CAPITOLUL V

REZERVA LA TRATAT
Rezerva este o instituţie importantă a dreptului internaţional, care permite statelor ce nu
sunt de acord cu dispoziţiile (clauzele) unui tratat să devină parte la acel tratat. Multe din tratatele
multilaterale sunt încheiate în cadrul unor conferinţe internaţionale, iar adoptarea lor se realizează
adeseori pe baza votului majoritar al participanţilor.
O parte dintre state pot însă să nu accepte anumite dispoziţii, adoptate prin votul majoritar.
Opinia minoritară se exprimă tocmai prin rezerve la rectificarea tratatului.
Rezerva ca instituţie are la bază principiile dreptului internaţional public, cum ar fi
egalitatea statelor şi reciprocitatea.
Convenţia privind dreptul tratatelor de la Viena din 1969, în art. 2.1., defineşte rezerva ca
fiind un act unilateral al unui stat, independent de textul tratatului, cu caracter facultativ, ce poate fi
făcut în următoarele momente:
 la semnarea tratatului;
 la ratificarea tratatului;
 la momentul aderării la tratat.
Rezerva se face în scris, expres, pentru a exclude sau a modifica efectul juridic al unei
dispoziţii din tratat privind aplicarea tratatului faţă de statul rezervatar. De exemplu: la “Convenţia
asupra tuturor formelor de discriminare faţă de femei”, România, ca stat rezervatar, în momentul
ratificării a formulat rezervă.
Tratatele închise, sunt acele tratate ce pot limita dreptul statelor de a exprima rezerve sau
pot interzice rezerva. De exemplu Convenţia O.N.U. pentru Dezvoltarea Industrială din 1979
interzice rezerva, de asemenea şi Convenţia de la Montego Bay din 1982. Alte tratate limitează
dreptul de a face rezervă la anumite clauze, precizând articolele care nu permit rezerva.
Există şi tratate dechise, care condiţionează rezervele de cerinţa ca ele să fie compatibile
cu obiectul şi scopul tratatului.
Regulile aplicabile rezervei la tratate sunt următoarele:
- o rezervă la un tratat internaţional produce efecte doar dacă este acceptată de toate
părţile (o rezervă este acceptată, dacă o parte a tratatului nu face obiecţie în 12 luni la notificarea
sau publicarea rezervei);
- oricare stat parte a tratatului internaţional poate obiecta împotriva unei rezerve la acel
tratat (ca expresie a suveranităţii şi egalităţii în drepturi a statelor);

1
 - obiecţia nu împiedică aplicarea tratatului între statul rezervatar şi statul care face obiecţia,
dacă nu-şi manifestă voinţa în acest sens;
- tratatul nu se aplică între statul rezervatar şi cel ce a făcut obiecţia, dacă ultimul se
opune;
- la tratatul cu un număr redus de părţi, din obiectul şi scopul cărora rezultă că aplicarea
integrală a tratatului este o condiţie a valabilităţii, se pot face rezerve numai dacă sunt acceptate
de toate părţile;
- rezerva referitoare la o organizaţie internaţională trebuie să fie acceptată de organul
competent al organizaţiei;
- rezerva la un tratat multilateral determină modificarea raportului juridic stabilit prin acel
tratat între părţi;
- rezerva, acceptarea sau obiecţia la aceasta trebuie formulate în scris şi notificate părţilor;
-tratatul internaţional la care s-au făcut rezerve se aplică integral între părţile care n-au
făcut rezerve;
- rezerva şi obiecţia pot fi retrase oricând, fără a fi necesar acordul celeilalte părţi.
Retragerea trebuie să fie în formă scrisă;
De exemplu, România şi-a retras rezervele de la “Protocolul privind interzicerea folosirii
gazelor toxice asfixiante”
Statele pot formula nu doar rezerve la tratat, ci şi declaraţii interpretative privind anumite
clauze. Declaraţiile interpretative precizează poziţia statelor vis-à-vis de anumite clauze şi nu
modifică aplicarea tratatului integral între părţi.
Deosebirile dintre rezervă şi declaraţia interpretativa:
Rezerva - modifică aplicarea prevederilor tratatului între statul rezervatar şi o altă parte;
- îşi produce efectul juridic dacă este acceptată de o altă parte.
Declaraţia interpretativă - nu modifică raportul juridic între părţi, fiind folosită în general
pentru cazurile când tratatele interzic formularea de rezerve.

V.1. Efectele tratatului internaţional

Tratatul este un contract care stabileşte drepturi si obligatii ale partilor.
Principalul său efect este crearea de norme juridice prin care se stabilesc drepturi si obligatii
ale partilor şi sunt modificate sau stinse asemenea drepturi si obigatii.
Orice tratat îşi produce efectele “inter partes”. Tratatul nu produce efecte directe pentru
persoanele fizice şi persoanele juridice ale unui stat, cu exceptia tratatelor comunitare.

