Dacă am încerca să ne aducem aminte de cele mai vechi bancnote sau monede româneşti,

memoria nu ne-ar duce mai departe 1989, dar istoria monedei noastre naţionale este mai veche
de atât. Primul leu românesc a apăurt în 1868.
Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate
de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte
emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede
macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților,
pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii
republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană,
dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede
fiind Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în
Moldova, acesta emițând groși de argint.
Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de
tip vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând:
taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total
peste 100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este
vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând
astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova,
se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de
argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari").
Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă,
care să se numească „român", sau „romanat" (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest
lucru însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de
puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

 Primul leu
La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul
la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele
monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în
Anglia în 1867. În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un
tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au
emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe"), 1 leu și 2
lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-
au bătut în 1883 și 1890.

La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel
an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de
monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur;
aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de
20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22).
Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din
partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble", care a
forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.
Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12
iunie 1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul
de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de Independență.
La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să
emită monedă de metal și hârtie.
Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală
de 5, 10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles. În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur,
cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie
a regelui Carol I.
După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii
economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble
rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană.
Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea Război
Mondial.
Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către
populație a acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri
de război duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă
moneda de 100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind
însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.

 Al doilea leu
În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea
este realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a
schimba mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu
permite persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după
naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a
comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1
dolar.
Interesant de menționat că (doar) pe bancnotele de 20 lei din această perioadă este
înscris „Ministerul Finanțelor" (în loc de „Banca Națională" sau „Banca R.P.R. - Banca de stat").

 Al treilea leu şi perioada comunistă

În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire
de denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de
schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei
vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.
Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie și număr de culoare albastră
(tipărite în România) și cu serie și număr de culoare roșie (tipărite în Cehoslovacia). În 1966 se
emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea
rămânând în circulație până după Revoluția română din 1989.
Bancnotele din emisiunea 1991-1994
Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000
lei (1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și 10.000
lei (1994).
Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.
Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără
stemă) și a doua din 1993 (cu stemă).

Bancnotele din emisiunea 1996-2000 Au apărut, în ordine, bancnotele de 50.000 lei (1996), 1.000
lei (1998), 5.000 lei (1998), 100.000 lei (1998), 10.000 lei (1999) și 50.000 lei (2000). Bancnota de
50.000 lei a avut două variante asemănătoare (1996 și 2000 - diferă vioara de lângă portretul lui
George Enescu, ca element de siguranță).

În 1999 a fost emisă și o bancnotă de 2.000 lei, care a avut un caracter mai degrabă aniversar,
fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, vizibilă de pe o suprafață
destul de mare din teritoriul României.
Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate
emisiunile din perioada următoare.

 Al patrulea leu (RON) - aflat în circulație în prezent

Leul românesc nou (codul ISO 4217: RON) este noua unitate monetară a României. La data
de 1 iulie 2005, leul românesc a pierdut ultimele 4 zerouri, prin denominare (reevaluare) la rata
de 1 leu nou (simbol bancar: RON) pentru 10.000 lei "vechi" (simbol bancar: ROL).
De la 1 iulie 2005 sunt în circulație următoarele bancnote și monede:
monede: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani
bancnote: 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei (emisă în 2006), 500 lei
În plus, până la 31 decembrie 2006 au circulat în paralel și vechile însemne monetare,
emise în perioada 2000-2003:
monede: 100 lei (1 ban); 500 lei (5 bani); 1.000 lei (10 bani); 5.000 lei (50 bani)
bancnote: 10.000 lei (1 leu); 50.000 lei (5 lei); 100.000 lei (10 lei); 500.000 lei (50 lei);
1.000.000 lei (100 lei)

Bugetul se referă în general la o listă cu toate veniturile și cheltuielile. Bugetul este un

concept important în microeconomie și este reprezentat grafic printr-o linie, pentru a ilustra
schimbul între două sau mai multe bunuri. Bugetele sunt văzute tot mai mult a fi de modă veche
și sunt înlocuite cu previziuni complementare sau lunare. Previziunile lunare asigură realizarea de
planuiri financiare mai proaspete și mai recente.Ca adjectiv, cuvântul buget este folosit in
marketing ca eufemism alcuvantului ieftin.

Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finanțelor private. Într-
un buget personal sunt identificate toate sursele de venit și cheltuieli și este dezvoltat un plan
pentru veniturile în exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursa de
finanțare în cazul unei penurii. Un buget personal este de folos, ca și orice alt buget, numai atunci
când este administrat cu grijă.

Înclinaia spre economisire se manifestă prin tendința de a nu cheltui tot venitul.

Economisirea se realizează ca diferenă între venituri și cheltuieli.
Pot fi identificate cel puin două motive majore de economisire:
Nevoia de a acumula sume mari în vedeara realizării unor proiecte achiziționării de bunuri
de consum care au o valoare mare ce depășește disponibilil de moment al bugetului. Astfel
economiile se transformă în investiții.Nevoia de a dispune de sumele necesare pentru situații
neprevăzute.Alături de aceste motive mai pot fi identificate: dorința de a beneficia de
dobânzi,sporuri de valoare, dar si mândira ,zgârcenia.
În funcție de rapportul dintre venituri și cheltuieli se pot contura mai multe tipuri de
buget. Acestea sunt:
 Buget excedentar-atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile
 Buget echilibrat- atunci când veniturile sunt egale cu cheltuielile
 Buget deficitar-atunci când cheltuielile sunt mai mari decâtveniturile

Bugetul te ajută în decizii care să-ți angajeze resursele trebuie să știi de ce venituri
beneficiezi, ce cheltuieli faci ș ice obligații ai de onorat și să-ți schițezi un buget în care să le prinzi
cat mai aproape de realitate. Bigetul este echilibrat atunci când veniturile și cheltuielile sunt
egale. Deficitul apare atunci când cheltuielile depășesc veniturile, iar excedentul când veniturile
depășesc cheltuielile.

Ca un buget să fie echilibrat un consummator(agentul economic care are capacitatea de a

achiziționa bunuri și servicii pentru satisfacerea nevoilor) trebuie sa fie rațional(se poate verifica
𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡 𝑈𝑚𝑔
ecuația 𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡 > 1 𝑠𝑎𝑢 𝑃 > 1 )

Pentru a alege cel mai potrivit serviciu sau bun se folosește costul de oportunitate și
reprezinta valoarea celei mai bune resurse pe care consumatorul nu o mai achiziționează.

∆𝑥
𝑐𝑜𝑝 = − ∆𝑥 = 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒
∆𝑦
∆𝑦 = 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑢𝑟𝑠𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑡𝑖𝑠𝑓ă𝑐𝑢𝑡𝑒
DECEMBRIE
VENITURI CHELTUIELI
Salariu 3.000 Rată apartament 1.25
0
 Bonuri de masă 300 Rată mașină 1.00
0
Prime 250 Întreținere 300
Sporuri de vechime 500 Facturi utilități 900
Sporuri de noapte 300 Cheltuieli pentru mâncare 450
Alte venituri 200 Cheltuieli cu mașina 400
Economii 450 Cheltuilei pentru casă 200
TOTAL 5.000 TOTAL 4.50
0
Avem un buget excedentar ,deoarece veniturile cu 500 de Ron mai mare decât
cheltuielile.

NOIEMBRIE
VENITURI CHELTUIELI
Salariu 2.000 Rată casă 1.30
0
Bonuri de masă 300 Rată mașină 1.15
0
Prime 250 Întreținere 400
Sporuri de vechime 400 Facturi utilități 300
Sporuri de noapte 350 Cheltuieli pentru mâncare 150
Alte venituri 200 Cheltuilei pentru casă 400
Economii 400 Alte cheltuieli 200
TOTAL 3.900 TOTAL 3.90
0
Avem un buget echilibrat, deoarece veniturile sunt egale cu cheluielile.

OCTOMBRIE
VENITURI CHELTUIELI
Salariu 1.950 Rată electrocasnice 1.30
0
Bonuri de masă 300 Credite bancare 1.20
0
Sporuri de ore 250 Întreținere 600
suplimentare
Sporuri de vechime 150 Facturi utilități 300
Depuneri în cont 350 Cheltuieli pentru mâncare 200
bancar
Alte venituri 200 Cheltuilei pentru amenajări 500
Economii 300 Alte cheltuieli 200
TOTAL 3.500 TOTAL 4.30
0
 Avem un buget deficitar, deoarece cheltuielile sunt cu 800 de RON mai mare decât
veniturile.

