Abordarea Teoriei Raţional-Emotive

Albert Ellis, fondatorul terapiei raţional-emotive şi comportamentale (REBT), ne prezintă

de ce atât stima de sine scăzută, cât şi cea crescută sunt nesănătoase. Ambele presupun un proces
disfuncţional de autoevaluare, respectiv o evaluare a valorii globale a persoanei.
Teoria REBT (Rational-Emotive & Behavior Therapy), spune că această autoevaluare
globală este iraţională, căci nu există o bază logică pentru determinarea valorii globale a fiinţei
umane. Aşadar, pe lângă faptul că este ilogică, această evaluare globală a persoanei este
disfuncţională; o stimă de sine scăzută ne face să ne simţim depresivi, iar o stimă de sine
crescută ne predispune la anxietate (deoarece chiar dacă persoana se evaluează pozitiv în
prezent, această modalitate de a gândi o predispune la o cădere în stima de sine ca răspuns la
eventuale critici, greşeli, eşecuri, respingeri etc.) (Ellis,2006).
Iraţionalitatea procesului de evaluare globală constă în imposibilitatea de a stabili în mod
realist valoarea fiinţei umane. Altfel spus deşi unele dintre performanţele mele sunt scăzute este
iraţional să mă etichetez ca „neperformant/ă”, deoarece aceasta ar însemna că toate
comportamentele mele prezente şi viitoare sunt neperformante, ceea ce este imposibil. Totuşi,
suntem tentaţi ca atunci când comportamentele noastră sunt performante să ne evaluăm pozitiv
şi să experimental trăiri afective pozitive, iar atunci când comportamentele noastră sunt
neperformante să ne evaluăm negativ şi să avem trăiri negative disfuncţionale. Deşi iraţionale
şi dezadaptative, aceste evaluări sunt învăţate şi încurajate social, ele fiind sursa sentimentului
de bine când avem reuşite. (Ellis,2007).
Abordarea REBT ne îndeamnă să abandonăm acest proces de evaluare globală a proprie
persoane şi să lucrăm la ceea ce Albert Ellis numeşte acceptarea de sine necondiţionată. În
această variantă, noi ne evaluăm comportamentele şi nu persoana noastră, care este acceptată
necondiţionat, indiferent de performanţă căci este prea complexă şi în continuă schimbare
pentru a fi evaluată global, pornind de la un eşantion de comportamente concrete în situaţii
concrete. Mai mult, autoevaluarea (în special compararea propriei valori cu cea a altora) tinde
să consume mult timp şi să ne distragă de la alte scopuri personal, mult mai utile: încercarea de
a dobândii fericirea, căutarea şi dobândirea lucrurilor pe care le dorim cu adevărat în viaţă.
Astfel, atunci când am un eşec voi spune că am un comportament neperformant nu că sunt
„neperformant/a ca persoană”. Această filosofie se regăseşte în marile religii ale lumii; spre
exemplu în Creştinism ea este foarte bine reflectată de formula „pedepsim păcatul dar îl iertăm
pe păcătos!”(David 2003).
 În concluzie, acceptare de sine necondiţionată înseamnă, după cum afirma Ellis, 1977, că
„individul se acceptă pe sine pe deplin şi necondiţionat, indiferent dacă se comportă inteligent,
corect, competent sau nu indiferent dacă ceilalţi îl aprobă, îl respectă, îl iubesc sau nu”.