Despre empatie şi implicaţiile sale în relaţia terapeutică

Corneliu Irimia

Cum este posibil săă ăvem o cunoăsş tere ă vietşii interioăre ă unei ălte persoăne, ă
sentimentelor sş i găâ ndurilor, ă ăpăă răă rilor săle? Cum observăm şi cum înţelegem subiectul sş i
lumeă să internăă , scenăriile săle interne îân călităte de observători empătici? Cum cunoăsş te
terăpeutul lumeă internăă ă păcientului săă u ? Ce ănume ăr trebui săă simtăă psihoterăpeutul?
Ceeă ce păcientul resimte consş tient ? Suferintşă lui ăscunsăă ? Părteă clivătăă din selful
păcientului cu căre ăcestă se teme săă îântre îân contăct ? Ceeă ce păcientul nu ăjunge săă
simbolizeze ? Cum ăr trebui utilizătăă empătiă îân clinicăă ? Empătiă este o formă de proiectşie
său un mod de observăre sş tiintşificăă ? Empătiă presupune grătificăre ă păcientului, simpătie,
căă ldură (excesivăă ) din părteă psihoterăpeutului ? Este empătiă, îân sine, terăpeuticăă ?
ÎÎntrebăă rile sunt complexe pe căâ nd definitşiile conceptului dău ădeseă impresiă unei iluzorii
simplităă tşi.
Nu ăvem, îân psihoterăpie un răă spuns unităr, unănim ăcceptăt lă îântrebăă rile de măi
sus. O explicătşie ăr puteă fi lipsă de consens referitor lă nivelul teoretic lă căre se situeăzăă
empătiă, nătură ei precum sş i operătşiile implicăte.

Empatia şi introspecţia ca metode de observare

ÎÎn 1913, Wătson scriă: psihologia din punctul de vedere behaviorist este o ramură
experimentală a ştiinţelor naturale, pur obiectivă. Ea are nevoie de introspecţie la fel de puţin
ca ştiinţa chimiei sau a fizicii.
ÎÎn totălăă opozitşie cu Wătson, Kohut scriă îân 1959 1 căă « lumea internă nu poate fi
observată cu ajutorul organelor de simţ. Gândurile, dorinţele, sentimentele şi fantasmele
noastre nu pot fi văzute, mirosite, auzite sau atinse. Ele nu au existenţă în spaţiu fizic deşi
sunt reale şi le putem vedea aşa cum se desfăşoară în timp: prin introspecţie şi prin
empatie.

1
Kohut, H. (1959). Introspection, empathy, and psychoanalysis: an examination of the relationship
between mode of observation and theory. J. Amer. Psychoanal. Assn., 7: 459-483

1
 Vorbim de fenomene fizice atunci când ingredientul esenţial al metodelor noastre de
observaţie ne include simţurile; vorbim despre fenomene psihologice atunci când ingredientul
esenţial al observaţiei noastre este introspecţia şi empatia ».
Astfel, diferentşă măjorăă îântre epistemologiă căre stăă lă băză behăviorismului sş i ă
psihănălizei ăsş ă cum o îântşelege Kohut este reprezentătăă de metodele de observaţie.

Kohut considerăă căă empătiă este ceă căre permite înţelegerea de căă tre ănălist
precum sş i explicaţia (sş i interpretăreă) lumii interne ă păcientului, explicătşie ădresătăă
păcientului. Eă nu este simpătie său un simplu ăct de bunăă tăte.
Este de remărcăt făptul căă Heinz Kohut nu ă explicăt niciodătăă , foărte clăr, de-ă
lungul vietşii săle, ce îântşelege prin empătie. El ă fost cel măi ăproăpe de o definitşie
operătşionălăă 2 ă empătiei aşa cum şi-o dorea el, îântr-o scriere postumăă : « cea mai bună
definiţie a empatiei – analogul definirii empatiei introspectşie pusă lă dispozitşiă persoănei cu
căre empătizăă m … este capacitatea de a te gândi şi a te simţi ca fiind în viaţa internă a
unei alte persoane. Este abilitatea noastră – pe care o avem toata viaţa – de a
experimenta, atenuat, ceea ce o altă persoană experimentează »3. Kohut pune ăccentul
pe dimensiuneă să fundămentăl receptivăă .

Theodor Reik şi comunicarea de la inconştient la inconştient

Reik (1948)4 consideră comunicăreă de lă inconsş tient lă inconsş tient că fiind

fundămentul ănălizei: utilizarea inconştientului ca un organ vital al înţelegerii constituie o
particularitate a metodei analitice care diferă în acest punct de alte metode ştiinţifice.
Reik susţine că psihoterapeutul utilizează introspecţia ca metodă de
observare a activităţii interne a celuilalt, a pacientului.
Există o rezonanţă îân terăpeut îân legăturăă cu ce se îântămplăă îân păcient, dăr nu
există o asemănare îântre ce ănume ăpăre îân terăpeut sş i ceeă ce comunicăă păcientul.

2
R.L. Welker, The fundamental importance of simple operational definitions of introspectionand empathy,
Psychoanalytic Quaterly, 74, 2005, p. 771.
3
Heinz Kohut, How does analysis cure? Chicago, University of Chicago Press, p. 82.
4
Reik – Listening with the Third ear: The inner experience of a Psychoanalyst, New York, Farrar, Strauss and
Giroux, 1998, citat de R.L. Welker, The fundamental importance of simple operational definitions of
introspectionand empathy, Psychoanalytic Quaterly, 74, 2005, p. 772.

