Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Facultatea: Kinetoterapie

Proiect

La Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv

Tema: Traumele specifice fotbalului și recuperarea

acestora.

A efectuat: Covali Nadejda

Gr. 313K
Profesor: Braniște Gheorghe
Dr.conf.univ.

Chișinău 2018
 Cuprins
1. Introducere..................................................................................................................3

2. Ruptura musculară și recuperarea acesteia..................................................................5

3. Ruptura de ligament și recuperarea acesteia...............................................................6

4. Traumatisme osoase la nivelul membrelor inferioare și recuperarea acestora...........8

5. Entorsa la gleznă și recuperarea acesteia....................................................................8

6. Traumatism cranio-cerebral și recuperarea acestuia...................................................9

7. Concluzie..................................................................................................................11

8. Bibliografie...............................................................................................................12

2
 Introducere

Sportul este o activitate sănătoasă și relaxantă, dar poate prezenta și unele riscuri, în special atunci când este
practicat incorect. Lipsa echipamentului adecvat, a unei încălziri riguroase sau necunoașterea regulilor de
siguranță în sportul respectiv pot duce la traumatisme. Bineînțeles, există sporturi cu un risc de accidente
crescut, în special nd este vorba despre sporturile de contact: hochei, rugby sau fotbal.

În general, cele mai frecvente traumatisme care au loc în timpul unei activități sportive sunt:

 Întinderi și entorse
 Traumatisme la nivelul genunchiului
 Tumefierea mușchilor
 Traumatisme ale tendonului lui Ahile
 Durere tibială
 Fracturi și dislocații

Așa cum este de așteptat, majoritatea traumatismelor suferite în timpul unei activități sportive nu sunt grave.
Totuși, pot avea loc accidente cu traumatisme cranio-cerebrale; sporturile cu risc sporit în acest sens par a fi
ciclismul, skiul și skateboarding-ul. Leziunile cerebrale sunt principala cauză de deces în urma unui traumatism
sportiv.

Cum tipul de mișcări este diferit pentru fiecare sport, există și traumatisme specifice ce au loc mai frecvent
în cadrul unui sport.

Majoritatea leziunilor sunt minore si pot fi tratate cu o perioada scurta de repaus, gheata si pozitie
procliva. Toate leziunile survenite in acest sport ar trebui evaluate de catre un cadru medical adecvat.
Leziunile de suprasolicitare pot fi tratate printr-o perioada scurta de repaus, asta insemnand ca sportivul poate
continua antrenamentele, dar sub o forma mai lejera. In multe cazuri, invingerea durerii poate fi daunatoare, in
mod special in fracturile de stress sau leziunile ligamentare (inseosebi ligamentul incrucisat anterior). Adresati-
va doctorului dumneavoastra pentru un diagnostic correct si pentru tratamentul oricarei accidentari care nu
trece dupa o perioada scurta de cateva zile de pauza.
Ar trebui sa reveniti pe teren numai cand ati primit o aprobare de la medicul dumneavoastra.

3
 Prevenirea accidentelor este posibila prin masuri adecvate si adaptate conditiilor specifice, în care fiecare
specialist sportiv îsi desfasoara activitatea.

Minimalizarea sau neglijarea preocuparilor privitoare la prevenirea accidentelor, duce la înmultirea numarului
acestora si poate transforma practicarea exercitiilor fizice dintr-un mijloc important de prevenire a
îmbolnavirilor si întarire a sanatatii, într- o cauza de alterare a sanatatii, pentru un numar sporit de persoane.

Fotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din lume, fiind totodata responsabil de un numar
semnificativ de accidentari sportive. Desi fotbalul asigura o forma de aerobic placuta si contribuie in
dezvoltarea echilibrului, agilitatii, coordonarii si a unui spirit de echipa, jucatorii de fotbal trebuie sa fie
constienti de riscurile de accidentari la care se expun. Preventia accidentarilor, diagnosticarea rapida si
tratamentul pot ajuta deopotriva copiii, cat si adultii, in teren pe termen lung.

