PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

1.3.2. APLICAŢII
1.3.2.1. Pentru elementul structural plan din figura 1.1, să se exprime condiţiile
de contur.

Fig. 1. 1. Element structural plan

Rezolvare
Mai întâi să facem observaţia că elementul este în echilibru (forţele exterioare
se autoechilibrează). Pe contur, cunoscându-se forţele exterioare, condiţiile de
contur se exprimă în tensiuni. Astfel:
- pe latura AB  y  0   y   p,  yx  0;
- pe latura AC x  1,5a  şi pe latura BF x  1,5a  
 y
 x   p x   p( y )  1   p 0 ,  xy  0;
 a
- pe latura CD  y  a, x   1,5a;  0,5a    y  0,  yx   pt ;

1
CAPITOLUL 1

- pe latura EF  y  a, x  0,5a; 1,5a    y  0,  yx  pt ;

- pe latura GH  y  2a    y  3 p,  yx  0;
- pe latura DG x  0,5a şi pe latura EH
x  0,5a    x  0,  xy  0.
1.3.2.2. Se consideră un element structural plan, fixat pe conturul COAB şi
liber pe latura orizontală BC. Un corp rigid imprimă acestei laturi (BC) o
deplasare liniară (fig. 1.2). Să se scrie condiţiile pe conturul elementului.

Fig. 1. 2. Element structural plan

Rezolvare
Deoarece pe toate laturile elementului se cunosc deplasările, condiţiile pe
contur se vor exprima în deplasări:

- pe latura OC x  0  u  v  0;

- pe latura AB x  L  u  v  0;

- pe latura OA  y  0  u  v  0;

- pe latura CB  y  H   u  0, v  v( x), unde

2
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

2v0 x  L 2v ( L  x) L 
v( x)  pentru x  0,  şi v( x)  0 pentru x   , L  .
L  2 L 2 

1.3.2.3. Să se exprime condiţiile de contur pentru elementul structural plan din

figura 1.3, fixat pe laturile AB, OC şi încărcat pe latura BC cu o forţă verticală
distribuită liniar.

Fig. 1. 3. Element structural plan

Rezolvare
Pe laturile orizontale, cunoscându-se forţele exterioare, condiţiile se vor
exprima în tensiuni:

pe latura OA  y  0   y  0,  yx  0;

pe latura CB  y  H    y   p( x)  
px
,  yx  0.
L
Pe laturile verticale, fixate, condiţiile se exprimă în deplasări:

pe laturile OC x  0 , respectiv AB x  L  u  0, v  0.

1.3.2.4. Se consideră un baraj de greutate din beton, cu profil triunghiular,

având paramentul din amonte înclinat cu unghiul β (fig. 1.4). Să se exprime
condiţiile de contur în două ipoteze de încărcare:
ipoteza lac gol (fig. 1.4 a); b) ipoteza lac plin (fig. 1.4. b).

3
CAPITOLUL 1

Fig. 1. 4. Baraj de greutate din beton în 2 ipoteze de încărcare: a) ipoteza lac gol, b)
ipoteza lac plin

Rezolvare
Ipoteza lac gol
Pentru simplitate se alege originea sistemului de referinţă la coronamentul
barajului, axa Oy fiind dirijată în jos.

În această ipoteză de încărcare, barajul este acţionat de greutatea proprie,

materialul constitutiv având greutatea specifică γb.

Pe paramentul din amonte (OA), pentru x = 0, întrucât componentele încărcării

sunt nule  p x  0, p y  0, condiţiile de contur se scriu:  x  0,  xy  0.

Pe paramentul din aval (OC), de ecuaţie x  y  tan  , componentele încărcării

sunt p x  0, p y  Y   b  1 , iar cosinusurile directoare ale normalei la contur
se scriu:

   
l  cos n, x  cos  , m  cos n, y  sin 

Prin urmare, condiţiile de contur (1.1) devin:

4
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

p x   x l   yx m   x cos    yx sin   0
p y   xy l   y m   xy cos    y sin    b  1

Ipoteza lac plin

În această ipoteză de încărcare, asupra barajului acţionează atât greutatea
proprie, cât şi presiunea hidrostatică. Aceasta este normală pe paramentul
amonte şi variază liniar cu adâncimea, astfel că la o adâncime oarecare y,
componentele încărcării sunt:

p x  p( y )   a y, py  0

Condiţiile pe contur se scriu:

- pe marginea OA x  0   x   a y,  yx  0 ;

- pe marginea OC x  y  tan   , rămân valabile condiţiile de contur din

ipoteza lac gol.
Observaţie. Dacă terenul de fundare (în care este încastrat barajul) se
consideră rigid, pe talpa barajului se pot exprima condiţii de contur în deplasări
(în ambele ipoteze de încărcare):

- pe marginea AC  y  H   u  v  0 .

1.3.2.5. Să se exprime condiţiile de contur pentru elementele structurale

prezentate în figurile 1.5 a şi 1.5 b.

Fig. 1. 5. Elemente plane structurale

5
CAPITOLUL 1

Rezolvare
a) Pentru elementul din fig. 1.5. a, condiţiile de contur sunt mixte:
- în lungul laturilor elementului, cu excepţia punctelor de rezemare, condiţiile
de contur se exprimă în tensiuni;
- în punctele de rezemare se scriu condiţii punctuale de contur în deplasări.

Condiţii de contur în tensiuni:

- pe latura CD  y  h / 2   y   p,  yx  0 ;

- pe latura AB  y  h / 2 , cu excepţia punctelor A şi B   y  0,  yx  0

;

- pe latura AC x  0 , cu excepţia punctului A   x  0,  xy  0 ;

- pe latura BD x  l    x  0,  xy  0 .

Condiţii de contur punctuale:

în punctul A x  0, y  h / 2  u  v  0 ;

în punctul B x  l, y  h / 2  v  0 .

b) Pentru elementul din fig. 1.5 b, condiţiile de contur în tensiuni se scriu:

- pe latura CD  y  h / 2   y   p,  yx  0 ;

- pe latura AB  y  h / 2   y  0,  yx  0 ;

- pe latura AC x  0 , cu excepţia punctului O   x  0,  xy  0 ;

- pe latura BD x  l  , cu excepţia punctului E   x  0,  xy  0 .

În schimb, condiţiile de rezemare punctuale se modifică după cum urmează:

în punctul O x  0, y  0  u  v  0 ;

6
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

în punctul E x  l, y  0  v  0 .

Observaţii:

1) În teoria simplificată a barelor, cele două moduri de rezemare,

indicate în fig. 1.5 a şi 1.5 b, sunt echivalente din punct de vedere static.
Rezultatele nu sunt influenţate de faptul că punctele de rezemare sunt chiar pe
axa elementului (O şi E – fig. 1.5 b) sau pe faţa inferioară AB (fig. 1.5 a),
deoarece elementul structural este idealizat şi reprezentat prin axa sa.
2) În realitate, valorile tensiunilor, deformaţiilor şi deplasărilor sunt
influenţate sensibil de modul detaliat de rezemare. Astfel, în cazul din fig. 1.5
a, punctele de pe axa OE a elementului se pot deplasa liber, deplasările fiind
cunoscute în punctele A şi B de pe marginea inferioară. La elementul din fig.
1.5 b sunt cunoscute deplasările punctelor O şi E de pe axă, în timp ce
deplasările punctelor A şi B sunt libere.
3) Având în vedere că local, în zonele adiacente punctelor de rezemare,
se produc concentrări de tensiuni (perturbarea stării de tensiuni şi deformaţii,
conform principiului lui Saint-Venant), rezultă că acestea pot fi surprinse în
mod corect doar cu metodele teoriei elasticităţii, prin impunerea condiţiilor de
contur în mod detaliat.

7
CAPITOLUL 1

1.4.2. APLICAŢII
1.4.2.1. Să se determine deplasările şi tensiunile în punctul central al
diafragmei din figura a, ştiind că laturii BC i se imprimă o deplasare orizontală,
distribuită liniar în lungul ei (uB = u0, uC = 0). Condiţiile de rezemare pe
celelalte laturi sunt: AD şi OC – laturi fixe, AB – latură cu deplasări
împiedicate după direcţia y, punctele ei pot glisa pe orizontală după o lege
liniară uE = u0/2).

