.
Pagina 97 din 79

Accize

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Accize

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu privind aplicabilitatea taxei pe valoarea adugata si a accizelor

afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele se percep, de

ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPOZITELE

1.1. Conţinutul impozitelor

În societăţile libere bazate pe proprietatea privată şi economia de piaţă, statul este

Dar impozitele nu servesc numai la punerea la dispoziţia economiei a fondurilor

Prin folosirea impozitelor în scopuri sociale se urmăreşte întărirea echităţii fiscale,

1.3. Structura impozitelor şi taxelor

Analiza ştiinţifică în orice domeniu necesită delimitări ale sferei de cercetare, în

Acest cadru global este util în analizarea posibilităţilor pe care administraţiile le au în

1.4 STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI DE STAT ÎN

ANI 2000 2001 2002 2003 2004

Accize 21.067 31.562 28.252 45.880 68.915

Bugetul de Stat are în anul 2000 în componenţă venituri totale de 119.843,425

Veniturile Bugetului de Stat prevăzute în 2004 au fost în sumă de 288.279,8 miliarde

1.5. Noţiunea de presiune fiscală şi limitele acesteia

1.5.1. Noţiunea de presiune fiscală

Veniturile publice sunt venituri realizate de administraţiile publice. Acestea servesc

Din punct de vedere al analizei economice, se consideră rata de presiune fiscală o

1.5.2. Limitele presiunii fiscale

Încă din secolele al XVII-lea şi XIX-lea, când securitatea socială nu exista,

Zona acceptabilă sau „normal range” delimitată de punctele O, M şi PO, în care

1.6. Probleme provocate de creşterea presiunii

Riscurile de diminuare ale eforturilor productive: în această privinţă se remarcă

concurenţa internaţională (rezistenţă la importuri şi capacitate de export), constituie un factor

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ EVOLUŢIE ŞI APLICARE

Etapele principale ale dezvoltării impunerii franceze a circulaţiei mărfurilor sunt

Introducerea taxei pe valoarea adăugată în România

În condiţiile trecerii la economia de piaţă, impozitul pe circulaţia mărfurilor nu-şi mai

Evoluţia ponderii veniturilor provenite din taxa pe valoarea adăugată în totalul

Cuantumul final al taxei pe valoarea adăugată, stabilit în ultima fază a circuitului

2.2.1. Obiectul taxei pe valoarea adăugată

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impozitării, care după natură şi

În cazul lucrărilor de tipul construcţii-montaj, repararea, întreţinerea bunurilor

2.2.2. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată

2.2.3. Exonerări şi scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată

Se exonerează de la plata taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri cât şi

2.2.4. Obligaţiile şi exigibilitatea plăţii taxei pe valoarea adăugată

Naşterea obligaţiei de plată privind taxa pe valoarea adăugată nu înseamnă în mod

Obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naştere, în cazul vânzărilor prin

2.3. Modalitaţi de determinare a

2.3.1. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

2.3.2. Cotele de impozitare

2.3.3. Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată

Mecanismul bazat pe dreptul de deducere constituie elementul tehnic care

Livrari supuse taxei pe valoarea adaugata

2.4.1. Obligaţiile privind înregistrarea la organele fiscale

Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată sunt obligaţi să depună, sub semnătura

2.4.2. Obligaţiile referitoare la întocmirea documentelor

Factura reprezintă principalul document pe baza căruia se determină taxa pe valoarea

patrimoniului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi

2.4.3. Obligaţii cu privire la evidenţa operaţiilor

Agenţii economici plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au obligaţia să organizeze şi

2.4.4. Obligaţii cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată

Termenul de plată al taxei pe valoarea adăugată este până la 25 a lunii următoare

2.5. Sancţiuni şi căi de atac privind

taxa pe valoarea adăugată

Ca sancţiuni în cazul taxei pe valoarea adăugată apar majorările de întârziere şi

ACCIZELE – EVOLUŢIE ŞI APLICARE

3.1. Instituirea şi evoluţia accizelor

3.1.1. Interesul statului privind instituirea accizelor

Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă de venituri apreciabilă,

pot fi înlocuite de transporturile colective, deci o modificare a costului carburantului