Sunteți pe pagina 1din 57

CUPRINS

0
ARGUMENT
AVANTAJELE APITERAPIEI

Un medicament de sinteza cuprinde doar unul dintre principiile active ale unui
produs natural, substanta care de cele mai multe ori nu este naturala, ci sintetizata in
laborator si, deci, lipsita de principiul vital. Aceste medicamente de sinteza nu pot avea un
efect compatibil cu cel al produselor apicole, ele nu pot fi decat incomplete si, prin
urmare, insuficiente. Medicamentului ii va lipsi intotdeauana sprijinul substantelor
indispensabile actiunii lui.
Nici un medicament dar nici cea mai complexa asociere de medicamente nu poate
cuprinde in sine toate principiile active care sunt benefice, intr-o anumita combinatie de
produse apicole, dozate intr-un mod competent, principiile fiind chiar mult mai
numeroase decat totalitatea celor aflate in medicamentele de sinteza.
In produsele apicole exista toate vitaminele, mineralele, hormonii si substantele cu
rol de prehormoni sau proprehormoni, enzime, glucide simple direct asimilabile, proteine,
aminoacizi esentiali si neesentiali, lipide ca biomolecule, deci bioactive fara nici o alta
metabolizare, antioxidanti enzimatici si neenzimatici, bioflavonoizi de o diversitate
imposibil de obtinut prin sinteza.
Produsele apicole contin toate substantele care intra in compozitia celulei umane si
a matricei extracelulare si precursori ai acestora, precum si un spectru larg de substante cu
rol de protectie la nivel celular; antivirale, antitumorale, bactericide, bacteriostatice,
antifungice, antianemice, tonifiante, factori de crestere. Produsele apicole sunt
medicamente veritabile.
Avantajele pe care le au produsele apicole in comparatie cu medicamentele de
sinteza sunt urmatoarele:
 sunt produse naturale 100%
 au efecte nutritive excelente
 au efecte sigure curative si profilactice ( sa previi o boala este mult mai usor
decat sa o tratezi)
1
 produsele apicole au o capacitate rara, chiar singulara, de a realiza sinergia
de prezenta si de actiune a tuturor substantelor si a principiilor active
necesare scopului terapeutic urmarit
 diferiti factori se sprijina, se completeaza, se intaresc reciproc in aspectele
potential agresive, mai mult decat daca ar fi fost folositi izolat
 produsele apicole au o sfra larga de indicatii, recomandari si aplicatii
 se administreaza si se aplica usor, sunt la indemana tuturor
 nu au efecte secundare, contraindicatii sau incompatibilitati majore. Aproape
in fiecare zi aflam de retragerea unor medicamente de pe piata, motivele
fiind descoperirea, dupa multi ani de folosire, ca au reactii adverse sau
contraindicatii majore, care au fost mai novice decat boala pentru care au
fost recomandate.
 Costul de aplicare este redus comparativ cu alte metode de tratament.

CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
APARATULUI RESPIRATOR

2
Noţiuni de anatomie
Aparatul respirator este alcătuit din plămâni şi conductele aeriene,
formaţiuni care se divid spre periferie astfel: parenchimul pulmonar în lobi,
segmente, lobuli, acini şi alveole şi conductele aeriene în trahee, bronhii, bronhiole şi
canale alveolare.
Fiecare segment sau lob are o independenţă fiziologică şi patologică relativă,
procesele inflamatorii având adesea o distribuţie topografică lobară (lobite) sau
segmentară (zonite).
Plămânul drept are trei lobi iar cel stâng are doi lobi. Lobii sunt despărţiţi prin
scizuri şi sunt alcătuiţi din segmente şi lobuli. Legatura dintre plămâni şi peretele
toracic este realizată prin pleură, o seroasă dublă: parietală, în contact intim cu
peretele toracic şi viscerală, care acoperă plămânii, mulându-se pe scizurile
interlobare. Între cele două foiţe se află cavitatea pleurală, cu presiune uşor negativă
(mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate mică de lichid. Datorită
pleurei, plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic, urmând mişcările acestuia.
Aerul pătrunde prin orificiile nasului şi trece prin faringe, laringe şi trahee, care
în dreptul vertebrei T4 se bifurcă în cele două bronhii principale.
Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil. Ultimele ramificaţii ale
bronhiilor se termină la nivelul acinului care este un conglomerat de alveole.
Alveola, element funcţional respirator care este unitatea cea mai mică de
parenchim. În alveole au loc schimburi respiratorii. Sistemul vascular al plămânilor
este alcătuit dintr-o reţea nutritivă formată din arterele bronşice şi o reţea funcţională,
care provine din arterele pulmonare.
La nivelul ultimelor ramuri arterelor pulmonare – capilarele pulmonare – au loc
schimbări gazoase. Reţeaua capilară are o suprafaţă de 120-150 m², permiţând ca prin
plămâni să treacă în fiecare minut 6-7 l sânge.

3
În condiţii de repaus nu funcţionează toate capilarele, care devin însă active, în
condiţii de suprasolicitare (efort, procese patologice).

4
5
Noţiuni de fiziologie
Respiraţia este fenomenul vital. Dacă organismul nu poate rezista mai mult de
30 zile fără hrană, 3-4 zile fără apă, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de câteva
minute.
Respiraţia este o funcţie care asigură eliminarea CO 2 şi aportul de oxigen către
celulele organismului. Această funcţie cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin şi tisular.
Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor gazoase. La
nivelul membranei alveolo-capilare, oxigenul trece din aerul alveolar în sânge , iar CO 2
în sens invers.
Timpul sanguin realizează transportul gazelor între plămân – organ de aport şi
eliminare – şi ţesuturi, care consumă oxigen şi eliberează dioxid de carbon.
Timpul tisular reprezintă al treilea moment al schimbărilor gazoase –
respiraţia internă.
La nivelul ţesuturilor oxigenul pătrunde în celule iar dioxidul de carbon,
produsul rezidual al catabolismului este eliminat.
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese, care reprezintă
etape ale respiraţiei pulmonare (ventilaţia, difuziunea şi circulaţia).
Ventilaţia este o succesiune de mişcări alternative de inspiraţie şi expiraţie
care reprezintă deplasarea unor volume de aer. În timpul inspiraţiei se aduce până la
nivelul alveolei aer atmosferic, bogat în oxigen şi practic aproape lipsit de dioxid de
carbon, iar în timpul expiraţiei se elimină aer pulmonar, sărac în oxigen şi bogat în
dioxid de carbon. Inspiraţia este un act activ, expiraţia este un act pasiv. Impulsurile
acestei activităţi ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care suferă influenţa
dioxidului de carbon din sânge dar şi influenţa scoarţei celebrale.

Inspiraţia – pătrunderea aerului în plămâni se realizează prin mărirea


diametrelor cavitaţii toracice (anteroposterior, transversal şi sagital) datorită
intervenţiei muşchilor respiratori (intercostali, sternocleidomastoidieni, scalenii şi

6
diafragmul). În cursul inspiraţiei plămânii urmează mişcările cutiei toracice datorită
contactului intim realizat prin pleură şi ca urmare, se destind.
Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică şi aerul intră în plămâni.
Încetarea contracţiei muşchilor respiratori face ca diametrele cutiei toracice să redevină
la dimensiunile anterioare şi aerul să părăsească plămânii. Cu fiecare inspir obişnuit, în
plămâni pătrunde un volum de aer de aproximativ 500 ml. Acelaşi volum de aer
părăseşte plămânul prin expiraţie. Acesta e aerul respirator curent.

Capacitatea vitală este volumul de aer care poate fi expulzat din plămâni în
cursul unei expiraţii forţate, care urmează unei inspiraţii forţate.
Valoarea normală este de 3-5 l dar poate varia în circumstanţe fiziologice şi patologice.
În componenţa sa intră: volumul curent (500 ml), volumul inspirator de rezervă
(VIR), adică volumul care mai poate fi inspirat în plămân la sfârşitul unei inspiraţii de
repaus, printr-o inspiraţie forţată (2000 ml) şi volumul expirator de rezervă (VER) care
este volumul de aer care poate fi expulzat din plămâni la sfârşitul unei expiraţii de
repaus, dacă individul face o expiraţie forţată.
Dar ventilaţia creşte şi cu frecvenţa mişcărilor respiratorii până la o anumită
limită, când chiar dacă creşte frecvenţa, ventilaţia scade. Aceasta este frecvenţa optimă
de 80-90 cicluri ventilatorii/minut la individul normal.
Volumele de aer care pătrund în plămâni nu se răspândesc uniform.
În situaţii patologice, cum sunt reducerea calibrului bronşic (astm, bronşită,
compromisiuni) sau colabarea parenchimului (pleurezii, atelectazie), distribuţia aerului
în plămâni este neuniformă, ea determină creşterea zonelor de alveole hiperventilate.

Difuziunea reprezintă schimburile gazoase din membrana alveolo-pulmonară.


Acest proces depinde de:
- diferenţa dintre presiunile parţiale ale O2 şi CO2 de o parte şi de alta a membranei
alveolo-capilare, deci din alveola şi din capilare;

7
- structura membranei alveolo-capilare şi procesele patologice care îngroaşă
membrana, îngreunează trecerea liberă a gâzelor;
- suprafaţa activă a membranei alveolo-capilare, care poate varia în limite mari (20-
200 ml).

Circulaţia pulmonară – pentru asigurarea respiraţiei pulmonare este obligatorie


şi o circulaţie corespunzătoare, care să permită trecerea unei cantităţi normale de sânge.
Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulaţiei generale dar
presiunile şi rezistenţele din arterele pulmonare sunt mult mai mici. Această
caracteristică esenţială pentru respiraţie ţine seama de marea distensibilitate şi
capacitate a circulaţiei pulmonare.
Datorită acestei proprietăţi circulaţia pulmonară tolerează mari creşteri de
debit fară modificări de presiune, fenomene care nu se întâmplă în circulaţia generală.

8
CAPITOLUL II
AFECTIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

Dispneea
Criza de astm este cu atât mai dramatică cu cât apare noaptea sau spre dimineaţă.
Dispneea devine paroxistică, bradipneică, cu expiraţie prelungită şi şuierătoare.
Bolnavul rămâne la pat sau sau aleargă la fereastră, pradă setei de aer. De obicei stă
în poziţie şezândă, cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, cu ochii injectaţi, jugularele
turgescente.
În atacul de astm crizele de dispnee se repetă în 24 de ore. În timpul crizei, toracele
este imobil, cu inspiraţie forţată. Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau
sub influenţa tratamentului.
Există şi manifestări echivalente: tusea spasmodică, criza spasmodică, ,,febra de
fân’’, rinita alergică, eczema, urticaria, migrena, edemul Quinke.
În starea de rău astamtic dispneea este intensă, permanentă, nu cedează la
administrare de Andrenalină. Pot apare apoi în această stare de rău astmatic: tiraj,
cianoză, tahicardie, imposibilitatea de a vorbi, transpiraţii abundente. Starea de rău
astmatic se caracterizează prin crize violente, durând peste 24-48 ore, rezistând la
tratament, de obicei fără tuse şi expectioraţie, cu polipnee, asfixie, cianoză, colaps
vascular, somnolenţă, pană la comă.