Formele clinice predominante întâlnite în ramura sportivă FOTBAL:

 întinderi si rupturi musculare pentru jucatorii de camp la nivelul memebrelor inferioare, iar pentru portari
si la nivelul coloanei vertebrale si a membrelor superioare;
 întinderi si rupturi de aponevroze, ligamente si meniscuri;
 luxatii de genunchi;
 traumatisme osoase (fracturi-fisuri) in special ale oaselor gambei si piciorului;
 contuzii grave ale partilor moi (abdomen, torace, cap);
 dintre afectiunile hiperfunctionale, intalnim miozite, tendinite, periostite.


Cea mai mare parte a accidentelor sunt usoare, ele nedeterminand nici intreruperea programului si nici
utilizarea unor masuri medicale cu caracter special.

4
Grupa I – (accidente usoare) – include accidentele in care subiectul isi pastreaza capacitatea de munca.
Tulburarile si leziunile produse prin accident nu impiedica pe accidentat sa practice in continuare la lectiile de
educatie fizica sau la activitatile sportive.

Accidentele usoare, neavad nevoie de masuri medicale speciale, raman de regula neinregistrate si de aceea nu
sunt incluse in statisticile privind frecventa accidentelor. Ex: contuziile usoare si plagile mici sunt accidentele
cel mai des intalnite.

Grupa II – (accidente cu gravitate medie) – cuprinde accidentele care determina pierderea temporara a
capacitatii de munca, dar nu necesita masuri medicale speciale de ingrijire. Tulburarile si leziunile produse de
accident impun masuri de prim ajutor medical, de tratament si urmarire medicala ulterioara.

Pentru vindecarea rapida si prevenirea complicatiilor, subiectul trebuie sa pastreze repaus segmentar sau total,
fapt care nu-i permite sa mai participe la lectiile de educatie fizica sau de antrenament.

Tratamentul se poate face in ambulatoriu. Dintre accidentele frecvente, care se incadreaza in aceasta grupa
mentionam: Ex.: entorsele (gradul I si II), intinderile si rupturile musculare fibrilare, unele contuzii si plagi,
etc..

Grupa III – (accidentele grave) – cuprind accidentele la care, pe langa pierderea capacitatii de munca se
impune si spitalizarea accidentatului. Tulburarile si leziunile sunt importante. Ele necesita interventia rapida si
calificata la locul accidentului si transportarea accidentatului intr-o institutie spitaliceasca, pentru supraveghere
sub tratament adecvat: recuperare pe os (patologie postfractura) sau in cazul leziuni nervoase cu pierderea
sensibilitatii dureroase.

Din grupa a III-a fac parte: fracturile, unele luxatii, entorsele de gradul III, rupturile musculare fasciculare si
totale, contuziile craniene, etc..

5
 Ruptura musculară

Ruptura musculara apare spontan ca rezultat al unei contractii puternice sau a unei activitati normale, realizate
pe un muschi epuizat, suprasolicitat. Aceste rupturi pot fi provocate prin lovituri directe, mai ales cand directia
de actiune este perpendiculara cu muschiul. Alti factorii care pot favoriza producerea de leziuni musculare sunt
eforturile bruste si violente fara o incalzire prealabila, in conditiile unui climat nefavorabil. Acest lucru se
intampla, de obicei, ca rezultat al oboselii, suprasolicitarii sau utilizarii necorespunzatoare a unui muschi.

Simptomele dupa care recunoastem rupturile musculare sunt: durere spontana; durere resimtita ca o arsura,
intensa; durere la atingere; durere localizata la palpare; umflaturi, vanatai locale, aparitia de hematoame (in
cazul rupturilor musculare partiale sau totale). In cazul rupturii musculare de gradul 1 sau 2, pacientului i se
poate aplica tratament de recuperare, dar in cazul leziunilor totale tratamentul este chirurgical.

