COMUNICARE INTERCULTURALA

Imaginea alterității religioase și etnice în imaginarul european

COZACHEVICI ELENA ANCA

ANUL AL II-LEA
Procesul de comunicare este unul destul de dificil, atat in contextul desfasurarii lui in cadrul
aceleiasi culturi, cat si atunci cand se desfasoara intre persoane care au origini şi formatii
culturale diferite. Europa a fost de-a lungul timpului, spatiul in care s-au desfasurat o serie de
porniri care s-au extins asupra intregii lumi prin descoperirile geografice.
In acelasi timp, Europa a fost si locul unei crancene intolerante religioase, al antisemitismului
si al totalitarismelor inumane. Cu toate acestea continentul european a ramas deschis
optiunilor, devenind un loc de intalnire pentru diverse culturi. Intr- o Europa marcata de atatea
schimbari si controverse, stabilirea unei identitati europene este demers complex.
Coerenta si unitatea lumii europene este data de aceleasi elemente care stabilesc identitatea
europeana. Unul din modelele de existenta europeana dupa care ne ghidam este traditia
greaco-latina care prezinta ecouri pana in lumea contemporana si de la ale carei valori pleaca
intreaga traditie europeana.
Amprenta asupra identitatii europene si-a lasat - o si crestinismul, care in ciuda conflictelor
din interiorul Bisericii, a pastrat solidaritatea intre europeni, contracarand diferentele dintre
limba si traditii.
Nu in ultimul rand, increderea intre Ratiune si Individ care se manifesta pregnant inca din
timpul Iluminismului au facut posibila conturarea unei alte dimensiuni a identitatii europene
si anume democratia.
Problematica lumii contemporane include numeroase discriminari (rasism, apartheid, sexism),
dorinţa popoarelor de autodeterminare şi înţelegere, sărăcia şi foametea, terorismul
internaţional, intoleranţa religioasă, fundamentalismul, traficul de persoane şi stupefiante. In
acest context spunem ca fiecare natiune sau grup de indivizi isi aloca opinii diferite, unele
dintre ele fiind puternic diferentiate fata de modelele majoritare. Fiecare popor are tendinta de
a-i privi pe altii din perspectiva propriei comunitati si de a face din propriile valori, norme si
standarde de apreciere. Astfel, valorile pozitive sunt intodeauna de partea „noastra” pe cand
cele negative sunt proprii „celorlalti” Acest tip de gandire etnocentrista inseamna
supraaprecierea propriei culturi si subaprecierea a tot ceea ce inseamna cultura straina.
Chinezii de pilda spuneau despre huni „ Acesti barbari snt ca niste animale”1 sau grecii
afirmau ca barbarii romani, in afara chipului, nu au nimic omenesc in ei.
In perioada moderna si contemporana, etnocentrismul s-a manifestat si sub forma
nationalismului care desi initial a fost mai intai un fenomen european, treptat el s-a extins.
Nu exista criterii clare prin care o anumita comunitate sa poata fi desemnata drept „popor”.
Deseori se invocă limba. Poporul este in primul rand o comunitate de limba, se afirma in
special in spaţiul ortodox, insa si suedezii si danezii se identifica drept popoare distincte prin
limba. Toleranta cu care se trece cu vederea distanta dintre limba şi dialect este foarte diferita.
In Germania, de pilda exista dialecte care sunt mult mai indepartate de germana standard
decat olandeza.
Nici religia nu poate fi un semn distinctiv al poporului. Sarbii si croatii, ca doua popoare
diferite, care vorbesc aceeasi limba au, intr - adevar confesiuni religioase diferite, insa
muntenegrenii, care sunt majoritar ortodoxi, ca si sirbii, se simt un popor aparte, incat si-au
constituit propriul lor stat.
Sa luam de exemplu istoria evreilor in Europa care furnizeaza exemplul clasic al problemei
discriminarii, dat fiind caracterul complex al prejudecatilor rasiale, religioase, nationale si
culturale.