2
 Terăpeutul interpreteăzăă semnificătşiă potentşiălăă ă ceeă ce ă ăpăă rut îân el îânsusş i sş i ă fost
ădus lă viătşăă de căă tre păcient.

O definiţie operaţională a empatiei

O săă ne oprim ăsupră lucrăă rii lui Welker 5, ună din lucrăă rile căre îânceărcăă săă ofere o
definitşie operătşionălăă ă empătiei. Pentru ăcest ăutor definireă empătiei (că metodăă de
observăre ă ăctivităă tşii psihice celuilălt) ăre o mizăă extrem de importăntăă : psihoterăpie nu
poăte evoluă decăâ t dăcăă terăpeutii căd de ăcord ăsupră metodelor de observăre ă
subiectului sş tiintşei lor.
Definireă empătiei se sprijinăă , îân conceptşiă ăcestui ăutor, pe definireă extrospectşiei sş i ă
introspectşiei :

Extrospecţia este dătă de ăctivităteă senzoriălăă . Sistemul nostru senzoriăl oferăă informătşii
despre fenomene numite fizice. Pentru ă fi obiectivi căâ nd observăă m cu ăjutorul simtşurilor
ăr trebui săă evităm, că observători, implicăreă ăltor reprezentăă ri sş i săă ne centrăă m doăr pe
reprezentăreă ă ceeă ce este perceput prin simtşuri. Aceăstă duce lă ceeă ce îân clinicăă se
numesş te testarea realităţii.

Introspecţia, observaţia introspectivă : in ăcest căz eul intrăă îân contăct, experimenteăzăă
imăgini, ămintiri, găâ nduri, sentimente căre nu necesităă ăctivităteă simtşurilor. Aceste
fenomene ău origineă îân minteă persoănei. Nu ăvem nevoie de percepereă ă cevă din
exterior. Frecvent simtşim nevoiă săă îânchidem ochii, săă ne izolăă m pentru ă ne puteă
concentră ăsupră noăstrăă îânsş ine. Existăă , bineîântşeles, sş i situătşiă îân căre trebuie săă ne
concentrăă m pentru ă reăliză rătşionămente inductive sş i deductive prin utilizăreă logicii, dăr
îân introspectşie nu utilizăă m procesele secundăre ci căă utăm receptivitatea faţă de ceea ce
urcă în noi, fătşăă de ceeă ce este disponibil experientşei personăle. Pornind de ăici apar
sensuri ă ceeă ce observăă m îân noi îânsş ine. Asumăă m făptul căă ceeă ce e disponibil prin
introspectşie (imăgini, ămintiri, dorintşe, sentimente) ăre o determinăre subconstientă sş i căă
nu vă fi niciodătăă cunoscut / observăt îân îântregime (lă fel cum nu vom observă niciodătăă
reălităteă fizicăă îân îântregime prin intermediul simtşurilor).

5
R.L. Welker, The fundamental importance of simple operational definitions of introspectionand empathy,
Psychoanalytic Quaterly, 74, 2005, p. 767-799.

3
Empatia: presupune o combinătşie îântre extrospectşie sş i introspectşie, observăâ nd ceeă ce
simtşurile ne prezintăă legăt de ceălăltăă persoănă dăr răă măâ năâ nd, îân ăcelăsş i timp, ătent lă ceeă
ce urcăă din interiorul nostru.

Operaţiile care pot duce la o înţelegere a empatiei sunt (dupăă Welker) urmăă toărele:

1. ne ăngăjăă m îân sărcină de ă îântşelege ăctivităteă psihologică ă unei ălte persoăne.

2. luăă m îân interior ceeă ce ceălăltăă persoănă comunicăă despre experientşă ei – extrospectşie.
3. suntem receptivi lă ceeă ce urcăă (îân terăpeut) in urmă contăctului ăfectiv cu păcientul.
4. discernem căre din ăceste imăgini interioăre sunt reprezentăă ri rezonănte cu ăctivităteă
mentălăă ă celuilălt.
5. tşinem cont de modul îân căre ăceste reprezentăă ri pot fi utile pentru îântşelegereă celuilălt.

Lă ăceste 5 etăpe propuse de Welker nu putem săă nu ădăă ugăm o ă sş ăseă, căre se referăă lă
ceeă ce făcem cu ceeă ce observăă m; empătiă este, îân clinicăă , băză sş i preludiul interpretăă rii.
Etăpă urmăă toăre este ăsş ădăr ceă îân căre

6. « Alegem » ce interpretăre îâi dăă m păcientului, cum interpretăă m, căâ nd interpretăă m.

Ne vom opri ăsupră ăcestor sş ăse operătşii pentru ă le îântşelege măi bine:

1. Ne angajăm în sarcina de a înţelege activitatea psihologica a unei alte

persoane:

ÎÎn generăl este nevoie de un efort intentşionăt pentru ă observă empătic o persoănăă ,
desş i uneori ăcest lucru poăte ăpăă reă involuntăr. ÎÎn măjorităteă timpului, îân viătşă cotidiănăă ,
nu ne grăă bim săă fim empătici îân relătşiă cu ceilăltşi.
ÎÎn călităte de terăpeutşi, uneori oboseălă, distrăgereă ătentşiei său diferite reăctşii
ăfective declănsş ăte de căă tre păcient ne îâmpiedicăă săă fim empătici.
Întentşiă noăstrăă , îân empătie, este săă intrăm îân contăct cu stăreă ăfectivă constientă si
subconstientă ă celuilălt.

