Liviu REBREANU

Ciuleandra

Preocuparea pentru analiza si pentru explorarea in profunzime a psihicului uman se adanceste in romanul
“Ciuleandra”(1927), pe care canonul critic il plaseaza de obicei in umbra capodoperei “Padurea
spanzuratilor”, desi sunt comparabile prin insolitul abordarii. Receptarea critica din epoca a privilegiat
”Padurea spanzuratilor” din mai multe motive: tema noua a razboiului, problematica majora (drama
nationalA), complexitatea personajului si deplasarea accentului de la creatie spre analiza.

Perspectiva temporara descopera in romanul Ciuleandra suficiente motive pentru o noua interpretare si o
reconsiderare a cartii in ierarhia operei lui Liviu Rebreanu: interesul pentru omul comun si drama sa
personala, tema alienarii individului, psihologia criminalitatii, investigarea stratului psihic abisal, formula
ingenioasa exploatand resursele oferite de romanul senzational si politist.

Romanul “Ciuleandra” este alcatuit din 31 de capitole si se deschide cu un moto: ”…si nu stii ca tu esti
ticalos si misel si sarac si orb si gol…” (Apocalipsa, III – 17). Acesta are un rol anticipativ deoarece prezinta
ipostaza finala a personajului principal, nebunia acestuia, dar ilustreaza, totodata, si faptul ca niciodata nu
ne cunoastem suficient de bine, niciodata nu stiu daca in interiorul unei fiinte aparent inofensiva se poate
afla instinctul criminal. Trebuie doar sa stim sa ne controlam pornirile.

Tilul operei poate fi privit din doua unghiuri, avand un sens denotativ si un sens conotativ. El exprima pe
de o parte nebunia dansului, “Ciuleandra” fiind considerat un dans dionisiac in care fiecare dintre
participanti se deslantuie: ”Porneste ca o hora oarecare, foarte lent, foarte cumpatat. Jucatorii se aduna, se
imbina, se insira, probabil dupa simpatii, ori la intamplare, indiferent. Pe urma, cand se pare ca oamenii s-
au incins putin, muzica prinde a se agita si a se iuti. Ritmul jocului se accelereaza, fireste. Jucatorii, cuprinsi
de dupa mijloc, formeaza un zid compact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasuceste, si tresalta cum
poruncesc lautarii. Cu cat se prind mai tare jucatorii, cu atat muzica devine mai zvapaiata, mai salbatica.
Picioarele flacailor scapara vijelios, schiteaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de veselie. Apoi,
deodata, cu totii, cu pasi saltati si foarte iuti, pornesc intr-un vartej. Zidul viu te avanta cand incoace, cand
incolo, lautarii pisca vehement strunele inasprind si ascutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care
incearca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acum sirul, tot
incovaindu-se si strigandu-se, ca un sapte fantastic, incepe sa se incolaceasca, sa se stranga, sa se
gramadeasca pana ce se transforma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste de pe loc
un timp ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada
fetele rosite si vesele ale jucatorilor.”

Acest joc este, de asemenea, un dans al destinului unde multi isi gasesc sufletul pereche, dupa cum spune
si Andrei Leahu: ”Apoi, prin partea noastra, mai toti flacaii, de la Suleandra, se insoara”.

Pe de alta parte, prin intermediul Ciuleandrei Puiu Faranga isi arata adevarata personalitate si scapa astfel,
pentru un moment, de masca care ii ascunde adevaratele simtiri. Fiind un roman de analiza psihologica,
accentul se pune pe conturarea trasaturilor personajului principal, de acceea modul predominant de
naratiune este descrierea. De asemenea primeaza conflictul interior care se da intre ceea ce ar vrea sa fie si
ceea ce este cu adevarat, intre personalitatea lui si masca pe care si-o da jos abia in finalul romanului.

Facand parte din categoria romanului modern, “Ciuleandra” nu respecta incadrarea in momentele
subiectului, de aceea ea se deschide cu intriga, scena violenta a unei crime conjugale. In aceasta prima scena
autorul ni-l prezinta pe Puiu Faranga in ipostaza de criminal, ucigandu-si sotia: ”O pravalise pe sofa si, cu
genunchiul drept, ii zdrobea sanii. Degetele si le infipse in gatul ei plin si alb parc-ar fi vrut sa inabuse un
raspuns de care se temea.” Acesta facea parte dintr-o familie instarita si renumita.
O data infaptuita crima, acesta fuge sub aripa protectare a tatalui sau. El manifesta asupra fiului sau o
autoritate severa si refuza sa conceapa ca unicul fiu este un criminal: ”A, dar tu cat mi-ai insultat inima cu
fapta ta marsava! Ai zdrobit tot ce, Puiule, tot ce am crezut si tot ce nadajduiam in viitor. Unicul copil a lui
Faranga este un ucigas ordinar”. Tatal sau isi pusese toata increderea in Puiu si il iubea nu numai ca era
sange din sangele lui ci si pentru ca trebuia sa duca mai departe faima acestei familii. Prin el se asigura
continuitatea neamului: ”El era singurul vlastar al familiei Faranga, si printr-insul familia aceasta (…)
trebuia sa perpetueze”.

