Sunteți pe pagina 1din 2

Neimportante ci doar interesante (sau nici atât)

După ce crezusem că gata, am șters și număr de telefon, și poze, și conversații, luni fiind, la cursul de Etnologie dau din nou
peste opera ta de artă (!) (ceea ce e foarte bine pentru că mi-a reînviat interesul pentru testul ăla). Mi-am dat seama că nu mai
căutasem ce simboliza iepurele din desenul tău, așa că am făcut asta acum, dar rezultatul în vei afla mai încolo (dacă vei avea
răbdare să citești).

1. Plasarea desenului în pagină.


După cum am mai spus, o plasare normală, a unui om realist: nici dreapta, nici stânga (adică nici viitor, nici trecut, ci care
trăiește în prezent). Nici prea jos (ceea ce ar fi semnificat un personalitate imatură), nici prea sus.

2. Dimensiunea desenului.
Un arbore care ar fi ocupat toată foaia ar fi însemnat că ești o persoană plină de sine, centrată pe propria persoană, dar nu este
cazul. Un copac minuscul ar fi simbolizat insecuritate, teamă, ceea ce, din nou, nu este cazul. Aurea mediocritas (aurită este
calea de mijloc)!

3. Liniile.
Ce dulce ești la linii! În primul rând, nu-s ‚nervoase’ (apăsate), ceea ce denotă calm și sânge rece, iar în al doilea rând,
majoritatea liniilor tale sunt calde, reprezentând curbe și nu unghiuri. Un alt aspect – continuitatea liniilor: atât trunchiul, cât
și coroana sunt desenate din mișcări neezitante, liniile sunt continue, și nu întrerupte, ceea ce înseamnă că de obicei știi să faci
lucrurile respectând un plan.

4. Trunchiul.
Fără traume, solid.

5. Ramurile – zona relațiilor externe.


Ramurile aproape nu se suprapun – analitic, rațional, care separă domeniile de activitate.
Toate sunt orientate în sus – entuziasm, optimism, dorință de a atinge scopuri diverse.
Subțiri – fragilitate.
2D – conformism.

6. Iepurașul.
„Accesoriile” denotă o latură copilăroasă care are nevoie de sprijin și încurajare.
Addendum

„Atașez” și caracterizarea pe care mi-a făcut-o o specialistă în domeniu acum un an sau doi. N-am mai păstrat desenul însuși,
dar, după cum spuneam, elementele esențiale nu se schimbă, așa că am re-desenat un copac.

INTERPRETARE „COPACEL”

Este important ca, inainte de toate, sa stii ca interpretarea desenului poate semnala aspecte reale sau nu. Ea se bazeaza pe
indicatori prezenți în reprezentarea ta. Pot fi realități care chiar se regăsesc în tine sau reflecții ale stării tale din momentul
desenării copacului.

În primul rând faptul că l-ai desenat pe toată pagina, mare, centrat și vizibil denotă că ești o persoană neînfricată, căreia nu îi
este teamă să se afirme, să arate celorlalți cine este. Din poziționare mai reiese că îți asumi cine ești și că ești o persoană
extravertită, deschisă către lume. Ești ancorată în prezent (pentru că l-ai desenat pe centru, nici în stânga-trecut, nici în dreapta-
viitor). Tot aceasta marime a arborelui tau poate insemna ca esti centrata pe propria ta persoana.

Faptul că ai desenat cu linii întrerupte arată că ești indecisă sau impulsivă, nerăbdătoare, anxioasă sau că ai o stare de agitație
motorie.

Totodată modul în care ai desenat crengile și detaliile în număr mare poate semnifica că ai o personalitate complexă, cu multe
nuanțe. Prin caracterul abstract al detaliilor poți fi văzută ca având o latură artistică, ce refuză să accepte realitatea ca fiind
simplă ci încearcă s-o complice, lăsând unele activități/acte neterminate.

Liniile apăsate denotă că ești o persoană pasională, poate chiar tensionată, ușor excitabilă.

Arata ca ai fi impulsiva, prin apasarea si executarea rapida a liniilor ce simbolizeaza crengile. Impulsivitatea si indecizia se
poate vedea si din faptul ca crengile tale par nefinalizate, intrerupte. Ai o latura copilaroasa si realista (ai desenat aspecte din
natura ce insotesc un copac cum ar fi pasarile). Faptul ca nu ai desenat radacini arata ca ai sentimente de insecuritate si
inadaptare.

Faptul ca unele din crengi sunt aplecate catre pamant poate semnifica o usoara tristete, melancolie, poti fi cazuta pe ganduri
adesea si tentata sa meditezi asupra unor lucruri care ti se intampla sau pe care le-ai facut. Tot ramurile tale fiindca sunt
stilizate, ca un amestec de linii confuze, incalcite sugereaza confuzie, indecizie, imprevizibilitate.

S-ar putea să vă placă și