Rezolvare
Cunoscând deplasările pe contur, se recunoaşte cea de a doua problemă
fundamentală a elasticităţii. Rezolvarea se va face în deplasări (ec. 1.30), prin
integrare cu diferenţe finite. Considerând o reţea de discretizare cu un punct
interior (fig. b), în punctul 1, sistemul (1.30) se scrie:

u F  2u1  2u1  u E
 1     1   
0
2 0
 2
 2
42
 2v1  2v1  uB
2  1     1    0
 2
 2
42
sau, introducând datele iniţiale,

2 0,5u 0  2u1   1    2u1  0,5u 0   0

 4v1  1   2v1  1   0,25u 0  0

de unde rezultă

1,5  0,5 1 
u1  u 0 ; v1  0,125u 0
6  2 3 

În punctul 1 tensiunile vor fi:

E  u v  E  uF 0  E   0,5u 0  E
 x1           
41   2 
u0
1  2  x y 1 1    2
2
2  1    2 
2

8
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

E  v u  E  u  E
 y1        0   F    x1   u 0
1  2  y x 1 1   
2
2  41   2 

1.4.2.2. Să se determine deplasările şi tensiunile în punctul central al

diafragmei din figura a, ştiind că:

- laturii BC i se imprimă o deplasare orizontală, constantă, u0;

- latura AD admite o cedare orizontală, constantă, Δ0 (Δ0 < u0);

- pe laturile DC şi AB deplasările verticale sunt împiedicate, iar cele

orizontale sunt distribuite liniar în lungul laturilor
 u  0 
uE  uH  0 .
 2 

Date numerice: l = 1,2m, E = 2,1·106daN/cm2, μ = 0,3, u0 = 0,1cm, Δ0 =

0,03cm.

Rezolvare
Cu aceleaşi observaţii ca la problema precedentă, se scriu ecuaţiile (1.30) în
punctul 1:

u F  2u1  u G u H  2u1  u E
 1     1   
0
2 0
 2
 2
42
 2v  2v u  u A  (u D  u B )
2 2 1  1    2 1  1    C 0
  42
Deoarece uA = uD şi uB = uC, din ultima ecuaţie rezultă v1 = 0, ceea ce
înseamnă că punctele diafragmei se deplasează numai pe orizontală, observaţie
care era evidentă iniţial. Din prima ecuaţie se obţine:

u F  u G  0,5(1   )(u E  u H )  u 0   0  0,5(1   )(u 0   0 )

u1  
3  3 

În punctul 1 tensiunile vor fi:

9
CAPITOLUL 1

E  u v  E  u F  uG  E   u0   0 
 x1          
1  2  x y 1 1    2  1   2 
2
2 

E  v u  E u  uG E  u  0
 y1        F   x1   0
1  2  y x 1 1   2
2 1  2
2

Cu datele numerice ale problemei se obţin valorile:

 0,1  0,03  0,5(1  0,3)(0,1  0,03)

u1   0,1765cm;
3  0,3
2,1  10 6  0,1  0,03
 x1   1346,15daN / cm 2 ;  y1  0,3  1346,15  403,85daN / cm
1  0,3 2
120

Observaţii
1. Dacă latura AD ar fi fixă (Δ0 = 0), rezultă:

1  0,5(1   ) E u0 E u
u1  u 0 ;  x1   ;  y1    0,
3  1   2
2
1  2
2

sau, numeric:

1  0,5(1  0,3)
u1  0,1  0,05cm;
3  0,3
2,1  10 6 0,1
 x1    1923daN / cm ;  y1  0,3  1923  577daN / cm 2 .
1  0,3 2
120

Deplasările devin mai mici, iar tensiunile mai mari, ceea ce se justifică fizic.

2. Rezultatele numerice obţinute au un caracter orientativ, deoarece

reţeaua de discretizare conţine un singur punct interior. Pentru a obţine valori
mai exacte, este necesar să se repete calculul, folosind o reţea cu un număr mai
mare de puncte.

10
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

1.4.2.3. Să se determine deplasările şi tensiunile într-un punct din interiorul

elementului prezentat în figura a, ştiind că:
- laturii BC i se impune o deplasare orizontală liniară (uB = u0);

- laturii AB i se impune o deplasare verticală liniară (vB = v0);

- laturile AD şi DC sunt fixe.

Date numerice: l = 1m, E = 2,1·106 daN/cm2, μ = 0,3, u0 = 0,25cm, v0 = 0,1cm.

Rezolvare
Folosind reţeaua de discretizare din fig. b, ecuaţiile (1.30) se scriu:
- în nodul 1

u 2  2u1  2u1  u E  vF
2  (1   )  (1   )
0
 2
 2
42
 2v1  v E v  2v u
2  (1   ) 2 2 1  (1   ) 2F  0
 2
 4

- în nodul 2

u G  2u 2  u1  2u 2  u F vE  vB
2  (1   )  (1   )
0
 2
 2
42
 2v 2  v F v  2v 2  vG u u
2  (1   ) 1  (1   ) E 2 B  0
 2
 2
4
Condiţiile pe contur se exprimă în deplasări, după cum urmează:

u0 u 2u v
u B  u0 , uG   , u E   0 , u F   0 , vB  v0 , vE  0 ,
2 3 3 3
2v0 v
vF  , vG  0
3 2

Înlocuind în sistemul de ecuaţii, după efectuarea unor calcule se ajunge la:

 12(3   )u1  12u 2  2(1   )u0  (1   )v0

 12(3   )v1  6(1   )v2  (1   )u0  4v0

11
CAPITOLUL 1

12u1  12(3   )u 2  2(5  2 )u 0  (1   )v0

6(1   )v1  12(3   )v2  (1   )u 0  (11  3 )v0

Sistemul obţinut se poate reduce la două sisteme de două ecuaţii, cu

necunoscutele decuplate. Rezolvând sistemul format din prima şi a treia
ecuaţie, se obţin deplasările u:

2(8  6   2 )u 0  (1   )( 4   )v0
u1  
12[(3   ) 2  1]

4(8  6   2 )u 0  (1   )( 4   )v0
u2  
12[(3   ) 2  1]

Din celelalte două ecuaţii rezultă deplasările v:

(1   )(7  3 )u 0  (35  22  3 2 )v0

v1 
6[4(3   ) 2  (1   ) 2 ]

(1   )(7  3 )u 0  2(35  22  3 2 )v0

v2 
6[4(3   ) 2  (1   ) 2 ]

Tensiunile în nodul 1 se scriu:

E  u v  E  u2  0 0  vE 
 x1         
1  2  x y 1 1    2
2
2 

E  v u  E  0  vE u 0
 y1         2 
1  2  y x 1 1   2  2 2 

E  u v  E  0  u E v2  0 
 xy1        
2(1   )  y x 1 2(1   )  2 2 

După înlocuirea deplasărilor în expresiile tensiunilor rezultă:

E  4  35  25 2  4 3 
 x1    0
u  v0 
3l (1   2 )  4(8  6   2 ) 
12
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

E  32  20  7  2   3 
 y1    
3l (1   2 ) 
u v0 
4(8  6   2 )
0


E  77  40  3 2 
 xy1   u 0  v0 
6l (1   )  2(35  22  3 )
2


Cu valorile numerice ale problemei se obţin următoarele deplasări şi tensiuni:

u1  0,048cm; u

1.4.2.4. Se consideră grinda din figura X raportată la sistemul de referinţă dat şi

având lungimea l, înălţimea h şi grosimea unitară.

Fig. 1. 6.
Să se arate că soluţiile elementare (date de rezistenţa materialelor) verifică
prima ecuaţie de echilibru a elasticităţii plane. Folosind a doua ecuaţie
diferenţială de echilibru şi condiţiile pe contur, să se determine σy.