Recuperarea rupturii musculare

Obiectivele recuperarii in ruptura musculara in prima etapa sunt: reducerea edemului si a durerii; repausul
muscular pana la cicatrizarea leziunii; aplicarea formulei RICE: repaus, gheata, compresie, ridicarea
membrului de la planul orizontal; in a doua etapa a recuperarii se urmareste: recuperarea fortei musculare
dinaintea prejudiciului; cresterea rezistentei musculare pe muschii agonisti si antagonisti; intinderea tesutului
cicatricial fibros; obtinerea controlului, coordonarii si echilibrului; obtinerea calitatilor motrice dinaintea
producerii prejudiciului; obtinerea flexibilitatii musculare. Scopul final este reluarea tuturor activitatilor fizice
si sportive.

Kinetoterapia urmareste refacerea fortei si rezistentei musculare, imbunatatirea amplitudini de miscare prin
intermediul exercitiilor fizice. Se fac exercitii fizice de mobilizare, relaxare, cu rezistenta, pe placa de echilibru,
diagonalele Kabbat, stepper, bicicleta, scripete, spalier, toate pentru a imbunatati starea pacientului.
Electroterapia este decontracturanta, antalgica, antiinflamatoare, vasculotrofica, laserterapia este sedativa,
hiperemianta, actioneaza in profunzime. Masajul terapeutic este relaxant, destresant, decontracturant,
imbunatateste circulatia sanguina si cea limfataica. Folosind terapia combinata grabim procesul cicatrizare si
de recuperare si intetim efectele sale asupra organismului.

Ruptura de ligament
6
Ruptura de ligament reprezinta cel mai sever grad de lezare ligamentara ce survine in urma exercitarii unui
stres major la nivelul articulatiei, dincolo de posibilitatile normale de functionare ale acesteia.

In timpul unui astfel de stres, ligamentele se intind la maxim ceea ce face posibila ruptura definitiva (entorsa
de grad 3) si chiar smulgerea capetelor acestora de pe osul la care sunt conectate.

Cele mai dese rupturi ligamentare apar la nivelul articulatiilor vulnerabile, respectiv genunchiul sau glezna,
insa pot fi localizate uneori si la celelate incheieturi (umar, cot, mana, etc).

In majoritatea cazurilor, ruptura de ligamente isi face aparitia la sportivi, in timpul antrenamentelor sau
competitiilor, datorita traumatismelor, rasucirilor, schimbarilor de directie, incetinirilor bruste sau aterizarilor
gresite cu impact dur asupra articulatiei.

A. RUPTURĂ DE LIA

Ruptura de ligament încrucișat anterior este foarte

des întâlnită. Acest ligament, în comparație cu alte
părți ale articulației genunchiului este cel mai
predispus la traumatizare, cele mai frecvente
traumatisme de LIA având loc în timpul unei activități
sportive. Leziunea sau ruptura de LIA este însoțită de simptome pronunțate. În timpul accidentării persoana în
cauză simte o durere acută, dar nu îndelungată. Tumefierea (umflarea) genunchiului apare treptat în primele
ore după accidentare, la fel și limitarea mișcărilor articulației genunchiului. Mai târziu, când se termină
perioada acută, ruptura de ligament încrucișat devine mai puțin vizibilă, principalele acuze fiind instabilitatea
și senzația că oasele articulației genunchiului s-au mișcat unul în raport cu celălalt. Simptomele apar de obicei
în momentul efectuării mișcărilor de rotație și de torsiune bruscă.

