Republica Democrată Congo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol se referă la Republica Democrată Congo. Pentru alte sensuri, vedeți Congo
(dezambiguizare).

Republica Democrată Congo

Republica Democrată Congo
République Démocratique du Congo

Stema Republicii
Drapelul Republicii Democratice Congo
Democratice Congo[*]

Deviză: Justice - Paix - Travail

Imn: Debout Congolais!

Geografie

Suprafață

- totală 2 344 858 km² (locul 11)

Apă (%) 3,3

Cel mai înalt
Muntele Stanley (5.109 m)
punct

Cel mai jos

Oceanul Atlantic (0 m)
punct

Cel mai mare

Kinshasa
oraș

Vecini Republica Centrafricană

Sudanul de Sud
Uganda
Rwanda
Burundi
Tanzania
Zambia
Angola
Republica Congo
Sudan

Fus orar UTC + 1+2

Populație

Densitate 24 loc/km²

- Estimare 59 319 660 (locul 23)

-
67.513.677
Estimare 2013

Limbi oficiale Franceză ,Kikongo, Lingala, Tshiluba, Swahili +

alte dialecte locale si regionale.

Guvernare

Sistem politic republică prezidențială

Președinte Joseph Kabila Kabange

Legislativ Parliament of the Democratic Republic of the

Congo⁠(d)

Capitala Kinshasa

Istorie

Independență

Economie

PIB (PPC) 2018

 - Total 60.605.402.500,544 dolar Geary-Khamis[1]

- Pe cap de
799,73 dolar Geary-Khamis
locuitor

PIB (nominal) 2017

- Total 37.241.300.948,659 dolari americani[2]

- Pe cap de
456,05 dolari americani[3]
locuitor

IDU 0,346

Monedă Francul congolez (CDF)

Coduri și identificatori

Cod CIO COD

Cod mobil 630

Prefix
+243
telefonic

ISO 3166-2 CD

Domeniu
.cd
Internet

Modifică date / text

Republica Democrată Congo (în franceză: République démocratique du Congo; pronunție

franceză: [kɔɡ
̃ o]) numită și Congo-Kinshasa este o țară din centrul Africii, a doua ca suprafață de pe
continent. RD Congo are ca vecini Republica Centrafricană și Sudanul de Sud la
nord, Uganda, Rwanda, Burundi și Tanzania la est, Zambia și Angola la sud și Republica Congo la
vest.
Țara are o ieșire îngustă la Oceanul Atlantic. Numele de "Congo" (înseamnă vânător) provine de la
grupul etnic Bakongo, grup ce trăiește în bazinul fluviului Congo.
Numele fostei colonii belgiene (Congo Belgian) a fost schimbat după independență. În 1971 numele
a fost schimbat din nou, în Congo-Kinshasa (după numele capitalei sale; pentru a putea fi deosebit
de Republica Congo sau Congo-Brazzaville) în Zair. La acest nume s-a renunțat în 1997. Din 1998
țara a suferit mult din cauza celui de-al doilea război din Congo, unul dintre cele mai ucigătoare
conflicte de după al doilea război mondial.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Epoca precolonială
 o 1.2Statul Independent Congo (1870 – 1908)
o 1.3Congo-ul belgian (1908 – 1960)
o 1.4Crize politice (1960-1965)
o 1.5Zair (1971 – 1997)
o 1.6Conflict și tranziție (1996 – prezent)
 2Geografie și economie
 3Administrație
 4Patrimoniu mondial UNESCO
 5Vezi și
 6Note
 7Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]

