Epoca modernă este considerată a fi perioada ce a succedat perioada post-clasică,

cunoscută sub numele de Evul Mediu. Ca și epocile anterioare, aceasta nu are un

început stabilit într-o dată anume. Tranziția de la Evul Mediu la Modernitate a fost
relaționată în mod convențional cu evenimente majore ca Reforma Protestantă, care
promova conștiința critică asupra religiei și bisericii, Descoperirea Americii, care a lărgit
perspectivele asupra lumii sau Umanismul, care a contribuit la formarea unei noi viziuni
în multe domenii.
După ce Reforma a dus la disiparea puterii absolute a bisericii și Războiul de 30 de ani a
desființat conceptul de „imperiu universal", a început epoca statului-națiune, care a avut
ca scop obținerea unei puteri politice și economice care să depășească spațiul
european. America, Africa și Asia au devenit regiuni de expansiune și competiție pentru
europeni. Coloniștii britanici și francezi au ocupat coasta de est a Americii de Nord,
iar conchistadorii spanioli au cucerit America Centrală și America de Sud, presărând
întreagă lume cu agenții comerciale europene, exceptând Japonia. Europa era cuprinsă
de războaie, revoluții și devastări, dar și de o extraordinară dezvoltare și un progres
științific și artistic. Secolul al XVIII-lea a fost denumit „secolul revoluțiilor". Între anii 1708
și 1835 s-au desfășurat revoluții în multe părți ale lumii împotriva guvernelor și a puterii
coloniale. Unele au avut succes, altele au eșuat, dar izbucnirea revoluțiilor politice au
arătat că oamenii erau nemulțumiți de modul în care erau conduși. S-au mai manifestat
revoluții în tehnică agricolă și în industrie, în transporturi, în știință, tehnologie, medicină
și artă.
Transformarea revoluționară a sistemelor de guvernare și a structurilor de stat a început
energic în secolul al XVIII-lea, debutând cu Revoluția Franceză din 1789 izbucnită la
Paris, având deviza Liberté, égalité, fraternité ce a dobândit o forță covârșitoare.
Revoluția Franceză a avut drept urmare, reorganizarea fundamentală a societății, iar
noile idei apărute în timpul revoluției și cuprinse în Codul Civil al lui Napoleon s-au
răspândit, fiind impuse în multe națiuni europene.
Mulți europeni, afectați de problemele regimului, războaiele neîncetate și monopolul
bisericii, au emigrat din Europa și s-au stabilit în „Lumea Nouă", acaparând tot mai mult
pământ și punând bazele unor colonii ce încă depindeau de Franța și Marea Britanie, ce
aveau să ducă la dese confruntări pentru controlul deplin asupra Americii de Nord. Fiind
inițial dependente de metropole, datorită fiscalității împovărătoare, coloniile și-au
câștigat independența față de coroana britanică, formând o națiune federală - Statele
Unite ale Americii. Și coloniile din America de Sud și America Centrală au luptat pentru
eliberarea de sub dominația Spaniei și Portugaliei. În Europa, Austria, Prusia și Rusia
au devenit mari puteri continentale, iar Revoluția Franceză din 1789 a marcat abolirea
monarhiei franceze. În Africa, populațiile fulani, zulu și buganda au fondat noi regate.
Statele africane nordice au înlăturat dominația otomană. Imperiul Mogul din India s-a
prăbușit, iar Marea Britanie și Franța au pornit o luptă pentru cucerirea Indiei. China
dinastiei Qing cucerește Tibetul, însă se confruntă cu probleme interne. Japonia a
interzis contactele cu Occidentul și s-a izolat. În Pacific, sosirea europenilor a constituit
o amenințare pentru modul de viață tradițional al băștinașilor.