B. RUPTURĂ DE LCM
7
 Aceste ligamente sunt situate pe părțile laterale ale
genunchiului. Ligamentul colateral medial este situat pe
interior iar cel colateral lateral este situat pe exterior. Ele
controlează miscarea laterală a genunchiului și îl
protejează împotriva mișcărilor neobișnuite/atipice. Cel
mai adesea ruptura acestui ligament se produce în cazul
schimbărilor bruște de direcție, în timpul schiatului sau a ciocnirii cu un coechipier (la fotbal, de exemplu).
Pentru că o ruptură de LCM poate fi adiacentă uneia de ligament încrucișat (LIA), este mai greu de identificat.
Simptomele sunt însă mai ușoare, fiind posibil să te confrunți cu umflarea genunchiului și cu o durere localizată
în interiorul acestuia.

Recuperarea rupturii de ligament

In general pentru persoanele active se opteaza pentru reconstructia ligamentului incrucisat anterior, tratament
chirurgical care va fi urmat de tratamentul de recuperare.

Recuperare preoperatorie:
- Gheata si antiinflamatorii nesteroidiene pentru evitarea inhibarii reflexe a cvadricepsului.
- Exercitii pentru cvadricepsin lant kinetic inchis, pentru mentinerea fortei musculare
- Exercitii de mobilitate in articulatia genunchiului
- Pot fi incepute si activitatile proprioceptive

Kinetoterapia postoperatorie va debuta la câteva zile in cazul intervenţiei chirurgicale, într-un centru
specializat de kinetoterapie sau acasă sub supravegherea unui kinetoterapeut, cel puţin în primele 3-4
săptămâni. Recuperarea musculaturii membruluil afectat necesită cel mai mult timp şi se va face treptat, o
recuperare musculară putând să dureze până la şase luni.
Avem in vedere recuperea muschiul cvadriceps, care este muschiul anterior al coapsei si care este
indispensabil unei bune functionari ale genunchiului, de asemenea ischiogambierilor (muschii posteriori
coapsei) si muschii gambei.
În primele săptămâni de kinetoterapie se va pune mai mult accent pe refacerea deficitului de mobilitate la
genunchiul operat, prin mobilizări pasive, pasivo-active şi posturări, dar şi pe tonifierea musculaturii, prin
exerciţii izometrice, fără greutate. Treptat ,în săptămânile 3-4, în funcţie de condiţia fizică a pacientului se va
trece la bicicletă (10-15 minute). Se va trece, în săptămânile ce urmează, la exerciţii de tonifiere prin
8
izometrie, dar folosind greutăţi mici. În săptămânile 14-16 pacientul va încerca alergarea uşoară, fără
schimbare de direcţie, urmând ca recuperarea să fie completă în săptămânile 20-24.

Traumatisme osoase la nivelul membrelor inferioare

Un traumatism osos este insotit intotdeauna de durere si de impotenta functionala, fie ca este vorba de
un membru superior sau de un membru inferior. Daca traumatismul osos este violent – se intampla de
obicei in accidentele grave – victima poate intra in stare de soc. Scurtarea membrului, tumefactia zonei,
echimoza sau deformarea regiunii sunt semne care pot indica un traumatism osos. Daca apar simptome
ca netransmiterea miscarii catre o anumita zona, crepitatii (zgomote) osoase, intreruperea continuitatii
osoase sau mobilitate anormala, atunci avem certitudinea fracturii osoase.

Recuperarea

Scopul tratamentului este acela de a repune capetele oaselor fracturate pe acelasi ax, u nul in prelungirea
celuilalt. In acest scop, masurile impuse sunt de natura chirurgicala sau ortopedica. Ortopedul poate
reface osul doar daca fractura este recenta si fragmentele nu sunt deplasate. Cu ajutorul chirurgiei, insa,
se poate reconstrui osul prin implantarea suruburilor, a tijelor sau a protezelor metalice care, dupa
vindecare, se vor scoate.

Recuperareaeste cea mai importanta etapa a tratamentului in cazul fracturilor osoase. Imobilizarea
fizica, partiala sau totala, duce la atrofierea muschilor si la pierderea mobilitatii. Din acest motiv, imediat
dupa operatie, la recomandarea medicului, se vor incepe exercitii de recuperare care trebuie urmate
constant pana la vindecarea totala. In paralel, tratamentul se poate asocia cu kinetoterapie, fiziot erapie
si hidroterapie.