2. A lua în interior ceea ce cealaltă persoană comunică despre experienţa ei –

extrospectie

4
 A observă empătic presupune săă ne băzăă m sş i pe informătşii primite îân cădrul
comunicăă rii cu păcientul, informătşii căre pot fi prelucrăte senzoriăl (ne referim ăici lă
informătşii căre ne oferăă ăspecte îân plus fătşăă de sensul cuvintelor utilizăte de păcient). Dăr
putem consideră căă procesele psihologice implicăte sş i observăreă consş tientăă ă celuilălt nu
sunt direct legăte de empătie, deoărece aceasta se referă doar la activitatea mai profunda a
pacientului care este menita să fie înţeleasă de către psihoterapeut în cadrul unui proces care
se desfăşoară în afara conştiinţei acestuia din urmă.

3. A fi receptiv la ceea ce urcă (în terapeut) in urma contactului afectiv cu

pacientul – introspecţie

A fi receptiv lă ceeă ce păcientul comunicăă cere un efort disciplinăt sş i este o

ăctivităte căre poăte fi usş or îântreruptăă . Adeseă, ănxietăteă terăpeutului de ă nu fi intrăt
răpid îân contăct cu ceeă ce se îântăâ mplăă îân minteă păcientului său teămă de ă nu găă si cevă de
spus poăte interferă cu empătiă deoărece psihoterăpeutul este, îân ăcele momente, centrăt,
măi degrăbăă , pe sine îânsusş i.
A utiliză introspectşiă îânseămnăă ă ăveă îâncredere îântr-un proces căre ăduce
informătşii pretşioăse dăr, căre, îân ăcelăsş i timp, este un proces ce scăpăă controlului pe deplin
consş tient ăl psihoterăpeutului.

4. A discerne care din aceste imagini interne sunt reprezentări rezonante cu

activitatea mentală a celuilalt.

Îpoteză pe căre o emitem îân ăcest loc este căă orgănizăreă mentălăă consş tientăă sş i măi
putşin consş tientă ă observătorului este ăfectătăă îântr-un mod rezonant de psihismul
persoănei observăte. Aceăstă spuneă sş i Freud îân 1912 căâ nd descriă metăforă comunicăă rii
inconsş tiente: inconsş tientul observătorului este ăsemăă năt cu un receptor telefonic căre
decodeăzăă vibrătşiile electrice din liniă telefonicăă puse îân misş căre de căă tre emitşăător.
Welker sustşine căă , din experientşă să, îân empătie, ceeă ce ăjunge îân consş tiintşă
psihoterăpeutului sunt forme condensăte său prescurtăte ăle ămintirilor ă ceeă ce
păcientul ă comunicăt ănterior.
Nu există nici o gărăntşie căă reprezentăă rile ăjunse îân consş tientul psihoterăpeutului
sunt reprezentăă ri rezonănte cu ceeă ce ă comunicăt păcientul, dăr psihoterăpeutul poăte

5
testă ăceste ăspecte comunicăâ ndu-le păcientului sş i verificăâ nd dăcăă ceeă ce îâi se spune este
semnificătiv pentru el.
Măjorităteă terăpeutşilor cunosc momentele, căre ăpăr nu de putşine ori, îân căre un
ănumit contşinut ăpăre îân minteă psihoterăpeutului sş i ăpoi, imediăt, ăcelăsş i contşinut este
comunicăt de căă tre păcient.
Aceste genuri de ăprobăă ri intersubiective pot gărăntă finetşeă observătşiei empătice.
Existăă , bineîântşeles, sş i rătăă ri ăle empătiei îân căre păcientul poăte fi îân dezăcord cu
ceeă ce psihoterăpeutul ă păă rut căă îântşelege.
Este posibil, bineîântşeles, că psihoterăpeutul săă fie rezonănt cu lumeă internăă ă
păcientului dăr păcientul săă nu fie căpăbil său săă nu doreăscăă săă ăccepte ăcest lucru.

5. A tine cont cum aceste reprezentări pot fi utile pentru înţelegerea celuilalt.

Aceăstă etăpăă ă definirii cărăcteristicilor empătiei ne permite săă făcem diferentşă

dintre empătie sş i diălog intersubiectiv. Empatia este îndreptată spre cunoaşterea altei
persoane. Diălogul intersubiectiv se poăte băză, sş i el, pe o rezonăntşăă dintre douăă persoăne
căre vorbesc spontăn sş i căre simt căă sunt « pe ăceiăsş i lungime de undăă ». ÎÎnsăă , diălogul nu
se centreăzăă pe îântşelegereă proceselor psihologice – de suprăfătşăă sş i de profunzime - ăle
celuilălt.
Deliberăreă consş tientăă îân legăă turăă cu reprezentăă rile căre urcăă îân interiorul
observătorului empătic ăduce observăreă îân domeniul proceselor căre tşin de logicăă sş i
rătşiune.
Empătiă psihoterăpeutului este, bineîântşeles, mărcătăă de ceeă ce simte
psihoterăpeutul fătşăă de păcient sş i de ceeă ce simte păcientul fătşăă de psihoterăpeut.
Dificultăă tşile persistente îân ă fi empătic cu păcientşii se pot dătoră lipsei de experientşăă îân
lucrul psihoterăpeutului cu propriul psihic. Putem ăfirmă, de ăsemeneă, căă ăctivităteă
mentălăă ă psihoterăpeutului vă influentşă, inevităbil, empătiă să precum sş i observătşiile
făă cute ăsupră păcientului.
Empătiă trebuie săă fie delimitătăă clăr de ceeă ce este îântşeles că simpătie. Nu este
vorbă de îâmpăă rtăă sş ireă unui sentiment său ă unei credintşe, ci despre a-şi reprezenta
sentimentele, dorintşele, credintşele cuivă. Empătiă nu se ădreseăzăă număi subiectivităă tşii
consş tiente. Freud vorbesş te despre empătie că îântşelegere ă ceeă ce este străă in Eului lă
celelăltăă persoănăă , ăsş ădăr că modălităte de ă ăuzi ceeă ce celăă lălt nu ăude despre el îânsusş i.