Rezolvare
În rezistenţa materialelor tensiunile normale σx se calculează cu relaţia lui
Navier, iar tensiunile tangenţiale cu formula lui Juravski; tensiunile σy se
negliejază.

13
CAPITOLUL 1

𝑀𝑧 (𝑥) 𝑉𝑦 (𝑥) ∙ 𝑆𝑧 (𝑦)

𝜎𝑥 = ∙ 𝑦 ; 𝜎𝑦 = 0 ; 𝜏𝑥𝑦 =
𝐼𝑧 𝑏(𝑦) ∙ 𝐼𝑧

𝑞𝑙 𝑙 𝑙 1 𝑙 𝑞𝑙 2 𝑞𝑙𝑥 𝑞𝑙 2 𝑞𝑙𝑥 𝑞𝑥 2
𝑀𝑧 (𝑥) = ( + 𝑥) − 𝑞 ( + 𝑥) ( + 𝑥) = + − − −
2 2 2 2 2 2 2 8 2 2
𝑞𝑙 2 𝑞𝑥 2 𝑞 𝑙2 1 ∙ ℎ3
𝑀𝑧 (𝑥) = − = − (𝑥 2 − ) ; 𝐼𝑧 = ;
8 2 2 4 12

𝑞 𝑙2
− 2 (𝑥 2 − 4 ) 6𝑞 2 𝑙 2
𝜎𝑥 = 𝑦=− (𝑥 − ) 𝑦
ℎ3 ℎ3 4
12
𝑞𝑙 𝑙 𝑞𝑙 𝑞𝑙 1 ℎ2
𝑉𝑦 (𝑥) = − 𝑞 ( + 𝑥) = − − 𝑞𝑥 = −𝑞𝑥 ; 𝑆𝑧 (𝑦) = ( − 𝑦 2 ) ;
2 2 2 2 2 4

1 ℎ2
−𝑞𝑥 ∙ 2 ( 4 − 𝑦 2 ) 6𝑞𝑥 ℎ2
𝜏𝑥𝑦 = =− ( − 𝑦 2)
1 ∙ ℎ3 ℎ3 4
1 ∙ 12

Prima ecuaţie de echilibru a teoriei elasticităţii (neglijând forţele masice) este:

𝜕𝜎𝑥 𝜕𝜏𝑦𝑥
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦
6𝑞𝑦 6𝑞𝑥
− 3
2𝑥 − 3 (−2𝑦) = 0 se verifică
ℎ ℎ
Din a doua ecuaţie de echilibru se determină σy.

𝜕𝜏𝑥𝑦 𝜕𝜎𝑦 𝜕𝜎𝑦 𝜕𝜏𝑥𝑦 6𝑞 ℎ2

+ =0 ⟹ =− = 3 ( − 𝑦2)
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦 𝜕𝑥 ℎ 4

𝜕𝜏𝑥𝑦 6𝑞 ℎ2
𝜎𝑦 = ∫ (− ) 𝑑𝑦 + 𝐶(𝑥) = ∫ 3 ( − 𝑦 2 ) 𝑑𝑦 + 𝐶(𝑥) =
𝜕𝑥 ℎ 4

6𝑞ℎ2 6𝑞𝑦 3 3𝑞𝑦 2𝑞𝑦 3

𝑦 − + 𝐶(𝑥) ⟹ 𝜎𝑦 = − 3 + 𝐶(𝑥)
4ℎ3 3ℎ3 2ℎ ℎ

14
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Constanta de integrare se determină din condiţii pe contur şi anume pe faţa

inferioară la y=h/2, σy=0:

3𝑞 ℎ 2𝑞 ℎ3 3𝑞 𝑞 𝑞
− 3 + 𝐶(𝑥) = 0 ⟹ 𝐶(𝑥) = − + =−
2ℎ 2 ℎ 8 4 4 2
ℎ
⟹ 𝜎𝑦 = −𝑞 𝑦=−
3 3
2
3𝑞𝑦 2𝑞𝑦 𝑞 2𝑦 3𝑦 1 𝑞
𝜎𝑦 = − 3 − = −𝑞 ( 3 − + ) 𝑦 = 0 ⟹ 𝜎𝑦 = −
2ℎ ℎ 2 ℎ 2ℎ 2 2
ℎ
{ 𝑦 = 2 ⟹ 𝜎𝑦 = 0
1.4.2.5. Se consideră grinda din figura X raportată la sistemul de referinţă dat şi
având lungimea l, înălţimea h şi grosimea unitară.

Fig. 1. 7.
Să se arate că soluţiile elementare (date de rezistenţa materialelor) verifică
prima ecuaţie de echilibru a elasticităţii plane. Folosind a doua ecuaţie
diferenţială de echilibru şi condiţiile pe contur, să se determine σy.

Rezolvare
În rezistenţa materialelor tensiunile normale σx se calculează cu relaţia lui
Navier, iar tensiunile tangenţiale cu formula lui Juravski; tensiunile σy se
negliejază.

15
CAPITOLUL 1

𝑀𝑧 (𝑥) 𝑉𝑦 (𝑥) ∙ 𝑆𝑧 (𝑦)

𝜎𝑥 = ∙ 𝑦 ; 𝜎𝑦 = 0 ; 𝜏𝑥𝑦 =
𝐼𝑧 𝑏(𝑦) ∙ 𝐼𝑧
1 1 𝑞𝑥 𝑥 𝑥
𝑀𝑧 (𝑥) = − 𝑞𝑥 𝑥 𝑥 ; = ⟹ 𝑞𝑥 = 𝑞
2 3 𝑞 𝑙 𝑙

1 𝑥1 2 𝑞𝑥 3
𝑀𝑧 (𝑥) = − 𝑞 𝑥 =−
2 𝑙3 6𝑙
1 𝑞𝑥 2
𝑉𝑦 (𝑥) = − 𝑞𝑥 𝑥 = −
2 2𝑙
𝑞𝑥 3
𝑀𝑧 (𝑥) − 2𝑞𝑥 3
𝜎𝑥 = ∙𝑦 = 6𝑙 𝑦=− 3 𝑦
𝐼𝑧 ℎ3 ℎ 𝑙
1 ∙ 12

𝑞𝑥 2 1 ℎ2
𝑉𝑦 (𝑥) ∙ 𝑆𝑧 (𝑦) − ( − 𝑦2) 3𝑞𝑥 2 ℎ2
2𝑙 2 4
𝜏𝑥𝑦 = = = − 3 ( − 𝑦2)
𝑏(𝑦) ∙ 𝐼𝑧 1 ∙ ℎ3 𝑙ℎ 4
1 ∙ 12

𝜕𝜎𝑥 𝜕𝜏𝑦𝑥
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦

𝜕𝜎𝑥 6𝑞𝑥 2 𝜕𝜏𝑦𝑥 6𝑞𝑥 2 𝑦 6𝑞𝑥 2 6𝑞𝑥 2 𝑦

= − 3 𝑦; = ⟹ − 3 𝑦+ = 0 se verifică
𝜕𝑥 ℎ 𝑙 𝜕𝑦 𝑙ℎ3 ℎ 𝑙 𝑙ℎ3
𝜕𝜏𝑥𝑦 𝜕𝜎𝑦 𝜕𝜎𝑦 𝜕𝜏𝑥𝑦 6𝑞𝑥 ℎ2
+ =0 ⟹ =− = 3 ( − 𝑦2)
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝑙ℎ 4

6𝑞𝑥 ℎ2 2
6𝑞𝑥ℎ2 6𝑞𝑥 ℎ3
𝜎𝑦 = ∫ [ 3 ( − 𝑦 )] 𝑑𝑦 + 𝐶(𝑥) = 𝑦− 3 + 𝐶(𝑥)
𝑙ℎ 4 4𝑙ℎ3 𝑙ℎ 3

3𝑞𝑥𝑦 2𝑞𝑥𝑦 3
𝜎𝑦 = − + 𝐶(𝑥)
2𝑙ℎ 𝑙ℎ3
Pentru y=h/2, σy=0:

3𝑞𝑥 ℎ 2𝑞𝑥 ℎ3 𝑞𝑥
− 3 + 𝐶(𝑥) = 0 ⟹ 𝐶(𝑥) = −
2𝑙ℎ 2 𝑙ℎ 8 2𝑙

16
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

ℎ 𝑞𝑥
𝑦=−
⟹ 𝜎𝑦 = −
2 𝑙
𝑞𝑥 4𝑦 3 3𝑦 𝑞𝑥
𝜎𝑦 = − (1 + 3 − ) 𝑦 = 0 ⟹ 𝜎𝑦 = −
2𝑙 ℎ ℎ 2𝑙
ℎ
{ 𝑦 = 2 ⟹ 𝜎𝑦 = 0
1.4.2.6. Fie o grindă de lungime l, înălţime h şi lăţime unitară acţionată la
capete de forţe distribuite triunghiular, care se reduc la cupluri (încovoiere
pură). Să se determine funcţia de tensiune folosind interpretarea mecanică.