Tusea
Poate fi uneori singura manifestare clinică a astmului sau poate provoca ea însăşi
un acces. Este la început uscată, spastică, chinuitoare, cu sputa vâscoasă, albicioasă,
perlată, bogată in E %. Apare de obicei la sfârşitul crizei.

9
Expectoraţia
Este perlată, formată din mucus albicios gros, cu mare opaline şi dure, spiralată
uneori. Apare la sfârşitul crizei.
În status astmaticus expectoraţia este foarte redusă sau absentă.
Simptome obiective:
• palidiate
• cianoză moderată
• transpiraţii reci
• oboseală
• deshidratare, în starea de rău astmatic
• asfixie progresivă, comă, deces – în cazurile foarte grave
La copii se mai constată:
• tonus muscular scăzut
• deprimarea cunoştinţei şi a răspunsului la durere
• retracţie inspiratorie

La bolile sistemului de respiraţie se referă: bronşitele, pneumoniile,


pneumoscleroza şi amfizema, astma bronşică, bolile cronice nespecifice şi bolile
cronice purotoaze ale plămînilor, pleuroziile, parazitozele (actinomicoza,
echinococoza) şi bolile profesionale.

Aprinderea de plamani (pneumonia) poate fi lobară sau bronhocumonie.


Pneumonia lobară atacă una, două părţi, uneori plămînul întreg şi chiar pe ambii. La
bronhopneumonie, procesul inflamatoriu cuprinde porţiuni limitate ale plămînilor.
Pneumonia se dezvoltă acut în rezultatul suprarăcorii, micşorării forţelor de apărare ale
organismului şi contagiunilor, cărora le este favorabilă extenuarea. Apare tusa, iniţial
seacă, apoi cu flegmă de culoare ruginie, frisoane cu creşterea temperaturii corpului
pînă la 40°C, respiraţia înteţită, dureri în coaste, slăbiciune generală bruscă,
micşorarea, iar uneori deplina absenţă a poftei de mîncare, pierderea capacităţii de
10
muncă. În cazul apariţiei acestor simptoame bolnavul urmează a fi imediat culcat în
pat, să se cheme medicul care va prescrie tratamentul. În cazul adresării oportune
medicului şi tratamentului, această poală este curabilă; în cazul tentativei de
autotratament şi adresare tîrzie după ajutor medical, ea progresează, pot apărea
complicaţii periculoase vieţii (pneumoscleroza, emfizema pulmonară ş.a.). La măsurile
de profilaxie se referă călirea organismului, cultura fizică raţională. Urmează a ne păzi
de suprarăcire, a respecta regimul muncii şi odihnei.

Bronşitele (acute şi cronice) sînt boli ale trunchiului bronhial sau căilor
aerifere ale plămînilor apărute ca urmare a suprarăcirii, răcelii, gripei ş.a. În ultimele
decenii se remarcă creşterea considerabilă a îmbolnăvirii de bronşită acută şi în special
cronică, fapt legat de poluarea atmosferei cu gaze dăunătoare şi cu particule de praf,
deprinderea de a fuma tutun ceea ce este foarte periculos la vîrsta adolescenţei şi
tinereţei. Un fapt negativ este alergizarea şi micşorarea în legătură cu aceasta a forţelor
de apărare ale organismului, creşterea frecvenţei epidemiilor de gripă. Bronşita
constituie o problemă social-medicală de primă importanţă şi pe drept este considerată
boala secolului în rînd cu boala ischemică a inimii. Cel mai des bronşita acută este
precedată de boli repetate prost lecuite ale căilor superioare de respiraţie, inclusiv
traheită. Bolnavii se plîng de tusă, (iniţial seacă cu flegmă neînsemnată, vîscoasă, mai
tîrziu ea devine abundentă, deseori mucilaginos-puroioasă, galbenă, se scuipă uşor).
Uneori se remarcă subfebrilitatea (temperatura corpului este de 37,5-38°C) pe
parcursul a 3-4 zile, slăbiciune, dureri ale muşchilor, voce răguşită, respiraţia repetată.
Pentru însănătoşirea completă şi deplină urmează a se adresa la timp medicului, a
respecta regimul şi tratamentul prescris de către medic. Sînt eficace inhalaţiile,
sinapismele, consumarea abundentă de băuturi fierbinţi (spre exemplu, lapte fierbinte
cu bicarbonat de sodiu sau apă gazoasă). Bronşita acută este o boală curabilă însă pe
viitor se recomandă călirea organismului, practicarea sportului, culturii fizice curative,
renunţarea la fumat. Nerespectarea acestor recomandaţii aduce la bronşita cronică. În
cazul absenţei tratamentului boala se poate complica cu insuficienţă respiratorie,
11
hipertensiune pulmonară repetată. Bolnavii trebuie să ţină minte că doar tratamentul de
lungă durată poate stopa continua progresare a procesului. O mare importanţă are
dispensarizarea cu efectuarea curelor de terapie intensivă.

Profilaxia se reduce la înlăturarea influenţelor ce contribuie la iritarea


bronhiilor, preîntîmpinarea răcelilor. Urmează a se îmbrăca conform sezonului, a
practica sistematic gimnastica respiratorie, plimbările la aer curat. Se recomandă
tratamentul balneo-sanatorial.

Astma bronşică, boală infecţios-alergică, la fundamentul căreia stau


spasmele bronhiolelor mici. Este caracterizată de crize de sufocare cu tusă ulterioară şi
secreţie a flegmei vîscoase, care de regulă, apar spontan, tulburînd capacitatea de
muncă. Apar mai des noaptea, însă la progresarea bolii pot apărea şi ziua. Cauzele
progresării bolii sînt, în mod obişnuit, pneumoniile suportate anterior, bronşitele,
suprarăcirea, sensibilitatea sporită pentru diferite substanţe chimice, praf şi alţi alergeni
de casă (vopsele, detergenţi, blănuri, penele pernei ş.a.). Oamenii, suferind mult timp
de această boală, pot preîntîmpina singuri apropierea crizei de astmă, folosind diferite
mijloace speciale sub forma aerozolurilor. Dat fiind faptul că boala decurge cronic, cu
perioade de acalmie şi acutizare, bolnavii trebuie să se afle permanent sub observare de
dispensar şi să ia tratament de profilaxie. În profilaxia acutizărilor o mare importanţă
are călirea organismului, practicarea culturii fizice, gimnasticii respiratorii, de
asemenea corecta succesiune a muncii şi odihnei.

Pleurezia este, de regulă, o boală secundă, în mod obişnuit se dezvoltă pe


fonul contagiunii de tuberculoză, în cazul bolilor reumatice, cancerului pulmonar, în
urma traumelor. Pleureziile se împart în uscate şi exsudative. Boala deseori se dezvoltă
în urma suprarăcorii, scăderii forţelor de apărare ale organismului. Bolnavii se plîng de
dureri acute în una din părţile cutiei toracice, frisoane, respiraţie dublă, tusă seacă,
temperatura sporită a corpului, indispoziţie, scăderea poftei de mîncare, pierderea
12
capacităţii de muncă. Adresarea la momentul oportun la medic permite determinarea la
timp a diagnosticului, efectuarea tratamentului necesar care în marea majoritate a
cazurilor duce la însănătoşirea şi restabilirea capacităţii de muncă. Pe viitor, bolnavii
trebuie să se afle la evidenţă de dispensar şi să primească tratamentul profilactic sub
supravegherea medicului de sector.
În profilaxie o mare importanţă au eforturile mişcările de consolidare generală a
sănătăţii: respectarea regimului muncii şi odihnei, practicarea sporturilor, culturii
fizice, călirea organismului, refuzul fumatului şi consumării băuturilor alcoolice.

Parazitozele pulmonare (actinomicoza, echinococoza ş.a.) se întîlnesc rar.


Boala decurge uneori sub masca diferitor boli ale sistemului de respiraţie. Adresarea la
timp la medic permite stabilirea la timp a diagnosticului şi efectuarea tratamentului,
inclusiv chirurgical.

13
CAPITOLUL III
PRODUSE APICOLE

a) Definitie
Apiterapia inseamna tratarea celor mai diverse
afectiuni cu produse apicole natural, fara nici o prelucrare,
sau cu extracte, combinatii ale acestora ori cu medicamente
apiterapice standard.
Este o alternativa naturala, fundamental stiintifica prin nenumarate studii si
experimente clinice. Produsele apicole au o mare paleta de proprietati biologice si
actiuni farmacologice benefice in mentinerea sanatatii corpului omenesc.

b) Istoric

Istoria apiterapiei din vremurile de la inceputul relatiei om-albina a avut doua


aspect:
-aspectul spontan, are este o modalitate empirica
-aspectul organizat si stiintific
Se crede ca apicultura si apiterapia organizata au fost initiate acum 7000 de ani de
catre egiptenii antici. Intr-un papyrus egiptean s-au mentionat de multe ori tratamente
cu miere de albine practicate in Egiptul Antic.
Intr-un cimitir din orasul Tiba al familiei a nouasprezecea de faraoni, care a
guvernat Egiptul antic intre anii 1320-1200i.H, s-a gasit un fagure de ceara de albine
care continea si polen. In mormantul lui Tut-Ankh-Amon s-au gasit niste vase din lut
pe care scria “miere buna”.
In Egiptul antic s-au practicat imbalsamarea cadavrelor cu miere si ceara de albine;
aceste cadavre nu au ajuns in faza de putrefactie si sunt pastrate pana in zilele noastre
intr-o stare destul de buna.