Epoca precolonială[modificare | modificare sursă]
Primii locuitori ai zonei au fost triburile de pigmei. Aceste triburi au fost înlocuite și absorbite de
triburile bantu în timpul migrațiilor bantu.
Între 2000 î.Chr. și 500 d.Chr. triburi bantu au pătruns în valuri dinspre nord-vest pe teritoriul ocupat
astăzi de Republica Democrată Congo. Aceste migrații au dislocat populația pigmee locală spre
sudul statului de astăzi. Migrații ale unor populații din regiunile Darfur și Kordofan din Sudan în zona
de nord est precum și alte migrații dinspre estul Africii spre estul Congo-ului, au contribuit și mai mult
la amestecul de populație din Congo.
Triburile bantu au adus tehnici agricole și tehnici de prelucrare a fierului dinspre vestul Africii. Ei au
stabilit familia de limbi bantu ca principal set de limbi ale congolezilor.
În secolul al V-lea într-o regiune de aproximativ 200 de km de-a lungul râului Lualaba
(provincia Katanga din prezent) s-a dezvoltat cultura Upemba, ea evoluând mai târziu în mai
evoluatul regat Luba.
Procesul prin care societatea Upemba s-a transformat în regatul Luba a fost unul gradual și
complex. Diverse regate s-au succedat de-a lungul acestui proces de trecere de la cultura Upemba
la regatul Luba. Nivelul de civilizație a acestor grupuri s-a dezvoltat datorită existenței unor resurse
bogate (în special minereuri), datorită dezvoltării tehnologiilor de prelucrare a fierului și cuprului. La
acestea se adăuga comerțul cu fildeș și alte bunuri. Regatul Luba a stabilit rețele comerciale
importante (legăturile se întindeau pe o distanță de peste 1.500 de km) până la Oceanul Indian. În
secolul al XV-lea regatul ajunsese să aibă o conducere centrală puternică.
Statul Independent Congo (1870 – 1908)[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Statul Independent Congo.
Între 1870 și 1920 a avut loc explorarea regiunii și stabilirea administrației europene. Sir Henry
Morton Stanley a explorat zona sub sponsorizarea regelui Leopold al II-lea al Belgiei care dorea să
transforme ceea ce a devenit Congo într-o colonie. După o serie de negocieri Leopold a reușit să
obțină teritoriul Congo la Conferința de la Berlin din 1885. El a transformat Congo în proprietatea sa
privată numindu-l Statul Liber Congo. O serie de proiecte de dezvoltare de tipul căii ferate de la
coastă la Leopoldville (acum Kinshasa) au început în zonă. Aceste proiecte de dezvoltare erau
gândite astfel încât să permită extragerea cât mai rapidă a resurselor țării, chiar dacă însemna
exploatarea africanilor. Statul Liber Congo a devenit un mare producător de cauciuc în condițiile
dezvoltării industriei cauciucurilor. Vânzarea cauciucului l-a făcut foarte bogat pe Leopold care a
construit în onoarea sa o serie de clădiri în Bruxelles și Ostende. Ca urmare a exploatării populației
locale și a bolilor, în perioada 1885-1908 au murit între 5 și 15 milioane de oameni (cifra general
acceptată este de 5 milioane). O comisie guvernamentală a ajuns mai târziu la concluzia că
populația Congo-ului se redusese la jumătate în timpul acestei brutale perioade.
Pentru a fi folosită ca mijloc de represiune a fost formată Force Publique (FP). Această grupare, de
tipul unei armate, folosea de multe ori practici de tipul tăierii membrelor nativilor.
Au existat și proteste internaționale în principal din partea lui E.D. Morel, Mark Twain și a
diplomatului britanic-patriot irlandez Roger Casement al cărui raport despre Congo din 1904
condamna practica tăierii membrelor. Acțiunea lucrării Heart of Darkness a lui Joseph Conrad se
desfășoară în Statul Liber Congo. În 1908 statul belgian a cedat presiunilor internaționale (în special
din partea Marii Britanii) și a preluat în administrația sa Statul Liber, luându-l regelui. De atunci statul
s-a numit Congo-ul Belgian.
Congo-ul belgian (1908 – 1960)[modificare | modificare sursă]
După ce guvernul belgian a preluat controlul asupra administrației Congo-ului de la regele Leopold
II situația din Congo s-a îmbunătățit. Evoluțiile economice și sociale au transformat colonia. Au fost
construite spitale și școli la care aveau acces mulți dintre congolezi. Chiar și limbile diverselor etnii
erau predate în școli, lucru rar în colonii. S-au reușit de asemnea victorii împotriva bolii somnului
(transmisă de musca tse-tse). Administrația a continuat reformele economice construind căi ferate,
porturi, drumuri, mine, plantații, zone industriale, etc. În anii '50 speranța de viață era în jur de 55 de
