Familia mea

Familia Chirtibus s-a nascut acum 20 de ani, cand parintii mei au luat una dintre cele mai
bune decizii ale lor, si anume sa-si uneasca destinele dupa ce au realizat ca reprezinta unul
jumatatea celuilalt (asta pentru ca tot invatam acum despre fractii!).

Doamna Chirtibus, adica mama, de cand am cunoscut-o, a fost o persoana calda, iubitoare,
muncitoare, cu un suflet mare intr-un corp firav, care cred ca detine secretul dilatarii
timpului, pentru ca reuseste sa faca o multime de lucruri in cele 24 de ore ale oamenilor de
rand. Pentru ca lucreaza in domeniul bancar, intotdeauna am avut impresia ca toti banii sunt
ai ei si nu intelegeam de ce nu pot primi mai multe jucarii! Cand am devenit mai “intelept”,
am aflat ca banii sunt doar instrumentul muncii ei, asa cum sunt cartile si caietele pentru
mine. Pentru ca stie foarte multe lucruri, nu prea avem incotro si cam trebuie sa invatam la
fel de mult, eu si fratele meu. Partea buna este ca ne poate ajuta cand avem nevoie!

Daca vrei sa cunosti “furtuna umana”, omul care este in stare sa mute muntii din loc, atunci
trebuie sa-ti fac cunostinta cu masculul alfa din familia Chirtibus, adica tatal meu. Mi-ar
placea foarte mult ca atunci cand voi fi adult sa seman cu el, sa am ambitia si intelepciunea
lui, sa fiu la fel de puternic si de priceput ca el. Am fost de mai multe ori la locul de munca al
tatalui meu si am vazut ca, uneori, nu este chiar asa de usor sa fii sef. El munceste foarte
mult, dar, cand se intoarce acasa, gaseste energia sa se mai joace cu mine si cu fratele meu,
sa ma mai ajute la teme sau doar sa petrecem putin timp impreuna. Ca sa nu mai vorbim de
pasiunea noastra comuna pentru fotbal si pescuit!

Doar pentru ca tema o cere, trebuie sa-i dedic un paragraf si celui care ma cam necajeste de
aproape 11 ani, fratele meu! Desi este in clasa a 8-a, ma tem ca ma va “bantui” inca vreo
patru ani, pentru ca invatam la aceeasi scoala si profesorii mei vor avea termen de
comparatie. Ce sa spun, este greu sa fii fratele mai mic, dar macar mai am un rand de
prieteni si din clasa lui. Am inteles ca la un moment dat, cei 186 cm si un orgoliu de aceeasi
dimensiune vor pleca din casa si voi ramane stapan in camera mea. Mama ne spune mereu
ca atunci vom regreta certurile noastre zilnice, iar eu sper sa aiba dreptate (la cat de multe
stie, sunt sigur ca asa va fi, dar nici nu pot ceda fara lupta intr-o disputa cu “colegul” meu de
camera!)

Cel incapatanat, ambitios, perseverant, de ce nu frumos, cuminte, modest si destept, sunt

chiar eu, personajul principal al acestei teme. Sesizati, cred, dezvoltatul simt al umorului pe
care il posed, dar sunt un copil cu preocupari normale varstei mele, prietenos si dornic sa am
cat mai multi prieteni. Recunosc, as vrea sa ma joc cat mai mult cu putinta, dar pentru ca
sunt un membru al familiei Chirtibus si tocmai v-am povestit ce oameni extraordinari sunt,
imi cunosc indatoririle si stiu ca nu pot fi altfel decat un om bun, onest si muncitor.