14
Egiptenii pastrau alimentele in miere de albine, fiind primii care si-au preparat
crème din ceara de albine pentru protejarea pielii impotriva razelor solare. Ei au folosit
crema in tratamentul arsurilor, ranilor oftalmice, boli respiratorii, afectiunilor anale, in
gargara, in cosmetica (pentru ingrijirea parului si a pielii) etc.
Pe valea Indusului, in jurul anului 3000 i.H, au aparut inscrieri care relateaza
despre mierea de albine. Cercetattorul german Franz Otto Neufer a descoperit in conul
unui Vulcan de la Mahdersheit ca cel mai vechi stramos al albinelor dateaza de 50 de
milioane de ani.
In insula Creta, apicultura a fost cunoscuta in jurul anului 3500 i.H. In Grecia
antica, apicultura si apiterapia au fost cunoscute in jurul secolului VIII-lea i.H,
Hipocrate recomandand mierea de albine pentru cei sanataosi cat si pentru cei bolnavi.
In Imperiul Roman, apicultura si apiterapia au fost la fel de dezvoltate ca si in
Grecia antica. Romanii au cunoscut si alte produse apicole in afara de miere, ca si
procesul de albire a cerii de albine.
In Romania, apicultura si apiterapia sunt cunoscute inca de pe vremea dacilor.
Simbolul albinei confera caracterul de specificitate al dacilor si al grecilor coloni de la
Pontul Euxin, actualmente Dobrogea. In zilele noastre, apicultura si apiterapia din
Romania sunt foarte dezvoltate si renumite pe tot globul, datorita oamnenilor de stiinta
romani de foarte mare valoare.
In Biblie si in Coran, albina si produsele ei au fost mentionate si laudate. In
Coran, acum 1300 de ani, s-a pomenit despre albina si produsele ei. Exista o fraza in
Coran in care se vorbeste despre albina ca este de sex feminin (albina lucratoare),
despre locurile in care se adaposteste albina, stupii confectionati de catre om, despre
produsele apicole si beneficiile lor (“Albinele care traiesc in munti, dealuri, si stupii
facuti de oameni produc un lichid de culori diferite; acest lichid este vindecator al
multor boli care afecteaza oamenii” fraza din Coran).
Mohamed profetul musulmanilor, recomanda, acum aproape 1300 de ani, mierea
celor sanatosi ca un aliment excelent si celor bolnavi ca pe un tratament. A recomandat
mierea in bolile digestive, oculare, respiratorii, boli de piele, slabiciune etc.
15
Astazi, apiterapia s-a dezvoltat simtitor datorita cercetarilor si studiilor
aprofundate care s-au realizat mai ales in ultimii 50 de ani. In unele tari, produsele
apicole sunt considerate produse farmaceutice si se comercializeaza in farmacii. Multe
preparate farmaceutice si cosmetice se prepara in mai multe tari din lume.
Cercetarile si studiile in domeniu sunt in desfasurare deoarece mai sunt inca
multe de descoperit in acest domeniu.

c) Produsele apicole

Produsele apicole sunt substantele pe care le secreta sau le produce albina prin
culegerea, transformarea, prelucrarea si depozitarea unor substante natural, pe care le
colecteaza omul din stup sau direct de la albina (veninul). Medicamentele de sinteza se
vand cu un prospect care contine toate informatiile necesare. Produsele apicole sunt
medicamente folosite in apiterapie si este obligatoriu sa stim totul despre ele.
Produsele apicole cunoscute la ora actuala sunt:
- mierea
- polenul
- pastura
- propolisul
- laptisorul de matca
- ceara de albine
- veninul de albine
- apilarnilul
- capaceala

16
II. PRODUSELE APICOLE

1. MIEREA
a) Definitie

Mierea este un produs apicol


obtinut prin transformarea si prelucrarea
nectarului florilor sau a manei de catre
albine, care este depozitat in celulele
fagurilor pentru a constitui hrana familiei
de albine din stup.
Mierea poate fi definita si ca orice
sortiment de lichid dulce, semifluid, parfumat, vascos, sau cristalizat, in culori diferite,
cules, preparat si depozitat in faguri de catre albine; nu este asemanator cu alte produse
animale sau vegetale. Albina culege nectarul florilor, mana sau secretii ale plantelor, le
prelucreaza, le prepara, le transforma cu ajutorul unor enzime si le depoziteaza in
fagurii din stup.
Producerea mierii de catre albine este un proces complex de transformare a
materiei prime in miere, incepand cu recoltarea si terminandu-se cu capacirea celulelor
din faguri.

b) Clasificare

Sortimentele de miere difera foarte mult intre ele, numarul acestora depasindu-l
pe cel al sortimentelor de flori malifere.
Mierea se clasifica in functie de provenienta, caracteristici organoleptice, mod de
extragere, calitate comerciala, tehnologia apiculturii.

 Dupa provenienta:
 miere de nectar (florala)
o monoflorala
17
o poliflorala
 miere de mana (extraflorala)
 miere de zahar industrial
 Dupa modul de extragere:
 in faguri
 scursa liber din faguri
 extrasa cu ajutorul centrifugarii
 obtinuta prin presarea fagurilor
 topita prin incalzirea fagurilor
 Dupa calitatea comerciala:
 Miere de calitate superioara A
 Miere de calitate inferioara B
 Dupa tehnologia folosita in apicultura:
 Tehnologia traditionala
 Mierea ecologica

In Romania se gasesc urmatoarele tipuri de miere:


- Miere de salcam
- Miere de tei
- Miere de floarea soarelui
- Miere de mana (conifer sau miere de padure)
- Miere poliflora
- Miere de coriandru
- Miere de sulfina
- Miere de zmeura
- Miere de albastrele
- Miere de menta (specifica Deltei si Luncii Dunarii)
- Miere de maracini
- Miere de cimbrisor
- Miere de roinita
- Miere de trifoi

c) Compozitia chimica a mierii


Compozitia chimica a mierii difera in functie de compozitia nectarului sau a
manei, de plantele melifere, de sol, apa, aer, de modul de producere, extragere si
depozitare a mierii etc.
Mierea poate diferi de la un stup la altul de la un fagure la altul din acelas stup, de
la o zona la alta, de la o tara la alta. Compozitia mierii nu depinde numai de substantele
care se regasesc in nectar sau in picaturile de mana; actiunea albinelor asupra acestor
18
substante prime nu este numai mecanica, ea se exercita si in profunzime, aducand
transformari chimice importante si in acelasi timp, imbogatindu-le cu substante noi
provenite chiar de la albine. Mierea intotdeauna are caracterele specifice conditiilor in
care s-a produs.
Elementele care intra in compozitia mierii pot fi impartite in doua grupe:
- Elemente majore: apa si zaharuri
- Elemente minore: substante nezaharoase

d) Proprietati farmacologice ale mierii

Compozitia generala a mierii este suportul pentru o intreaga serie de actiuni si


efecte farmacologice si biologice, dintre care mentionam:
- Antibacteriana si antibiotic
- Antiseptica
- Antioxidanta
- Antianemica
- Anticarii dentare
- Behica (calmarea tusei)
- Biostimulatoare
- Calmanta
- Cardioprotectoare
- Cicatrizanta
- Depurativa
- Emolienta
- Emulsionanta a grasimilor
- Febrifuga
- Hepatoprotectoare
- Imunostimulanta
- Laxativa
- Nutritiva si energizanta
- Radioactiva
- Regenerativa (regenereaza epiteliile, endoteliile si tesutul conjunctiv)
- Sedativa.

e) Indicatiile terapeutice si curative ale mierii

Mierea este indicata nu numai in caz de imbolnavire ci si profilactic. Compozitia


mierii si proprietatile sale farmacologice ofera organismului o rezistenta deosebita

19
impotriva bolilor prin cresterea si stimularea sistemului imunitar, in special impotriva
infectiilor si bolilor immune sau autoimune.
Datorita componentelor complexe (vitamine, minerale, enzime, acizi organici,
aminoacizi, zaharuri etc.) pe care le contine si care actioneaza sinergic, mierea
intervine in procesul de aparare a organismului impotriva bolilor:- cardiovaculare,
- ateroscrelozei,
- boloilor hepatice,
- afectiunilor digestive,
- bolilor respiratorii, osoase,
- simptomelor menopauzei,
- cancerului,
- imbatranirii precoce,
- ajuta la cresterea si dezvoltarea normala a copiilor,
- previne sau completeaza deficientele de minerale, vitamine, aminoacizi etc.
- previne aparitia cariilor, este un aliment si un energizant foarte bun.
Mierea ca tratament a devenit sora mai mica a medicinei clasice. Cele 70 de
substante active pe care le contine ii confera o paleta larga de efecte benefice asupra
organismului. In urma studiilor s-a demonstrat ca mierea are o actiune terapeutica
asupra tuturor afectiunilor in care este recomandata.
Trebuie mentionat ca aceste calitati curative ale mierii sunt datorate nu
numai componentelor sale, ci si aspectului calitativ si cantitativ al acestora. De
exemplu cantitatea de saruri minerale continute de miere coincide cu cea din limfa.

f) Proprietatile biologice ale mierii

Pe langa beneficiile curative ale mierii de albine, aceasta este in primul rand un
aliment de excelenta si de interes gastronomic.
Un kilogram de miere are o valoare calorica de 300 de calorii sau putin mai
mult. Mierea nu este un aliment complet, dar poate acoperi o parte importanta din

20
nevoile organismului de vitamine, minerale, lipide, proteine, glucide etc, glucidele din
miere fiind direct asimilabile.
Cand se consuma mierea ca aliment, este mai bine:
- sa nu se amestece mierea cu lichide fierbinti; temperatura peste 40-45oC degradeaza
mierea, aceasta putand deveni toxica.
- sa se tina mierea in gura, mai ales sub limba, cat mai mult timp posibil, astfel incat
sa se faca o absorbtie mai mare.
- sa se consume mierea in cantitati mici de mai multe ori pe zi decat o cantitate mare
o data
- cel mai eficient este consumul de miere in faguri, beneficiindu-se si de componentele
din ceara care nu exista in miere sau exista in procente foarte scazute
- cea mai buna miere pentru consum in scop nutritiv sau curativ este mierea
poliflora, ecologica, achizitionata direct de la un producator de incredere.
- mierea nu este un produs selectiv din punct de vedere al actului hranirii, de aceea
este bine ea sa fie considerata o mirodenie sau un condiment.