ani; astăzi este de 51. În ciuda acestor evoluții congolezii nu aveau putere politică. Totul era decis în
Leopoldville sau Bruxelles. Secretarul belgian al coloniei și Guvernatorul-general (conducătorul
coloniei) aveau putere absolută; congolezii nu aveau deloc. Cu timpul a crescut rezistența
congolezilor față de această lipsă de democrație. În 1955 clasa superioară a societății congoleze,
așa-numiții "évolués", a pornit o campanie pentru a pune capăt acestei inegalități.
În timpul celui de-al doilea război mondial armata congoleză a obținut o serie de victorii împotriva
italienilor în nordul Africii. Congo-ul Belgian care era bogat în depozite de uraniu a furnizat Statelor
Unite ale Americii uraniul ce a fost folosit pentru a construi bombele atomice care au distrus orașele
japoneze Hiroșima și Nagasaki la sfârșitul războiului.
Crize politice (1960-1965)[modificare | modificare sursă]
În mai 1960 partidul Mouvement National Congolais (MNC), condus de Patrice Lumumba a câștigat
alegerile parlamentare și Lumumba a fost numit prim-ministru. Joseph Kasavubu (din partea Alliance
des Bakongo) a fost ales președinte de către parlament. Alte partide care au apărut în această
perioadă au fost Parti Solidaire Africain (sau PSA, condus de Antoine Gizenga) și Parti National du
Peuple (PNP, condus de Albert Delvaux și Laurent Mbariko).
Congo-ul Belgian și-a obținut independența în 30 iunie 1960 sub numele de Republica Congo
(République du Congo). Deoarece și colonia franceză a Congo-ului de Mijloc (Moyen Congo) și-a
ales numele de Republica Congo după ce și-a obținut independența, cele două țări erau cunoscute
sub numele de Congo-Léopoldville și Congo-Brazzaville, după numele capitalelor lor.
În zilele care au urmat independenței, forțele de securitate congoleze s-au revoltat, fiind nemulțumite
de faptul că întregul corp al ofițerilor era format din belgieni, administrația s-a dizolvat și dezordinea
a cuprins țara. Belgia a trimis trupe suplimentare (s-au alăturat trupelor belgiene existente) în
Congo, fără acordul guvernului congolez, pentru a restaura ordinea și pentru a proteja cetățenii
belgieni.
Pentru a recăpăta controlul asupra armatei ce se revoltase, primul ministru a numit un congolez ca
nou comandant al soldaților, iar Joseph-Désiré Mobutu, cel ce va deveni mai târziu conducătorul
acestei țări, a fost numit șef al statului major. Nemulțumit de toate aceste evenimente, Moise
Tshombe⁠(en), președintele bogatei regiuni Katanga, a proclamat pe 11 iulie independența acesteia.
Și regiunea Kasai de Sud a intrat într-o luptă de secesiune împotriva noii conduceri.
Astfel conflictul din Congo a devenit, în același timp, unul internațional (datorat intervenției Belgiei în
fosta sa colonie), cât și unul intern (cauzat de secesiunea unei provincii într-un stat nou).
La 12 iulie 1960 guvernul congolez a cerut ONU să intervină militar pentru a proteja teritoriul național
al statului congolez împotriva agresiunii externe (belgiene). ONU a trimis în Congo misiunea de pace
ONUC, cea mai mare de până la acea dată.
Belgienii, dorind să își mențină controlul asupra resurselor minerale ale statului, au susținut
secesiunea Katangăi, deși nu au recunoscut independența provinciei.
În această situație dificilă, evenimentele s-au precipitat ducând la o criză între președintele
Kasavubu și primul ministru Patrice Lumumba. Conflictul dintre președinte și prim ministru s-a
dezvoltat, culminând cu decizia președintelui Kasavubu de a-l demite pe primul ministru Lumumba.
Acesta, la rândul său, l-a demis pe președinte. Lumumba îl numise pe Joseph-Désiré Mobutu ca șef
al statului major al noii armate congoleze, Armee Nationale Congolaise (ANC). Profitând de criza
dintre Kasavubu și Lumumba, Mobutu a obținut sprijinul armatei, bucurându-se de sprijinul financiar
al Statelor Unite și al Belgiei. Puterile occidentale se temeau de o creștere a influenței comuniste în
Congo. În schimb, Lumumba se bucura de sprijinul Uniunii Sovietice.
Colonelul Mobutu a organizat o lovitură de stat, instaurând un regim care îl sprijinea pe Kasavubu.
Lumumba a fost arestat, mutat, în captivitate, în diverse locuri și, apoi, trimis în Katanga, unde a fost
omorât în februarie 1961. După moartea acestuia, Congo s-a împărțit în patru zone: regiunea
controlată de guvernul central (provinciile Leopoldville, Equatorial și Kasai Vest), regiunea controlată
de Gizenga, urmașul lui Lumumba (provinciile Oriental și Kivu), Katanga condusă de Tshombe iar în
