Motivaţia

- stare internă care activează şi dă direcţie gândurilor noastre, declanşează activitatea individului,
o orientează către anumite scopuri şi o susţine energetic.
-stare internă care orientează activitatea individului și o susține energetic
Elemente componente ale motivaţiei:
1. trebuinţa este expresia psihică a necesităţilor înnăscute sau dobândite ale omului
- trebuinţe primare (înnăscute):
-trebuinţe biologice-foame,
- trebuinţe funcţionale-de mişcare.
-trebuinţe secundare (dobândite pe parcursul vieţii, sub influenţa experienţei şi a condiţiilor
socio-culturale):
-trebuinţe materiale-de locuinţă
-trebuinţe spirituale-de cunoaştere
O clasificare interesantă a varietăţii trebuinţelor care stau la baza activităţii umane este cea
realizată de psihologul american ABRAHAM MASLOW.
Piramida trebuințelor
1. trebuinţele fiziologice (nevoia de hrană, de odihnă, de repaus, satisfacerea pasiunilor şi
apetiturilor, nevoia de a-şi păstra sănătatea - FOAME, SETE, TREBUINŢĂ SEXUALĂ).
2. trebuinţele de securitate ( nevoia de securitate emoţională şi în muncă, de securitate contra
pericolelor, nevoia de stabilitate la locul de muncă, nevoia de protecţie, nevoia de oameni -
APĂRARE, PROTECŢIE, ECHILIBRU EMOŢIONAL).
3.trebuinţele de iubire şi apartenenţă la grup (nevoia de a fi acceptat, de a aparţine unei
comunităţi, nevoia de a primi şi oferi afecţiune).
4. trebuinţe de stimă (trebuinţa de a beneficia de aprobare şi recunoaştere, trebuinţa de
prestigiu, trebuinţa de a atinge obiective).
5. trebuinţele cognitive (nevoia de a cunoaşte, de a înţelege, de a învăţa, de a descoperi, de a
explora).
6. trebuinţele estetice (nevoia de ordine, simetrie, realizarea muncii sale, onoare, dragoste de
natură şi frumuseţe).
7.trebuinţele de autorealizare ( trebuinţa de a-şi realiza potenţialul creativ, de a găsi
autoîmplinirea).
2. impulsul se naşte o dată cu trebuinţa. Se trăieşte dpdv psihologic ca o stare de activare, de
tensiune, de pregătire a acţiunii
3. dorinţa apare când trebuinţa devine conştientă de obiectul său.
4. intenţia – orientarea motivului spre scopuri sau proiecte;ceea ce individul încearcă să facă.
Ex: există intenţii imediate şi pe termen scurt (intenţia de a cumpăra o carte) dar şi intenţii pe
termen lung (intenţia de a urma o facultate)
5. interesele – orientări selective, relativ stabile şi active spre anumite domenii de activitate.
6. convingerile sunt idei puternic ancorate afectiv care împing, impulsionează spre acţiune.
Nu orice idee este o convingere, ci doar cea care reprezintă pentru individ o valoare.
7. idealurile – proiecţii ale individului în sisteme de imagini şi idei care îi ghidează existenţa.
Se formează în cursul experienţei. Cuprind trei elemente: sensul vieţii, scopul vieţii, modelul de
viaţă
8. concepţia despre lume şi viaţă – cuprinde păreri despre om, natură, societate
Forme ale motivaţiei
Există mai multe forme ale motivaţiei, ce se clasifică, de obicei, două câte două în perechi opuse,
contrare.
a) motivaţia pozitivă – vizează recompense, succese şi stimulează o activitate; este produsă de
stimulări cum ar fi lauda,încurajarea
motivaţia negativă – produsă de ameninţare, pedepsire,blamare, şi se asociază cu efecte de
abţinere, evitare, refuz
b) motivaţia intrinsecă – îşi are sursa în însăşi activitatea desfăşurată şi se satisface prin
îndeplinirea acelei activităţi ( jucăm tenis pentru că ne place, citim o carte care ne interesează)
motivaţia extrinsecă – îşi are sursa în afara activităţii desfăşurate. Ne stimulează să acţionăm
pentru a atinge un scop atrăgător (învăţăm pentru a obţine recompense, citim o carte pentru a lua
o notă bună a doua zi la şcoală)
c) motivaţia cognitivă –îşi are originea în nevoia, dorinţa de a cunoaşte, de a înţelege ceva
motivaţia afectivă – nevoia omului de a se simţi bine în compania altora, de a obţine aprobarea
celorlalţi (copilul învaţă pentru a provoca bucuria mamei sale pe care o iubeşte foarte mult)

Afectivitatea
Afectivitatea este acea componentă a vieţii psihice care reflectă, în forma unei trăiri subiective de un
anumit semn, de o anumită intensitate şi de o anumită durată, raportul dintre dinamica
evenimentelor motivaţionale sau a stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor din plan
obiectiv extern.