2. POLENUL
a) Definitie
Polenul este format dintr-o multitudine
de corpusculi microscopici, continuti in sacii
polenici din anterele staminelor unei flori. Din
punct de vedere fiziologic, sunt grauncioare
minuscule care constituie elementele
fecundante masculine ale florii.
Polenul care se raspandeste cu ajutorul
vantului poarta denumirea de polen anemofil,
iar polenul care este recoltat de albine poarta numele de entomofil.
Albinele recolteaza exclusive polen entomofil. Polenul recoltat de albine se
prezinta sub forma unor “ghemotoace”, ceea ce reprezinta mari aglomerari de
grauncioare, peste 300000 la un singur transport.
21
Dupa recoltare, polenul este transportat la stup in cosuletele de pe picioarele
posterioare ale albinelor. In stup polenul este descarcat de alte albine, asezat in faguri,
imbunatatit cu enzime, framantat cu putina miere si apoi batut si lipit de celula cu
capul, cu miscarile berbecului. Masa proteica care se creeaza se numeste pastura.

b) Compozitia chimica
Polenul este un minunat produs apicol, avand ca sursa potentiala peste 1000 de
flori diferite. Ca rezultat, compozitia lui este foarte variabila. Polenul are o compozitie
chimica complexa si speciala care il deosebeste de toate produsele vegetale si ii confera
un spectru de influenta surprinzator de larg asupra multor afectiuni si disfunctii ale
organismului uman.
Polenul contine:
-23 de aminoacizi
-18 vitamine
- aproximativ 33 de minerale
-59 de elemente de baza
- peste 100 de enzime si coenzime
- 14 acizi grasi
-11 carbohidrati
-25 %proteine (contine proteine cu 50% mai mult decat carnea de vita)

c) Proprietati farmacologice
Proprietatile farmacologice ale polenului sunt diverse, datorita suresei potentiale
a peste 1000 de flori diferite. Dintre cele mai importante proprietati farmacologice ale
polenului mentionam urmatoarele:

22
- - - intareste
antibacter antidepre pielea
ian siv - apara
- - flora
antiinfla antipireti intestinal
mator c a
- - -
antibiotic antihemo imunosti
- ragic mulator
antioxida - diuretic
nt -
- hipotensi
antitoxic v
- - scade
aphrodisi
colesterolul
ac din sange
- - reduce
antialergi riscul
c bolilor
- aperitiv genetice
- - energic
anaboliza - nutritiv,
nt tonic
- dietetic -
- hepatopro
antiscrelo tector
tic -
cardiopro
tector
23
d) Indicatii terapeutice

Proprietatile terapeutice ale polenului sunt legate de bogatia sa mare in


substante si elemente bioactive. Numeroasele cercetari efectuate de-a lungul timpului
au relevant multiple posibilitati de aplicare a polenului poliflor, recoltat de albine in
profilaxia si terapia umana.
Indicatiile generale ale polenului sunt:
 boli nutritive si de metabolism
 boli ale tubului digestiv: esofag, stomac, intestine, duoden, rect
 diabetul zaharat, boli de nutritie si metabolism
 afectiuni ale ficatului si veziculei biliare
 afectiuni urogenitale si sexuale
 afectiuni cardiovasculare
 afectiuni hematologice
 boli ale aparatului respirator superior si inferior
 afectiuni ginecologice si obstetricale
 la copii
 boli alergice
 afectiuni neoplazice
 boli neuropsihice
 afectiuni imunologice
 tulburari endocrine
 afectiuni dermatologice
 afectiuni oftalmologice
 boli ale aparatului osteoarticular
 in medicina sportiva
 pentru controlul greutatii corporale, in tratamentul obezitatii sau
scaderii in greutate

e) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale polenului depind de cantitatea si calitatea proteinelor
si vitaminelor din acesta. Cantitatea de aminoacizi depinde de capacitatea albinelor
de a asigura necesarul de proteine pentru activitatea biologica de a hrani puietii,
dezvoltarea familiei de albine si puterea de a produce si secreta in mod normal.
Calitatea biologica a polenului are legatura cu originea vegetala a polenului, cu
calitatea nutritiva, proprietatile fizice, continutul de azot si compozitia chimica a
acestuia.

24
f) Polenul ca aliment

Din punct de vedere nutritiv, polenul recoltat de albine este considerat


“superaliment”. Gratie compozitiei sale complexe, polenul este considerat un valoros
supliment alimentar natural. Polenul este un “izvor” de minerale si este “uzina de
enzime”, “un rezervor” de acizi ribo-si dezoxiribonucleici, contine toti acizii esentiali
si neesentali, multe vitamine etc.
Prezenta acestor componente in polen, existenta echilibrului intre ele si efectul lor
sinergic, il transforma intr-o hrana proteica si un nutrient absolut complex.
Polenul mai are niste efecte subtile sau caracteristici legate mai mult de calitatea
si originea lui decat de cantitatea acestor componente.
Efectul stimulant al polenului si posibila ameliorare a transformarii alimentelor la
nivelul organismului sunt foarte benefice pentru persoanele care sufera de denutritie,
subnutritie sau malnutritie, la o dieta neechilibrata sau deficitara.
Polenul proaspat contine cantitati mari de Qi, in mod traditional “Qi” reprezinta
energia interna sau energia veritabila. Aceasta energie este considerata de cate
medicina traditionala chineza ca fiind forta motrice care intretine activitatea vitala a
corpului uman.
Polenul reuneste majoritatea elementelor indispensabile vietii. Mai mult,
actioneaza in sinergie naturala printr-o miraculoasa sinteza care nu poate fi produsa
artificial in laborator. Aceste bogatii transforma polenul intr-un aliment complet si
natural, dar si intr-un supliment alimentar inegalabil.
Un fapt cu totul interesant legat de consumul de polen este controlul ponderal.
Odata ajuns in sistemul digestiv, acesta sufera o combustie rapida, ceea ce conduce la
o ardere rapida a grasimilor si creste nivelul de consum al caloriilor.

3. PASTURA
a) Definitie

Albinele lucratoare recolteaza exclusiv


polenul entomofil, care in stup este preluat si
descarcat de catre albine (albinele
prelucratoare). Fiecare granula de polen este
alcatuita dintr-un invelis exterior numit exina

25
si un invelis intern numit intina, care cuprinde doi nuclei; miezul contine acizi cu
proprietati antianemice antileucemice si anticancerigene.
Polenul este adus in stup de catre albinele lucratoare si preluat de albinele tinere
prelucratoare. Acestea il framanta cu mandibulele, adaugandu-si enzimele din corpul
lor si il preseaza cu capul, cu lovituri asemanatoare celor ale berbecului, in celulele
fagurilor, pe care le umplu in proportie de 2/3 din volumul lor.
Albinele conserva acest preparat adaugand miere in treimea goala a celulelor,
apoi le astupa cu o pelicula fina de ceara. In felul acesta, dupa o perioada de minim
30 zile in stup, polenul devine pastura (painea albinelor). Mierea, enzimele adaugate
si o fermentatie limitata si controlata inhiba puterea germinativa a polenului, iar
factorii alergenici din polen dispar.

b) Compozitia chimica
Pastura are in general compozitia chimica a polenului din care provine, dar cu
unele diferente cantitative si calitative.
De exemplu, pastura contine procente mai mari de proteine, lipide, enzime si
coenzime, aminoacizi, vitamine(B,C,D,E,K), unele minerale, carotenoizi, acid lactic
etc.
Pastura mai contine acid decanoic, gamaglobuline, acizi nucleici, polifenoli cu
efecte antioxidante, hormoni naturali precum: estradiol, testosteron, progesteron, un
factor antibiotic, un factor de crestere, arome etc.

c) Proprietatile farmacologice ale pasturii

Pastura are, in general, proprietatile farmacologice si terapeutice ale polenului


din care provine. Regretatul cercetator si apiterapeut dr. Mircea Ialomiteanu aprecia
ca pastura este recomandata in toate cazurile si afectiunile in care este indicat si
polenul, dar mai ales in cele in care este necesara “realizarea unui efect puternic intr-
o perioada scurta de timp”.
De mentionat ca puterea terapeutica a pasturii este de trei ori mai mare decat a
polenului.
De exemplu, pastura are eficienta terapeutica mai mare decat a polenuluio in:
afectiunile hepatice, are efecte mai puternice ca anticoagulant, efecte antioxidante
mai puternice, in bolile oculare, mai ales in slabirea vederii, boli de prostata,

26
digestive, tulburari de crestere la copii, boli cardiace, respiratorii, neoplazice,
imunologice, infectioase, sexuale etc.
In concluzie, polenul este net depasit de pastura, ale carei efecte, intr-o gama
larga de afectiuni, sunt spectaculoase.

d) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale pasturii sunt asemanatoare cu cele ale polenului, dar
continutul pasturii in substante bioactive este mai bogat decat al polenului, ceea ce
duce aproape la triplarea efectelor negative, profilactice si terapeutice ale pasturii fata
de polen.

4. PROPOLISUL
Exista dovezi ca propolisul exista de
acum 45 de milioane de ani; el a facut parte
din istoria diferitelor civilizatii, fiind utilizat
de incasi, romani, greci. Egiptenii foloseau
propolisul la imbalsamarea mortilor,
asigurand pastrarea nealterata a mumiilor
de-a lungul mileniilor.
Hipocrate a folosit propolisul pentru tratarea ranilor si a ulceratiilor. La 400 de
ani dupa Hipocrate (considerat “tatal medicinei”), medicul roman Plinius a scris
despre beneficiile propolisului in tratarea ranilor, a ulceratiilor, a arsurilor, a
inflamatiilor etc.
In Evul Mediu, propolisul a fost folosit in tratarea infectiilor si inflamatiilor
cavitatii bucale, a dintilor, in raceli si gripa, dureri articulare etc. A fost folosit si in
dezinfectarea ombilicului la nou-nascuti, acest lucru determinand o cicatrizare rapida
si prevenind infectarea si inflamarea.

27
a) Definitie
Propolisul se mai numeste “clei de albine” sau “penicilina romaneasca”. Din
punct de vedere biologic, propolisul este un produs apicol foarte pretios, un produs de
cules, digestie si secretii al albinelor.; face parte din aceeasi categorie cu mierea si
polenul.
Este prelucrat de albinele lucratoare dupa colectarea unor produse biologice din
cel putin 20 de specii de arbori care produc secretii de rasinoase, (din mugurii unor
copaci, de pe frunzele tulpinii, ramuri tinere, scoarta coniferelor si a plopilor, a
salciilor si a prunilor.
Materiile rasinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secretii salivare care
contin enzime, ceara si alti compusi chimici.
Aceste secretii rasinoase produse de arbori au rol in apararea arborilor de
daunatoare (bacterii, fungi, insecte si altele).

b) Compozitia chimica
Propolisul contine peste 200 de substante bioactive. In anul 1990, Greenway si
colaboratorii au constatat ca diferentele cantitative ale compozitiei propolisului
provin din diferentele cantitative ale compozitiei secretiilor plantelor care stau la
originea lui.
Propolisul contine urmatoarele grupe majore de substante:
-55% rasini si balsamuri
- 7,5-35% ceruri vegetale de albine
- 10% uleiuri esentiale si esterii lor
- 5% polen
- 5% acizi grasi
- 4,40%-19% impuritati
- minerale, in care predomina fierul, zincul, cuprul, magneziul, molibdenul,
calciul, siliciul, bariul, vanadiul, pe langa alte minerale precum sodiu, potasiu,
strontiu, cadiu, aluminiu, plumb etc.
- vitamine precum A, B, D, E, PP
- aminoacizi
- enzime si coenzime
- acizi fenolici
- substante H+ donoare, substante insolubile in apa si solventi organici,
poluanti, acizi organici, alti compusi fenolici si aromatici, chalcone si
dehidrochalcone etc.