Câteva reguli pentru un buget sănătos:

 Concentreză-te asupra lucrurilor care contează într-adevăr pentru tine și familia ta.
 Atunci când planifici investiții pentru viitor,limitează-te la un obiect
major,realizabil, care poate fi măsurat.
 Ai grojă ce perioadă de timp iei în considerare-timpul trebuie să fie prietenul și nu
dușmanul tău.
 Nu împrumuta bani de la bancă pentru ceva care nu durează.
 Începe chiar de acum să calculezi ceea ce-ți permiți.
 Păstrează pe lista de priorități cheltuielile mici, în general zilnice care fac fericiți pe
toți membrii familiei.

Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de către un titular de cont, băncii
sale, de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de
plată (plătitorul) presupune existența unor disponibilități în cont cel puțin egale cu valoarea
sumelor transferate.

Caracteristicile ordinului de plată:

Ordinele de plată se emit pe suport hârtie sau electronic având structuri diferite,
respectiv cele pe suport hartie au un format standard tiparit (formular), în timp ce modelele
electronice se prezintă sub forma unor mesaje codificate. Ordinul de plată este revocabil (plata
poate fi oprită) de către emitent până în momentul acceptării lui de către banca destinatară.
Această caracteristică reprezintă o facilitate pentru emitent dar ridică suspiciuni pentru
beneficiar cu privire la capacitatea de plată a emitentului.

Participanții la circuitul ordinului de plată sunt:

Emitentul - agentul economic nonbancar care emite ordinul de plată pe cont propriu, în
baza unui cont deschis la o bancă
 Beneficiarul - instituția/persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor
(emitent), să primească o sumă de bani

Banca inițiatoare - banca căreia i se adresează ordinul de plată al emitentului și la care

emitentul are deschis contul bancar.

Banca destinatară - banca care recepționează și acceptă ordinul de plată, în nume

propriu sau pentru un client al său, în calitate de beneficiar.

Banca inițiatoare poate fi aceași cu banca destinantară când emitentul și beneficiarul au

conturi deschise la aceași bancă.

Circuitul ordinului de plată:

emiterea de către plătitor a ordinului de plată

recepția - operațiunea prin care o bancă recunoaște primirea ordinului de plată și

validitatea acestuia

autentificarea - procedura de recunoaștere a persoanei pe care emitentul ordinului de

plată o autoriza să semneze autentic, prin confruntarea semnaturii înscrise pe document cu
cele din fișa specimenului de semnătură, precum și prin diverse procedee convenite cu banca
pentru prevenirea plăților neautorizate

acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o bancă recunoaște ca valabil un ordin de

plată recepționat, obligandu-se să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele și în
condițiile dispuse de emitent

refuzul - procedura utilizată în cazul în care banca receptoare consideră că nu este

posibil să execute ordinul de plată dat de către emitent (în situația în care nu se acceptă ordinul
de plată are loc refuzul)

executarea – procedura de emitere de către banca receptoare a unui alt ordin de

plată pentru a pune în aplicare un ordin de plată acceptat anterior. Executarea presupune
debitarea contului emitentului și dupa caz creditarea contului beneficiarului dacă ambii
parteneri au conturi la aceiași unitate bancară. Fie transmiterea ordinului de plată într-un
sistem de plăți sau transmiterea ordinului de plată către banca corespondentă.

Ordinul de plată circulă de la banca emitentă la banca colectoare în mod direct (via
compensare) sau prin intermediul altor bănci corespondente.

Factura este un instrument ce atesta o tranzactie comerciala, fiind emisa de furnizorul

de bunuri sau servicii catre client si care creeaza in sarcina acestuia din urma obligatia de plata
aferenta achizitiei. Este cu siguranta cel mai utilizat document contabil.
BAZA LEGALA
Facturarea este reglementata in articolul 319 din Codul Fiscal.
 MENTIUNI OBLIGATORII PE FACTURA:
a) numarul de ordine, in baza uneia sau a mai multor serii, care identifica factura in mod
unic; aceste serii le poti stabili asa cum doresti tu;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data incasarii unui avans, in
masura in care aceasta data este anterioara datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare in scopuri de TVA sau, dupa caz,

codul de identificare fiscala ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat
serviciile; daca esti platitor de TVA vei avea “RO” in fata codului fiscal (ex. RO123456);