Fig. 1. 8.

Interpretarea mecanică a funcţiei de tensiune conduce la concluzia că

potenţialul F(x,y) într-un punct, reprezintă momentul tuturor forţelor exterioare
şi interioare de-a lungul unei linii între o origine arbitrară şi punctul faţă de
care se face momentul.
Se alege originea pe frontiera elementului (în axa de simetrie y) în punctul A,
se parcurge frontiera în sens antiorar până în B, apoi se face o secţiune
incompletă până în C. Pe secţiunea BC apar tensiuni normale σx, care la
solicitarea de încovoiere pură se calculează cu relaţia lui Navier astfel:

17
CAPITOLUL 1

𝑀 𝑀 ℎ 6𝑀
𝜎𝑥𝐵 = 𝜎𝑥 𝑚𝑎𝑥 = ∙ 𝑦𝑚𝑎𝑥 = 3 ∙ = 2
𝐼𝑧 1∙ℎ 2 ℎ
12
𝑀 12𝑀
𝜎𝑥𝐶 = ∙ 𝑦𝐶 = 3 𝑦
𝐼𝑧 ℎ
Funcţia de tensiune F(x,y) în punctul C(x,y) este egală cu momentul tensiunilor
de pe secţiunea BC faţă de punctul C:
ℎ 1 ℎ 1 ℎ
𝐹 𝐶 (𝑥, 𝑦) = 𝑀𝐶 = 𝜎𝑥𝐶 ( − 𝑦) ∙ 1 ∙ ( − 𝑦) + (𝜎𝑥𝐵 − 𝜎𝑥𝐶 ) ∙ ( − 𝑦) ∙ 1
2 2 2 2 2
2 2 2
2 ℎ 6𝑀𝑦 ℎ 6𝑀 2𝑦 ℎ 6𝑀 ℎ
∙ ( − 𝑦) = 3 ( − 𝑦) + 2 (1 − ) ( − 𝑦) = 2 ( − 𝑦) ∙
3 2 ℎ 2 3ℎ ℎ 2 ℎ 2
2
𝑦 1 2𝑦 6𝑀 ℎ 𝑦
( + − ) = 2 ( − 𝑦) ( + 1)
ℎ 3 3ℎ 3ℎ 2 ℎ

𝐶 (𝑥,
2𝑀 𝑦 3 3ℎ𝑦 ℎ2
𝐹 𝑦) = 2 ( − + )
ℎ ℎ 4 4

Soluţia este riguros valabilă dacă M provine din sarcini distribuite liniar pe
contur.
𝜕2 𝐹 𝜕2 𝐹 𝜕2 𝐹 12𝑀
Ca verificare: 𝜎𝑦 = = 0; 𝜏𝑥𝑦 = − ; 𝜎𝑥 = = 𝑦
𝜕𝑥 2 𝜕𝑥𝜕𝑦 𝜕𝑦 2 ℎ3

1. Se consideră polinomul

𝑎𝑦 2 𝑏𝑦 3
𝐹(𝑥, 𝑦) = + + 𝑐𝑥𝑦
2 6

Se cere:
a) Să se verifice dacă este funcţie de tensiune;

b) Să se determine expresiile tensiunilor;

18
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

c) Să se deseneze variaţiile tensiunilor pe secţiuni caracteristice

considerând elementul plan din figură;

Fig. 1. 9.

d) Din condiţiile la limită să se determine încărcările pe contur;

e) Să se determine semnificaţiile constantelor a, b, c.

Rezolvare
Se foloseşte rezolvarea în tensiuni, ceea ce revine la rezolvarea sistemului de
ecuaţii (s-au neglijat forţele masice):
𝜕𝜎𝑥 𝜕𝜏𝑦𝑥
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜕𝜏𝑥𝑦 𝜕𝜎𝑦 (1)
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦
{∇2 (𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 ) = 0
O soluţie a acestui sistem a fost dată de Airy, care a propus folosirea unei
funcţii de tensiuni F(x,y), care poate fi polinom algebric, funcţie ortogonală,
trigonometrică, hiperbolică, exponenţială, logaritmică.
a) Pentru ca un polinom algebric să fie funcţie de tensiune el trebuie să fie
funcţie biarmonică, adică să satisfacă ecuaţia:

𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹
∇2 ∇2 F(x, y) = 0 ⟹ + 2 + =0 (2)
𝜕𝑥 4 𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 4

19
CAPITOLUL 1

𝜕𝐹 𝜕 2𝐹 𝜕 3𝐹 𝜕 4𝐹
= 𝑐𝑦; = 0; = = 0;
𝜕𝑥 𝜕𝑥 2 𝜕𝑥 3 𝜕𝑥 4
𝜕𝐹 𝑏𝑦 2 𝜕 2𝐹 𝜕 3𝐹 𝜕 4𝐹
= 𝑎𝑦 + + 𝑐𝑥; = 𝑎 + 𝑏𝑦; = 𝑏; = 0;
𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 3 𝜕𝑦 4

𝜕 2𝐹 𝜕 4𝐹
= 𝑐; = 0;
𝜕𝑥𝜕𝑦 𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2
Ecuaţia (2) este identic satisfăcută deci polinomul dat este funcţie biarmonică.
b) Funcţia biarmonică F(x,y) generează tensiunile:

𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹
𝜎𝑥 = = 𝑎 + 𝑏𝑦; 𝜎𝑦 = 2 = 0; 𝜏𝑥𝑦 = − = −𝑐 (3)
𝜕𝑦 2 𝜕𝑥 𝜕𝑥𝜕𝑦
c) Distribuţiile tensiunilor

Fig. 1. 10. Distribuţia tensiunilor

d) Încărcările pe contur se determină din condiţiile la limită din elasticitatea

plană:

𝑝𝑥 = 𝜎𝑥 𝑙 + 𝜏𝑥𝑦 𝑚 = (𝑎 + 𝑏𝑦)𝑙 − 𝑐𝑚
{ (4)
𝑝𝑦 = 𝜏𝑦𝑥 𝑙 + 𝜎𝑦 𝑚 = −𝑐𝑙

- pe latura superioară (y=+h/2)

20
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

ℎ
̂𝑥) = cos 90° = 0
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝𝑥 = (𝑎 + 𝑏 ∙ ) ∙ 0 − 𝑐 ∙ 1 = −𝑐
{ ⟹ { 2
𝑚 = cos(𝑛̅, ̂𝑦) = cos 0° = 1
𝑝𝑦 = −𝑐 ∙ 0 = 0

- pe latura inferioară (y=-h/2)

̂𝑥) = cos 270° = 0
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝𝑥 = +𝑐
{ ⟹ {𝑝 = 0
̂𝑦) = cos 180 = −1
𝑚 = cos(𝑛̅, ° 𝑦

- pe latura y=+L/2
̂𝑥) = cos 0° = 1
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝 = (𝑎 + 𝑏𝑦) ∙ 1 − 𝑐 ∙ 0 = 𝑎 + 𝑏𝑦
{ ⟹ { 𝑥
̂𝑦) = cos 270 = 0
𝑚 = cos(𝑛̅, ° 𝑝𝑦 = −𝑐𝑙 = −𝑐