2
 Tratatul nu produce efecte asupra statelor terţe. Conform Convenţiei de la Viena din 1969
un tratat nu creaza drepturi si obligaţii pentru un stat terţ fără acordul lui.
Exceptie: tratatul ce cuprinde prevederi în sensul că ele sunt opozabile unor terţe state.
Exemplu: “Tratatul privind regimul internaţional al Antarcticii, din 1959, modificat în 1991 în care se
prevede că exploatarea resurselor continentului şi platoului său continental se amână pentru o
perioadă de 50 de ani.
Unele tratate conţin prevederi în favoarea terţilor: Exemplu: tratatele comerciale sau de
navigaţie care conţin clauza naţiunii celei mai favorizate, când două state părţi se obligă să
beneficieze reciproc de tratamentul cel mai favorabil acordat unor state terţe în acelaşi domeniu.

V.2. Aplicarea în spaţiu şi timp a tratatelor internaţionale

a) aplicarea in spatiu presupune că tratatul se aplică pe teritoriul parţilor. Exceptie fac
tratatele localizate care-şi produc efectele juridice într-o parte a teritoriului părţilor (de ex. În R.F.G.
aplicarea numai înr-un land, Bavaria) şi tratatele prin care se fixeaza frontierele unor state.
De la regula aplicării teritoriale a tratatelor sunt exceptate tratatele prin care se crează o
organizaţie internaţională. Opinia dominantă este că un tratat este un izvor de drept internaţional
prin el însuşi, iar părţile au obligaţia să identifice şi să aplice regulile tratatului prin mijloace proprii.
Cele mai multe state subordonează aplicarea tratatelor unor acte de drept intern (Legea
590/2003).
Un rol dublu in aplicarea tratatului international revine organelor juridictionale interne care
pot aplica un tratat după ce a fost ratificat şi publicat şi pot interpreta tratatul pentru a “descifra”
vointa reală, completă a parţilor.
b) aplicarea in timp este supusa principiului neretroactivitatii tratatului (conform Convenţiei
de la Viena din 1969).
Exceptii:
 dacă două tratate internaţionale au acelaşi obiect şi aceleaşi părti atunci tratatul anterior
rămâne valabil, doar dacă e compatibil cu tratatul posterior;
 - dacă tratatul anterior cuprinde reguli speciale, iar tratatul posterior cuprinde reguli generale
rezultă că ambele tratate rămân valabile, fiecare aplicabile pe domeniile lor;
 se poate ca părţile unui tratat anterior să nu apară ca părţi în tratatul posterior şi atunci
ambele tratate sunt valabile;
 dacă două state, părţi ale unui tratat multilateral, au încheiat ulterior un tratat bilateral, care
contrazice tratatul multilateral, atunci tratatul bilateral e valabil dacă cele două state se

3
 retrag din tratatul multilateral. Carta ONU fixează expres această regulă: prioritatea
tratatului multilateral.

V.3. Încetarea tratatelor internaţionale

Suspendarea temporară a unui tratat, conform Convenţiei de la Viena din 1969, este
posibilă dacă tratatul prevede expres acest lucru şi dacă părţile sunt de acord.
Suspendarea vizează obligaţiile părţilor de a executa prevederile unui tratat şi poate
interveni în caz de ostilităţi între părţi.
Încetarea efectelor unui tratat, se realizează în baza prevederilor sale sau ale Convenţiei
privind dreptul tratatelor. Totodată încetarea efectelor eliberează părţile de obligaţiile asumate şi nu
are caracter retroactiv.
Modalităţi de încetare:
- denuntarea tratatului: tratate bilaterale;
- retragerea unei părţi: tratate multilaterale;
- anularea tratatului internaţional, are loc în cazul constatăriii nulităţii absolute
(constrângerea unui stat sau a reprezentantului său, ori încălcarea unei norme jus cogens).
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice stat parte la un tratat sau de o organizaţie ori instanţă
internaţională şi nu numai de statul victimă. Este un act unilateral ce determină încetarea efectelor
şi are caracter legal dacă o parte a încălcat grav prevederile tratatului;
- abrogarea tratatului internaţional care poate fi expresă sau tacită (când tratatul nu o
menţionează).

Teste de autoevaluare:
1. Definiţi rezerva la tratat.
2. Care sunt deosebirile dintre rezervă şi declaraţia interpretativă?
3. Care sunt efectele tratatului?
4. Cărui principiu este supusă aplicarea în timp a tratatului şi care sunt excepţiile?
5. Enumeraţi modalităţile de încetare ale tratatului.

4
5