HERMAN VICTOROV

în colaborare cu

Mihaela Victoria Ignat

Prezentăm o serie de articole despre excepționala carte
“Sub aripa neagră a războiului” scrisă de Herman Victorov
și Mihaela Victoria Ignat. Sunt amintiri despre viața în
Moldova la începutul celui de al doilea război mondial,
problemele familiei, prieteni și oameni, bun și răi, care au
marcat viața și destinul autorului. Evenimentele trăite de
autor au catalizat o biografie de excepție și o personalitate
care face cinste poporului evreu. Amintirile și cercetarea
ulterioară datorate celor doi co-autori produce în final
o frescă monumentală a unei perioade negre pe care nu
avem voie a uita sau ignora. Broșura de față sumarizează o
serie de articole apărute în Presa Israeliană de limbă română
în primăvară anului 2019.
Exprim mulțumiri autorului și domnului Zvi Appel pentru
materiale și îndrumare.

Adrian Grauenfels
Editura SAGA

2
1
Fenomenul Herman Victorov

"Oamenii s-au risipit în grabă. În câteva minute nu mai era nimeni în fața
primăriei. În liniștea zilei de vară, părea că un murmur, ca un plânset, se ridica
în văzduh din fiecare colțișor al orașului.
Erau suspinele familiilor de evrei anunțați că trebuie să-și părăsească
locuințele și agoniseala de-o viață și să plece toți, cu mic cu mare, spre un
destin necunoscut, luând cu ei doar ce puteau duce într-un car cu boi.Au
trecut mai bine de șaptezeci de ani de la acea zi, dar parcă simt și trăiesc și
acum jalea evreilor care se vedeau alungați, fără să știe de ce, de pe
pământurile pe care strămoșii lor trăiseră în pace și bună conviețuire cu
oamenii locului. De ce ne dădeau afară din Târgu Ocna, orașul atât de drag în
care am trăit o copilărie frumoasă, alături de părinții, frații și bunicul meu? În
sufletul meu de copil, căruia-i plăcea să zburde cu prietenii prin Lunca
Trotușului, am simțit că o întreagă lume s-a prăbușit, iar eu m-am ridicat dintre
ruine, intrând neașteptat într-o altă vârstă, cea a maturității. "( fragment din
carte)

Herman Victorov, inventator, om de afaceri şi scriitor, s-a născut într-o

familie de evrei, la 9 august 1931, la Târgu Ocna, judeţul Bacău. A absolvit
Școala Tehnică de Ofiţeri de Aviaţie de la Mediaş. Dat afară din armată,
lucrează timp de douăzeci de ani în montaj de centrale hidroelectrice pe
şantierele din ţară, printre care Argeş, Bicaz, Porţile de Fier. În anul 1975
emigrează în Israel, de unde va pleca în Canada şi se va stabili în oraşul
Windsor din Ontario. În anul 1984 fondează în Canada compania
Technophar, care va deveni lider mondial în construcţia de maşini de capsule
din gelatină folosite în medicină. După 1990 pune bazele industriei de maşini
de produs capsule farmaceutice în România. Vinde companiile sale unui mare
administrator de fonduri private, Carlyle, în anul 2007. Astăzi, companiile
sunt parte a grupului Mitsubishi.

Prima sa operă literară, „Din viaţa unui om oarecare, Pagini de jurnal"

apare la Editura Maple Red Publishing House - Toronto, în anul 2012. A urmat
o a doua carte " Sub Aripa neagră a Războiului" publicată în 2016 la
Maple Red în Toronto și acum în 2019 o variantă tipărită dar și una electronică

3
(ebook) la Editura SAGA-Israel.
Herman Victorov a fost martorul evenimentelor care au afectat omenirea în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evenimente care au avut consecințe
dramatice și asupra țării lui natale. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov de la
23 august 1939, România pierde Basarabia și Nordul Bucovinei, nevoită să le
cedeze Uniunii Sovietice după Ultimatumul din 30 iunie 1940. Două luni mai
târziu, la 30 august 1940, în urma Dictatului de la Viena, România pierde și
Nordul Transilvaniei. La nivel național, are loc o intensificare a mișcărilor
naționaliste și antisemite. Regele Carol II abdică iar mareșalul Ion Antonescu,
preia conducerea țării, proclamând statul național legionar. În țară au loc
manifestări naționaliste și antisemite. Prezentând consecințele acestor
evenimente asupra propriei familii, a comunității în mijlocul căreia trăiește,
dar și asupra țării, Herman Victorov ne dăruiește o lucrare autobiografică
amplă, de o mare valoare documentară, dar și o realizare literară și artistică de
mare frumusețe. Avem ocazia să cunoaștem prin mărturiile inedite ale unui
copil, pe atunci de 10 ani, starea lucrurilor în Moldova în anii aceia care au
precedat războiul și holocaustul . Editoarea cărții, Mihaela Victoria Ignat ,
scrie în prefață volumului: "Autorul descrie casa părintească, membrii familiei,
cu preocupările și interesele lor, vecinii și relațiile de prietenie și bună
înțelegere cu aceștia. O vecină , doamna Ciurea și mama autorului se invitau la
cafea de sărbători, fie creștine, fie evreiești, iar copiii se jucau împreună
fără să facă vreo deosebire că unii erau creștini, iar alții evrei.
În orășelul de pe malul Trotușului domnea o atmosferă de înțelegere și
armonie între locuitori. Diferențele etnice și religioase treceau neobservate. La
sinagogă, cu ocazia „Sărbătorilor de toamnă”, conducătorii orașului vorbeau
despre importanța bunei conviețuiri între oameni, despre cum evreii de-a
lungul istoriei au luptat alături de români în războaiele pentru cucerirea
independenței și reîntregirea pământului românesc și erau parte integrantă a
comunității moldovene.

"Bun cunoscător al sufletului omenesc și fin psiholog, autorul creează

portrete viu conturate, în care abundă descrierile fizice, dar și analiza stărilor
emoționale și sufletești ale personajelor". Dar liniștea idilică a orașului de
provincie este tulburată de manifestația „cămășilor verzi”, care semnaleaza
începutul distrugerii armoniei dintre membrii comunității. Copilul Herman
observă că ceea ce la început părea „o ieșire din monotonia zilei de toamnă” se
transformă într-o acțiune agresivă în care se strigau lozinci antisemite și sunt
bătuți membri ai comunității evreiești. Înțelege mai bine gravitatea
evenimentelor, în momentul în care elevii și studenții evrei sunt dați afară din
școlile și universitățile românești, iar școala româno-israelită este
închisă. Măsurile antisemite se amplifică prin prin înființarea comisiilor de
românizare, eliminarea avocaților evrei din Barou, interzicerea tratării
pacienților români de către medici evrei, eliminarea evreilor din armată etc.

4
 Aceste acțiuni divizează societatea românească. Evreii sunt atacați pe
stradă, magazinele și casele lor sunt jefuite, le sunt adresate cuvinte jignitoare,
precum acela de „jidan”. „Nu mai eram evrei, eram jidani”, constată cu
tristețe Victorov, la schimbarea atitudinii celor din jur.
Un moment de mare încărcătură emoțională în desfășurarea acțiunii
romanului îl reprezintă evacuarea forțată a evreilor din târgurile și orașele mici
din Moldova. Citirea ordinului de evacuare are loc la câteva zile după
anunțarea la radio de către mareșalul Antonescu a intrării României în război,
de partea Germaniei hitleriste. Autorul surprinde drama familiilor de români
ai căror bărbați plecați pe front vor muri în bătăliile pentru eliberarea
pământului românesc, dar și a familiilor de evrei, care privați de dreptul de a
lupta pentru țară, erau alungați din casele și locurile în care unii trăiseră din
moși-strămoși. Pentru copilul de zece ani evacuarea din Târgu Ocna la
Bacău va reprezenta un șoc emoțional și o maturizare timpurie.
Și iată că în secolul XXI, 70 de ani după pogromuri și holocaustul evreiesc,
apar voci ale unor așa ziși istorici care neagă vehement evenimentele,
deportările, transporturile și eliminarea unei întregi populații evreiești. Cartea
de față, este plină de relatări, comentarii și referințe la evenimentele reale,
trăite de familia autorului, martori prezenți la actele de barbarie, azi negate și
minimalizate. Vom încerca în măsura spațiului disponibil să aducem exemple
vibrante ale acestor mărturii.
Rebeliunea Legionară este redată prin scrisoarea mătușii sale Dora, care
locuia în cartierul Dudești-Văcărești din București, pogromul de la Iași prin
relatarea mătușii Ana, verișoara tatălui său, a cărui băiat a murit în trenurile
de la Iași, deportările în Transnistria, prin povestea domnului Bercovici,
cizmarul, din Târgu Ocna al cărui frate a fost deportat împreună cu familia, și a
nepoatei tatălui său care a murit la Bogdanovca.
Herman Victorov a fost martor direct al intrării rușilor în Bacău și al
evenimentelor care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial: cucerirea
puterii politice de către comuniști, înființarea securității, anchetele și arestările
liderilor partidelor politice tradiționale, a liderilor sioniști, abdicarea regelui
Mihai, seceta din 1946-1947, reforma monetară, naționalizarea mijloacelor de
producție, colectivizarea. Efectele acestor evenimente asupra oamenilor sunt
prezentate cu obiectivitate.