Entorsa de gleznă

9
Entorsa la glezna este o leziune traumatica aparuta in urma intinderii sau ruperii ligamentelor laterale interne
sau externe ce fac parte din articulatiilor gleznelor. De cele mai multe ori, entorsa gleznei are
urmatoarelecauze :

- aterizari/ calcari gresite pe suprafete dure sau denivelate

- intinderi, rasuciri sau indoiri peste limita de suportabilitate ligamentara

- lipsa sau incalzirea insuficienta a gleznei inainte de efort (sportivi)

- lovitura puternica in zona interna sau externa a gleznei

ENTORSELE PRIN INVERSIE

Entorsa prin inversie reprezinta cel mai frecvent tip de entorsa

glezna si se produce prin desprinderea sau ruperea ligamentului
lateral extern.

De fiecare data, in urma examenului clinic si a radiografiei,

entorsa prin inversie a gleznei va prezenta o distantare a
astragalului de maleola externa si respectiv o inclinare neobisnuita a acestuia in interiorul scoabei
tibioperoniere, direct proportionala cu gravitatea entorsei.

ENTORSELE PRIN EVERSIE

Entorsa prin eversie
Ligamentul lateral intern, denumit si colateral medial, poate fi
reprezentat ca o banda elastica foarte puternica, aproape imposibil
de rupt. Totusi, in cazuri mai rare, exista sanse de rupere a
ligamentului medial sau a ligamentului tibioperonier inferior. In
mod normal insa, eversia este mai probabil sa produca o fractura a maleolei, decat o entorsa.

10
 Recuperarea entorselor

Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in parte si in permanenta adaptat la
stadiul bolii.
Obiective:
1)Disparitia sau ameliorarea durerii;
2)Prevenirea, disparitia sau ameliorarea inflamatiei;
3)Mentinerea sau ameliorarea stabilitatii si mobilitatii articulare;
4)Mentinerea sau ameliorarea fortei si rezistentei musculare;
5)Ameliorarea calitatii vietii.

Kinetoterapia începe la 1-3 săptămâni de la traumatism, atunci când edemul a diminuat mult. Recuperarea
este activă. Caută să restaureze proprioceptia, soliditatea peronierilor si mobilitatea articulară. În afara
miscărilor active,se fac si miscări pasive atente,graduale:
- exercitii pentru degete (extensii si flexii active, cu si fără rezistentă).
- exercitii pentru sensibilitatea proprioceptivă (cu ajutorul unei mingi: pacientul cu piciorul pe minge, o
roteste, îsi plimbă piciorul pe ea, o loveste usor, etc., ca un fotbalist la antrenament).
- exercitii pentru întărirea muschilor peronieri: eversiuni repetate izotonice si izometrice.

Traumatism cranio-cerebral

Una dintre cele mai serioase accidentari in sporturile de contact (rugby, fotbal) o reprezinta
traumatismul cranio-cerebral inchis, fara leziune organica mai comun cunoscuta sub numele
de comotie.
Comotia cerebrala: este caracterizata prin abolirea brusca a starii de constienta sau fara, survenita
imediat postimpact, insotita sau nu de modificari tranzitorii ale functiilor vegetative si vitale ( tensiune
arteriala, tahicardie, scurta apnee). Fenomenul este de scurta durata ( cateva minute) si total reversibil,
deoarece nu-i corespunde o leziune organica.
Majoritatea comotiilor daca sunt recunoscute din timp si tratate corespunzator nu sunt foarte severe.

Recuperarea traumatismului cranio-cerebral

11
 Primul ajutor si tratamentul primar in traumatismele cranio-cerebrale (TCC) de orice grad incepe la locul
accidentului prin personal medical calificat.