Neavand de mic o mama, Policarp dar si matusa sa, Matilda, au incercat sa o inlocuiasca. Lui Puiu ii lipseste,
insa, sensibilitatea, dragostea materna pe care nici unul dintre acestia doi nu a putut sa i-o insufle. Dupa
savarsirea crimei, tatal sau, pentru a evita arestarea baiatului dar si pentru a scapa de rusine, ii propune iar
mai apoi il obliga sa se interneze intr-un sanatoriu, prefacandu-se nebun. Ajuns la sanatoriu, cei care il
insotesc ii ordona medicului ca Puiu sa nu fie tratat ca un pacient oarecare. Se observa aici superioritatea
familiei in raport cu cei din jur: ”sa aveti grija ca de ochii din cap de clientul dumneavoastra”.

Intrarea in acest spatiu izolat se presupune ca are rolul de a reda linistea sufleteasca a personajului, insa se
dovedeste a fi un loc mai ingrozitor decat inchisoarea, deoarece aici sunt analizate toate intamplarile
importante din viata sa regasindu-se pe sine. Analiza psihologica a personajului se realizeaza prin
intermediul introspectiei adica scurtarea starilor sufletesti pana la nuante infinitezimale: ”Are nevoie tocmai
de usurare, iar minciuna iar complica in zadar situatia si l-ar face sa se dispretuiasaca singur. De aceea si
cu gelozia a refuzat sa minta, oricat l-ar fi servit poate momentan minciuna. Lasa ca insusi intrebarea
doctorului a fost asa de nelalocul ei! Dar, in sfarsit, acum toate acestea n-au nici o importanta”, prin
monologul interior: ”Batranul a fost rau inasprit cand m-a adus aici-socoti Puiu, intunecandu-se iar din ce
in ce. Graba lui excesiva s-ar putea sa imi fie funestra. Nu era momentul sa ma abandoneze in mainile unui
om cu totul strain sau chiar ostil”, sau prin intermediul stilului indirect liber: ”Trecand in revista gesturile
si cuvintele medicului descoperi curand in toate urmele unei vrajmasii ascunse. Gasi si motivul: din felul
cum spusese ca a cunoscut-o pe Medelaine intelegea acum, o iubire tainica. Fireste, o iubire din departare,
caci Medelaine, cat a fost de delicata, nu s-ar fi coborat niciodata la acest doctor care nu e nici frumos, nici
inteligent, nici macar simpatico. El insa n-ar fi de mirare s-o fi adorat. Si iubirele astea sunt cele mai
primejdioase. Amantii necunoscuti sau ascunsi sunt capabili de toate josniciile si razbunarile”.

La prima intalnire cu doctorul, Puiu observa atitudinea indiferenta a acestuia fata de el. Meditand asupra
acestei intalniri gaseste imediat un raspuns: ”din felul cum spusese ca a cunoscut-o pe Medelaine intelegea
acum, o iubire tainica ”Trecerea zilelor il determina pe Puiu sa gaseasca o explicatie la crima sa. Privind in
profunzime, el isi da seama o asemenea fapta nu poate fi savarsita decat din cauza instinctului criminal
innascut: ”Daca nu m-am putut stapani nici cat gardianul inseamna ca am avut in mine instinctul criminal
innascut. ”El isi aminteste ca de mic era o fire cruda si nemiloasa, asistand la taierea pasarilor: ”Placerea
grozava de a privi, de cand era un prichindel, la tara, cum se napustea sa puna mana pe corpul fara cap ce
se zvarcolea si sarea de ici-colo improscand cu sange in toate partile”, participand la dueluri: ”nu vreau sa
am copil asasin nici macar in duel”, sau comportandu-se salbatic cu fiinta iubita: ”Apoi pornirea lui stranie
si irezistibila, cand poseda o femeie, de-a o ucide intr-o imbratisare suprema sau cu o sarutare ca sa-I
opreasca definitiv respiratia. Multe femei i-au si spus, mai in gluma, mai in serios, ca se poarta in iubire ca
un criminal sadic”.