28
c) Proprietatile farmacologice
Propolisul are peste 70 de proprietati farmacologice, fiind produsul apicol cu
cele mai multe actiuni farmacologice.
Datorita compozitiei sale complexe, deosebit de bogate in substante active,
propolisul sau preparatele pe baza de propolis au o multime de actiuni farmacologice.
Astfel, propolisul este recunoscut pentru:
- actiunile sale antiinflamatorii,
- antiinfectioase,
- dezinfectante,
- antialergice,
- antihistaminice,
- antigerminative,
- imunostimulatoare,
- antioxidante si eliminand radicalii liberi,
- antiradiante,
- cicatrizante,
- conservante,
- antitoxice,
- anticanceroase,
- eutrofice,
- regeneratoare,
- fertilizante,
- afrodisiace etc.

d) Proprietatile terapeutice
Propolisul are sute de indicatii, fiind folosit in tratamentul urmatoarelor afectiuni:
- ale sistemului nervos
- stomatologice
- ale aparatului respirator superior
- ale aparatului digestiv
- hepatice
- ale aparatului urogenital
- oncologice
- dermatologice

29
- obstetricale si ginecologice
- oftalmologice
- cardiovasculare
- infectioase
- imunologice
- de nutritie si metabolism
- iradieri
- hematologice
- in sexologie
- in geriatrie
- alergice
- ale aparatului osteomuscular si in bolile reumatice

5. LAPTISORUL DE MATCA
a) Definitie

Laptisorul de matca reprezinta


secretia unor glande cefalice ale albinelor
lucratoare tinere (albine doici), cu varsta
intre 6 si 14 zile.
Este o substanta alb-galbuie, usor
vascoasa, omogena, cu aspect de lapte
condensat. Cu laptisorul de matca este hranit puietul de albine de catre lucratoare in
primele trei zile de viata, la fel si larvele de albine trantori (primele trei zile dupa
ecloziunea din ou).
De asemenea, este hrana exclusiva a larvelor de matci si a matcii pe toata durata
vietii ei. Datorita compozitiei miraculoase a laptisorului de matca, matca
eclozioneaza din celula in 16 zile, traind pana la 5-6 ani, fata de sase saptamani vara
si trei luni iarna pentru albinele lucratoare.
Larvele de lucratoare, in primele trei zile de eclozare, consuma opt miligrame de
laptisor de matca, larvele de trantori consuma 10 miligrame, iar cele ale matcilor, in
primele sase zile dupa eclozare, consuma aproximativ 250g. Larvele de lucratoare, in
cele trei zile in care se hranesc cu laptisor de matca, isi cresc greutatea de 250 de ori.
30
Lungimea si greutatea matcii este de 1,5-2 ori mai mare decat a lucratoarelor; ea
depune 2-3 mii de oua pe zi.

b) Compozitia chimica
Laptisorul de matca este foarte bogat in substante biologice si chimice.
Aproximativ 3% din compozitia lui inca nu a fost descoperita; acest procent inca
neidentificat este denumit “R”.
Compozitia laptisorului de matca este stabilita, indiferent de specia de albine care
l-a produs.
Dupa Popa si colaboratorii (1962), compozitia laptisorului de matca este:
- apa 58-67%
- proteine 13-18%
- aminoacizi 2,3% din componentele azotate ale laptisorului de matca,
continand toti acizii esentiali si neesentiali, in total aproximativ 29 de aminoacizi.
- zaharurile reprezinta 7,5-12,5% , aici numarand glucoza, fructoza, maltoza,
riboza etc
- lipidele reprezinta 3-6%, gasim aici steroli, fosfoaminolipide, acizi
hidroxilici, dicarboxilici, acizi grasi nesaturati. Acizii grasi ofera laptisorului de
matca proprietatea de hidrosolubil si au rol de antibiotic.
- minerale 1%, printre care numaram potasiu, calciu, sodiu, zinc, fier, cupru,
magneziu
- vitamine, laptisorul de matca contine vitaminele hidrosolubile, cu
preponderenta cele din grupul B ( B1, B2, B3, B4, B5, B6, B8, B12) si vitamina C in
cantitati mici. Pe langa acestea se mai regasesc in laptisorul de matca si vitaminele A,
D, E, K.
- substante uscate 33-42%
- cenusa 0,8-1,5%
- substante nedeterminate 5-8,7%
- indice diastozic 23,8%
- enzime
- factori colinergici
- acizi nucleici: ADN, ARN
- hormoni
- gelatina
- factori antibiotici
- componente fosforice
- factori citostatici si antitumorali
- factori de crestere: biopterina

31
c) Proprietatile farmacologice
Efectele laptisorului de matca sunt legate in special de functia sexuala, genitala si
endocrina. Laptisorul de matca este:
- nutritiv
- antiinfectos local si general
- aperitiv
- afrodisiac
- micsoreaza volumul prostatei
- scade greutatea rinichilor si a ficatului
- antiinflamator
- creste durata vietii prin ameliorarea calitatii multiplicarii celulelor
- anabolizant natural
- energizant, vitaminizant, antidepresiv
- antiscrelozant, activeaza creierul
- reduce nivelul colesterolului rau (LDL) din sange,
- antianemic,
- combate insomnia,
- reface secretia interna a glandelor,
- scade nivelul triiodotironinei,
- stimuleaza secretia gonadotrofinelor,
- creste secretia de luteina si progesteron,
- stimuleaza glandele suprarenale,
- creste cortizonul in sange, testosteronul,
- stimuleaza imunitatea organismului,
- creste consumul de oxigen,
- creste greutatea globala a corpului,
- regleaza secretia de sebum a glandelor sebacee,
- regenereaza celulele epiteliale,
- imbunatateste memoria,
- previne aparitia ateroscrelozei si a infarctelor miocardice si cerebrale,
- ajuta la cresterea si dezvoltarea copiilor,
- este benefic pentru piele, par, si unghii,
- imbunatateste vederea,
- ajuta la tratarea infertilitatii masculine si feminine si a impotentei la barbati.

d) Proprietatile terapeutice
Laptisorul de matca se recomanda in diverse afectiuni precum:
- boli de nutritie si metabolism
- boli neuropsihice
- boli oftalmologice
- bolile aparatului respirator superior si inferior
- afectiuni stomatologice
- boli cardiovasculare
- tulburari hematologice
- boli imunologice si autoimune
32
- boli urogenitale feminine si masculine
- in geriatrie
- in sexologie
- afectiunile reumatologice
- tulburari endocrine
- boli infectioase
- boli neoplazice
- la copii
- bolile aparatului digestiv
- afectiunile obstetricale si ginecologice
- in dermatologie
- in cosmetica

e) Proprietatile fizice si organoleptice


o Laptisorul de matca este alb-galbui, cu un gust acrisor, usor astringent.
o Aspectul este omogen, condensat, cu granulatii fine.
o Miros aromatic, caracteristic produselor apicole
o pH-ul variaza intre 3,5 si 4,5, este apropiat de aciditatea sucului gastric.
o densitatea este in medie de 1,1
o reactii:
- la contactul cu aerul la o temperatura de 15oC sau mai mult, laptisorul de
matca se altereaza, isi pierde culoarea alba sau alb-galbuie si devine galben-inchis sau
maroniu
- la contactul cu umezeala se altereaza rapid, inmultindu-se microbii si
mucegaiul
- la contactul cu metalele, calitatile lui biologice si chimice se altereaza
semnificativ.

f) Laptisorul de matca este un aliment


Nu exista pe planeta o substanta similara cu laptisorul de matca ce sa actioneze
asupra cresterii, reproducerii si longevitatii intr-un mod miraculos. Laptisorul de
matca este cel mai puternic aliment din lume, se mai numeste si “hiperaliment”.
Laptisorul de matca contine aproape toate substantele necesare pentru
supravietuire, este usor asimilabil, nu necesita digestie.
Ca aliment si in acelasi timp profilactic, laptisorul de matca actioneaza astfel:
- ofera organismului cele mai importante substante nutritive de care are nevoie
sau de care duce lipsa
- activeaza, regleaza si stimuleaza reactiile biologice din organism
- ofera organismului energie fizica si intelectuala

33
- activeaza sistemul nervos, circulatia sangvina, si ofera organismului echilibru
fizico-psihic si rezistenta la efort
- stimuleaza si intareste imunitatea organismului
- previne si trateaza semnele de imbatranire, menopauza si andropauza
- mentine pielea si anexele ei (par, unghii) in forma cea mai normala si
sanatoasa
- are un rol important in cresterea si dezvoltarea copiilor, cei normali,
prematuri sau distrofici
- este aperitiv, creste pofta de mancare.

6. CEARA DE ALBINE
a) Definitie
Ceara de albine este secretata de albinele lucratoare in varsta de circa 14 zile,
care sunt stationare pana in a 19-a zi, cand incep sa
paraseasca stupul pentru cules; ceara este secretata de
glandele cerifere care incep sa se atrofieze treptat
dupa varsta de 19 zile, productia de ceara scazand in
intensitate pana la moartea albinei.
Ceara este folosita de albine la construirea
fagurilor in vederea depozitarii hranei si a cresterii larvelor.