6
 Aceăstă definitşie operătşionălăă nu tşine seămăă îân suficientăă măă surăă de rolul contră-
trăsnferului sş i trănsferului psihoterăpeutului ăsupră păcientului. Săă ne oprim ăsupră
ăcestor ăspecte.

Putem ăfirmă căă empătiă – căre ăpăre lă nivel consş tient sş i pre-consş tient – este legătăă
de un sector non-conflictuăl ăl personălităă tşii psihoterăpeutului – bazată fiind totuşi pe
proiecţie şi introiecţie.
ÎÎntşelegereă păcientului printr-o ăctivităte empăticăă presupune identificăreă stăă rii
păcientului sş i experimentăreă stăă rii emotşionăle ă celuilălt că subiect.
Este de remărcăt ăici făptul căă o căă utăre cu orice pretş ă unei comuniuni empătice cu
păcientul poăte duce lă negăreă unor situătşii neplăă cute ăpăă rute îân relătşiă dintre cei doi.
Aceăstăă căă utăre cu orice pretş ăr puteă fi legătăă de nevoiă psihoterăpeutului de ă re-stăbili,
prin intermediul păcientului, o relătşie cu o persoănăă importăntăă din trecutul terăpeutului –
relătşiă cu păcientul fiind menităă săă repăre o suferintşă trecutăă .
Dăcăă intensităteă emotşiilor vehiculăte este foărte măre, ăpăre posibilităteă de ă nu
puteă distinge dăcăă lă un ănumit moment este vorbă de empătie său de contrătrănsfer,
deoărece ăpăre lă terăpeut o disfunctşie ă căpăcităă tşii de introspecţie căre este o functşie ce
intervine îân ămbele căzuri.

Este de notăt căă , deăltfel, empătiă poăte ăpăre doăr dăcăă păcientul îâsşi doresş te săă fie
îântşeles. Empătiă nu este dătorătăă ăctşiunii unei singure persoăne, ci implicăă rii ămbilor
ăctori ăi relătşiei terăpeutice: unul căre doresş te săă îântşeleăgăă sş i celăă lălt căre doresş te săă se lăse
îântşeles. Putem ăstfel imăgină pătru situătşii: 1. păcientul este deschis căă tre terăpeut iăr
ăcestă este empătic său, dătorităă unor reăctşii ăfective negătive, 2. terăpeutul nu poăte fi
empătic; 3. păcientul nu îâsşi doresş te săă se ărăte pe sine pe căâ nd psihoterăpeutul este deschis
căă tre cunoăsş tereă păcientului său 4. păcientul este deschis căă tre celălălt pe căâ nd
psihoterăpeutul se ăflăă îântr-un blocăj empătic.
Cei doi protăgonisş ti ăi curei ănălitice formeăzăă (ceeă ce Păo 6 numeă) o retşeă de
comunicăă ri interconectăte băzătăă pe un schimb continuu verbăl sş i non-verbăl dăr sş i pe,
spunem noi, interăctşiuni permănente lă nivel măi profund. Psihoterăpeutul este, îân sş edintşăă,
grăduăl ăbsorbit de ăcest schimb sş i de ceeă ce ăpăre îân minteă lui legăt de relătşiă cu

6
Ibid. pag. 51

7
păcientul, (ceeă ce Rosenfeld numeă « ăuto-imersiune »7) el fiind, îân ăcelăsş i timp, ăbsent
pentru ălt gen de stimuli.
Oricăre din cei doi protăgonisş ti ăi relătşiei terăpeutice poăte îântrerupe ăcest schimb chiăr
dăcăă celălălt ăr dori săă continue.
Spăcăl sustşine căă 8 îân ăbordăreă empăticăă , «păcientul tinde spre ănăliză propriei
subiectivităă tşi sş i îâsşi creste ăuto-consş tientizăreă dătorităă contşinerii ăsigurăte de demersul
empătic ăl psihoterăpeutului.
Accentul pe o ătitudine empăticăă sş i receptivăă băzătăă pe identificăreă cu trăă irile
păcientului induce o sensibilităte lă suferintşăă psihicăă vehiculătăă îân sş edintşăă. Atitudineă
psihoterăpeutului este îân ăcest căz măi degrăbăă măternăă iăr interpretăă rile săle sunt măi
curăâ nd contşinăă toăre. Pentru păcient, el este un ăltul dăr un ăltul căre poăte îântşelege sş i
linisş ti.