In acel spatiu izolat, gardianul este cel care tine locul mamei sale, dar se dovedeste a fi si un model demn
de urmat deoarece si el se aflase intr-o situatie asemanatoare, de a-si ucide sotia, insa a putut sa se
stapaneasca: ”Un simpu taran, a fost in stare sa renunte la tot, sa infrunte necunoscutul unei vieti noi, numai
ca sa evite tentatia de-a suprima viata unei femei ticaloase”.

Discutiile pe care le are in continuare cu doctorul sunt mult mai lejere, Puiu rememorandu-si astfel toata
perioada cand o cunoscuse pe Madalina. El o considera mai intai ca pe o sora, apoi dupa ce se casatoreste
si ii devine sotie. Intervine aici o confuzie a personajului care nu stie cum sa o perceapa pe fata. Tocmai
aceasta confuzie, dar si tacerea fetei il enerveaza si duce la producerea crimei. Insa, fapta savarsita poate fi
pusa si pe seama tatalui sau care datorita autoritatii exercitate, baiatul doreste sa se razbune, dar fiindca
tatal sau e prea puternic, toate nemultumirile acumulate se rasfrang asupra Madalinei.

Degradarea personajului atinge punctul culminant in momentul in care rolul dintre pacient si doctor se
inverseaza. Acesta din urma ii marturiseste dragostea pentru Medelaine: ”Am iubit-o mult, da… Era numai
o copila dar am iubit-o si ca pe o sora, si ca pe o sotie… Pe-atunci eram inca sentimental si aveam idealuri
burgheze. Culmea fericirii o socoteam sa ajung medic de plasa in judetul meu, sa iau de nevasta pe
Madalina, s-o fac cucoana sa ne iubim, sa avem copii si sa traim 70 de ani. Am stat de vorba cu ea si m-a
inteles desi parea altfel copilaroasa. M-am invoit si cu ma-sa, cu femeia asta care a mai indraznit sa vie la
mine sa ii dau o mana de ajutor ca sa te santajeze pe d-ta cu moartea Madalinei. Din saracia mea am ajutat-
o de multe ori si pe ea, ca pe viitoarea mea soacra, pe femeia asta. Toate mergeau bine. Mai aveam doi ani
ca sa ies om cu painea in mana. Si deodata ai picat d-ta la Ciuleandra aceea. Am avut imediat presimtirea
ca are sa mi se intample un rau mare din clipa din care v-am zarit aparand in cerdacul carciumii. Apoi cand
ai intrat in hora si te-ai prins de Madalina, am inteles ca de-aci imi va veni raul. Am incercat sa lupt, sa ma
impotrivesc. Mi-au luat-o oamenii cu sila. Ati plecat, am rasuflat. Credeam ca m-a scapat. Totusi a doua zi
am vorbit cu Madalina, am prins-o de mana, mana ei fierbinte si aspra, m-am uitat in ochii ei: ”Sa nu te
duci, Madalino! Sa nu ma lasi singur! ”Si ea mi-a raspuns din inima: ”Nu ma duc!” Pe urma ati venit, eu
nu eram acasa, si ati luat-o. N-am plans niciodata, n-am plans nici atunci. Carciumarului insa i-am cautat
pricina si l-am umplut de sange. Auzisem ca el fusese mijlocitorul si ca primise un bacsis gras de la boieri.
Si asa s-au risipit visurile mele de fericire conjugala burgheza. Nu mai aveam de ce sa ravnesc la postul de
medic rural si in schimb am ajuns aici. Numai pe Madalina n-am putut-o sterge din inima. Am aflat norocul
ei. Si niciodata nu am cautat sa ma apropiu de ea. Traiam, nu stiu de ce, cu iluzia ca, in taina sufletului ei,
tot numai pe mine ma iubeste si-mi era frica, marturisesc, sa nu mi se spulbere si iluzia asta(…). Intr-o
dimineata insa, acum o luna si doua zile, cand am sosit la serviciu, doctorandul ma vesteste ca in noaptea
trecuta, dupa insistenta prefectului politiei, a internat aici pe fiul fostului ministru Faranga care, intr-o criza
nervoasa, si-a sugrumat nevasta. Nu stiu ce mutra voi fi facut, dar sufletul meu se rasucea ca o rama strivita.
Se sfarsise definitiv orice speranta chiar intr-o minune!" De asemenea, prezinta si raul facut acesteia: ”Ai
dreptate… Ai omorat-o chiar de doua ori; intai i-ai ucis sufletul cand ai luat-o si a doua oara i-ai ucis si
trupul ! Asa e!”

Ciuleandra Liviu Rebreanu

Date despre autor : Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1
septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier, dramaturg și academician român.