b) Compozitia chimica
Compozitia cerii are variatii foarte slabe de la o rasa la alta. Nu se noteaza
variatii semnificative decat intre diverse specii ale genului Apis. Deci, toate variatiile
de ceara au proprietati chimice apropiate.
In compozitia lor nu intra decat carbon, hidrogen si oxigen. Sunt corpuri
stabile, existente intr-un numar considerabil de varietati.
Ceara de albine contine:
- ceride 60-70%, fiind alcatuite din palmitatul de miricil, melistilatul de
miricil, ceroatul de ceril etc.
- acizi grasi liberi cu catena lunga sunt in proportie de 12-15% din
compozitia cerii
- alcooli superiori liberi, reprezinta 2-5% din compozitia cerii
- hidrocarburi 11-13%
- flavonoizi
- beta-caroten
- vitamine liposolubile D, E, A
34
-rasini
- pigmenti care ii dau culoarea
- substante antibiotice
- saruri minerale
- uleiuri volatile

c) Proprietati farmacologice
Ceara de albine are urmatoarele proprietati farmacologice:
- emolienta
- antiinfectioasa
- izolanta
- dezinfectanta
- antialergica
- cicatrizanta
- epitelizanta
- laxativa
- sedativa
- antiinflamatoare
- anticolicativa
- anestezica
- prezinta proprietati de ingrosare si este potentator de vascozitate
- conservant
- emulsificator
- agent de formare a particulelor tip film
- antiseptic

d) Proprietatile terapeutice si industriale


o in scopuri terapeutice:- ceara este folosita in tratamentul bolilor cardiovasculare,
- ale aparatului digestiv,
- ale aparatului respirator,
- tratamentul bolilor alergice,
- in oftalmologie, dermatologie,
- al bolilor infectioase,
- in stomatologie,
- in imbalsamarea cadavrelor
o in cosmetica
o in scopuri industriale: - in fabricarea lumanarilor
- in sculptura
- produse farmaceutice si cosmetice
- armament
- marina
- pielarie
- mobila
- lacuri, cerneala, stampile
35
- izolarea instalatiilor electrice
- industria de masini
- substantele pentru lustruit
- tipografie, textile, industria de textile

e) Proprietati fizice si organoleptice


 Culoarea:
- in momentul secretarii, ceara este alba, laptoasa;
- culoarea initiala a fagurilor este alb-galbui, dar odata cu trecerea timpului si pe
masura depozitarii hranei, acestia se inchid la culoare, devenind aproape brun-negri
 Aspect: - translucida
 Gust: - usor balsamic
 Densitatea: - 0,96-0,98
 Consistenta: - in momentul secretarii este lichida, apoi se solidifica imediat sub forma
de solzi elipsoidali
 Intervalul de topire: este cuprins intre 62-65oC, la aproximativ 120oC se carbonizeaza
 Solubilitatea: este solubila partial in alcooli si eteri, usor solubila in solventi organici;
este insolubila in apa

7. VENINUL DE ALBINE
a) Definitie
Veninul de albine este un produs
biologic propriu albinei si nu intra in
categoria principiilor active trimise de
plante, asa cum este mierea, polenul sau
propolisul.
El este depozitat intr-o celula speciala a
albinelor si reprezinta o substanta complexa, un produs de secretie glandulara.
Este eliminat pentru protectia, apararea albinelor si a coloniei si eliminarea
dusmanilor. Veninul este eliminat in momentul intepaturii prin ac, fiind un act reflex
de autoaparare. Veninul eliminat in timpul procesului de intepare este sub forma
lichida.
Cantitatea de venin eliberata la o intepatura este de aproximativ 0,3mg
corespunzator la 0,1 mg substanta uscata.
Apitoxina este substanta ramasa dupa ce partea volatila a veninului de albine
dispare in contact cu aerul.

36
b) Compozitia chimica
Veninul de albine lichid si proaspat contine 80-90% apa. Compozitia chimica a
veninului nu a fost cunoscuta pana in anii 1950 cand multi cercetatori au studiat si au
inceput sa descopere componentele acestuia.
Veninul de albine contine:
- proteine (65-75% din veninul brut): enzime, peptide
- amine active
- apa
- saruri minerale
- zaharuri
- lipide
- acizi organici
- acizi nucleici: ADN, ARN
- uleiuri eterice
- hormoni
- baze
- substanta heparin-like, are actiune anticoagulanta
- substanta kinin-like, produce contractia muschilor netezi
- neurotoxine
c) Proprietatile farmacologice
Dintre diversele proprietati farmacologice ale veninului de albine mentionam
urmatoarele:
- antiinfectioase: bactericide, bacteriostatice, antivirale, antifungice
- antiinflamatoare: peptida MCD din veninul de albine are o activitate
antiinflamatoare de 100 de ori mai puternica decat hidrocortizonul si creste secretia
de cortizon prin activitatea glandei suprarenale
- analgezice: adolapina amelioreaza durerea de zece ori mai eficient decat
morfina
- antipiretice: adolapina scade febra de cinci ori mai eficient decat aspirina
- imunostimulatoare: intensifica activitatea limfocitelor B, trateaza supresia
limfocitelor T, activeaza enzima leukina 1

37
- antireumatismale
- imbunatateste circulatia sangvina, mai ales pe cea periferica
- antiscrelozante, creste impermeabilitatea vaselor
- produce contractia muschilor netezi prin efectul melitinei si a substantei
kinin-like
- mareste reactiile osteoblastice
- creste productia de mucopolizaharide prin cresterea numarului de mastocite
- antitumorale
- hipotensive
- anticoagulante, reduce vascozitatea sanguina prin activitati fibrinolitice ale
sangelui
- antianemice, creste eritropoeza
- vasodilatatoare, dilata vasele coronare si cerebrale
- regleaza ritmul cardiac si inlatura aritmiile
- tonic cardiac si intareste miocardul
- reduce colesterolul din ser datorita permeabilitatii vasculare crescute
- creste schimburile dintre sange si tesuturi
- neurotrope, neurotransmitatoare, efect simpaticolitic, efect colinolitic,
excitant nervos, simpaticomimetic
- stimuleaza si intensifica activitatea sistemului adrenergic
- efect antiradiatie, mai ales radiatii X
- creste secretia gastrica
- regleaza nivelul dopominei din creier, fapt benefic in tratamentul bolilor
Parkinson si Alzheimer
- reactiveaza sistemul conjunctiv
- permeabilizeaza tesuturile screlozate
- dezinfectant
- sterilizant

d) Proprietati terapeutice

38
Veninul a fost folosit in scopuri terapeutice inca din Egiptul Antic si este utilizat
si in zilele noastre. Peste tot in lume se practica tratamente cu venin de albine, in boli
reumatologice, neurologice, tulburari circulatorii si multe alte afectiuni.
Proprietatile profilactice si curative ale veninului de albine includ:
 imbunatatirea starii generale a organismului
 cresterea longevitatii prin hipertermie
 cresterea fortei fizice si psihice
 protejarea corpului impotriva razelor X
 imbunatatirea circulatiei sangvine, centrala, si periferica
 activarea sistemului imunitar
 cresterea secretiei de cortizon
 activarea si imbunatatirea reactiilor sistemului nervos central si periferic
 antiinfectioase, inflamatorii
Este indicat in tratarea unor boli si afectiuni ale organismului, dintre care mentionam:
o boli ale sisteemului osteoarticular si muscular
o boli neuropsihice
o afectiuni cardiovasculare
o boli ale sistemului imunitar
o boli endocrine
o boli infectioase
o boli canceroase
o alergii
o afectiuni ginecologice
o afectiuni oftalmologice
o boli dermatologice
o efect impotriva radiatiilor
o boli hematologice
o boli ale cailor respiratorii superioare si inferioare
o inflamatii
o dependenta de alcool
o afectiuni ale aparatului digestiv
o fibrome
o boli urogenitale
o tulburari metabolice

8. APILARNILUL
a) Definitie
Apilarnilul este un produs mai recent,
comparativ cu celelalte produse apicole; este
natural, biologic activ, extragandu-se din

39
larvele de trantori si din continutul aflat in celulele respective, recoltat inainte de
capacire, adica in a zecea zi de la depunerea oualelor sau in a saptea zi de viata a
larvei.
Desi nu este un produs traditional al stupului ca si mierea sau polenul, el se
distinge prin proprietatile sale organoleptice specifice si microbiologice care il
recomanda ca un produs veritabil, de valoare, al stupului.

b) Compozitia chimica
Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului
de matca. Compozitia este deosebit de complexa:
- apa
- proteine
- toti aminoacizii esentiali
- glucide
- lipide
- acizi nucleici
- glicogen
- minerale si oligoelemente
- vitamine
- fitohormoni si precursori de hormoni sexuali de tip androgen
- enzime
- beta-caroten
- xantofilina
- fibre
- cenusa
- substante uscate
- substante microbiologice si substante nedeterminate
Apilarnilul mai contine mici cantitati de laptisor de matca, pastura, polen,
propolis si miere.

c) Proprietatile farmacologice
Apilarnilul are compozitie si proprietati farmacologice si terapeutice
asemanatoare cu cele ale latisorului de matca. Proprietatile farmacologice ale
apilarnilului sunt:
- nutritive
- antiinfectioase
- antiinflamatoare
- stimulante ale sistemului imnunitar
- tonifiante
- vitalizante
40
- fortifiante
- energizante
- regenerative
- aperitive
- de stimulare a anabolismului
- de biostimulare
- de imbunatatire a memoriei
- de imbunatatire a ciclului menstrual
- de echilibrare a sistemului endocrin
- de dezvoltare a sistemului nervos
- de crestere a performantelor intelectuale la copii
- de imbunatatire a neuropsihomotricitatii la copii
- de marire a masei musculare la barbati
- de marire a rezistentei generale a organismului
- de stimulare a glandelor hipofiza si suprarenala

d) Proprietati terapeutice
Indicatiile terapeutice ale apilarnilului sunt asemanatoare cu cele ale
laptisorului de matca. Totusi, sunt cateva diferente, in special in cazul problemelor
genitale, sexuale si endocrine, produse de bogatia apilarnilului in hormoni de tip
masculin si precursori de hormoni androgeni; deoarece provine in principal de la o
structura “barbateasca”, apilarnilul are multe efecte intaritoare. Acesta este indicat in:
- nutritia oamenilor sanatosi, copii, convalescenti, varstnici, sportivi,
intelectuali etc.
- anorexie
- hipoproteimie
- boli metabolice
- stari carentiale
- diminuarea masei musculare, mai ales la barbati
- oboseala si astenie de diferite grade, astenie la varstnici, sindrom de oboseala
cronica
- epuizare fizica si psihica, surmenaj
- imbatranire prematura
- tulburari mintale si emotionale la varstnici
- bolile aparatului digestiv
- boli hepatice
- boli neuropsihice
- tulburari endocrine
- afectiuni ginecologice si obstetricale
- in sexologie si afectiuni urogenitale
- tulburari de menopauza
- afectiuni dermatologice

41
- boli respiratorii
- infectii
- cosmetica

9. CAPACEALA
a) Definitie

Dupa vanturarea mierii, procentul de apa


din aceasta scade cu aproximativ 18%. In acest
moment, pentru a pastra mierea, albinele
capacesc fiecare celula din fagure cu un capacel
format din straturi succesive de ceara si propolis
si o cantitate mica de venin de albine.
Produsul apicol numit capaceala reprezinta,
deci, ceea ce rezulta din indepartarea acestor capacele pentru extragerea mierii.

b) Compozitia chimica
Capaceala contine miere, ceara, propolis si venin de albine. De asemenea ea
poate contine si substante active care se gasesc si in compozitia acestor produse.
Capaceala mai contine enzime, antibiotice naturale si alte substante active.

c) Proprietatile terapeutice
Capaceala are proprietati terapeutice simulare cu ale produselor din care este
alcatuita, dar are si o particularitate, toate proprietatile sunt cumulate si concentrate
intr-un singur produs.
Capaceala contine un antibiotic eficient in tratarea bolilor respiratorii
infectioase, are rol de lubrifiant al vaselor sangvine, ajutand in acelas timp si la
optimizarea functionarii cordului, intervine in igiena bucala, in bolile hepatice, creste
imunitatea organismului, mentine vitalitatea organismului, trateaza alergia, este
benefica in bolile aparatului digestiv etc.