Cartea începe la 6 septembrie 1940 cu abdicarea Regelui Carol. Țalic, tatăl

familiei, vine acasă și anunță: "Rege este acum Mihai [1]. În fruntea guvernului
a fost numit generalul Ion Antonescu [2], care a semnat o alianță cu Horia
Sima[3].
Vom avea guvern legionar. Peste tot în țară sunt manifestații
ale Gărzii de Fier. Am auzit că vor fi și la noi".

5
 Analizând obiectiv evenimentele dramatice din timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, Herman Victorov realizează un roman autobiografic, cu
valoare de testament literar și moral, pe care îl dăruiește familiei, prietenilor,
dar și tuturor celor care vor să cunoască această parte a istoriei poporului
român, din care și evreii au făcut parte cu mândrie și devotament.

________________________________

Note

[1] Mihai I (n. 1921) – fiul lui Carol al II-lea, ultimul rege al României. A fost
silit să abdice la 30 decembrie 1947.
[2] Ion Antonescu (1882-1946) – general, apoi mareșal al României, a fost
conducătorul statului între 1940 și 23 august 1944. Sub conducerea lui,
România a luptat alături de Germania hitleristă în cel de-al Doilea Război
Mondial. A fost condamnat la moarte drept criminal de război și executat la 1
iunie 1946.
[3] Horia Sima (1907-1993) – după 1938 conducătorul Mișcării Legionare și al
Partidului “Garda de Fier” de orientare naționalist-fascistă. În 1940, a devenit
vicepreședintele consiliului de miniștri în guvernul național-legionar condus
de Ion Antonescu. A declanșat și condus Rebeliunea legionară din 21-23
ianuarie 1941, când a avut loc pogromul împotriva evreilor de la București.

6
2

Sub aripa neagră a războiului - Marturisirile unui copil de 11 ani.

Herman Victorov, inventator, om de afaceri şi scriitor, s-a născut într-o

familie de evrei, in anul 1931, la Târgu Ocna, Moldova. A absolvit Școala
Tehnică de Ofiţeri de Aviaţie de la Mediaş. Dat afară din armată, lucrează timp
de douăzeci de ani în montaj de centrale hidroelectrice pe şantierele din ţară,
printre care Argeş, Bicaz, Porţile de Fier. În anul 1975 emigrează în Israel, de
unde va pleca în Canada şi se va stabili în oraşul Windsor din Ontario. În anul
1984 fondează în Canada compania Technophar, care va deveni lider mondial
în construcţia de maşini de capsule din gelatină folosite în medicină. După
1990 pune bazele industriei de maşini de produs capsule farmaceutice
în România. Vinde companiile sale unui mare administrator de fonduri
private, Carlyle, în anul 2007. Astăzi, companiile sunt parte a grupului
Mitsubishi.

***

La Editura SAGA primim multe cereri de editare și publicare de cărți.

Într-o zi, un distins domn din Haifa a cerut să mă vadă. Aducea cu dansul 3
cărți care m-au intrigat imediat prin coperta și titlul lor care mă plasau imediat
în perioada care a precedat celui de- al doilea război mondial. Autorul: domnul
Herman Victorov, acum aflat în Canada. Trimisul său , domnul Zvi Appel, îmi
explică dorința autorului, de care este legat prin rudenie , să fie făcut cunoscut
în Israel, cititorilor de limbă română. Desigur am plonjat în lectura acestei
cărți extraordinare realizat de Victorov, ajutat de editoarea cărții , d- na
Mihaela Victoria Ignat și ea din Windsor, Canada. Cred că este prima carte
bazată pe amintirile unui copil evreu care, împreună cu familia sa este luat de
valurile care au dus la prigoane , pogromuri, apoi la deportări și la anihilarea
masivă a evreilor din Moldova și Transnistria. Născut în 1931 la Târgu Ocna,
într-o familie de evrei, Herman a fost martorul evenimentelor care au afectat
omenirea în timpul celui de-al doilea Război Mondial . Vom afla că pe atunci
familia se numea Haimovici. Antreprenor de păduri, tatăl, Țalic Haimovici,
reușește să asigure o existență îndestulătoare familiei numeroase, călăuzită cu
destoinicie și înțelepciune de mamă, Rașela, un caracter brav și demn, pavăză
pentru familia ei în vremurile acelea de grea încercare. Activitatea principală a
copiilor era învățătura, dar fiecare avea un rol și în gospodărie. Bunicul Zeida ,
tatăl mamei și Ancel, fratele ei, întregesc familia aducând note de echilibru și
veselie.

7
 În orășelul de pe malul Trotușului domnea o atmosferă de înțelegere și
armonie între locuitori. Diferențele etnice și religioase treceau neobservate. În
Moldova trăiau în 1930 circa 170.000 de evrei. Această liniște relativă se
termină în 1938 când guvernul Goga impune legi anti-evreiești explicite.
Curând atmosfera idilică a orașului de provincie este tulburată de manifestația
„cămășilor verzi”, care va reprezenta începutul distrugerii armoniei dintre
membrii comunității. Copilul Herman observă mirat că ceea ce la început
părea pentru el „o ieșire din monotonia zilei de toamnă” se transformă într-o
acțiune agresivă în care se strigă lozinci antisemite și sunt bătuți membri
respectabili ai comunității evreiești. Înțelege mai bine gravitatea
evenimentelor, în momentul în care elevii și studenții evrei sunt dați afară din
școlile și universitățile românești, iar școala româno-israelită este închisă.
Continuarea măsurilor antisemite prin înființarea comisiilor de românizare,
eliminarea avocaților evrei din Barou, interzicerea tratării pacienților români
de către medici evrei, eliminarea evreilor din armată etc, divizează societatea
românească. Evreii sunt atacați pe stradă, magazinele și casele lor sunt jefuite,
le sunt adresate cuvinte jignitoare, precum acela de „jidan”. „Nu mai eram
evrei, eram jidani”, constată cu tristețe autorul.
Un moment de mare încărcătură emoțională în desfășurarea acțiunii
romanului îl reprezintă evacuarea forțată a evreilor din târgurile și orașele mici
în centrele de județ de care aparțineau. Citirea ordinului de evacuare are loc la
câteva zile după anunțarea la radio de către mareșalul Antonescu a întrării
României în război de partea Germaniei hitleriste. Herman surprinde drama
familiilor de români ai căror bărbați plecați pe front vor muri în bătăliile
pentru eliberarea pământului românesc, dar și a familiilor de evrei, care
privați de dreptul de a lupta pentru țară, erau alungați din casele în care unii
trăiseră din moși-strămoși. Pentru copilul de zece ani evacuarea din Târgu
Ocna la Bacău va reprezenta un șoc emoțional și o maturizare timpurie. „În
sufletul meu de copil, căruia-i plăcea să zburde cu prietenii prin Lunca
Trotușului, am simțit că o întreagă lume s-a prăbușit, iar eu m-am ridicat
dintre ruine, intrând neașteptat într-o altă vârstă, cea a maturității.” În ciuda
represaliilor familia rămâne atașată de țara românească. Părinții și bunicii lui
Herman Victorov și-au dovedit întotdeauna devotamentul și dragostea față de
țară. Zeida, era mândru că făcuse armata la călărași iar tatăl său, comandant
de tun, a luptat la Mărăști, Mărășești, Oituz și în luptele din Balcani ajungând
cu tunul până la Budapesta, unde a fost rănit. În momentul în care legislația
antisemită elimină evreii din armată, Ancel consideră că „ne-a fost răpit un
drept dobândit cu greutate.” Starea generală degenerează și expulzarea familiei
la Bacău deschide o nouă etapă de viață, dominată de război, greutăți
materiale, lipsuri și discriminare: evreii nu au voie să iasă pe stradă decât între
anumite ore, sunt dați afară din cozile la pâine, porțiile lor sunt mai mici,
copiii sunt eliminați din școli, sunt jigniți, li se strigă să plece în Palestina, li se
impune purtarea „Stelei Galbene”, semn menit să diferențieze și să

8
umilească. Herman face cunostiință cu legionarii care apar după instalarea lui
Antonescu la putere. Iată cum descrie primul contact:

"De sus, am văzut un grup de oameni, venind dinspre gară. Erau îmbrăcați
în cămăși verzi și purtau centuri cu diagonală. Unii aveau în mâini bâte, alții
duceau cruci de lemn, tabloul unui bărbat tânăr, steaguri verzi și tricolore.
Printre strigăte, am descifrat cuvintele: „garda”, „căpitanul” . I-am recunoscut
pe domnul Eisenfras, prietenul tatei, și pe domnul Dulbergher, medicul de
familie. Câțiva tineri s-au desprins din grupul de manifestanți și, repezindu-se
spre cei doi bărbați, l-au lovit cu bâtele pe domnul Eisenfras, care s-a prăbușit
la marginea trotuarului. O pată de sânge a înroșit caldarâmul." Grupul
cămășilor verzi a pornit din loc în pas de marș, cântând cântece legionare:
„Garda, căpitanul ne preschimbă-n șoimi de fier / Căci tâlharii și jidanii / Ne
tot sug mereu, mereu”
La numai 9 ani, (în clasa a 4-a) Herman este scos din școală după cum
hotărâse guvenul (Octombrie 1940).
" - S-a format un guvern legionar. Horia Sima este vice-președintele
guvernului, trebuie să fim pregătiți pentru orice, i-a spus tata mamei pe la
mijlocul lui septembrie.
Consecința imediată, resimțită de noi, copiii, a fost că școala israelito-română
a fost închisă." O altă veste rea este adusă de cel bătut, Eisenfras care nu ne
mai vizitase după adunarea legionarilor din septembrie. Oamenii se temeau să
se întâlnească unii cu alții.