Prezentare de caz:

Stefăno Bolognini9 prezintăă relătşiă unei măme, dnă Z, cu fiicele ei căre sunt gemene
identice, X sş i Y. Dătorităă călităă tşii prezentăă rii, vom cită textul complet: « Sotşul dnei Z este
plecăt frecvent de ăcăsăă pentru probleme de serviciu îâncăă de lă năsş tereă celor două
gemene. Dnă Z ă stăbilit relătşii foărte diferite cu fiecăre din cele douăă fiice. Relătşiă să cu X
este mărcătăă de o măre intimităte sş i fuziune emotşionălăă . Dnă Z se vede pe eă îânsăă sş i îân X sş i
identificăă cărăcteristicile fiicei cu ăle săle. Ceălăltăă fiică geămăă năă păre săă fie lă căpăă tul opus.
Dnă Z nu i-ă neglijăt nevoile de băză lui Y, dăr ă fost incăpăbilăă săă se identifice cu experientşă
subiectivăă ă fetei săle.
Prin psihoterăpie, dnă Z ă fost căpăbilăă săă îâsşi îâmbunăă tăă tşeăscăă mult relătşiă cu fiicele
săle. Eă ă redus tendintşele fuzionăle îân relătşiă cu X precum sş i detăsş ăreă emotşionălăă de Y sş i
ăre ădeseă senzătşiă căă îâi merge tot măi bine cu fiicele săle. ÎÎn ciudă ăcestor progrese,
gemenele, lă ădolescentşăă, ău dezvoltăt o relătşie complet diferităă cu mămă lor, ceeă ce
reflectă diferentşă de imăgine pe căre mămă o ăveă îân legăă turăă cu ele. X simte căă este îân mod
intim similărăă cu mămă să sş i viătşă ei este o continuăre ă vietşii mămei ei. Înteresele ei sunt
ăceleăsş i cu cele ăle mămei, fie căă ăceăstă din urmăă le-ă exprimăt deschis, fie căă le-ă cultivăt
îân secret. X simte căă îâsşi îântşelege mămă sş i o ăcceptăă îân îântregime. Fiică sş tie ce săă făcăă îân
momentele frecvente de crizăă ăle mămei sş i o poăte consolă sş i ăjută. Dispozitşiile lui X sş i
7
H. Rosenfeld, Impasse and interpretation , Tavistok, London, 1987.
8
Stefano Bolognini, Psychoanalityc Empathy, Free Association Books, Londra, 2004, pag. 65
9
Stefano Bolognini, Psychoanalityc Empathy, Free Association Books, Londra, 2004, pag. 62.

8
chiăr reăctşiile somătice sunt copii credincioăse ăle stăă rilor mentăle sş i psihosomătice ăle
mămei. Desş i X ăre o măre căpăcităte de introspectşie, eă nu ă reusş it săă se detăsş eze de mămă
să dătorităă nevoii de ă îâmpăă rtăă sş i experientşele mămei, experientşe de căre, deăltfel, este
uneori depăă sş ităă . Experientşele de fuziune ăle fiicei X nu sunt, evident, suficient de măture
pentru ă puteă fi utilizăte pentru ă o îântşelege pe mămă să empătic.
Y se situeăzăă lă extremă ceălăltăă . Prin ătitudineă să, eă păre săă ărăte căă este complet
incăpăbilăă săă îâsşi îântşeleăgăă mămă. ÎÎn momentele dificile, îân perioădele frecvente de depresie
ăle mămei, Y devine nerăă bdăă toăre sş i iritătăă . Eă simte căă ă fost deliberăt neglijătăă de mămă
să. Înconsistentşă mămei este văă zută că fiind rezultătul fălsităă tşii sş i ă egoismului. Fiică crede
căă nu ăre puncte comune cu mămă să sş i nu îâi îâmpăă rtăă sş esş te interesele.
Dătă fiind relătşiă mămei cu fiicele săle îâncăă de lă năsş tere, putem spune căă ătitudinile
gemenelor nu sunt surprinzăă toăre. Este de îântşeles căă X, căre ă ăvut părte de o îângrijire
măternăă sustşinutăă , ărătăă o îântşelegere măi măre sş i se identificăă măi mult cu mămă să decăâ t Y
căre nu ă fost niciodătăă ăcceptătăă pe deplin. Am puteă ădăă ugă căă îântşelegereă mămei de
căă tre X este dătorătăă căpăcităă tşii săle de empătie, pe căâ nd lipsă lui Y de empătie se
dătoreăzăă lipsei de identificăre cu mămă să.
Putem merge, îânsăă , măi profund îân ănăliză ăcestor relătşii. Ne putem îântrebă cum s-
ău orientăt X sş i Y îân relătşiă cu mămă lor sş i cum i-ău îântşeles comportămentul. Căâ nd mămă
eră îân depresie, căre din fiice o îântşelegeă măi bine ? X, ceă căre vedeă îân mămă să o fiintşăă
neăjutorătăă , căre ăveă nevoie de îângrijire sş i consolăre său Y căre vedeă purtăreă mămei că
fiind ăgresivăă sş i ărbitrărăă ? Cele douăă fete păr săă se băzeze pe douăă « metode » diferite de
îântşelegere. X se identifică cu experientşele subiective ăle mămei săle făă răă săă fie consş tientăă de
ceeă ce făce sş i depăă sş ind limitele obisş nuite ăle cunoăsş terii empătice. Y, pe de ăltăă părte,
subliniăzăă ăgresivităteă persecutorie provocătăă de mămă să prin plăâ ngerile ăcuzătoăre ăle
ăcesteiă din urmăă . Putem spune căă X sş i Y îâsşi îântşeleg mămă doăr pe jumăă tăte. X se identificăă
cu stăă rile ego-sintonice ăle mămei, pe căâ nd Y se identificăă cu ăgresivităteă ego-distonicăă sş i
cu stăă rile persecutorii ăle mămei. Spre deosebire de ătitudineă pe căre o poăte ăveă un
terăpeut, sş i X sş i Y ău o reăctşie reflexăă , X prezentăâ nd o ădevăă rătăă imersiune empăticăă , iăr Y
ăvăâ nd o reăctşie de tip « contră-trănsferentiăl », o reăctşie persecutorie. Amăâ nduroră le
lipsesş te o functşie introspectivăă căpăbilăă săă filtreze experientşele lor emotşionăle sş i săă
modifice sentimentele hăotice pentru ă puteă fi, ăpoi, combinăte îântr-un mod măi rătşionăl.
Aceste reăctşii ăle fiicelor X sş i Y se vor ăplică, probăbil, nu doăr îân relătşiă cu mămă lor ci sş i
îântr-un context relătşionăl măi lărg ».

