Iubirea şi nevoile proprii

ON SEPTEMBER 5, 2017 BY EMAILIOANAIN AUTOCUNOAȘTERE ȘI DE ZVOLTARE

PERSONALĂ, PSIHOTERAPIELEAVE A COMMENT

Rate This

Iubirea, deşi este un sentiment relaţional, te pune în contact la

modul cel mai profund, cu nevoile tale.

A fi conştient că iubeşti înseamnă a deveni conştient într-o manieră vie că ai nevoi şi că

celălalt ţi le poate satisface. Paradoxal, când iubeşti pe un altul, devii mai conştient de
propria subiectivitate. Iar aceasta merge mână în mână cu responsabilitatea. Cu
responsabilitatea faţă de sine. A fi responsabil faţă de sine, într-o relaţie, presupune şi a
oferi ceva în schimbul a ceea ce primeşti, ca de exemplu a fi atent, la rândul tău, la
nevoile celuilalt.

Prin urmare, atunci când simţi că iubeşti, există o mare şansă să devii mai conştient şi mai
responsabil faţă de nevoile tale.

Despre o iluzie care ne poate bloca

în furie
ON SEPTEMBER 2, 2017 BY EMAILIOANAIN AUTOCUNOAȘTERE ȘI DE ZVOLTARE
PERSONALĂ, PSIHOTERAPIELEAVE A COMMENT
 Furia faţă de părinţii proprii se alimentează din
iluzia că, dacă relaţiile cu aceştia s-ar modifica în realitate, nemulţumirile şi problemele personale ar
suferi o transformare pozitivă. Ori, aceasta nu este decât o imensă iluzie. Purtăm în noi, ca aspecte
structurante ale psihicului nostru, imaginile relaţiilor nostre fundamentale, adică felul în care noi am
perceput, înţeles şi semnificat ceea ce am trăit în relaţie cu mama, cu tata, cu toţi cei care au insemnat
ceva pentru dezvoltarea noastră ca persoane. Modificând prezentul relaţiilor cu părinţii noştri, efectul
este minor asupra imaginilor noastre interne rezultate din ceea ce am trăit în trecut în raport cu aceştia.

A ne agăţa de ideea că, dacă reparăm prezentul, trecutul va fi altfel, deci implicit şi ceea ce am trăit şi
ne-a structurat se va modifica, este doar o dorinţă nerealistă. Alimentată şi de un soi de fugă de
suferinţa psihică, pentru că această reparaţie a prezentului este semnificată de multe ori sub forma
unei nevoi ca celălalt să se schimbe. Ori, ceea ce n-a funcţionat în trecut, ceea ce ne-a rănit, există în
interiorul nostru, în conţinuturile noastre psihice. Acolo e materialul de lucru care necesită a fi digerat,
înţeles, reînţeles, semnificat şi resemnificat astfel încât să avem o relaţie mai bună cu propria
persoană, cu propria viaţă.

Modificându-ne interiorul, relaţiile cu ceilalţi, deci implicit cu părinţii noştri, vor fi impactate. În
diverse feluri şi sensuri. Viaţa noastră va căpăta alte tonuri şi culori. Pentru că ne vom fi schimbat
felul de-a ne raporta la noi înşine.

Psihoterapia se ocupă în principal de conţinuturile noastre psihice, pentru a ne ajuta să le

conştientizăm, resemnificăm. Pentru ca noi să stăm mai bine în interiorul nostru. Pentru ca apoi să ne
putem poziţiona mai autentic în vieţile noastre.