42
CAPITOLUL IV.
PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE APICOLE

1. Protocolul de tratament cu miere


Protocoalele de tratament cu miere si cu celelalte produse apicole nu sunt fixe, se
pot modifica in functie de boala, de starea generala a pacientului, evolutia bolii etc.
Apiterapeutul are intotdeauna ultimul cuvant in ceea ce priveste modul de aplicare si de
modificare a protocoalelor de la caz la caz.

a) Forme farmaceutice
Exista mai multe forme farmaceutice pe baza de miere. In multe tari se fabrica
preparate pe baza de miere pentru tratarea anumitor afectiuni, preparate cosmetice sau
suplimente nutritive.
Dintre formele farmaceutice pe baza de miere mentionam:
 miere bruta
 miere dizolvata in lichid (apa, ceai, lapte, sucuri)
 miere in aplicatii locale
 pansamente cu miere
 sirop, miere amestecata cu extracte de plante
medicinale
 infuzii de miere cu vin sau alte bauturi alcoolice
 supozitoare pe baza de miere (vaginale si rectale)
 spalaturi vaginale
 picaturi, colir pentru nas si ochi
 capsule pe baza de miere
 alte forme si preparate gata fabricate care se
gasesc in comert
b) Mod de administrare

43
 pentru tratamentul afectiunilor cavitatii bucale si ale dintilor precum si a
afectiunilor ale cailor respiratorii superioare, se foloseste miere bruta, care se tine in
gura cat mai mult timp posibil, de preferat sub limba (pentru o absorbtie mai buna),
sau se mesteca miere in fagure. Se mai poate folosi mierea dizolvata in apa pentru
gargara, care apoi se inghite.
 pentru tratarea afectiunilor respiratorii superioare, se mai pot folosi picaturi

c) Dozaj
Exista mai multe pareri in privinta dozajului cu miere folosita in scopuri curative
sau ca aliment. Dozele cele mai cunoscute si aplicate de apiterapeuti sunt:
- pentru adulti: - cantitatea ideala care trebuie consumata de un adult este de
1-3g/kg corp/zi, impartita in trei reprize, inainte de masa cu o jumatate de ora
sau 3 ore dupa masa
Sau
- 100-200g/zi impartita in trei reprize (30-60g dimineata inainte de micul
dejun, 40-80g la pranz, cu o ora inainte de masa sau 2-3 ore dupa masa, 30-60g
seara, cu o ora jumate inainte de cina sau inainte de culcare)
- pentru copii: - la varsta de 1-3 ani se recomanda 2-4 lingurite/zi
- la varsta de 4-6 ani se recomanda 4-6 lingurite/zi
- peste 6 ani, se recomanda maxim 8 lingurite/zi
Sau
- 0,8 g/kg corp/zi

d) Contraindicatii si precautii
Cu toate calitatile sale minunate, mierea are si contraindicatii pentru pacientii
care sufera de: - diabet zaharat
- obezitate
- insuficienta pancreatica
- pentru cei ce sunt gastrectomizati
- in anumite tulburari alergice
- la sugari (copii sub 1 an)
Efectele mierii si ale celorlalte produse apicole sunt limitate si nu dau rezultatele
dorite in urmatoarele situatii:
- tulburari de digestie sau malabsorbtie

44
- stenoze, tumori, hipersecretii, viermi intestinali, furuncule, tesuturi moarte.
- aplicarea tratamentului apiterapeutic de catre persoane neautorizate. Ei nu
cunosc nici afectiunile, nici dozele, nici modul de administrare, nici modul de asociere
intre produsele apicole sau intre produsele apicole si alte produse naturale sau sintetice.
- cand pacientul nu urmeaza indicatiile si sfaturile apiterapeutului
- cand mierea de albine folosita in aplicarea tratamentului nu este de calitate buna
sau este veche si degradata, depreciata din cauza unor greseli de productie, extractie,
depozitare sau prelucrare.

2. Protocolul de tratament cu polen

a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice cu polen sunt:
 Grauncioare de polen uscat, se pastreaza in borcane inchise la culoare, la o
temperatura mai mica de 15oC. Termenul de valabilitate este de sase luni si
maximum un an. Aceste grauncioare uscate trebuie macinate pentru obtinerea
absorbtiei maxime de catre organism. Din macinatul grauncioarelor rezulta
“pulbere de polen”
 Polenul proaspat, in stare cruda ce se administreaza ca atare cu o lingurita
sub
forma lichida
 Bautura cu polen ce se prepara astfel: intr-un borcan de sticla se dizolva
180g de
miere in 800ml apa la temperatura camerei, dupa care se adauga 50g de polen
proaspat. Se pastreaza borcanul inchis ermetic doua zile la temperatura camerei,
pentru fermentare.
 Pasta de polen cu miere, se prepara amestecand mierea cu polen uscat si
pulvetizat, cinci parti de miere cu o parte de pulbere de polen. Se prepara doar cat
este necesar pentru o zi, aceasta pasta avand valabilitate de trei zile.
 Pulberea cu polen, se obtine prin rasnirea granulelor chiar inainte de
folosire. De obicei nu se administreaza intern ca atare ci intra in compozitia bauturii
si pastei cu miere.
 Supozitoare

45
 Tablete, se prepara din pasta de polen cu miere, care reprezinta baza de
comprimare. Se adauga la aceasta pasta guma arabica sau ceara de albine, dupa
care se inveleste in ceara de albine pentru impiedicarea instalarii simptomelor
alergiei la polen. Timpul de valabilitate este de sase luni si se pastreaza la frigider.
 Capsule
 Extract de polen, se amesteca patru portii de alcool 95% sau mai mult cu o
portie de polen, se lasa la macerat cel putin 8 zile si se agita amestecul cel putin o
data pe zi.

b) Mod de administrare
o Intern
- oral: se administreaza direct pe cale orala pasta de polen cu miere sau
tablete.
Pulberea de polen sau polenul crud se poate consuma amestecat cu apa, lapte, suc
de fructe, ceaiuri, paine etc.
- sublingual: pulberea de polen sau pasta de polen cu miere se tine sub
limba cat mai mult timp posibil. Aceasta procedura face ca absorbtia sa fie
mai rapida si completa.

c) Dozaj
Doza profilactica sau de intretinere:
o la adulti:
- polen in stare cruda, 2-3 lingurite/zi intre mese
- bautura cu polen, 200 ml de 3 ori/zi dupa mesele principale
- pasta de polen cu miere, 2 lingurite de 3 ori/zi dupa mesele principale
- grauncioare de polen uscat si apoi macinat, 15-20g/zi impartite in 3
reprize, intre mese
o la copii:
- intre 6 luni si 1 an: 2g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 1 an si 3 ani: 8g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 4 si 6 ani: 12g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 7 si 16 ani 16g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- peste 17 ani: doza de adult

46
Cura de polen: daca nu exista alergie sau reactii adverse, polenul poate fi
administrat zilnic. Unii autori recomanda cure de o saptamana pe luna sau de
doua luni consecutive, apoi 3 luni pauza, deoarece beneficiile unei cure continua
pentru inca 3 luni de la terminarea curei de doua luni. In cazul aparitiei
simptomelor digestive de intoleranta la polen, se recomanda diminuarea dozei si
se incepe cu o doza minima care creste treptat pana la doza normala, pe masura
ce organismul se acomodeaza. Se mai poate consuma impreuna cu fructe
proaspete sau iaurt.

Doza curativa:
o la adulti:
- dozele si durata tratamentului difera de la o boala la alta si de la un pacient la altul,
deci trebuie sa fie individualizata. In general, doza pentru adulti variaza intre 30 si
40g/zi impartite in 4 reprize.
- durata tratamentului difera de la o boala la alta, de exemplu, tratamentul
anemiilor dureaza aproximativ 6 luni, iar in cazul bolilor neurologice
dureaza 45 de zile.
- polenul se administreaza dupa mese. De obicei, se obtin rezultate mai
bune daca la polenul folosit in scopuri curative se adauga miere de albine
5:1, propolis sau laptisor de matca.
o la copii:
- doza pentru copii este de aproximativ 25g/zi impartite in 5 reprize,
administrandu-se dupa masa.

d) Contraindicatii si precautii
Polenul nu este indicat persoanelor cu excitabilitate sexuala, psihica sau
nervoasa si in hiperfunctiile hormonale. In obezitate, hipercolesterolemie si
hipertrigliceridemie, tratamentul cu polen aplicandu-se doar sub urmarire medicala.
Precautii: administrarea indelungata a polenului, fara pauze poate provoca
tulburari hormonale.

47
Ca reactii adverse ale polenului intalnim alergia la polen si simptome digestive
nedorite.

3. Protocolul de tratament cu pastura


a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice ale pasturii sunt similare cu ale polenului:
- grauncioare
- pastura proaspata
- bautura cu pastura
- pulbere
- tablete
- capsule
- extract de pastura
- supozitoare

b) Mod de administrare
Intern: - oral
- sublingual
c) Dozaj
Doze profilactice:
 cure de pastura de cate o luna la fiecare 3-4 luni, dozele impartindu-se in
functie de varsta: - 1-3 ani: 2 pastile de pastura/zi
- 4-5 ani: 4 pastile de pastura/zi
- 6-16 ani: 6 pastile de pastura/zi
- peste 16 ani: 8-10 pastile de pastura/zi, acestea se administreaza
in doza unica sau in doua reprize, de preferat la 30-45 de minute
dupa masa, pentru evitarea producerii disconfortului gastric.
Doze curative (terapeutice):
 dozele terapeutice de pastura depind de afectiune si de stadiul acesteia,
de varsta, sexul, greutatea corporala a pacientului si de existenta altor
afectiuni similare
 doza uzuala este de 10-20g/zi

d) Contraindicatii si precautii
Contraindicatiile pasturii si precautiile sunt identice cu cele ale polenului. Trebuie
acordata o atentie mare la persoanele cu diabet zaharat si la cele cu afectiuni severe ale
tractului digestiv.
48
Ca reactii adverse nu s-au descoperit pana acum in ceea ce priveste pastura, si
nici efecte toxice.
In procesele de transformare ale polenului in pastura, efectele alergice ale
polenului sunt inhibate. Intina si exina fiind deschise in cazul pasturii, reactiile adverse
ale polenului nu mai apar.
Totusi deoarece pastura contine mici cantitati de polen nedeschis, pacientul poate
prezenta in unele cazuri aceleasi reactii adverse ca la polen, in aceste situatii fiind de
preferat sa se consulte medicul.
Actiunea pasturii este limitata la persoanele prea slabite, cu indigestie sau cu boli
digestive care impiedica absorbtia intestinala, avand in traseul spre tinta tumori,
stenoze, tesuturi moarte etc.

