Marele cutremur din California, 18 aprilie, 1906

Cutremurul din California din 18 aprilie, 1906, este catalogat, din multe puncte de
vedere, ca unul dintre cele mai semnificative cutremure din toate timpurile. Astăzi, importanța
lui vine datorită descoperirilor făcute pe baza rupturii faliei San Andreas care s-a desfășurat pe o
lungime de aproximativ 430 km, de la nord-vestul orașului San Juan Bautista până la tripla
juncțiune Cape Mendocino [1]. Marii geologi ai acelor timpuri s-au confruntat atât cu ruptura
longitudinală cât și cu deplsările orizontale impresionante. Prin lărgirea faliei cu cca 5.50m și
lungimea suprafeței de rupere, cutremurul din zona faliei San Andreas din 18 aprilie 1906 a
contribuit la dezvoltarea teoriei migrării plăcilor tectonice. [2]

Figura 1. Mișcarea plăcilor tectonice de-a lungul faliei San Andreas.

Majoritatea oamenilor recunosc cutremurul sub numele de “Cutremurul din San
Francisco” deoarece acest oraș a fost cel mai afectat, distrus în proporție de 80%, atât prin
prăbușirea clădirilor cât și prin incendiile declanșate ulterior de ruperea conductelor de gaze. [1]
În seara de 17 aprilie, 1906, faimosul tenor Enrico Caruso performa în casa de operă San
Francisco, oferind orașului o atmosferă liniștită și mândră, ferindu-l de gândul că un mare
dezastru va avea să vină și să distrugă orașul. La câteva ore mai târziu, mai precis ora locală 5:12
a.m., unda de șoc a lovit orașul având epicentrul în Oceanul Pacific, aproape de San Francisco, la
o adâncime de 8 km [3]. A avut o durată de aproximativ 48 de secunde și a reverberat pe întreaga
coastă marină a Californiei de Nord. Străzile au început să se zbată sub forma unor valuri
ondulate și să dezvolte crăpături puternice. Clădirile din lemn, beton și sticlă s-au prăbușit, s-au
răsucit și s-au zdrobit. Liniile de gaz și rețeaua de apă s-au rupt, conductele de canalizare s-au
spart, electricitatea a dispărut, trenurile și tramvaiele s-au oprit, oamenii au murit blocați sub
ruinele clădirilor [4]. Primăria orașului era cea mai mare clădire de la vest de râul Mississippi și a
fost construită în 25 de ani. Cutremurul a distrus-o în 2 minute [5].

Figura 2. Primăria San Francisco înainte și după cutremur.

Temerile nu s-au oprit aici, cutremurul fiind urmat de 135 de replici. Incendiile care au
urmat au fost și mai distructive. Au durat 3 zile și au creat din San Francisco un adevărat infern
în flăcări. Au fost aproximativ 50 de incendii la început care au mistuit în prima zi centrul
orașului, flările împrăștiindu-se în cea de-a doua și de-a treia zi în vest și nord până la
Fisherman’s Wharf. După ce flăcările s-au stins singure au lăsat în urma lor o scenă de anihilare
completă, lăsând orașul în proporție de 80% în ruine [5].

Figura 3. Panoramă a orașului San Francisco în ruine, 28 mai 1906. [3]

 Unda de șoc s-a resimțit înspre nord, până în statul Oregon, înspre sud, până în
conglomerația urbană din jurul orașului Los Angeles, respectiv în interiorul țării, până în statul
Nevada, către est.
Ceea ce avea să urmeze reprezintă una dintre cele mai mari contribuții aduse ingineriei
din punct de vedere geologic și seismic. George Pardee, guvernatorul Californiei a cerut
înființarea unei comisii speciale care să studieze cutremurul. Misiunea a revenit profesorului
Andrew Lawson și echipei sale din Berkeley University, aceea de a crea prima anchetă
cuprinzătoare a unui cutremur. Raportul profesorului Lawson cuprinde două volume și reprezintă
un mod incredibil prin care putem înțelege cum funcționează un cutremur [4].
În Fig. 4 este reprezentat schematic mecanismul de producere imaginat de seismologul
american Reid în urma studierii cutremurului din San Francisco, din vecinătatea faliei San

Andreas. Ipoteza este cunoscută sub numele de “ Teoria redresării elastice” (“elastic rebound
theory”) [6]. Se admite că o zonă inițial nedeformată (Fig. 4a) este supusă unor mișcări relative
lente ce determină apariția unei deformări inițial elastice (Fig. 4b). Accentuarea deformării
conduce la apariția unui proces ruptural însoțit de descărcarea energiei elastice acumulate (Fig
4c). În cazul cutremurelor de suprafață, procesul ruptural are loc uzual pe falii preexistente,
caracterizate printr-o rezistență mecanică redusă .
Figura 4. Teoria redresării elastice. (a) stare nedeformată; (b) deformare elastică în lungul
planului de falie; (c) redresarea elastică a stratelor cu generarea cutremurului și revenirea
stratelor la o configurație similară celei inițiale. [7]
 Privind Fig. 4 ca pe o vedere din lateral și admițând că mișcarea celor două
compartimente separate de falie nu au și mișcări relative pe verticală, ne aflăm în prezența
modelului imaginat de Reid. Pentru cutremurul San Francisco, mișcările relative pe orizontală au
atins valori de până la 6.4 m și au fost înregistrate pe o distanță aproximativă de 430 km în
lungul faliei San Andreas. Mișcările relative pe verticală nu au depășit 1 m. Un asemenea
mecanism de faliere se numește “strike-slip dextral fault” (falie dextra/dreapta cu alunecare
numai în lungul direcției). Termenul “dextral”/dreapta se referă la faptul că un observator situat
pe oricare dintre cele două compartimente ale faliei vede compartimentul opus deplasându-se
către dreapta. Când mișcarea realativă are loc în sens invers, falia se numește sinistral/stânga.

