Optimizarea formei motorului BDC utilizând metoda Powell

CONSPECT: Metoda Powell pentru direcții conjugate este utilizată pentru a

optimiza forma magnetului și a dinților unui motor fără perii (BDC). Scopul
optimizarii este acela de a avea o forta electromotoare cat mai constanta (e.m.f)
atunci cand nu exista sarcina in timpul fazei de conductie cu o valoare egala cu
jumatate din tensiunea de alimentare minima. Forta electromotoare se calculeaza
folosind un model de elemente finite (FEM). Metoda Powell si FEM sunt integrate
in bucla de optimizare pentru a gasi cea mai buna forma pentru BDC. Este
executata o comparatie intre metoda Powell a directiilor conjugate si metoda
gradientului conjugat, astfel incat sa se demonstreze faptul ca metoda powell este
mult mai superioara deoarece nu necesita un gradient al funtiei obiectiv.

Introducere:
Acest articol prezinta o parte din proiectarea unui motor electric rotativ,
motor ce va fi integrat intr-un vehicul solar care va participa la “ provocarea solara
mondiala”. Aceasta cursa este una dintre cele mai prestigioase si mai dificile,
desfasuranduse in Austria o data la 3 ani.

Motorul trebuie sa produca un cuplu egal cu 20 N.m incepand de la viteza

nominala de rotatie de (700 rpm) si sa aiba turatia maxima de 1000rpm. Deoarece
energia furnizata de panoul cu celule solare depinde de rezistenta de izolatie,
eficienta motorului trebuie sa atinga cote maxime cand turatia se afla la valori
cuprinse intre 500rpm si 700rpm.

Este ales un motor cu flux radial deoarece forta magnetica rezultata este
egala cu zero. De asemenea este usor de construit si circuitul magnetic cu un teanc
de tole din tabla laminata. Pentru aplicatia noastra, motorul BDC are rotorul in
exterior pentru a usura lagarul magnetilor permanneti (magnetii permanenti sunt
realizati din compusi de pamanturi rare si sunt montati la periferia rotorului).

Deoarece raportul dintre diametrul exterior si lungimea motorului este mai

mare de 5, trebuie aleasa o infasurare concentrata pentru a creste raportul dintre
cuplul util si cel total. In acest fel capetele bobinelor nu se suprapun si lungimea
axiala a motorului este redusa. Forma motorului este caracterizata de un numar
important de parametri cum ar fi lungimea motorului, diametrul exterior, diametrul
interior, grosimea jugului, grosimea magnetului utilizat, grosimea intrefierului,
latimea dintilor, latimea polului, numarul de poli, numarul de conductor per faza,
sectiunea conductorului, etc. Multe din acestea sunt determinate in timpul
dimensionarii analitice (Cros,1992). Cu toate acestea, procesul de dimensionare nu
tine cont de pierderile de flux sau saturatia magnetica.

Exista parametrii ce caracterizeaza forma motorului cum ar fi grosimea/

latimea magnetului, latimea polului, si latimea dintilor inserati ce sunt sensibili la
fenomenele de mai sus.

Prin urmare se va utiliza un model de elemente finite (Brisset, 1994a, 1994b)

care calculeaza campul electromagnetic prin ecuatiile lui Maxwell si ia in
considerare saturatia magnetica si miscarea rotorului.

Se ia prin exemplu un motor ce a fost calculat utilizand doar dimensionarea

analitica. Facandu-se o simulare, utilizand modelul elementelor finite se va
constata ca nivelul e.m.f. este mai scazut decat cel dorit. Pierderea fluxului a fost
responsabila pentru aceasta diferenta, din aceasta cauza grosimea magnetului a
trebuit marita cu 70% pentru a avea o valoare buna pentru nivelul e.m.f.

Cum s-a precizat si la inceputul articolului, scopul este de a avea e.m.f

constanta cand nu exista sarcina in timpul fazei de conducere unghiulara ( 20 de
grade mecanice cu 12 poli) si trebuie sa fie egala cu jumatate din tensiunea minima
de alimentare (30 volti). Acest obiectiv poate fi atins in 2 etape:

1. Studierea efectului dintilor inserati asupra e.m.f

2. Optimizarea grosimii / latimii magnetului, latimii polului si latimea danturii
inserate, pentru a avea o valoare constanta a e.m.f.

Efectul dintilor inserati asupra e.m.f. fara sarcina

Utilizand modelul elementelor finite se vor simula doua motoare fara

sarcina. Un motor are dinti inserati iar al doilea nu are. O prima simulare a
motorului fara dinti inserati (Figura 1.a) este realizata si e.m.f in gol este calculata
(Figura 1.b). Valoarea maxima a e.m.f. este egala cu 30 volti dar latimea zonei
plata este mai mica decat 20 grade mecanice.
Este realizata si simularea motorului cu dinti inserati (Figura 2.a). In
Figura 2b. este prezentata e.m.f. in gol. De aceasta data, zona plata a e.m.f. este
destul de larga si valoarea este relativ constanta si egala cu 30 volti. Diametrul
interior trebuie sa fie mai mic, pentru a avea aceeasi zona a fantei ca si motorul
fara dinti inserati.

Figura 1. a) Motor fara dinti inserati; b) e.m.f in gol pentru motorul fara dinti
inserati

Optimizarea e.m.f
Motorul cu poli aparenti este preferat deoarece e.m.f in gol este mult mai
constanta. Este nevoie sa se gaseasca latimea / grosimea magnetului, latimea
polului si a polilor aparenti pentru a avea cea mai constanta e.m.f de-a lungul a 20
de grade mecanice ajungand la o valoare de 30V.