"-Astăzi a fost în București o manifestație legionară mare. Au participat

peste o sută de mii de oameni. S-au strigat lozinci antisemite. Antonescu a stat
alături de Horia Sima, îmbrăcat în cămașă verde, cu pistol la brâu.
Generalul este de acord cu exproprierea și acceptă măsurile antisemite ale
legionarilor. Mă tem pentru viața noastră".

Istoria consemnează începutul anului 1941 astfel: Între 21 și 23 ianuarie

a avut loc Rebeliunea Legionară, declanșată de Horia Sima și Garda de Fier
împotriva lui Ion Antonescu. Înăbușită de forțele Armatei Române, ea a dus la
înlăturarea guvernului legionar. În zilele rebeliunii, legionarii au săvârşit crime
împotriva populației evreiești.
Un anunț sec care nu descrie crimele comise. Herman Victorov își
amintește din cele citite în scrisoarea mătușii Dora, din București:

Dragii mei,

Vă mulțumesc pentru pachetul trimis prin Costache. Am aflat că voi

sunteți bine și pot să spun același lucru despre noi. Am trecut de nenorocirile
îndreptate asupra noastră, a evreilor, de revolta legionară. Suntem sănătoși,

9
dar ne gândim cu îngrijorare la ceea ce va veni. Prăvăliile negustorilor noștri
din Dudești - Văcărești au fost ținta atacurilor legionare. Au fost tâlhărite,
devastate și arse magazine de coloniale, încălțăminte, băcănii, croitorii,
galanterii și multe altele. Mulți dintre ai noștri și-au pierdut orice sursă de
venit. Nu știu cum își vor mai asigura cele necesare traiului. Este greu să
descrii în cuvinte pagubele și suferința pe care le-au produs. Trecând pe lângă
ceasornicăria domnului Weisbuch, l-am văzut strângând cu mâinile
tremurânde rămășițe ale ceasornicelor împrăștiate pe sub mese și vitrine,
mezelăria lui Weintraub a fost complet distrusă, iar tipografia domnului Zissu
incendiată. Mi-a venit să plâng văzând vitrinele sparte, pereții înnegriți de fum
și mărfurile aruncate.
Au distrus case, temple și sinagogi. Au jefuit Templul Coral și i-au dat foc.
A fost un noroc să nu ardă în întregime. Au ars cărțile sfinte din Sinagoga
Mare și au distrus complet Sinagoga Cahal Grande, cea mai frumoasă din
București și, poate, din țară. I-au dus la poliție pe oamenii noștri pe care i-au
prins pe stradă sau la slujbele religioase, i-au torturat și i-au chinuit. I-au bătut
cu tocurile de arme și cu vâna de bou. Au transformat și Sinagoga Cismarilor
într-un loc de tortură. Mulți au fost duși în pădurea Băneasa și împușcați.
Cadavre de evrei au fost agățate în cârligele de la abator.
Trăim vremuri grele și nu știu când ne vom vedea. Mi-aș dori să pot veni la
voi ca altădată, dar nu este bine să călătorim în vremurile acestea de restriște.
Guvernul legionar a fost înlăturat, dar continuă, sub noul guvern instalat de
Antonescu, legile rasiale și măsurile antisemite. Vă îmbrățișăm și ne rugăm ca
Dumnezeu să ne ajute să învingem prigoana și să ne vedem sănătoși. Dora

10
3
Herman Victorov - Sub aripa neagră a razboiului - Refugiul la Bacău,
diavoli și îngeri

Pe fondul atmosferei general antisemite, viața familiei lui Herman Victorov

continuă la Bacău, unde băiatul este înscris la școală. Are prilejul să cunoască
figuri ale mișcării sioniste, are interacții cu localnici, creștini omenoși, care
ajută familia. Vom descoperi scene, prietenii și afecțiuni care s-au grefat adânc
în memoria autorului. Își amintește numele profesorului de ebraică Zigu
Schwartz, care le relata cu pasiune despre crearea statului Israel și despre
munca noilor veniți în kibuțurile din Palestina. Sau despre Joseph
Trumpeldor, eroul sionist, care, în timpul războiului Ruso-Japonez a continuat
să lupte, chiar după ce și-a pierdut un braț. După ce s-a întors din Japonia, a
înființat o organizație sionistă de tineret, care pregătea emigranții pentru
„alia”. A plecat în Palestina și a murit în timp ce, împreună cu membrii
mișcării Hașomer, a apărat unul din primele kibuțuri înființate de evrei. A
devenit un erou al Israelului și un simbol al sioniștilor. Zigu, profesorul
îndrăgit, dispare după un timp ca să se îmbarce pe vasul Struma care primise
aprobarea autorităților de a transporta evrei în Palestina. După câteva luni, au
aflat că nava se scufundase în Marea Neagră și toți pasagerii s-au înecat. "Cu
11
tristețe m-am gândit la profesorul nostru, care nu și-a mai împlinit visul de a
ajunge să construiască o țară nouă pentru evrei în Ereț Israel" scrie Victorov.

Desen de Baruch Elron pentru cartealui Efraim Ofir "Povestea Strumei"

Narația urmează cu descrierea evenimentelor din noaptea de 28/29 iunie 1941,

când Antonescu ordonă masacrul populației evreieșți din Iași, acuzată că ar fi
colaborat cu aviatorii sovietici urcându-se pe acoperișuri și transmițând
semnale luminoase. Evreii sunt arestați din casele lor de chestură și împușcați
la întâmplare. Cei care au scăpat au fost înghesuiți în vagoane de vite. Au
bătut scânduri în geamuri să nu între nici o adiere de vânt și i-au plimbat
câteva zile spre Călărași, fără să le dea apă și fără să oprească. O scenă eroică
are loc în gara Roman, o femeie ( este vorba de Viorica Agarici, președinta
„Crucii Roșii”, pentru curajul și omenia sa a fost omagiată post mortem de
către statul Israel cu titlul de „drepți între popoare.”) a cerut autorităților să
oprească trenurile și să dea apă și mâncare oamenilor. "Milostivă și curajoasă
femeie, fapta ta va rămâne pentru totdeauna în sufletele poporului celor față
de care ți-ai arătat bunătatea și milă", s-a rugat cu evlavie cumnata Ana, cea

12
care relatează grozăvia. "Vara și căldura înăbușitoare au încins vagonul și
oamenii nu au mai putut respira. S-au călcat în picioare, unii și-au pierdut
mințile, mulți au murit. Printre ei, și băiatul meu. Trupul lui zace acum într-o
groapă comună". Cumnatul a reușit să rămână în viață. A fost închis într-un
lagăr la Călărași și s-a întors acasă prin noiembrie. Alt tren a fost plimbat către
Podul Iloaiei. E doar la 15 km de Iași, dar au făcut manevre, mutându-l de pe o
linie pe altă. Când l-au deschis, mai mult de jumătate din oameni erau morți".
De la gazda Tanciu, unde se simțeau bine, familia este nevoită să se mute.
Spectrul deportării în Transnistria este prezent, iminent. Pe o stradă, zăresc o
casă cu un anunț "de închiriat". Le deschide o femeie într-un halat înflorat.
Văzând “Steaua Galbenă,” i-a întrebat răstit: „Ce vreți?” „Căutăm casă”.. „Nu
închiriez la jâdani, cărați-vă de-aici!” Dar salvarea vine de pe strada Lupașcu
unde exită un imobil liber. Proprietarul un anume domn "Opincă" îi primește
generos și nici nu cere chirie. Vrea pe cineva să păzească locul și casa. Familia
se mută în strigătele unor copii de pe ulițe: "Veniți, mă, să vedeți! Pleacă
jidanii.” Relațiile cu Opincă sunt excelente și lucrurile se liniștesc pentru un
timp. Ba chiar familia se împrietenește cu familia Smaranda și Titus Avram
vecinii de alături. Titus era director la o bancă, dar iubea istoria și filosofia.
Cuplul are trei copii cu nume pe măsura pasiunii: Cezar, Ludovic și Remus. Cu
Remus, Herman se împrietenește și împrumută un volum de versuri de
George Topârceanu. Tot de la el a citit cartea lui Ionel Teodoreanu „În casa
bunicilor“, care îl încântă. Autorul discerne lecturi antisemite (poezii de
Octavian Goga ) și află că există scriitori antisemiți alături de cei normativi.

13
 Desigur erau și oameni normali. O doamnă Groza, fostă profesoară, la care
Herman presta diverse servicii (spart lemne, cărat coșuri cu legume) pentru
prețul unei pâini pe zi, îi interzice să poarte Steaua Galbenă. Ba chiar îi face
rost de o muncă mai bine plătită la sora sa, care era medic. Seara, familia
asculta Radio Londra, ca să afle despre mersul războiului.
Auzeau discursurile lui Hitler despre rasa ariană și rasele inferioare. Așa
află familia că la București, conducătorii evreilor, Filderman și Marele Rabin,
Alexandru Șafran, încearcă să salveze evrei pe calea diplomației. Filderman îi
scria mereu lui Antonescu pentru a arăta starea jalnică a populației evreiești
și a cere oprirea măsurilor antisemite.

Iuliu Maniu

14
 Filderman era Președintele Uniunii Comunităților Evreiești. I-a scris lui
Antonescu, arătând vandalismul și atrocitățile săvârșite de legionari în timpul
rebeliunii, protestând împotriva „trenurilor de la Iași”, cerând oprirea
deportărilor și a măsurilor discriminatorii. Dar mai erau și alte forțe care se
opuneau discriminărilor și soartei evreilor. Iuliu Maniu – prestigios om
politic din istoria României. A fost prim ministru al României de mai multe
ori, președintele Partidului Naţional Țărănesc, membru al Academiei Române.
A luptat pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și s-a opus
instaurării comunismului în România. Au intervenit pentru evrei și Regina-
Mamă Elena, mitropolitul Transilvaniei, conducătorii evreilor, Filderman,
Marele Rabin, A. L. Zissu, șeful sioniștilor din România. Filderman a cerut lui
Carol al II-lea și lui Antonescu să lase evreii să lupte pe front, dar a fost
refuzat. Iuliu Maniu susținea cauza populației evreiești si a stăruit pentru ei în
multe situații. Se opunea deportării și l-a avertizat pe mareșal că dacă nemții
vor pierde războiul, îi va fi greu să justifice deportarea evreilor. Wilhelm
Filderman și Marele Rabin, Alexandru Șafran, au reușit să plece din țară, dar
conducătorii sioniști A.D. Zissu, Mișu Bevenisti și alții au fost arestați și
anchetați sub tortură în închisorile comuniste.
Zissu era scriitor. În Piatra Neamț redacta o publicație în ebraică. După
scurtă vreme, a înființat la Iași publicația Floare albastră. A scos la Galați
revista Hatikvah (Speranța) și a colaborat la revista Sicht din Iași. În 1919
fondează gazeta Mântuirea. A mai colaborat cu revistele Egalitatea, Opinia,
Integral, Bilete de papagal și a fost prieten cu Gala Galaction și Tudor Arghezi.
Între 1941-1944 a condus un oficiu semilegal de emigrare. După al doilea
război mondial a fost arestat, acuzat de spionaj și condamnat în 1951, rejudecat
în 1954 și condamnat la viață pentru înaltă trădare. În 1956 este eliberat și,
ajuns în Israel, moare la doar câteva săptămâni după eliberare. Este unul
dintre personajele principale ale romanului De două mii de ani și a Jurnalului
lui Mihail Sebastian.
Cartea continuă cu peripeții și vicisitudini până în anul 1943 când germanii
încep să fie respinși de ruși. Trupele sovietice se apropiau de Moldova
iar înfrângerea de la Stalingrad, în care-au murit aproape două sute de mii de
ostași români, creaseră în țară o lipsă enorma de forță de muncă. Cea mai
mare parte a lucrărilor publice sau comunitare în anii războiului s-a efectuat
cu ajutorul detașamentelor de muncă, la care era mobilizată o parte din
populație, dar mai ales evreii. În primăvara anului 1944 a fost dată o lege prin
care evreii erau chemați la muncă de la vârsta de cincisprezece ani. La Bacău,
elevii de la Liceul Evreiesc precum și ceilalți băieți de cincisprezece ani sau
chiar mai mici, au fost repartizați la aerodromul din Gherăiești, unde nemții
începuseră construirea unor tranșee largi, în pantă, pentru camuflarea
avioanelor. Dudu, fratele lui Herman este mobilizat la muncă obligatorie. În
primăvara aceea împlinise paisprezece ani. După prima zi de muncă se
întoarce acasă cu mâinile rănite. Dudu a început să plângă. Herman intervine :

15
 "- Merg eu în locul lui, mamă, sunt mai obișnuit cu munca. - Ochii mamei
s-au umplut de lacrimi. N-am să uit niciodată privirea ei când, fără să mai
spună un cuvânt, s-a dus să îmi pregătească pachetul cu mâncare. Când s-a
făcut apelul, am răspuns „prezent!” la numele lui Dudu."

Există scene de mare emoție și tensiune în viața eroilor noștri. La 23

august 1944 România este eliberată de armata Rusă. Iată cum relateză acest
eveniment Herman:
"A doua zi dimineața, am aflat că rușii trecuseră de Roman și se apropiau
de Bacău. Se vorbea că un grup de artileriști nemți îi așteptau la podul de peste
Bistrița cu un tun antitanc. Am plecat împreună cu tata și Dudu spre centrul
orașului. Artileriștii germani loviseră câteva tancuri rusești, dar între timp
fuseseră capturați și împușcați. Grupuri de soldați ruși, întinși pe iarbă în
grădina publică, își uscau uniformele la soare. Era avangarda trupelor rusești
care trecuse Bistrița. Coloane de tancuri au intrat în oraș într-un zgomot
asurzitor. Au urmat trupele terestre. Pe marginea trotuarelor, locuitorii
orașului, creștini și evrei, îi întâmpinau, unii cu urale și flori, alții cu priviri
speriate. Îi priveam captivat pe soldații obosiți și bărboși cu cămăși lungi și
cizme de pânză prăfuite. Erau diferiți de soldații germani cu uniformele lor
curate, perfect întinse și ranițele frumoase. O unitate de cazaci a apărut în
galop și chiuind. Deodată, câteva avioane germane de vânătoare s-au lăsat în
picaj, mitraliind. Am luat-o la fugă spre casă, bocănind cu sandalele cu talpă de
lemn, făcute de tata. Aveam impresia că gloanțele cădeau pe lângă noi și că
avioanele ne urmăresc."

***

Ne vom opri aici, continuarea destinului lui Victorov în anii de comunism

merită un capitol separat. La numai 13 ani se maturizase și percepe lumea și
haosul războiului cu mintea unui adult. Începea comunismul și sechelele
antisemitismului se fac auzite prin vocea lui Mircea, un prieten creștin care
recită ce scria Păstorel Teodoreanu, zilele trecute, în ziare:

„Căpitane, nu fi trist,
Garda merge înainte
Cu partidul comunist.”

“Ieri erau legionari, azi sunt membri de partid, a încheiat cu tristețe în glas
Mircea”.

16
4
O cronologie și comentarii istorice. Dezinformare și antisemitism în
secolul XXI.

Urmărind relatările și întâmplările pomenite de autor, se poate țese un

tablou istoric al evenimentelot majore pentru soarta comunității evreiești.
Multe documente, fotografii și mărturii au fost culese de la supraviețuitori, de
la torționari sau de la oamenii de bună credință, care au dat adăpost și au
ajutat evreii. Ne propunem să producem o o cronologie comparată cu istoria
perioadei în care cartea se petrece. Pentru cititori am adăugat hărți explicative
ale României în acei ani de război. Bukovina, Basarabia, Transnistria, Bacăul,
Iașul sunt poziționate pentru o mai bună înțelegere a Moldovei în timpul
evenimentelor de rea aducere eminte. Deasemenea am atașat fotografii de
epocă și impresiile unor artiști, pe atunci tineri participanți sau martori la
evenimentele legate de pogrom și deportări. Sunt documente autentice care
neagă și combat dezinformarea și falsificarea evenimentelor,practicată azi în
sec XXI de grupe și mișcări neo-legionare interesate de mistificarea adevărului
istoric. Ne vom referi la Raportul Comisei Elie Wiesel intitulat:
COMISIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU STUDIEREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA
RAPORT FINAL

17
 Harta pentru Targu Ocna , Bacau, Iasi, Pascani , Bukovina, granita cu Ucraina la
Nord si Basarabia la est de Moldova.
Locuri descrise de cartea lui Herman Victorov

18
Pogrom – desene de Marcel Ianco

19
-Cronologie-
28 iunie 1940 Uniunea Sovietică sileşte România să-i cedeze Basarabia şi partea de nord
a Bucovinei.

8 august 1940 Regele Carol II emite o lege rasială împotriva evreilor, care îi exclude din
viaţa economică, socială, educaţională si politică.

4 septembrie 1940 Horia Sima, conducătorul Gărzii de Fier si primul ministru, generalul
lon Antonescu formează Statul Naţional Legionar în România, forţând abdicarea regelui
Carol II.
Sfârsitul anului 1940 -Un regim de muncă forţată e impus populaţiei evreieşti din
România. Noiembrie 1940 Ungaria (20 noiembrie), România (22 noiembrie) şi Slovacia (23
noiembrie) se alătură Axei.

21-24 ianuarie 1941 Gardiştii se răscoală impotriva guvernului Antonescu.

