Sunteți pe pagina 1din 26

Instituţiile Uniunii

Europene
Instituțiile Uniunii Europene
Instituțiile
Uniunii
Europene

Instituţii principale: Instituţii cu rol în


Parlamentul finanţarea şi Organisme cu rol
European, Consiliul coordonarea
Uniunii Europene, consultativ:
politicilor Comitetul Economic
Consiliul European, macroeconomice:
Comisia Europeană, şi Social, Comitetul
Banca Europeană de Regiunilor
Curtea de Justiţie a Investiţii, Banca
UE, Curtea de Conturi Centrală Europeană
Comisia Europeană
 Reprezintă cea mai mare instituție de la nivel
comunitar d.p.d.v al resurselor umane
angrenate și elementul central al sistemului
Uniunii Europene.
 Susține interesele UE ca un tot unitar.
Comisia Europenă
COMISIA EUROPEANĂ
Rol Executiv
Anul stabilirii 1958
Președinte Începând cu noiembrie 2014 Jean-
Claude Juncker
Corpul de luare a deciziilor Colegiul format din 28 de comisari
(Fiecare țară are un comisar).
Personal Aproximativ 38.000 (2011)
Locație Bruxelles și Luxemburg
Limbi procedurale Engleză, franceză și germană
Comisia Europeană
Funcțiile Comisiei Europene

Gardian al Veghează la
tratatelor aplicarea corectă a
legislaţiei
comunitare
Inițiator legislativ Înaintează
recomandări sau
opinii referitoare la
tratat
Reprezentare în Negociator
relațiile externe ale unic,negociator
UE mandatat
Alte funcții -Rol executiv
-Gestionarea
bugetului UE
Comisia Europeană
Principalele competențe ale Comisiei Europene
Competențe legislative Atât Parlamentul European cât
și Consiliul nu pot adopta
legislația de la nivel comunitar
fără ca și Comisia să înainteze
propunerile.
Competențe executive Privind Politica de concurență,
administrarea PAC,
managementul bugetului UE.
Competențe privind procesul de Majoritate simplă.
luare a deciziilor
Comisia Europeană
 Comisarii sunt independenți de guvernele lor.

 Fiecare comisar este responsabil de gestionarea unui segment


din cadrul politicilor Uniunii Europene.

 Comisarii sunt aleși pe o perioada de 5 ani, inclusiv


președintele Comisiei.

 Personalul Comisiei este organizat pe departamente, cunoscute


sub denumirea de „direcţii generale” (DG) şi „servicii”.
Comisia Europeană
Limite:
- Comisia nu adoptă deciziile principale în
ceea ce priveşte priorităţile şi politicile
UE
Consiliul Uniunii Europene
(Consiliul de Miniștri, Consiliul)
 Este principalul organ de
luare a deciziilor la nivel
comunitar
 Rerezintă autoritatea
legislativă finală.
 Este format din câte un
reprezentant al fiecărui stat
membru.
 Este instituţia UE care
reprezintă direct statele
membre , participând prin
reprezentanţi la sedinţele de
la Bruxelles
Consiliul Uniunii Europene
(Consiliul de miniștri,Consiliul)
 Funcții principale:
 Adoptarea noii legislații la nivel comunitar
(Directive, reglementări);
 Coordonarea politicilor economice la nivelul
statelor membre cu privire la UEM;
 Decizii referitoare la politicile externe și de
securitate comună;
 Aprobarea bugetului UE.
Consiliul Uniunii Europene(
Consiliul de miniștri, Consiliul
 Există nouă formațiuni la nivelul Consiliului
 Afaceri Generale şi Relaţii Externe,
 Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin),
 Justiţie şi Afaceri Interne,
 Forţă de muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia
Consumatorilor,
 Competitivitate,
 Transport, Telecomunicaţii şi Energie,
 Agricultură şi Pescuit,
 Mediu,
 Educaţie, Tineret şi Cultură
Consiliul Uniunii Europene
 Modalităţi de luare a deciziilor:
 Vot în unanimitate: deciziile privind PESC, Cooperarea
în materie de justiţie şi afaceri interne, revizuirea
tratatelor, extinderi ale Uniunii
 Vot cu majoritate calificată: decizii privind piaţa
internă, coordonarea politicilor economice, a celor
monetare, educaţia, sănătatea, mediul, cercetarea.
Aproximativ 80% din totalul deciziilor.
 Vot cu majoritatea simplă: decizii de procedură,
regulament interior, organizarea Secretariatului general
 Începând cu anul 2014 a fost introdus sistemul de vot cu
dublă majoritate.
Consiliul Uniunii Europene
 Număr voturi
 Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit: 29 de voturi
 Spania şi Polonia: 27
 România: 14
 Ţările de Jos: 13
 Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria: 12
 Austria, Bulgaria şi Suedia: 10
 Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia: 7
 Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia: 4
 Malta: 3
 În prezent președenția Consiliului aparține Luxemburgului.
Consiliul European

 Cea mai influentă instituție la nivel comunitar.

 Se reunește în două sesiuni (iunie și


decembrie).