provincia Kasai și în nordul Katangăi liderul triburilor Baluba, Albert Kalonji.
Secesiunea Katangăi a fost în cele din urmă înăbușită de trupele ONU. Moise Tshombe a fost nevoit
să accepte încetarea secesiunii, recunoscând guvernul central congolez. În urma acestor revolte și a
haosului existent a murit un mare număr de congolezi.
Zair (1971 – 1997)[modificare | modificare sursă]
După 5 ani de instabilitate și conflict, Joseph-Désiré Mobutu l-a răsturnat pe Kasavubu în 1965
beneficiind, se pare, și de sprijinul CIA. Mobutu se opunea comunismului putând fi, astfel, un aliat
important al SUA în zonă. Mobutu a stabilit un sistem cu un partid unic și s-a declarat șef al statului.
El organiza, din când în când, alegeri în care era singurul candidat. Deși în țară era pace și o
oarecare stabilitate, Mobutu a fost acuzat de numeroase încălcări ale drepturilor omului, de
represiune, corupție și de construirea unui cult al personalității (toate bancnotele congoleze aveau
imaginea sa, portretul său era prezent în toate clădirile publice, în majoritatea întreprinderilor, pe
panouri). În 1984 se pare că Mobutu avea 4 miliarde de dolari în conturi personale din bănci
elvețiene, o sumă aproape egală cu datoria țării. Într-un efort de a crește conștiința africană
națională, Mobutu a redenumit orașele țării: Léopoldville a devenit Kinshasa, Stanleyville a
devenit Kisangani și Elisabethville a devenit Lubumbashi. În 1971 el a redenumit țara care se numea
acum Republica Zair, acesta fiind a patra schimbare a numelui în 11 ani. Râul Congo a devenit râul
Zair. În 1972 Mobutu și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga.
După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile dintre SUA și Kinshasa s-au răcit; Mobutu nu mai era
necesar în logica post Război rece. În același timp, opoziția din interior se întărea, cerând reforme.
În această atmosferă, Mobutu a proclamat a Treia Republică în 1990, a cărei constituție trebuia să
permită reformele democratice. Dar aceste reforme au fost mai degrabă cosmetice și Mobutu a
rămas la putere până când a fost nevoit să fugă din Zair în 1997.
Conflict și tranziție (1996 – prezent)[modificare | modificare sursă]
Din 1994 Congo a fost afectat de conflicte etnice și război civil cauzate de influxul masiv de refugiați
din cauza genocidului din Ruanda. Guvernul lui Mobutu Sese Seko a fost răsturnat cu sprijinul
Ruandei și Ugandei de Laurent-Désiré Kabila în mai 1997; el a schimbat numele țării înapoi în
Republica Democrată Congo-Kinshasa. Dar foștii lui aliați s-au întors împotriva sa, regimul său fiind
confruntat în august 1998 cu o rebeliune ruandeză și ugandeză. Trupe din Zimbabwe, Angola,
Namibia, Ciad și Sudan au intervenit de partea noului regim de la Kinshasa. Deși o încetare a focului
a fost semnată la 10 iulie 1999, luptele au continuat în partea estică a țării, fiind finanțate cu venituri
provenind din extracția ilegală de minerale precum coltan, caserită sau diamante. Kabila a fost
asasinat în ianuarie 2001 și fiul său Joseph Kabila a fost numit șef al statului. Noul președinte a
încercat să pună capăt războiului, reușindu-se semnarea unui acord în Africa de Sud, în 2002. În
2003 s-a format un guvern de tranziție, Kabila numind 4 vice-președinți, dintre care 2 luptaseră
împotriva sa. În estul țării situația este volatilă din cauza conflictului din Ituri și a activității continue în
regiunile Kivu a Forțelor Democratice pentru Eliberarea Ruandei. Războiul din Congo este cel mai
sângeros conflict de după al Doilea Război Mondial[4]. Datele din 2008 arată că, în ultimul deceniu,
5,4 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza războiului, cei mai mulți din cauza bolilor și a
foametei asociate acestuia[4]. Oficial, conflictul s-a încheiat în 2003, dar dezastrul continuă să facă
victime[4].
În prezent, Organizația Națiunilor Unite are desfășurată în Congo cea mai mare misiune de
menținere a păcii la moment actual, MONUC.
La 30 iulie 2006 în Congo au avut loc primele alegeri pluri-partidiste de la dobândirea independenței
în 1960[5]. Joseph Kabila a obținut 45% din voturi iar principalul său oponent Jean-Pierre Bemba a
obținut 20%. Ca urmare a acestui rezultat nedecis, pe 20 august 2006 au izbucnit violențe între cele
două facțiuni în capitala țării, Kinshasa. 16 oameni au murit până când misiunea ONU, MONUC, a
preluat controlul orașului. Un nou tur de scrutin între primii doi candidați, Kabila și Bemba, s-a
desfășurat la 29 octombrie 2006.