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile
Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă"
pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în "Ion",
"Răscoala", "Gorila", etc.

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un
control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu
scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul
vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani

Alte opere: Calvarul – roman autobiografic ( 1919)

Ion (1920) Padurea spanzuratilor ( 1922) Adam si Eva (1925) Ciuleandra (1927) Craisorul (1929) Metropole
– insemnari de calatorie (1931) Gorila – roman satiric (1938, 1942) Rascoala (1932) Jar (1934) Amandoi
(1939);

La sfârșitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuiește volumul Ciuleandra.
între 2/10 martie 1927, scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanului Ciuleandra. Din 9 iulie/8 august
datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).

Titlul: Tilul operei poate fi privit din două unghiuri, având un sens denotativ și un sens conotativ si este un
motiv anticipativ. El exprimă pe de o parte nebunia dansului, “Ciuleandra” fiind considerat un dans
dionisiac în care fiecare dintre participanți se deslănțuie: ”Pornește ca o horă oarecare, foarte lent, foarte
cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înșiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe
urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se
accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mladie,
se îndoaie, se răsucește, și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica
devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scăpară vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri
de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toții, cu pași săltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej.
Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele înăsprind și ascuțind
sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă și
înghițit de năvala ritmului. Acum șirul, tot încovăindu-se și strigându-se, ca un șapte fantastic, începe să
se încolăcească, să se strângă, să se grămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne
fierbinte care se zvârcolește de pe loc un timp ca apoi, pe neașteptate, să se destindă iarăși, ostenit ori
prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă fețele roșite și vesele ale jucătorilor.” Această nebunie a
dansului, reflectă şi nebunia lui Puiu Faranga, care poate fi perfect asociată cu descrierea dansului.
Personajul principal , evoluează exact după tiparul dansului ; la început este un om cumpătat, care se
stăpâneşte, mai apoi îşi omoară fără motiv soţia , se linişteşte şi are remuşcări , dar în final cade într-o
nebunie deplină.

Acest joc este, de asemenea, un dans al destinului unde mulți își găsesc sufletul pereche, după cum spune
și Andrei Leahu: ”Apoi, prin partea noastră, mai toți flăcăii, de la Șuleandra, se însoară”.

Pe de altă parte, prin intermediul Ciuleandrei Puiu Faranga își arată adevărata personalitate și scapă astfel,
pentru un moment, de masca care îi ascunde adevăratele simţiri ; este dansul care îl obsedează pe
parcursul şederii lui în senatoriu şi îl face să se destăinuie atunci când şi-l aminteşte, lucru neobişnuit
pentru un om în toate minţile.

Tipul de roman : Fiind un roman de analiză psihologică, accentul se pune pe conturarea trăsăturilor
personajului principal, de acceea modul predominant de narațiune este descrierea. De asemenea
primează conflictul interior care se dă între ceea ce ar vrea să fie și ceea ce este cu adevărat, între
personalitatea lui și masca pe care și-o dă jos abia în finalul romanului.

Făcând parte din categoria romanului modern, “Ciuleandra” nu respectă încadrarea în momentele
subiectului, de aceea ea se deschide cu intriga, scena violentă a unei crime conjugale. În această primă
scenă autorul ni-l prezintă pe Puiu Faranga în ipostaza de criminal, ucigându-și soția. Acesta făcea parte
dintr-o familie înstărită și renumită.