Se exemplifica o problema de optimizare:

Se minimizeaza functia obiecteiv

( este unghiul de rotatie in grade mecanice)

2 ≤ mt ≤ 10 (mt este grosimea magnetului in milimetri)

5 ≤ mw ≤ 28 (mw este lungimea magnetului)

3 ≤ iw ≤ 8 (este lungimea polilor aparenti)

20 ≤ pw ≤ 30 (este latimea polului)

Forma initiala a motorului BDC este data in Figura 3. Pentru acest motor,
multi parametri sunt determinati in timpul dimensionarii analitice, exceptand
grosimea / lungimea magnetului, latimea polului si a dintilor inserati, care sunt
determinati arbitrar (mt=3.6mm; mw=25; pw=25; iw=5). Functia obiectiv pentru
forma motorului initial este egala cu 0.025.

Figura 2. a) Motor cu dinti inserati; b) e.m.f. in gol pentru un motor cu dinti

inserati.

Figura 3. Forma initiala

Metode de optimizare. Metoda Powell a directiilor conjugate (CDM)

Aceasta metoda a aparut in anul 1964 si este o metoda de optimizare
determinista care nu are nevoie de derivate ci doar de valorile functiei obiectiv. Ea
continua cu o succesiune de cautari liniare de-a lungul directiilor conjugate. Initial,
directiile de cautare coincideau cu axele directiilor conjugate. La fiecare iteratie,
un test determina daca este oportuna o schimbare in directiile de cautare.

Daca da, directia liniei care uneste punctele la iteratiile curente si

precedente inlocuieste directia de cautare mai putin imbunatatita. Evolutia
variabilelor proiectate si functia obiectiva sunt prezentate in figura 4a.

Axa x este numarul de simulari ale elementelor finite, pe axa y se afla

grosimea magnetului (mt%), lungimea magnetului (mw%), latimea dintilor
inserati (iw%), lungimea polului (pw%) si functia obiectiv (f%) mentionata ca
procent din valorile initiale.

In figura 4b, evolutiile variabilelor proiectate mt si iw sunt desenate

deoarece au variatii mai mari. Putem vedea ca nu exista nici o schimbare in
directiile de cautare. Forma optima a motorului gasita cu CDM este prezentata in
figura 5. CDM a necesitat 71 de simulari cu elemente finite, iar functia obiectiva a
scazut la 0.005.

Figura 4 a) Evolutia variabilelor proiectate si functia obiectiv;

b) Evolutia variabilelor proiectate iw si mt.
Figura 5. Forma finala

Comparatie cu gradientul conjugat Fletcher-Reeves

Contra binei cunoscute metode a gradientului conjugat (CGM), CDM nu are
nevoie de gradientul functiei obiectiv. Gradientul indica direcția de creștere
maximă a funcției obiectiv. Prin urmare, direcția de urmat pentru a minimiza
funcția obiectiv este opusă gradientului. Pe masura ce CGM foloseste gradientul,
acesta converge rapid spre optim. Acest lucru demonstreaza superioritatea metodei
gradientului in general.

Pe de alta parte, cand un model de elemente finite este utilizat pentru a

calcula functia obiectiv, acesta nu este posibil sa calculeze gradientul exceptand
cateva cazuri. Gradientul este aproximat folosind tehnica diferentei finite.

In acest caz, gradientul este calculat gresit, depinzand de si

. Evolutia variabilelor proiectate si a functiei obiectiv este ilustrata in figura

6a. Axa x reprezinta numarul simularilor elementelor finite, pe axa y situanduse
variabilele proiectate si functia obiectiv mentionata ca si procent din valoarea
initiala.

In figura 6b, evolutia variabilelor proiectate mt si mw sunt desenate

deoarece au o larga variatie. Simularea utilizata pentru a calcula grdientul si cea
utilizata pentru cautarea liniilor sunt reprezentate cu diferite stiluri. Forma optima a
motorului gasita cu ajutorul CGM este ilustrata in figura 7. CGM necesita 16
simulari de elemente finite si functia obiectiv redusa la 0.012.

Rezultatele optimizarilor effectuate cu CDM si CGM demonstreaza

diferentele dintre ambele metode. CDM a condus la cea mai buna optimizare dar
necesita un numar mai mare de simulari cu elemente finite. Cu toate acestea,
CDM si CGM nu sunt sigure in legatura cu conversia optimului global. Vezi figura
8 pentru a compara e.m.f. cu formele initiale, CDM uptim si CGM optim al
formelor motoarelor.

Figura 6. a) Evolutia variabilelor proiectate si a functiei obiectiv

b) evolutia variabilelor proiectate mt si mw
Figura 7. Forma finala

Figura 8. Comparatie intre e.m.f.

Concluzie:
Metoda directiilor conjugate Powell a fost utilizata pentru a optimiza forma
motorului BDC cu scopul de a avea cel mai constat e.m.f. in gol de-a lungul fazei
de conductie. A fost facuta si o comparatie cu metoda gradientului conjugat
Fletcher-Reeves. Aceasta arata superioritatea metodei Powell care nu are nevoie de
gradientul functiei obiective. In final, e.m.f. este de 5 or mai buna considerand
valoarea functiei obiectiv.