4. Protocolul de tratament cu propolis


a) Forme farmaceutice
Preparatele pe baza de propolis nu sunt foarte numeroase, cele mai frecvent
folosit fiind:
 tinctura de propolis
 pasta de propolis
 extractul de propolis
 extractul apos de propolis
 extractul uleios de propolis
 aerosoli cu propolis
 unguent cu propolis
 pudra cu propolis
 sirop de propolis
 miere propolizatra
Aceste forme farmaceutice pe baza de propolis pot fi folosite ca baza pentru alte
produse precum picaturi pentru urechi, capsule, tablete, inhalatii, supozitoare, picaturi
pentru ochi sau nazale, ruj, sampon, pasta de dinti, sapun etc.

b) Mod de administrare
o oral: sub forma de propolis brut, tinctura si extracte de propolis,
sirop, capsule, guma de mestecat, drajeuri, miere propolizata, pudra,
pasta
o aerosoli cu propolis
c) Dozaj

49
 Doza uzuala pentru propolisul brut este de 1g de 3 ori/zi, trebuie mestecat
si apoi inghitit
 Propolisul si preparatele pe baza de propolis se consuma dupa masa.
 Doza pentru extractul hidroalcoolic este de 30-40 de picaturi intr-o
jumatate de pahar cu apa calduta sau cu ceai, o data pana la 3 ori / zi, la
copii doza se injumatateste.

d) Contraindicatii si precautii
Nu exista contraindicatii majore care sa interzica folosirea propolisului de catre
oameni sau folosirea lui impreuna cu alte medicamente de sinteza.
Exista precautii pentru persoanele care sufera de alergie la propolis; aceste cazuri
fiind rare.
De exemplu: pentru prevenirea reactiilor alergice respiratorii nu se recomanda
aerosoli cu propolis, la cei cu alergii cutanate nu se recomanda folosirea propolisului
sau a preparatelor cu propolis direct pe piele.
Mare atentie trebuie sa li se acorde celor care sufera de hipotensiune arteriala
deoarece propolisul este un hipotensiv puternic, masurandu-se tensiunea de mai multe
ori pe zi in cazul in care se recomanda propolis unui pacient cu hipotensiune arteriala.
Reactii adverse apar doar in cazurile in care propolisul este consumat o perioada
mai lunga de timp in cantitati mari, putand sa apara iritatii la nivelul gurii sau simptome
digestive. In momentul stoparii tratamentului aceste simptome dispar imediat.

5. Protocolul cu tratament cu laptisor de matca


a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice ale laptisorului de matca sunt numeroase, dintre ele
mentionam:
- in forma bruta
- spray
- combinat cu miere
- supozitoare vaginale si rectale
- unguente, creme
- capsule, drajeuri, tablete
- pudra uscata
- injectie subcutanata mai ales pentru stimularea sistemului imunitar
- picaturi pentru ochi, nas
- preparate cosmetice: sampon, sapun, lotiuni, preparate pentru buze
- extract alcoolic
- extract cu apa

50
b) Mod de administrare:
- oral: laptisorul brut, in combinatie cu miere, extracte, praf, tablete, drajeuri,
capsule
- spray: in bolile cailor respiratorii superioare si inferioare
c) Dozaj
Ca apliment sau profilactic:
- pentru adulti: se fac 2 cure/an, de preferat primavara si toamna. Durata curei
este de 1,5-2 luni, se incepe cu 0,5g/zi si se creste treptat pana la 1g/zi, administrandu-se
dimineata pe stomacul gol cu 30 de minute inainte de masa.
- pentru varstnici: doza este de 20mg la 2 zile
- pentru copii: doza este de 30-50 din doza adultului.
Ca tratament:
- pentru adulti:doza uzuala este de 1g/zi, unii specialisti recomandand o doza de
0,5-1g/zi putandu-se ajunge si la 2g/zi. Daca laptisorul de mataca este in combinatie de
cu miere in raport de 1:100 dozajul este de 50g amestec la o doza de laptisor de matca
de 0,5g/zi si 100g amestec la o doza de laptisor de matca de 1g/zi. Daca raportul este de
2,5:100 dozajul recomandat este de 20g amestec la o doza de 0,5-1g laptisor de matca/zi
si 40g amestec la o doza de 1g laptisor de matca/zi.
- pentru copii: doza este de 30-50% din doza adultului. Pentru copiii prematuri,
distrofici sau pentru cei ce sufera de malnutritie, doza este de 80-100mg/zi, timp de 30-
40 de zile, dupa care se face o pauza de o luna si apoi se reia. Se administreaza
dimineata cu 30 min inainte de micul dejun.

d) Contraindicatii si precautii
Laptisorul de matca este contraindicat in:
 astm bronsic
 sarcina si alaptare
 alergie la polen sau alte produse apicole
 eczeme recidivante sau boala Addison
Prezinta reactii adverse sub forma de:
 alergii (rinite, lacrimare, prurit)
 reactii digestive (voma, diaree, colita hemoragica)
 intoxicatii, aceste reactii aparand foarte rar si disparand imediat dupa
incetarea tratamentului.

51
6. Protocolul cu tratament cu ceara de albine
a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice sunt diverse:
- miere in faguri
- ceara bruta
- ceara combinata in tinctura de propolis sau uleiuri
- creme
- unguente
- sampoane
- sapunuri
- rujuri
- pansamente
- supozitoare vaginale si rectale
- cataplasme
- masti
- alifii

b) Mod de administrare
Intern: - pentru boli ale cavitatii bucale si ale dintilor, ale cailor respiratorii
superioare si inferioare, cardiovasculare, digestive etc. Se folosesc mierea in faguri,
ceara de albine etc.
c) Dozaj
Pentru ceara bruta sau mierea in faguri, se ia o bucata cat o nuca, se mesteca timp
de 15 minute, dupa care se inghite restul.
Initial se administreaza la fiecare 4-6 ore/zi. Dupa vindecare, tratamentul se
continua inca o saptamana, timp in care se administreaza ceara o data pe zi in acelas
mod.

d) Contraindicatii si precautii
Nu exista contraindicatii pentru ceara de albine.
Reactiile ce pot aparea sunt reprezentate de reactii alergice, mai ales daca
ceara contine mici cantitati de propolis.
Daca se opreste consumul de ceara reactiile dispar imediat.

52
.

CONCLUZII

Traditia si experienta acumulata in diferite parti ale lumii, in privinta utilizarii


produselor apicole a facut ca Apiterapia sa fie deja considerata o ramura naturala a
medicinei.
Fundamentata stiintific prin studii de biochimiei si farmacologie a produselor

53
stupului si apoi prin studiile pe animale de laborator si experimentele clinice derulate in
numeroase laboratoare si institutii de specialitate, Apiterapia castiga din ce in ce mai
multi adepti, in deosebi din randul celor ce doresc sa evite sau sa elimine din efectele
secundare, uneori toxice, ale produselor farmaceutice de sinteza chimica. Trebuie totusi
mentionat faptul ca: mierea, polenul, pastura si laptisorul de matca sunt in primul
rand, excelente produse cu actiune energetica si nutritiva, dar care prin paleta
compozitionala extrem de larga, pot constitui excelente mijloace terapeutice in
medicina functionala si nutritionala.
Aplicarea lor in medicina presupune totusi respectarea in producerea lor a unor
severe standarde de calitate pentru care apicultorii ce doresc sa-si valorifice superior
productia trebuie sa faca eforturi legate de amplasarea spatiilor de recoltare si procesare,
dar mai ales eforturi legate de respectarea conditiilor de igiena in procesul de productie.
Pentru produse cum este propolisul, a carei concentratie in compusi foarte activi este
mult mai ridicata se lucreaza in diferite laboratoare ale lumii la definirea diferitelor
sortimente, la stabilirea unor standarde absolut necesare, stiut fiind ca acesta la fel ca
si mierea si polenul au o larga varietate de compozitie determinata de zona geobotanica
specifica din care sunt recoltate. in acest sens o standardizare geobotanica, o
chemotipare a principalelor sortimente existente si o definire a acestora in functie de o
actiune biologica predominanta vor permite si stabilirea unor doze terapeutice necesare
in tratamentul diferitelor afectiuni.

Deasemenea manifestarea tendintelor actuale de stabilire a unor protocoale


specifice de tratament cum sunt:

- utilizarea mierii pentru cicatrizare,

- aplicarea terapiei cu venin de albine (Bee Venom Therapy) fie la locul


dureros, fie in punctele specifice de acupunctura, prin intepaturi si
microintepaturi directe cu albine sau injectarea de solutii de venin de
albine (apitoxina),

- aplicarea unor tratamente fizioterapice cu solutii sau unguente si lotiuni


pe baza de venin de albine,

54
- utilizarea anumitor sortimente de propolis in diferite forme farmaceutice
in tratamentul unui spectru larg de afectiuni,
Sunt tot atatea dovezi ca apiterapia castiga din ce in ce mai multi adepti pe toate
meridianele si paralelele globului.

BIBLIOGRAFIE

1. C. Borundel – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura


Medicală, Bucureşti, 1988
2. G.A. Baltă – Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor vol. I, II, Editura

55
Didactică şi pedagogică Bucureşti 1988
3. G. Pandele – Semiologie medicală vol. I, Citografia UMF Iaşi, 1994
4. I. Gr. Posea, R. Păun – Bolile alergice, Editura Medicală, Bucureşti, 1997
5. I. Lungu – Semiologie medicală, vol. I, Citografia UMF Iaşi, 1984
6. L. Tirică – Îngrijiri acordate pacienţilor de către asistenta medicală,
Editura Viaţa Românească, Bucureşti 1998
7. L. Tirică – Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească 1995
8. L. Tirică – Urgenţe chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti 1998
9. L. Tirică – Explorări funcţionale, Editura Medicală, Bucureşti 1998
10. R. Păun – Terapeutica Medicală, vol. II, Editura Medicală, Bucureşti 1982
11. R. Păun – Tratat de medicină internă vol. I – Bolile aparatului respirator,
Editura Medicală, Bucureşti, 1983
12. S. Şuteanu – Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne, vol. I, Editura
Medicală, Bucureşti, 1982

56