Geografie și economie[modificare | modificare sursă]

Harta Republicii Democratice Congo

RDC este înconjurată aproape integral de uscat, exceptând o fâșie îngustă pe malul de nord al
fluviului Congo, care asigură țării o linie de coastă la Oceanul Atlantic cu lungimea de 37 de km.
Giganticul bazin al fluviului Congo domină relieful țării, acoperind o suprafață de aproximativ un
milion km² și este în mare măsură acoperit de păduri ecuatoriale umede. Bazinul se înalță treptat
sub forma unor podișuri muntoase la vest, pe când la sud sunt pășuni. Cei mai înalți munți se află în
vest.
Situat la Ecuator, statul are o climă ecuatorială în mare parte dar și subecuatorială în extremul sud,
cu cele mai înalte temperaturi în regiunea centrală. Munții din sud sunt mai calzi și mai arizi, pe când
cei din vest sunt mai reci și mai umezi. Peste 60% din această țară mare este acoperită de păduri
ecuatoriale care reprezintă aproximativ jumătate din pădurile ecuatoriale ale Africii și aproximativ 5%
din totalul de păduri ale planetei.
Rețeaua de transport subdezvoltată a țării a împiedicat efectuarea unor defrișări masive. Totuși
aceste defrișări au loc, într-o mică măsură, pentru a furniza locuitorilor lemn pentru foc și pentru a
crea teren arabil. Cea mai mare parte a populației lucrează pământul, cultivând orez, manioc,
arahide și pomi fructiferi.
RDC este extrem de bogată în resurse naturale și este una din principalele producătoare de cupru,
cobalt și diamante.

Administrație[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Organizarea administrativă a Republicii Democrate Congo, Provinciile Republicii
Democrate Congo, Districtele Republicii Democrate Congo și Teritoriile Republicii Democrate
Congo.
Țara este împărțită în 10 provincii și un oraș-provincie:[6]
1. Bandundu
2. Bas-Congo
3. Équateur
4. Kasai-Occidental
5. Kasai-Oriental
6. Katanga
7. Kinshasa (oraș-
provincie)
8. Maniema
9. Nord Kivu
10. Orientale
11. Sud Kivu
Kinshasa, Congo. (Imagine din 2003)
 În provincia Orientale
există Administrația
interimară din Ituri.

Provinciile sunt subdivizate în districte ce la rândul lor sunt împărțite în teritorii.

Patrimoniu mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 5 obiective din această
țară.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO