Cantec mult

La patul vecinului meu

A venit az-noapte Dumnezeu,

Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi,

Erau aşa de fierbinţi,

Că se făcuse în spital

Cald ca subt un şal.

Ei au cântat din buciume şi strune,

Câte o rugăciune,

Şi au binecuvântat

Lângă doftori şi lângă pat.

Doi îngeri au adus o carte

Cu copcile sparte,

Doi o icoană,

Doi o cârjă, doi o coroană.

Diaconii-n stihare

Veneau de sus, din depărtare,

Cădind pe călcâie

Cu fum de smirnă şi tămâie.

Lumânări de ceară

Se încrucişară.

Scara din cereasca -mpărăţie

Scobora în infirmerie,

Pe trepte de cleştar,

Peste patul lui de tâlhar.

Cei de faţă vorbeau pe deşte

Cu el, şi bisericeşte.

În tindă,

Creşteau plopi de oglindă

 Şi o lună cât o cobză de argint.

L-am auzit şoptind.

Şi toată noaptea a vorbit cu ei

Şi cu icoana Dumneaei

A de-a pururea Fecioare,

De Dumnezeu Născătoare.

- “Lăsaţi-l: nu poate să v-asculte.

Nu vedeţi? Azi are vizite multe,

Domnule grefier”.

Zăbrelele s-au îndopat cu faguri de cer

Şi atârnau candele de stele

Printre ele.

Ferestrele închise

S-au acoperit cu ripide şi antimise,

Şi odaia cu mucegai

A mirosit toată noaptea a rai.

L-am găsit

Zgârcit.

El stă acum în pat.

Unde-i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.