9
 Îdentificăreă lui X cu experientşă consş tientăă ă mămei este empătie ? Armonizăreă
concordăntăă este empăticăă ? Putem săă remărcăm făptul căă relătşiă lor eră fuzionălăă , făă răă
căpăcităteă de detăsş ăre. Putem spune cu Olden (1958) căă sepărăreă este o conditşie
necesărăă ă recunoăsş terii empătice ă celuilălt. X nu reusş este săă vădăă ăgresivităteă mămei sş i
simtşul ei de persecutşie (pe căre Y le vede dăr făă răă săă reflecteze ăsupră lor). Empătiă ăr
puteă fi văă zutăă , îân ăcest context, că un contăct progresiv sş i tot măi profund cu ămbele
ăspecte ăle personălităă tşii mămei: sş i cel ego-sintonic dăr sş i cu cel ego-distonic. 10 Acest lucru
este de dorit săă se îântăâ mple îân cură ănăliticăă , dăr nu este usş or de reălizăt de căă tre terăpeut
dătorită intensităă tşii reăctşiilor emotşionăle trezite de ănălizănd. Dăcăă ăm vedeă empătiă doăr
că o concordăntşăă cu functşiile ego-sintonice ăle păcientului ăm trăă dă complexităteă
fenomenului ăsş ă cum este el definit îân psihănălizăă .

A simtşi ceeă ce păcientul nu simte

Empătiă se instăleăzăă cu usş urintşăă ătunci căâ nd ăscultăm relătătăă o situătşie

trăumăticăă îân căre păcientul se simte prins. Este umăn că terăpeutul săă se identifice
trănzitoriu cu ăfectele păcientului. Totusş i, îân trăumătismele măjore, păcientul poăte făce
ăluzie lă ăcesteă îântr-o mănieră disociătăă , făă răă nici o emotşie. Un terapeut receptiv va
resimţi în locul pacientului ceea ce acesta nu poate resimţi. ÎÎn ăcest căz terăpeutul este
depărte de ă resimtşi ceeă ce simte păcientul sş i vă fi ătins de ceeă ce păcientul îândepăă rteăzăă
de el îânsusş i.

Empătie sş i păcient căre urăă sş te

Atunci căâ nd păcientul il dispretşuiesş te sş i ătăcăă constănt pe terăpeut, ăcestă din urmăă
vă fi redus lă o stăre de neputintşăă sş i vă ăveă dificultăă tşi îân ă suportă ăceste ătăcuri. Cum
putem invocă empătiă îân ăstfel de momente ?
Cum putem fi empătici ătunci căâ nd păcientul ne dezvăă luie ăspectele distructive său
perverse ăle personălităă tşii săle ? A fi empătici, îân ăcest căz, nu ăr puteă fi perceput că o
complicităte căre ăr duce lă pervertireă procesului terăpeutic ? A restăbili un contăct
emotşionăl cu un ăstfel de păcient este posibil doăr printr-o retrăgere temporărăă ă
10
Spacal S., Empatia e controtransfert come parti constituive della comprensione psicoanalitica, Citit la Veneto –
Emilia Psychoanalytic Meeting, citat de Stefano Bolognini, Psychoanalityc Empathy, Free Association Books,
Londra, 2004, pag. 62.

10
psihoterăpeutului, căre ăre nevoie de un spătşiu măi măre pentru ă îântşelege cum ă ăjuns
păcientul îân ăcest punct, restăurăreă empătiei este finălul unui proces, ăl unui trăvăliu din
părteă psihoterăpeutului.

Empatie şi Model de Lucru

Greenson prezintăă o secventşăă dintr-o sş edintşăă căre reprezintăă o ănălizăă retroăctivăă ă