- pe latura y=-L/2
̂𝑥) = cos 180° = −1
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝𝑥 = (𝑎 + 𝑏𝑦)(−1) − 𝑐 ∙ 0 = −𝑎 − 𝑏𝑦
{ ⟹ {
𝑚 = cos(𝑛̅,̂𝑦) = cos 90° = 0 𝑝𝑦 = −𝑐𝑙 = +𝑐

Fig. 1. 11. Încărcările pe contur

21
CAPITOLUL 1

e) Solicitarea elementului plan din figură este întindere în direcţia x şi

încovoiere cu forfecare. Înlocuind încărcările distribuite pe contur cu
rezultatele lor globale avem:

Fig. 1. 12. Rezultantele globale ale încărcărilor distribuite

- la întindere excentrică pe direcţia axei x

𝑁 𝑀𝑧 1 ∙ ℎ3
𝜎𝑥 = 𝜎𝑥𝑁 + 𝜎𝑥𝑀 = + 𝑦; 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝐴𝑥 = 1 ∙ ℎ ş𝑖 𝐼𝑧 =
𝐴𝑥 𝐼𝑧 12

Comparând cu expresia 𝜎𝑥 = 𝑎 + 𝑏𝑦 rezultă:

𝑁 𝑁 𝑀𝑧 12𝑀𝑧
𝑎= = ; 𝑏= =
𝐴𝑥 ℎ 𝐼𝑧 ℎ3

- la forfecare, dacă 𝜏 = constant rezultă:

𝑉𝑦 𝑉𝑦 𝑉𝑥 𝑉𝑥
𝜏𝑥𝑦 = = 𝑠𝑎𝑢 𝜏𝑥𝑦 = = ⟺ 𝜏𝑥𝑦 = −𝑐
𝐴𝑥 1 ∙ ℎ 𝐴𝑦 1 ∙ 𝐿
𝑉𝑦 𝑉𝑦 𝑉𝑥 𝑉𝑥
⟹ 𝑐=− =− 𝑠𝑎𝑢 𝑐 = − =−
𝐴𝑥 ℎ 𝐴𝑦 𝐿

22
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

2. Se consideră polinomul

𝑎𝑥 2 𝑐𝑦 3
𝐹(𝑥, 𝑦) = + 𝑏𝑥𝑦 +
2 6

Se cere:
f) Să se verifice dacă este funcţie de tensiune;

g) Să se determine expresiile tensiunilor;

h) Să se deseneze variaţiile tensiunilor pe secţiuni caracteristice
considerând elementul plan din figură;

Fig. 1. 13.

i) Din condiţiile la limită să se determine încărcările pe contur;

j) Să se determine semnificaţiile constantelor a, b, c.

Rezolvare
Se foloseşte rezolvarea în tensiuni, ceea ce revine la rezolvarea sistemului de
ecuaţii (s-au neglijat forţele masice):
𝜕𝜎𝑥 𝜕𝜏𝑦𝑥
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜕𝜏𝑥𝑦 𝜕𝜎𝑦 (1)
+ =0
𝜕𝑥 𝜕𝑦
{∇2 (𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 ) = 0

23
CAPITOLUL 1

O soluţie a acestui sistem a fost dată de Airy, care a propus folosirea unei
funcţii de tensiuni F(x,y), care poate fi polinom algebric, funcţie ortogonală,
trigonometrică, hiperbolică, exponenţială, logaritmică.

a) Pentru ca un polinom algebric să fie funcţie de tensiune el trebuie să fie

funcţie biarmonică, adică să satisfacă ecuaţia:

𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹
∇2 ∇2 F(x, y) = 0 ⟹ + 2 + =0 (2)
𝜕𝑥 4 𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 4

𝜕𝐹 𝜕 2𝐹 𝜕 3𝐹 𝜕 4𝐹
= 𝑎𝑥 + 𝑏𝑦; = 𝑎; = = 0;
𝜕𝑥 𝜕𝑥 2 𝜕𝑥 3 𝜕𝑥 4
𝜕𝐹 𝑐𝑦 2 𝜕 2 𝐹 𝜕 3𝐹 𝜕 4𝐹
= 𝑏𝑥 + ; = 𝑐𝑦; = 𝑐; = 0;
𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 3 𝜕𝑦 4

𝜕 4𝐹
= 0;
𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2
Ecuaţia (2) este identic satisfăcută deci polinomul dat este funcţie biarmonică.

b) Funcţia biarmonică F(x,y) generează tensiunile:

𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹
𝜎𝑥 = = 𝑐𝑦; 𝜎𝑦 = = 𝑎; 𝜏 𝑥𝑦 = − = −𝑏 (3)
𝜕𝑦 2 𝜕𝑥 2 𝜕𝑥𝜕𝑦
c) Distribuţiile tensiunilor

Fig. 1. 14. Distribuţia tensiunilor

24
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

d) Încărcările pe contur se determină din condiţiile la limită din elasticitatea

plană:
𝑝𝑛𝑥 = 𝜎𝑥 𝑙 + 𝜏𝑥𝑦 𝑚 = 𝑐𝑦𝑙 − 𝑏𝑚
{ (4)
𝑝𝑛𝑦 = 𝜏𝑦𝑥 𝑙 + 𝜎𝑦 𝑚 = −𝑏𝑙 + 𝑎𝑚

- pe latura superioară (y=+h/2)

̂𝑥) = cos 90° = 0
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝 = −𝑏
{ ⟹ {𝑝𝑛𝑥 = 𝑎
𝑚 = cos(𝑛̅, ̂𝑦) = cos 0 = 1
° 𝑛𝑦

- pe latura inferioară (y=-h/2)

̂𝑥) = cos 270° = 0
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝 = +𝑏
{ ⟹ {𝑝𝑥 = −𝑎
̂𝑦) = cos 180 = −1
𝑚 = cos(𝑛̅, ° 𝑦

- pe latura y=+L/2
ℎ 𝑐ℎ
𝑦= ⟹ 𝑝𝑛𝑥 =
̂𝑥) = cos 0° = 1
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝𝑛𝑥 = 𝑐𝑦 { 2 2
{ ⟹ ℎ 𝑐ℎ
̂𝑦) = cos 270° = 0
𝑚 = cos(𝑛̅, 𝑦 = − ⟹ 𝑝𝑛𝑥 = −
2 2
{𝑝𝑛𝑦 = −𝑏

- pe latura y=-L/2
ℎ 𝑐ℎ
𝑦=
⟹ 𝑝𝑛𝑥 = −
̂𝑥) = cos 180° = −1
𝑙 = cos(𝑛̅, 𝑝𝑛𝑥 = −𝑐𝑦 { 2 2
{ ⟹ ℎ 𝑐ℎ
𝑚 = cos(𝑛̅,̂𝑦) = cos 90° = 0 𝑦 = − ⟹ 𝑝𝑛𝑥 =
2 2
{ 𝑝𝑛𝑦 = 𝑏

25
CAPITOLUL 1

Fig. 1. 15. Încărcările pe contur

e) Solicitarea elementului plan din figură este întindere în direcţia x şi

încovoiere cu forfecare. Înlocuind încărcările distribuite pe contur cu
rezultatele lor globale avem:

Fig. 1. 16. Rezultantele globale ale încărcărilor distribuite

- la întindere centrică pe direcţia axei y

𝑁𝑦
𝜎𝑦 = ; 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝐴𝑦 = 1 ∙ 𝐿
𝐴𝑦

Comparând cu expresia 𝜎𝑦 = 𝑎 rezultă:

26
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

𝑁𝑦 𝑁
𝑎= =
𝐴𝑦 𝐿

- încovoiere în jurul axei z:

𝑀𝑧 𝑀𝑧 12𝑀𝑧 1 ∙ ℎ3
𝜎𝑥 = 𝑦 = 𝑐𝑦 ⟹ 𝑐 = = ; 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝐼𝑧 =
𝐼𝑧 𝐼𝑧 ℎ3 12
- la forfecare, dacă 𝜏 = constant rezultă:
𝑉𝑦 𝑉𝑦 𝑉𝑥 𝑉𝑥
𝜏𝑥𝑦 = = 𝑠𝑎𝑢 𝜏𝑥𝑦 = = ⟺ 𝜏𝑥𝑦 = −𝑏
𝐴𝑥 1 ∙ ℎ 𝐴𝑦 1 ∙ 𝐿
𝑉𝑦 𝑉𝑦 𝑉𝑥 𝑉𝑥
⟹ 𝑏=− =− 𝑠𝑎𝑢 𝑏 = − =−
𝐴𝑥 ℎ 𝐴𝑦 𝐿

2. Se consideră grinda perete cu dimensiunile, rezemările şi încărcările din

figură.

Fig. 1. 17. Grindă perete

Se cer:

a) valorile tensiunilor 𝜎𝑥 , 𝜎𝑦 , 𝜏𝑥𝑦 în nodurile reţelei şi distribuţia lor în

secţiunile carecteristice;

27
CAPITOLUL 1

b) verificarea echilibrului grinzii perete în secţiunile caracteristice;

c) tensiunile principale şi direcţiile lor în nodurile reţelei (se vor figura şi

pe desen);

d) deformaţiile specifice în aceleaşi puncte.

Date numerice: p=100 daN/m, a=2 m, b=0.2 m.

Rezolvare
a)

i. Calcului reacţiunilor distribuite

𝑝𝐿 𝑝6𝑎
∑ 𝑌𝑖 = 0 ⟹ 2𝑝′ 𝑎 − 𝑝𝐿 = 0 ⟹ 𝑝′ = = = 3𝑝 = 300𝑑𝑎𝑁/𝑚
2𝑎 2𝑎
ii. Trasarea şi numerotarea nodurilor reţelei de diferenţe finite pe suprafaţa
grinzii perete cu folosirea avantajelor simetriei.

Fig. 1. 18. Trasarea şi numerotarea nodurilor reţelei de diferenţe finite

Pasul reţelei ortogonale se alege în ambele direcţii (dacă este posibil)

Δ𝑥 = Δ𝑦 = Δ = a

28
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

iii. Transcrierea în diferenţe finite în nodurile interioare ale reţelei (1, 2, 3)

a ecuaţiei de continuitate

𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹 𝜕 4𝐹
∇2 ∇2 F(x, y) = 0 ⟹ + 2 + =0 (1)
𝜕𝑥 4 𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑦 4

Folosind operatorii de transcriere în diferenţe finite centrale a derivatelor

parţiale de ordinul 4 din ecuaţia (1) se ajunge la operatorul:

Fig. 1. 19. Operatorul de transcriere în diferenţe finite centrale a derivatelor parţiale de

ordinul 4

Aplicând operatorul într-un nod generic (i, j) al unei reţele pătrate cu pasul Δ se
obţine:

29
CAPITOLUL 1

Fig. 1. 20

(i, j) 20Fi,j − 8(Fi,j+1 + Fi,j−1 + Fi−1,j + Fi+1,j ) + 2(Fi+1,j−1 + Fi−1,j−1 +

Fi−1,j+1 + Fi+1,j+1 ) + Fi+2,j + Fi,j−2 + Fi−2,j + Fi,j+2 = 0

În cazul dat vom obţine:

nodul 1: 20F1 − 8(F2 + F6 + F8 + F10 ) + 2(F5 + F7 + F9 + F11 ) + F3 +

F15 + F18 + F21 = 0

nodul 2: 20F2 − 8(F3 + F5 + F1 + F11 ) + 2(F4 + F6 + F10 + F12 ) + F2 +

F14 + F8 + F22 = 0

nodul 3: 20F3 − 8(F2 + F4 + F2 + F12 ) + 2(F5 + F5 + F11 + F11 ) + F1 +

F13 + F1 + F23 = 0
În ecuaţiile algebrice obţinute apar şi valori ale funcţiei de tensiune de pe
conturul şi din afara grinzii perete. Aceste necunoscute suplimentare pot fi
scrise funcţie de necunoscutele F1, F2 şi F3 folosind exprimarea condiţiilor pe
contur prin interpretarea mecanică a funcţiei de tensiune. În acest sens se
foloseşte aşa numita analogie de cadru, înlocuind conturul grinzii perete cu un
cadru cu bare de rigiditate constantă, având aceleaşi rezemări şi încărcări ca
grinda perete. Cadrul înlocuitor se consideră secţionat, deci este static
determinat.
30
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

iv. Exprimarea condiţiilor pe contur folosind analogia de cadru

𝜕𝐹
Fcontur = Mcadru ; ( ) = Ncadru (2)
𝜕𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑢𝑟

Pentru obţinerea unor diagrame cât mai simple, cadrul se va secţiona în axa de
simetrie (jos sau sus).

Fig. 1. 21. Analogia de cadru

N12−9 = 0; N9−7 = −3pa; N7−4 = 0

Fig. 1. 22. Diagrama de forţă axială

M12 = M11 = M10 = 0;

a
M9 = −3pa = −1.5pa2 = −600 daNm = M8 = M7
2
a a
M6 = 3pa − pa = pa2 = 400 daNm
2 2
M5 = 3pa ∙ 1.5a − 2pa ∙ a = 2.5pa2 = 1000 daNm

31
CAPITOLUL 1

M4 = 3pa ∙ 2.5a − 3pa ∙ 1.5a = 3pa2 = 1200 daNm

Fig. 1. 23. Diagrama de moment încovoietor

Folosind diagrama M rezultă:

F4 = M4 = 1200; F5 = M5 = 1000; F6 = M6 = 400; F7 = M7 = −600;

F8 = M8 = −600; F9 = M9 = −600; F10 = M10 = 0; F11 = M11 = 0;

F12 = M12 = 0.
Transcriind în diferenţe finite a doua condiţie pe contur se obţine:
𝜕𝐹 Fext − Fint
( ) = = Ncadru ⟹ Fext = Fint + 2∆ ∙ Ncadru
𝜕𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑢𝑟 2∆
Întrucât pe barele 7 – 4 şi 9 - 12 Ncadru = 0 ⟹ Fext = Fint

F13 = F3 ; F14 = F2 ; F15 = F1 ; F16 = F8 = F20 ;

F21 = F1 ; F22 = F2 ; F23 = F3 ;

F17 = F6 + 2 ∙ 2 ∙ N7 = 400 + 4(−600) = −2000;

F18 = F1 + 2 ∙ 2 ∙ N8 = F1 + 4(−600) = −2400;

F19 = F10 + 2 ∙ 2 ∙ N9 = 0 + 4(−600) = −2400.

Se înlocuiesc aceste valori în sistemul de ecuaţii algebrice:

32
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

nodul 1: 20F1 − 8F2 − 8 ∙ 400 − 8 ∙ (−600) − 8 ∙ 0 + 2 ∙ 1000 + 2 ∙

(−600) + 2 ∙ 0 + F3 + F1 + F1 − 2400 + F1 = 0

nodul 2: 20F2 − 8F3 − 8 ∙ 1000 − 8F1 − 8 ∙ 0 + 2 ∙ 1200 + 2 ∙ 400 + 2 ∙ 0 +

2 ∙ 0 + F2 + F2 − 600 + F2 = 0

nodul 3: 20F3 − 8F2 − 8 ∙ 1200 − 8F2 − 8 ∙ 0 + 2 ∙ 2 ∙ 1000 + 2 ∙ 2 ∙ 0 +

+F1 + F3 + F1 + F3 = 0
23F1 − 8F2 + F3 = 1200
{−8F1 + 23F2 − 8F3 = 5400
2F1 − 16F2 + 22F3 = 5600
23 −8 1
D = |−8 23 −8| = 7496;
2 −16 22
1200 −8 1
D1 = |5400 23 −8| = 1547200;
5600 −16 22
23 1200 1
D2 = |−8 5400 −8| = 3899200;
2 5600 22
23 −8 1200
D3 = |−8 23 5400| = 4603200;
2 −16 5600
D1
F1 = = 206.4;
D

D2
F2 = = 520.17;
D

D3
F3 = = 614.09.
D

33
CAPITOLUL 1

v. Calculul tensiunilor pe o grosime unitară (b=1 m)

𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹 𝜕 2𝐹
𝜎𝑥 = ; 𝜎 = ; 𝜏 = −
𝜕𝑦 2 𝑦 𝜕𝑥 2 𝑥𝑦 𝜕𝑥𝜕𝑦
Nodul 1:
F6 − 2F1 + F10 400 − 2 ∙ 206.4 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = 2
= 2
= −3.2 2
∆ 2 𝑚
F8 − 2F1 + F2 −600 − 2 ∙ 206.4 + 520.17 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −123.16 2
∆ 2 𝑚
F5 − F7 + F9 − F11 1000 − (−600) − 600 𝑑𝑎𝑁
{ 𝜏 𝑥𝑦 = − = − = −62.5
4∆2 22 𝑚2
Nodul 2:
F5 − 2F2 + F11 1000 − 2 ∙ 520.17 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = 2
= 2
= −10.085 2
∆ 2 𝑚
F1 − 2F2 + F3 206.4 − 2 ∙ 520.17 + 614.09 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = = = −54.96
∆2 22 𝑚2
F4 − F6 + F10 − F12 1200 − 400 𝑑𝑎𝑁
{ 𝜏𝑥𝑦 = − 4∆ 2
=−
4∙22
= −50 2
𝑚
Nodul 3:
F4 − 2F3 + F12 1200 − 2 ∙ 614.09 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = 2
= 2
= −7.045 2
∆ 2 𝑚
F2 − 2F3 + F2 2 ∙ (520.17 − 614.09) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = = = −46.96
∆2 22 𝑚2
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 4:
F13 − 2F4 + F3 2 ∙ (614.09 − 1200) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = 2
= 2
= −292.955 2
∆ 2 𝑚
2 ∙ (F2 − F4 ) 2 ∙ (1000 − 1200) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = = = −100 2 = −𝑝
∆2 22 𝑚
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0

34
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Nodul 5:
F14 − 2F5 + F2 2 ∙ (520.17 − 1000) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = = = −239.915
∆2 22 𝑚2
F6 − 2F5 + F4 400 − 2 ∙ 1000 + 1200 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −100 2 = −𝑝
∆ 2 𝑚
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 6:
F15 − 2F6 + F1 2 ∙ (206.4 − 400) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = = = −96.8
∆2 22 𝑚2
F7 − 2F6 + F5 −600 − 2 ∙ 400 + 1000 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −100 2 = −𝑝
∆ 2 𝑚
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 7:
F16 − 2F7 + F8 2 ∙ (−600 + 600)
𝜎𝑥 = = =0
∆2 22
F17 − 2F7 + F6 −2000 − 2 ∙ (−600) + 400 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −100 2 = −𝑝
∆ 2 𝑚
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 8:
F7 − 2F8 + F9 2 ∙ (−600 + 600)
𝜎𝑥 = = =0
∆2 22
F18 − 2F8 + F1 2 ∙ 206.4 − 2400 − 2 ∙ (−600) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = = = −196.8
∆2 22 𝑚2
{𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 9:
F8 − 2F9 + F20
𝜎𝑥 = =0
∆2
F19 − 2F9 + F10 −2400 − 2 ∙ (−600) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −300 2
∆ 2 𝑚
𝜏
{ 𝑥𝑦 = 0

35
CAPITOLUL 1

Nodul 10:
F1 − 2F10 + F21 2 ∙ (206.4) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = = = 103.2
∆2 22 𝑚2
F9 − 2F10 + F11 −600 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑦 = 2
= 2
= −150 2
∆ 2 𝑚
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 11:
F2 − 2F11 + F22 2 ∙ (520.17) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = 2
= 2
= 260.085 2
∆ 2 𝑚
𝜎𝑦 = 0
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Nodul 12:
F3 − 2F12 + F23 2 ∙ (614.09) 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = = = 307.045
∆2 22 𝑚2
𝜎𝑦 = 0
{ 𝜏𝑥𝑦 = 0
Tensiunile obţinute sunt pe o grosime de b=1m. Pentru a obţine tensiunile reale
se împart valorile obţinute la grosimea reală b=0.2m şi rezultă valorile din tabel
în daN/m2.
Nod 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

𝜎𝑥
-1199.575
-1464.775

1300.425

1535.225
-50.425

-35.225

-484

516
-16

𝜎𝑦
-274.81
-615.8

-234.8

-1500
-500

-500

-500

-500

-984

-750

𝜏𝑥𝑦
-312.5

-250

36
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Fig. 1. 24. Distribuţia tensiunilor

37
CAPITOLUL 1

b) Verificarea echilibrului general al grinzii perete

Conform teoremei echilibrului părţilor, dacă grinda perete în ansamblu este în

echilibru atunci orice parte a sa trebuie să fie în echilibru. Pentru scrierea
condiţiilor de echilibru distribuţia de tensiuni de pe secţiune se înlocuieşte cu o
distribuţie în trepte considerând valoarea dintr-un punct constantă pe lungimea
aferentă nodului (Δ sau Δ/2).

Fig. 1. 25.

∆ ∆
∑ 𝑋𝑖 = 0 𝑠𝑎𝑢 𝑁𝑥 = ∫ 𝜎𝑥 𝑑𝐴 = 0 ⟹ 𝜎𝑥6 ∙ + 𝜎𝑥1 ∙ ∆ + 𝜎𝑥10 ∙ = 0
𝐴 2 2

⟹ −484 ∙ 1 − 16 ∙ 2 + 516 ∙ 1 = 0
p ∆ ∆
∑ 𝑌𝑖 = 0 ⟹ ∙ 3∆ − 𝜎𝑦8 ∙ − 𝜎𝑦1 ∙ ∆ − 𝜎𝑦2 ∙ ∆ − 𝜎𝑦3 ∙ = 0
b 2 2
100
⟹ ∙ 3 ∙ 2 − 948 ∙ 1 − 615.79 ∙ 2 − 274.81 ∙ 2 − 234.8 ∙ 1 = 0
0.2

38
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Fig. 1. 26.

c) Comparaţie cu rezistenţa materialelor (în secţiunea centrală 4-3-12)

𝑀𝑧 = 𝑝` · ∆ · 2.5∆ − 𝑝 · 3∆ · 1.5∆= 3𝑝∆2 (2.5 − 1.5) = 3 · 100 · 22

= 1200 𝑑𝑎𝑁𝑚

1 · 𝐻 2 1 · (2∆)2
𝑊𝑧 = = = 2.667 𝑚3
6 6
𝑀𝑧 1200 𝑑𝑎𝑁
𝜎𝑥 = ± = = 450 2 (𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑏 = 1𝑚)
𝑊𝑧 2.667 𝑚
450 𝑑𝑎𝑁
Pentru o lăţime b = 0.2m ⟹ 𝜎𝑥𝑚𝑎𝑥 = ± = ±2250 2
𝑚𝑖𝑛 0.2 𝑚

39
CAPITOLUL 1

Fig. 1. 27.

d)Tensiunile principale şi direcţiile lor în nodurile reţelei

În cazul stării plane de tensiune, tensiunile principale dintr-un nod oarecare i se
calculează cu relaţia:

𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 1 2
𝜎1,2 = ± √(𝜎𝑥 − 𝜎𝑦 ) + 4𝜏𝑥𝑦 2
2 2
iar direcţiile lor în acelaşi punct cu relaţiile:
𝜏𝑥𝑦 𝜏𝑥𝑦
tan 𝛼1 = ; tan 𝛼2 =
𝜎1 − 𝜎𝑦 𝜎2 − 𝜎𝑦

sau cu relaţia generală:

2𝜏𝑥𝑦
tan 2𝛼1 =
𝜎𝑥 − 𝜎𝑦

Nodul 1
(−16) + (−615.8) 1
𝜎1,2 = ± √(−16 + 615.8)2 + 4(−312.5)2
2 2
𝑑𝑎𝑁
𝜎1 = 117.22
𝜎1,2 = −315.9 ± 433.12 ⟹ { 𝑚2
𝑑𝑎𝑁
𝜎2 = −749.02 2
𝑚
40
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