1
Gerhard Maletzke, Interkulturelle Kommunikation. Zur Interaktion zwischen Menschen
verschiedener Kulturen, ed. cit. p. 43
Problematica evreilor in Europa este singura istorie a minoritatilor care acopera o perioada de
timp impresionanta, de aproape doua mii de ani.
Termenul„antisemitism” (introdus de Guillaume Marr abia în 1893) nu a fost unul fericit ales,
din moment ce el nu se aplică decat evreilor, cu toate ca, in acceptiunea etimologic corecta, ar
trebui să se refere si la alte neamuri semite, ca, de pilda, arabii.
Atitudini antisemite existau deja in antichitate: in epoca romana imperială evreii au fost
uneori acuzati de prozelitism fanatic, de nesupunere fata de legi, de practicarea unor forme
abominabile de cult.
Ulterior, raspandirea crestinismului a implicat si raspandirea acuzatiei de „deicid” fata de
evrei, din cauza rastignirii lui Isus. Au fost totusi perioade in care se putea vorbi de relatii de
cordialitate intre crestini si evrei. Manifestarile de ura insa si izbucnirile de violenta impotriva
evreilor au fost, de asemenea, parte a acestei lungi si complexe istorii. Aceasta atitudine fata
de evrei este incrustata in conceptia traditional-crestina despre lume si in folclor. Evreii erau
condamnati pentru a fi fost ucigasii lui Hristos si necrestini. La vremea respectiva aveau o
cale de scapare si anume convertirea.
Interesant este insa faptul ca în Evul Mediu timpuriu si chiar pana dincolo de anul 1000
manifestările antiiudaice in Europa au fost aproape inexistente. Cu exceptia Spaniei, unde, in
ultimul secol de existenţă a regatului vizigot, evreii au fost pusi in fata alternativei de
botez sau exil, nu s-au înregistrat persecutii sau pogromuri, iar dupa ocuparea de catre arabi a
Peninsulei Iberice in anul 711 ei s-au bucurat de liniste.
Abia în 1096, in contextul vastei campanii propagandistice in favoarea primei Cruciade, se
dezlantuie o prigoana de amploare. In paralel cu deplasarea catre Ierusalim a armatei de
cavaleri, bande de oameni fara capatai prefera sa ii combată pe „necredinciosii” la fata
locului, atacand si pradand orasele in care existau comunitatii evreiesti. Secolul XI – lea avea
sa fie martorul primelor acuzatii de omor ritual2 aduse evreilor. In dictionarul Enciclopedic de
iudaism intalnim relatarea unei povestiri in care un baietel ar fi fost omorat de evreii dornici
sa-si bata joc de patimile lui Hristos. Din nou biserica a intervenit, condamand aceste excese
si blocand extinderea violentelor. In veacul urmator au inceput sa se ceara evreilor sa poarte
insemne distinctive, precum rondela in Franta, tablele legii in Anglia si „palaria evreiasca” in
Germania.
Creşterea animozitatii fata de evrei a produs si organizarea in Alsacia si Franconia a bandelor
de Judenschläger (omoratori de evrei). Sindromul „tapului ispasitor” va lua apoi extindere in
timpul marii ciume din 1348 care a ucis o treime din populatia Europei,
cand evreii sunt facuti raspunzatori de raspandirea bolii, iar violentele nu inceteaza decat
dupa ce insusi papa Clement al VI-lea intervine pentru a-i dezvinovati pe cei acuzati pe
nedrept, aratand ca ciumai ii ucide si pe acestia la fel ca si pe crestini.
Se cuvine subliniat faptul ca atitudinea sistematica a Bisericii a fost una de protejare a evreilor
impotriva acestor excese.
Antisemitismul a atins cota cea mai inalta in ideologia nazista care descria istoria umana drept
o lupta intre rase. Rasa 'ariana' urma sa-si ocupe pozitia cuvenita, adica cea de rasa suprema,
sa subjuge rasele inferioare si sa porneasca razboiul impotriva evreilor. Nazistii ii
clasificasera pe evrei ca fiind o periculoasa anti-rasa care ameninta bunastarea lumii. Aceasta
ideologie a devenit un stimulent important in procesul care a condus la anihilarea evreilor din
Europa intre 1938 si 1945, numit Holocaust.
In baza tuturor acestor argumente contra s-a creat in istorie o imagine a evreului a carei
reprezentare a fost transpusa in cultura europeana in diverse moduri. Libera circulatie a

2
Dicţionarul Enciclopedic de Iudaism (Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, p.973)
legendelor despre evrei, a superstitiilor si a altor clisee a dus la aparitia unui construct
imaginar in ceea ce ii priveste. Au devenit aparitii fantomatice care bantuie prin lume si
supravietuiesc civilizatiilor, modificandu-si doar infatisarea. Inca din evul mediu, indiferent
de aspectul fizic foarte variat in realitate, evreii sunt reprezentati in miniaturi si gravuri ca
niste oameni urati, cu fata alungita si nas coroiat si avand pelerina cu gluga.
Ostilitatea impotriva evreilor avea si ratiuni economice foarte clare, in primul rand,
practicarea de catre acestia a imprumutului cu dobandă, considerat camata. Aceasta situatie a
fost generată de constituirea, incepand cu secolul al XI-lea, a unei categorii de negutatori
crestini (italieni şi lombarzi) care ii elimina treptat pe evrei din comertul la mare distanta, pe
care îl practicau pana atunci, si ii face să se replieze tot mai des pe camata.
Cum li se interzicea sa posede pamant si incepeau sa fie si continuu amenintati cu posibila
expulzare, au preferat sa-si investească averea in bunuri mobile mai usor de manipulat si de
ascuns, precum aurul si argintul, ceea ce le permitea sa joace rolul de bancheri. In fine, evreii
au preluat o activitate esentială functionarii economiei, pe care crestinii nu o puteau desfasura
datorita interdictiilor bisericesti.
Asadar observam ca realitatea despre evrei nu este chiar asa cum o stiam, imaginea acestora
in reprezentarile culturale de-a lungul timpului fiind serios afectata, datorita folclorului
existent in „spatele” realitatii.