=proces psihic reglator ce reflectă relațiile omului cu lumea din jur sub forma unor trăiri subiective
Proprietăţile / caracteristicile proceselor afective
a) Polaritatea proceselor afective - tendinţa lor de a gravita în jurul polului pozitiv sau negativ, de a
forma cupluri contrare (bucurie-tristeţe, iubire-ură, admiraţie-dispreţ).
Polaritatea se exprimă în caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective, stenic sau astenic al
acestora (unele mobilizând spre activitate, altele, dimpotrivă, demobilizând, întârziind sau inhibând
activitatea)
Succesul, de exemplu, ca stare afectivă plăcută poate fi stenică pentru unii oameni, „împingându-i”
spre activitate, dar astenică pentru alţii, făcându-i să se mulţumească cu ceea ce au obţinut. La fel de
eronată este şi opinia că trăirile afective ar fi perfect, exclusiv sau absolute polare.
b) Mobilitatea – trecerea de la o trăire afectivă la alta (de la iubire la ură), dar şi trecerea de la o fază
la alta în interiorul aceleiaşi trăiri afective (emoţia se transformă în sentiment), treceri realizate în
funcţie de situaţie şi solicitări.
c) Intensitatea – forţa, tăria trăirii afective Ea este în funcţie atât de valoarea afectivă a obiectului, de
semnificaţia lui în raport cu trebuinţele subiectului, cât şi de capacitatea afectivă a subiectului.
d) Durata proceselor afective constă în menţinerea, persistenţa în timp a acestora, indiferent dacă
persoana sau obiectul care le-a provocat, sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an, doi
sau toată viaţa, o emoţie poate dura câteva ore sau câteva clipe; frica şi groaza în faţa unui accident
persistă şi după ce pericolul a trecut; dragostea se păstrează, chiar dacă fiinţa iubită nu mai este.
Această proprietate are o foarte mare importanţă, deoarece, alimentând permanent semnificaţia
afectogenă a unui stimul (obiect sau persoană), putem ţine mereu trează starea afectivă faţă de el.
e) Expresivitatea - capacitatea stărilor afective de a se exterioriza, de a putea fi „văzute”,
„simţite”,”citite”, prin intermediul unor manifestări,unor semne exterioare, numite expresii
emoţionale:
1. Mimica
2. Pantomimica
3. Modificări de natură vegetativă
4. Schimbarea vocii

Formele afectivității:
1.emoțiile
-trairi afective intense de scurtă durată-caracter situațional
-6 emoții de bază: tristeţea, furia, bucuria, frica (teama), dezgustul şi surpriza
-produse doar în perioada unui eveniment/situație cu care ne întâlnim
-emoții foarte intense=> emoții șoc=afecte : furia, frica, disperarea, bucuria explozivă
2.sentimentele
-trăiri afective de lungă durată
-emoții repetate
-persistă în timp
-etape: se nasc, se maturizează și mor
- mor din cauza: rutinei, inaniției(nu sunt hrănite), suprasolicitării(sufocare)
-persistă chiar și în absența obiectului principal= transsituaționale
-sentimente inferioare și superioare( morale, estetice,intelectuale)
3.dispoziții
-trăiri afective de intensitate redusă
=pot să nu aibă un motiv precis
-cauze de ordin intern(oboseală), cauze de ordin extern(probleme familiare)
4.pasiuni
-sentimente foarte intense și de durată
-antrenează întreaga personalitate
-pot fi lucide, oarbe,centrate pe eul personal, centrate pe altul(gelozie morbidă), centrate pe
lume(jocuri de noroc)
Pot fi constructive/destructive
Atenția
Este procesul psihic de orientare selectivă, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor
obiecte, însuşiri sau procese, menite să conducă la sporirea eficienţei activităţii psihice, cu deosebire
a proceselor cognitive.