Obiective:

1. Asigurarea functiilor vitale, respiratie si circulatie;

2. Evaluarea starii de constienta si a leziunilor cranio-cerebrale;

3. Protectia si stabilizarea provizorie a rachisului cervical

4. Recunoasterea si primul ajutor in leziunile extracraniene.

TCC constituie cauza a aproximativ două treimi din decesele post-traumatice fiind şi cel cel mai frecvent
generator de handicap permanent post-traumatic.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 11,5 milioane de europeni care au supraveţuit în urma
traumatismelor cranio-cerebrale prezintă astăzi dizabilităţi fizice sau tulburări cognitive şi emoţionale.
De aceea este necesară recuperarea tulburărilor funcţiilor cognitive (limbaj, percepţie spaţială, atenţie,
memorie, calcul, praxie)- se poate face cu ajutorul unei echipe multidisciplinare. TCC reprezintă un domeniu
al recuperării neurologice aflat în dezvoltare continuă, care a mobilizat un interes deosebit în cercetare în ultimii
ani.

Concluzie

12
 Fotbalul este printre cele mai populare sporturi din lume. Se practica atat la nivel profesionist, cat si amator,
si este o forma de sport aerob care imbina echilibrul, agilitatea, coordonarea, conditia fizica si munca in
echipa.Prevenirea accidentarilor este un element deosebit de important, mai ales la nivel profesionist, astfel ca
practicantii acestui sport trebuie sa cunoasca bine riscurile unor accidentari. Prevenirea, identificarea precoce
si tratarea lor cat mai rapida nu fac altceva decat sa tina sportivul pe teren pentru o perioada cat mai lunga de
timp.

Cele mai comune accidentari sunt cele de la nivelul membrelor inferioare. Acestea pot fi traumatice, contuzii,
entorse, sau pot surveni ca rezultat al suprasolicitarii unui muschi, tendon sau os.Dupa o accidentare, activitatea
sportiva se opreste imediat, pana leziunea este evaluata si tratata corespunzator. Majoritatea accidentarilor sunt
minore si pot fi tratate cu o scurta perioada de repaos, gheata sau pozitie elevata. Daca un ortoped, preparator
fizic sau medic sportiv este prezent si poate sa evalueze o leziune, deseori poate fi luata decizia ca sportivul sa
continue meciul. Acesta isi poate relua activitatea sportiva doar in momentul in care este evaluat de staful
medical al echipei (in cazul fotbalistilor profesionisti si semiprofesionisti).Leziunile aparute prin
suprasolicitare pot fi tratate printr-o perioada scurta de repaos si fizioterapie. Pentru sportivii amatori se
recomanda contactarea medicului ortoped pentru un diagnostic si tratament pentru orice mica leziune care nu
se imbunatateste sau nu dispare in cateva zile.

Suportul medical (consultul ortopedului, indicatiile de tratament ortopedic sau chirurgical), recuperarea
medicala, cu tot ce inseamna ea, sunt adaptate si dezvoltate in principal pentru tratarea, preventia si integrarea
sportivilor profesionisti.

Bibliografie

13
1. http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/tratamentul-traumatismelor-cranio-cerebrale-o-prioritate-
pentru-sistemul-medical-romanesc-13803695/
2. http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-
kineto/pdf/studenti/cursuri%20master/Recuperare%20functionala_curs.pdf
3. http://www.romedic.ro/traumatisme-la-sportivi-0P32461
4. http://www.esanatos.com/ghid-medical/chirurgie/neurochirurgie/Traumatismele-cranio-
cerebrale95568.php
5. http://www.ortokinetic.ro/p75-Entorsa+gleznei
6. http://www.ortopedie-arcalife.ro/ruptura-de-ligamente.html
7. http://www.kinetikmed.ro/Lista-tratamente-de-recuperare/tratament-ruptura-musculara.html
8. https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/prevenire-accidentari-
fotbal/

14