La acest roman găsim influenţe puternice franceze, întrucât, cititorul dă constant de fraze în limba
franceză, spuse de aproape toate personajele romanului, aducând o nouă caracteristică în romanul lui
Rebreanu, iar Matilde, era o femeie care considera că, dacă o fată nu este cunoscătoare de limba franceză,
nu este o domnişoară în adevăratul sens al cuvântului.
Rezumat: Romanul se deschide cu scena crimei, când Puiu Franga, îşi omoară soţia, pe Madelaine fără
motiv, în seara unui bal. Apare tatăl său , Policarp Faranga şi mama sa de suflet, Matilde, care i-a ţinut loc
de mamă, care murise şi sunt şocaţi la vederea faptei împlinite.
Tatăl său, decide să-l anunţe pe prefect de fapta fiului său, care vine împreună cu un însoţitor să cerceteze
fapta. Pentru a-l scăpa de închisoare, îi propune prefectului să îl cerceteze într-un senatoriu, de nebunie.
Cu greu, acesta acceptă şi îl duc la o oră târzie la un senatoriu, unde aveau ei relaţii, dar profesorul era
plecat , iar locul lui îl ţinea un doctor tânăr Ion Ursu.
Acesta trebuia să fie cât mai convingător că nu este în toate facilităţile mintale şi îi spune doctorului
adevărul, că a omorât-o fără motiv. Are un gardian de la poliţie care să îl păzească şi care nu după mult
timp îi devine simpatic, destăinuindu-se .
Primeşte vizite zilnice de la tatăl său şi îi sunt asigurate toate condiţiile chiar şi ziarul , de unde află şi
data înmormântării Mădălinei. I se pare ciudat că doctorul se duce şi el la înmormântare şi începe să
bănuiască că o iubea pe Mădălina, mărturisindu-i că a cunoscut-o. Bănuiala când i se întăreşte, când
renunţă la ea, ceea ce îl face să nu se mai gândească şi să se împrietenească cu el.
El îşi aminteşte de jocul numit Ciuleandra şi amintirea lui practic îl obsedează. Întreabă pănă şi pe
gardianul său, Andrei, dacă îl cunoaşte şi că doreşte să afle măcar cum sună dar a uitat. Are o întâlnire cu
doctorul, unde îi povesteşte de Mădălina , cum a cunoscut-o şi cât de bună era la suflet şi ca om. Puiu, a
întâlnit-o prin ţară, cu tatăl său; poposind într-un sat, i-a plăcut atât de mult jocul încât intră şi el, moment
când o cunoaşte pe Mădălina, fata având numai 14 ani pe atunci. O ia de la mama sa, şi o adoptă Matilde,
Policarp Faranga, oferindu-i o educaţie aleasă, în diferite ţări, şi când împlineşte 18 ani, devine soţia lui
Puiu Faranga.
Tatăl său află diferite lucruri despre doctor şi doreşte să îl transfere, dar protagonsitul nu doreşte acest
lucru.
La o discuţie cu doctorul său, după ce soseşte mama Mădălinei, ca să ceară bani, află că de fapt acesta o
cunoştea de dinaintea lui pe Mădălina şi că fusese iubirea vieţii lui, el fiind prezent în urmă cu 8 ani la
jocul lor şi rugând-o pe fată să nu se căsătorească, ea fiind la rândul ei îndrăgostită de el.
Obsedat de jocul Ciulendrei, între timp el caută toate modalităţile prin care îşi poate aminti melodia şi
când crede că a găsit-o nu mai încetează din a o dansa.
Hotărât să îl transfere, tatăl său revine, dar primeşte vestea nebuniei sale, el fiind găsit în camera sa,
dansând Ciuleandra.

Perspectiva temporară descoperă în romanul Ciuleandra suficiente motive pentru o nouă interpretare și
o reconsiderare a cărții în ierarhia operei lui Liviu Rebreanu: interesul pentru omul comun și drama sa
personală, tema alienării individului, psihologia criminalității, investigarea stratului psihic abisal, formula
ingenioasă exploatând resursele oferite de romanul senzațional și polițist.

Romanul “Ciuleandra” este alcătuit din 31 de capitole și se deschide cu un moto: ”…și nu știi că tu ești
ticălos și mișel și sărac și orb și gol…” (Apocalipsa, III – 17). Acesta are un rol anticipativ deoarece
prezintă ipostaza finală a personajului principal, nebunia acestuia, dar ilustrează, totodată, și faptul că
niciodată nu ne cunoaștem suficient de bine, niciodată nu știu dacă în interiorul unei ființe aparent
inofensivă se poate afla instinctul criminal. Trebuie doar să știm să ne controlăm pornirile.
Puiu Faranga, este un personaj superstiţios, prin intermediul căruia în roman sunt valorificate unele
dintre superstiţii. În timpul şederii sale în senatoriu, el aude şi vede nişte ciori, lucru prevestitor de rău,
ceea ce îl tulbură. Când iese din senatoriu la plimbare, vede pentru prima oară o casă cu numărul 13, ceea
ce îl irită, făcându-l mai apoi să-şi amintească, toate evenimentele din viaţa sa, legate de acest număr. S-a
căsătorit pe această dată, soţia sa a murit pe 13 februarie, numărul de la maşina era format din numărul 13
şi 31, Mădălina era născută ca şi el pe data de 31, fiind un 13 întors, ceea ce îi poate prevesti destinul.
Fiind roman psihologic, protagonistul îşi analizează el însuşi fapte, dându-şi seama din faptele lui de
acum şi cele din trecut, că instinctul de criminal a existat dintotdeauna în el, de mic, numai că tatăl său a
reuşit să-l ţină în frâu, lasându-l să vâneze, spre exemplu. Consideră că în acel moment ar fi omorât pe
oricine ar fi fost prezent, neavând nimic cu soţia sa.