Figura 5. Mecanismul de rupere al faliei San Andreas.

Privind Fig. 4 ca pe o vedere din lateral și admițând că mișcarea celor două
compartimente se face numai într-un plan vertical (de-a lungul unui plan de faliere în general
înclinat), ne găsim în prezența unui mecanism de focar de tip “dip-slip fault” (falie de alunecare
pe înclinare).
În ceea ce privește determinarea magnitudinii, s-au folosit mai multe scări de cuantificare
a cutremurului, valorile fiind prezentate în Tabelul 1 [1]. Kanamori (1977) [8] a propus scara
magnitudine moment, Mw, care este bazată pe energia seismică radiată sub forma unor unde
elastice propagate din focar. O altă scară moment echivalentă, M [9], este bazată pe momentul
seismic M0 (Aki, 1966) [10],
M0 = S * dmed * µ (dyne-centimeters),
unde S este suprafața de rupere a cutremurului, d med este deplasarea medie pe suprafața de rupere
și µ este modulul de forfecare al faliei. Hanks și Kanamori (1979) [9] definesc expresia
magnitudinii moment astfel:
M = 2/3 * log10M0 – 10.7.
În 1980, Singh and Havskov [11] demonstrează că Mw = M, folosind aproximația
Δσ/µ=10-4, unde Δσ este pierderea de tensiune și prezintă relația:
Mw = 2/3 * (log10M0 +log10 Δσ/µ - 12.1)
 Estimând o suprafață de rupere de 48,000 km2 și o deplasare medie de 3-4 m, s-a obținut
un moment seismic M0 = 4x1027 dyne-cm (4x1020 Nm) [12], implicit valoarea magnitudinii
moment M=7.7. Magnitudinea de 8.3 pentru cutremurul din 1906 este dată de scara Richter
(1958) [13] și 8.25 de Gutenberg și Richter(1954) [14].

Tabelul 1.
C u t r e
Magnitudine m u Gutenberg
Magnitudine r u Magnitudine
l s -
Localitatea Richter și Richter Moment
MR MG-R M
San Francisco 1906 8.25 8.3 7.7
impresionante de capital, acestea fiind cauzate în proporție de 90% de incendiile declanșate de
cutremur. Principalele cifre care caracterizează dezastrul din San Francisco sunt prezentate în
tabelul de mai jos:
Tabelul 2. Marele cutremur din San Francisco
1906
Pierderi omenești 3,000
Oameni rămași fără case 225,000
Clădiri distruse 25,000
Pierderi financiare (echivalent 2019) $11.4 miliarde
 Figura 6. Hartă care arată cum s-au extins incendiile in orașul San Francisco.
În concluzie, marele cutremur din California, 1906, este unul dintre cele mai importante
cutremure deoarece ingineria seismică și geologia și-au îmbunătățit cunoștințele în ceea ce
privește comportamentul plăciilor tectonice. Inginerii seismologi au aduante date pentru a studia
apariția cutremurelor și a evita dezastre naturale așa cum orașul San Francisco le-a văzut în
acea teribilă zi de 18 aprilie, 1906.
Bibliografie
[1] Ellsworth, W.L., 1990, Earthquake history, 1769-1989, chap. 6 of Wallace, R.E., ed., The
San Andreas Fault System, California: U.S. Geological Survey Professional Paper 1515, p. 152-
187.
[2] Izolare Seismică UTCB Curs 1, https://www.scribd.com/document/386885967/Izolare-
Seismica-UTCB-Curs-1
[3] 1906 San Francisco earthquake, https://en.wikipedia.org
[4] Shock Waves: 100 Years After the 1906 Earthquake, https://www.youtube.com/watch?v=
IfnTz7vZyVg
[5] Mega disasters – 1906 San Francisco Earthquake, https://www.youtube.com/watch?v=R3G
w8IIfqwg&t=2s
[6] Reid, H.F., 1910, The mechanics of the earthquake, v. 2 of The California Earthquake of
April 18, 1906: Report of the State Earthquake Investigation Commission: Carnegie Institution
of Washington Publication 87, C192 p.2 vols.
[7] CHB – seismologie, https://www.studocu.com/en/document/universitatea-din-
bucuresti/geologie-marina/lecture-notes/chb-seismologie/6459458/view
[8] Kanamori, Him, 1977, The energy release in great earthquakes: Journal of Geophysical
Research, v. 82, no. 20, p. 2981-2987.
[9] Hanks, T.C., and Kanamori, Hiroo, 1979, A moment magnitude scale: Journal of
Geo~hvaicalResearch, v. 84. no. B5. 0. 2S48-2350.
[10] Aki, Keiiti, 1966, Generation and propagation of 0 waves from the Niiaearthquake of June
16, 1964. Part 2. Estimation of earthquakemoment release of enerev. and atreas-strain droo
from 0 wavespectrum: University ofTokyo, Earthquake hearch InstituteBulletin, v. 44, pt. 1, p.
73-88,
[11] Singh, S.K,. and Havakov, Jens, 1980, On moment-magnitude
scale:SeismologicalSocietyofAmericaBulletin, v. 70, no. 1, p. 379-383.
[12] Thatcher, Wayne, 1975, Strain accumulation and release mechanism ofthe 1906 San
Francisco earthquake: Journal of Geophysical Research, v. 80, no. 35, p. 48624872.
[13] Richter, 1958, Elementary iwismology; SanFrancisco, W.H. Freemanand Co., 768 p.
[14] Gutenberg, Beno, and Richter, C.F., 1954, Seismicity of the earth and associated
phenomena (2d 4.):Princeton, N.J., Princeton University Press. 310 0.