Pogromul de la Bucureşti este urmarea acestei rebeliuni care a fost instigată direct de
ideologia Gărzii de Fier – Willy Prager documenteză devastarea prăvaliilor evreieşti

Despre Willy Prager:

În August 1940 se legiferează legi inspirate de politica de la Nurenberg şi se

interzic căsătoriile mixte între evrei şi ne-evrei. Evreii sunt excluşi din
asociaţii, şcoli, teatre. Apar rebeliuni legionare care au dus la incendierea
Templului Spaniol din strada Negru Vodă, distrus apoi complet. Templul Coral
(în stil maur după un model de sinagogă vieneză) a fost devastat în 1941. O
revoltă contra generalului Antonescu se transformă în pogrom, calea Văcăreşti
fiind în centrul animozităţilor. Din această perioada neagră au rămas
mărturiile fotografului Willy Pragher (1908 -1992) reporter german care a
făcut multe fotografii în România. Este fiul unui inginer chimist imigrat în
Bucureşti şi al unei nemţoaice. Opera sa, de aproximativ un milion de
fotografii se află la Arhivele de Stat Freiburg şi cuprinde circa 110 000 de
fotografii pe hârtie şi câteva sute de mii de negative de film.
Întâmplarea face că Pragher se află la Bucureşti în ianuarie 1941.
Fotograful a fost martor la ceea ce avea să fie cunoscut în istorie drept
„Rebeliunea Legionară„. Între 21 şi 23 ianuarie 1941 au avut loc confruntări
violente între Garda de Fier şi trupele lui Antonescu. Printre cei care au avut
de suferit de pe urmă acestor confruntări, a fost comunitatea evreiască din
Bucureşti.
Zonele cu populaţie mozaică au fost vandalizate, sinagogile şi templele
incendiate, magazinele devastate. Manifestările violente împotriva populaţiei
evreieşti poartă numele de „Pogromul de la Bucureşti”. Au fost devastate 1274
prăvălii, ateliere şi apartamente evreieşti în Bucureşti. După cel de-al doilea

20
război mondial o mare parte din evrei pleacă din România spre Israel şi din cei
70.000 de evrei Bucureşteni rămân pe loc circa 4000.

Fotografii realizate de W. Prager

21
22
Raportul Wiesel asupra pogromului din Bucureşti

Rebeliunea a început atunci când legionarii înarmaţi au ocupat sediul

poliţiei din Bucureşti, posturi locale de poliţie, primăria Bucureştiului, mai
multe ministere şi alte clădiri publice. Când soldaţii au încercat să preia
controlul acestor clădiri, legionarii au deschis focul asupra lor. Deşi Hitler îi
dăduse mână liberă, Antonescu a procedat prudent pentru a evita iritarea
conducerii naziste de la Berlin şi pentru a-i lăsa pe legionari să se compromită
prin acţiunile lor. Această strategie a inclus ţinerea armatei în „defensivă
activă până în seara de 22 ianuarie, acţiunile armatei fiind limitate la a
răspunde cu foc şi la încercuirea locurilor controlate de legionari. Aceasta a
permis legionarilor să ucidă evrei, să-i jefuiască sau să le incendieze
nestânjeniţi proprietăţile în câteva zone din Bucureşti. Case şi prăvălii evreieşti
care se întindeau pe câţiva kilometri (pe străzile Dudeşti şi Văcăreşti) au
suferit pagube majore. Rebeliunea s-a sfârşit în dimineaţa de 24 ianuarie, ca o
consecinţă a ofensivei armatei. Este evident că pogromul de la Bucureşti a fost
o parte a planului elaborat de Legiune şi nu o izbucnire sau instrumentalizare
strategică a unui moment de anarhie. El nu a fost un eveniment izolat, rupt de
atmosfera opresivă şi de persecuţiile tipice din statul naţional-legionar, ci
punctul culminant al evoluţiilor evenimentelor. Armata nu a luat parte la
pogromul de la Bucureşti. Făptaşii au provenit din rândul organizaţiilor
controlate de Legiune: membrii Legiunii şi ai organizaţiilor teroriste, angajaţi
ai Ministerului de Interne şi Siguranţei, precum şi personalul Prefecturii de
poliţie din Bucureşti. Mulţi cetăţeni de rând s-au alăturat acţiunilor
pogromului. Începutul acestuia a fost semnalat formal la 22 ianuarie 1941 prin
ordinul ministrului de Interne de a se incendia două cartiere evreieşti 26.
Totuşi, atacul acestor cartiere, ca şi al celor învecinate locuite de evrei, a fost
lansat efectiv în timpul prânzului zilei precedente. Mai mult, în data de 20
ianuarie 1941, Legiunea operase arestări în masă ale membrilor minorităţii
evreieşti, care au fost duşi la Prefectura de poliţie a capitalei . Aproape două
mii de evrei de ambele sexe şi de vârste diferite (între 15 şi 85 de ani) au fost
deţinuţi abuziv şi apoi duşi la cele paisprezece centre de tortură ale Legiunii
(posturi de poliţie, Prefectura Bucureşti, sediul Legiunii, ferma lui Codreanu,
primăria comunei Jilava, clădirile evreieşti ocupate, abatorul Bucureşti) .
Printre arestaţi se aflau şi evrei înstăriţi sau angajaţi ai unor organizaţii publice
evreieşti. Abatorul din Bucureşti a fost locul celor mai atroce torturi. În ultima
zi a rebeliunii, cincisprezece evrei au fost duşi la Prefectura Bucureşti, unde au
fost torturaţi şi/sau împuşcaţi. Procurorul militar numit de Antonescu să

23
investigheze evenimentele a raportat că a recunoscut trei cunoştinţe printre
cadavrele „torturate cu profesionalism (avocatul Millo Beiler şi fraţii Rauch).
El a adăugat: „trupurile celor ucişi la abator au fost atârnate de ceafă, în
cârligele folosite de parlagii. Secretarul lui Mihai Antonescu a confirmat
descrierea procurorului militar şi a adăugat că unele dintre victime au fost
agăţate în timp ce erau încă în viaţă, pentru a permite torţionarilor „să
ciopârţească trupurile lor. Dovezile indică faptul că organizaţia teroristă
numită Corpul Muncitorilor Legionari (CML) a participat activ la pogrom, prin
jaf, tortură şi crimă. Sediul CML Inginer G. Clime a fost, îndeosebi, un centru
de tortură înfricoşător. Acolo, echipele CML au torturat sute şi au împuşcat
zeci de bărbaţi şi femei . Aceleaşi echipe au selectat 90 de evrei (din 200, câţi
au fost torturaţi în centrele CML de tortură) şi i-au transportat cu camioanele
în pădurea Jilava. După ce au fost scoşi din camioane, ei au fost împuşcaţi de
aproape cu focuri de revolver. 86 de cadavre au fost găsite întinse în zăpadă în
acea pădure, iar gurile celor care avuseseră dinţi de aur erau mutilate groaznic

Rabinul Tzvi Gutmann şi cei doi fii ai săi, Iosif şi Iancu, au fost printre
victime. Rabinul a fost împuşcat de două ori, dar a rămas în viaţă. În total, 125
de evrei au fost ucişi în timpul pogromului de la Bucureşti , pogrom care a
introdus de asemenea capitolul abuzării în masă a femeilor evreice, care erau
violate uneori chiar sub ochii familiilor lor . În afară de masacrarea evreilor, în
zilele pogromului de la Bucureşti au existat şi atacuri grave ale legionarilor
asupra sinagogilor. Asaltul a început în după-amiaza de 21 ianuarie şi a atins
punctul culminant în seara aceleiaşi zile. Atacurile au continuat în ziua
următoare. Acesta a fost un rezultat predictibil al evenimentelor, întrucât o
dată cu formarea Gărzii de Fier în 1927, raidurile gardiştilor se terminau de
obicei cu acte de vandalism împotriva sinagogilor. Legionarii au atacat toate
sinagogile în acelaşi timp, au ars sulurile Torei, au prădat obiecte religioase,
bani, mobilă şi bunuri de valoare şi audistrus interiorul sinagogilor. În unele
cazuri, legionarii şi-au început atacurile în timpul slujbei, cum a fost cazul la
Templul Coral (credincioşii care erau prezenţi au fost duşi la Jilava şi ucişi).
În final, făptaşii au dat foc sinagogilor, două dintre ele arzând complet. Una
dintre sinagogile arse în întregime a fost sinagoga sefardă Cahal Grande, una
dintre cele mai frumoase din Europa. Când brigăzile de pompieri, alarmate că
focul ar putea atinge clădirile învecinate, au sosit să stingă focul, acestea au
fost împiedicate de legionarii care supravegheau scena . Procurorul militar al
lui Antonescu, care a investigat evenimentele, a făcut o descriere explicită a
ceea ce a văzut: Templul spaniol semăna cu o torţă gigantică care lumina

24
lugubru cerul capitalei. Legionarii dănţuiau drăceşte în bătaia focului, cântând
aria «tinereţii legionare» în timp ce izbeau, în furia lor sălbatică, cu tocurile
ciubotelor, trei femei despuiate, pentru a le da pradă flăcărilor. Nenorocitele
victime, în dureroasa lor disperare, tăiau văzduhul cu urlete de sfâşietoare
durere . În cele din urmă, legionarii, organizaţiile afiliate şi oamenii de rând,
cu toţii au participat în comun la distrugerea proprietăţii comerciale şi private
evreieşti. Unele case au fost arse în întregime sau demolate complet. În total,
1 274 de clădiri comerciale şi case au fost distruse . Federaţia Comunităţilor
Evreieşti din România a evaluat pagubele la suma de 383 de milioane de lei
(suma include şi pagubele provocate sinagogilor) . După ce rebeliunea
legionară a fost înăbuşită, armata a găsit 200 de camioane încărcate cu obiecte
jefuite, bijuterii şi bani .