 Nu are rol formal în cadrul procesului de


elaborare a legilor.
Consiliul European
Consiliul European

Anul stabilirii 1974

Componență Format din şefii de stat şi de guvern


ai statelor membre la care se adaugă
preşedintele Comisiei Europene
Locație -nu are un sediu stabil

Funcții •Trasarea liniilor generale ale


politicilor Uniunii
•Planificarea bugetului multianual
•Modificarea tratatelor şi termenele
finale privind etapele extinderii
Consiliul Europei vs Consiliul Uniunii Europene

 Consiliul Europei ≠ Consiliul Uniunii Europene

Organizație internațională și
interguvernamentală formată în 1949
cu scopul protejării și promovării
valorilor comune și al dezvoltării
economice și sociale din Europa. Are
sediul la Strasbourg. Compus din 47 de
state membre la care se adauga si state
cu rol de observator. (Canada,Japonia,
SUA, Mexic și Israel.
Parlamentul European
 Reprezintă singura
instituţie comunitară a
cărei membrii sunt aleşi în
mod direct
 Membrii sunt aleși pe o
perioada de 5 ani.
 În prezent în Parlamentul
european sunt 751 de
membrii.
Parlamentul European
 Principalele funcţii :
 Exercitarea prerogativelor legislative: co-decizie
împreună cu Consiul privind libera circulaţie a
lucrătorilor, crearea pieţei unice, dezvoltarea tehnologică
şi cercetare, educaţie, cultură
 Funcţia de supervizare: se îndreptă spre urmărirea
activităţii desfăşurate de Consiliul, Consiliul European şi
Comisia.
 Funcţia bugetară: propune modificarea cheltuielilor
obligatorii , propune amendamente la cheltuielile care nu
sunt obligatorii.
Curtea Europeană de Justiţie
 Sediul la Luxemburg
 Instituită în temeiul tratatului
privind CECO în 1952.
 Obiectiv central: „asigurarea
corectitudinii interpretării şi
punerii în aplicare a
Tratatelor”
 Operează pe baza a trei
principii:
 - Efectul direct
 - Aplicabilitate directă
 - Întâietatea Legii Uniunii
asupra legislaţiei naţionale
Comitetul Economic şi Social
 Înființat în anul 1957 prin tratatul de la Roma.
 Format din reprezentanţii patronatelor, lucrătorilor şi
a altor grupuri sociale
 Scop: implicarea grupurilor de interes din domeniul
socio- economic în dezvoltarea Uniunii
Comitetul Economic și Social
 Numărul de membri
 Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit - 24 de membri
 Spania, Polonia - 21 de membri
 România - 15 membri
 Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Portugalia, Republica Cehă,
Suedia, Ţările de Jos, Ungaria - 12 membri
 Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia - 9 membri
 Estonia, Letonia, Slovenia - 7 membri
 Cipru, Luxemburg - 6 membri
 Malta - 5 membri
Comitetul regiunilor
 Înfiinţat în 1994 prin Tratatul de instituire a
Uniunii Europene.
 Rol: Comitetul Regiunilor face cunoscute
punctele de vedere locale şi regionale cu privire la
legislaţia UE
 Comitetul Regiunilor este format în prezent din
353 de membri (şi tot atâţia membri supleanţi),
provenind din toate cele 28 de state membre.
Instituţii europene, instituţii naţionale
(comparaţie)
Uniunea Europeană România
Putere legislativă Consiliul UE (principal organ legislativ) Parlament
Parlamentul European (examinare
legislativă; putere sporită prin tratate)
Comisia Europeană (competenţe legislative)

Putere executivă Comisia Europeană (ex: execuţia bugetară) Preşedinte


Consiliul UE (deleagă competenţe Comisiei)
Guvern

Putere Curtea de Justiţie a UE (interpretare, punere Autoritatea


în aplicare legislaţie)
judecătorească judecătorească
Instituţiile Uniunii Europene
Bugetul și
legislația UE

Consiliul Uniunii
Parlamentul European Europene
Reprezintă interesele Codecizie
Reprezintă interesele
cetățenilor statelor membre

Monitorizează
Numește

Comisia Europeană
Apară interese statelor membre
Procedura de codecizie
 Un act normativ poate fi adoptat la prima citire în
cazul în care Consiliul și PE sunt de acord.
(Aproximativ 50% din legislație este adoptată la
prima lectură a procedurii de codeczie).
 În cazul în care la a doua citire Consiliul nu poate
accepta propunerea aceasta trece la comitetul de
reconciliere.
 Dacă comitetul aproba propunerea aceasta este
înaintată din nou Consiliului și PE spre aprobare.
În caz contrar propunerea nu este adoptată.
Procedura de codecizie
Prima și a doua lectură Concilierea și a treia lectură
Responsabilitatea revine comisiilor Responsabilitatea aparține delegației
implicate. PE.
Se pot propune amendamente. Nu se pot propune amendamente.
Termene- Prima lectură nu presupune Termene conciliere și a treia lectură –
termene maxim 24 de săptămâni, din care 8
-A doua lectură presupune un dedicate concilierii propriu-zise.
termen de maxim 4 luni pentru
Consiliu si PE
Prima lectură –PE adoptă PE aprobă sau respinge proiectul cu
amendamente cu majoritate simplă. majoritate simplă.
A doua lectură –PE adoptă
amendamente cu majoritate
absolută.(minim 378 de voturi.)

S-ar putea să vă placă și