unui fenomen pe căre el îl considera automat – empătiă pentru celălălt. Empătiă este măi
usş or de observăt îân momentele de esş ec, căâ nd suntem obligătşi săă ne interogăm ăsupră
fenomenelor căre ăpăr îân relătşiă păcient– terăpeut:
Greenson vorbesş te despre o femeie pe căre ă trătăt-o pentru măi multşi ăni. ÎÎntr-ună
din sş edintşe, eă relăteăzăă evenimentele de lă sfăâ rsş itul săă ptăă măâ nii sş i se centreăzăă măi ăles pe
petrecereă de săâ mbăă tăă seără. Deodătăă , eă ă îânceput săă plăâ ngăă . Psihoterăpeutul este
« derutăt; nu ăm fost cu eă; plăâ nsul ei nu m-ă impresionăt, nu l-ăm putut îântşelege. Am
reălizăt căă ăm fost distrăs de cevă ce tocmăi spusese. Lă petrecere fusese prezent un ănume
terăpeut sş i ătentşiă mi-ă fost deturnătăă pentru căă măă îântrebăm de ce eră prezent ăcolo.
Revăă zăâ nd răpid evenimentele ce tocmăi fuseserăă povestite, nu ăm reusş it săă găă sesc nici un
indiciu pentru plăâ nsul ei. Am făă cut o schimbăre trecăâ nd de lă o ăscultăre « din ăfărăă » lă o
ăscultăre părticipăntăă . Am mers lă petrecere că sş i cum ăsş fi fost păcientă. Acum cevă ă
ăpăă rut – o experientşăă de tipul „ăhă”. O îântăâ mplăre de lă petrecere povestităă de păcientăă pe
căâ nd o ăscultăm din exterior trecuse pe lăâ ngăă mine. Acum, evenimentul respectiv explică
plăâ nsul. Lă petrecere, o femeie o servise plinăă de generozităte pe păcientăă cu o copioăsăă
portşie de măâ ncăre. Pentru mine, măi îânăinte, ăcest eveniment nu ă ăvut nici un sens. Dăr
ăcum, că persoănăă căre experimenteăzăă , ăceăstăă femeie ă făă cut săă ăpărăă lă mine imăgineă
unei doici pline de bunăă tăte sş i cu un piept măre. Experientşă „ăhă” ă fost recunoăsş tereă
ăcestei figuri căre lă îânceput răă măă sese ănonimăă . M-ăm îântors ăcum din nou lă pozitşiă de
observăre sş i ănălizăre. Dă, dorul păcientei dupăă o băă trăâ năă doicăă ăpăă ruse lă ultimă sş edintşăă.
ÎÎntre timp, păcientă îânsăă sş i ă îânceput săă vorbeăscăă despre doicăă . Descoperireă meă empăticăă
păre săă fi fost vălidăă . Atunci căâ nd ăsociătşiile psihoterăpeutului preced său coincid cu cele
ăle păcientului, ele confirmăă căă psihoterăpeutul este pe o pistă bună ». 11

11
Ralph Greenson, “Empathy and its Vicissitudes”, International Journal of Psychoanalysis, 41, 1960, p. 420

11
 Observăă m cum ăfectul păcientei îâl incităă pe terăpeut săă deă un sens ăfectului, lă cevă
ce, îântr-un prim timp, nu ăveă sens; ăfectul păcientei îâl determină pe let săă se punăă îân locul
ăcesteiă sş i săă reconstruiăscăă contextul îân căre ă ăpăă rut momentul ce ă declănsş ăt lăcrimile,
făce un efort pentru ă regăă si elementele povestirii pe căre le-ă ăuzit dăr căă roră nu le-ă dăt
ătentşie: bunăă vointşă unei femei lă o petrecere îân căre păcientă se simtşeă izolătăă . El poăte
stăbili o legăă turăă îântre ătitudineă binevoitoăre ă femeii de lă petrecere sş i ăfectul dureros
căre ăpăre odătăă cu evocăreă petrecerii îân timpul sş edintşei. Psihoterăpeutul ăre îân fătşăă o
retşeă îântreăgăă de conexiuni ăsociătive pe căre le-ă făă cut sş i căre îâi permit săă deă sens scenei
sş i săă găă seăscăă căuză ăpăritşiei lăcrimilor. Afectul eră prezent, dăr reprezentăreă initşiălăă nu
ăveă nici un sens. Cu ăjutorul unor inferentşe,(cum remărcă Dăniel Widlocher12), inferentşe
ăsociăte scenei de lă petrecere, ăpăre sensul. Procesul empătic este legăt de ăcest efect de
obtşinere ă sensului, de legăă tură îântre scenă evocătăă sş i ăsociătşiile căre dău un sens
individuăl ăcestei scene (« femeiă căre mi-ă dăt de măâ ncăre, păre săă spunăă păcientă,
seămăă năă cu bonă meă pe căre ăm pierdut-o sş i de căre îâmi este ătăâ t de dor, ăcum căâ nd măă
simt ătăă t de singurăă »), Sensul comun ă putut fi găă sit grătşie unor conexiuni comune, ă unei
lumi de reprezentăă ri comune păcientului sş i psihoterăpeutului.
Greenson explicăă ceeă ce se îântăâ mplăă pornind de lă creăreă terăpeut ă unui « model
de lucru » ăl păcientului pe căre terăpeutul l-ă creăt de-ă lungul timpului. Acest model este
formăt din ăpărentşă fizicăă ă păcientei, din ăfectele săle, experientşele de viătşăă, modurile de
comportăment, ătitudini, ăpăă răă ri, vălori, scenării interne. Ascultăreă păcientei ăre loc
ăvăâ nd ăcest model de lucru îân fundăl. ÎÎn plus, psihoterăpeutul păă streăzăă ăproăpe de ăcest
model de lucru, îân timpul sş edintşei cu un ănume păcient, doăr experientşele personăle sş i
reăctşiile similăre cu cele ăle păcientului. Ceeă ce este unic lă psihoterăpeut, ceeă ce îâl
cărăcterizeăzăă doăr pe el, este lăă săt îân spăte păă străâ nd, totusş i, experientşă să clinicăă sş i
cunoăsş tereă teoreticăă . Acest « model de lucru » este similăr păcientei dăr făă răă săă ăibăă petele
oărbe ăle ăcesteiă, este un model măi trănspărent îântşelegerii psihoterăpeutului. Aceăstăă
reprezentăre nu este fuzionătăă cu selful psihoterăpeutului dăr nu îâi este nici străă inăă . Acest
model este spătşiăl, Greenson îâl vede că o formăă tridimensionălăă 13.
Revenind lă căz, observăă m căă îân empătie nu este vorbă doăr de o misş căre ce îâi
permite psihoterăpeutului săă se punăă îân locul păcientei îân cădrul petrecerii sş i săă regăă seăscăă
emotşiă dureroăsăă ce provoăcăă lăcrimile. Greenson spune căă : « ăm ăscultăt cuvintele
păcientei sş i ăm trănsformăt cuvintele îân imăgini sş i îân sentimente pornind de lă ămintirile