25
22 iunie 1941 România se alătură Operaţiei Barbarossa atacând Uniunea
Sovietică.

Pogromul de la Iaşi: prima fază a distrugerii

fizice a evreilor din România

Evacuarea evreilor din Iaşi, unde la data de 28 iunie 1941 trăiau 45 000 de
evrei, a fost o parte a planului de eliminare a prezenţei evreieşti din Basarabia,
Bucovina şi din
Moldova. “Curăţarea terenului” a însemnat lichidarea imediată a tuturor
evreilor de la ţară, încarcerarea în ghetouri a evreilor găsiţi în centre urbane şi
reţinerea tuturor persoanelor suspectate că ar fi activişti ai Partidului
Comunist.
Acesta a fost echivalentul românesc pentru “Soluţia finală”..
Pogromul de la Iaşi împotriva evreilor s-a desfăşurat la ordinul expres al lui
Ion Antonescu ca oraşul să fie curăţat de toţi evreii şi ca orice evreu care va
deschide, chipurile, focul împotriva soldaţilor români sau germani să fie
eliminat fără milă. Secţia a doua a Cartier ului General al Armatei Române şi
Serviciul Special de Informaţii (SSI) au pregătit terenul pentru pogromul de la
Iaşi şi au elaborat pretextul pentru pedepsirea populaţiei evreieşti a oraşului,
în timp ce unităţile armatei germane staţionate în localitate au asistat
autorităţile române.
La 27 iunie 1941, Ion Antonescu a ordonat direct prin telefon colonelului
Constantin Lupu, comandantul garnizoanei Iaşi, să evacueze evreii din oraş.
Lupu a fost instruit să ia măsuri să cureţe Iaşiul de populaţia sa evreiască.

28-31 Iunie 1941 Progrom la Iaşi, sub ordinul lui Ion Antonescu - 13,266
evrei ucişi

Fragment din carte :

— Se zvonesc lucruri îngrozitoare, i-a spus tatei cu voce scăzută, într-o

seară, domnul Bercovici. La Iași , evreii au fost urcați în trenuri și plimbați fără
apă din gară în gară în temperaturi de 40 de grade. Au murit jumătate. Ziarele
au scris însă că la Iași cinci sute de evrei comuniști au fost executați, pentru că
au provocat scandal și au încercat să transmită informații rușilor.
— De mâine va trebui să purtăm „Steaua Galbenă” . A fost afișat ordinul
la Poliție, dar și la sediul Comitetului Evreiesc, a adus tata vestea, la vreo
săptămână după ce ne-am mutat în casa doamnei Tanciu.

26
Raportul Wiesel despre Antonescu si pogromul de la Iaşi
( fragmente)

Ion Antonescu era dominat de aversiunea sa faţă de evrei şi de iudaism. El

şi-a dat în vileag această ură într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din 15
aprilie 1941: Dau drumul mulţimii să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea
mea şi, după ce-i masacrează, pun iară şi ordine. Aceste cuvinte au constituit
o anticipare corectă a ceea ce s-a petrecut în Iaşi, la scurt timp după aceea. În
numeroase ocazii, Antonescu personal a fost la originea elaborării măsurilor
specific antisemite adoptate de statul român fascist: la 19 iunie, ordona
închiderea tuturor cafenelelor evreieşti comuniste , identificarea şi
completarea listelor pe regiuni cu toţi jidanii, agenţii comunişti sau
simpatizanţi; Ministerul de Interne trebuia să le interzică circulaţia şi să fie în
măsură a face cu ei ce voi ordona, când va fi momentul oportun ; imediat după
aceasta, la 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dispus ca toţi evreii apţi cu vârsta
între 18 şi 60 de ani, din satele dintre Siret şi Prut, să fie evacuaţi în lagărul de
la Târgu-Jiu, în Oltenia. Membrii familiilor celor deportaţi, precum şi ceilalţi
evrei din satele moldoveneşti au fost evacuaţi în cele mai apropiate localităţi
urbane.
În timpul pogromului de la Iaşi, la 28 iunie 1941, ora 23, Ion Antonescu i-a
telefonat colonelului Lupu, comandantul Garnizoanei din Iaşi, care i-a
raportat despre situaţia din oraş. Conducătorul statului a ordonat “evacuarea
întregii populaţii evreie şti, pachet după pachet”, indicând că este “necesară” ,
de asemenea, şi evacuarea femeilor şi a copiilor . La 4 iulie, Antonescu afirma
că “neamul evreiesc”.. a speculat şi oprit dezvoltarea neamului românesc timp
de câteva secole. Nevoia de a ne scăpa de această plagă a românismului este
indiscutabilă. În ciuda predilecţiei sale pentru pogromuri, Antonescu a criticat
acţiunile individuale şi, la 12 iulie 1941 -după pogrom - i-a condamnat (verbal)
pe soldaţii care participaseră la pogrom din proprie iniţiativă. În ciuda acestei
mustrări, el susţinea, în continuare, că evreii erau o “plagă deschisă a
românismului”, care au supt pâinea săracilor.
Pentru Ion Antonescu, principalul duşman al ţării era evreul. Într-o
scrisoare adresată în 6 septembrie 1941 lui Mihai Antonescu, el scria: “Trebuie
să se înţeleagă de toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe
viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi
devenim sclavii lor… Si războiul, în general, şi luptele de la Odessa, în special,
au făcut cu prisosinţă dovada că Satana este evreul.
Aceasta a fost, poate, justificarea pentru măsurile motivate mai mult din
punct de vedere material decât ideologic, a şa cum a fost Ordinul nr. 8507 din
3 octombrie 1941 (promulgat,formal, de colonelul Davidescu, şeful
Cabinetului Militar al lui Antonescu), prin care dictatorul român ordona
“schimbul”- în fapt, confiscarea - de către Banca Naţională a bijuteriilor şi
banilor aparţinând evreilor ce urmau să fie deportaţi.

27
Ion Antonescu a fost direct implicat în acţiunile represive majore ale regimului
său contra evreilor. Spre deosebire de cazul lui Hitler, în ceea ce-l prive şte pe
Antonescu există o mulţime de dovezi documentare, care demonstrează
această implicare personală. La începutul lunii octombrie 1941, spre exemplu,
colonelul Petrescu de la Statul-Major şi generalul de Jandarmerie Topor au
început deportarea evreilor din Bucovina, la ordinul personal al lui Antonescu.
Petrescu a declarat, în 1945, că ei primiseră dispoziţii din partea lui Radu
Dinulescu, Secţia a II-a a Statului-Major; acest Ordin - nr. 6651
din 4 octombrie 1941 - s-a bazat, de asemenea, pe decizia mare şalului
Antonescu ca toţi evreii din Bucovina să fie deportaţi în Transnistria în decurs
de zece zile1. Guvernatorul Bucovinei, generalul Calotescu, a confirmat şi el că
Petrescu şi Topor nu făcuseră decât să îndeplinească instrucţiunile date de
Antonescu. Într-adev , într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din 6 octombrie
1941, Ion Antonescu a declarat: “În ceea ce-i priveşte pe evrei, am luat măsura
ca să-i scot definitiv şi total din aceste regiuni. Măsura este în curs. Mai am în
Basarabia aproximativ 10 000 de evrei, care în câteva zile vor fi trecuţi peste
Nistru, iar dacă circumstanţele vor permite, vor fi trecuţi dincolo de Urali”.

i fo rț at e a ev re il or din Basarabia
migrări
… Sunt în favoarea p es te graniță. Deasem
enea
tr eb u i zv ar li ti
și Bukovina , ei il or ca re n u -ș i au locul aici.
ucrai n ie n
favorizez expulzarea i d e is to ri e barbari. .. Nu vom
m fi n u m iț
Nu-mi pasă dacă vo
prilej.
avea un mai rielnic it ra li erel e… Ion Antonescu
lo si ți m
Dacă e nevoie fo

Trenurile morții – Documente

Locul principal de detenție pentru evreii deportați din Iași din ordinul lui Ion
Antonescu a fost într-o clădire din cadrul cazărmii Regimentul 23 Infanterie
din Călărași. Din ziua de 6 iulie 1941, când primul „tren al morții”, cu 1111
supraviețuitori dintr-un transport de 2500 de evrei, s-a oprit la Călărași, ni s-a
păstrat o fotografie, aflată în arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor
din România, cu oamenii abia coborâți, aflați în stare jalnică (60% dintre ei,
conform unei evaluări, erau complet dezbrăcați). Pe baza fotografiei se poate
face identificarea clădirii. Locul a fost vizitat în 2015 de regizorul francez
Romulus Balazs, regizorul unui film documentar despre pogromul de la Iași.