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit in Romania si care

si-a desemnat un reprezentant fiscal, precum si denumirea/numele, adresa si codul de
inregistrare in scopuri de TVA, conform art. 316, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele si adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum si codul

de inregistrare in scopuri de TVA sau codul de identificare fiscala al beneficiarului, daca acesta
este o persoană impozabila ori o persoana juridica neimpozabila; ca si la punctul d), daca un
client este platitor de TVA va trebui sa te asiguri ca exista “RO” in fata codului sau fiscal;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în Romania si care si-a

desemnat un reprezentant fiscal, precum si denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare
prevazut la art. 316 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea si cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum si

particularitatile prevazute la art. 266 alin. (3) in definirea bunurilor, in cazul livrarii
intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor si serviciilor ori, dupa caz, avansurile facturate, pentru
fiecare cota, scutire sau operatiune netaxabila, pretul unitar, exclusiv taxa, precum si rabaturile,
remizele, risturnele si alte reduceri de pret, in cazul in care acestea nu sunt incluse in pretul
unitar;

j) indicarea cotei de taxa aplicate si a sumei taxei colectate, exprimate in lei, in functie
de cotele taxei.
Elementele carora li se pot stabili o valoare sunt bunuri și servicii.

Bunurile reprezinta tot ceea ce folsește sau satisfice nevoile vieții și activitățile oamenilor.
a) BUNURI LIBERE sunt cele la care oricine are acces în mod liber față de care nu se
acționează consumându-le dupa nevoi și sunt virtual nelimitate
b) BUNURI ECONOMICE provin din activitatea economică și sunt create de om ,
caracteristica dominant este raritatea , deoarece sunt produse in cantitate limitată și
presupune un anumit efort(resurse umane/informaționale/banești), bunuri
palpabile(produse material) si servicii(nepalpabilă)
În același timp, bunurile palpabile și serviciile pot fi destinate(direct producerii altor
bunuri) sau (consumului pentru oameni sub forma bunurilor economice de consum
personal).

Bunurile se gasesc sub diferite forme:

a) După gradul de prelucrare
- Bunuri neprelucrate( brad)
- Bunuri partial prelucrate(lemn)
- Bunuri total prelucrate-economice(mobila)
b) După modul de consum
- Bunuri substituibile care consummate separate satisfac aceeași nevoie (cămașa-
tricou)
- Bunuri complementare care consummate împreună satisfac aceeași
nevoie(mașină-benzină)
c) Dupa natura nevoii satisfăcute:
- Bunuri inferioare-alimentele-care consummate satisfac nevoile biologice
- Bunuri normale-cărți/TV/PC/casă/mașină)-care satisfac nevoia de cunoaștere
- Bunuri superioare-care satisfac nevoile superioare de apartenență la un singur
grup social

Nevoile reprezintă trăiri, sentimente,pasiuni pe care le simte un individ într-o

perioadă determinate de timp.
Clasificare nevoilor:
1. După natural lor:
- Biologice/inferioare=care prin satisfacerea lor duc la întreținerea și dezvoltarea
organismului omenesc
- Cunoaștere/normale
- Spiritual/superioare=de apartenență la un grup social
2. După numarul indivizilor care trăiesc aceeași nevoie
- Individuale =trăite de un singur individ
- Grup=trăite de un număr restrains de individ/familie
- Sociale=ale societății (număr foarte mare de indivizi)

Resursele reprezintă totalitatea elementelor utilizate de membrii unui menaj

pentru satisfacerea nevoilor, principala caracteristică este raritatea.

Clasificarea resurselor:
1. După originea lor:
- naturale/bunuri
- financiare
- umane
- informaționale
2. După modul de obținere:
- libere(nu sunt rezultatul muncii umane)
- economice(marfuri care sunt rezultatul muncii umane obținute prin actul de
vanzare cumpărare)
3. După gradul de prelucrare:
- Primare/neprelucrate
- Semiprelucrate
- Total prelucrate/bunuri economice
4. După modul de consum
- Substituibile(consummate separate satisfac aceeași nevoie)
- Complementare(consumate împreună satisfac aceeași nevoie )
5. După natura nevoii satisfăcute:
- Superioare(care satisfac nevoile biologice)
- Normale(care satisfac nevoile de cunoaștere)
- Inferioare(care satisfac nevoile spirituale)
6. După cantitatea disponibilă
- Regenerabile(cantitatea disponibila nu scade in timp)
- Neregenerabile(cantitatea disponibila scade in timp)