12
Daniel Widlocher, Dissection de l`empathie, Revue Francais de Psychanalyse, Tome LXVIII, 2004, p. 987
13
Ralph Greenson, Empathy and its Vicissitudes, International Journal of Psychoanalysis, 41, 1960, p. 422

12
ei, de lă experientşele ei sş i urmăâ nd propriile ei drumuri ». El ă pornit de lă ăsociătşiile săle sş i
ă construit un model ipotetic căre i-ă făcilităt ăcompăniereă ăsociătşiilor păcientei. Îmăgineă
globălăă ă modelului ă fost utilizătăă pentru ă îântşelege o micăă secventşăă, părticulărăă . Empătiă ă
fost utilizătăă pentru a da sens evenimentului.

Câteva concluzii

Empătiă, căre pune problemă răportului dintre Eu sş i Tu îân ănălizăă , poăte fi

reprezentătăă că un orgănism, că o formă co-creătăă , o formăă creătă îâmpreunăă (reălizătăă din
reprezentăă ri sş i ăfecte), ăflătăă îân continuăă misş căre sş i trănsformăre, ălimentătăă fiind de
stăă rile ăfective comunicăte consş tient dăr sş i inconsş tient de căă tre cei doi protăgonisş ti ăi
relătşiei terăpeutice. Acest orgănism se ăflăă situăt în spaţiul dintre cei doi, dar şi
cuprinzându-i pe amândoi.

Psihoterăpeutul deschide (consş tient) portşile receptivităă tşii săle pentru ă fi deschis
lumii interne ă păcientului, pentru ă ăpreciă, ăpoi, retroăctiv repercusiunile psihice creăte
îân el de căă tre ceeă ce vine de lă păcient. Ceeă ce inconsş tientul psihoterăpeutului căpteăzăă
îântr-un prim timp vă fi supus unui proces de ăuto-observăre lă nivel consş tient–
preconsş tient.

Terăpeutul se vă puteă simtşi îân empătie cu păcientul căptăâ nd stăreă emotşionălăă ă

celuilălt, dăr vă puteă percepe sş i ălte sentimente, căre sunt depărte ă fi lă unison cu cele ăle
păcientului: plictiseălăă , exăsperăre, nemultşumire căre trebuiesc ănălizăte pentru ă
recăâ sş tigă ătitudineă empăticăă .
Psihoterăpeutul îâsşi îândreăptăă eforturile spre ă dă o formă consş tientăă făntăsmelor
inconsş tiente căre sustşin discursul păcientului, îâncercăâ nd, îân ăcelăsş i timp, săă îâl contşinăă pe
păcient.
Existăă , ăstfel, un timp de creare împreună ă unui « orgănism » comun, dăr, îân ăcelăsş i
timp, suprăpus, un timp de descriere de căă tre terăpeut (pentru sine îânsusş i său pentru
păcient) ă ăcestui « orgănism » co-creăt. Cu timpul, dătorităă evolutşiei cunoăsş terii de sine, sş i
păcientul vă puteă săă descrie comunicăreă dintre el sş i terăpeut sş i chiăr vă puteă empătiză
cu unele stăă ri ăle psihoterăpeutului.

13
 Anăliză vă răă spunde ăstfel păcientului nu lă îântrebăreă « cine sunt eu ? » ci lă
îântrebăreă « cine sunt eu îân relătşie cu celălălt ? ».
Empatia nu este doar observaţie a pacientului de către terapeut deoărece
păcientul nu relăteăzăă despre sine fiind singur, iăr psihoterăpeutul nu este un observător
« obiectiv » căre, doăr el, poăte intră îân lumeă păcientului pentru ă-l îântşelege. Există un
proces de influentşăre reciprocăă îân căre empătiă este lăă sătăă său nu săă existe de căă tre cei doi
membri ăi relătşiei, îân mod egăl, îân căre fiecăre creeăzăă conditşiile pentru ă îântşelege. ÎÎn
functşie de ce îântşelege său crede căă îântşelege din sentimentele psihoterăpeutului, păcientul
îâsşi vă relătă sentimentele sş i le vă lăă să său nu săă fie ghicite de căă tre celăă lălt.

Bibliografie

- Dăn Buie (1981), Empăthy, Îts Năture ănd Limitătions, Journăl of the Americăn
Psychoănălytic Asociătion, 29, p. 281-307.
- Stefăno Bolognini (2004), Psychoănălytic Empăthy, Free Associătion Books, Londră.
- Kohut, H. (1959). Întrospection, empăthy, ănd psychoănălysis: ăn exăminătion of the
relătionship between mode of observătion ănd theory. Journăl of the Americăn
Psychoănălytic Asociătion, 7: 459-483.
- Heinz Kohut (1984), How does ănălysis cure? Chicăgo, University of Chicăgo Press.
- H. Rosenfeld (1987), Împăsse ănd interpretătion , Tăvistok, London.
- Michele Văn Lysebeth-Ledent (2004), L`empăthie et ses derives, RFP, tome LXVÎÎÎ, no. 3,
p. 963-980.
- R.L. Welker, The fundămentăl importănce of simple operătionăl definitions of
introspectionănd empăthy, Psychoănălytic Quăterly, 74, 2005, p. 767-799.
- Dăniel Widlocher (2004), Dissection de l`empăthie, Revue Frăncăis de Psychănălyse,
Tome LXVÎÎÎ, p. 981-992.

14