-Fotografie din 6 iulie 1940, din momentul sosirii trenului morții la Călărași.
Fototeca CSIER . Clădirile Regimentului 23 Infanterie se găsesc acum în

28
paragină, în proximitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Ruinele sunt în administrarea Consiliului Județean.

Femeia erou - Viorica Agarici, prezentă în carte

Într-o noapte , au auzit bătăi în ușă și, când au deschis, doi polițiști și un
jandarm au intrat în casă. Au răscolit lucrurile și au spart vitrinele din
magazin, luând ceasuri și bijuterii. „Îmbrăcați-vă!”, le-au poruncit
cumnatului și băiatului meu. Pe cumnata și pe cei doi copii i-au lăsat în casă.
„Unde-l duceți pe tata?”, a fugit după ei Gelu băietul, văzând că-i împinge
afară din casă pe cumnatu’ și pe Leibu, dar soldatul l-a repezit: „Intră
înăuntru, pui de jidan!” I-a dus la Chestura Poliției. Curtea era plină de
oameni. I-au ținut câteva ore și, când oamenii au început să strige să le dea
drumul acasă, au tras în ei fără pic de milă. Cei care au scăpat au fost
înghesuiți în vagoane de vite. Podeaua era acoperită cu balegă peste care au
aruncat var nestins. Le-au bătut scânduri în geamuri să nu intre nici o adiere
de vânt și i-au plimbat câteva zile spre Călărași, fără să le dea apă și fără să
oprească. Se spune că doar în gară la Roman, o femeie care lucra la „Crucea
Roșie”, Dumnezeu să o aibă pentru totdeauna în grija lui cea bună pe ea și pe

29
familia ei, a cerut autorităților să oprească trenurile și să dea apă și mâncare
oamenilor.

Vikipedia

Viorica Agarici, numele la naștere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu

(n. 24 februarie 1886, București - d. 18 februarie 1979, București) a fost o
activistă pe tărâm social, feministă, filantrop, descendentă a familiei de boieri
patrioți liberali Văsescu, a îndeplinit funcția de președintă a filialei locale a
Societății Naționale de Cruce Roșie din orașul Roman în timpul celui de-al
doilea război mondial. A fost omagiată, post mortem, de către Statul Israel cu
titlul și diploma de „Drepți între popoare” ( ‫ חסיד אומות העולם‬Hasid Umot
HaOlam) pentru salvarea, în iulie 1941, a mii de evrei, urcați în zilele
pogromului de la Iași în „trenurile morții”, sub pretextul deportării spre
lagărul de la Călărași (Ialomița).

30
Cronologie-continuare

lulie 1941 Unităţi militare române şi germane încep uciderea sistematică

prin impuscare a locuitorilor evrei din Chişinău. Cei rămasi în viaţă sunt izolaţi
într-un ghetou şi în octombrie sunt deportaţi în Transnistria.

August 1941 Armata română ucide peste 20.000 de evrei la Odesa.

Între 1941 si 1942 autorităţile germane şi române au ucis peste 500. 000 de
evrei români şi ucrainieni în Transnistria si Basarabia.

Mai 1942 Deportările romilor români si basarabeni către Transnistria încep.

16 mai, 1944 Autorităţile naziste maghiare incep deportarea deportarea a

mai mult de 130.000 de evrei din nordul Transilvaniei către Auschwitz.
Cei mai mulţi sunt trimişi direct la camerele de gazare. Foarte puţini se-ntorc.

23 august, 1944 Ion Antonescu este arestat. Pe 12 septembrie este semnat

cu puterile aliate un acord de armistiţiu. România se alătură Puterilor Aliate.
Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, propune un acord cu
dictatorul sovietic Stalin privind împărţirea Europei de Est în sfere de
influenţă după război.

NEVER AGAIN !

31
5
Eroi, martiri și destine în cartea lui Herman Victorov
"Sub aripa neagră a războiului"
Editura Saga a realizat acest set de 5 articole publicate în presa israeliană
de limbă română, cu scopul de a face cunoscut pe scriitorul Herman
Victorov, care într-o carte de mare suflu și sensibilitate se concentrează pe
anii pogromului și a prigoanei evreiești din Moldova (1940-1941), continuând
cu istoria zbuciumată a familiei sale până în anul 1949 când tânărul Herman
este recrutat la armată și printr-o minune, trimis la școala de aviație de la
Mediaș ca să fie pilot de avion. Publicăm aici ultimul episod care descrie epoca
de tranziție sper comunism, buzurile și agresiunile antisemite care continuă.
Într-o discuție telefonică extrem de interesantă cu autorul, aflat în
Canada, am reținut dorința dânsului să subliniem nu numai faptele rele,
cumplite, suferite de evrei ci să pomenim despre nume și persoane care au
ajutat și protejat pe cât posibil evreii dar și pe membrii familei lui Herman și
pe el însuși, în teribila confruntarea cu o perioadă de rușine pe fața omenirii.
Cartea este o emoționantă, total credibilă incursiune a celor trăite de un
copil de 11 ani, care așterne în scris amintirea unor situații și evenimente
refăcute cu studii documentate, 70 de ani mai târziu. Un document de valoare
colosală scris cu participarea d-nei Mihaela Victoria Ignat.
Tranziția spre comunism
Iarna lui 1945-1946 a fost una cu zăpadă puțină și vânturi reci care au
uscat pământul. Bunicul Zeida, care fusese pădurar și cunoștea bine natura, a
prezis că va fi o mare secetă în Moldova. Viața familiei Haimovici continuă la
Bacău. Vremurile erau tulburi. Foametea făcea ravagii în Moldova. Lupte fățișe
se desfășurau intens între partidele setoase să ajungă la putere. Tatăl
familiei, Țelic își sfătuieste copiii să nu ne implice în vreo organizație
comunistă, dar sub influența lui Iancu Klein, surorile lui Herman Victorov,
Surica și Cecilia se înscriu în organizații de tineret comunist. Apăruseră multe
organizații sioniste în Bacău după război, dar în familie nu s-a pus niciodată
problema plecării din țară. Herman asistă la la o întâlnire, unde un grup de
tineri evrei ascultau o conferință, se vorbea despre crearea unui stat al evreilor
în Palestina, și-a dat repede seama că "Hașomer Hațair" era o organizație
socialistă.
Ca să-și ajute familia tânărul Herman se angajează în echipa lui Iliescu, un
contractor specializat în reparații de cazane, renumit în Moldova. Munca era
grea, lipsurile enorme dar Iliescu își hrănea bine echipa. Ba chiar cumpără
bocanci pentru Herman, lipsit de încălțări.

32
"Domnul Iliescu a fost de-a lungul vieții un model pentru mine. În multele
locuri în care-am lucrat ca muncitor, maistru, maistru principal, șef de
lucrări, conducător și proprietar de companie, m-am gândit adeseori la grija
pe care acest om a avut-o față de muncitorii săi, la atenția față de mine, la
bucuria pe care mi-a făcut-o, apreciindu-mi munca".
După câștigarea alegerilor de către comuniști, în fabrică au apărut
informatorii. Agenții de securitate comuniști dublau Siguranța Statului, chiar
dacă, oficial, securitatea ca instituție a fost înființată mai târziu. Raportau tot
ce se întâmpla, chiar și discuțiile dintre muncitori. Oamenii se temeau să mai
vorbească deschis unii cu alții.
Era o atmosferă de neîncredere, de ostilitate între oameni. În primvăra lui
47 autorul se îmbolnăvește grav, boala este lungă și complicată de lipsa de
antibiotice. Asistat cu devotament de mamă, după trei luni de spitalizare, se
reface și revine să muncească la un atelier auto, condus de domnul Florea, un
om de o mare bunătate și înțelegere.

Cartea continuă ... " În seara de 30 decembrie 1947, am auzit la radio

vocea Regelui. Nu era discursul obișnuit de sărbători, vocea lui părea
schimbată. L-am auzit spunând: „Abdic… las poporului meu libertatea de a-și
alege forma de Stat ”. Eram cu toții împietriți. Mama, tata și bunicul Zeida
aveau ochii în lacrimi. Când Cecilia a vrut să comenteze ceva, tata a oprit-o
aspru: - Regina mamă Elena s-a zbătut ca noi să fim astăzi aici. Dacă nu era ea,
mulți am fi pierit în lagărele naziste. La mine-n casă nu vreau să aud nici un
cuvânt rău despre Rege sau despre familia regală."

"M-am gândit adeseori în anii dictaturii comuniste la vorbele tatei. Câtă

dreptate a avut! În societatea comunistă care se instaura aveau să fie
încălcate cu grosolănie drepturile și libertățile fundamentale ale omului. A
fost nevoie de o jumătate de secol și de o revoluție pentru ca regimul comunist
dictatorial să poată fi înlăturat. Istoria acestor ultimi ani dovedește, că este
nevoie de încă o jumătate de secol pentru ca distrugerile acestui regim, la
nivelul instituțiilor statului și al mentalului colectiv, să poată fi anihilate."
În 1948, Securitatea a fost oficial înființată. A început să se audă de oameni
care erau anchetați și arestați. Se vorbea despre agenții de securitate care
zdrobeau în bătaie oamenii la anchetele din închisori. Se știa despre cruzimea
feroce a unuia, Fănel Gheorghiță. Îi maltrata pe cei luați la interogatorii, aflăm
de la Surica, secretara unui avocat din oraș.