−312.5
tan 𝛼1 = = −0.426 ⟹ 𝛼1 = arctan(−0.426) = −23.06°
117.22 + 615.8
−312.5
tan 𝛼2 = = 2.35 ⟹ 𝛼1 = arctan(2.35) = 66.94°
−749.02 + 615.8

Fig. 1. 28. Tensiunile principale şi direcţiile lor în nodul 1

Nodul 2
(−50.425) + (−274.81) 1
𝜎1,2 = ± √(−50.425 + 274.81)2 + 4(−250)2
2 2
𝑑𝑎𝑁
𝜎1 = 111.42
𝜎1,2 = −162.6 ± 274.02 ⟹ { 𝑚2
𝑑𝑎𝑁
𝜎2 = −436.62 2
𝑚
−250
tan 𝛼1 = = −0.647 ⟹ 𝛼1 = arctan(−0.647) = −32.9°
111.42 + 274.81
−250
tan 𝛼2 = = 1.545 ⟹ 𝛼1 = arctan(1.545) = 57.1°
111.42 + 274.81

41
CAPITOLUL 1

Fig. 1. 29. Tensiunile principale şi direcţiile lor în nodul 2

Deoarece tensiunea 𝜏𝑥𝑦 = 0, rezultă că în nodul interior 3 şi toate nodurile de

pe contur 4....12 tensiunile 𝜎1 şi 𝜎2 sunt egale cu tensiunile 𝜎𝑥 şi 𝜎𝑦 (𝜎1 având
valoarea maximă şi 𝜎2 având valoarea minimă).

Fig. 1. 30. Tensiunile principale şi direcţiile lor în nodul 3

e)Starea de deformaţie dintr-un punct este dată de tensorul

1
𝜀𝑥 =(𝜎 − 𝜈𝜎𝑦 )
1 𝐸 𝑥
𝜀𝑥 𝛾 0 1
2 𝑥𝑦 𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 )
𝑇𝜀 = 1 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝐸
𝛾 𝜀𝑦 0 𝜏𝑥𝑦 2(1 + 𝜈)
2 𝑥𝑦 𝛾𝑥𝑦 = = 𝜏𝑥𝑦
[ 0 0 𝜀𝑧 ] 𝐺 𝐸
𝜈 𝜈
𝜀𝑧 = − (𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 ) = − (𝜀 + 𝜀𝑦 )
{ 𝐸 1−𝜈 𝑥

42
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Nodul 1
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−16 − 0.2 · (−615.8)) = 4.286 · 10−08
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−615.8 − 0.2 · (−16)) = −2.45 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈) 2(1 + 0.2)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = (−312.5) = −3 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (4.286 · 10−08 − 2.45 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 5.05 · 10−08

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 4.286 · 10−08 −1.5 · 10−07 0
𝑇𝜀1 = 1 = [ −1.5 · 10−07 −2.45 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 5.05 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 2
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−50.425 − 0.2 · (−274.8)) = 1.8 · 10−09
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = 9
(−274.8 − 0.2 · (−50.425)) = −1.05 · 10−07
𝐸 2.5 · 10
2(1 + 𝜈) 2(1 + 0.2)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = (−250) = −2.4 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (1.8 · 10−09 − 1.05 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 2.58 · 10−08

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 1.8 · 10−09 −1.2 · 10−07 0
𝑇𝜀2 = 1 = [−1.2 · 10−07 −1.05 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 2.58 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]

43
CAPITOLUL 1

Nodul 3
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−35.225 − 0.2 · (−234.8)) = 4.7 · 10−09
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−234.8 − 0.2 · (−35.225)) = −9.11 · 10−08
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (4.7 · 10−09 − 9.11 · 10−08 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 2.16 · 10−08

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 4.7 · 10−09 0 0
𝑇𝜀3 = 1 =[ 0 −9.11 · 10−08 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 2.16 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 4
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−1464.77 − 0.2 · (−500)) = −5.46 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = 9
(−500 − 0.2 · (−1464.77)) = −8.28 · 10−08
𝐸 2.5 · 10
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (−5.46 · 10−07 − 8.28 · 10−08 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 1.57 · 10−07

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 −5.46 · 10−07 0 0
𝑇𝜀4 = 1 =[ 0 −8.28 · 10−08 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 1.57 · 10 −07

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
44
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

Nodul 5
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−1199.575 − 0.2 · (−500)) = −4.4 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−500 − 0.2 · (−1199.575))
𝐸 2.5 · 109
= −1.04 · 10−07

2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (−4.4 · 10−07 − 1.04 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 1.36 · 10−07

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 −4.4 · 10−07 0 0
𝑇𝜀5 = 1 =[ 0 −1.04 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 1.36 · 10 −07

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 6
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (−484 − 0.2 · (−500)) = −1.53 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−500 − 0.2 · (−484)) = −1.61 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (−1.53 · 10−07 − 1.61 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 7.85 · 10−08

45
CAPITOLUL 1

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 −1.53 · 10−07 0 0
𝑇𝜀6 = 1 =[ 0 −1.61 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 7.85 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 7
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (0 − 0.2 · (−500)) = 4 · 10−08
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−500 − 0.2 · (0)) = −2 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (4 · 10−08 − 2 · 10−07 ) = 4 · 10−08
1−𝜈 1 − 0.2
1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 4 · 10−08 0 0
𝑇𝜀7 = 1 =[ 0 −2 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 4 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 8
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (0 − 0.2 · (−984)) = 7.87 · 10−08
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−984 − 0.2 · (0)) = −3.93 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (7.87 · 10−08 − 3.93 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 7.87 · 10−08

46
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 7.87 · 10−08 0 0
𝑇𝜀8 = 1 =[ 0 −3.93 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 7.87 · 10−08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 9
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (0 − 0.2 · (−1500)) = 1.2 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−1500 − 0.2 · (0)) = −6 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (1.2 · 10−07 − 6 · 10−07 ) = 1.2 · 10−07
1−𝜈 1 − 0.2
1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 1.2 · 10−07 0 0
𝑇𝜀9 = 1 =[ 0 −6 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 1.2 · 10−07

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 10
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (516 − 0.2 · (−750)) = 2.66 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (−750 − 0.2 · (516)) = −3.4 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (2.66 · 10−07 − 3.4 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= 1.882 · 10−08

47
CAPITOLUL 1

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 2.66 · 10−07 0 0
𝑇𝜀10 = 1 =[ 0 −3.4 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 1.882 · 10 −08

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 11
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (1300.425 − 0.2 · (0)) = 5.2 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (0 − 0.2 · (1300.425)) = −1.04 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (5.2 · 10−07 − 1.04 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= −1.04 · 10−07

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 5.2 · 10−07 0 0
𝑇𝜀11 = 1 =[ 0 −1.04 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 −1.04 · 10−07

[ 0 0 𝜀𝑧 ]
Nodul 12
1 1
𝜀𝑥 = (𝜎𝑥 − 𝜈𝜎𝑦 ) = (1535.225 − 0.2 · (0)) = 6.14 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
1 1
𝜀𝑦 = (𝜎𝑦 − 𝜈𝜎𝑥 ) = (0 − 0.2 · (1535.225)) = −1.23 · 10−07
𝐸 2.5 · 109
2(1 + 𝜈)
𝛾𝑥𝑦 = 𝜏𝑥𝑦 = 0
𝐸
𝜈 0.2
𝜀𝑧 = − (𝜀𝑥 + 𝜀𝑦 ) = − (6.14 · 10−07 − 1.23 · 10−07 )
1−𝜈 1 − 0.2
= −1.23 · 10−07
48
 PROBLEME DE TEORIA ELASTICITĂŢII

1
𝜀𝑥 𝛾 0
2 𝑥𝑦 6.14 · 10−07 0 0
𝑇𝜀12 = 1 =[ 0 −1.23 · 10−07 0 ]
𝛾 𝜀𝑦 0
2 𝑥𝑦 0 0 −1.23 · 10 −07

[ 0 0 𝜀𝑧 ]

49