-3 termeni: orientare
concentrare,
Selectivitate-cea mai importantă
Formele atenției:
-după prezența efortului depus
-involuntară-convcetrarea neintenționată, declanșată spontan de stimului externi,interni
-de scurtă durată în general
-voluntară-prezența intenției de a fi atent și efortul voluntar de a menține atențiaș consum de
energie psihică nervoasă
-favorizată de stabilirea clară a scopurilor, intereselor, crearea ambianței favorabile
-postvoluntară-se bazează pe deprinderea de a fi atent (deprinderea de a scrie)
-după direcția principală de orietare
-externă-atenție oferită la ceea ce se înâmplă în jur( înălțimea partenerilor, tonul ridicat)
-internă-oferită la propria persoană(introspecție)
Calitățile atenției:
-volum-cantitatea de elemente ce pot fi cuprinse simultan
-concentrare-mobilizarea intereselor și eforturilor într-o anumită direcție
-stabilitate-menținerea un timp mai lung a orientării și concentrării
-distributivitate-capacitatea de a sesiza simultan înțelesul mai multor surse de informații
-mobilitate-deplasarea și reorientarea intenționată a atenției de la un obiect la altul

Voința
Voinţa este un proces psihic de reglaj superior realizat în vederea biruirii obstacolelor şi atingerii
scopurilor conştient stabilite.
Calitățile voinței:
-puterea/slăbiciunea
#constă în energia şi persistenţa cu care urmărim punerea în aplicare a scopurilor propuse
#imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut, chiar dacă cel în cauză este conştient de
importanţa acestui fapt pentru sine şi cei din jur
-perseverența/încăpățânarea
# capacitatea de a urmări realizarea scopului propus pentru o perioadă îndelungată de timp, fără
diminuarea energiei, în ciuda a numeroase şi mari obstacole
# însuşire negativă a voinţei, manifestându-se ca urmărire a unui scop când este clar că împrejurările
nu oferă nici o şansă de reuşită, analiza logică relevând caracterul imposibil
-independența/sugestibilitatea
# presupune să nu cedezi sfaturilor şi influenţelor altora în luarea hotărârii, concomitent cu
manifestarea atitudinii critice faţă de faptele şi acţiunile proprii
# adoptarea necritică a sugestiilor celor din jur; cel care cedează uşor influenţelor venite din partea
altora, chiar în dezacord cu propriile convingeri.
-promptitudinea deciziei/nehotărârea
# rapiditatea şi eficienţa deliberării şi a hotărârii adecvate, în situaţii când există criză de timp.
# îndelungi oscilaţii nejustificate între diferite scopuri sau între mijloacele realizării lor.
Personalitatea
Personalitatea, simetrică cu individualitatea, cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor
şi valorilor de care dispune o persoană.
1.Temperamentul-ne naștem cu el, îl putem modela
Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii care se exprimă cel mai
pregnant în conduită.
Hippocrat și Galenus au definit cele 4 temperamente fundamentale: coleric, sangvinic,
flegmatic,melancholic
2.Aptitudinile-înseamnă să fim buni la ceva( calitate,rapiditate, reușită în activitate)
-pot fi și înnăscute și dobândite
Aptitudinile reprezintă însuşirile psihice şi fizice relativ stabile care-i permit omului să efectueze cu
succes anumite activităţi.
Pot fi:
-simple (concentrarea, distributivitatea)
-complexe
-speciale (a. Muzicale, plastice, pedagogice)
-generale (spiritul de observațuie, calități ale memoriei, capacitatea de învățare)
3.Caracterul-latura relațional-valorică a personalității
-se formează pe tot traseul vieții
Caracterul desemnează ansamblul însuşirilor psihice care privesc relaţiile unei persoane cu semenii
săi şi valorile după care se conduce.
În componența caracterului intră:
-atitudinea-modaliatte de raportare față de anumite aspecte ale realității
-atitudini față de ceilalți oameni-gradul de deschidere față de ei
-atitudini față de sine-încredere în forțele proprii/sentiment de inferioritate
-atitudini față de munca/activitatea desfășurată-spirit de inițiativă/lene
-trăsături de voință-asigură traducerea în fapt a intențiilor și mobilizarea resurselor personalității pt a
face față solicitărilor