Europa
Discrepanțele din societatea europeană s-au adâncit. Regii bogați și autocratici trăiau în
lux, pe când clasele de mijloc, tot mai numeroase, au dezvoltat o altă atitudine, de
gândire progresistă. Societatea a fost marcată de mari transformări; orașele s-au extins,
bancherii făceau afaceri prospere, inventatorii și savanții făceau noi descoperiri, au
pătruns mărfuri și noi idei din import. Noile invenții au facilitat fabricarea de bunuri și
arme în cantități mari. Peisajul agricol s-a modificat radical în diverse zone ale Europei,
mai ales în Anglia, prin introducerea unor metode de lucru mai eficiente. Tot în Anglia
avea să înceapă prima revoluție industrială în domeniul textilelor. Minele, orașele,
canalele navigabile și fabricile s-au dezvoltat. Preocuparea pentru logică și raționament
a dat naștere unor idei sociale și politice noi, mai avansate, din care a rezultat apariția
unui nou curent - Iluminismul.
În urma războaielor pentru succesiune, teritorii și colonii de pe celelalte continente în
cadrul cărora s-au format alianțe, s-a remarcat puternicul stat militarizat, Prusia, ce
câștiga victorii datorită armatei terestre bine organizate și disciplinate și datorită geniului
militar al lui Frederic al II-lea. Sub țarul Petru cel Mare, în Rusia pătrund idei și moda
occidentală. Rusia se extinde în Orientul Indepărtat, bătând la porțile Chinei. Poporul
francez, nemulțumit de „Vechiul Regim”, a abolit monarhia, cerând libertate și egalitate.
Revoluția ce a urmat, a schimbat Franța și a marcat omenirea pentru totdeauna. În
acțiunea sa de restaurare a ordinii după Revoluția Franceză, Napoleon a încercat să
schimbe întreaga Europă. Chiar dacă a fost înfrânt de coaliția marilor puteri, ideile sale
s-au extins la nivel paneuropean, campaniile și realizările sale schimbând cursul istoriei.
În urma expedițiilor căpitanului Cook, Australia și Noua Zeelandă au devenit noi ținte ale
colonialismului european, primii coloniști înfruntându-i pe maorii ce s-au ridicat la luptă
și subjugându-i pe aborigeni. Europa domina întreaga lume prin intermediul comerțului,
industriei, îndrăznelii și tunurilor.
Asia, Africa și Orientul Mijlociu
India era cucerită treptat de britanici, iar China rezista în fata schimbărilor, devenind mai
conservatoare și refuzând să încurajeze idei noi și contactele externe. Japonia a
continuat politica sa de izolaționism, dar s-a modernizat. Alte țări asiatice au căpătat noi
alianțe și noi inamici din rândul europenilor, ce se amestecau în problemele acestora în
folos propriu. Rivalitatea dintre Rusia, China și Marea Britanie pentru dominația Asiei
centrale s-a accentuat. Tradițiile asiatice și stabilitatea au fost subminate, iar europenii
intrau pe ușa din spate când liderii asiatici opuneau rezistență. Orientul Mijlociu era lipsit
de forță datorită declinului lent al otomanilor. în nordul Africii otomanii au pierdut
controlul, Persia a rămas stabilă, neafectată de influențele externe. Europenii și arabii
dețineau colonii în zonele de coastă, dar multe națiuni africane s-au întărit, a căror
putere provenea din comerțul cu europenii. Unele triburi dominau pe altele mai mici, iar
populațiile zulu și asanti aveau o atitudine agresivă față de vecini. Datorită dezbinarii,
europenii i-au învrăjbit.

Lumea Nouă
Secolul al XVIII-lea a fost martorul apariției SUA și Canadei. Revoluția americană a avut
drept cauze neajunsurile guvernării coloniale britanice. SUA au devenit primul stat cu
adevărat democratic din lume, guvernat constituțional, conform declarațiilor de drepturi
aplicate tuturor, exceptând nativii americani și sclavii. S-a declarat independența și în
scurt timp, s-a format o nouă republică federală ce și-a propus să se extindă către Vest,
către Oceanul Pacific. În căutarea unui viitor nou, imigranții din Europa sfâșiată de
războaie, au dus la creșterea rapidă a populației. Orașele americane, comerțul și
cultura au prins formă, au luat amploare și au prosperat. Britanicii au menținut Canada
sub controlul lor, care și aceasta a reușit ulterior să obțină autonomie. Mulți americani
nativi din est au fost alungați de pe pământurile lor și au migrat spre vest. În sud, pe
plantațiile de bumbac și tutun munceau sclavii, alimentând apetitul Europei și sporind
averile proprietarilor de pământuri.
Războaiele lui Napoleon în Europa, i-au obligat pe latino-americani să își ia în mâini
propria soartă, iar la începutul secolului al XIX-lea au apărut mișcări de independență a
coloniilor portugheze și spaniole, conduse de proprietarii de pământuri