Mancipatiunea poate fi definita ca fiind modalitatea

solemna de transfer al proprieatii, prevazuta de jus civile

si destinata dobandirii proprietatii quiritare asupra
bunurilor mancipi. Era rezervata doar cetatenilor romani
sau necetatenilor care erau gratificati cu dreptul de a
incheia acte juridice conforme cu jus commercii. Puteau fi
mancipate doar bunurile mancipii. Mancipariunea ea un
act juridic, care la epoca veche se incheia cu ajutorul
balantei si al lingoului de arama. La momentul mancipari
era necesara prezenta instrainatorului, a dobanditorului, a
purtatorlui balantei si a 5 martori (acestia trebuiau sa fie
puberi de sex masculin).
Libripens cantarea lingoul de arama, in semn ca
bunul scos de sub puterea instrainatorului era un bun
,,pretuit"
Dobanditorul trebuia sa rosteasca niste formule
rituale in care se rezulta ca el este stapanul bunului,
precizand cauza si pretul.
Mancipatiunea er aplicabila diverselor ipoteze de
raporturi juridice, contracte de vanzare - cumparare,
donatie, etc.
Efecte:
Dobanditorului i se conferea dreptul de a promova o
actiune in revendicare in cazul pierderii posesiunii bunului.
Mancipatiunea facea eficiente asa-numitele leges
mancipii. Acestea erau destinate sa-l garanteze pe
dobanditor si nu reprezentau modalitati ale dreptului de
proprietate. Nerespectarea ataragea sanctiuni pentru
instrainator (putea fi obligat la plata dublei valori a bunului
instrainat)