Diavolul Mahalu

33
 Domnul Victorov insistă să pomenim despre acest malefic personaj.
Mahalu era un măcelar evreu din Bacău. Înalt de doi metri, cu spinarea lată cât
ușa, cu picioarele lui imense. Trecea ca un Golem pe stradă, îmbrăcat în
uniformă de ofițer de securitate. Despre Mahalu se spunea că era o brută.
Ajungând maior de securitate, a torturat și schingiuit oameni cunoscuți și
importanți ai Bacăului, anchetați pe motivul apartenenței la un partid sau
altul. Iata un citat relevant: "Mi s-a confirmat acest lucru, când după 1990, am
citit cartea avocatului băcăuan Aurel Popa, Sub semnul gulagului. Deținut
politic în închisorile comuniste, anchetat de călăii securității, Aurel Popa a
aflat în închisoare că avocatul Eduard Racoviță, membru marcant al Partidului
Liberal, parlamentar, a fost torturat în timpul anchetei de către Mahalu.
„Anunțați oamenii de afară că m-a omorât Mahalu”, ar fi spus acesta, aruncat,
mai mult mort decât viu, în celulă."
Dat afară din securitate, în anii șaizeci, în timpul epurării evreilor din
structurile superioare ale miliției, securității și armatei, Mahalu a ajuns
directorul gospodăriei comunale din Bacău și, mai târziu, a emigrat cu familia
în Israel.
Ce se-ntâmpla în beciurile închisorilor comuniste a aflat când Surica a fost
chemată să lucreze dactilografă la securitate. Deși, initial, a refuzat postul, i s-a
pus în vedere că trebuie să meargă acolo unde este nevoie de ea și unde o cer
interesele partidului. După o vreme situația surorii lui Herman devine tragică.
A fost trimisă la securitatea din Suceava. Era perioada arestărilor și a
anchetelor odioase din temnițele comuniste.
De la Suceava Surica s-a întors cu o gravă depresie.

***
Autorul, Herman Victorov, scrie în finalul acestui capitol:
Mă gândesc adeseori la această perioadă neagră din istoria comunismului în
România. Este pentru mine o rană vie conștiința că oameni ai aceluiași neam
și-au făcut rău unii altora.
După prigoana din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unii evrei au
crezut că au dreptul să se răzbune. Au ales să fie de partea răului și au
participat la torturarea unor oameni, de foarte multe ori nevinovați. În acea
perioadă, au fost zdrobiți în închisori oameni politici care aparținuseră
partidelor tradiționale, tineri care aderaseră la diverse organizații de tineret,
sioniști, preoți și episcopi ai Bisericii Greco-Catolice. Toți erau considerați
„fasciști”, „criminali”, „dușmani ai poporului.” Dacă însă despre liderii
partidelor tradiționale sau despre legionarii închiși în temnițele comuniste s-a
scris și s-a vorbit foarte mult după revoluția din 1989, despre arestările
sioniștilor abia se pomenește.
Doar membri ai comunităților evreiești mai vorbesc despre prigoana
sioniștilor și a conducătorilor organizațiilor evreiești. Martiriul lui A. L. Zissu

34
stă alături de cel al liderilor partidelor tradiționale, Iuliu Maniu, Ion
Brătianu, Ion Mihalache, ai capilor Bisericii Greco-Catolice: Ioan Suciu,
Traian Frențiu, Tit Liviu Chinezu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu,
Alexandru Todea și a
tuturor martirilor care au murit în închisorile comuniste.
***

Cartea se încheie cu un emoționant epilog din care reproducem

un fragment:

Sunt departe de țara în care m-am născut, dar pe care o port cu venerație
în suflet.
Am ajuns la vârsta de 85 de ani. Suntem la capătul povestirii în care
dezvălui întâmplările și evenimentele care mi-au marcat copilăria și prima
tinerețe. Au stat în străfundurile sufletului și minții mele dar iată a venit
timpul să le scot la iveală. Reflecțiile mele iau forma amintirilor despre
evenimentele petrecute în România în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial și mai ales despre consecințele războiului asupra familiei, populației
din zona Moldovei, unde am locuit, dar și din întreaga țară. Războiul a adus
schimbări majore în viața românilor și evreilor care trăiseră până atunci în
armonie în acele ținuturi: pierderea celor dragi, foamete, sărăcie, pentru
români; discriminare și ură rasială, evacuări din case, deportări în lagăre,
pierderea identității, pentru evrei.
După război a apărut „molima roșie,” comunismul, care avea să
stăpânească țara o jumătate de secol.
Reînvierea trecutului a răscolit întâmplări și trăiri care au marcat sufletul
meu de copil: ură, răutate, jigniri, vorbe grele, aruncate de unii oameni cu
scopul de a răni, dar a și scos, cu forță, la lumină, momentele frumoase,
sprijinul și înțelegerea altor oameni care și-au înțeles menirea pentru care
Dumnezeu i-a lăsat pe pământ. Oameni cărora le port recunoștință și cărora le
închin gândurile mele pioase. Bunătatea și omenia lor au avut un rol
purificator. Mă simt izbăvit de răzvrătirea care adeseori de-a lungul vieții m-a
urmărit. În memoria și cinstea celor buni, închei un armistițiu cu trecutul
încărcat de ură și nedreptate și declar cu tărie că umanitatea a existat și
continuă să existe pentru că forțele binelui sunt mai puternice decât răul.
Revăzându-i cu ochii minții pe cei dragi, familia mea – am admirat
demnitatea lor atunci când am fost alungați din casă, obligați să purtăm Steaua
Galbenă, tratați ca cetățeni de clasă inferioară. Chiar și în acele vremuri de
prigoană, părinții mei s-au considerat evrei-români.
Nu au renunțat la identitatea lor, și-au păstrat credința strămoșească și au
rămas până la sfârșitul vieții în țara în care s-au născut .Nu au renunțat la
35
identitatea lor, și-au păstrat credința strămoșească și au rămas până la
sfârșitul vieții în țara în care s-au născut. Astăzi osemintele lor se odihnesc în
cimitirele evreiești din țară.
Am scris această carte împreună cu Mihaela Victoria Ignat care a
îmbrăcat într-o formă literară povestirile mele și mi-a fost partener în munca
de cercetare, de creare și de elaborare a ideilor. Deși am scris această carte
împreună, Mihaela mi-a dăruit mie privilegiul să-mi trec numele ca autor pe
coperta cărții, ea apărând doar colaborator. Am însă datoria morală, să
restabilesc dreptul ei legitim de co-autor și o fac prin această mărturisire
cititorilor. Îi mulțumesc Mihaelei pentru sprijinul pe care mi l-a acordat în
acțiunea mea de redescoperire a trecutului și de scriere a povestirilor mele.
Cartea mea este un mesaj de înțelegere între oameni, de celebrare a Omului
dincolo de ceea ce diferențiază, de îndemn la respect, prietenie și omenie. O
dăruiesc familiei – soției, fiicei și nepoatei mele – prietenilor și ție, cititorule,
care te-ai aplecat cu sufletul deschis asupra rândurilor mele.

Herman Victorov

36
ANEXE

Scrisoarea domnului Zvi Appel adresată lui Herman Victorov

Pentru mine, cartea este, în primul rând, o oportunitate de a întâlni

membrii familiei tale, în calitate de copii, circumstanțele și istoria și mediul
cultural in care ati crescut. Ritmul și firea lor specială.
Mi-a fost important să cunosc mai bine conflictele pe care le-ați tratat, ca un
ghid pentru lecțiile de viață vitale pentru mine și pentru generația următoare,
cea de astăzi. M-am minunat și am fost încântat de descrierea subtilă și
bogată a personajelor și a evenimentelor care au reînviat scene atat de fidel
descrise, ca și cum aș fi fost prezent în ele.
Este o mare sursă de inspirație pentru mine să întâlnesc în cartea ta sufletul
tău, unde omenie și dragoste se îrevarsă către toate ființele umane din jur.
Spiritul liber, este independent și nu se plânge, acceptă pozitiv evenimentele
vieții și le interptretează cu multă grație și multă intelegrere.
Sunt uimit de abilitatea ta de a descoperi în fiecare persoană caracterul și
atributele sale, stand sincer în fața lui Dumnezeu, fără etichetele și stigmatele
pe care semenii le aleg pentru a-și da atribui avantaje temporare.
Am simțit suferința singurătatii, pierderile umane și lipsurile pe
care temerile și violența teribilă le-au adus oamenilor și m-am consolat cu
spiritul călătoriei tale prin viață, care nu a renunțat niciodată la speranța
unei vieti decente și corecte .
Sunt fericit pentru privilegiul care a facut sa te cunosc pe tine și lumea ta.

Zvi Appel

În cinstea acestui remarcabil om și scriitor, Editura SAGA va organiza în

Israel o seară de lecturi și filme.
Adrian Grauenfels - Editura SAGA

http://www.lulu.com/shop/herman-victorov/sub-aripa-neagr%C4%83-a-
r%C4%83zboiului/paperback/product-23977425.ht

37
Un memorial pentru deportati , expus la YAD va SHEM - Ierusalim

38